Cum să-ţi faci prieteni
Am 27 de ani şi am început să am prieteni încă de când eram la camin (la grădiniţă). Când mă uit în urmă, câteodată îmi pare rău de unele alegeri si de unele lucruri pe care le-am făcut, dar e ceva care mereu mă bucură: prietenii. Am avut prieteni de la 3-4 ani şi am în continuare. În ultimii 20 de ani am cunoscut foarte mulţi oameni, am călătorit în multe locuri şi mi-am schimbat domiciliul de multe ori. Dumnezeu m-a ajutat mereu să întâlnesc oameni cumsecade, de care m-am împrietenit uşor.
Am prieteni foarte buni, amici, colegi, cunoştinţe, dintre care unii mi-au devenit familie: fini, naşi, cumnaţi, cumetri. Haideţi să vă povestesc cum m-am apropiat de toate aceste persoane, de fapt cum ne-am împrietenit.
Sunt tineri şi chiar oameni maturi care suferă astăzi că nu au pe nimeni apropiat, nicio persoană cu care să-şi împărtăşească bucuriile sau necazurile.
Sunt tineri care n-au cu cine ieşi în parc la o plimbare, n-au prieteni cu care să meargă la un suc, la un film, într-o excurise, şi asta-i frământă foarte mult. E foarte dureros să fii singur. E aproape cel rmai rău lucru care ţi se poate întâmpla. Cunosc tineri care stau singuri în apartament şi muncesc de dimineaţă până seara, iar când se-ntorc de la servici nu-i aşteaptă nimeni, nu-i sună nimeni si nu se interesează nimeni de viaţa lor. Şi asta doare. Un simplu telefon, chiar dacă n-ai multe de zis, e un fel de a arăta că-ţi pasă, că „mă gândesc la tine”.
Deşi nu totul este în mâna noastră, cred cu tărie că depinde foarte mult de noi dacă reuşim să ne facem prieteni sau nu.
Când eram mic şi mă jucam în faţa blocului cu copiii, şi ai mei erau la servici, mama îmi spunea mereu să nu aduc pe nimeni în casă. Eu, aproape în fiecare zi chemam pe câte cineva, copiii din faţa blocului, chiar şi pe cei pe care îi cunoşteam de câteva zile. Nu stăteam mult, dar îi învitam la mine, mâncam câte ceva din frigider, mai vorbeam puţin şi apoi plecam. Prin asta mă făceam plăcut, şi le câştigam uşor prietenia. Aproape că nu era nimeni din grupul nostru de copiii care să nu fi ajuns pe la mine.
Mi-aduc aminte cum uneori puneam o pătură în faţa uşii de la intrarea în apartament, chiar pe scară, şi ne întâlneam mai mulţi şi jucam cărţi, şah, table sau Privatizarea. Pe atunci eram cam grăsunel, şi nu prea eram bun la fotbal sau la fugă, caracteristici necesare pentru jocurile copilăriei, dar oricum eram plăcut de ceilalţi.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi când am fost în generală si în liceu, mulţi colegi au ajuns pe la mine pe acasă şi au mâncat câte o ciorbă de perişoare sau altceva. Era deja un brand: „ciorba de perişoare a doamnei Bălan” şi din când în când unii mai îmi spuneau: „Bălane!, dai şi tu o ciorbă de aia bună?”
Sunt o fire săritoare, probabil l-am moştenit pe tata şi pe mama tatalui meu. Bunica era o femeie tare credincioasă, darnică şi blândă. Împărţeam orice aveam, ajutam mereu cum puteam. De la o vreme începusem să-mi fac prieteni foarte buni, cu care ne vedeam zilnic, vorbeam orice, faceam totul împreună. Era foarte frumos. Am câştigat foarte mult şi din faptul că unii oameni îşi deschideau inima faţă de mine şi eu doar îi ascultam, şi din când în când le mai ceream detalii despre ce s-a întâmplat. Asta a contat foarte mult. Mulţi oameni s-au apropiat de mine doar pentru faptul ca a am ştiu să stau lângă ei când le-a fost greu, să le înţeleg oful.
Mă descurcam la calculatoare când eram prin liceu şi din acest motiv erau destui cei care mă chemau să le instalez un windows, să le pun un antivirus, un joc, sau să-i ajut să-şi cumpere un nou calculator.
În facultate la fel, am avut prieteni mulţi şi a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea. Mereu am fost înconjurat de oameni cumsecade, de prieteni devotaţi. Nu m-a dezamăgit niciun prieten până acum, chiar dacă ne-am despărţit şi fiecare a ajuns în locuri diferite. Toţi au rămas şi vor rămâne în sufletul meu ca prieteni dragi, cu care mi-am împărţit o parte bună din viaţa mea.
Au fost şi oameni de care m-am apropiat fără să fac nimic, pur şi simplu ne înţelegeam foarte bine, râdeam împreună, aveam foarte multe subiecte în comun, şi era aproape inevitabil să nu ajungem prieteni.
Mai am o calitate care de multe ori poate fi şi defect: sunt sincer şi zic cam tot ce fac, îmi povestesc viaţa foarte uşor, şi chiar unor oameni care abia i-am întâlnit. Sinceritatea asta şi deschiderea mea pe unii i-a cucerit, i-a făcut şi pe ei să se deschidă, să-şi povestească viaţa şi ofurile, şi prin asta ne-am împrietenit.
