Cum poți să umbli oare?

Cum poţi să umbli oare
în haină de mătasã
cănd lângă tine Domnul stă gol şi fără casă?
Cum poţi să-ţi cheltui banii
cu-atâta risipire
când lângă tine Domnul
stă-n lipsuri şi-n mâhnire?

Cum poţi să dormi în perne
de lene şi căldură
când lângă tine Domnul
mai tremură şi-ndură?
Cum poţi să stai deoparte,
din sfânta luptă-afarã,
când lângã tine-i Domnul
sub Cruce şi povară?

Cum poţi să crezi că toate
acestea n-au să-ţi fie,
din Ziua Judecăţii,
osândă pe vecie?
Cum poţi să nu strigi: Doamne,
din clipa asta, iată,
pe veci imi vreau doar Ţie
viaţa mea predată!

(Traian Dorz – Cântări de Sus, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014, p.169)

„Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.” (Matei 25, 44-46)