Dacă ai şti că un cerşetor câştigă până la 5000 de lei lunar, i-aţi mai da bani?
De câteva luni în capitală se desfăşoară o campanie anticreştină împotriva cerşetorilor care vrea să ne-nveţe şi să ne-ncurajeze să nu mai dăm bani la cei de pe stradă. Citând îndemnul campaniei de pe panourile campaniei se observă repede nu numai că nu e fair-play dar chiar şi dezinformează, urmărindu-şi scopul cu orice mijloace:
„Dacă ai şti că un cerşetor câştigă până la 5000 de lei lunar, i-aţi mai da bani?”
Răutatea afişului vine în primul rând din faptul că nu toţi cerşetorii câştigă 5000 de lei lunar, ci doar foarte puţini, o mică parte dintre ei care sunt puşi de alţii pentru a cerşi. Sunt foarte mulţi oameni săraci pe străzi care dorm în frig, care n-au cu ce se îmbrăca, care n-au ce mânca şi nici măcar apă de băut. Vă pot da mărturie că ştiu copii şi oameni necăjiţi pe care i-am găsit la 11-12 noaptea în stradă la sub zero grade, care stăteau şi îngheţau, fără să facă nimic. La ora aceea târzie, nu cerşeau că n-aveau cui, ci erau trişti şi resemnaţi…
Afişul ne-ndeamă să nu mai dăm bani nimănui, dar totuşi nu dă nici o soluţie. Nu spune: „nu mai daţi bani cerşetorilor ci daţi bani caselor de copii unde vor fi aduşi cei de pe stradă”. Nu! Ci doar ne atenţionează să nu dăm. Bun, şi ce am rezolvat? O să fie câteva zeci de cerşetori care câştigau 5000 de ron care n-o să mai câştige, şi pe ceilalţi, câteva mii de oameni fără casă şi fără familie, oameni care trăiesc în mizerie la colţul străzii, cum îi ajutăm ?
Îi ştiu pe aurolacii de la Gara de Nord care dorm în canalizări, şi care sunt evitaţi de toată lumea, şi care abia au o bucată de pâine, care se bucură când le duci o sticlă cu apă sau o pâine, cum oare să nu-i ajut?
Dacă acele afişe erau cu adevarat bine intenţionate, ofereau şi alternativa. Nu este nevoie să fac milostenie neaparat în bani. Pot să dau şi o haină din şifonierul meu plin cu îmbrăcăminte, pot să dau un pacheţel de mâncare din frigiderul meu în care s-au stricat atâtea şi-atâtea alimente. Pot măcar să spun o vorba bună cerşetorului care-mi întinde mâna. Pot să mă rog lui Dumnezeu să aibe grija de sufletul lui. Milostenia nu se face cu bani, ci cu sufletul în primul rând. Orice am da unui nevoiaş, să dăm ca unui frate al nostru mai mic intru Hristos.
Ştiu şi eu un cerşetor care zilnic cere la un semafor şi îşi schimbă mereu hainele ca să arate sărac şi amărât, şi deşi i-am dat de câteva ori câte un bănuţ, odată am hotărât să nu-i mai dau. În momentul în care el mi-a cerut, eu am întors capul, şi am simţit o mică mustrare în inimă, am simţit că nu e bine ce fac, am simţit că-l supăr pe Dumnezeu. A trecut şi asta…
După asta, în altă zi vine un alt cerşetor la mine şi-mi cere ceva, iar eu care de obicei le dădeam ce aveam, m-am blocat şi am început să mă gândesc dacă să-i dau sau nu, dacă vrea să facă bani sau chiar are nevoie. De atunci mi s-a mai întâmplat să întâlnesc şi alţi oameni necăjiţi şi să-ncep să-i judec înainte de a le da. Eu nu făceam aşa înainte, dar de când l-am judecat pe cel ce-şi schimba hainele, m-am schimbat şi eu.
Mi-am dat seama că am intrat în capcana diavolului, am început să-i judec şi să-i analizez. Am uitat că Domnul Hristos îmi spune să nu judec pe nimeni şi tot El îmi spune: „Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi.” Am început să nu-i mai ajut, am uitat că eu am de toate, că nu-mi lipseşte nimic, că am toate mofturile, că Dumnezeu îmi ajută în tot ce vreau, că nu-şi întoarce faţa de la Mine. că nu-mi reproşează că mi-a dat şi ieri, că nu-mi spune că ce cer eu e moft ci se milostiveşte şi-mi dă.
Nu-mi lipseşte nimic şi mereu dacă am nevoie de ceva găsesc ajutor la părinţi sau la prieteni, mereu Dumnezeu găseşte cum să-mi ajute prin oameni, nu am rămas niciodată cu mâna întinsă la rugăciune, ci mereu am primit.
Cum să am curajul ca eu să nu dau celor ce îmi cer? Cum să nu dau celor săraci când Domnul Hristos a zis că atunci când dăm cuiva ceva îi dăm chiar Lui. Cum să nu-i dau lui Hristos când Hristos îmi dă mereu totul?
Ajută-ne Doamne să dăm cu inimă bună, căci atunci când facem milostenie ne facem în primul rând nouă bine, devenim noi mai puţin egoişti, mai iubitori, mai aproape de Dumnezeu şi abia apoi facem bine celui ce îi dăm.
Nu vă întoarceţi faţa de la nimeni! ca nu cumva să vă întoarceţi faţa de la Dumnezeu.
(Claudiu)
Anca
ianuarie 14, 2009 @ 12:38 pm
Superb articol…Doamne ajuta-ne sa fim mai darnici!…
flinutz
ianuarie 14, 2009 @ 3:19 pm
Nu sunt contra cersetorilor. Bineinteles ca daca ajunge cineva sa cerseasca, nu prea o face pentru un venit suplimentar (si nu vreau sa iau in ras pe nimeni prin cuvintele astea…).
Dar cunosc un caz real in care un copil a fost luat din fata casei, dintr-un sat din Ialomita, batut in ultimul hal si dus la cersit in Bucuresti. L-au descoperit ai lui, din greseala. Va dati seama ce au simtit bietii oameni? Copilul ala nu si-a mai revenit niciodata.
Si ma gandesc cate cazuri de felul asta exista…
Repet, nu sunt impotriva cersetorilor, a celor care chiar nu au ce sa manance, sau nu au o locuinta, care chiar nu se pot angaja nicaieri. Asta nu pot sa stiu eu. Pot sa stiu insa, ca de ceea ce dau eu cersetorilor incurajez sau nu faptele de genul aceleia de mai sus. Adica daca dau bani, incurajez. Daca dau paine, mancare, o vorba buna, daca ma doare si ma rog pentru ei, daca le ofer ocazia unei bai bune etc. putem da si bani, dar cu mare atentie cui dam. Multi se multumesc sa nu munceasca, desi ar putea, pentru ca se complac in situatia aceea. Ati vazut ca de multe ori, cand dai ceva de mancare, unii se uita urat? De ce oare?? Era mai buna o tigara?
gabriela
ianuarie 14, 2009 @ 5:40 pm
Foarte bun articolul! Eu sunt de parere e foarte bine sa fii milostiv, acesta fiind un criteriu de judecata al Mantuitorului, pt fiecare in parte, insa nu pot sa incurajez nesimtirea cu care unii parinti , care nu mai au pic de demnitate, isi ”educa”copiii in acest sens.Ei, sarmanii, nu au nici o vina. Dar impotriva parintilor, a celor care au tupeul sa se numeasca asa, trebuie facut ceva. Vedeti ce se intampla in strainatate..Exploatarea asta trebuie pedepsita.