Concluzia. Ca să-ţi faci prieteni trebuie să te deschizi tu primul spre celălalt, trebuie să-i oferi tu ceva, trebuie să-l asculţi, să te intersezi de problemele lui, să împarţi ceva cu el. Făcând asta şi el/ea se va deschide, îl vei cuceri.
Cine rămâne închis în sine, trăieşte egoist, şi pe viitor va rămâne singur cu el însuşi.
Oamenii te caută şi se împrietenesc cu tine pentru că tu ai apreciat ceva la ei, le-ai spus o vorbă frumoasă, le-ai dat o mână de ajutor, i-ai cucerit oferindu-le ceva.
Iubeşte tu primul şi vei fi iubit de ceilalţi. Eu mi-am făcut un prieten dintr-o persoană doar pentru că m-a rugat să-l duc cu maşina la aeroport, sau să-i fac un cd cu windows. O să fiţi surprinşi cât de repede se ataşează oamenii de voi când le dăruiţi ceva. Multe gesturi mici m-au ajutat să mă apropii de oameni. Oamenii simt dacă-i iubeşti, dacă eşti sincer cu ei, dacă chiar te interesează de viaţa lor, sau doar farsezi.
E uşor să-ţi faci prieteni, trebuie doar să vrei. Deschide telefonul şi sună-ţi toată agenda, arată-le că-ţi pasă de ei, că ţi-ai amintit că există şi vei vedea ce mult ai de câştigat.
Eu vorbesc foarte mult la telefon, cam o oră pe zi daca nu mai mult. Aproape în fiecare zi îmi sun soţia (când nu sunt lânga ea), imi sun mama, îl sun pe Codruţ, pe Florin, pe Dan, pe Bobo. Şi sunt zile când pe lângă lista de favorites sun şi pe mulţi alţii. Din acest motiv şi eu primesc multe telefoane înapoi.
Hristos Domnul a zis: „toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii.” (Mt. 7, 12)
Aşa-ţi faci prieteni, iubind tu primul şi abia apoi aşteptând iubire în schimb.
Nu cred în faptul că prieteni îţi poţi face până la o anumită vârstă. Eu zic că-ţi poţi face prieteni oricând, doar să-i iubeşti sincer şi să nu-ţi urmăreşti doar interesul tău.
Pentru cei tineri, pentru liceeni, pentru studenţi: Faceţi-vă cât mai mulţi prieteni, dar nu uitaţi că: „prieteniile rele strică obiceiurile bune”.
Cine te îndeamnă la păcat şi la a-i răni pe alţii, nu e prieten. Prieteniile voastre să nu-L dea la o parte pe Dumnezeu, ci dimpotrivă, să fie o modalitate de a te apropia şi mai multe de El.
Iubiţi şi veţi fi iubiţi !
(Claudiu Balan)
Guest
noiembrie 18, 2010 @ 7:05 pm
Da, sunt de acord, frumos, dar mai este si o vorba din batrani: "NU II LUMEA PENTRU TOTI, NUMAI PENTRU AI DE POT"
IERTATI !
CristinaL
noiembrie 18, 2010 @ 7:42 pm
Doamne ajuta ,foarte frumos articolul si multe avem de invatat ,mi-ar fii placut insa sa citesc ceva si despre cum sa-si faca prieteni persoanele cu handicap deoarece cred ca aici este ceva mai greu ,spun toate acestea deoarece si eu m-am confruntat cu asa ceva , stiu ce inseamna sa doresti sa ai prieteni ,sa vii in intampinarea lor dar sa fii respins deoarece esti un pic mai diferit decat ceilalti,stiu de asemenea ce mult regreti cand crezi ca ti-ai facut un prieten dar el numai prieten nu te considera ,ii este rusine si sta cu tine doar pentru faptul ca este constient ca are nevoie de ajutorul tau ,exemplele ar putea continua dar ma opresc deoarece nu doresc sa plictisesc ,prin ceea ce am scris doresc sa subliniez ca nu intodeouna este asa de usor sa ne facem prieteni ,uneori desii ne dorim sa avem pe cineva ca prieten ,trebuie sa-si doreasca si celalalt ,iar persoanele cu orice felde handicap sunt cam date la o parte ,scrie cineva care a suferit destul de mult in tinerete datorita felului in care sunt tratate aceste persoane ,normal ca acum nu ma mai deranjeaza acum stiu ca important este ceea ce sunt nu cum sunt ,totusi in tinerete doare si foarte tare ,scuze daca am suparat cu ceva pe cineva dar trebuia sa spun ceva si despre toate acestea ,stiu ca printre tinerii care citesc aici sunt si tineri care s-au confruntat cu aceste probleme ,stiu ca datorita felul in care sunt tratati multi devin destul de singuri,le este foarte greu sa-si faca prieteni,nu spun ca nu sunt pesoane care desii au un handicap reuses ca se integreze bine in societate (CINSTE LOR ),totusimie personal mi-a fost destul de greu ….
Admin
noiembrie 18, 2010 @ 8:46 pm
Salut CristinaL,
M-am gandit la persoanle cu probleme in timp ce scriam articolul.
Intr-adevar in cazul lor, chiar daca-si doresc foarte mult sa-si faca prieteni depinde de noi sa-i acceptam.
Problema mare e la noi, e in felul nostru de a percepe lucrurile.
Doamne ajuta!
