Cum mă rog eu lui Dumnezeu
L-am cunoscut pe Dumnezeu acum 6 ani. Aveam nevoie de ajutor şi am ajuns la Biserică. Am cumpărat mai multe cărticele pe care le-am citit cu drag şi care m-au făcut să revin. Într-o zi am intrat în catedrala din Galaţi să mă-nchin. Stăteam şi mă uitam la pictura frumoasă şi-mi plăcea, era linişte şi răcoare.
Îmi veneau în minte păcatele pe care le făcusem şi mă mustra conştiinţa. Am început să-mi cer iertare lui Dumnezeu pentru fiecare mare păcat în parte. Şi când spuneam „Doamne iartă-mă că am fost aşa…..” mi-au dat lacrimile. Simţeam aşa o căldură în mine şi simţeam că Dumnezeu mă iartă şi că mă înţelege, şi continuam să-i zic toate câte le avea pe suflet. Şi tot plângeam cerându-mi iertare cu părere de rău dar parcă mă şi bucuram, nu mai trăisem niciodată sentimentul acela, deşi aveam cam 19 ani.
Nu-mi venea să mai plec, aş fi stat în continuu. Ceva se întâmpla cu mine, mă apropiam de Dumnezeu. Sau mai bine spus El venea către mine, El mă ierta, El mă primea înapoi cu braţele deschise.
Seara acasa mă rugam în faţa icoanei învierii şi stăteam şi câte o oră câteodată, şi-mi placea. Mă rugam şi eu cum ştiam. Citeam rugăciunile de seară, citeam un acatist, mă rugam pentru familie şi pentru prietenii mei şi pentru alţii. Înca n-aveam un duhovnic, nu ştiam prea multe de Dumnezeu sau de Biserică, doar ce citisem prin cărţi. Când mă rugam îmi dădea Dumnezeu linişte în suflet şi-mi venea să plâng aşa lin şi uşor. Simţeam că lui Dumnezeu îi e milă de mine.
Ziua citeam multe cărţi bisericeşti iar seara mă rugam. Eram la început.
Cu cât trecea timpul, la rugăciune seara plângeam mai rar, stăteam mai puţin, începuse să-mi fie lene sau să n-am chef. Observam aşa cum parcă dădeam înapoi, simţeam că sunt mai rău pe zi ce trece, vroiam să fie ca înainte, să mă bucur mereu, să mă rog cu putere şi linişte, să stau târziu şi să vorbesc cu Dumnezeu.
Eram puţin demoralizat, dar am înţeles mai târziu că fiind la început, Dumnezeu mi-a dat să gust din marea bucurie a iubirii Lui ca o mostră, ca să mă încurajeze, să mă facă să-mi doresc foarte mult să fiu lângă El, să lupt ca să fiu bun, să lupt să nu mai greşesc, ca să ajung iar să dobândesc de data asta şi prin eforturile mele, bucuria împărăţiei cerurilor.
Acum era mai greu, îmi simţeam neputinţa şi slăbiciunea trupului foarte puternic. Adormeam la rugăciune, nu eram atent, mâncam mai mult seara, nu mai plângeam la rugăciune aproape deloc, şi mă simţeam păcătos. Asta mă făcea să-mi dau seama de păcatele şi neputinţele mele şi mă făcea să fiu mai umil, mai smerit.
De atunci şi până astăzi n-am trăit mari schimbări la rugăciune. Vin seara şi mă aşez în genunchi, îmi cer iertare pentru ce am făcut rău, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a ieşit bine şi apoi spun rugăciunile începătoare, Crezul, Psalmul 50, câteva rugăciuni către Maica Domnului şi apoi mă rog pentru soţia mea şi pentru fetiţa noastră, pentru părinţii noştri, pentru naşii noştri de botez şi de cununie, pentru părintele duhovnic, pentru finii noştri, pentru copiii necăjiţi din orfelinate, pentru cei de pe străzi, etc.
De multe ori spun rugăciunile mecanic, deşi încerc să fiu atent, dar se-ntâmplă să am şi bucuria când îl simt pe Dumnezeu aşa de aproape încât parcă se uită direct la mine din icoană şi-L simt foarte prezent. Atunci mă rog cu putere, atunci parcă mă rog cu dragoste, atunci mă rog din inimă, atunci parcă nu m-aş mai culca.
