Cum să vindeci rana violului?
Dacă data trecută am discutat despre traumele sufletești și trupești ale violului, mi-aş dori acum să intrăm în câteva detalii. Să treci peste o întâmplare traumatizantă cere putere, hotărâre şi nu în ultimul rând, deschidere. Cu toate că reacţia firească în cazul acesta ar fi să te ascunzi undeva, să te faci cât mai invizibilă, nu este o soluţie. De ce nu vorbeşti despre asta? E un lucru care s-a întâmplat fără ca tu să vrei. De ce nu recunoşti că te doare? Şi tocmai pentru că te simţi mai vulnerabilă nu ar trebui să rămâi singură. De ce nu ai căutat o mână care să te sprijine? Chiar dacă orice atingere acum poţi să o găseşti ca fiind inacceptabilă şi dureroasă, te rog mult, caută ajutor.
Oricât ţi-ai schimba hainele şi oricât ai încerca să îţi cureţi pielea, senzaţia de murdar nu o sa dispară de la sine. De ce nu poţi să te priveşti în oglindă? Înainte puteai. Îţi dai seama ce s-a schimbat la tine şi în tine? Poţi să numeşti lucrurile acelea?
Îţi aminteşti ce s-a întamplat cu tine atunci? Fireşte că poţi. Amintirea acelor momente te urmăreşte; te trezeşte din somn, pătrunde în viaţa ta cu fiecare ocazie. E dureros, ştiu, dar de ce crezi că ai putea să uiţi? Nu vezi că amintirea acelei întâmplări parcă stă la pândă să pătrundă din ce în ce mai des în viaţa ta?
Unde te-ai refugiat? Crezi că alcool o să cauterizeze rana pe care o porţi? Crezi că ţigara o să afume amintirea până când o să devină o pată neagră? Crezi că bărbaţii cu care te întâlneşti acum pot să îţi ofere ce altul ţi-a luat fără ca tu să vrei? Poate o vreme au să funcţioneze şi acestea, dar ce o să faci când nu au să mai reuşească să te amorţească suficient încât să nu mai simţi durerea? E acolo, cunoşti lucrul acesta. Cunoşti si faptul că toate refugiile acestea te amorţesc pentru puţin timp. Cu cât reuşeşti să accepţi mai repede faptul că rana e acolo şi că merită atenţie, cu atât poţi să faci durerea să dispară mai repede.
Înainte reuşeai să dai un răspuns la întrebarea “Cine eşti?”. Acum de ce te descrie o întâmplare? A anulat tot ce ştiai despre tine până atunci. De ce laşi o întâmplare urâtă să te descrie pe tine ca fiinţă? Ştiu că înainte puteai să-ți găseşti în mai puţin de un minut 5 calităţi, cum se face că acum nu poti să numeşti 3?
Poate nu mai reuşeşti să simţi fericirea cum o simţeai înainte. Poate nu mai găseşti plăcere în lucrurile simple care înainte îţi plăceau. Înainte te rugai? Acum de ce nu te mai rogi? Crezi că gustul de cenuşă o să dispară de la sine?
Dacă îţi spun că ai făcut tot ce omeneşte se putea face în acea situaţie pentru a te apăra? Atunci de ce încă te învinovăţeşti şi vrei să te pedepseşti singură prin toate comportamentele de risc la care recurgi? Ce poţi face ca să ajungi să te ierţi?
Chiar dacă aluziile sexuale ale unor baieţi (pentru că trebuie să recunoaştem că există, chiar dacă nu sunt de dorit) pot să te cutremure, chiar dacă experienţa violului ţi-a arătat practic că cineva te-a folosit, poţi să faci tu ceva ca să nu te mai consideri un obiect?
Înainte îţi făceai planuri pentru viitor şi încercai să faci ceva ca ele să se realizeze. Acum ce vezi pentru viitor? Crezi că răzbunarea te va elibera de toată suferinţa? Eşti îndreptăţită să simţi furie, dar răzbunarea nu îţi va aduce înapoi nimic din ce ai pierdut. Nu te mai îndrepta asupra ta cu furie ci caută mângâiere. Acceptând furia, aceasta se va diminua, treptat, până la dispariţie.
E important pentru tine să vorbeşti despre ce se întâmplă cu tine. Ce simţi? Ieşi din starea de amorţeală şi asumă-ţi trăirile; altfel te vei prinde singură într-o spirală care duce din rău în mai rău. E o metaforă, mai puţin elegantă, dar care descrie foarte bine ce se întâmplă: gunoiul de grajd pare foarte respingător, dar foloseşte mult plantelor din gradină. Tu eşti planta! Filtrează ce ţi se oferă, ia lucrurile esenţiale şi învaţă să creşti.
Nu încerca să te ierţi, pentru că nu ai greșit cu nimic. E vital să faci pace cu tine. Du-te şi te spovedeşte! Spune lucrurilor pe nume, nu fă un secret dintr-o întâmplare ca asta. Caută mângâiere şi acordă-ți timp. În plus, duhovnicul, dacă ştie prin ce treci, te va ajuta să te fereşti de capcanele în care poţi să cazi acum. El va încerca să îți repare cumva sufletul rănit. Nu te ruşina să ceri ajutor. Ideal ar fi să fii puternică (singură, fără ajutor) și să treci peste acest eveniment. Elimină gândurile negre și lasă loc în viața ta pentru evenimente creative. Plimbă-te cu bicicleta, urcă pe munte, joacă tenis, înoată etc. orice fel de sport te întărește, îți limpezește gândurile și aduce bucurie.
În încheiere, vreau să îţi mai spun ceva: Murdăria pe care o simți față de corpul tău pângărit cu forța, nu o simte și Dumnezeu. El te simte curată, nevinovată și gata să trăiești fericită, să te bucuri de creația lui și să-ți ofere respectul pe care alții nu ți l-au oferit!
Doamne ajută!
Administrator
ianuarie 17, 2012 @ 12:15 pm
Ieri cand am postat articolul, am uitat sa dau drumul la comentarii. Acum e in regula.
Albinuta
ianuarie 17, 2012 @ 1:07 pm
Doamne ajuta ,am citit articolul de cateva ori , chiar daca la mine este vorba de o alta suferinta diagnosticul este acelas cat despre tratament….foarte foarte folositor ,multumesc pentru publicare si nadajduiesc ca intr-o zii cu ajutorul Domnului sa dobindesc si eu un pic mai mult curaj ,sa invat sa ma accept asa cum sunt ,iar frica pe care o simt acum incetul cu incetul sa dispara .
Raluca Irimie
ianuarie 18, 2012 @ 7:41 am
Multumesc, Albinuta! Nu imi dau seama despre ce diagnostic spui, dar am o veste buna: intr-un final, toate acestea trec. Iti trebuie rabdare si multa credinta. Nu te rusina sa ceri ajutor indiferent de problema pe care o ai. Iti doresc numai bine si gand bun!
Doamne ajuta!
Albinuta
ianuarie 18, 2012 @ 8:43 am
Doamne ajuta ,intradevar este o veste foarte buna doamna Raluca ,multumesc mult pentru cuvintele frumoase si incurajari,ca sa intelegeti despre ce suferinta si diagnostic vorbesc v-as ruga sa cititi (cand aveti timp ) aici pe Ortodoxia Tinerilor articolul „Consumul ecxesiv de alcool -cauza a violentei in familie (marturie )”,multumesc inca o data pentru tot
Raluca Irimie
ianuarie 18, 2012 @ 10:04 am
Am citit articolul tau. Intr-adevar e o experienta puternica, dar daca iti aduci aminte de metafora neeleganta cu gunoiul de grajd … Daca tu crezi ca pot sa te ajut cu ceva, sau sa te ascult, iti stau la dispozitie cu mare placere. Ma bucur sincer pentru tine ca ai gasit cea mai buna cale spre „vindecare”. Sunt sigura ca mai sunt lucruri care te deranjeaza, dupa cum spuneai si tu, dar ai facut progrese enorme. Daca iti permite timpul, citeste scrieri crestine – functioneaza ca un balsam, de cele mai multe ori. Iti doresc numai bine, si Dumnezeu sa te binecuvanteze. Cine stie? Poate intr-o zi ai sa spui ca ai gasit linistea care ti-a lipsit pana acum …. ?
Albinuta
ianuarie 18, 2012 @ 11:45 am
Multumesc din nou pentru raspunsul dat doamna Raluca ,mi-ati putea recomanda ceva(una sau mai multe carti ) din scrierile crestine spun aceasta deoarece eu nu stiu exact ce anume ar fii potrivit ? Iertare daca sunt un pic cam insistenta ,Dumnezeu sa va ajute in tot ceea ce faceti si sa va daruiasca tot ceea ce va este de folos .
Intradevar i-mi este de mare folos ceea ce gasesc aici pe O.T sau schimbat foarte multe de cand am descoperit aceasta pagina ,mai sunt multe altele de „vindecat ” insa sunt constienta ca este nevoie asa cum bine spuneati si dumneavoastra de multa rabdare ,credinta ….care uneori nu sunt in cantitati suficiente
Multumesc mult pentru tot si ma bucur pentru ca incercati sa ma ajutati chiar daca nu ne cunoastem
mihaiZum
ianuarie 18, 2012 @ 1:20 pm
Se pune si pentru barbati? 🙂
Raluca Irimie
ianuarie 19, 2012 @ 7:55 am
Pentru mihaiZum: se pune si la barbati. Imi cer scuze ca am facut in mod deliberat aceasta discriminare; motivul meu a fost pur statistic: sunt mult mai multe cazuri de femei mature sau fete adolescente care trec prin asa ceva, comparativ cu barbatii. Diferenta cea mai mare e ca in general furia, in cazul barbatilor se manifesta mai mult spre exterior, iar in cazul femeilor spre interior.
Raluca Irimie
ianuarie 19, 2012 @ 8:12 am
Draga Albinuta, am sa te rog sa imi spui pe numele mic, si fara apelativul „doamna”. Sunt pusa intr-o postura destul de ingrata pentru ca eu te tutuiesc si tu nu. Iti multumesc pentru consideratie, dar suntem oameni, si aici nu avem functii, nu avem statut social, nu suntem nici unii mai cu mot.
In legatura cu recomandarile … Mi-e destul de greu, tocmai pentru ca stiu ca depinde foarte mult de cine scrie, si de cine citeste. Unii chiar si Biblia au inteles-o gresit. Pot sa iti recomand „Cararea Imparatiei”- Parintele Arsenie Boca , „Femeia si problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox”- dr Dmitri Avdeev (asta e chiar ieftina – in jur de 10 lei), „Sotul ideal, sotia ideala” – Parintele Nicolae Tanase, Filocaliile, revista Familia ortodoxa … Mi-e greu sa cred ca nu treci macar o data pe saptamana pe langa un magazin cu obiecte bisericesti, sau pe langa o librarie de acest gen. Gasesti acolo multe carti, multe dintre ele la preturi foarte accesibile.
Si da, nu e nevoie sa ne cunoastem ca sa imi doresc sa te ajut, macar cu o vorba, sau cat de putin pot; e mai mult putin ajutor decat nici un ajutor.
Doamne ajuta!
Albinuta
ianuarie 19, 2012 @ 10:51 am
Multumesc pentru recomandari ,doamna Raluca (oricat am incercat nu am reusit sa va spun pe nume ,nu este vorba daca este cineva mai cu mot sau nu dar nu am reusit ,din cate am citit cred ca sunteti medic sau daca nu oricum lucrati in pshihologie ).
Eu locuiesc intr-un orasel destul de mic unde nu este nici o librarie deci nu gasesc carti ,nici biblioteca nu avem in oras deci dureaza destul de mult pana ajung intr-un oras mai mare (Sibiu sau Brasov )pentru a trece pe langa o librarie. Singurul loc unde reusesc sa gasesc carti ortodoxe este biserica (la pangard )sau online la recomandarea prietenilor sau cunoscutilor si apoi cu ajutorul unei prietene cu care ma sfatuiesc si ii cer parerea comandam ce credem ca ar fii folositor pentru noi de aceea am si cerut parerea dumneavoastra .
Multumesc pentru ca incercati sa fiti de ajutor,credeti sau nu chiar mi-a fost de folos sa vorbesc cu dumneavoastra
albinuta
februarie 6, 2013 @ 7:31 am
Am recitit articolele scrise de dumneavoastra doamna Raluca ,nu stiu exact de ce insa stiu ca ma ajuta foarte mult ,de aceea am o mare rugaminte :atunci cand timpul va permite sa ne mai scrieti cate ceva ,mi-e dor de un artiocol semnat Raluca Irimie si cred ca nu sunt singura .
Raluca Irimie
februarie 6, 2013 @ 7:10 pm
Multumesc pentru apreciere! Am un articol aproape gata pe prostitutie si implicatiile acesteia. E in trend, avand in vedere modificarile de lege in procedura de pedepsire/mediere a violului.