O sa ne gandim sa facem si un articol pe tema asta.
cineva
noiembrie 18, 2010 @ 8:56 pm
prieteni
Esti un om fericit, multumeste-I lui Dumnezeu…
Telefonul meu suna probabil 1 data pe luna… uneori nici atat. Am incercat sa fiu apropiata de prietenele mele, dar pur si simplu nu imi iese. Desi lucrez cu 2 etaje mai sus fata de una dintre ele ne vedem f rar. Ne mai scriem un email intern.. tot asa, o data pe luna. Sau mai trimit eu spamuri funny. Sau ne intersectam intamplator. Ca suntem f ocupate.
Nu stiu ce sa fac, e asa cum spune Cristina, in tinerete lucrurile astea dor foarte mult. Mi-ar placea sa ma caute si pe mine lumea, sa-mi dea un email sa ma intrebe de sanatate, in fiecare zi. Sa fiu cautata, invitata, intrebata, etc. Probabil ca nu sunt o companie placuta, probabil ca nu am nimic de oferit, probabil ca nu-mi este de folos asa ceva, de aceea nu-mi da Doamne Doamne. Cam astea sunt explicatiile pe care le-am gasit.
Bucura-te!
Diana
noiembrie 18, 2010 @ 9:36 pm
Doamne ajuta, Claudiu! Tu esti înzestrat de la Mama Natura cu aceste calităţi extraordinare pe care le-ai menţionat mai sus. Domnul să te ocrotească şi răsplătescă. Dar din păcate nu toţi oamenii sunt extrovertiţi şi nu toţi sunt înzestraţi cu "-)arul de a lega prietenii". Ai perfectă dreptate, trebuie să dăruieşti tu primul pentru a primi, trebuie să ştii să renunţi la tine pentru ceilalţi, să fii alături de cei care sunt în suferinţă sau au nevoie de sprijin, de supot emoţional atunci cînd au nevoie cu adevărat de el şi rezultatele nu se lasă aşteptate.
Eu cred că niciodată nu-i voi putea mulţumi lui Dumnezeu pentru câte mi-a dat. Am foarte mulţi prieteni şi mereu am legat prieteniile foarte uşor, dar aşa cum spunea-i şi tu mereu eu am fost prima care a dăruit, care s-a confesat, care a sărit în ajutor, iar ceilalţi au făcut la fel când am avut nevoie de ei.
Apropo de persoanele cu dizabilităţi sau handicap, pe 3 decembrie este Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi şi pe 1 decembrie Ziua Internaţională a Persoanelor ci Hiv/Sida. Eu am încheiat parteneriate pe aceste teme. Este minunat să poţi dărui, chiar şi măcar un zâmbet, persoanelor care au atâta nevoie de grijă, de atenţie, de dragoste.
Doamne ajută!
Ana
noiembrie 18, 2010 @ 11:16 pm
[b]Claudiu, marturia ta e foarte frumoasa si adevarata. [/b]
Totusi, cand in familie sunt copii, cand ei cresc, incetul cu incetul incepem sa ne concentram mai mult pe ei si mai putin pe cei din afara familiei, pentru ca nu mai avem timp, dar si pentru a ne proteja. Apoi mai exista o situatie de delimitare atunci cand copii ajung la adolescenta. Ajungem in anumite situatii care noua nici nu ne trec prin gand. De exemplu copii incep sa se placa intre ei.
Vedeti pe net parintii isi pun poze cu ei si copii pana pe la varsta de 10 ani maxim. Apoi dintr-o data se opresc, V-ati gandit de ce?
[b]Cand vorbim despre prietenie sa ne gandim ca prietenia dintre baieti este mai durabila decat cea dintre fete.[/b] La fete prietenia incepe sa se opreasca cand se casatoresc. Femeia, mama, e mult mai atasata de familie, de casa.
Eu am o relatie foarte activa cu copii mei, ma suna si cu cateva clipe de a ajunge acasa sa-mi povesteasca tot ce au facut peste zi si cand ajung acasa continua:-). Apoi am parintii la distanta si daca as putea, as vorbi ore intregi cu mama.
Prieteniile au ajuns ceva gen "o data de doua ori pe saptamana".
Vorbeai de prietenii facute rapid in drumul nostru. Astea imi sunt si mie cele mai dragi, insa totusi, nu le pot considera prietenii, ci cunostinte dragi. Noi folosim cuvantul prieten, dar care este esenta lui? Ma rog la doi sfinti sf Serghie si sf Vah, care au murit impreuna si care sunt idealul de prietenie. Am citit carti despre inchisorile comuniste si am vazut ce inseamna prietenia. [b]Inteleg ca prietenul la nevoie se cunoaste. [/b]
[b]Din ceea ce scrii tu, inteleg insa frumusetea cu care tu te daruiesti, si asta este de apreciat. Dumnezeu sa-ti ajute s-o poti face asa toata viata. [/b]
Doamne ajuta
Ana
noiembrie 18, 2010 @ 11:35 pm
@CristinaL
Imi amintesc ca in copilarie mergeam pe strada mea la o batranica si-i faceam mancare fara ca ai mei sa stie. Habar nu aveam sa fac mancare, insa curatam si eu ceva cartofi si ea imi spunea cum sa fac totul. Batranica era singura, era handicapata si ma aprecia in tot ce faceam eu. Cand ma gandesc la cei cu handicapuri, imi amintesc si de batranica mea draga.
Cu 2 zile in urma am fost intr-un azil de batrani si am intalnit acolo mai multi batrani cu handicapuri. Doamne ce drag mi-a fost un batranel.
