Cuvânt despre o fecioară, care a făcut milă cu cineva, care voia să se spânzure pentru datorii

În Alexandria Egiptului, în zilele lui Pavel patriarhul, o fecioară oarecare, rămânând fără părinţi, avea multă avere, însă era nebotezata. Iar într-una din zile, plimbându-se prin via sa, care îi rămăsese de la părinţi, a văzut pe un om, pregătindu-se să se spânzure şi, alergând, i-a zis lui: „Ce faci, omule?” Iar acela a răspuns ei: „Fecioară, lasă-mă pe mine, că în mare necaz sunt.” Zis-a lui fecioara: „Spune-mi mie pricina şi, de se va putea, îţi voi ajuta ţie.” Iar el a zis: „Cu multă datorie, sunt dator şi mă chinuiesc cei cărora le sunt dator şi mi-am dorit moartea, mai bine decât să trăiesc o viaţă rea.” Deci, i-a zis lui fecioara: „Să vii după mine şi, tot ce am, să iei şi să dai pentru tine, datoria, ca să nu te pierzi pe tine însuţi, mă rog, ţie.” Şi, mergând, aşa au făcut.

După aceea, fecioara sărăcind, şi neavând pe cineva ca să se îngrijească de ea, fiindcă nu avea părinţi, s-a dedat la desfrânare, iar, după un an, s-a îmbolnăvit; deci, venindu-şi în sine, s-a umilit şi zicea către vecinii ei: „Pentru Dumnezeu, faceţi milă cu sufletul meu şi rugaţi pe patriarh, ca să mă boteze şi să mă facă creştină.” Însă nimeni nu o luă în seamă, zicând: „Cine să vorbească pentru aceasta desfrânată?” Iar ea se întristă mult şi se ruga lui Dumnezeu.

Şi, iată îngerul Domnului a venit, în chipul omului aceluia, cu care făcuse ea milă, pe care de la spânzurătoare îl scăpase, şi i-a zis ei: „De ce te mâhneşti, stăpâna mea?” Iar ea a zis: „Doresc să mă botez şi nimeni nu voieşte să vorbească pentru mine cu patriarhul”. Şi i-a zis îngerul: „Oare cu adevărat, doreşti?” Iar ea a răspuns: „Cu adevărat, voiesc”. Apoi i-a zis ei îngerul: „Nicidecum să nu te mâhneşti, că eu voi aduce pe cineva şi te vom duce pe tine la biserică”.

Deci, a adus la dânsa şi pe alţi doi îngeri, şi luând-o au dus-o la biserică. Apoi, s-au închipuit şi alte fețe cinstite, din palatele împărăteşti, care, ştiind rânduielile bisericii, au chemat pe clerici, adică un preot şi un diacon, rânduiţi pentru aceasta, şi le-au grăit lor, ca să o boteze pe dânsa. Şi aceştia ziceau către ei: „O veţi lua oare pe ea în chezăşie?” Şi au zis: „Cu adevărat, noi vom fi chezaşi pentru dansa”. Apoi, aşa, au botezat-o pe ea. Şi, în haine albe îmbrăcând-o, au mers la casa ei, cu chezaşii săi. Şi, ajungând acolo, s-au făcut nevăzuţi. Iar vecinii, venind, au văzut-o pe ea îmbrăcată în haine albe şi i-au zis: „Cine te-a botezat?”

Ea le-a spus lor: „Au venit nişte oameni şi m-au dus la biserică şi, poruncind preoţilor, m-au botezat”. Şi au grăit ei: „Cine sunt?” Şi, dacă n-a putut spune cine sunt, au mers şi au spus patriarhului. Iar el, chemând pe cei rânduiţi ca să boteze, a zis lor: „Aţi botezat-o, oare, voi pe dânsa?” Iar ei au zis: „Noi stăpâne, am botezat-o, fiind rugaţi de cineva din palatele împărăteşti.” Şi, patriarhul, chemând pe cei de care i se vorbise, din palatele împărăteşti, i-a întrebat pe ei dacă au luat-o în chezăşie. Iar ei au zis: „Noi nici nu o ştim, nici n-am văzut-o pe ea”. Şi atunci a cunoscut patriarhul, că din dumnezeiasca putere, s-a făcut lucrul acesta.

După aceea, chemând pe fecioară, i-a zis ei: Spune-mi mie, fiica, ce bine ai făcut?” Ea a răspuns: „Ce bine să fac eu, o desfrânată săraca?” Zis-a iarăşi ei: „Oare, deloc, nicidecum, nu te ştii pe tine să fi făcut vreun bine?” Atunci, a zis ea: „Nimic, stăpâne, n-am făcut, fără numai că, văzând pe un om, care vrea să se spânzure, fiindcă îl asupreau datoriile, i-am dat lui toată averea mea şi l-am izbăvit pe ea.” Şi aceasta zicând, fecioară, îndată, a murit. Deci, aşa, patriarhul, şi cei ce erau cu dânsul, au proslăvit pe Dumnezeu şi au zis: „Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale, Slavă Ţie pentru toate”

(Proloage, luna aprilie, ziua a 8-a – http://www.ortodoxism.ro/proloagele/aprilie/Proloage08Apr.shtml)