Cum oare omul cel drept este nenorocit, iar cel rău plin de toate bunătăţile?

Cand unii oameni vad pe cei buni, pe cei cu viata curata si pe cei cari traiesc in dreptate, sugrumati de saracie, amenintati, huliti, abia castigandu-si hrana de toate zilele, iar adesea macinati si de boale lungi si grele si fara nici un sprijin, iar pe inselatori, pe pacatosi si pe cei rai, inconjurati de bogatie, desfatandu-se, imbracati cu haine scumpe, avand multime de slugi si bucurandu-se de slujbe inalte, atunci acesti oameni hulesc purtarea de grija a lui Dumnezeu si spun:”Unde este purtarea de grija a lui Dumnezeu? Unde este judecata cea dreapta? Pentru ce omul cu viata curata si drept este nenorocit, iar cel rau si stricat, plin de toate bunatatile? Pentru ce unul se bucura de atata fericire, iar altul este sarac si lovit de cele mai mari nenorociri? ”

Omul care se indoieste de viata viitoare, nu va putea da raspuns acestor intrebari:acela, insa, care crede in Inviere, va inlatura cu usurinta aceasta hula si va spune celor razvratiti unele ca acestea “incetati de a ascuti limba voastra impotriva lui Dumnezeu, Creatorul vostru! Faptele noastre nu se marginesc la viata de aici, ci ne grabim spre o alta viata cu mult mai lunga, sau mai bine zis, spre una fara de sfarsit. Acolo, saracul, care traieste in dreptate, va primi rasplata nevointelor sale, iar desfranatul si inselatorul va fi pedepsit pentru rautatea lui”.

In adevar, viata de aici este o lupta, un loc de incercare, un stadion, iar viata viitoare este rasplata, cununa, premiile. Dupa cum un atlet trebuie sa lupte in arena cu sudoare, praf, zapuseala, nervi si nevointe, tot astfel si cel drept trebuie sa sufere aici multe si sa le rabde pe toate cu barbatie, daca vrea sa primeasca dincolo cununa stralucitoare.

Iar daca unii se turbura din pricina starii infloritoare in care traiesc cei rai sa se gandeasca la urmatorul fapt:talharii, inselatorii, ucigasii si hotii, inainte de a fi dusi inaintea tribunalului, traiesc in cel mai mare belsug, caci isi fac nenorocirile straine, propria lor buna stare; cand insa sunt judecati, ei sunt pedepsiti pentru toate acestea. Tot astfel si oamenii stricati, cei care intend mese bogate, cei care pasesc cu mandrie pe strada, cei care sfasie pe saraci, cand Unul-Nascut, Fiul lui Dumnezeu, va veni cu ingerii Lui, cand va sta pe scaunul sau de judecata si va aduce inaintea Sa pe toate neamurile pamantului si cand ei vor fi adusi goi si despuiati de toata stralucirea lor, fara sa aiba vreun aparator sau ocrotitor, atunci vor fi aruncati fara nici o mila in raurile cele de foc.

Prin urmare, nu ferici pe acestia din pricina belsugului in care traiesc aici pe pamant, ci lacrimeaza din pricina pedepsei ce va sa fie; nu-l plange nici pe cel drept pentru saracia sa ci fericeste-l pentru bogatia viitoare a bunurilor din care va avea parte si inradacineaza in sufletul tau aceasta dovada despre inviere; daca esti, drept, sa cauti sa fii si mai incercat dandu-ti mai mult osteneala pentru nadejdea cea mare a Invierii; iar daca esti rau departeaza-te de rautate, curatindu-te de aceasta prin frica pedepsei ce va sa fie.

Dar poate va zice cineva:”Pe acestea le traim, incercandu-le in viata de aici, pe celelalte, insa le nadajduim; acestea sunt vadite, pe cand acelea nu se vad si sunt departe de noi”.

Chiar daca nu se vad, sunt totusi mai vadite decat cele care se vad. Dar pentru ce spun:mai vadite? Pe acelea poti sa le vezi mai bine decat pe acestea. Acestea trec, dar acelea raman. Pentru aceasta, Apostolul spune:”Deoarece noi n-avem in vedere pe cele ce se vad, ci pe cele ce nu se vad, fiindca cele ce se vad sânt vremelnice, pe cand cele ce nu se vad sunt vesnice”. (II Corinteni 4, 18).

Daca ai spune: “Cum voi putea sa vad pe cele neprevazute, cand pe cele care sânt de fata nu pot sa le vad”, voi incerca sa-ti dovedesc aceasta chiar din cele pamantesti.