Nu am intalnit insa tineri handicapati si nici nu stiu cum sunt. Cred ca multora le este teama sa apara in lume din cauza la unu-doi- sapte indivizi care poate l-au ranit in trecut. Si poate din cauza asta noi nu stim sa-i tratam, noi nu stim cum sa ne comportam cu ei.
[b]S.a mai dat pe acest blog, dar atasez si eu un handicapat drag noua tuturor[/b]:
http://www.youtube.com/watch?v=7mS8cFVq9n4&feature=related
PS: Stiti de ce ne este drag? Pentru ca in ciuda handicapului mare, el e mai plin de viata decat noi toti. E un exemplu ptr noi.
Doamne ajuta
Ana
noiembrie 18, 2010 @ 11:48 pm
@ cineva
"Probabil ca nu sunt o companie placuta, probabil ca nu am nimic de oferit, probabil ca nu-mi este de folos asa ceva, de aceea nu-mi da Doamne Doamne."
[b]Din textul tau trebuie sters totul:-)[/b]
Poate esti foarte ocupata. Slava Domnului ca esti credincioasa deci poti sa-ti faci prieteni in cer:-).
Eu insa nu m-as cobora pe mine nici in ochii mei. [b]Odata ce existi, esti iubita si sigur ai multe de oferit.[/b] Nu-ti mai fa ganduri in directia asta, ci minuneaza-te de creatia lui Dumnezeu, de viata, de ce traiesti si sa dea Domnul sa-ti dea prietenii crestine. [b]Roaga-te la sfintii Serghie si Vah, caci ei sunt sfintii prieteniilor.[/b]
Avem nevoie de prietenii, dar nu cred ca trebuie sa fim disperati sa adunam cu carul. Si daca vrei mangaiere, cauta la cei care chiar vor sa daruiasca dar nu au cui. Orfelinate, spitale cu batrani, azile, familii sarace.
Nu stiu daca ai incercat bucuria sa oferi o paine unei femei sarace sau pur si simplu s-o intrebi de sanatate.
Doamne ajuta
Admin
noiembrie 19, 2010 @ 7:09 am
Ana, iti multumim pentru comentariile tale frumoase, care completeaza articolul. Iti multumim si pentru ca ne impartasesti din intelepciunea ta de mama.
Doamne ajuta!
Ana
noiembrie 19, 2010 @ 7:29 am
@admin
multumesc si eu. Nu stiu insa daca am ajuns la acea intelepciune. Dupa ce am scris mesajul ptr Claudiu, chiar ma gandeam daca am fost corecta, caci el chiar este un exemplu in a face prietenii. Raritate placuta noua tuturor.
[b]Poate o sa scrieti un material despre prieteniile dintre fete si prieteniile dintre baieti si schimbarile aparute cand acestia se casatoresc.
Doamne ajuta
Admin
noiembrie 19, 2010 @ 7:45 am
Salut Ana,
Eu sunt Claudiu (admin).
Eu cred ca ai fost corecta si ai dreptate in comentariul pe care l-ai scris.
Cand am redactat articolul m-am gandit ca exista si exceptii de la modul asta "standard" de a-ti face prietenii, dar am zis ca e mai bine sa tratez doar partea generala.
Pe viitor, vom incerca sa facem si un articol despre
– prieteniile cu oamenii cu deficiente
– prieteniile intre baieti si intre fete, inainte si dupa casatorie.”
Doamne ajuta!
CristinaL
noiembrie 19, 2010 @ 5:14 pm
Doamne ajuta,multumesc tuturor pentru frumoasele cuvinte ,incerc si eu pe cat pot sa le ofer copiilor cam ceea ce mi-a lipsit mie ,sper ca prin ceea ce am scris nu am suparat pe nimeni ,cat priveste prieteniile legate in tinerete pot sa spun ca inca se mai mentin in limita timpului disponibil ,chiar daca nu avem timp sa ne vizitam fiind distanta destul de mare ne sunam,ne impartasim bucuriile sau tristetele (uneori).Poate ca mie i-mi este mai usor deoarece am 1-2 prietene din tinerete .Nu spun ca de cand m-am casatorit nu mi-am mai facut alti prieteni ,deoarece m-am casatorit in alt oras si am intalnit oameni noi,prieteni noi,insa pentru mine prieteniile din tinerete (atatea cate au fost )au ramas ceva special deoarece atunci am simtit cu adevarat ca sunt ajutata de acele persoane ca nu sunt singura ,si multumesc Domnului totdeauna a fost macar o persoana care sa ma sustina care sa ma faca sa uit rautatile celor din jur .As putea sa uit toate acestea ?,As putea sa fiu atat de ocupata incat macar un telefon sa nu dau sa vad cum o mai duc ,ce mai fac …..sunt multe de spus si despre aceasta dar ma opresc insa cred ca cei care au mai multi prieteni pot uneori sa mai "selecteze"(POATE ca nu am folosit chiar cuvantul potrivit insa nu am gasit altul-scuze ),sa opreaca doar pe cei de calitate ,insa pentru cei care reusesc mai greu sa-si faca prieteni fac tot posibilul sa nu-i piarda (recunosc ca si aici este la inceput asa cum am spus un test )….Nu as dori sa inchei fara a sublinia ca tot ceea ce am scri este cam ceea ce pe mine m-a determinat sa fiu ceea ce sunt azi ,poate alte persoane cu probleme asemanatoare au reusit sa se adapteze mult mai bine ,azi privind in urma cred ca a fost bine cam cum a fost ,nu stiu daca as dori sa schimb ceva in viata mea (legat de alegerea prietenilor ),poate as incerca sa ascult mai mult de sfatul parintilor si sa -i aleg si pe ei ca cei mai buni prieteni ai mei,(am inteles destul de tarziu aceasta si stiu cat demult am pierdut ….Scuze daca am plictisit ,m-am cam luat la vorba….
