Cum va fi trupul nostru după Învierea cea din morţi

Suntem liberi să facem ce vrem, dar nu suntem liberi în totalitate. Nu putem zbura deşi poate ne-am dori mult asta, nu ne putem teleporta dintr-un loc în altul, nu putem fi în două locuri în acelaşi timp. Nu putem trăi fără mâncare, apă, aer, lumină şi somn. Nu putem rezista foarte mult timp în frig la fel cum nu putem sta foarte mult în caniculă. Nu putem vedea departe, nu auzim tot ce se-ntâmplă în jurul nostru, nu înţelegem tot ce vedem. Nu putem trece prin obstacole şi nu putem vedea prin ele. Ne rănim uşor, suferim mult, cădem repede, ne ridicăm greu…

N-avem puterea să iubim pe toată lumea… suntem limitaţi. Cu toţii am vrea să fim altfel, dar singuri nu putem.

Suntem în săptămâna Tomii, care liturgic începe cu ziua de duminică (ziua învierii) şi se termină sâmbătă care urmează. În această perioadă dedicată învierii Mântuitorului Iisus Hristos prima zi a săptămânii este considerată duminica şi ultima este ziua de sâmbăta pentru a se accentua începutul unei noi vieţi odată cu Învierea.

Această săptămână este dedicată primei întâlniri a Domnului Hristos cu apostolii Săi după înviere. El a trecut prin uşile încuiate şi a intrat la ei zicându-le: „Pace vouă!”

Apostolii înainte de această întâlnire au fost foarte trişti pentru că sperau că în sfârşit cineva va putea schimba lumea, pentru că în sfârşit viaţa va altfel. Şi-au pus multă nădejde în El, mai ales când vedeau  ce minuni face şi ce fel vorbeşte. Inimile lor ardeau în prezenţa Lui şi gustau permanent din harul lui Dumnezeu. Însă a venit un moment când L-au văzut pe cruce răstignit, sleit de puteri, fără vlagă. Omul în care şi-au pus atâtea speranţe avea să moară. Trişti şi oarecum consternaţi de faptul că El le vorbea de veşnicie, de împărăţia cerurilor, de Tatăl, acum cade în mâinile morţii.

Când L-au văzut pe Domnul înviat între ei nu le-a venit să creadă, nu concepeau învierea deşi Iisus le vorbise despre asta.

Trupul înviat al Mântuitorului era plin de har şi de lumină. Prin înviere firea omenească s-a unit în mod deplin cu firea dumnezeiască, fără să se confunde. Voinţa omenească a lui Iisus a ajuns să fie în deplin acord cu voinţa dumnezeiască.  Trupul Domnului era imbălsămat de slavă şi putere fiind cu totul în afara nevoilor pământeşti.

Moartea care se manifestă în viaţa noastră prin stricăciune, prin perisabilitate, prin învechire, îmbătrânire, acum nu mai avea efect asupra trupului înviat a lui Iisus Hristos.

Mântuitorului nu-i mai era foame, sete, somn, nu mai îmbătrânea, nu mai era legat de cele pământeşti ca într-un lanţ cauzal, ci era în afara lor, aşa cum Dumnezeu Cel necreat este în afara creaţiei Sale şi nu se confundă cu ea.

Legile creaţiei nu mai aveau un efect de constrângere asupra trupului înviat al Lui. Gravitaţia nu-L mai ţinea la pământ, obiectele nu-l mai împiedicau să treacă prin ele. Vederea Sa era pătrunzătoare, înţelegerea deplină, auzul desăvârşit. Nimic din cele materiale nu mai reprezentau un obstacol pentru că Iisus Hristos unise în Sine firea omenească şi cea dumnezeiască. Pe cele dumnezeieşti le făcea omeneşte iar pe cele omeneşti dumnezeieşte.

Din acest motiv Hristos Domnul a putut trece prin uşile încuiate, pentru că nimic nu-i mai era imposbil, avându-l pe Dumnezeu în El. Părintele Stăniloae spunea că după Înviere sufletul se impune aşa de mult asupra trupului încât îl face transparent, plin de har şi de lumină, scoţându-l din cercul vicios al morţii.

Aşa vor fi şi trupurile noastre după învierea cea din morţi, după cea de-a doua venire a Domnului Hristos.

Nici o lege fizică nu va mai avea efect asupra noastră pentru că vom fi mai presus de fire. Vom putea zbura unde vrem, vom putea fi în orice loc vrem doar într-o clipită, vom putea iubi pe toată lumea fără egoism.

După Înviere nu va mai exista boală sau infirmitate, orb sau şchiop, handicapat sau invalid, ci toate trupurile vor fi desăvârşite de harul lui Dumnezeu şi nimic nu ne va lipsi, hrănindu-ne mereu din izvorul dumnezeirii. Toţi vom avea aceleaşi trupuri ca şi pe pământ, dar trasfigurate, pline de energia lui Dumnezeu, fără infirmităţi şi fără urma de păcat.

Şi când zic toţi mă gândesc la cei care vor intra în împărăţia cerurilor. Comportamentul nostru din lume se imprimă asupra personalităţii noastre şi implicit asupra trupului nostru.  Caracteristicele trupului nostru înviat vor depinde şi de viaţa pe care am avut-o pâna la moarte. Ceea ce am semănat în trup, asta vom culegem.

Am semănat iubire, iertare, linişte şi înfrânare, vom culege har de la Dumnezeu şi ne vom bucura în împărăţia cerurilor.  Am semănat egoism, ură şi înfrănare atunci vom rămâne închişi în egoismul nostru, mereu nesatisfăcuţi şi mereu stresaţi, iad fiindu-ne sufletul nostru.

(Claudiu)