Cersetorii sunt de multe feluri, dupa felul in care arata si dupa varsta, dar fapta buna este vazuta la fel inaintea lui Dumnezeu. Eu, personal, mai selectez dintre ei…Unii imi par pungasi, altii trantori, dar copiii si batranii inspira multa mila.
P.S: Am vazut de curand un film, Slumdog millionaire.E foarte explicit in acest sens. Doamne ajuta!
gabriela
ianuarie 14, 2009 @ 5:44 pm
scuze…am postat de 2 ori din greseala..
ionutz
ianuarie 14, 2009 @ 10:02 pm
Fiecare dupa sufletul lui sa dea si sa nu ii para rau cand da!E Hristos cel care ne cheama!:-)
flinutz
ianuarie 14, 2009 @ 10:56 pm
Da, ionutz, dar in Numele Cui dam? Pentru Cine dam?
Daca dam doar de dragul de a da, sau ca sa zicem: „am dat si acestui amarat” n-am facut mare lucru.
Dar daca dam in Numele Domnului, in mod sigur ne vom gandi si la FOLOSUL aceluia caruia ii dam.
Pe cand, in primul caz (cand dam doar ca sa fim noi impacati, sau „dupa sufletul nostru”) nu prea ne gandim daca ajuta cu ceva gestul nostru. „Dupa sufletul nostru” nu implica faptul ca miscarea sufletului nostru este in directia buna.
Ca sa rezum – eu nu cred ca e bine sa se spuna, sau sa se dea „fiecare dupa sufletul lui”. Ci in Numele Domnului.
anonima
ianuarie 15, 2009 @ 7:00 pm
frumos articol…chiar ai dreptate;bine ca l-am citit;acum ma simt mai bine:P
Balan Claudiu
ianuarie 15, 2009 @ 7:34 pm
mă bucur! că ţi-e drag.
MONICA
martie 11, 2009 @ 9:21 pm
Sincera sa fiu eu nu mai stiu cine e de buna credinta si cine nu.E adevarat ca Dumnezeu ne indeamna sa-i ajutam pe cei saraci ,dar nu cred ca si pe profitori.Nu-mi convine ca putinii mei bani sa ajunga la o persoana care exploateaza copii si nu la acel copil .Pur si simplu nu vreau ca banii munciti de mine sa ajunga de fapt la unul care ma inseala.Eu personal am gasit o solutie .
Te interesezi pe internet de un anumit caz urgent ,verifici stirea si apoi faci donatia prin cont.Stiu suna oribil ,mecanic ,neavand nimic de a face cu Hristos .Dar ce bine fac eu daca dau unuia care de fapt nu are nevoie?Sa dau doar ca sa mint singur seara ca am facut un bine ,cand de fapt nu am facut?
Respect opinia ta Claudiu si a celorlalti ,dar lumea nu mai e de buna-credinta .Va spun sincer ca unii mint asa de bine ,incat nu mai reusesc sa fac distinctia intre adevar si minciuna.Ah ,inca ceva in mesajul asta nu am vrut sa ma laud , ci pur simplu sa spun la ce solutie m-am gandit.
admin
martie 11, 2009 @ 9:45 pm
Monica tot ce zic este ca refuzand pe cineva dau frau rautatii din mine si creez conditiile pentru un nou refuz. Nu pot sa refuz pe cineva daca Hristos nu mi-a refuzat mie nimic, nici macar mofturile.
MONICA
martie 11, 2009 @ 10:14 pm
Am sa-ti pun intrebarea asta ,desi ma repet -Este fapta buna ajutorarea unui om despre care stii sigur ca va folosi banii aceia in alte scopuri sau ca-i va lua altcineva? Nu este constituie fapta buna ajutorarea unui om cu adevarat sarac?
Imm ,poate tie ti-a facut Hristos si „mofturile„ (asa cum le spui tu ).Insa mie nu.
Bine ,nu asta e relevant, ci intrebarile de mai sus.
Sunt de acord intr-o privinta cu tine ,faptul ca refuzul continuu poate duce la rautate.
admin
martie 11, 2009 @ 10:19 pm
Cand zic de mofturi nu ma refer la pacate sau la rautati (ci de ex la o calatorie, la un aparat foto, etc.). Era un sfant parinte la care venea cineva si cerea milostenie. A venit prima data dimineata si i-a cerut, iar parintele i-a dat. A venit iar mai tarziu si parintele iar s-a milostivit de el si i-a dat. Apoi a venit si a treia oara vrand sa profite si i-a cerut iar. Parintele de data asta n-a mai avut ce sa-i dea si s-a dus la un alt monah si s-a imprumutat zicand: A venit Hristos la mine si trebuie sa-i dau.
Monica Domnul a zis simplu: „Cui cere dai!” fara sa puna conditii sau sa creeze scenarii. Daca nu-i dau ma leg de bani si de cele lumesti, daca-i dau mi-l fac prieten si pe el si pe Dumnezeu.
felicitas
martie 11, 2009 @ 10:27 pm
Eu sunt de aceeiasi parere cu Flinutz si Monica, atunci cand ai un venit modest nu-ti permiti sa dai unui om care se uita urat la tine cand tu ii oferi mancare si el iti cere de la obraz bani de bautura! Mama mea a suferit un soc cand a vrut sa dea unui cersetor de la piata unirii, poate il stiti si voi, care vinde sapte seri prin metrou, el are ruta lui de cersit pentru ca l-am studiat foarte atent in mai multe randuri repetate si se vaita intruna ca el e sarac, iar atunci cand mama s-a lasat impresionata de milogeala lui si i-a oferit pateuri calde abia cumparate, poate nu va veni sa credeti dar am fost martora la ce s-a intamplat, cersetorul acesta, nu are mai mult de 22ani, a tipat efectiv la mama mea si i-a spus …… No comment. Mi-a luat mult sa o impac pe mama mea, care e un om extrem de sensibil si de inimos, are mila de toate fiintzele suferinde, inclusiv animalutele, si sa-i spun ca nu toti cersetorii sunt asa! Ca nu toti fac afaceri pe spinarea fraierilor care le dau bani fara sa cerceteze atent cui dau! Martor mi-e Dumnezeu ca nu va mint, e real tot ce am scris! Si mie mi s-a intamplat ceva asemanator cu cazul mamei mele, numai ca eu nu ma agit sau ma alarmez cand vad cat de prefacuti sunt cersetorii! Eu ma duc la omul care nu cere niciodata dar are lacrimi in ochi si iti saruta mana cand ii dai din putinul tau! Acolo e Hristos, fratilor! Deschideti bine ochii!
felicitas
martie 11, 2009 @ 10:29 pm
I-a spus mamei mele: Ce-mi dati doamna pateuri! Ce eu am nevoie de pateurile dvs? Luati-va pateurile inapoi! N-am nevoie de pateurile dvs! Si a plecat imbufnat spre urmatorul fraier
admin
martie 11, 2009 @ 10:29 pm
Chipul lui Dumnezeu e in fiecare om!
MONICA
martie 11, 2009 @ 11:33 pm
DA ,SI MAMA MEA A PATIT ACELASI LUCRU .CERSETORULUI I SE PAREA INJOSITOR CA I S-A DAT COVRIGI.
MONICA
martie 12, 2009 @ 3:12 pm
Am citit mesajul d-voastra .Domnule administrator sunteti un idealist ;nu o spun cu ironie ,ci cu duiosie .Cati dintre cersetorii pe care i-ati ajutat va sunt prieteni?
Suna frumos mesajul dumneavoastra ,dar e foarte foarte idealist .In realitate lucrurile nu stau asa.
