Cum se poartă creștinii cu ,,nebunii”?
Și pe cel orb, și pe cel vătămat la minte și pe criminal, și pe pâgân să îl cinstești ca pe chipul lui Dumnezeu. Ce treabă ai tu cu neputințele și neajunsurile lui? Ia seama la tine însuți ca să n-ai neajuns în dragoste! (Episcopul Ignatie Briancianinov)
Nu există pe Pământ oameni absolut sănătoși. Din nefericire. În vremurile noastre a crescut exagerat numărul bolnavilor pe sistem nervos (psihici) pentru că viața e tot mai grea, omul e supus stress-ului, neajunsurilor, iar păcatele se înmulțesc, fiind mai “la vedere” decât în perioada în care trăiau Sfinții Părinți.
De ceva vreme lucrez într-un mediu care îmi dă ocazia să întîlnesc numai oameni bolnavi, cu diferite afecțiuni fizice sau psihice. Iar cele mai grave sunt cele psihice, după părerea mea. Le văd neputința și sper ca Dumnezeu să aibă milă de ei, însă sunt convinsă că la originea multora din necazurile lor se află păcate pe care le săvârșesc de ani de zile, conștient sau inconștient, precum mândria, ura față de aproapele, robia banilor, desfrînarea sau atitudinea de revoltă față de Cel de Sus pe care nu Il recunosc drept Creator.
Cu siguranță fiecare dintre noi am întâlnit persoane care, la un moment dat, se confruntă cu probleme care le zdruncină viața, ce determină schimbarea întregului curs al ei , sau ajunge la disperare și trebuie să facă ceva pentru liniștea lor și decid să aleagă preotul sau psihologul, sau vor și la unul și la celălalt, în așteptarea unui efect imediat. S-a tot discutat de această polemică și nu vreau să intru în detalii, dar conchid că psihologii, deși sunt pregătiți să atingă cele mai sensibile coarde ale omului, de regulă, vorbesc din cărți și aproape niciunul nu se raportează la relația „clientului” cu Dumnezeu.
Am studiat în aceeași măsură și teologia și psihologia (alegerea nu este deloc întâmplătoare) și dintotdeauna am considerat că există o imbinare minunată între ele pentru că un psiholog nu poate ajuta un om să iasă din starea de dificultate în care se află fără a apela la Dumnezeu, fără a raporta conflictele interioare ale omului cu trăirile sufletești mai mult sau mai puțin ortodoxe.
Un exemplu elocvent ar fi un caz pe care l-am întâlnit săptămâna trecută, mai precis o doamnă suferindă de demență mixtă (celebra boala Alzeihmer, conform căreia pacientul nu mai știe ce e cu el, nu recunoaște pe nimeni, nici propria locuință, însă își amintește câteva frânturi din trecut și are veșnic dorința de a pleca “acasa”). Înainte de a afla istoricul bolilor persoanei respective, am descoperit detalii despre situația familială a femeii și am constatat că avea patru copiii-doi din prima căsătorie, de care nu a mai avut grijă după divorț, și alți doi rezultați dintr-o relație lungă de concubinaj și, de altfel, instabilă.
Nu judec pe nimeni, fiindcă nu face obiectul profesiei mele, și nici nu sunt în măsură în calitate de creștin ortodox, dar bătrâna senilă din fața mea avea un suflet apăsat de păcate grele și fără să vreau m-am gândit la relația ei cu Dumnezeu, dacă ea a existat vreodată și/sau din ce moment s-a produs ruptura acestei relații. Tot ce înțeleg eu este că Dumnezeu ne mai și ceartă din când în cînd, exact ca un părinte care își iubește copilul. Și dorește îndreptarea, Chiar și în ultimul ceas. Spre binele nostru.
De cele mai multe ori cauzele bolilor sufletești sau mentale de care suferim reprezintă consecințele păcatelor noastre sau ale părinților noștri (ce au rămas nespovedite), conform cuvintelor Sfintei Scripturi: ”Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina parinților ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea și al patrulea neam, și Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele”(Ieșire 20, 5). Diavolii pot deveni și ei izvoare ale bolilor, manifestându-se cel mai adesea prin ele în mod indirect, dar uneori si mijlocit, ca în cazurile de posesiune, ocupând atunci ei în om locul gol al lui Dumnezeu.