Multumesc pentru ganduri, pentru ca ma pastrati undeva in constiinta, pentru ca va amintiti de mine! Defapt, multumesc pentru tot ce imi oferiti, poate chiar fara sa va dati seama!
Ana
februarie 6, 2013 @ 8:25 pm
Zilele astea am revazut un video despre educatia sexuala cu Pam Stenzel. Ea marturiseste in video despre faptul ca ea provine dintr-un viol si ca nici macar nu cunoaste de ce nationalitate este.
Insa de la varsta de 4 ani se roaga ptr mama sa, ptr ca a iubit-o atat de mult, incat chiar daca a fost violata, traumatizata, nu a vrut sa faca pacatul avortului si ia dat nastere. Stim ca in cazul violului mereu a fost voie sa se faca avort. Deci cea care ia dat nastere a avut o inima mare si poate un om credincios. Clar este ca trauma violului nu a cazut pe copil, dincontra, Pam a crescut foarte puternica.
Cred ca ati vazut clipul, insa nu-i rau sa-l mai revizionam, caci mai ales in timpurile noastre in care se traieste atat de mult in desfranare:
http://www.youtube.com/watch?v=JEO0PuO4mSE
Laura Stifter
februarie 6, 2013 @ 8:44 pm
Subscriu la mesajul Albinuţei.
Aştept şi eu cu bucurie să mai citesc articole scrise de dumneavoastră, doamna psiholog.
Doamne ajută!
Alexandra
august 5, 2015 @ 1:55 pm
Buna concluzie, n-am ce spune: „Dumnezeu îngaduie să se întâmple lucruri doar dacă le putem duce, sau ne sunt de folos.”
Exact de un astfel de mesaj au victimele unui viol sau abuz sexual: Daca nu-ti gasesti pacea nici dupa 20 de ani de cand un nefericit te-a atins, consoleaza-te ca Dumnezeu a ingaduit asta. Perfect! Imi aduc cu groaza aminte cum dupa ce m-a pipait pe scari mi-a spus sa nu le spun parintilor ca o sa se supere pe mine (aveam 9 ani si aduceam sifon acasa trimisa de parinti), am ajuns in casa si tot ce-am putut face a fost sa ma inchid in baie si ma spal pe fata ca sa nu-i mai simt parfumul. Nu le-am marturisit niciodata pentru ca tot timpul era vina mea cand se intampla ceva. Dar, hey, uita-ti-va la mine! Am supravietuit! Am 29 de ani si supravietuiesc…Cum ramane cu fetele care ajung sa se prostitueze dupa astfel de experiente? Cum ramane cu lipsa de incredere si sechelele psihologice? Cum ramane cu victimele care nu supravietuiesc unor abuzuri violente? Cu o astfel de concluzie creati o scuza violatorului.
Dan Tudorache
august 5, 2015 @ 3:16 pm
Ziua bună, cu inima senină, Alexandra!
În primul rând aș dori să precizez că de când mă știu am o aversiune profundă față de violatori și crima sufletească numită viol. Așadar, discuți cu un om care are nu doar repulsie infinită față de abuzurile sexuale ci și compasiune față de victimele acestora.
Și totuși, 3 lucruri simple aș dori să-ți spun:
1. Afirmația citată care te deranjează vine din partea unei femei, nu din partea unui bărbat, femeie care are calificarea/specializarea de psiho-terapeut și este o afirmație care are măcar intenția de a ridica moralul victimelor abuzurilor sexuale.
2. Există pe lumea aceasta violatori care au ajuns să comită astfel de acte demonice (eu așa le socotesc și pot da explicații pentru asta) tocmai datorită faptului că în copilărie ei înșiși au fost supuși abuzurilor sexuale ori a unui comportament agresiv din partea părinților. Exact așa cum anumite fete ajung să se prostituieze tocmai datorită abuzurilor la care au fost supuse în copilărie/adolescență. Paradoxal și oarecum ironic, nu? Am urmărit o vreme postul tv Investigation Discovery, care furnizează excelente documentare despre criminalitatea umană. În câteva astfel de episoade, documentare care fac și o analiză psihologică a agresorilor, am putut să constat că unii criminali/violatori au ajuns să comită astfel de acte pentru că proveneaue din familii profund dezorganizate, cu părinți depravați și deci infractori crescuți de mici cu lipsă acută de educație și afecțiune. Nu generalizez, dar în astfel de cazuri până și justiția acordă circumstanțe atenuante. Oricum ar fi, astfel de oameni sunt vrednici de tot plânsul și compasiunea.
3. Este un lucru atât de greu și totuși atât de elementar să acceptăm, mai ales când am suferit mult de pe urma răutății altor oameni, că Dumnezeu a îngăduit, îngăduie și va îngădui răul, cel puțin până la un punct, în viața fiecărui om de pe lumea aceasta. Desigur, nu ca încurajare a răului ci ca respectare a libertății umane în vederea mântuirii. Însă nu este deloc greu de înțeles dacă urmărim realitatea. De pildă, eu dacă peste 5 minute mint, iar minciuna știm că este un rău, înseamnă că Dumnezeu a îngăduit ca eu să fac acest rău. Dacă peste zece minute nu respect culoarea roșie a semaforului și fac un accident de mașină în urma căruia moare un om, înseamnă că Dumnezeu a îngăduit să se întâmple așa. A îngăduit, nu a încurajat! La fel a făcut și face și cu tine Alexandra. Ori de câte ori ai făcut ceva rău în viața aceasta, Dumnezeu te-a îngăduit să faci acel rău. Te îngăduie pe tine, mă îngăduie și pe mine, îi îngăduie pe toți oamenii de pe lumea aceasta să facă răul, până la formele cele mai abominabile, cel puțin până la o vreme. De ce? Ca toată umanitatea, de la opincă la vlădică și de la copil la muribund să învățăm că Libertatea este nu doar un Dar ci și o Răspundere înfricoșătoare, cu consecințe inimaginabile atât în viața aceasta cât și în veșnicie. Doar așa ne vom lămuri să nu mai facem răul niciodată și nicicum.
Aceste scurte explicații, deși sunt sigur că le recunoști valoarea de adevăr în sine, nu te vor împăca cu situația și nu îți vor alina și vindeca trauma sufletească. Numai iertarea poate. Mie îmi este ușor să vorbesc despre iertare câtă vreme nu am fost într-o astfel de situație așa încât îmi cer iertare pentru impostură dar aici îl ai ca pildă pe însuși Dumnezeu întrupat, îi ai pe sfinții mucenici, de la începuturile creștinismului până la noii martiri și mărturisitori ai pământului românesc ascunși sub eticheta de deținuți politici și pe toți creștinii care au iertat răul ce li s-a făcut vreodată. Pe ei urmează-i ca să scăpi de amintirile amare.
Roxana
august 5, 2015 @ 4:30 pm
@ Dan
[i]Afirmația citată care te deranjează vine din partea unei femei, nu din partea unui bărbat….[/i] partea asta de fraza asta e penibila si nu isi are locul. Deci conteaza sexul celui care opineaza pe tema asta? Asta e primul lucru pe care il ai tu de spus la reactia Alexandrei.
[i]”Dumnezeu a îngăduit, îngăduie și va îngădui răul, cel puțin până la un punct, în viața fiecărui om de pe lumea aceasta…..Desigur, nu ca încurajare a răului ci ca respectare a libertății umane în vederea mântuirii”[/i]
O sa iau exemplul tau cu semaforul. Deci Dumnezeu te ingaduie pe tine sa omori un om pentru ca nu respecti culoarea rosie, bineinteles totul in vederea mantuirii tale, sperand Dumnezeu, ca o sa te caiesti si iti vei vedea greseala. Inteleg aici cum iti este respectata libertatea umana.
Eu ma intreb cum este respectata libertatea umana a victimei?
Deci Dumnezeu jertfeste o viata, distruge probabil o familie, lasa orfani, ca sa iti dea tie, Dan, o lectie. Tu vezi dezechilibrul?
Unde este dreptatea fata de victima, in cazul asta? Unde este sansa lui sa fie mantuit si sa caiasca? Poate facuse si omul vreo greseala si mai era timp sa se caiasca.
Unde este egalitatea de sanse la mantuire, daca viata omului aluia nu conteaza absolut deloc atata timp cat Dumnezeu s-a hotarat sa o ia, doar sa iti dea tie o lectie si sa te intorci la el. Esti tu mai special?
In ochii lui Dumnezeu, raufacatorii sunt cei mai importanti si Dumnezeu le permite asemenea deviatii pentru ca sa isi vada greselile si sa se caiasca. Asta e singura justificare gasita pentru a explica cum a creat perfectiunea imperfectiune.
Iar vietile distruse ale unor femei, ale unor oameni, ale unor copii – ale tuturor care au fost vreodata victimele rautatii umane, toti care au fost supusi la suferinte si tragedii complet inutile doar pentru ca altii sa primeasca o lectie – nu conteaza in ochii lui Dumnezeu.
Pentru ca daca si ei ar conta, Dumnezeu nu ar ingadui niciun fel de crima impotriva aproapelui. In atotputernicia lui, eu cred ca ar gasi moduri sa dea lectii celor rai si fara a crea suferinta gratuita celorlalti.
Dan Tudorache
august 5, 2015 @ 10:59 pm
Bună-dimineața Roxana!
… și bine ai revenit la masa dezbaterilor. Mă bucură sincer prezența ta, nu spun lucrul acesta de complezență. Și chiar a rămas în memoria mea un ”task” de ați răspunde la observația făcută acum două săptămâni în legătură cu diferența dintre religie și superstiție.
Revenind la subiect, desigur că valoarea de adevăr a unei afirmații nu stă în identitatea sexuală a asertorului. Însă există anumite contexte în care identitatea sexuală (biologic vorbind) te poate pune într-o situație de impostură, mai ales dacă se emit păreri cu ușurință în chestiuni cu implicații emoționale profunde. De pildă eu ca bărbat aș putea afirma senin că nașterea naturală este ușoară în general sau mai ușoară decât operația cezariană însă tu ca femeie și mamă te-ai simți pe bună dreptate deranjată de o astfel de posibilă afirmație, venită din partea cuiva care prin natura sa biologică nici măcar nu poate avea o singură asemenea experiență umană. O femeie care a născut ușor are tot dreptul să spună că ”nașterea a fost/este ușoară”, chiar dacă afirmația poate fi subiectivă, nu însă un bărbat, care e străin total de o astfel de experiență.
În cazul de mai sus am făcut precizarea respectivă gândindu-mă că e ușor să decretezi ca bărbat că Dumnezeu ”a avut încredere în tine” după o astfel de traumă câtă vreme șansele de a fi violat sunt aproape nule în cazul bărbaților. Însă altceva este când această afirmație vine din partea unei femei: Vine din partea cuiva care înțelege drama acestor femei ca femeie, vine din partea cuiva care se ocupă de vindecarea lor sufletească și cineva care prin natura ei biologică este supusă riscului de a fi violată deci percepe în mod profund durerea și riscul acestei traume.
Cât privește îngăduința răului de către Dumnezeu, cred că cel mai onest și de folos ar fi să privești în sufletul tău și să cercetezi de câte ori te-a îngăduit Dumnezeu să faci rău oamenilor din jur, fie cu voie, fie fără voie: prin ironii, indiferență, afronturi, dispreț, ambiții deșarte, etc.
Pentru că Roxana, fie că acceptăm sau nu existența lui Dumnezeu, cred că ești și tu de acord cu mine că în decursul existenței noastre am greșit cu toții față de cineva, cumva. Deci nu e vorba doar de ”răufăcători” ca și cum pe lumea aceasta există două feluri de oameni: infractorii (cu toate formele criminalității) și infailibilii. Cu toții suntem supuși greșelii și cu toții facem rău în viața noastră, puțin câte puțin celor din jur, și asta în mod gratuit. Ca să nu mai zic câți infractori au devenit chiar sfinți (e plin calendarul ortodox de foști depravați care și-au întors natura spirituală la 180 de grade) și câți ”drepți” exasperează pe cei din jur cu indiferența lor cronică și critica patologică față de ce gândesc și fac alții.
Pe toți ne îngăduie Dumnezeu să facem răul ca să ne responsabilizeze libertatea și ca noi să ne statornicim desăvârșit în bine. Așa cum un părinte își lasă copiii să facă anumite acțiuni chiar dacă prevede că vor ieși și boacăne din asta, tot așa și Dumnezeu ne lasă să ne manifestăm libertatea, chiar și în mod abuziv unii față de alții. Pentru că tot El este cel care poate vindeca orice traumă sufletească, tot el este cel care poate îndrepta sau pedepsi orice nedreptate socială.