De vreo doi ani înainte de a mă culca îmi scriu întru caieţel pe scurt păcatele pe care le-am făcut în ziua aceea, apoi când vine momentul să mă mărturisesc părintelui, fac un rezumat cu toate şi le-nvăţ pe de rost şi apoi mă duc la Biserică.
Mă rog şi dimineaţa cu drag, atunci sunt mai lucid, sunt atent şi mi-e inima mai apropiată de Dumnezeu dar puţin împovărată de grijile zilei care începe. Mă rog când îmi aduc aminte şi-n timpul zilei, cerându-mi iertare sau cerând ajutor. Am încercat să mă rog zicând „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu milueşte-mă pe mine păcătosul” dar de multe ori mi-e greu şi nu mă pot concentra. Am avut şi momente în care puteam să mă rog şi tare mă bucuram.
Eu cred că inamicul cel mai mare a rugăciunii şi a apropierii de Dumnezeu este mâncarea. Când sunt sătul de mâncare şi cu burta plină atunci nu mă pot gândi la Dumnezeu.
Voi cum vă rugaţi ? Ce bucurii aţi avut la rugăciune ? Mi-ar place să împărtăşească fiecare experienţa sa, poate aşa învăţăm mai multe unii de la alţii.
(Claudiu Balan)
RALY
martie 29, 2009 @ 4:11 pm
Bucurii la rugacine ! am vazut o emisiune la Trinitas în care un parinte de la maternitatea Polizu vorbea despre o tanara ce trebuia sa faca avort deoarece copilul avea probleme!parintele a sfatuit-o sa se roage la SF. IOAN RUSUL maternitatea avand un paraclis cu hramul sfantului ! tanara s-a rugat si a nascut un copil sanatos !parintele a zis ca în fiecare an de ziua Sf. 27 mai mama e prezenta cu copilul ! am zis sa iau si eu acatistul SF. deoarece aveam o sora însarcinata ! anul trecut in mai a avut o sangerare si a crezut ca naste fiind aproape de termen dar a fost doar o mica problema !a stat internata putin iar saptamana viitoare a fost chemata la control ! a mers ,a fost vazuta si a fost chemata saptamana viitoare!dar sambata a facut o infectie la ureche si a fost internata la acelasi spital!a zis ca luni vrea sa vorbeasca cu medicul ei si poate o opreste !era si speriata !luni am luat si am citit si eu acatistul Sfantului si m-am rugat pt sora mea ! imediat dupa ce l-am terminat m-a sunat ea sa-mi spuna ca a vorbit cu medicul ei o interneaza pt. ca maine,poimaine sa-i faca cezariana !și a fost operata pe 11 iunie si are un baietel ! mulțumesc Sfantului pt ajutor !
admin
martie 29, 2009 @ 10:11 pm
Sa stii Raly ca asa cum bine ne arati si tu, noi ne rugam cam rar sfintilor, pt ca uitam cat de mult ne ajuta. Ne rugam lui Dumnezeu si uitam de Maica Domnului si de sfintii Lui…
MunteanUK
martie 30, 2009 @ 4:26 pm
da, subscriu si eu de mare folos este sa te rogi cu Sfinti ‘mijlocitori’, pe care sa-i aduci ‘chezasi’ in fata Domnului pt neputinta ta si toate slabiciunile!
mai ales cand te simti excesiv de ‘murdar’ de pacate – nu ca vreodata am putea sta ‘curati’ in fata Lui – parca te rusinezi, si pierzi indrazneala de a-I vorbi direct, de a zice „Doamne Iisuse…”. ei bine, in astfel de momente, e f bine sa-ti aduci aminte de un sfant drag, dar mai ales de Maica Domnului si, incetul cu incetul, o sa ai si spor la rugaciune (sa-ti mai dispara din uscaciune, indiferenta, sa ‘simti’ ca te rogi), o sa ai si rugaciunea indeplinita, nu pt vrednicita proprie, ci a sfantului chemat in ajutor!
apoi, dc imi este ingaduita o sugestie: intotdeauna, in timp ce citim cartea unui anume sfant, este foarte bine ca seara sa-i multumim de cuvintele bune puse acolo sub indrumarea Duhului Sfant, ba chiar sa ni-l luam drept mijlocitor daca simtim ca a vorbit ‘mai pe sufletul nostru’. toti Sfintii lui Dumnezeu sunt demni de lauda, dar socot ca nu-i niciun pacat a avea unii ‘preferati’ (mai dragi, mai apropiati), ca de aceea sunt si cu povesti de viata adesea diferite, incat fiecare dintre noi, din pacatele sale, sa ne putem apropia de un sfant.