CristinaL
noiembrie 19, 2010 @ 9:05 pm
Doamne ajuta ,am recitit mai cu atentie ceea ce s-a scris aici si m-am gandit ca ar fii bine sa aduc cateva lanmuriri….Asa cum se stie nui-mi place sa contrazic mai ales persoaane de la care mereu invat cate ceva de aceea inca de la inceput vreau sa-mi cer scuze fata de Ana ….undeva scrie "eu insa nu m-as cobora pe mine nici in ochii mei",o sa incerc sa explic putin cum vad eu aceasta afirmatie ,Eu de la varsta de un an am avut probleme cu ochii (stabism),pana la 4 ani am purtat ochelari,apoi mi s-afacut 2 operatii si urma sa port toata viata ochelari ,de la inceput de cand ma stiu am fost privita ca o ciudata mereu se radea de mine ,nu putine au fost cazurile cand cei din jurul meu i-mi stricau ochelarii si multe altele ,cum ar fii trebuit sa am incredere in mine stiind ca nimeni nu ma iubeste ca nimeni nu doreste sa se joace cu mine mica fiind apoi crescand nu a fost cu nimic mai bine nu doresc sa descriu toata viata doresc sa spun ca in aceste conditii este foarte greu sa ai incredere in tine sa poti sa reusesti sa duci o viata cat de cat normala ,stiu ca nu era scris pentru mine ,poate nici nu trebuia sa ma bag dar nici nu puteam sa tac …Incerc sa ma vindec ,desii am 35 de ani inca mai sunt situatii cand trebuie sa raspund unor intrebari legate de aceasta boala ,primul care a observat ca trebuie vindecare fata de felul in care ma raportez la boala a fost duhovnicul care fara sa aduc discutia mi-a explicat muuulte si m-a sfatuit cum ar trebui sa reactiunez fata de boala si fata de cei din jurul meu ,se intampla in urma cu aproape 2 ani ,de atunci tot incerc sa ma vindec (de prejudecati ) si sper ca intr-o zii sa reusesc sa privesvc persoanele in ochii …. Sper ca prin ceea ce am scris nu am adus suparare nimanui iar daca totusi s-a intamplat ..,IERTARE TUTUROR …..Inca ceva si inchei ….i-mi place sa vorbesc prin scris ,privind omul fata in fata nu reusesc sa spun nici jumatate din ceea ce as dori …..
Diana
noiembrie 19, 2010 @ 9:23 pm
Draga Cristina tu esti o fata deosebita, ai tot ce-ti trebuie sa privesti lumea in ochi. Daca doresti putem discuta in particular. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa-ti activezi resursele care sa te puna in functiune la adevaratul tau potential.
Doamne ajuta!
Ana
noiembrie 19, 2010 @ 10:12 pm
poreclele
@Cristina
Ai atins ceva foarte important Cristina si m-as bucura mult daca s-ar vorbi mai pe larg despre rasul, [b]poreclele[/b], bataia de joc fata de cei cu vreun defect vizibil sau fata de cei care par slabi. [b]Nu cred ca un copil crescut in duh ortodox poate pune o porecla altuia.[/b] In afara de asta cred ca e si ceva demonic sa poreclesti pe cineva in loc sa-l chemi pe numele lui de botez.
Acele numiri de ochelarist, cracanat, cocosat, stramb, gras, batoza, nu sunt altceva decat atacuri la creatia lui Dumnezeu. In perioada comunista mai tot omul avea o porecla: profesorii, vanzatoarele, directorul scolii, presedintele tarii etc. De ce oare? Cine ne-a adus noua ortodocsilor poreclele sau nevoia de a numi pe altcineva cu altceva decat cu numele sau?
In urma cu cativa ani de zile cand am citit despre inchisorile comuniste, am plans gandindu-ma cat de nestiutoare si de calma am trait eu,in timp ce undeva langa mine, sub pamant sau aiurea, atatia oameni sufereau groaznic. Gandesc azi ca nu suntem romani adevarati si nici nu stim nimic despre istoria noastra daca nu citim marturiile din inchisorile comuniste. TREBUIE SA STIM. Ei bine, ti-am vorbit cu un scop despre astea.
Cristina, cred ca acea suferinta a noastra printr-o porecla, batjocora etc, din perioada comunista, putem s-o asezam alaturi de marile, micile suferinte indurate de poporul nostru in perioada comunista. [b]Cei care au gresit, habar nu aveau cat de mult gresesc.[/b] [b]Si asa cum parintele Calciu a spus ca el a iertat pe toti cei care l-au batut, chinuit etc, asa si noi trebuie sa luptam cu iertarea asta[/b]. Cei care au jignit sigur nu mai tin minte, insa pacatul lor a avut efect pe ani de zile, si inca mai atarna asupra lor. Tocmai de aceea daca ne debarasam noi de durerea din trecut si-i iertam din tot sulfetul, vor avea si ei iertare in fata Domnului. Luptand pentru noi, luptam si pentru aproape.