Roxana, cauți să-l vânezi pe Dumnezeu cu arcanul (ne)dreptății umane dar Hristos este nădejdea soției maltratate și mângâierea celei înșelate, el este părintele orfanilor și sprijinul săracilor, El este în inima și alăturea de fiecare nedreptățit și năpăstuit din lumea aceasta. Nu polițistul, nu procurorul, nu judecătorul, nu legiutorul. El este cel care dă nădejdea și puterea de a merge înainte, mai lămurit, mai înțelept și mai asemenea cu El. Și dacă El îngăduie ca răul să se răsfrângă asupra celor nevinovați, când și cui a rămas dator?
Poate că ție îți este dator, nu însă mie. Însă știi ceva? Indiferent cât ne tragem la socoteli cu Dumnezeu, fie pe plus, fie pe minus, cu toții suntem speciali pentru El. Așa cum copii tăi sunt speciali pentru tine, chiar dacă unul te supără ori te solicită mai mult decât celălalt, tot așa și noi avem fiecare un loc special în gândurile și simțirea lui Dumnezeu. Eu nu-s cu nimic mai special decât tine Roxana, singura diferență care ne deosebește fiind aceea că tu te cerți cu Hristos iar asta te obosește și te neliniștește iar eu îl urmez iar asta mă odihnește și mă împlinește ca om.
Însă… Saule, greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă?
Alexandra
august 6, 2015 @ 3:15 pm
Dan, E interesanta paralela cu parintii care le ingaduie copiilor unele abateri pentru a invata singuri ce e bine si ce e rau, insa concluzia articolului sugereaza ca Dumnezeu ingaduie suferinta victimei pentru ca stie ca ea/el o poate duce. Pe cand dumneavoastra va referiti la faptul ca Dumnezeu ingaduie greseala violatorului, pentru a nu ingradi liberul arbitru al fiecaruia. Sunt doua lucruri diferite. Iar doamna care a scris aceste randuri e clar ca nu intelege in intregime psihologia unei alte persoane abuzate sexual. In comentariul precedent am facut aluzie la sentimentul profund de vinovatie resimtit de victima si creat de societate. Sunt aproape sigura ca daca le-as fi marturisit parintilor mei ce s-a intamplat m-ar fi invinuit pe mine cu reactii de genul „de ce ai urcat pe scari si nu cu liftul?”, „de ce nu ai chemat pe cineva?”. In concluzie nu pot accepta ca Dumnezeu a ingaduit asta pentru ca eram si sunt destul de puternica sa duc aceasta povara sau pentru ca acest episod mi-ar fi fost de folos. Cu timpul o victima isi poate reveni dar asta nu justifica fapta abuzatorului si vice versa (fapta abuzatorului nu poate fi justificata de capacitatea de adaptibilitate a victimei). Dar exista si cazuri in care un abuz sexual are repercusiuni grave din care nu deriva nimic pozitiv. Pot accepta faptul ca fiecare dintre noi este manat de propriul arbitru, influentat de experientele anterioare. Poate ca rolul lui Dumnezeu este sa te ajute sa iti revii, dar pe de alta parte ar fi putut interveni de la inceput daca El este cel care „a ingaduit” fapta. E o contradictie aici care nu poate fi explicata folosind logica noastra, a muritorilor. Prin urmare autoarea textului ar fi trebuit sa evite astfel de concluzii si sa fie mai umila cand scrie despre subiecte atat de sensibile. Nu ii sta nimanui bine sa speculeze cu raspunsuri inutile la intrebarea „De ce ti s-a intamplat tie lucrul asta oribil?”, desi toti inevitabil ni le punem. Prefer raspunsuri ca cel al Papai: http://www.philstar.com/headlines/2015/01/19/1414428/pope-stumped-why-does-god-allow-children-suffer
Raluca Irimie
august 6, 2015 @ 11:07 pm
Roxana si Alexandra: va multumesc ca v-ati facut timp si ati citit articolul meu.
Daca ati observat, articolul e menit sa aduca putina alinare persoanelor care s-au confruntat cu asemenea situatii. Am prins de multe ori, chiar si in randul colegilor mei de breasla atitudini total nesanatoase la adresa persoanelor care au fost victimizate. Plus ca reactia publica e de cele mai multe ori total nepotrivita : „De ce era acolo la ora aceea?”, „De ce purta acele haine?”, si alte replici asemanatoare, care ascund defapt o asociere mai mult sau mai putin tacita, constienta si asumata, cu faptuitorul.
Din pacate nu imi permite timpul sa va raspund foarte mult, dar vreau sa va spun metafora pe care eu o folosesc (si surprinzator, functioneaza la oamenii care sunt pregatiti sa depaseasca diferite traume): ca sa cresti o floare frumoasa, sau o recolta bogata ai nevoie de balegar – un lucru total lipsit de gratie sau candoare. E totusi nevoie de intelepciunea plantei sa filtreze ce e bun din acesta, pentru a creste mai departe si a nu fi coplesita.
Observ ca sunteti amandoua suparate (sa zicem), dar sper ca in timp sa va gasiti putin mai multa pace!
Alexandra: „Prin urmare autoarea textului ar fi trebuit sa evite astfel de concluzii si sa fie mai umila cand scrie despre subiecte atat de sensibile.”
Mie mi s-a parut ca am fost destul de umila si sensibila. Am incercat sa surprind etapele semnificative care apar dupa o trauma. Ultima era lipsa de incredere, disperarea, stima de sine scazuta. Nu era intentia mea sa stigmatizez pe cineva si imi pare rau ca te-a revoltat replica asta. Daca ai sugestii cu privire la partea de incheiere, sau oricare alta, putem sa inseram si paragrafe scrise de tine.
Roxana
august 7, 2015 @ 8:06 am
@Raluca Irimie
Sa ii spui unei femei violate ca Dumnezeu ingaduie sa se intample „lucruri” (frumos cuvant intr-un articol despre viol :D) doar pentru ca le poate duce sau pentru ii sunt de folos, mi se pare mizerabil.
Pai [b]Dumnezeu este autorul moral [/b] pentru ca oricum stia dinainte sa se nasca femeia ca ea o sa fie violata si pentru ca oricum avea puterea sa faca sa nu se intample daca vroia. Tot Dumnezeu stia ca omul ala o sa o violeze, inainte ca el sa se nasca.
Cand cineva iti face un rau doar pentru ca, tu poti sa treci peste, se cheama ca autorul e putin sadic si o face in mod gratuit.
Cand cineva iti face un rau pentru ca raul acela iti este de folos, inseamna ca meriti sa ti se intample.
sdaniel
august 7, 2015 @ 2:11 pm
Da, tare neinspirat finalul articolului. Autoarea, fiind psihoterapeut, iti recomanda sa mergi tu (victima a violului) sa te spovedesti si sa iti cauti un duhovnic; iar apoi gafa cu ” Dumnezeu îngaduie să se întâmple lucruri doar dacă le putem duce, sau ne sunt de folos. Deci a avut încredere în tine”
A avut incredere in tine si ti-a facut cadou un viol 🙂
Ma rog, am intrat doar pentru a subcrie la comentariile doamnei Roxana si AtexTe.
Am vrut sa reproduc acel raspuns genial al Papei dar mi-a luat-o AtexTe inainte.
Dan Tudorache
august 7, 2015 @ 2:48 pm
Doamne ajută, Alexandra!
Nu este vorba neaparat că părinții le îngăduie copiilor abaterile din start ci că le oferă libertatea de acțiune știind din experiența lor personală că vor coace și niște boacăne între timp. Dar le oferă totuși șansa de a-și responsabiliza acțiunile, desigur după ce copiii sunt dăscăliți.
Tot așa face și Dumnezeu cu noi. Ne dăscălește mereu, dar ne și dă libertatea de acțiune pe cuprinsul universului.
Așadar, faptul că Dumnezeu îngăduie să suferim de pe urmele altora este o concluzie generală, nu una limitată la exemplul de față. Însă suferința cauzată/purtată nu este de unic sens. Toți oamenii din lumea aceasta ne facem unii pe alții să suferim: transmitem suferință celorlalți din cauza propriilor păcate dar în același timp receptăm suferință din cauza păcatelor celor din jur. Așadar, Dumnezeu îngăduie toată umanitatea să-și exprime libertatea, chiar și abuziv, dar fiecare om având parte de o pronie particularizată astfel încât să-l ajute ca în final să se mântuiască, numai să vrea să se schimbe.
Cât privește sentimentul de vinovăție, din destăinuirea făcută de tine pare mai degrabă că ți l-ai impus singură. Te rog să nu te superi dacă îngroș și eu rândul persoanelor care îți găsesc o vină ca victimă. De ce te-ai autocondamnat la tăcere în loc să vorbești cu părinții tăi? Desigur, înțeleg ezitarea dacă felul lor de a fi era unul consacrat critic la adresa ta, dar de la a fi critic cu n detalii legate de comportament până ați învinovăți propria fiică pentru abuzul sexual suferit, este cale lungă. Într-un fel, prin acea resemnare le-ai atribuit tu însăți o vină/un reproș părinților tăi: faptul că sigur nu te-ar fi înțeles și te-ar fi culpabilizat pentru imprudență. În plus, le-ai luat șansa de a te îngriji ca părinți în această chestiune dureroasă. În acest fel răul pe care l-ai suferit s-a răsfrânt și asupra părinților tăi, fără ca ei să aibe habar de asta.
Dar dacă le-ai fi spus? Fie ai fi fost înțeleasă din start și ai fi fost susținută pentru ați ușura și vindeca trauma fie ai fi primit lecții moralizatoare pe moment dar în final tot ai fi fost susținută pentru ați reveni sufletește. Dă-mi voie să cred că părinții tăi, oricât de cicălitori ar fi fost, nu te-ar fi stigmatizat în fond, ci te-ar fi ocrotit. Aici vorbesc ca părinte.
Mai mult, poate ei ca părinți, și în special tatăl tău ar fi făcut demersuri, fie legal, fie pe cont propriu, pentru coerciția abuzatorului. Dar așa, abuzatorul a stat bine-merci în bancă și poate a mai făcut alte victime nevinovate. Când spun asta nu vreau să-ți induc încă un motiv de culpabilizare ci spun asta ca să arăt că resemnarea și închiderea în sine nu este niciodată o soluție pentru combaterea răului. Răul se combate în sine prin iertare iar în jur prin acțiune concretă, fie ea civică, juridică, educațională, etc.
Ceva pozitiv în cazul abuzurilor nu poate deriva decât prin voința victimei în conlucrare cu Dumnezeu. Altfel, sufletul generează doar resentiment dus până la ură, ceea ce este un efect natural al abuzului dar păgubos pentru propriul suflet.
Noi creștinii avem pilda tare de transfigurare a suferinței nedrepte în pricină de sfințire: de a combate indiferența din noi prin lucrearea permanentă a binelui (gânduri, cuvinte, fapte), de a avea compasiune de mamă pentru orice persoană din jur care suferă, de a căpăta înțelepciune și prevedere a consecințelor faptelor oamenilor până la cele mai mici detalii, etc.
Încă odată, știind că este un subiect foarte delicat îmi cer iertare pentru orice neajuns al opiniilor exprimate, pentru orice nechibzuință, rugându-te să mă îngădui acolo unde îți stârnesc supărări măcar pentru faptul că îmi declar buna intenție.
Dan Tudorache
august 7, 2015 @ 3:24 pm
Ziua bună Roxana!
Într-o definiție juridică autorul moral este [i]”Persoana care, [b]cu intenţie, determină[/b] o altă persoanăsă săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.”[/i] http://www.notiunidedrept.ro/autorul-moral/
În cazul particular al violului, l-ai culpabilizat pe Dumnezeu ca autor moral. Însă cum ai reușit să ajungi la această concluzie? I-a determinat Dumnezeu pe violatori să săvârșească această faptă? Are El astfel de intenții?
Nu cumva e taman invers? Nu este El cel care strigă permanent în taina inimii prin glasul conștiinței ca oamenii să nu facă rău semenilor? Nu El a dat Legi morale prin care violul și orice fel de abuz sexual este incriminat? Nu El a trimis slujitori în lume să propăvăduiască pacea, mila, iertarea, adevărul, dreptatea, onoarea, jertfa de sine, cumpătarea și toată corola de virtuți care să înnobileze omenirea?
Nu s-a vestit Evanghelia dreptății la toate popoare, în toate combinațiile punctelor cardinale?
Nu sună destul chemarea clopotelor la pocăință/înnoirea minții/schimbarea vieții?
Nu cumva chiar El ne determină în orice loc și orice clipă să lucrăm binele?
Cum așadar, transferi responsabilitatea faptelor unei persoane, asupra altei persoane, în speță Dumnezeu?
Mai mult chiar, nu cumva chiar El însuși, prin întrupare, a fost una din victimele criminalității oamenilor? Nu cumva chiar cea mai mare victimă a umanității?
Cum e să fii Creator și stăpân peste toate iar propria ta creație să te răstignească când te cobori la nivelul ei?