adriana
martie 30, 2009 @ 6:31 pm
bucuria rugaciunii…cate ar fi de spus…dar mi-e teama sa nu cad in pacatul mandriei…mi-l descopar tot mai mult in acest post al Pastelui…doar atat vreau sa spun…am avut o perioada cand nu ma mai puteam ruga…eram foarte obosita si stresata…si il rugam pe Dumnezeu, printre miile de ganduri ale grijilor…sa ma ajute sa ma rog din nou….cand am inceput sa o fac din nou, au disparut ca prin minune…toate grijile…Doamne, ajuta!
alystra
aprilie 2, 2009 @ 12:09 pm
recunosc, ca nu excelez deloc la capitolul asta…pt ca adeseori spun rugaciunea pe fuga, ori ca sunt prea obosita seara, ori ca nu am timp dimineata si stiu ca astea nu sunt decat motive de la cel rau spre a ma departa de Dumnezeu.
Insa am observat ca rugaciunea din suflet, rugaciunea curata imi linisteste sufletul.
Doamne ajuta!
mirunitza
aprilie 2, 2009 @ 9:07 pm
nici eu nu excelez,asa cum spune alystra,am un copil de 11 luni care imi ocupa timpul,seara citesc rugaciuni,am zile cand plang cu amar ca nu fac nimic bun,eu in general toata ziua il simt pe Dumnezeu cu mine,si stiu cand fac sau spun ceva ce nu trebuia,iar seara imi cer iertare,of,ce bine ar fii sa ma straduiesc mai mult…
Tavi
septembrie 27, 2009 @ 10:27 pm
si mie mi-e dor de un nou inceput!
mi-e dor de dorul dupa Dumnezeu! mi-e dor de bucuria intalnirii!
stiu ca Sf Spovedanie ar trebui sa fie acest inceput, si totusi.
inceputul a fost mai fata(imi zic mie). acum vine lupta! ai cazut, ridica-te. lupta-te. pune rugaciune si ai sa vezi, asa spun Sfintii Parinti, ca va veni o dulceata minunata.
si marturisesc si eu ca Sfintii ajuta! Sf Nicolae m-a ajutat la examen, Sf Iosif cel Nou de la Partos cand am avut probleme cu stomacul.
Viorel
septembrie 28, 2009 @ 12:17 am
Dragilor, mai am un sfat inca nedat, si simt ca nu voi putea dormi noaptea asta daca nu vi-l bag pe gat. Va voi spune cum sa NU va rugati.
Cine nu a auzit de rugaciunea lui Iisus? Doamne, Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul(pacatoasa)! Scurta, simpla, usor de zis, nu? Cine nu a auzit ca aceasta nu-i doar a monahilor ci o poate spune tot crestinul? Si asa este! Dar sa NU indrazniti a o spune cei ca traiti in pacate grele! Cum ar fi desfranarea( sunt care traiesc necununati si merg binemersi la biserica ca si cum numic n-ar fi!). Sau cei ce se masturbeaza! Ca e vai de voi, cand va asteptati mai putin. Imi intaresc spusele pe doua exemple. Nu demult am fost si ma-am spovedit mai temeinic la o manastire. Printe altele am intrebat pe parintele duhovnic daca pot rosti rugaciunea susamintita intrucat luasem binecuvantare antreior, de la un alt duhovnic. Poti, mi-a zis dar, cu multa smerenie, fara „tehnici” cum ar fi respiratia, sau altele, acelea se fac sub indrumarea unui povatuitor iscusit si unde mai gasim azi asa ceva? Si spre povata imi spune: nu demult a venit unul la mine de pe la Timisoara care imi spune ca la ei, in Catedrala Mitropolitana, la slujba li s-a spus ca oricine poate, si chiar este dator a rosti aceasta rugaciune. Si am inceput a o spune, zice acela. Si in scurt timp alergam pe strada si pe camp aruncand hainele de pe mine. Traiam necununat cu femeia mea, mai zice ! Exact la fel am patit si eu la inceputurile mele, si intrucat si eu eram inca necununat cu sotia mea, daca v-as spune in ce pacat am cazut ar „cadea” internetul. Deci dragii mei, spovedanie, povatuire permanenta de la duhovnic si multa smerenie caci e singurul lucru pe care cel rau nu-l poate imita, si care-l biruie! Fie ca Maicuta Domnului sa ne pazeasca si sa ne intareasca in toata hotararea cea buna.