Asa vad eu astea.
Te imbratisz si scuze ca am scris mult.
Apocalyps
noiembrie 20, 2010 @ 7:52 pm
Am privit o secvenţă video,despre cum doi sau cunoscut.Care mi-a trezit în interiorul meu o linişte.Dacă nu este arta vorbirii,atunci este iubirea inimii!!!
http://www.youtube.com/watch?v=uy0HNWto0UY
CristinaL
noiembrie 20, 2010 @ 9:11 pm
Doamne ajuta ,multumesc doamnelor pentru frumoasele cuvinte ,asa cum am spus incerc sa ma vindec ,stiu ca vindecare inseamna si iertare ,i-mi doresc foarte mult acest lucru (altfel cum as putea sa astept sa fiu iertata de Domnul),insa sunt constienta ca trebuie sa am rabdare si putere de a ma ruga ,stiu ca intr-o zii cu ajutorul Domnului toate acestea vor tine de trecut pana atunci….mai citesc cate un articol,mai scriu ceva ,mai spun o rugaciune,mai tin seama de sfatul altor persoane mai intelepte , (sper sa nu se creada o ironie ,insa de catva timp chiar asta fac si ma simpt foarte bine ).
@Diana -Mi-ar place sa discutam si in particular desii timpul este destul de limitat , recunosc nu am discutat niciodata cu un psiholog ,pentru mine merdicul la care merg fara programare este duhovnicul ,asta nu inseamna ca psihologul nu are ce cauta in viata mea ,asa cum deja se stie i-mi place sa incerc orice ce cred ca ma ajuta sa fiu o persoana cat mai normala ,daca vreodata aveti timp (ma simp mai bine sa vorbesc cu dumneavoastra deoarece nu-mipermit sa tutuiesc un medic ),as fii tare bucuroasa daca mi-ati scrie ceva orice deoarece eu nu cred ca voi avea curajul sa va scriu ,adresa o stiu cei care de0tin saitul,
razvan
noiembrie 21, 2010 @ 2:37 am
despre masturbare
buna dimineata.vin cu o problema care pentru mine este foarte grava.chiar daca nu este un comentariu dar la aceasta intrebare as vrea sa-mi raspunda un preot.uitati Sf.parinte eu sunt stapanit foarte tare de masturbare.si nu stiu cum sa ma scap de ea.nu stiu pur si simplu.acum vreo 3 luni de Sf maria am fost asa de crestin si imi placea sa ma gandesc la dumnezeu dar patima aceasta mizerabila mia strapuns sufletul si trupul.Va rog fieva mila de sufletul meu si srcietimi pe msn meu va rog-adresa de e-mail.si inca ceva
nu am lacrimi pentru pacate.nu stiu de ce.daca simt ca fac un pacat ca acesta nu ma mustra constiinta.cea ce vreau eu este ca sa-i cer iertare la Dumnezeu cu lacrimi adevarate si nu false.si vreau sa fiu cu el in suflet toata viata.vo rog scirtimi cat mai repede pentru caci nu stiu daca mai este scapare pentru sufletul meu.am doar 15 ani sunt un copil nemernic ce isi strica trupul si mintea cu fel de fel de miserri.VA ROG DATIMI UN RASPUNS PE E-MAIL.SI N PE SITE.AVETI MILA DE SUFLETUL MEU.VA ROG CAT MAI REPEDE.
Guest
noiembrie 21, 2010 @ 6:04 pm
ce compunere frumoasa
Ana
noiembrie 21, 2010 @ 8:28 pm
@Razvan
[b]Ce frumos ca tu ai o dorinta atat de mare de a scapa de patima asta distrugatoare.[/b] Gaseste-ti putin timp si citeste cateva materiale scrise tot de tineri ca tine, care-ti vor fi de folos. Dumnezeu sa-ti ajute. [b]Curaj[/b]
https://www.ortodoxiatinerilor.ro/sexualitate/masturbarea/16506-doamne-scapa-ma-de-masturbare.html
https://www.ortodoxiatinerilor.ro/sexualitate/masturbarea/10974-cum-am-scapat-de-masturbare.html
https://www.ortodoxiatinerilor.ro/sexualitate/masturbarea/6995-cum-scap-de-patima-masturbarii.html
Diana
noiembrie 22, 2010 @ 2:25 am
Doamne ajută, Cristina! Pentru că mi-ai spus că te-ai bucura dacă ţi-aş scrie ceva, m-am gândit să scriu câteva reguli, din perspectivă psihologică, care să eficientizeze relaţile interpersonale şi pentru a lega prietenii(sper să nu mă îndepartez de subiectul articolui"Cum să-ţi faci prieteni"-). Şi pentru că aceste reguli nu te privesc doar pe tine, ci pe noi toţi, am considerat că e bine să le scriu sub formă de comentariu.
Pentru a ne face prieteni, printre altele, trebuie să ne dezvoltăm abilităţile sociale şi inteligenţa emoţională.
Termenul de abilitate circumscrie ansamblul de competenţe care se actualizează în comportamente eficiente şi care în general sunt rezultatul unei învăţări, favorizate eventual de dispoziţii şi aptitudini înnăscute .