Am putea răspunde ironic: perfecțiunea a creat imperfecțiunea, deci… să răspundă de consecințe! Lăsând deoparte faptul că inițial toată creația, în frunte cu omul a fost făcută ”bine foarte”, Dumnezeu chiar răspunde de acțiunile sale: în fiecare clipă acceptă și îngăduie să fie luat în bășcălie până la hula cea mai abjectă, să fie scos din propria sa bătătură iar ograda transformată în cocină de porci, să-i fie parodiată lucrearea de mântuire și mai ales să suporte drama părintelui care vede cum proprii copii ”se iubesc” până la ”iubirea” cu de-a sila numită viol.
Cam asta ar fi pe scurt. Eu unul n-aș îndrăzni să fiu judecătorul lui Dumnezeu, fie și pentru simplul fapt că încă lucrează nedreptatea în mine. Deci, eu imperfecțiunea, cu ce drept moral să mă trag de șireturi cu perfecțiunea, care pe toate și le asumă?
Dan Tudorache
august 7, 2015 @ 3:32 pm
Daniel, spovedania are rol terapeutic nu doar în cazul mărturisirii păcatelor ci și în acela al mărturisirii rănilor sufleteși făcute de alții, fiind prima taină care ne dă puterea de a ierta greșiților noștri. Pentru că doar iertarea ne face să scăpăm de resentimentele suferințelor îndurate. Altfel, orice amintire a traumei este ca o nouă durere de măsea ivită pe nepusă pentru a ne strica pofta de viață.
De unde puterea de a ierta, fără spovedanie și împărtășanie? Doar din noi înșine?
Raluca Irimie
august 7, 2015 @ 3:54 pm
Daca as fi indemnat oamenii sa mearga in terapie, s-ar fi trezit cineva sa ma acuze ca imi fac reclama mascata. In plus, multi vor ajunge mai repede la preot, nu la psiholog (din diverse motive). Avand in vedere publicul vizat, publicand articolul in forma aceasta pe un site ortodox, nici nu mi-a trecut prin minte ca rolul spovedaniei nu este cunoscut. Nu are doar menirea de a cere iertare pentru pacate, ci si de a cere indrumare spiritual, sau de a te confesa. Multi duc in carca experiente teribile, decade intregi! Lucurile in timp incep sa “putrezeasca” si acompaniate de alte experiente negative (asemanatoare sau nu cu prima), imping persoana intr-o prapastie emotionala si mai greu de depasit. E mai sanatos asa?
Concluzia e foarte pertinenta pentru un articol publicat pe un site ortodox, dar trebuie citita toata fraza si inteleasa in duhul teologiei ortodoxe. Articolul a fost scris avand in vedere etapele naturale parcurse in urma oricarei traume. Cat timp nu treci prin cele din inceput, nu ai cum sa ajungi la concluzia finala, la rezolutie. Afirmatia supara, sau deranjeaza doar daca inca nu ai depasit fazele precedente. In plus, e vorba de o formulare destul de subtila care vroia sa inspire sentimentul de empowering – ce este lezat grav in astfel de situatii.
Iar ca o ultima idee: ma intreb de ce ati devenit atat de virulenti in loc sa intrebati ce am vrut sa spun defapt in diversele paragrafe aduse in discutie? Mai ales ca nu am nici 5 ani si nici nu va scriu dintr-o padure, sa nu am habar de lume. Daca nu cer prea mult, va rog sa imi satisfaceti aceasta curiozitate.
Raluca Irimie
august 7, 2015 @ 3:57 pm
PS: va invit sa faceti o contributie personala si sa gasim un alt final pentru articol.
albinuta
august 7, 2015 @ 6:27 pm
Doamne ajuta ,azi am intrat doar sa va multumesc doamna Raluca , chiar daca nu a-ti scris pentru mine ultimele comentarii mi-au fost de mare folos ,am insa si o intrebare daca as dori sa va scriu in particular intr-o zii v-ar deranja ? multumesc muuult de tot
cristirg
august 7, 2015 @ 8:01 pm
-mie mi-a placut articolul, da speranta, incredere fetelor care au trecut prin aceasta trauma, dar nici eu nu sunt de acord cui finalul
„Dumnezeu îngaduie să se întâmple lucruri doar dacă le putem duce, sau ne sunt de folos. Deci a avut încredere în tine. Tu de ce nu mai ai?”
-Dumnezeu ingaduie dar multe nu ne sunt de folos, adica nu le putem zice fetelor violate ca le-a fost de folos
-si multe nu le pot duce, poate au fost si cazuri de sinucideri in randul celor violate
-la mineriade 3 barbati au fost violati de mineri ,sau de securistii imbracati in mineri ,…si apoi cei trei barbati s-au sinucis
-si eu cred ca trebuie schimbat finalul articolului
-potrivit Pidalionului (cartea canoanelor Bisericii), violul şi răpirea femeilor erau aspre pedepsite, soldându-se cu afurisirea şi anatemizarea făptaşilor şi complicilor acestora, care, de asemenea, nu mai aveau voie să se căsătorească, fiind consideraţi nedemni de viaţa de familie. Violul era asimilat crimei iar femeia NU era considerată vinovată dacă i se întâmpla această „silă”.
În timpul domnitorului Nicolae Mavrocordat, la începutul secolului al XVIII-lea, violul era sancţionat la fel de tranşant: „Celui ce va fi prins cu ştromeleagul învârtoşat primprejurul părţilor fătătoare ale muierii i se va taia scârbavnicul mădular, întru veşnica lui nefolosinţă.”
sdaniel
august 7, 2015 @ 10:11 pm
@RalucaIrimie
Frumoasa invitatia de a face impreuna un final al articolului.
Dupa mine ar suna cam asa:
„Nu incerca să te ierţi, pentru ca nu ai gresit cu nimic. E vital să faci pace cu tine. Spune lucrurilor pe nume, nu fă un secret dintr-o întâmplare ca asta. Caută mângâiere şi acordă-ti timp. Nu te ruşina să ceri ajutor. Ideal ar fi sa fii puternica (singura, fara ajutor) si sa treci peste acest eveniment. Elimina gandurile negre si lasa loc in viata ta pentru evenimente creative. Optimismul e principala solutie; iar acesta ti-l aduce miscarea, atat fizica cat si psihica. (Fizic) Plimbate cu bicicleta, urca pe munte, joaca tenis, inoata etc. orice fel de sport te intareste, iti limpezeste gandurile si aduce o pozitivul cu tine.
În încheiere, vreau să îţi mai spun ceva: Murdaria pe care o simti fata de corpul tau pangarit cu forta, nu o simte si Dumnezeu. El te simte curata, nevinovata si gata sa traiesti fericita, sa te bucuri de creatia lui si sa-i oferi respectul pe care altii nu l-au oferit!”
Trecand peste constructia (mea) neexperimentata, ideea e ca trebuie sa transmitem mult optimism pentru victimele unui viol, sa le facem sa minimalizeze putin ce li s-a intamplat si sa redescopere lucrurile placute ale vietii, cu multe incurajari pentru ele si multa antipatie pentru faptasi.
Ori articolul face exact pe dos. Prin zeci de intrebari este certata victima, exemple (numeroase):
– „De ce nu recunoşti că te doare?” (eu, ca ipotetica victima ti-as raspunde ca vreau sa uit, sau ca nu am chef sa mai vorbesc despre asta)
– „De ce nu ai căutat o mână care să te sprijine?” (eu?)
– „Crezi că răzbunarea te va elibera de toată suferinţa?” (Partial da)
– „Unde te-ai refugiat?” (in orice ma poate ajuta, de ce nu imi dai o sugestie si doar imi critici alegerile?)
– „Îţi dai seama ce s-a schimbat la tine şi în tine?” (asta e cea mai nepotrivita intrebare)
– „Înainte te rugai? Acum de ce nu te mai rogi?” (pai ma rugam si uite care a fost raspunsul la rugaciunile mele)
– „Acum ce vezi pentru viitor?” (pai fiind o victima a unui viol in viitor ma tem ca mi s-ar putea aintampla acelasi lucru)
etc.etc.etc.
Imi este foarte greu sa cred ca un duhovnic ti-ar pune atatea intrebari sau ar aborda astfel o victima. Un duhovnic intai de toate te intreaba ce ai pe suflet si te lasa sa te descarci. Te lasa sa si plangi, nu te intrerupe (decat eventual te incurajeaza sa continui). Dupa care incearca sa iti repare cumva sufletul. Din ce mai stiu (aici Dan, Claudiu sunt mult mai priceputi) duhovnicul merge trei directii:
1) „Uitarea” – prin minimalizarea evenimentului, fie prin raportare la maretia Domnului, fie prin comparatie cu lucruri cu adevarat importante in viata (cum ar fi familia, casatoria etc.);
2) „Empatia” – duhovnicii au un talent incredibil de a empatiza cu victima, ba mai mult, pleci de la duhovnic cu senzatia ca ti-a preluat o mare parte din povara ta sufleteasca, te simti mai usor, mai despovarat, mai linistit;
3) „Speranta”- cea mai importanta dintre toate, asta iti transmite duhovnicul. Bineinteles, nu o face direct ci prin intermediul lui Dumnezeu, spunandu-i victimei ca Dumnezeu o iubeste, o asteapta, o va ajuta etc.
Seara frumoasa!
sdaniel
august 7, 2015 @ 10:27 pm
@Dan
Scuze, am fost foarte scurt in mesajul initial si am lasat (prosteste) ideea ca as avea ceva impotriva faptului ca nu e o idee buna sa mergi la duhovnic. Am si explicat in mesajul anterior de ce este chiar indicat sa mergi la un duhovnic.
Doua aspecte mi se parea in neregula, citez:
1)- „e mai uşor să te ierţi dacă altcineva te iartă…Du-te şi te spovedeşte!”
2)- „În plus, duhovnicul, dacă ştie prin ce treci, te va ajuta să te fereşti de capcanele în care poţi să cazi acum.”
In cazul 1, nu are ce sa ierte, nu ai gresit cu nimic, spovedanie inseamna sa iti marturisesti pacatele si sa te caiesti pentru ele. Biata victima nu are (poate doar pacate inchipuite in cazul violulu), cum sa o trimitem sa fie iertata, pentru ce?
In cazul 2, chiar daca autoarea cam are dreptate, e total neproductiv sa ii spui victimei ca ai nevoie de duhovnic ca sa nu cazi in alte capcane. Adica increderea transmisa victimei este egala cu zero. Practic ii spui ca va continua sa fie o victima.
sharbinsk
august 8, 2015 @ 5:56 am
„ralucairimie
Iar ca o ultima idee: ma intreb de ce ati devenit atat de virulenti in loc sa intrebati ce am vrut sa spun defapt in diversele paragrafe aduse in discutie?”
O avea și mass media un rol, mai ales după episodul de la Vaslui în care o anumită parte a presei nu scăpa ocazia să acuze fals biserica ortodoxă cum că ar încuraja mentalități care duc la agresarea femeii.
Articolul asta s-a pliat perfect pe situație și poc, clișeul din media aplicat și-n spațiul virtual, o fi fost ceva efort până să fie găsit prin arhivă.
„AlexTe :
[i]Iar doamna care a scris aceste randuri e clar ca nu intelege in intregime psihologia unei alte persoane abuzate sexual.[/i]”
Mie mi se pare că înțelege bine,nu o cunosc personal dar am văzut și alte articole de pe site ale ei pe tema asta, problema e că psihologia ține cont și de niște coordonate ontologice ale unui popor, într-un fel faci psihologie cu nordicii, într-un fel cu est-europenii, nu se pot aplica niște studii din Occident făcând abstracție de starea de fapt.
Am văzut psiholog care mergea la seminarii internaționale și era la curent cu ultimele studii și care conlucra cu un preot, deci nu e o chestie neprofesionistă.
Doi la mână poate că [b]nu toți au venituri [/b]să meargă la un psiholog, având în vedere că standardul minim de ședințe e de 6 și poate costurile per consultație pot fi de 50/100 ron ora și având în vedere și [b]profilul social[/b] al majorității victimelor din România ce provin din familii dezorganizate, cu educație precară sau condiții modeste .
Și de multe ori nu ajung 6 ședințe în astfel de cazuri…
Și-n final există oameni care se deschid sufletește mai bine în fața unui preot decât a rudelor sau a unui psiholog.
Era evident că fiecare psiholog dă sfaturi în funcție de pacienți, de la caz la caz în cadrul orelor de curs, oricum articolul e mult mai bun decât alte fițuici ce apar prin tabloide.
Roxana
august 9, 2015 @ 11:19 am
Ziua buna, Dan!
[i]Într-o definiție juridică autorul moral este ”Persoana care, cu intenţie, determină o altă persoanăsă săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.” http://www.notiunidedrept.ro/autorul-moral/%5B/i%5D
Imi amintesc acum ceva timp cand am discutat la articolul politistului cel crestin si zelos, cum imi explicai tu ca morala crestina este mai presus decat morala statului de drept.
Perceptia este realitate si este clar ca noi doi operam cu preceptii si in realitati diferite.