gina
ianuarie 22, 2010 @ 3:15 pm
Da fiecare sinte ceva in felul lui asta e nu ne putem opune.Lumea are la baza puterea atractiei ,ceea ce gandeste de fapt atarage in viata.Dumnezeu a lasat liberul arbitru de a alege ce sa facem in viata.Viata este de fapt o reflectie a gandurilor noastre pe care Dumnezeu ne ajuta sa le punem in aplicare.DOMNE AJUTA SI SPOR LA RUGACIUNE
Mircea
ianuarie 22, 2010 @ 4:38 pm
Dragi mei, fie ca Dumnezeu sa ne ajute sa ne smerim si sa descoperim bucuriile rugaciunii curate!
Claudiu, spuneai de experienta minunata a rugaciunii, prin care te-a purtat Dumnezeu in bunatatea Lui… Marturisesc ca experienta ta se suprapune perfect pe experienta mea, asta fara sa intram in alte detalii. Sunt sigur ca este lucrarea lui Dumnezeu in toata parasirea harului rugaciunii. Consider ca ar trebui sa cautam sa redobandim aceasta rugaciune, dar se va putea numai cu multa munca. Eu in multe dureri am umblat din cauza ca am vrut sa redobandesc aceasta rugaciune. In multe necazuri am intrat si din cauza mandriei si a slavei desarte si a altor multe pacate. Dar pe parcursul cautarii am inteles foarte multe lucruri si printre ele ar fi unul foarte important.
Trebuie sa ne purtam ca niste copii la inima si asa sa venim inaintea lui Dumnezeu. Cererile noastre sa fie din inima si trebuie sa cautam voia Lui in viata noastra mai ales prin rugaciuni, pentru ca voia Lui este mantuitoare. Si cred ca trebuie sa avem mereu constinta ca nimic nu suntem fara El si nimic nu putem fara El, astfel sa incercam sa facem totul cu rugaciune. Sa ne incredintam Lui, cu rugaciuni simple si curate, din inima. Sa cautam sa venim cu toata inima la Dumnezeu, nu doar cu vorbele si sa lasam sentimentele noastre, precum si cuvintele inimii sa curga inaintea Lui. Dar am observat ca lipsa ravnei este un mare dusman al rugaciunii. Si ravna dispare prin indulcirea din desfatarile lumesti. Si mancarea, cum ai spus, se cuprinde aici. Atunci cand mancam de placere, cand traim ca sa mancam in loc sa mancam ca sa traim, cand ne desfatam simturile sau ne inbuibam, cand nu ne mai place simplitatea gusturilor si asa mai departe. Dusman se face toata desfatarea trupeasca, referindu-ma aici la tot ce e peste masura neceritatii traiului. Nu sa cadem in extrema cealalta, dar sa dobandim intelepciunea. Un Avva al Pustiei spunea ca „tot ce e peste masura e de la draci”. Eu am cazut in extrema cealalta si posteam prea aspru pentru masura mea, si astfel mi-am facut mult rau. Si aceasta extrema afecteaza intreaga viata duhovniceasca, nu doar rugaciunea. Eu zic ca ar trebuii sa ne aruncam spre Dumnezeu mai mult, dar ca niste copii slabi cerandu-i ajutor, vazandu-ne neputinta, si sa ne ferim de bravuri de orice fel, ca sa nu cadem in mandrie. Echilibrul este taina umblarii in credinta. Trebuie sa hotaram insa, sa traim pentru El, sa fie El centrul vietii noastre, si cerand ajutor, sa luam cu asalt imparatia cerurilor, precum spune in Matei 11.22 (Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea.), iar in alte traduceri spune clar ca este vorba de un asalt, cu ravna, nu gluma. 🙂 Altfel vom fi caldicei si neputinciosi, pentru ca vointa noastra nu va fi lucratoare, ci vom fi purtati ca niste frunze in vant.
Sa cautam, ca cerem, sa plangem, sa rabdam, sa ne bucuram, sa facem ce ne spun Sfintii Parinti si Domnul si Stapanul nostru! Amin! Doamne ajuta!