In plus de asta -mesajul „ Cui cere sa-i dai „ trebuie corelat si cu „ Cine nu munceste ,nici sa nu mamance „ .Mie asa mi se pare corect .Adica privite lucrurile in ansamblu ,nu scoase din context.Una e generozitatea ,alta e risipa.
Oricum ma bucur ca exista oameni inocenti ca d-voastra .Si iar nu e o ironie .Mi se pare induiosator acest idealim ,asemanator lui Hristos.
Claudiu
martie 12, 2009 @ 3:29 pm
Monica, eu iti vorbesc din ce am trait si am experimentat pe propria mea piele. Nu e bine sa refuzi pe nimeni atat timp cat poti sa-l ajuti. Nimic nu e mai presus de o persoana, nici Evanghelia, nici Scriptura, nici biserica de zid…. Un suflet e mai valoros de cat lumea intreaga. Adeseori tinem la ideile noastre, la obiectele noastre, la munca noastra si-l suparam pe cel de langa noi cu asta. Mereu omul trebuie pus deasupra tuturor lucrurilor materiale. Si hotul, si tiganul, si stainul, si politicianul….
Dan Lee
mai 12, 2009 @ 9:44 am
Copiii orfani, handicapaţii, invalizii, bătrânii neputincioşi etc. trebuie ajutaţi de instituţii ale statului sau de ONG-uri, organizaţii private, Biserică etc.
Cei care au greutăţi financiare pot fi ajutaţi temporar până îşi rezolvă problemele, dar să încurajezi cerşeala ca mod de viaţă înseamnă să încurajezi parazitismul şi lui Dumnezeu nu cred că îi place asta!
Dan
mai 12, 2009 @ 9:50 am
Sunt multe feluri de a face milostenie,fara a incuraja cersetoria:
https://www.ortodoxiatinerilor.ro/2009/03/milostenia-e-un-mod-de-a-invata-sa-iubesti/
Dan Lee
mai 12, 2009 @ 10:24 am
Pe vremea cînd predica Iisus, nu existau oraşe, aşa cum sunt cunoscute ele astăzi. Nu existau aglomerări urbane, metropole cu milioane de locuitori. Oamenii trăiau în comunităţi restrînse şi în general se cunoşteau unii cu alţii. În acest caz milostenia era ceva natural şi firesc.
Astăzi să ai grijă de toţi amărâţii care îţi ies în drum, cu care nu ai nimic în comun este ceva artificial şi poate chiar dăuna ideii de iubire şi milostenie făcându-ne să raţionalizăm ideea iubirii aproapelui. Vezi aici moda vedetelor de a face acte de caritate doar pentru că aşa dă bine la imagine şi afaceri.
Dan
mai 12, 2009 @ 11:00 am
Da, tizul meu, asa este, dar noi crestinii ne straduim sa facem milostenie (in afara de cea in bani) pentru a invata sa ne iubim aproapele ca pe noi insine, pentru a-i ridica din cadere (pe aceea care vor, pentru ca stiu ca nu toti vor) dar asta nu are treaba cu moda vedetelor, cu actele lor de caritate de dragul imaginii. Acele milostenii de fatada nu au legaturi prea multe cu smerenia, dar chiar si asa…nu stim noi cum le socoteste Domnul aceasta. Doar nu ne-a zis nimeni sa ne facem reclama la faptele bune. Ar insemna sa fim farisei. Consider ca si astazi milostenia se poate face natural si firesc, ca odinioara…dar asta depinde de inima noastra si cat de mult il lasam pe Dumnezeu sa lucreze in noi.
admin
mai 12, 2009 @ 11:24 am
Pai Dan Lee sa stii ca Biserica suntem noi, societatea tot noi suntem. Daca aruncam responsabilitatile asa de la unul la altul sau pe seama nu stiu care-i institutii nu ajungem nicaieri. La judecata finala lucrurile o sa fie clare, asa cum ne-a spus Mantuitorul: ai hranit pe cel flamand? ai adapat pe cel insetat? ai imbracat pe cel gol? ai primit pe cel strain? ai vizitat pe cel in temnita? ai cercetat pe cel bolnav?
Dumnezeu o sa ma intrebe pe mine personal, o sa ma traga la raspundere de cum am tratat pe cei pe care i-am intalnit. Sfintii de altfel vorbesc foarte clar despre asta, orice sarac care-ti apare-n cale e Hristos care-ti cere, Hristos care se indentifica asa de mult cu nevoia celui sarac incat spune ca, atunci cand am dat, chiar Lui i-am dat.
Nu e loc interpretari.
dana
iunie 13, 2009 @ 1:55 am
In privinta cersetorilor parintele Arsenie Boca recomanda sa-i ajutam pe cei batrani si pe cei infirmi, cu mancare cu o vorba buna etc.
Pe tinerii de 22 de ani care sunt in putere si au doar niste haine jerpelite pe ei si pe copii nu trebuie sa-i incurajam dandu-le bani in nici un caz! eventual mancare, daca nu o refuza ca si cel mai sus amintit. Iar pe tigancile cu copii la fel cata vreme sunt in putere si pot munci. pt. a nu le incuraja lenea.
natalia
iunie 13, 2009 @ 8:22 am
eram odata in autobuz seara tarziu si o tiganca cersea si plangea cu disperare ca nu se poate intoarce acasa pana nu-si face norma.Mi-a fost mila si i-am dat ,dar prin asta am incurajat acest tip de exploatare care se bazeaza chiar pe faptul ca crestinii sunt milosi. e un cerc vicios , nici nu stii ce sa faci,dar cred ca pentru a descuraja acest tip de exploatare nu e alta solutie decat sa nu mai dam bani ci sa ajutam altfel. e ca si cu mita, nu se va termina decat cand nimeni nu va mai da. ma intreb cat sa fi fost norma pe zi a acelei domnisoare ,30 lei?Daca e asa , inseamna ca persoana careia ii da banii face 900 pe luna, iar daca are trei copii pe care ii trimite la cersit, face 2700 pe luna.Dar stiti ca unii isi schilodesc copiii atat de grav pentru a castiga sume mult mai mari?La mare am vazut o tiganca ce isi expunea copila ca la circ , arsa pe fata ,pe corp si pe cap cu parul jupuit? Cred ca se castiga bine daca se merita sa-ti jupuiesti in halul asta copilul.trebuie sa fie alte cai de a face milostenie, bani mai putin,asa la batrini ca ei chiar nu au si stau si vand ce au prin camara la colt de strada.
