Patricia: „mă gândeam de multe ori cum o să fie “prima oară””

Bună. Am să încep prin a mărturisi că nu am fost dintotdeauna de acord cu această concepţie, de a-ţi păstra fecioria până la căsătorie. Înainte, când nu mergeam la biserică, mi se părea un lucru normal să-ţi începi viaţa sexuală în jurul vârstei de 18 ani şi chiar mă gândeam de multe ori cum o să fie ”prima oară”. Ce pot să spun… în acea perioadă a vieţii, mai ales după ce am intrat la liceu, mi-am cam pierdut fecioria sufletească. Îmi terfeleam sufletul cu gânduri desfrânate şi murdare, ştiam că e păcat, dar nu mă interesa; credeam că e normal ca, de la o vârstă, să mă gândesc şi la astfel de lucruri. Şi am tot persistat în greşeală până când Dumnezeu s-a milostivit de mine şi mi-am dat seama cât de mult greşeam. Cu timpul am înţeles…

De când am început să merg la biserică şi mai ales de când am descoperit acest site şi aceasta campanie am început să înţeleg ce înseamnă cu adevărat fecioria în viaţa unei fete, dar şi a unui băiat. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a scos din acea neştiinţă că altfel azi cine ştie ce aş fi ajuns să fac, probabil că mi-aş fi pierdut de mult fecioria.

Mi-aduc aminte că în clasa a 9-a îmi plăcea de un coleg (din păcate atunci şi din fericire acum, nu a fost reciproc) iar el era genul care vedea în fete numai obiecte cu care să-şi satisfacă plăcerile. Mă îndrăgostisem atât de tare de el încât mă gândeam că în clasa a 12-a, când voi termina liceul, să “o fac” cu el. Şi în ziua de azi sunt şocată de cum puteam să gândesc în acea perioadă… ce m-aş fi făcut fără Dumnezeu?

E destul greu în ziua de azi, pentru noi, cei care încercăm să ne păstrăm până la căsătorie. Nu cred că este o zi în care să ies din casă şi să nu văd ori o poză cu tentă sexuală ori să îi aud pe colegii mei vorbind despre asta. Eu cred că de aici vine cea mai mare capcană/tentaţie: de la colegi, prieteni, care te îndeamnă să “intri şi tu în rând cu lumea” că “nu ştii ce pierzi”, “trece viaţa pe lângă tine”, “o să ajungi într-un moment în care o să regreţi”. Toate aceasta mi-au fost spuse chiar de către una dintre cele mai bune prietene ale mele, care îmi reproşa foarte des că “te-ai schimbat”.

Slavă Domnului că m-am schimbat!

Fecioria e un dar cu care te naşti, Dumnezeu binevoieşte să ni-l dăruiască iar noi trebuie să avem grijă de acest dar. Nu trebuie să-l risipim, că altfel ne arătăm nerecunoscători faţă de Dumnezeu. Pe lângă faptul că păstrarea fecioriei este o dovadă de iubire pentru Dumnezeu, este de asemenea o dovadă de iubire şi pentru viitorul soţ. Îmi doresc ca el să fie singurul băiat căruia mă voi dărui şi chiar dacă nu am întâlnit încă băiatul potrivit, nădăjduiesc în continuare că Domnul mă ascultă şi are ceva pregătit şi pentru mine.

Acum îmi doresc din tot sufletul să rămân fecioara până la căsătorie şi vă îndemn şi pe voi, dragii mei, care mai aveţi încă acest dar preţios, să nu-l risipiţi ci să-l păstraţi ca pe-o comoară, căci e tare frumoasă şi merită! Nu ascultaţi de părerile celor care vă îndeamnă să vă pierdeţi fecioria, nu uitaţi că Dumnezeu e singurul de pe lumea asta care ne vrea într-adevăr binele!

(Patricia, 18 ani)