Mircea
ianuarie 22, 2010 @ 7:12 pm
Revin cu dorinta de a impartasi cu voi cuvantul Parintelui Savatie Bastovoi, intocmai pe tema rugaciunii, intocmai un raspuns la intrebarea „cum sa ma rog eu?”. E minunat cuvantul Parintelui si nadajduiesc sa ne aprida tuturor inimile si sa ne lumineze. Conferinta se numeste „Smerenie si libertate” si a fost tinuta in 18.03.2004. O gasiti pe internet cu siguranta. Eu am ascultat-o si va spun sincer mi-a fost mangaiere! Dumnezeu sa ne aprinda inimile si sa ne acopere huharul rugaciunii, ca fara rugaciune nu putem sa biruim in acest razboi nevazut. Nu suntem nimic fara ajutorul lui Dumnezeu! Sa ne amintim ca Iisus ne-a fagaduit ca vom primi orice vom cere in numele Lui, daca vom pazi cuvantul Lui si vom implini poruncile iubirii Sale. Atunci cu inima sa ne apropiem de Domnul si sa dorim viata noua, bineplacuta Lui! Doamne ajuta!
oana
ianuarie 22, 2010 @ 8:02 pm
draga mircea mi-a placut cum ai scris dar anastasia te iubeste si tu umbli hai hui pe net pai se poate asa ceva?
oana
ianuarie 22, 2010 @ 8:13 pm
frati iubiti! sa aveti bucurie de la Cel ce este Bucuria!intr-adevar este foarte greu sa te poti ruga cu adevarat.mai ales in zilele noastre cand noiane de ganduri ne invaluie mintea. Rugaciunea mecanica este frecvent folosita, din pacate.sa cerem Lui Dumnezeu deci rugaciune curata si adevarata.si negresit vom primi daca dorinta noastra aceasta este. Hristos in mijlocul nostru!
Mircea
ianuarie 25, 2010 @ 8:47 am
He he… Oana, Oana, umblu nadajduind ca e cu folos. E greu de gasit un echilibru in credinta, in vremea noastra dar eu il doresc din toata inima, si de cand am intalnit site-ul asta incep sa vad ca ceea ce doresc eu atat de mult, e ceea ce doresc si alti tineri care Il cauta pe Dumnezeu – o credinta curata, sincera, a inimii; nu o credinta doar dogmatica si teoretica. Imi aduc aminte cu bucurie de Dragostea Dintai, de acel har in care eram invaluit, de acel noian de iubire cu care Dumnezeu mi-a intins mana ca sa ma scoata din iad. Si chiar daca pentru o vreme am pierdut Dragostea din priviri, vreau sa ma intorc! In zadar ma numesc ortodox, daca pe Dumnezeul meu nu-L cunosc, nu-l iubesc, nu-L slujesc si nu ma bucur de El! Si cum spui tu de Anastasia… 😀 😀 😀 ea stie prin ce ape ma scald eu. Oricum ma bucur mult ca esti in cautarea lui Dumnezeu, dar cred ca bucuria mea nimic nu este pe langa bucria Lui! Cat de mult te pretuieste si cat de des iti arata dragostea Lui ramane un mister pentru noi, dar cert e pentru mine ca El lupta pentru sufletul tau. Bucurie inimii tale, surioara! Hristos in mijlocul nostru!
MARIA MATEESCU1
ianuarie 15, 2012 @ 4:15 am
MA BUCUR MULT CA AM CITIT ACEST MESAJ AL D-LUI BALAN CLAUDIU, SUNTETI UN REAL EXEMPLU PT. MINE, DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE ALATURI DE FAMILIA DVS.
MULTUMESC,
Madalina.
ianuarie 15, 2012 @ 11:26 am
mie cel mai mult imi place sa stau de vorba cu Dumnezeu, simt ca el ma intelege cel mai bine si are rabdare sa asculte si cele mai banale lucruri.
Ma rog Lui oricand am timp, seara si dimineata si chiar in timpul zilei… simt ca El e langa mine, simt o emotie aparte.
Cand intru in biserica ma simt mai bine ca acasa si nu vreau sa mai plec, chiar mai raman si dupa ce se termina slujba, mai raman acasa la Dumnezeu, e atat de bine!
Doamne ajuta !