MunteanUK
iunie 13, 2009 @ 10:49 am
si eu impartasesc cele spuse de acuzatul de ‘idealism’ si admin al acestui site, anume ca Mantuitorul nostru nu a lasat nimic interpretabil cand ne-a spus „oricui iti cere, da-i”. cred ca este vorba de o porunca fara echivoc, nu de un simplu sfat…
in viata de zi cu zi, cred ca toti am fost nu o data socati de ‘industria cersitului’ sau agresati (cel putin verbal) de cersetori si nici n-as putea sa ma luaud ca eu respect porunca lui Hristos intocmai, intodeauna. prea adesea cedez si eu indoielilor („daca bea banii, oare nu i-ar fi mai de folos altuia?” etc), insa nu-s deloc mandru de asta. indiferent de ce pacate ar avea cel ce cere, pacatul meu (ca emit ‘judecati’ despre el) trebuie sa ma supere mai tare.
si-I multumesc Domnului cand reuseste sa ma supere pacatul meu, cand ajung sa nu-mi para rau de vreun banut (despre care diavolul imi sopteste „va fi irosit de acest cersetor”), ci de atitudinea mea cu care incerc sa ma lupt si cred ca toti ar trebui sa ducem aceasta lupta.
cel mai bine e sa dam oricui ne cere, dar sa insotim micul nostru gest de o rugaciune in taina, sa-L chemam pe Domnul in ajutorul aceluia. eu Il chem pe Hristos sau Maica Domnului sa ajute si pe cel care are cu adevarat o lipsa materiala, incat cerseste, dar si cel care – poate, n-avem de unde stii 100% sigur niciodata! – cerseste in mod ‘profesional’ si abuzeaza de sentimentele de compasiune ale semenilor.
si unul si altul au nevoie de ajutorul nostru, iar mai important decat aspectul material este o cat de mica rugaciune. cel care este cu adevarat sarac are partea lui de suferinta, dar cel care cerseste, desi ar putea munci, are o si mai mare nevoie de ajutor, sa-si constientizeze pacatul! in reala suferinta se afal si unul si altul, daor ca natura ei pare sa difere in ochii ratiunii noastre.
a nu se crede ca indemn pe cineva sa purceada la ridicole predici cum le mai arunca unii cersetorilor de prin autobuze, gen „de ce nu va duceti la munca, de ce sunteti lenesi?”… Doamne fereste sa credem ca aceste judecati il pot ajuta pe cel care se va fi facand vinovat de asa ceva!
insa, fie ca ni se indupleca inima sa-i dam ceva (bani, mancare), fie ca nu, o rugaciune putem oferi mereu oricui. indiferent de cum judeca ratiunea noastra drept ‘indreptatita’ sau nu cererea cuiva, respectivul ramane un OM, pt care S-a jertfit Domnul nostru Iisus Hristos.
oare nu mai credem noi, cei ce ne inchipui crestini ortodocsi, ca gandurile noastre pot modela lumea in bine sau in rau? daca avem numai ganduri de judecata, de scarba, de dispret, de nepasare fata de cei care (poate!!!) pacatuiesc cersind, atunci se va face potrivit ‘voii noastre’ si acei oameni vor ramane la marginea societatii in care traiesc!
in schimb, de avem gand de rugaciune, de ne dorim indreptarea acelora, de constientizam mereu ca noi nu putem da decat cativa banuti („dar Tu, Doamne, poti sa-i schimbi in bine pe acesti oameni!”), incetul cu incetul gandurile noastre ar putea aduce roade bune.
sa nu ne facem noi judecatorii semenilor si sa ne plangem ca ‘intretinem’ mafia cersetoriei! ne pare ca, dand ceva, o intretinem, dar eu cred ca nedand nimic, o intretinem si mai si! poate ca, dc cersetorul (mai ales copil) va avea o anume suma (la care am contribuit si noi cu banutii nostri), in seara respectiva nu va manca bataie de la cel care il exploateaza! or, nu e aceasta o fapta buna ce vom fi facut-o?
si mai rau, dc nu dam, crezand ca astfel contribuim la stingerea ‘industriei’, poate ca respectivii ‘industriasi’ (care si ei merita rugaciunile noastre, ca Judecata e numai a lui Dumnezeu!) vor trece la schilodirea celor exploatati, incat sa ne impresioneze si mai si, iar astfel tot sa faca bani…
nu pot sa predic nimanui cum sa tina porunca lui Hristos, nu pot cere nimanui „dati tuturor” cand eu unul adesea nu ma ridic la inaltimea aceste porunci 🙁 dar pot sa sfatuiesc cu dragoste pe oricine sa nu ramana niciodata lipsit de o mica rugaciune pt un cersetor care i se arata in cale. fie ca-i dam sau nu un ajutor material, sa-i dam acest ajutor duhovnicesc – o mana intinsa tainic prin rugaciune!
oare sa nu ne dam noi seama ca, indiferent ce si pentru ce ne solicita un cersetor, dincolo de cuvintele sale si dincolo de judecatile noastre despre el, adesea fara sa-si dea seama, respectivul OM ne spune „rugati-va si pt mine”?
Saurian
iunie 13, 2009 @ 11:22 am
Apropo de problema cerşetoriei şi încurajarea altor lucruri urâte ce se întâmplă de la asta… S-a gândit cineva că poate mulţi dăm bani să avem conştiinţa împăcată şi în acelaşi timp să fugim de responsabilitate? Observ că mai toate faptele bune pot fi folosite de a minţi conştiinţa, adică pentru făţărnicie. Unde în Evanghelie spune Hristos că I S-a dat bani? La fel e şi când dăm la biserică: nu dăm ceva din ce câştigăm ci plătim în fiecare Duminică o taxă de 1 leu sau şi ceva lumânări şi gata suntem creştini ca la carte. Şi sunt multe de genul ăsta pe care văd că le fac şi eu dintr-un anumit formalism acoperit cu nişte minciuni de suprafaţă menite să ne păcălească conştiinţa. Iertare dacă e cam dur mesajul dar văd că în zilele noastre orice faptă bună e stricată şi acoperită de formalism ( cred că la mai toate mănăstirile trebuie să scrii pe pomelnic câţi bani ai plătit ca să ştie cât să te pomenească. care-i faza? plătim călugării să ne pomenească? se uită Dumnezeu la banii noştri? eventual eşti scăpat dacă ai ceva pile un duhovnic la mănăstire care te pomeneşte tot timpul. Îmi spunea o prietenă când am fost la Crăciun la Sihăstria şi a vrut să dea un pomelnic. A dat pomelnicul şi căuta bani în geantă ca să plătească. Călugărul credea că nu are bani aşa că a spus că nu are nevoie de bani şi va pomeni oricum acele nume din pomelnic. Am rămas fără cuvinte. Mai rar astfel de călugări… şi nu e nevoie să faci nu ştiu ce mari eforturi… )
Dan
iunie 13, 2009 @ 11:26 am
@MunteanuUK, Sunt intru totul de acord cu tine. Stie Domnul prea bine de ce ne-a spus „oricui iti cere, da-i” iar nu „celui care merita, sa-i dai”. Iar daca cineva spune ca nu e bine sa dai bani la un alcoolic sau dependent de droguri…bine zice, dar asta nu te impiedica sa-i „dai” o rugaciune catre Domnul. Nu te impiedica sa-i spui o vorba calda care sa-l mai scoata din deznadejdea patimii, sau sa-i faci un bine cat de mic. Ca daca este sa o luam dupa judecatile noastre, singuri ne osandim dupa ceea ce gandim. Nu suntem cumva si noi cei care ne milogim toata ziua de Domnul sa ne ierte pacatele, greselile…neputintele?! Nu noi spunem ca nu mai facem rau si facem in continuare?! Nu noi ne plangem mereu ca ne trebuie cutare si avem nevoie de cutare tot timpul? Iar Dumnezeu s-a saturat cumva de milogeala noastra? Nu, si nici nu se va satura, ci ca un Parinte se milostiveste nemarginit fata de noi si ne da cele de folos. Si fiindca Hristos Domnul ne-a spus sa ne iubim unii pe altii precum El ne-a iubit pe noi, inseamna ca si noi suntem datori sa avem mila si rabdare cat cuprinde pentru toti cei care ne cer, indiferent de moment, loc si persoana.
