Curăţirea inimii
Părinţii filocalici insistă în mod deosebit asupra necesităţii curăţirii inimii, pentru desăvârşirea umană. De aceea, sintagmele pline de adanci intelesuri duhovnicesti, precum „inimă străpunsă”, „inimă curată” sau „inimă desăvârşită”, revin frecvent în scrisul lor. Diadoh al Foticeii vorbeşte despre „simţirea minţii” şi „simţirea inimii”, la care ajunge cel curăţit de patimi. Această simţire are caracterul unei experineţe directe în raţiunile ultime ale realităţilor”.
„Paza”, „curăţia”, „zdrobirea” sau „străpungerea” inimii alcătuiesc o lucrare continuă, în care inima, strajuită de minte, se curăţă de sentimentele şi trăirile necurate şi se uneşte cu mintea, reflectând armonia primordială a puterilor spirituale ale omului. Unificată în sine, ea caută să refaca legătura de iubire şi de dăruire faţă de Dumnezeu, pe Care Il caută în tot şi în toate.
„Asceza sufletească vizează unificarea lucrării minţii şi unirea ei cu inima, curăţirea „văzduhului inimii”, spaţiul luptei duhovniceşti, închinarea întregii noastre fiinţe lui Hristos, pentru a face din inima noastră sălaş şi tron al dumnezeirii, locul spre care se îndreaptă şi de unde porneşte toată lucrarea cea bună, aducătoare de bucurie duhovnicească şi de mântuire”.
Părintele Arhimandrit Spiridonos Logothetis ne spune că: „Omul are două inimi. Una este inima trupului. Cealaltă este inima sufletului …. în cazul in care una dintre inimi suferă cu ceva, atunci cu siguranţă suntem „bolnavi de inimă” şi viaţa noastră este în pericol, fie viaţa trupului, fie viaţa sufletului nostru”.
Dacă avem o inimă bună, suntem buni creştini, iar dacă avem o inimă rea, suntem creştini răi.
Domnul nostru Iisus Hristos spune fariseilor: ,Acum voi, fariseilor, curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de răpire şi de viclenie” (Luca 11, 39). „Daţi mai întâi milostenie cele ce sunt înlăuntrul vostru şi, iată, toate vă vor fi curate” (Luca 11, 41). Părinţii copiilor, învăţătorii elevilor şi duhovnicii îşi învaţă ucenicii mai mult în ceea ce priveşte faptele exterioare. Rare sunt însă sfaturile care privesc starea inimii. Cele mai multe se referă la faptele cele bune şi la buna purtare dar puţini învaţă cum trebuie să fim în adâncul inimii noastre. Este o mare greşeala.
Dar Biserica Ortodoxă ne învaţă să ne îngrijim mai întâi de inima noastră şi apoi de la sine faptele noastre vor fi bune. Dacă însă vom lăsa să se înrăiască inima noastră, atunci şi faptele noastre vor fi rele. Pentru că din inimă izvorăsc faptele noastre. Toate acestea ne-a învăţat Domnul nostru Iisus Hristos care ne-a spus: „Căci nu este pom bun care să facă roade rele şi, iarăşi, nici pom rău care să facă roade bune. Căci fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini şi nici nu se culeg struguri din spini. Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din visteria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui’9 (Luca 6, 43-45).
Curăţirea inimii este o lucrare grea, dar acest lucru nu trebuie să ne sperie, pentru că: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă lui Dumnezeu” (Luca 18, 27). Insă pentru un creştin adevărat, spune Domnul Iisus: „De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Marcu 9, 23).
Scopul tuturor poruncilor Dumnezeieşti este să curăţe si să sfinţească inima credincioşilor. Pentru aceasta s-a întrupat Dumnezeu ca să readucă pe om la curăţia pe care a pierdut-o, la simplitatea originală.
Altceva este curăţia inimii şi altceva curăţia minţii. Aceasta deoarece mintea constituie una din facultăţile cele mai nobile ale sufletului, în vreme ce inima este constituită din toate puterile sufletului.
Mulţi cred că au inima curată, numai fiindcă au constatat că mintea lor a fost eliberată de gândurile necurate şi se mişcă uşor în zonele inteligibile.
Sfântul Isaac Sirul învaţă că „mintea se curăţeşte uşor; dar tot aşa de uşor se întinează; iar inima cu anevoie se curăţeşte, dar şi cu anevoie se întinează, deoarece cuprinde şi ţine toate simţirile cele dinăuntru”.
Binecuvantarea Domnului peste voi, cu al Sau har si cu a Sa iubire de oameni totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor !
Nelu
septembrie 13, 2010 @ 9:38 am
Roada duhului e ce mai importanta.