Cuvântul poartă iubirea de la un om la celălalt. Cugetări despre cuvânt.

Cuvântul este o chemare… a unui om către alt om, în vederea unirii / comuniunii lor.

Cuvântul e un mod de a defini logic, pentru creierul şi înţelegerea noastră lumea în care trăim.

Cuvântul dezvăluie cele dinlăuntrul omului.

Cuvântul poarta duhul omului pentru că are puterea să exprime cele dinlăuntrul omului, bucuriile lui, descoperirile lui, supărările, trăirile lui…

Cuvântul poate fi primit pe mai multe căi:

– Direct din gura omului, auzindu-i glasul, intonaţia, văzându-i chipul, acompaniat de gesturi.

– Indirect – de la altcineva prin cel din faţa mea.

– Citit – fără mimica feței, fără gestica trupului, fără inflexiunile vocii.

– Audiat – fără a vedea mimica fetei şi gestica trupului, dar simţind inflexiunile vocii.

Cuvântul invită la o împreună trăire a aceleiaşi stări. Invită la comuniune în acelaşi duh, stare, sentiment.

Cuvântul poarta iubirea de la un om la celălalt.

Cuvântul e un pretext / un preambul al întâlnirii și unirii dintre două persoane.

Cuvântul e nume şi numele e cuvânt. Dar numele poarta în sine toate caracteristicile celui de numit, celui care primeşte numele.

Cuvântul primit în urechi răscoleşte cele dinlăuntru ale omului.

Cuvântul zideşte omul, confirmându-i raţiunile lui Dumnezeu aşezate în Creaţie. Cuvântul poate deteriora omul, modificându-i percepţia asupra raţiunilor dumnezeieşti.

Cuvintele formează propoziţii şi propoziţiile formează fraze, şi frazele discursuri. Cuvintele scrise sau rememorate, stochează frânturi de timp, acţiuni trecute ale oamenilor. Cuvintele stochează istoria unui neam, cultura, credinţa, faptele…

Cuvântul apelează imagini în creierul uman. Cuvântul apelează stări.

Cuvântul poartă, dezvăluie omului, imaginea stocată a unei persoane, stări, lege sau obiect îmbrăcată cu toate informaţiile pe care le are în legătură cu aceasta.

Cuvântul stochează informaţie.

Cuvântul defineşte, descrie, dezvălui pe cele nevăzute ale creaţiei: legi, fenomene, etc

Cuvântul uneşte pe oameni sau îi dezbina, creează familii, comunități, prietenii sau le desface.

Cuvântul dă libertate omului să aleagă ce vrea să spună. Cuvântul poate purta adevărul sau minciuna.

Cuvintele sunt idei și ideile îmbracă forma cuvintelor. Gândurile îmbracă forma cuvintelor. Mintea e plină de gânduri și idei. Mintea e plină de cuvinte. Mintea e plină de cuvânt.

Cuvântul e din naştere aşezat în om. Deşi pruncul nu ştie sunetele, mintea lui e pregătită să comunice prin cuvânt, să acumuleze cuvinte şi să le dăruiască înţelesuri. Cuvântul este chipul lui Dumnezeu din om.

Descoperirea lumii înconjurătoarea aduce omului o bogăție de înțelesuri / rațiuni ale lumii înconjurătoare, adică o bogăție de idei-fapte sau rațiuni-fapte stocate prin cuvânt în memoria lui.

Cu cât un om este mai inteligent cu atât vocabularul lui este mai bogat și cuvintele lui exprimă mesajul clar și nuanțat, nu generalist și vag.

Un cuvânt / un nume poate acumula în el tot ceea ce știi, ai experiementat, auzit sau citit despre acel obiect, persoană, fenomen sau stare.

Cuvintele pot modela în mintea omului cele nevăzute. Cuvintele pictează, sculptează, crează, dau formă celor nevăzute în mintea noastră.

Cuvintele sapă în adâncul sufletului… Cuvintele confirmă adevărul din noi sau mustră răutatea din noi.

Cuvintele dau frâu imaginației și imaginația urmează adesea cuvintelor…

Cuvântul face prezent pe cele viitoare.

Cuvântul transcede timpului: descrie trecutul, ajuta la comunicare în prezent, şi cheamă viitorul la contemplaţie.

Cuvântul are putere.

“Trăim și respirăm cuvinte.” (Cassandra Clare, Clockwork Prince)

„Cuvintele sunt simboluri ce postulează o memorie împărtăşită.” (George Louis Borges)

„Cuvintele sunt vocea inimii.” (Confucius)

„Cuvintele sunt lentile pentru focalizarea minţii.” (Ayn Rand)

Cuvântul e o taină!

“La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.”

(Claudiu Balan)