Dan
iunie 13, 2009 @ 11:38 am
Draga Saurian, ai dreptate in privinta formalismului. Avem tendinta uneori sa ne pacalim constiinta facand un bine..asa…pentru ca-l face toata lumea. Adica nu punem suflet in ceea ce facem. Cred ca formalismul asta ni se trage de la impietrirea inimii noastre. Eu vad pe propria piele ca de multe ori cand am facut un bine, l-am facut la modul rational iar inima era departe. De aceea milostenia, fapta buna, consider ca trebuie insotita mereu de rugaciune. Si daca te rogi pentru persoana respectiva atunci si inima bate pentru acea persoana. Si cred ca milostenia la asta ar trebui sa ne duca, sa invatam sa ne iubim aproapele. Sa incalzeasca inima din noi. Sa curateasca egoismul din noi si judecata stramba pentru a invata sa iubim neconditionat (chiar si dusmanii) asa cum ne cere Mantuitorul.
natalia
iunie 13, 2009 @ 6:56 pm
cand dam cuiva un ban nu ar trebui sa ne gandim la noi , ci sa ne gandim daca realmente i-am facut un bine celui caruia i-am dat.Nu ma intereseaza cat castiga unii din cersit si dau cu draga inima si mila , ceea ce am vrut sa spun si cred ca nu am fost destul de precisa este ca atunci cand dam bani unui copil schilodit, rasplatim pe cel care l-a schilodit si ne asiguram ca maine un altul va fi schilodit pentru ca acest lucru aduce bani.nu putem sa dam bani fara sa ne pese ce se intampla cu acei bani si sa plecam acasa cu constiinta impacata ca ne-am facut datoria, am implinit porunca Domnului. trebuie sa dam cu responsabilitate. Iar din cate stiu Iisus Hristos a zis sa saturam pe cel flamand , sa ajutam pe cel bolnav etc,n-a zis de bani neaparat ,desi bineinteles se pot face tot felul de donatii pt.operatii , alimente etc
natalia
iunie 13, 2009 @ 7:11 pm
eu cand vad copii la cersit le dau o banana,un corn cu ciocolata si se bucura, ca-s copii. sunt copii fara copilarie, nascuti pentru a aduce bani si noi contribuim la nefericirea lor. Daca nimeni n-ar mai da bani ( ceea ce e imposibil)acesti copii ar lua bataie seara ,dar apoi fenomenul ar inceta vazand parintii lor ca nu se mai castiga asa ,iar viitorii copii ar putea merge la scoala in loc sa cerseasca.
madalina
septembrie 17, 2009 @ 12:52 pm
sunt de acord cu natalia. Eu am fost martora intr-un tren la o conversatie intre 5-6 copii cersetori(fete si baieti). Doamne, m-am ingrozit! vorbeau despre Skoda Octavia si casa cu etaj pe care parintii lor o cumparasera pentru fratele lor mai mare care tocmai se insurase de curand. Si erau putin suparati, pt ca spuneau ca au cumparat astea din banii produsi de ei (pentru ca nimeni nu muncea in familia lor…nu avea un serviciu). Si despre calatorii facute la Viena, de sarbatori, pentru a cersi. Dumnezeule, eu sunt o persoana educata, cu facultate, am un job destul de bun, dar nu am reusit sa plec din Romania niciodata pana acum. Nu stiu cum arata un aeroport decat din filme. Am o masinuta, dar platesc rate la ea si nu e Skoda. Si am o casa, dar nu e cu etaj (adica o vila, sau…cel putin …viluta). Si spuneau despre noua sotie a fratelui lor (avea 14 ani, din ce spuneau ei) ca in satul de unde venea ea nu se practica cersitul, dar acum, daca s-a maritat cu fratele lor, o sa o ia si pe ea la cersit, „ca doar nu o sa stea acasa, degeaba, sa nu produca nimic, sa traiasca din banii nostri!”. Dezgustator! Nu am mai dat niciodata nimic nici unui cersetor de atunci ! (Doar o singura data, unui batranel care cerseste in fiecare zi la Eroilor la metro – dar banuiesc ca si el este pus probabil de fiul lui care probabil ca traieste din banii produsi de batran)
Silvia
septembrie 17, 2009 @ 1:32 pm
NU DATI BANI TINERILOR CARE AU CONDITIE FIZICA SA MUNCEASCA!
m-am lamurit de ei: sunt cativa in intersectie la apaca imbracati in pijamale care la sfarsitul zilei isi fac monetaru. mai cunosc un cersetor care cerseste doar cat are nevoie, la cateva zile; el saracu s-a nascut cu un handicap fizic, a fost dat la o scoala buna, intre timp parintii i-au murit, iar acum are vreo 50 de ani si cerseste (stiu povestea lui de la niste rude care au fost colegi de scoala cu el).
AVETI GRIJA CUI DATI! CEI CARE POT MUNIC SI SUNT SI TINERI, NU II INCURAJATI DANDU-LE BANI.
NU DATI TIGANILOR! nu-i pune nimeni sa se casatoreasca de la o varsta frageda, sa faca o echipa de fotbal de copii si sa isi dea seama ca nu au cu ce sa-i creasca. sa se duca si ei la scoala, cum facem noi, si sa se civilizeze.
DATI CU RESPONSABILITATE cum a zis cineva mai sus.
Adriana
septembrie 17, 2009 @ 3:36 pm
Foarte bun articolul!
Toti suntem cersetori in fata Domnului atata timp cat zilnic ii cerem sa ne dea una si alta, si mai ales ii zicem „Doamne miluieste”. Sa ne miluiasca doar pe noi? Sau prin noi sa ii miluiasca si pe altii? Daca ne da, ne da doar pentru noi? Sau ne da si pentru altii?… Si mai ales socoteala asta ne apartine noua, sau ii apartine Celui care a zis: „Oricui iti cere, da-i; si de la cel care ia lucrurile tale, nu cere inapoi.” (Luca 6:30)
Daca a zis „oricui iti cere”, pai atunci nu mai incape loc de discutie ci doar de rugaciune, ca sa lucreze El mai departe cu cel ce primeste/sau refuza milostenia, sa nu ii fie spre osanda ci doar spre bucurie si spre schimbarea lui in bine… milostenia il tine in viata, fie ca este afacerist sau nu, insa rugaciunea si lucrarea Domnului cu el, pentru mila noastra, si mai ales prin mila Lui, il va ajuta mai apoi spre mai bine, fie ca noi vedem lucrul acesta, fie ca nu il vedem. Inima omului doar Domnul o cunoaste, El are socoteala Lui cu fiecare, o socoteala buna, mai buna ca a noastra, care cauta mereu mantuirea tuturor. Si daca in planul acestei mantuiri intra si „Oricui iti cere, da-i”, sa-I dam Slava lui Dumnezeu pentru mila Sa cea mare pe care o are cu tot omul!
„Fericiti cei milostivi ca aceia se vor milui”
catalin
septembrie 17, 2009 @ 6:38 pm
Si eu refuz sa dau uneori unor cersetori din varii motive care se regasesc mai sus, dar oricat de bine mi-as justifica refuzul in constiinta, parca tot nu ma simt bine…
D
septembrie 17, 2009 @ 6:43 pm
Da-le 10 bani, dar nu-i lasa cu mana intinsa.
Viorel
septembrie 18, 2009 @ 12:25 am
@Adriana
Daca acesta e crezul tau adevarat, ma bucur pentru tine. Poate te-am judecat cresit si imi cer iertare!
@ Ceilalti
Ma gandeam la acea istorioara, arhicunoscuta(imi ziceam eu), dar dupa ce am citit majoritatea postarilor constat ca e necunoscuta multora. De aceea va rog sa ma rabdati si pe mine, ca sa v-o scriu.