Abilităţile de bază, numite altădată cele trei chei ale cunoştinţelor (cei trei R – reading, writing, arithmetic – ai anglo-saxonilor)nu mai sunt suficiente în societatea contemporană. Acestora li se adaugă astăzi în mod justificat alfabetizarea informatică şi alfabetizarea mediatică. Datorită însemnătăţii deosebite a componentei afective în dezvoltarea individului, mai mulţi autori susţin teza abilităţilor cognitiv-afective de bază ce reunesc: plasticitatea mentală, curiozitatea spirituală, capacitatea de a identifica şi rezolva probleme, creativitatea, capacitatea de a lucra în grup, capacitatea de a rezista la tensiuni, de a rezolva conflictele, de a lua decizii, de a comunica etc.
Pentru fiecare palier de vârstă şi activitate se formează în afară de abilităţile de bază şi abilităţile speciale. Dintre acestea un rol foarte important îl au abilităţile implicate în comportamentul acceptat social, legat de rolurile şi statusurile sociale, dar şi de comportamentul în grupurile mici în relaţiile oficiale, în cele familiale etc.
Abilităţile sociale garantează eficienţa în domeniul relaţiilor interpersonale, al comunicării, al rezolvării situaţiilor conflictuale, al luării deciziilor etc.
Cele mai importante aptitudini sociale sunt:
1. Abilitatea de a fi relaxati sau de a pastra un nivel tolerabil al anxietatii, in orice situatie sociala.
Indiferent de cat de bine vă descurcaţi in situatiile sociale, daca sunteti prea agitati sau nervosi, nu va veti putea face foarte bine intelesi, iar capacitatea de ascultare vă va fi si ea afectata. In plus, chipul si întregul vostru corp vor transmite un singur mesaj, si anume ca nu sunteţi în apele voastre. Din aceasta cauza, va fi dificil sa construiţi un raport cu ceilalti.
2. Abilitatea de a asculta, inclusiv aceea de a le arata celor din jur faptul ca ii ascultaţi.
Este extrem de important pentru interlocutori sa stie ca sunt ascultati si ca ceea ce spun are impact. In acest scop, putiţi apela la astfel de strategii:
– Rostiţi lucruri care denota ca ascultaţi, cum ar fi: "Adevarat?", "-)a?", "Asa.." etc.
– Reactionaţi la ceea ce auziţi si construieţi conversatia mai departe: "-)eci a fost la sedinta? Ce s-a intamplat?".
Pe parcursul conversatiei, faceţi referiri la comentariile altora: "Asa cum ai afirmat anterior…", "-)upa cum spuneati mai devreme…" etc.
– In timp ce interlocutorul vorbeste, adoptaţi o mai mare rigiditate in postura, mentineţi contactul vizual si acordaţi atentie discutiei.
3. Abilitatea de a manifesta empatie si interes
Anxietatea sociala este generata, in mare parte, si de faptul ca sunteţi in permanenta constienţi de stresul care vă macina. Putiţi evita situatiile stanjenitoare daca vă concentraţi foarte mult atentia asupra altcuiva. Fascinatia (chiar daca, in prima faza, este fortata si impusa) manifestata fata de conversatia unei persoane vă va ajuta sa vă simti mult mai confortabil si il va ajuta si pe cel care discuta sa se simta interesant.
4. Abilitatea – naturala sau invatata – de a construi un raport sau o relatie
Raportul este o stare de intelegere sau de apropiere care apare in cadrul unei interactiuni sociale bune. Practic, datorita relatiei care se creeaza, arataţi ca "Sunt la fel ca tine, ne intelegem unul pe celalalt." Acest raport se creeaza la un nivel subconstient si, atunci cand se produce, limbajul verbal si non-verbal, pattern-urile de vorbire si alte aspecte ale comunicarii se sincronizeaza excelent.
Desi este un proces pe care nu il constientizam, putem face unele eforturi constiente care sa incurajeze intemeierea unei relatii:
– Postura corpului, atitudinea si miscarile trebuie gandite mai mult, astfel incat sa fie adecvate in orice situatie.
– Trebuie acordata mai multa atentie limbajului si stilului de a vorbi, inclusiv frecventei, volumului, tonului si cuvintelor folosite.
– Incercaţi sa ii induceţi interlocutorului ideea ca este ascultat.
5. Abilitatea de a sti cum, cand si cat de mult sa discuti despre propria persoana
A vorbi despre noi prea mult si prea devreme in cadrul relatiei poate fi un motiv de descurajare pentru orice persoana implicata in conversatie. Tocmai de aceea, la inceput este important sa deschideţi discutii "marunte", despre obiecte si oameni care nu au caracter personal pentru vreuna dintre parti sau sa schimbaţi pareri si perspective personale intr-un mod echilibrat, echidistant si fara pasiune.
O data ce conversatia si relatia in sine evolueaza, dezvaluirea unor detalii si fapte personale (initial, de mica importanta si care nu presupun implicare emotionala) duce la intarirea relatiei si la o mai buna cunoastere.
6. Abilitatea de a mentine un contact vizual adecvat
Este esential si un semn de politete sa priviţi in ochii celor pe care ii ascultaţi sau carora le vorbiţi. In caz contrar, mesajul transmis este unul negativ. Astfel, le arataţi ca:
• Îi ignoraţi.
• Nu sunteţi demni de incredere.
• Nu vă face placere sa îi priviţi.
Acum, "înarmaţi" cu aceste reguli care nu au pretenŢia de a fi exhaustive, puteţi construi relatii bazate pe incredere si o mai buna cunoastere a persoanelor care vă inconjoara în diferite situatii.