In adevar, nimeni n-ar putea dobandi bunurile acestea trecatoare din lume, daca n-ar vedea pe cele nevazute inaintea celor vazute.

De pilda: negustorul, care face negot pe mare, sufera multe necazuri: furtuni, furia valurilor, naufragii, mii de greutati. Dupa necazuri, insa, se bucura de bogatia sa, caci vinde marfurile si face frumoasa afacere. Totusi, mai intai necazurile si apoi marfurile. Marea si valurile se vad de cel care iese din port, negustoria insa nu, caci inca o nadajduieste, nu s-ar apropia de cele prezente, care le vad.

Tot astfel si plugarul; injuga boii, scoate plugul, taie vrazda adanca, arunca semintele, cheltuieste tot ce are, sufera arsita, ploile alte multe neajunsuri, iar dupa toate acestea asteapta sa vada campurile inverzite si aria plina. Si aici mai intai osteneala si apoi rasplata; iar rasplata este nevazuta pe cand oboseala vazuta si aratata. Una se nadajduieste, iar alta este de fata. Totusi, daca plugarul nu s-ar uita mai intai la rasplata cea nevazuta ochilor trupului, nu numai ca nu va injuga boii, nu va scoate plugul si nu va arunca seminte, dar nici nu se va misca de acasa, vreodata pentru aceasta treaba.

Prin urmare nu este oare fara judecata ca in lucrurile vietii sa cauti pe cele nearatate inaintea celor aratate, sa suferi oboseli inaintea rasplatei, sa suferi intai pe cele grele si apoi sa astepti pe cele de folos, iar cu privire la înviere sa te indoiesti si sa ceri rasplati inaintea ostenelei, sa te arati deci mai mic la suflet decat plugarul si negustorul?

Dar si in alta privinta ne aratam mai rai decat ei. Cum? Aceia desi n-au incredere deplina in ce priveste izbutirea intreprinderii lor, cu toate acestea nu dau indarat in fata ostenelilor.

Tu, insa, cu toate ca ai un chezas vrednic de credinta, pe Dumnezeu, totusi nu iei pilda din rabdarea acelora. Plugarul adeseori, dupa ce a aruncat samanta, a lucrat pamantul si a vazut inverzite campurile insamantate, daca vine grindina, sau neghina, sau lacustele, a pierdut rasplata ostenelilor sale si dupa multe sudori se intoarce acasa cu mainile goale.

Tot astfel si negustorul, dupa ce a calatorit mult pe mare, aducand corabia plina, de multe ori, chiar langa port, daca strabate vant puternic si o loveste de stanci, abia scapa cu trupul gol. Indeobste vorbind, in viata se pot intampla la sfarsit asemenea nenorociri. Dar in credintele tale crestinesti nu este asa, ci cel care a suferit multe osteneli, care a semanat evlavia, care a luptat, isi ajunge scopul.

In adevar, Dumnezeu n-a ingaduit nici schimbarii vremurilor, nici furiei vanturilor sa nimiceasca rasplata acestor osteneli, pentru ca ele sunt depuse in ceruri, in vistierii nefurate.

Sa nu-mi spui, asa dar, caci daca cercetezi bine ele sânt nevazute, caci daca cercetezi bine ele sânt mai vazute decat cele pe care le tinem in mâni. Ele isi iau sborul si se duc inainte de a se statornici; schimbarile sânt grabnice, iar stapanirea lor necredincioasa. Aceasta si despre bogatie si despre frumusetea trupului si laolalta despre toate cele ale vietii. De aceea si proorocul batandu-si joc de cei cari traiesc in placeri, cari se innebunesc dupa bani si dupa lux, zice: “Ei le socoteau pe acestea ca unele ce stau si nu fug”(Amos VI, 5).

Dupa cum nu este cu putinta sa prinzi umbra, tot astfel nici lucrurile vietii pamantesti; unele pier la sfarsit, iar altele se pierd inainte de sfarsit, mai usor decat sivoiul. Cele viitoare insa nu sunt asa; nu se schimba, nu imbatranesc, ci infloresc necontenit si raman cu aceeasi frumoasa infatisare. Incat trebuie sa numim lucrurile din lumea aceasta nevazute si neinvederate, trebue sa le numim si necredincioase, caci nu raman la cei cari le iau, ci schimba stapanii, sar in fiecare zi de la unul la altul.

Nu-mi spune: “Cum poate sa invieze iarasi trupul si sa ajunga nestricacios? ”

Cand lucreaza puterea lui Dumnezeu, intrebarea:”Cum”, sa nu se puna!

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Despre învierea mortilor

In romaneste de Pr. D. FECIORU Editura

Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Romane BUCURESTI, 1943