Un om a hotarat sa faca milostenie unui cersetor si a hotarat sa-i dea o haina. Si a facut precum a gandit. Putin dupa aceasta, il vede in targ pe cersetor, vanzandu-si haina pe care tocmai o primise de la omul nostru, iar cu banii s-a dus la carciuma. Tare mult s-a mai tulburat crestinul, toata ziua a fost mahnit. Venind noaptea s-a culcat. Si atunci, in vis ii apare Mantuitorul Hristos imbracat cu haina ce o daduse milostenie. Acesta i-a spus: Priveste! Vezi ce bine imi vine haina ta?
Inca una si ma duc!
Cunosc de cativa ani o batranica care vinde uneori carticele pe la poartile bisericilor. Sta nu departe de mine la o casa ramasa nedemolata in spatele unor blocuri. Acum vreo luna, intr-o dumineca a venit la biserica parohiei noastre cu un microbuz din care a descarcat 20 de saci de ciment. Ii cumparase din pensia ei pusa deoparte mai multe luni. Asa face de obicei, strange pensia si cu banii acestia face donatii la bisericile aflate in constructie. Din ce traieste? Din MILOSTENIE! Ori de la biserica, atunci cand au loc pomeniri sau o vad uneori stand la usa unui renumit magazin alimentar, din cartier fara sa zica nimic(uneori citeste un acatist).
Adriana
septembrie 18, 2009 @ 8:09 am
Viorel,
Crezul meu este ca tot ceea ce ne-a cerut Domnul Hristos sa facem este spre binele nostru si spre mantuire, a nostra si a altora, si mai ales cred ca nu ne da nimic doar pentru noi insine, ci intotdeauna se gandeste si la aproapele nostru cand noi primim ceva, chiar si cand primim ceva pentru suflet. Noi suntem cei care ne gandim mai putin la cei din jurul nostru si ne bucuram doar pentru noi, si poate pentru cativa din cei dragi noua, insa Domnul se gandeste intotdeauna la toti oamenii, si se bucura pentru binele tuturor, asa cum se si intristeaza pentru intristarea si durerea noastra, a tuturor. Intotdeauna va alerga in ajutorul celui care plange si se afla in suferinta, fie ca noi il iubim pe acela, fie ca nu. Si nu o face pentru ca acel suferind ar merita ceva, meritam oare vreunul ceva? O face pentru ca il iubeste si ii este mila de el, chiar si ultimul ticalos de ar fi, si asta ne cere si noua sa facem. Daca noua ne-a cerut sa dam oricui ne cere, inseamna ca mai inainte de noi, El deja a facut toate acestea. Si intr-adevar nu a refuzat ajutorul Sau niciunuia dintre cei care au crezut in El, nici unul nu a plecat de la El fara sa primeasca mila Sa, absolut nici unul. Credinta in El ajungea pentru a primi ajutorul Sau, iar ajutorul Sau aducea mereu o schimbare in bine in viata celor care l-au primit. Si ne-a zis si noua cere si vei primi. Nu refuza pe nimeni. El ii iubeste pe toti oamenii la fel de mult si se bucura cand Il ajutam in planul Sau de mantuire a acestei omeniri. Noi fara El nu putem nimic, dar nici El fara de noi, in sensul ca are nevoie de ajutorul nostru, suntem colucratori impreuna cu El, chiar daca El face cea mai mare parte din treaba. Tot ceea ce ne-a cerut noua sa facem, a facut El mai intai de noi; nu ne cere nimic peste puterile noastre, pentru ca mai intai de noi a purtat El totul pe umerii Sai. Si mai mult, cu cat o sa facem ceea ce ne-a cerut, cu atat viata noastra o sa devina mai usoara si mai frumoasa, chiar daca de multe ori nu vedem sensul sau finalitate buna a ceea ce ne cere. Noi nu vedem intotdeauna ce bine poate rezulta din a da bani fara discernamant celor care ne cer, putem ca dimpotriva, sa vedem ceva rau, incurajarea unui viciu si a unei practici nesanatoase pentru unii care ar putea munci, insa daca Domnul a zis sa le dam, asa trebuie sa facem. Dar a mai zis si sa ne rugam si sa ii binecuvantam pe cei care ne supara, deci si asta sa facem. Ne supara cersetorul ca nu munceste si ne tot cere, iar noi muncim din greu pentru acesti banuti, in timp ce el face avere pe spinarea „fraierilor” ca noi? Pai sa dam in numele Domnului si apoi sa ii binecuvantam, cu multa rugaciune ca sa se lase de cersit si sa inceapa sa iubeasca munca, si toate impreuna vor lucra, si ceva bun cu siguranta va rezulta mai devreme sau mai tarziu, pentru el sau poate doar pentru cei de dupa el, insa binele va lucra. Aceasta este credinta mea. Nu suntem orfani pe lume, iar milostenia nu este un simplu gest, ci daca este facuta in numele Domnului poarta o incarcatura duhovniceasca care isi va aduce roadele asupra celui care da, dar si asupra celui care primeste sau nu primeste, dupa caz, mai ales daca este miluit si cu o binecuvantare si o rugaciune.
Istorioara cu haina, este foarte frumoasa, o stiam, si de aceea, in zambetul oricarui cersetor care primeste milostenie, vad cum se rasfrange zambetul si multumirea Domnului :-)Si sunt convinsa ca la Judecata de Apoi, toti cei care au vazut acest zambet, si-l vor aminti cu siguranta…
Dan
septembrie 18, 2009 @ 8:57 am
Viorel, prima intamplare cred ca este luata din viata Sf. Petru Vamesul (cel care a fost un mare zgarcit inainte sa vina la credinta).
Despre a doua intamplare eu zic sa te uiti mai bine la batranica aceea, nu de alta dar s-ar putea sa o vezi numarata printre sfinti. Nu vrea sa par habotnic prin afirmatia aceasta, dar numai din cateva cuvinte pe care ni le-ai spus imi vine intrebarea: cati oameni ajung la asa masura?
Si asa trec placutii lui Dumnezeu prin viata…nebagati in seama, uitati si parasiti de semeni…insa vedem la urma ce are fiecare in „patrimoniu”.
Adriana, lasand deoparte celelalte lucruri asupra carora nu cadem de acord (cel putin deocamdata), ma bucur mult ca ai inteles problema milosteniei si cata insemnatate are pentru toti cei din jurul nostru, mai ales daca este facuta cum trebuie, adica cu rugaciune si nu ca simplu gest. Eu unul vad milostenia ca o plasa in care Domnul ne strange pe toti ca sa ne duca in Imparatia Cerurilor. Din pacate unii dintre noi suferim de claustrofobie duhovniceasca (inclusiv eu)…si incercam sa ne mai gasim motive ca sa iesim din plasa milosteniei. De ce oare?…Egoismul si putina credinta sa fie?
florinm
septembrie 18, 2009 @ 9:40 am
Dan, n-as zice ca din putina credinta incercam sa iesim din „plasa” milosteniei, caci credinta este si creste (poate afirmatia asta va surprinde…). Creste la aceia care citesc, se gandesc la ce citesc, gandesc problema in ansamblul ei, in Biserica, daca impletesc asta si cu participarea la Sf. Taine. Dar si aceasta ramane oarecum la nivel teoretic, daca nu e pusa si in practica. Cred ca de fapt lipsa faptei, exersarea milosteniei ca fapta buna, din inima, ne face sa evitam milostenia, asa cum spui si tu. Cu cat dai mai mult, cu atat se deschide inima. Daca aceluia nu-i dai, celuilalt nu-i dai, din diverse motive, inima se acopera cu un fel de crusta. Si egoism este, in mod sigur, pe care-l cultivam prin atasarea din ce in ce mai mult de cele ale lumii acesteia (bani, confort, izolare fonica etc.).