Daa, ştiu ca iar am scris mult, îmi cer iertare!
Doamne ajută! SUCCES!!!!!!!!!!!!!!!!
CristinaL
noiembrie 22, 2010 @ 7:07 pm
@Doamna Diana
Multumesc mult pentru ceea ce ne-ati scris ,cred ca este mult mai bine asa deoarece citesc mai multe persoane si avem de unde invata (multumesc si Domnului ca ne-a scos in cale persoane dornice si rabdatoare sa ne explice ),cred ca o perioada o sa citesc zilnic acest comentariu si o sa incerc sa adaptez la viata mea cat mai multe din ceea ce scrie ,stiu ca va trebui sa lucrez foarte mult la partea cu "privitul persoanelor in ochi ",niciodata nu am crezut ca este atat de important ,personal ma bucur ca a fost mai lung comentariu ,dupa parerea mea ar fii foarte bun ca si articol ,eu personal am inteles multe din el ,Domnul sa va daruiasca multa putere de munca si dorinta de a ne scrie mult mai multe cuvinte folositoare .
Guest
noiembrie 23, 2010 @ 2:29 am
m-au uimit cu povestea ta sincer cu PRIETENII ai mare dreptate
bibi
decembrie 17, 2010 @ 6:19 pm
Ca să-ţi faci prieteni trebuie să te deschizi tu primul spre celălalt, trebuie să-i oferi tu ceva, trebuie să-l asculţi, să te intersezi de problemele lui, să împarţi ceva cu el. Făcând asta şi el/ea se va deschide, îl vei cuceri. Iubeşte tu primul şi vei fi iubit de ceilalţi.
chiar asta am facut cum sp sh claudiu insa toate prieteniile au fost de scurta durata/p interes.
cum spunea "cineva" : da este adevarat unele prietenii de trag in jos insa e totusi greu s urci p scara vietii singur 🙁
bibi
decembrie 17, 2010 @ 6:21 pm
Ca să-ţi faci prieteni trebuie să te deschizi tu primul spre celălalt, trebuie să-i oferi tu ceva, trebuie să-l asculţi, să te intersezi de problemele lui, să împarţi ceva cu el. Făcând asta şi el/ea se va deschide, îl vei cuceri. Iubeşte tu primul şi vei fi iubit de ceilalţi.
chiar asta am facut cum sp sh claudiu insa toate prieteniile au fost de scurta durata/p interes.
cum sp : probabil ca nu-mi este de folos asa ceva, de aceea nu-mi da Doamne Doamne .
da este adevarat unele prietenii de trag in jos sh d aceea bnul Dumnezeu t fereste d ei insa e totusi greu s urci p scara vietii singur din atatea prietenii cu care am incercat sa vb nici`una .. 🙁
GABRIEL resurection
decembrie 17, 2010 @ 8:01 pm
De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am spus…
Eu unul am ,,multi,,prieteni,insa daca este sa i numar, degetele de la o mana sunt multe,parerea mea este ca prietenii se numara pe degetele de la o mana cine imi va spune ca are multi prieteni se insala.
In privinta persoanelor cu hNDICAP PT MINE SUNT ADEVARATE PILDE VII DE LA CARE AM CE INVATA IN ACEASTA VIATA,asadar cfiecare dintre noi avem de dus o cruce in spate,iar daca vreunul dintre noi are vreun handicap o astfel de cruce nu poti sa tio duci decat cu durere…adica la ce ma refer pe langa handicapul pe cere il ai trebuie sa mai duci in spate si indiferenta altora,lipsa de prietenie ba chiar si de respect,,,Doamne ce sa fac unde esti de ce sunt asa? am putea intreba, unde esti caci nu ti mai vad pasii Tai langa mine?, si uite asa poti sa deznadajduiesti, si sa gandesti necugetat la CEL care in vreme de necaz te tine in brate,asa cum am mai spus, fiecare trebuie sa si duca crucea pe care o poarta cu durere,nu ai cum sa zambesti si sa spui ca esti fericit,aceasta intrebare i a fost pusa parintelui teofil paraianu,mitropolitul ardealului(vrednicul de pomenire) ANTONIE PLAMADEALA PE CAND MERGEA PRIN SPITALE VEDE UN OM PARALIZAT, se opreste si l intreaba ce face cum ii este ,acesta zica ca este ,,fericit,,ca se putea si mai rau,ii multumeste lui Dumnezeu ca poate sa si miste incheietura unei miini cu care manevra o oglinjoara asa putea sa vada pe ceilalti….of CINE RABDA PANA LA SFARSIT VA LUA CUNUNA VIETII PE CARE DOMNUL A FAGADUIO CELOR CEL IUBESC PE DANSUL
GABRIEL resurection
decembrie 17, 2010 @ 8:42 pm
Fara sa fiu inteles gresit,daca cine vrea sa aduca o raza de lumina si sa aiba un prieten si sa se considere un prieten intrati aici ….sunt multi prietenihttp://handicap.3xforum.ro/post/58/1/Prieteni/( merita incercat)
Iulia
mai 11, 2011 @ 9:08 pm
Foarte frumos articol, felicitari!
Sa ne dea Dumnezeu sa facem cat mai mult voia Sa si sa il slavim inclusiv prin relatiile pe care le stabilim cu fratii nostri.
Dumnezeu sa fie cu voi toti,dragilor!