In realitatea mea, statul de drept primeaza, educatia mea, experienta si judecata personala. Eu decid ce este moral sau nu, in functie de cele de mai sus. In realitatea mea, da, aceasta definitie juridica este pertinenta. Autorul moral este asa cum e definit mai sus, iar pedeapsa pentru autorul unui viol este definita in lege in ani de puscarie. Eu nu ingadui violul, sunt de acord cu legea si nu scriu paduri de carti ca sa explic de ce e buna.
In realitatea ta, Dumnezeu cel Atotputernic si Atotstiitor este Adevarul Absolut. Morala ta vine de la El, nu de pe notiunidedrept.ro. Legile de drept sunt laice, nu il iau in calcul pe Dumnezeu. Iar in aceasta discutie noi vorbim de ce ingaduie Dumnezeu (autoritatea ta morala absoluta) violul.
[i]În cazul particular al violului, l-ai culpabilizat pe Dumnezeu ca autor moral. Însă cum ai reușit să ajungi la această concluzie?[/i]
Pentru ca este Atotputernic nimic nu ii este imposibil, el face totul sa se intample, iar pentru ca este Atotstiitor, el stie ce a fost, ce este si ce va fi. In aceste conditii nu exista liber arbitru pentru creatia lui. Dumnezeu are intentie si el determina…daca insisti cu definitii, cred ca o putem aplica si pe cea juridica.
Daca el a creat un om si nu stie ca acel om va viola o femeie, e nestiutor. Daca el stie ca acel om va viola o femeie si nu schimba acest lucru, este neputincios. Daca stie si poate schimba si totusi el creeaza un barbat care violeaza o femeie, atunci ce putem spune noi despre moralitatea lui? Si ce putem spune despre o femeie care venereaza un asemenea Dumnezeu?
Si tu? Esti de acord cu Dumnezeu cand spui ca ingaduie violurile sau esti de acord cu tine cand spui ca nu ingadui?
[i]Cum așadar, transferi responsabilitatea faptelor unei persoane, asupra altei persoane, în speță Dumnezeu?[/i]
Dumnezeu nu e persoana si (cum ai spus si tu) crestinii nu se trag de sireturi cu el. El este creatorul vostru si transfer responsabilitatea foarte simplu. Asa cum o fac si atunci cand merg pe strada si ma musca un caine. Il trag la raspundere pe stapanul lui. Iar stapanul cainelui poate imi raspunde „Eu stiam ca musca dar mi-a scapat din lesa si n-am putut sa il opresc” sau „Cainele este foarte prietenos si pana in acest moment eu nu am stiut ca musca”. Aceste doua explicatii simple eu pot sa le inteleg, deci iert si trec mai departe. Stii de ce? Pentru ca omul nu este nici atotstiitor si nici atotputernic. La Dumnezeu nimic nu se intampla fara voia si stiinta lui, deci responsabilitatea este si mai mare.
[i]Cam asta ar fi pe scurt. Eu unul n-aș îndrăzni să fiu judecătorul lui Dumnezeu….[/i]
Oh, ba da! Esti judecatorul lui, in fiecare zi. De fiecare data cand spui cat este de bun, milos, iubitor…etc. Il judeci si negativ, dar poate nu iti dai seama. Lasa-ma sa citez din tine:
[i]…El cel care strigă permanent…
…chiar El însuși….. a fost una din victimele criminalității oamenilor…
…cea mai mare victimă a umanității?
…propria ta creație să te răstignească …
…acceptă și îngăduie să fie luat în bășcălie…
…scos din propria sa bătătură …
…să suporte drama…[/i]
[b]Tocmai ai definit neputinta[/b] si singurul lucru pe care pot sa ti-l spun este ca tu nu iti cunosti Dumnezeul.
Pe mine nu ma guverneaza „Nu judeca ca sa nu fii judecat”. Eu imi spun „Sa judeci e OK Roxana, dar incearca sa nu fii nedreapta”.
Vezi tu, Dumnezeu cel care a creat universul nu poate sa fie responsabil de tot binele din lume si pentru tot raul este responsabil „liberul arbitru”.
Pe final, o exprimare foarte interesanta pe care o aud numai de la religiosi. Spui: [i]”in mine lucreaza nedreptatea[/i]”.
Asa este :D, total de acord. Fiind creat si derivand morala dintr-o fiinta superioara tie, tu nu poti fi tras la raspundere pentru nimic. Nici macar atunci cand esti nedrept cu altii, pentru ca in realitatea ta, nedreptatea nu este actul tau. Daca ai fi crezut ca este actul tau, ai fi spus „sunt nedrept”.
Nedreptatea se intampla in afara ta si indiferent de vointa ta. Tu esti doar o unealta. Asa e si un violator. In realitatea ta, din punct de vedere moral violatorul nu poate fi tras la raspundere, pentru ca nu e actul lui. La fel ca tine, cand se pocaieste spune si el: „in mine a lucrat nedreptatea” sau „duhul rau”….
Nu eu transfer responsabilitatea, voi crestinii o faceti, altfel nu a-ti mai scrie articole si comentarii intregi gasindu-i motive si justificari lui Dumnezeu cand un barbat violeaza o femeie.
Emilian
august 10, 2015 @ 10:09 am
@Roxana_ST
[i]Pentru ca este Atotputernic nimic nu ii este imposibil, el face totul sa se intample, iar pentru ca este Atotstiitor, el stie ce a fost, ce este si ce va fi. In aceste conditii nu exista liber arbitru pentru creatia lui.[/i]
Voia lui Dumnezeu este de doua feluri : binecuvantare si ingaduire. Atunci cand cineva face fapte bune voia Domnului este numita binecuvantare iar atunci cand cineva face fapte rele voia Domnului este numita ingaduire (tolerare).
Doar pentru ca Dumnezeu ingaduie un comportament nefast al meu asta nu inseamna ca este si de acord cu el, ci Il ingaduie ca sa nu-mi incalce libertatea.
Dumnezeu nu face ca totul sa se intample ci binecuvanteaza/ingaduie ca totul sa se intample. Daca ar face ca totul sa se intample atunci predestineaza.
Faptul ca Dumnezeu este Atotstiitor nu incalca cu nimic liberul arbitru al omului deoarece El nu este Atotstiitor prin predestinare ci prin prestiinta. Dumnezeu stie tot ce a fost , ce este si ce va fi dar nu determina ca acele lucruri sa se intample ci noi le determinam.
[i]Dumnezeu nu e persoana[/i]
Sfintii Parinti ne invata ca : Dumnezeirea are o singura fire, cunoscuta in trei ipostase (persoane) : Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant.
[i]Tocmai ai definit neputinta[/i]
Eu sunt de parere ca domnul Dan a definit smerenia si iubirea Mantuitorului fata de noi.
Conform DEX 2009 neputinta se defineste astfel : „faptul de a nu avea forța, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a acționa”.
Oare Dumnezeu cel Atotputernic este neputincios? Si cei care L-au rastignit ziceau :
„Și sta poporul privind, iar căpateniile își bateau joc de El zicând : Pe alții i-a mântuit; să Se mântuiască și pe Sine Însuși, daca El este Hristosul, alesul lui Dumnezeu.” – Luca 23,35.
„Și Îl luau în râs și ostașii care se apropiau, aducându-I oțet, și zicând: Dacă Tu ești regele iudeilor, mântuiește-Te pe Tine Însuți !” – Luca 23,37.
Cu toate acestea Domnul Iisus Hristos a preferat sa rabde chinurile pentru mantuirea noastra.
[i]Dumnezeu cel care a creat universul nu poate sa fie responsabil de tot binele din lume si pentru tot raul este responsabil „liberul arbitru”. [/i]
Dumnezeu nu poate fi responsabil pentru raul care exista in lume pentru ca nu El a creat raul.
Raul este absenta binelui.
Diavolul, din mandire, a ales sa nu mai asculte de Dumnezeu si implicit sa se lepede de izvorul binelui. De atunci pana in zilele noastre el ispiteste omul.
Daca eu fac o fapta rea e vina mea, nu vina lui Dumnezeu deoarece nu Dumnezeu m-a obligat sa fac acea fapta rea ci eu am ales sa o fac.
[i]Fiind creat si derivand morala dintr-o fiinta superioara tie, tu nu poti fi tras la raspundere pentru nimic. Nici macar atunci cand esti nedrept cu altii, pentru ca in realitatea ta, nedreptatea nu este actul tau […] Nedreptatea se intampla in afara ta si indiferent de vointa ta. [/i]
Diavolul ispiteste omul dar nu-l poate obliga sa faca ceva rau. Astfel, omul alege sa faca acel rau, diavolul doar sugereaza. Faptul ca sunt nedrept cu o anumita persoana este alegerea mea, deci este actul meu.
„Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre și căile Mele ca a le voastre, zice Domul. Și cât de departe sunt cerurile de la pământ, așa de departe sunt căile Mele de căile voastre și cugetele Mele de cugetele voastre.” – Isaia 55,8-9.
Doamne ajuta !
Roxana
august 10, 2015 @ 11:57 am
Salut Skizzer,
Multumesc pentru raspunsuri.
[i]El nu este Atotstiitor prin predestinare ci prin prestiinta[/i].
Dumnezeu nu numai ca stie ci conform tezei biblice, el ne creeaza pe noi toti. Daca discutam de viata unui om, Dumnezeu stie dinainte toate deciziile pe care acel om le va lua. Stie dinainte sa il creeze daca el se va mantui sau nu.
Acel om nu isi poate schimba destinul, el nu poate lua nicio decizie si nu face nicio fapta care nu este deja stiuta de Dumnezeu. Si daca Dumnezeu este Atotstiitor prin prestiinta, de ce creeaza oameni care nu se mantuiesc?
Aceasta definire a lui Dumnezeu ca fiind Atotputernic si Atotstiutor nu lasa loc de liber arbitru sau de libertate pentru creatia sa. Asta e opinia mea. Daca tu ai libertatea sa iti decizi cursul vietii, atunci inseamna ca Dumnezeu nu stia ce vei deveni cand te-a creat. Si atunci inseamna ca nu este Atotstiitor.
Dan Tudorache
august 10, 2015 @ 1:16 pm
Roxana,
Așa cum arătam, nici măcar definiția dată ”autorului moral” de jurisprudența în funcție nu te ajută în concluzia că Dumnezeu ar fi autorul moral al violurilor, și prin extensie a tuturor relelor din lume. Pentru a arăta ceea ce ți-ai propus, ar fi trebuit să demonstrezi că:
a) Dumnezeu are intenția răului
b) Dumnezeu determină în mod direct pe oameni să facă răul.
Ceea ce ai reușit însă a fost să confunzi [i]previziunea cu determinarea[/i] precum și [i]răbdarea cu neputința[/i].
Să o luăm pe rând:
Faptul că Dumnezeu ”știe ce a fost, ce este și ce va fi”, nu este un argument care să demonstreze că nu există liber arbitru pentru creația lui.
Preștiința/predeterminarea/previziunea/anticiparea despre ceva nu implică determinarea acelui ceva. Anticiparea unei acțiuni/unui proces (de oricare natură) nu implică determinarea realității în același sens cu anticiparea. Ești manager și ar trebui să știi asta. Dacă îți exerciți funcția de previziune, în funcție de educația, experiența și judecata personală iar compania ori activitatea departamentului pe care-l coduci evoluează întocmai cu previziunea elaborată, nu înseamnă că i-ai determinat pe ceilalți agenți economici să se comporte de așa natură încât să corespundă previziunilor făcute ci înseamnă doar că ai făcut anticipări! realiste, nu determinări.
Același lucru îl fac și meteorologii: preiau datele din realitate (numărul curenților principali, direcția lor, temperaturile lor, interacțiunea cu formele geografice), le coroborează, folosindu-se și de statistici (experiența) și fac o prognoză pe care o comunică maselor. Dacă lucrurile în natură se petrec întocmai sau foarte aproape de ceea ce au prognozat meteorologii nu înseamnă că meteorologii au determinat în vreun fel natura înconjurătoare ci înseamnă că au fost raționali/isteți/prevăzători.
Același lucru fac și șahiștii, jucătorii la pariuri sportive, managerii, politologii, etc., defapt toți oamenii, la nivel mai mare sau mai mic, anticipând asupra unei perioade mai mici sau mai mari de timp, în funcție de interes și capacitate mentală.
Tot așa stau lucrurile și cu Dumnezeu. Dacă știe tot dinainte, nu înseamnă că a determinat ceva. Înseamnă doar că a prevăzut/anticipat. Iar liberul arbitru dimpreună cu responsabilitatea ce decurge din el, aparțin oamenilor, nu lui Dumnezeu.
Eu dacă observ și analizez că fiul unui vecin primește o educație precară, trăiește într-un mediu agresiv, și are apucături care ”promit”, nu înseamnă că i-am determinat voința dacă prevăd că va ajunge un delicvent mai târziu. În fine, cred că am dat explicații mai mult decât suficiente în acest sens.