Adriana
septembrie 18, 2009 @ 9:55 am
Dan,
Daca intrebarea de la sfarsit nu era retorica, imi permiti un raspuns? 🙂
Pornind de la adevarul ca noi iubim pentru ca a fost altcineva care ne-a iubit mai intai pe noi (Dumnezeu, parintii, si asa mai departe), tot asa facem milostenie daca a fost altcineva inaintea noastra care ne-a miluit. Nu este om care sa nu fi fost miluit la viata sa, trebuie doar sa constientizam milostenia primita si faptul ca putem primi inca si mai multa, pentru noi, dar prin noi si pentru altii din jurul nostru, si asa ajungem usurel, usurel la „dar din dar se face”. Insa se ajunge usurel, usurel, ca in toate cele duhovnicesti de altfel. Salturile mari si spectaculoase nu sunt la indemana oricui; noi, cei mai de rand, putem sa ne multumim si cu pasi mai mici, si chiar daca facem trei pasi inainte si doi inapoi, important este ca per ansamblu sa mergem inainte 🙂
Dan
septembrie 18, 2009 @ 9:55 am
Credinta creste (daca ne dam interesul)…foarte bine ai spus Florin, inclusiv cu acea crusta de egoism. Insa eu ma refeream la putina credinta pe care o avem atunci cand dam milostenie, deoarece nu insotim fapta de rugaciune. Adica ne apuca indoiala cand vrem sa miluim pe cineva…ca daca e unul pus la „produs”, daca-si cumpara tigari, bautura…multi de „daca” care duc la impietrirea inimii. Or daca ne-am ruga cu credinta atunci cand facem milostenia, atunci sa fim siguri ca Dumnezeu implineste ceea ce ne dorim, si face ca fapta noastra sa aibe ecou bun in inima sarmanului… care sa duca spre mantuire si NU spre „daca”. Cam asta ar fi ideea pe care vroiam sa o exprim: credinta ca fapta noastra nu ramane fara roade…chiar daca ni se pare de multe ori ca cel caruia ii dam nu merita.
Dan
septembrie 18, 2009 @ 10:05 am
Adriana, intrebarea era retorica dar ma bucur ca ai raspuns 🙂
Foarte bine ai insistat pe ideea ca Dumnezeu nu ne da doar pentru noi, ci ca si noi sa dam mai departe. Aceasta ca sa ne sudeze cu iubire pe toti…ca doar milostenia asta si este: iubire de aproapele (neconditionata). A da milostenie este o forma de a te apropria sufleteste de cineva. Nu trebuie sa ne oprim la banut sau bucata de mancare. Prin acestea trebuie sa ajungem la inima celui nevoias, usor, usor…sa-i castigam increderea, prietenia…si apoi putem sa-l ajutam sa se ridice din acele neputinte care sunt motivul principal pentru care multa lume nu face milostenie: lenea, viciul (bautura, tigari), si interesul ascuns. Si daca noi castigam increderea unui nevoias care are si el patimi ca toata lumea…putem sa-l si sfatuim si sa-l invatam de bine.
Desigur, nu putem ajunge cu toti nevoiasii pe drumul acesta, dar nu gasim noi macar unul cu care sa ne imprietenim ca sa-l tragem de maneca…in sus? Doar asa face si Domnul cu noi: ne da mereu, desi nu meritam..ca sa ne traga din mocirla pacatului tocmai la El in rai.
Viorel
septembrie 18, 2009 @ 10:57 pm
Eu unul v-as propune un subiect de reflectie. Se spune ca mai mare este a da decat a lua, si categoric asa este. Dar cel putin pentru unii dintre noi cred ca ar fi problematic daca cineva, de exemplu o persoana cu o stare materiala modesta, ne-ar oferi milostenie. Haine, bani sau alimente. Aici e vorba de lupta dintre smerenie si orgoliul personal. Si pentru a ne aduce in aceasta situatie, Bunul Dumnezeu poate „aranja” o mica stramtorare materiala in ceea ce ne priveste. Din proprie experienta va asigur ca multi dintre noi ar trebui sa trecem prin aceasta situatie.
D
septembrie 18, 2009 @ 11:02 pm
Fii pe pace , Domnul gaseste muuuuulte modalitati in care ne poate smeri ! Noi insa sa intelegem !
dany
septembrie 21, 2009 @ 11:23 pm
si eu am unele rezerve in a da bani oricui cerseste pe strada, de obicei eu dau unui barbat infirm despre care stiu ca are nevoie de ajutor
Eu zic ca cei ce aveti probleme cu sinceritatea cersetorilor, nu le mai dati bani, sunt si alte metode de ajutorare, dati bani unei case de copii, cumparati o paine pt o familie saraca sau caiete pt un copil fara posibilitati,
sunt cantine sociale, acolo cu un eford financiar de 10-20 de lei, putem cumpara niste ulei, zahar, faina etc, produse care ar fi de mare folos in astfel de centre
D
septembrie 22, 2009 @ 6:07 pm
Si daca ia Hristos chipul unuia pe care il stii tu mai demult ca nu e sincer , si vine si-ti cere ? Iar tu nu-i dai . Cam rau , nu ?
milucrocodilu
septembrie 29, 2009 @ 8:50 pm
citind comentariile de mai sus constat faptul ca
problema nu e lamurita deloc.!!!!!!!!
DoarIubeste
octombrie 1, 2009 @ 6:39 pm
da din inima ta si va fi bine, cere lui Dumnezeu sa binecuvanteze ce dai de pomana,nu judeca-si nu vei fi judecat, observa reactia cersetorului si te vei cunoaste mai bine pe tine, caci Dumnezeu ne arata mereu calea lui, prin cei de langa noi, chiar cersetor fiind este tot dupa asemanarea lui Dumnezeu facut, te doare ca nu primeste cum te-ai fi asteptat pomana ta? sigur nu te doare sufletul ci orgoliul ranit, caci necunoscute sunt caile Domnului..Faca-se Voia Lui deaa pururi!
nicu
octombrie 2, 2009 @ 6:20 am
Am citit cu mare placere toate punctele de vedere.În pricipal cred ca Dumnezeu ne-a oferit libertatea dar și Calea.Cum mergem pe aceasta cale este taina vieții- în privința subiectului cred că se potrivește ceea ce spune Sf.Augustin „iubește-i și fă ce vrei”.
Cred că Arsenie Boca ne oferă o „treaptă” pentru a face bine în jurul nostru, Hristos ne oferă toată scara.Cât urcăm pe această scară este lupta noastră. Oricum drumul de 6000 de pași începe cu un pas, un gest, un….ceva, numai să nu fim indiferenți.
Un sfat pentru cineva care ar fi vrut să meargă în străinatate dar nu a făcut-o din nu știu ce motive… Dacă îți dorești acel lucru – de ce nu pleci?. Este doar frică poate puțină comoditate. Treci peste astea, beneficiile vor fi mari, eu de când am început să vizitez alte țări imi place mai mult țara mea. E o formă de cunoaștere pe care dacă poți de ce ți-o refuzi.
Calin Miron
octombrie 2, 2009 @ 1:35 pm
Doamne ajuta!
Foarte frumos ce am citit. Problema e lamurita dupa parerea mea. Dragostea nu se mandreste, nu judeca si nu cauta ale sale. Oricui iti cere, da-i ca si cum ii dai lui Hristos, in numele Lui. Daca ne cere cineva sa mergem cu el o mila, sa mergem doua. Pe cine ne blesteama, sa-l binecuvantam. Asta-i masura la care suntem chemati. Sa renuntam la noi (la egoismul nostru, iubirea de sine trupeasca), pentru ca viata noastra e aproapele.