Demonii însoțesc stările patologice, strecurând în sufletele suferinzilor gânduri de descurajare, de tristețe, de iritare, de enervare, de disperare, de revoltă, de incapacitate de muncă, instabilitate emoțională și tulburarea minții, toate acestea punându-și amprenta asupra întregii existențe umane. Când există asemenea situatii, Domnul nostru Iisus Hristos ne dă foarte clar soluția vindecării: “Dacă veți avea credintă cât un graunte de muștar veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta, și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post”. (Matei 17, 20 – 21).
Există puțini autori care abordează problematica psihiatriei ortodoxe și dintre aceștia amintesc pe mitropolitul Hierotheos Vlachos, Dmitri Evghinevici, D.E. Melehov, Dmitri Avdeev, Jean –Paul Larchet, Viktor Frankl, Lionel Corbett, aceștia dezvoltând lucrări care sunt de folos deopotrivă creștinilor direct interesați, cât și duhovnicilor atunci când întâmpină cazuri delicate. Dincolo de studierea lor, tuturor ne face bine participarea la slujba Sfântului Maslu (“Nu cei sanatoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi”- Matei 9, 12) și rostirea rugăciunilor la vreme de boală și suferință. Hristos Doctorul, care a venit printre oameni pentru a vindeca bolile sufletești, n-a ezitat niciodată sa ușureze de boli și neputințe pe cei ce se roagă.
Aveți prieteni sau cunoștințe care suferă de boli psihice? Cum îi ajutați? Cum reacționați când vedeți un om vorbind singur pe stradă? V-ați gândit vreodată să-i săriți în ajutor?…Cred că cei mai mulți dintre noi îi evităm pe acești oameni, ne e teamă, nu știm cum să ne purtăm față de ei sau, mai grav, îi luăm în râs. Asta nu e o atitudine creștină, cu siguranță, dar e cea mai aproape de realitate.
Creștinii trebuie să se comporte cu ”nebunii” cu dragoste, răbdare, nădejde de vindecare, tratându-i pe acești ”nefericiți” ca egali în fața lui Dumnezeu. Ba mai mult, să ne rugăm pentru ei, tocmai fiindcă ei sunt din ce în ce mai incapabili s-o facă ( Sfântul Apostol Iacov ne recomandă: “Rugați-vă unii pentru alții, ca să vă vindecați”)
(Gabriela Tudor)
Guest
iunie 29, 2010 @ 8:58 am
buna
am un frate bolnav psihic Constantin se numeste sa va rugati pt el daca doriti
omp
iunie 29, 2010 @ 11:32 am
Oare cat la suta din pacate mai poate Spovedi un bolnav de alzeihmer ? 😉
denisa
iunie 29, 2010 @ 12:33 pm
foarte frumos articolul…
imi place foarte mult citatul ….Și pe cel orb, și pe cel vătămat la minte și pe criminal, și pe pâgân să îl cinstești ca pe chipul lui Dumnezeu. Ce treabă ai tu cu neputințele și neajunsurile lui? Ia seama la tine însuți ca să n-ai neajuns în dragoste! (Episcopul Ignatie Briancianinov)…sa luam aminte!!!!
cat despre oamenii ‘nebunii’ asa ceva nu exista.exista doar oameni cu probleme care trebuie ajutati.
Guest
iulie 6, 2010 @ 11:58 am
mai asteptam articole de la dumneavoastra
simo
iulie 18, 2010 @ 7:01 pm
dae cat se paote de real ce ai scris. insa finalul
dae cat se paote de real ce ai scris. insa finalul mi-a atins coarda sensibila…suntem singurii d efapt care ne mai putem ruga pt ei … ei nu mai stiu s-o mai fac[ si de fapt singurul ajutor „de departe” pe care fiecare dintre noi il avem la indemana. de altfel si pt cei de langa noi, din inima nopastra e bine sa ne rugam ca poate nu au ajuns sa fie nebuni, dar cu siguranta au momente cand mai ating nebunia, de la stress, de la tot ce inseaman superba secularizare. te poop, mai scrie