Din contră, noțiunea de liber arbitru este nulă de drept în viziunea materialistă (ateistă) asupra lumii. Dacă realitatea înconjurătoare este exclusiv materialistă înseamnă că totul este determinat și guvernat de reacțiile biochimice de la nivel molecular și mai jos. Deci inclusiv gândirea omului, este un rezultat evolutiv al reacțiilor biochimice din creierul și organismul său. Prin urmare, omul nu acționează liber, ci este condiționat exclusiv în gândire/comportament de structura s-a bio-morfologică, alimentație și clima (mediul) în care se dezvoltă și acționează. Abia în viziunea materialistă a lumii nu există concept de vinovăție pentru că nu există concept de bine și rău, și nici libertatea de conștiință ca proprietate a ființelor raționale. Câtă vreme nu există suflet, nu putem vorbi despre libertatea de alegere a acțiunilor, ci putem vorbi doar de cauze materiale -> efecte materiale, care la rândul lor devin cauze pentru alte efecte și tot așa, într-o înșiruire continuă de predeterminări. Te invit aici să demonstrezi că ateismul nu este un nonsens când vine vorba de moralitate: https://ortodoxiatinerilor.ro/evolutionism-ateist/18619-nonsensul-ateismului
Să mergem mai departe: [i]”Daca el a creat un om si nu stie ca acel om va viola o femeie, e nestiutor. Daca el stie ca acel om va viola o femeie si nu schimba acest lucru, este neputincios.”[/i]
și…
[i]”[b]Tocmai ai definit neputinta[/b] si singurul lucru pe care pot sa ti-l spun este ca tu nu iti cunosti Dumnezeul.”[/i]
Pentru că ideile exprimate mai sus nu sunt altceva decât o reciclare a gândirii lui Epicur (ar trebui să-ți dea de gândit ce fel de personaje te inspiră), răspund și eu citând un ”clasic”: [i]”Dumnezeu poate câte vrea dar nu vrea câte poate, căci poate pierde lumea, dar nu vrea”[/i].
Pentru a nu pierde firul discuției eu am afirmat ceva mult mai ”grav” pentru a alimenta justițiarismul tău Roxana, anume că Dumnezeu îngăduie ca răul, sub orice formă, să se întâmple în creația sa. Deci nu am redus ideea de bază la viol. Răul are multe forme și multe nuanțe: indiferență, aroganță, dispreț, minciună, necredință, egoism, narcisism, până la formele cele mai abominabile: crimă, viol, răpire, tortură, etc. etc. Și în acest lanț de erori și orori intră toată omenirea. Asta este ideea esențială, pe care o eludezi însă în mod sistematic: că Dumnezeu ne îngăduie pe toți, inclusiv pe tine.
Iar când Dumnezeu îngăduie răul în creație, nu înseamnă că-l încurajează ci înseamnă că-l tolerează, că-l trece cu vederea, până la un punct și până la o vreme, ca dovadă că e dispus să ierte oricât, orice și pe orcine în vederea mântuirii, așa cum încă răstignit fiind s-a rugat pentru iertarea criminalilor săi, dar niciodată și nicicum nu a încurajat și nu încurajează răul.
O soție care îngăduie să fie umilită și bătută de soțul ei fără să umilească la rându-i, nu înseamnă că încurajează răutatea soțului ci înseamnă că nu se coboară la nivelul lui, înseamnă că e demnă în fața brutalității lui, nădăjduind că se va îndrepta, pentru dragostea pe care i-o poartă.
O mamă care este umilită de propriul fiu prin neascultare sfruntată, prin injurii și chiar admonestată fizic, îl îngăduie în casa părintească nu pentru a-l încuraja pe fiu în rătăcirea lui ci speră, iartă, caută să îndrepte, pentru dragostea pe care i-o poartă! Asta este Dragostea de mamă care rabdă mai mult decât pot explica toate tratatele de psiho-pedagogie din lumea aceasta.
Tot așa face Dumnezeu cu toți oamenii, inclusiv cu mine și cu tine Roxana: îngăduie să ne manifestăm libertatea și sub forma răutății dar pentru dragostea pe care ne-o poartă, speră, iartă și așteaptă îndreptarea.
Dacă Dumnezeu tolerează ca oamenii să facă rău, de pildă ca unii să-L scoată de incompetent, cinic și violent (vezi Dawkins: http://www.goodreads.com/quotes/23651-the-god-of-the-old-testament-is-arguably-the-most), nu înseamnă că e neputincios ci înseamnă că este îngăduitor cu nesimțirea, bădărănia și sălbăticia oamenilor autosuficienți. Ba mai mult, însăși acest fapt este o dovadă a măreției și puterii lui Dumnezeu, care ”nu se pierde cu firea” când oamenii fac tărăboi în ograda sa, ci ca un părinte veghetor caută să îndrepte și să restaureze binele în oameni.
Un părinte care își tolerează fiica cu apucături de curtezană, nu înseamnă că este neputincios în a o da afară din casă, sau a o snopi din bătaie în scop pedagogic, ci înseamnă că pentru dragostea pe care i-o poartă, o hrănește, o îmbracă, o sfătuiește, cu nădejdea îndreptării ei. Și poate că o dojenește insistent, poate chiar o pălmuiește când vorba bună i-a devenit de prisos, dar o iubește, îi asigură cele necesare traiului și o ține în curtea și viața sa, însă nu-i leagă mâinile și picioarele zburnalnice ca să nu mai facă răul. Deci părintele tolerează răul, nu-l încurajează (un cuvânt de care se tot face haz…na în spațiul public de către unii, știi tu care). Despre un astfel de părinte spunem că e îngăduitor, (îndelung)răbdător, blând, iertător… nu însă autor moral al faptelor fiicei sale, câtă vreme i-a dat o altă educație decât cea pe care fiica ajunsă la ”revelația tinereții” consideră să o pună în practică.
Dacă privim și la relațiile interumane, putem oboserva că pentru un arogant, smerenia și blândețea sunt de cele mai multe ori confundate cu prostia și neputința. Deci arogantul, în loc să-și vadă propria pată care îi distorsionează percepția realității, descalifică și inversează sensul a două virtuți fără de care nu se poate construi educația unui om echilibrat. Și cu cât mai mult când este vorba de Dumnezeu și veșnicia oamenilor.
Cât mă privește pe mine, sunt de părere că omul cunoaște pe cine iubește și mai ales în măsura în care-l iubește, dar pe cine nu iubește îl judecă, îl disprețuiește, îi caută pricină din orice și în cel mai bun caz îl ignoră.
Aaa… desigur, și eu îl judec pe Dumnezeu, în sensul larg al cuvântului: a emite o opinie/o părere despre cineva. Dar nu-l judec ca inculpat al dezastrelor omenirii, ci ca părinte al umanitații. Lucrul acesta era, cred eu, de la sine înțeles. Dar când ”vânătoarea de zei” transformă cele mai elementare sensuri în prezumție de vinovăție…
Exemplul cu câinele este ”pe-aproape” dar totuși prea departe: vorbim despre transferul de culpă din relația între două sau mai multe persoane raționale, nu de transferul de culpă în relația stăpân-animal. Un stăpân de animale, da, poate fi tras la răspundere, inclusiv penală, pentru agresiunea câinelui (sau animalului de companie) câtă vreme câinele nu este persoană și nu cunoaștere ”regulile casei”, ci stăpânul este dator (prin lege) să se asigure că animalul le respectă. Însă în cazul persoanelor nu există culpă colectivă câtă vreme avem libertate individuală. Numai în comunism a existat culpă colectivă, altfel spus o Măriuca Vulcănescu a fost arestată și întemnițată de la vârsta de 18 ani doar pentru că era fiica ”criminalului de război” Mircea Vulcănescu.
Cât privește afirmația ”în mine lucrează nedreptatea”, departe de mine intenția de a-mi substui responsabilitatea acțiunilor negative, deci a vinovăției. Din contră, pentru un creștin, oricare ar fi el, a spune ”în mine lucrează nedreptatea” este totuna cu a spune ”sunt nedrept”, e totuna cu a spune ”sunt păcătos”. Altfel, creștinismul nu și-ar mai avea nici un sens: omul nu ar mai fi autor al păcatului, iertarea și îndreptarea n-ar mai avea obiect, iar opera de mântuire a lui Dumnezeu în lume (întrupare, propăvăduire, răstignire, înviere) ar fi cel mai mare fiasco istoric. Însă faptul că de la simpla afirmație că ”în mine lucrează nedreptatea” (înăuntrul meu, deci aparținător mie) ai ajuns la concluzia că ”nedreptatea se întâmplă în afara ta” (înafară, deci independent mie), arată două lucruri:
1. Că într-adevăr realitatea e una iar percepția e alta.
2. Că întotdeauna percepeția realității se face și în funcție de buna-intenție a observatorului. În cazul de față, ți-a fost mai lesne să dispui că eu nu mi-aș însuși erorile personale, eludându-le, când mai finuț și elegant era să întrebi: ”Ce-ai dorit să spui precis?”
Iar afirmația că ”nu eu transfer responsabilitatea, voi crestinii o faceti”, pe cât de derizorie este, pe atât de mult te reflectă în ”flagrant-delict” câtă vreme nu noi am inițiat articole și comentarii în care să-i găsim justificări lui Dumnezeu când un bărbat violează o femeie ci așa cum arată și cazul de față, tu ești cea ca a deraiat de la sensul și scopul articolului, transferând lui Dumnezeu vinovăția violatorilor. Altfel spus, ai adus o acuză colectivă despre ceea ce tu însăți ai practicat: transfer de responsabilitate.
Nu în ultimul rând ideea ta năstrușnică, dacă ar sta la baza unei mișcări de masă, ar putea revoluționa și jurisprudența: să-l condamnăm pe Dumnezeu din oficiu ca autor moral al oricărei infracțiuni, pentru că știa că avea să se întâmple dar a îngăduit tacit.
Eu zic însă să fim serioși: înainte de a viola, violatorii n-au citit acatiste.
Poate că măcar asta ar trebui să-ți dea de gândit:
[url]http://www.activenews.ro/prima-pagina/VIDEO-Experiment-socant.-Cati-oameni-sunt-gata-sa-intervina-pentru-a-ajuta-victima-unui-viol-53785[/url]
Emilian
august 10, 2015 @ 1:33 pm
Multumesc pentru raspuns.
[i]Acel om nu isi poate schimba destinul, el nu poate lua nicio decizie si nu face nicio fapta care nu este deja stiuta de Dumnezeu.[/i]
Credinta ortodoxa ne invata faptul ca nu exista destin deoarece nu exista predestinare.
Predestinare = Dumnezeu stie ce se va intampla deoarece El a hotarat ceea ce se va intampla.
Prestiinta = Dumnezeu stie ce se va intampla, dar nu hotaraste ceea ce se va intampla, ci omul prin actiunile sale libere hotaraste.
Dumnezeu stie daca ne vom mantui sau nu, dar faptul ca stie nu inseamna ca din cauza aceasta ajungem in Rai sau in iad.
El stie dar nu determina, adica El cunoaste dinainte faptele noastre prin prisma libertatii noastre.
La Judecata de Apoi nu o sa Ii putem spune : „Din cauza Ta, Doamne, am ajuns in iad. Tu ai stiut dinainte ca aveam sa ajung aici.” pentru ca atunci ni se va raspunde : „Dar faptele nu au fost oare facute de tine? Nu tu ai ales sa faci acele fapte?”
[i]Si daca Dumnezeu este Atotstiitor prin prestiinta, de ce creeaza oameni care nu se mantuiesc?[/i]
Dumnezeu, atunci cand ne creeaza, nu spune : „Pe tine o sa Te mantuiesc iar pe tine nu o sa Te mantuiesc.” ci oamenii se mantuiesc sau nu se mantuiesc in functie de faptele pe care le vor face de-alungul vietii lor.
In mai putine cuvinte : Dumnezeu stie dar nu hotaraste.
Doamne ajuta !
Roxana
august 10, 2015 @ 2:31 pm
Salut, Dan!
[i]ar fi trebuit să demonstrezi că:
a) Dumnezeu are intenția răului
b) Dumnezeu determină în mod direct pe oameni să facă răul.
Ceea ce ai reușit însă a fost să confunzi previziunea cu determinarea …[/i]
Dumnezeu nu prevede si nu prognozeaza. El stie cu certitudine de asta il numim Atotstiitor.
Dumnezeu determina pentru ca El creeaza. De asta avem Teoria Creatiei.
Dumnezeu [b]stie cu certitudine[/b] ca oamenii vor face rau si totusi ii creeaza cu buna stiinta. Nu inseamna asta ca el determina evenimentele? Aici functioneaza predestinarea.
Cand te-a creat, Dumnezeu stia ca vei avea copii, de exemplu? Daca stia, pentru tine nu exista nicio alta optiune decat sa ai copii.
Eu [b]fac previziuni, prognoze, estimari[/b] pentru ca nu stiu ce va fi cu certitudine. Cand nu esti atotstiitor operezi cu ce poti, probabilitati, tehnici avansate de extrapolare…
Analogia cu un parinte nu se aplica, pentru ca Dumnezeu nu e om. Tu tot incerci sa ii dai lui Dumnezeu „calitati” umane…a nu sti este atributul omului.
Un parinte isi tolereaza copilul si il iubeste in continuare oricum este, pentru ca el nu stia dinainte ce o sa ajunga copilul ala. El il naste, il creste si face tot ce ii sta in puteri sa aiba un copil bun si fericit (ma refer bineinteles la un parinte decent). Cand greseste in educatia copilului sau atunci suporta consecintele si tolereaza cand nu poate schimba comportamentul.
Dar care parinte care isi iubeste copilul ar permite ca al sau copil sa ajunga violator, ucigas sau prostituata – totul in virtutea libertatii si liberului arbitru – daca el ar sti dinainte? Gaseste-mi unul.
Pe un om care isi lasa copilul de 5 ani sa fumeze si sa bea, il decadem din drepturile parintesti. Dumnezeu permite tot si asta e teribil.
O zi buna!
P.S. Mi-a placut asta… „vanatoarea de zei” 😀
Roxana
august 10, 2015 @ 3:18 pm
[i]Ba mai mult, însăși acest fapt este o dovadă a măreției și puterii lui Dumnezeu, care [b]”nu se pierde cu firea”[/b] …. ci ca un părinte veghetor caută să îndrepte și să restaureze binele în oameni.[/i]
[i]
”Dumnezeu poate câte vrea dar nu vrea câte poate, căci poate pierde lumea, dar nu vrea”.[/i]
Doar la Potop s-a enervat putin si atunci a vrut… Ce sa invatam noi despre cum sa ne iubim copiii nostrii, de la Cel care si i-a ucis pe ai lui?
Roxana
august 11, 2015 @ 9:15 am
@Raluca Irimie
Esti femeie si esti psiholog si daca nu iti este clar de ce am reactionat asa virulent, mi-e teama ca nu o sa reusesc sa explic ca sa intelegi.
Spui ca articolul se adreseaza unei femei crestin ortodoxe. La ce faza in recuperare trebuie sa fie ea cand iti citeste articolul ca sa nu il inteleaga gresit? In stare mentala trebuie sa se afle ea ca sa nu faci mai mult rau decat bine?
Articolul tau seamana cu strategia marinarilor vikingi care aruncau sageti arzande in intuneric pentru ca nu vedeau nimic. Unele cadeau in apa si se stingeau. Altele cadeau pe tarm si continuau sa arda. Asa se orientau ei ca sa nu esueze la mal.
Tu arunci cu intrebari, cu afirmatii arogante si impaciente din pozitia celui care stie mai bine („De ce nu recunosti ..”, „Cu cât reusesti sa accepti mai repede faptul ca….”, „e mai usor sa te ierti daca altcineva te iarta…”), o iei de-a gata alcoolica si promiscua si totul bazat pe ce presupui tu ca gandeste ea sau ce crezi tu ca nu vrea ea sa accepte. Pentru ca nu-i asa, psihologia fiind o stiinta atat de exacta si tu avand experienta cu victime, stii exact ce e in capul fiecareia.
Uite, eu cunosc o femeie care a fost violata. Psihologia ei atunci imediata si de acum, la mult timp dupa eveniment, este ca ea nu suporta sa se apropie de un barbat, nu suporta sa fie atinsa de un barbat, nu suporta sa fie in aceeasi camera singura cu un barbat, nu accepta un doctor barbat. Nu isi mai imbratiseaza fratele.
Aceasta reactie nu cred ca discrimineaza in functie de religie. Sa ii arat articolul tau?
Sa ii spui unei asemenea femei sa se duca la spovedanie la duhovnic, in conditiile in care vizual, icoana spovedaniei la ortodocsi este femeia in genunchi in fata unui barbat, cu capul sub patrafir… Si dupa aia sa ii spui ca Dumnezeu a ingaduit si are incredere in ea… OBSCEN.
Eu cred ca deontologia profesionala ar trebui sa te opreasca sa scrii articole-tratament pe net evaluand valoarea persoanelor in functie de religie sau alte criterii. Ai un articol-tratament pentru victime care nu sunt crestin ortodoxe? Sau poate unul pentru femei de 30 de ani? Dupa cum stim, din punct de vedere psihologic femeia la 30 se raporteaza altfel la propria sexualitate decat femeia la 20 de ani.
Si nu cred ca stii ce inseamna empowerment desi ne spui noua voalat ca nu am inteles subtilitatea. La baza conceptului de empowerment este ideea de putere. Si ideea ca puterea se schimba si poate fi extinsa si altor persone care devin „empowered”. Dar nimic din mentalitatea ortodoxa nu spune ca femeia ar trebui sa aiba vreo putere. Exact contrariul.
Daca nu ma crezi, citeste-l pe Dan in 10 august la 16:16: femeia e demna cand e abuzata, cand suporta bataile si umilintele sotului nadajduind ca el o sa se schimbe. Lui efectiv nu ii trece prin cap ca femeia aia ar trebui sa nu accepte abuzul si sa plece de acasa.
Empowerment pentru o femeie si ortodoxia sunt doua concepte contradictorii.
O femeie empowered nu este una care se duce in genunchi, cere iertare si accepta ce s-a intamplat. Cea cu care vorbesti tu se uita inapoi la eveniment si poate isi zice cand s-a vindecat: [i]”Asa a vrut Dumnezeu, dar eu sunt puternica pentru ca el a avut incredere in mine, m-am regasit pe mine si am supravietuit.” [/i] In psihologia acestei femei este „voia Domnului” si tot ce poate sa faca ea este sa nadajduiasca.
Empowered este cand isi ia viata in maini si schimba mediul in care traieste. Puterea nu este o calitate inerenta intr-o persoana sau ceva ce se manifesta in izolare sau in relatia personala cu Dumnezeu ci se manifesta in relatiile cu oamenii si cu comunitatea in care traieste. Se poate manifesta cand ea se implica in elaborarea unei legi care sa inaspreasca pedepsele pentru viol sau cand infiinteaza o organizatie care educa comunitatile cu risc de ce nu e bine sa violezi femei.
Femeia empowered se uita inapoi la eveniment si poate sa gandeasca: [i]”Rautatea acestei lumi m-a atins si in consecinta eu am schimbat lumea si am facut-o mai buna. Datorita mie mai putine femei vor fi violate.” [/i] Absolut nimic din articolul tau nu inspira asa ceva. Nici macar floarea si balegarul.
Mizeria aia de final pe care ai scris-o sa o lasi fix acolo unde este. Noi ne-am adus contributiile pe forum. Daca vreo victima vine pe aici o sa citeasca si articolul si comentariile si o sa isi faca singura ce parere vrea ea. E mai corect asa, decat sa ii spui tu ce e in capul ei.
Dan Tudorache
august 11, 2015 @ 3:24 pm
Roxana, dă-mi voie să cred că mai degrabă ultimul tău comentariu este un monolit resentimental și punitiv la adresa autorului comentariului și la adresa articolului în sine. Să mă explic:
[b]În primul rând intenția[/b]: exlusiv justițiară, de a discredita (apropos de vikingi și lansatul săgeților…)
[b]În al doilea rând tonul:[/b] extrem de virulent, obraznic-imperativ: [i]”Mizeria aia de final pe care ai scris-o sa o lasi fix acolo unde este”[/i] sau [i]”…decat sa ii spui tu ce e in capul ei”[/i]
[b]În al treilea rând aroganța afirmațiilor[/b]. Deși tu însăți acuzi autoarea de aroganță, îi impuți ceea ce nu a pretins, anume că[i] ”o iei de-a gata alcoolică și promiscuă”[/i] sau [i]”… știi exact ce în capul fiecăreia”[/i]
[b]În al patrulea rând modul pervers în care ai sintetizat ”icoana spovedaniei”[/b]. A da o conotație obscenă penitentului/penitentei aflate sub patrafirul preotului ține de domeniul fanteziilor erotice, nu de realitatea din spațiul liturgic.
[b]În al cincilea rând, șirul de afirmații gratuite ori vădit mistificatoare:[/b]
a) [i]”Dar nimic din mentalitatea ortodoxa nu spune ca femeia ar trebui sa aiba vreo putere. Exact contrariul.”[/i]
Să dăm și câteva citate din mentalitatea ortodoxă despre puterea femeii:
[i]”[b]Eu cred că femeia depăşeşte bărbatul. Când se mulţumeşte doar să-l egaleze îmi pare că pierde perspectiva.[/b] Mă întreb mereu dacă urletul unui şef de multinaţională pentru a împlini targetul zilei e mai important decât surâsul cu miros de lapte al pruncului. Fără ca această întrebare să trimită femeia la cratiţă. E un duh de ocrotire ce face din femeie scară spre cer.[b] O fragilitate plină de forţă.[/b]” [/i] http://citateortodoxe.ro/autor/constantin-necula/este-femeia-egala-cu-barbatul-1420
[i]”Femeia înseamnă ‘împărăteasă dăruitoare’. Femeia, dacă zici că-i slabă, totuşi, din momentul în care te-ai angajat să te numeşti soţ, nu te poţi numi soţ, decât lângă o soţie. [b]Trebuie să o pui pe tron, cu orice chip![/b] Să nu se mai vadă în femeie numai un scop meschin sau un lucru de caznă. Femeia este extraordinară în creaţia lui Dumnezeu![b] Daţi-vă seama că destinul întregii omeniri depinde de cuvântul Fecioarei Maria[/b], libere: Fie mie după cuvântul Tău (Luca 1, 15).”[/i] (Avva Arsenie Papacioc http://citateortodoxe.ro/autor/parintele-arsenie-papacioc/femeia-este-extraordinara-in-creatia-lui-dumnezeu-603 )
[i]”Dumnezeu îi da bărbatului soția ca “ajutor”. Ea are calități speciale, aptitudini personale, care completează pentru binele familiei, ceea ce bărbatul va fi neputincios să dea. Bărbatul este lucrătorul dinafară, femeia este grija dinăuntru.”[/i] (Sf. Ioan Gură de Aur)
[i]”[b]S-o cinsteşti mai mult decât pe prietenii tăi, mai mult chiar şi decât pe copiii voştri.[/b] Şi pe aceştia, de dragul ei să-i iubeşti. Dacă face ceva bun, s-o lauzi şi s-o admiri. Dacă va cădea în vreo greşeală, s-o povăţuieşti şi s-o îndreptezi într-o manieră delicată. Să faceţi rugăciuni împreună. La biserică să mergeţi amândoi. ”[/i] (Sf. Ioan Gură de Aur)
Și o constatare despre puterea femeilor: [i]”Daţi- mi o generaţie de mame bune creştine şi voi schimba faţa lumii!”[/i] (Sf. Ioan Gură de Aur)
Roxana, nu este nimic rușinos în a nu cunoaște ceva și a recunoaște simplu, cu bun simț: ”nu știu”, ”nu cunosc (prea bine)”, sau ”cunosc, dar nu pretind că știu tot ceea ce ține de subiectul x”. Însă este rușinos să simulezi că stăpânești cunoștințele despre o mentalitate religioasă prin afirmații categorice de genul ”nimic in mentalitatea ortodoxă….” când defapt nu cunoști acea mentalitate pe care o supui unei critici oarbe. Mă întreb retoric, ai citit măcar o singură carte de căpătâi despre viața de familie în concepția creștin-ortodoxă?
b) [i]”Daca nu ma crezi, citeste-l pe Dan in 10 august la 16:16: [b]femeia e demna cand e abuzata[/b], cand suporta bataile si umilintele sotului nadajduind ca el o sa se schimbe. Lui efectiv nu ii trece prin cap ca femeia aia ar trebui sa nu accepte abuzul si sa plece de acasa.”[/i]
Lăsând deoparte modul arogant prin care ”știi” ce idei (nu) circulă prin cutia mea craniană, fac în continuare confruntarea cu ceea ce am susținut defapt: [i]”O soție care îngăduie să fie umilită și bătută de soțul ei fără să umilească la rându-i, nu înseamnă că încurajează răutatea soțului ci înseamnă că nu se coboară la nivelul lui, înseamnă că e demnă în fața brutalității lui…”[/i]
Așadar, nu eu am afirmat că ”femeia e demnă când e abuzată” ci așa m-ai tradus, topind detaliile pentru a obține ideea ”compromițătoare”, din graba ”involuntară” de a-mi vâna (sau inventa) eventuale scăpări. Deocamdată trebuie să te mai străduiești.
Deși consider că este suficientă redarea afirmației mele pentru a arăta falsitatea reproducerii tale, precizez totuși că ideea afirmată de mine este că femeia umilită este demnă nu datorită faptului că este abuzată ci demnitatea reiese din faptul că suportă aceste umilințe fără să umilească (ori să agreseze fizic) la rându-i! Faptul că cineva (femeie sau bărbat) este umilit ori brutalizat nu-l face demn ”by default”, ci-l face victimă. Demnitatea reiese însă din modul în care victima se raportează la suferință! Și este de la sine înțeles că cineva poate fi demn și fără a fi ”probat” de suferință.
Iar eu nu vorbesc din teorie, ci din lucruri văzute și trăite. Am chiar în fața locuinței mele, la nici 40 de metri distanță, o astfel de femeie erou. Ani de zile a fost umilită de soțul ei bețiv, care i-a făcut viața un calvar. Nu am auzit-o țipând, darămi-te răspunzând la invectivele soțului depravat cu alte invective, deși omenește vorbind ar fi avut măcar dreptul să-i spună verde-n față că e dezaxat. N-am discutat nimic despre dreptul femeii de a pleca de-acasă, ori de a lua altă măsură pentru a descuraja violența domestică, am afirmat simplu și clar demnitatea unei victime în fața agresorului.
Despre altă femeie, o femeie care pentru mine este muceniță în viață, am scris chiar un articol https://www.ortodoxiatinerilor.ro/milostenia/18171-cercetarea-vaduvelor-iubirea-care-ocroteste
c) [i]”Eu cred ca deontologia profesionala ar trebui sa te opreasca sa scrii articole-tratament pe net evaluand valoarea persoanelor in functie de religie sau alte criterii.”[/i]
Roxana, afirmația de mai sus este încă o dovadă că inflamarea justițiară îți întunecă puterea de judecată și te aduce în situații ridicole.
Este plin internetul de articole-tratament, atât în ”boalele trupului” cât și pentru afecțiunile psihologice sau tulburările de comportament. Să dăm și câteva exemple:
http://www.sfatulmedicului.ro/Schizofrenia-si-alte-tulburari-psihice/schizofrenia_110#Tratament
http://www.epsihologia.ro/schizofrenie/tratament/94-tratament-schizofrenie.html
http://www.sfatulmedicului.ro/adhd#Tratament
http://www.sfatulmedicului.ro/tulburarea-bipolara#Tratament
http://www.sfatulmedicului.ro/hipertensiunea-arteriala#Tratament
http://www.sfatulmedicului.ro/candida#Tratament
http://www.sfatulmedicului.ro/hiv#Tratament
http://www.sfatulmedicului.ro/osteoporoza#Tratament_medicamentos
Pe de altă parte, mă întreb de ce faci apel la deontologia profesională a psihologilor, dacă nu o cunoști? Ai citit vreodată cuprinsul unui cod deontologic de vreme ce pretinzi că doamna psiholog nu-și cunoaște ori nu-și respectă regulile de bază ale profesiei? Crezi că i le cunoști mai bine?
Eu asimilez observația aceasta la capitolul impertinență și de aceea aștept ori scuzele de rigoare adresate autoarei, ori să-ți probezi afirmația. Îți facilitez și munca ”procurorului de serviciu”: http://www.psihoterapeut-bucuresti.ro/informatii/codul-deontologic.html
Mai mult, afirmația citată este o dublă acuză, căci acuzi nu doar încălcarea deontologiei profesionale prin publicarea pe net de articole-tratament dar imputezi și faptul că autoarea a evaluat valoarea persoanelor ”în funcție de religie sau alte criterii”. De aceea, încă odată, ești datoare să-ți probezi acuza sau să-ți ceri scuze. Și întrucât ai adus acuze neprobate în mod sistematic, eu de-acum încolo nu-ți voi mai publica comentariile care conțin acuze fără probă.
Nu există cod deontologic în România secolului XXI care să oprească un medic/psiholog/psihiatru în a publica, fie în spațiul virtual, fie în format clasic, articole-tratament cu caracter general. Este plin internetul de tratamente generale pentru „n” afecțiuni. Același lucru l-a făcut doamna Raluca, în calitate de liber practician.
Ceea ce ai vrut să spui este defapt că un medic/psiholog/psihiatru nu poate emite diagnostice pe net, pentru că nici nu poate oferi consultații online, ceea ce este altceva. Și desigur, nu poate publica o rețetă medicamentoasă particulară cu pretenția de a fi una generală! (e logic, câtă vreme nu avem un diagnostic personal). Însă sfaturi/recomandări/sinteze-tratament cu caracter general poate da fără nicio problemă.
Eu mă mir cum de ai găsit atâtea resurse să combați cu aplomb intenția unui psiholog de a veni în sprijinul victimelor violurilor, acuzându-l în mod explicit de încălcarea deontologiei profesionale pentru o astfel de intenție! în timp ce nu te sesizezi de pildă când un alt psiholog, de factură ateistă, se străduie din greu să vindece femeile românce de ”mentalitatea ancestrală” pentru ale convinge să-și transforme gura în pseudo-vagin, că tot faci caz de capitolul Femeia, Abuzul sexual și Demnitatea ei: http://www.csid.ro/sex/sexualitate/sexul-oral-e-dezgustator-pentru-multe-femei-ce-e-de-facut-10629756/
Ca să te parafrazez, ”Sa judeci e OK Roxana, dar incearca sa nu fii nedreapta”.
Roxana, impresia lăsată ca urmare a lecturării ultimului tău comentariu este una de răfuială. Ai transmis o stare de răfuială pentru că în înseși forurile tale interioare ești ”în arenele romane cu creștinismul”. Numai că te-ai luat la trântă și cu logica și cu bunul simț și e păcat să le terfelești, pentru că tu ești singura care ai de pierdut. Eu te îndemn la moderație și gândire coerentă/ordonată cu antenție la detalii (nuanțe), căutând să fii constructivă.
Pentru comentariile anterioare la care nu ți-am răspuns ai depășit deja cu mult cadrul dezbaterii/subiectului, deși ți s-a răspuns pe larg anterior, deci rog respectarea disciplinei dialogului.
O seară liniștită alături de cei dragi!
Roxana
august 11, 2015 @ 4:11 pm
Draga Dan,
Primul articol „Traumele sufletești și trupești ale unei victime a violului” scris de Raluca Irimie este profesionist si stiintific. Ca el sunt multe, pe toate drumurile si poate fi cu usurinta inclus chiar si intr-un manual.
Al doilea nu este. Singurul sfat pe care un psiholog poate sa il dea unei victime pe care nu o cunoaste in momentul in care i se adreseaza la persoana intai este sa mearga la psihoterapeut. Eu nu am gasit nicaieri o asemenea abordare ca in acest articol.
Tu observi diferenta intre cele doua articole?
O seara buna.
Raluca Irimie
august 11, 2015 @ 11:37 pm
Va multumesc pentru feedback si ma bucur ca vom reusi sa facem articolul sa sune mai bine. Am sa te rog, Dan, sa stergi ultimul paragraf, si sa adaugi incheierea propusa de sdaniel. Nu am pretins ca sunt nici cu stea in frunte, nici ca nu pot avea unele erori, dar cel mai bine e sa construim impreuna, in loc sa daramam munca unei persoane.
Articolul nu a fost scris pentru orgoliul meu. Pot sa traiesc foarte bine si fara lucruri care sa imi poarte semnatura. Scopul era ca persoanele care au fost victimizate sa fie invitate la o auto-analiza, eventual chiar sa faciliteze o discutie la care sa poata participa mai mult sau mai putin ca si personaje anonime. E, cred, singurul articol cu tenta atat de personala pe care l-am publicat (pana acum, cel putin). Oricum, e o postare asumata! Nu poate sa fie agreat de 100 % dintre cititori si poate sa fie interpretat intr-o mie de feluri!
Nu vreau sa intru acum in chestiuni prea tehnice, dar vad ca e nevoie sa repet unele lucruri enuntate mai sus: ” Articolul a fost scris avand in vedere etapele naturale parcurse in urma oricarei traume.” E un soi de trecere prescurtata prin aceste etape. Daca veti vrea sa cititi cu atentie, vedeti ca tonul si laitmotivul se schimba de la paragraf la paragraf.
„e mai uşor să te ierţi dacă altcineva te iartă” – inca o replica foarte controversata, dar o realitate care observ ca nu a fost inteleasa. Daca ii spunem cuiva cu fobie specifica sa nu se teama de vant (de exemplu), pentru ca nu are nici o logica, sunt sanse mari ca la nivel intelectual sa fie perfect de acord cu noi, dar la nivel emotional, sa nu aiba nici un ecou. Acelasi lucru se intampla in foarte multe dintre cazurile de abuz.
Oricum, discutia dusa deja spre alte campuri, devine ridicola. De la un articol, apare din nou umbra bolnavicioasa a oamenilor care sunt buni la toate, mai ales la a da indicatii. E o diferenta in a emite o parere asumata, sau o judecata de valoare.
Roxana, vad ca ti atat de strans in pumni propria ta dreptate, incat nu am foarte multe lucruri sa iti spun. Nici in discutia cu Dan, care cu mult tact si multa rabdare ti-a raspuns in mai multe randuri, nu ai dat dovada de respect – a respecta o parere contrara. Daca ai trece pe la conferinta de sexologie, ai auzi alte discursuri despre sexualitate si comportamente deviante. E interesant cum unii studiaza ani buni, ca pe urma sa fie apostrofati de altii care habar nu au, sau care au doar concluzii din propriile experiente, sau experiente proximale,
Asa ca, da-mi voie, fata draga, sa fiu chiar aroganta (daca tot m-ai acuzat de asta) si sa nu iti mai citesc comentariile. Sincer, observ si eu ca ai un ton prea aprins pentru o discutie pe care sa o agreez deocamdata. Familia mea are mai multe nevoie de mine in momentul de fata si prefer sa aman duelurile pentru o alta ocazie si eventual sa particip doar la discutii decente, care sa ne deschida orizonturile.
Albinuta: poti sa ma contactezi oricand, iar in masura posibilitatilor o sa incerc sa iti fiu de folos!
gabriela
august 12, 2015 @ 3:46 pm
Sfintele Taine si apropierea de Dumnezeu ajuta mult, dar durerea si inchiderea sufletului persista ani, chiar zeci de ani daca actul are loc in copilarie. Nu prea mai reusesti sa te deschizi daca primele persoane carora le spui drama ta reactioneaza necorespunzator cu nevoile tale sufletesti si te fac pe tine vinovat/a de cele intamplate cand de fapt nu ai absolut nicio vina. Si la sf. Taina a spovedaniei, putini sunt preotii care inteleg cele spuse mai sus.
sdaniel
august 12, 2015 @ 10:16 pm
Multumesc doamna Irimie. Dan dacă vei da curs solicitării autoarei, la finalul articolului te-as ruga să adaugi și pasajele din comentariul meu referitor la ce poate face un bun duhovnic pentru sufletul unei victime a cuplului.
Dan Tudorache
august 14, 2015 @ 8:35 am
Doamne ajută, dragilor!
Îmi pare rău că vă răspund cu întârziere dar ”tăcerea” din ultimele zile se explică prin lipsa de timp, nu prin indiferență.
V-am citit opiniile cu atenție și singurul lucru pe care aș vrea să-l adaug, ca o notă intimă, este că doamna Raluca a scris articole pe site la îndemnul/solicitarea lui Claudiu. Am precizat aceasta nu în sensul că i s-ar cuveni vreun merit lui Claudiu (nici nu este cazul), ci ca să arăt că autoarea a avut bunăvoința de a-și rupe din timpul personal pentru a aduce în discuție (tot la alegerea autoarei) un subiect extrem de sensibil, nedrept trecut cu vederea, și care abia de câteva luni, de când cu scandalul violului de la Vaslui, a început să intre în atenția și conștiința opiniei publice (articolele sunt scrise din 2012).
În condițiile în care în online-ul românesc activează psihologi care distrug pe față suflete și personalități prin ”sfaturile” date (am exemplificat mai sus prin trimitere cu link), a căuta nod în papură tocmai celor care caută să zidească unde alții strică consider că este o acțiune demnă de o cauză mai bună. Însă admit că întotdeauna lucrurile pot fi făcute și mai bine.
Așadar, deși consider de prisos polemica iscată în jurul calității articolului, am dat curs rugăminții autoarei de a schimba sfârșitul materialului cu propunerea făcută de Daniel. Nu am putut respecta 100% forma propusă dar m-am străduit să păstrez esența ideii, cu mulțumirile de rigoare pentru contribuție.
Acum, ca să mai și glumim după atâta sfadă: Daniel, mâine poimâine te faci autor de articole pe site 🙂 Iaca acum ai devenit co-autor fără voie.
sdaniel
august 18, 2015 @ 8:33 am
@Dan
Am fost putin ocupat in ultima perioada si recent am vazut ca am devenit coautor :))
Din pacate timpul nu imi permite mai multa activitate, asa ca daca doriti autografe va trebui sa faceti programare la secretara :))
O zi frumoasa sa aveti!