Daca e sarac autentic, atunci are nevoie (si) de partea materiala a milosteniei. Multumirea lui este binecuvantarea lui Dumnezeu pentru noi. Daca locuieste in palate si conduce Mercedesuri si-ti cere bani, sau daca ii cheltuie pentru patimile sale (bautura, tigari, cazino, etc.), atunci cu atat mai mult are nevoie de rugaciunea noastra, pe langa o mica atentie materiala. Cum spunea un parinte, nu poti sa-i spui o vorba buna fara sa-i dai si un ban, deoarece va interpreta ca ii spui lucrurile respective doar ca sa nu-i dai. Deci mai intai sa-i dam daca ne cere si apoi putem sa-i spunem si un cuvant bun, prin care sa-i aratam ca ne pasa de el, si nu ca-l judecam pentru ceea ce face.
La judecata Hristos nu ne intreaba ce au facut ceilalti cu bani pe care i-am dat, ci ne va intreba pe noi de ce nu am dat, de ce nu am iubit, de ce am judecat, de ce am invidiat pe aproapele noastru? De fapt aici poate vedem cat de putin iubim, deoarece sfintii cred ca ar fi facut tot ce le-ar fi stat in putinta ca aproapele sa mearga cu masina, chiar daca ar fi insemnat ca ei sa mearga desculti.
Si cu asta inchei, deoarece imi dau seama ca eu sunt de departe cel care are cea mai mare nevoie de sfaturi si rugaciune, si ca ce am scris este de fapt ceea ce trebuie sa fac eu in primul rand.
Doamne ajuta! Si ma iertati. Va multumesc pentru postari, foarte frumoase.
Calin Miron
octombrie 2, 2009 @ 2:00 pm
Si ma iertati din nou. Daca e sa ducem lupta duhovniceasca, vroiam sa intreb oarecum retoric, dar credeti ca toate campaniile aste si toate gandurile, nedumeririle, gandurile care ne tulbura cand e sa facem milostenie si ne dau nenumarate justificari pt a nu da, aducandu-ne impietrirea inimii si raceala sufleteasca sunt insuflate de Duhul Sfant? Stim cu toti ca gandurile bune care sunt de la Dumnezeu, ne aduc linistea, pacea sufleteasca si siguranta ca ceea ce am facut este bine. Si atunci, ce conteaza mai mult? Sa tinem cu dintii de un leu sau cativa banuti, sau chiar mult mai mult daca nu avem „marunt”, sau sa pastram Duhul Sfant in sufletul nostru?
Pentru ca, ma iertati, dar in dar am primit si noi. Cine zice ca munceste si castiga banii cu greu, oare aceea persoana nu are darul (puterea de munca, locul de munca si sanatatea) de la Dumnezeu? Sau poate ca suntem putin invidiosi si am vrea si noi sa castigam bani nefacand nimic? De ce noi sa muncim si alti sa o duca mai bine decat noi doar stand si cersind? Poate am vrea sa stam si noi pe strada, sa ne umilim la cersit, in frig, dezbracati, bolnavi, infometati, cu picioarele rupte, cu rani pe tot trupul, nespalati, si sa ne arunce din cand in cand cineva cate 10 bani fiindu-i scarba sa se si uite la noi si sa ne desconsidere? Si poate seara sa mai primit si o bataie zdravana, sa ni se mai rupa vreo mana, sa ni se scoata vreu ochi fara un motiv, ci doar pentru a fi mai productivi. Cam asta mai aveam de zis.
Doamne ajuta!
george
octombrie 2, 2009 @ 2:24 pm
@ Calin Miron
In fiecare din noi Dumnezeu lucreaza prin Duhul Sfant, cand facem ceva placut lui Hristos atunci acesta vine la noi, apoi din mandria noastra si pentru a ne incerca ascultarea Duhul Sfant este luat de la noi.
asa cum s-a mai mentionat daca facem o fapta buna sa nu intram la judecata, de ce?, pt ce? singurul nostru gand sa fie din ascultare pentru iubirea de aproape, asa cum a spus Mantuitorul: porunca noua va dau sa va iubiti unul pe altul, nimic mai mult, ca unul are si altul nu, ca unul este sanatos, altul mai putin, ca unul este mai pacatos, altul mai mult, deci asta este in esenta milostenia, o facem din iubirea de aproape.
Cum spune si in Sf Scriptura : Mantuirea si rugaciunea nu stau in vorbe, ci in fapte si aceasta este una dinte ele.
Cat de pacatos si cat de departe sunt de aceasta, Doamne revarsa o picatura din mila Ta , asupra inimii mele inversunate!
florinm
octombrie 2, 2009 @ 2:42 pm
Calin Miron, bun cuvant ai avut, frate! Multumesc!
Sa-ti daruiasca Domnul cele spre folos!
NihilSineDeo
octombrie 21, 2009 @ 3:27 am
Cand eram mai mica si credeam ca toti oamenii sunt buni si ii iubeam pe toti si il adoram pe Dumnezeu si ma rugam Lui fara nici cea mai mica indoiala, intrebare, cercetare…cand treceam pe langa un cersetor si scoteam din gentuta mea un banut si mamaie, care ma tinea de mana, ramanea uimita….cand ma pregateam de sambata seara cu baitza, impletit cozi ca sa nu se incurce parul dimineata sa am motiv sa intarzii, pregatit haine curate si cat mai frumoase, si rugaciune….a doua zi ma intorceam de la biserica zburand…dar nu stiam de ce…
In toate aveam spor, aveam puterea de a-i inveseli pe bunicii mei intristati de griji…invatasem sa citesc si sa numar „jucandu-ma” cu o carte de rugaciuni…Inima mea era plina de pace, nu mi-era frica de nimic si nu stiam mai mult decat ca exista Dumnezeu Cel Bun si Iubitor si Fiul Lui, Hristos care a murit pt mine pe cruce…mai stiam cativa sfinti pe care ii iubeam mult…cel mai important era Sf.Nicolae…am sa revin odata cu o povestire amuzanta.
Ei bine, dragilor ( ca tare drag mi-e de voi de cand v-am descoperit aici)…zburam ,eram fericita, era o stare…cum nu am mai simtit …niciodata.
Atunci eram copil, eram inocenta, il iubeam pe Dumnezeu si atat! Era de ajuns sa Il iubesc pe Dumnezeul Cel Bun si Iubitor…ca El imi dadea putere sa iubesc tot ce era in jurul meu.
Abia acum, dupa atatia ani de intuneric si chin launtric, de pacate multe care m-au innegrit si m-au indepartat de Dumnezeul Cel Bun si Iubitor…abia acum inteleg cuvintele Mantuitorului:” Adevarat zic voua: Cine nu va primi Imparatia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra in ea.”( Marcu 10, 15)
Tare mult m-a multumit acest articol al lui Claudiu, caruia ii multumesc si pt. cuvintele traduse ale parintelui Stephen pe care le-au citit mai multi oameni. Claudiu spune tot ce trebuia sa spuna un crestin. Reactioneaza foarte bine si vorbeste foarte bine. El reuseste sa isi pastreze dragostea de Hristos si de semeni, se cearta pe sine ca a gresit si nu a dat, judecand..mi s-a inmuiat inima cand am citit ce a scris el, pt ca am vazut mult mai usor cat de pacatoasa sunt eu.
„Eu nu făceam aşa înainte, dar de când l-am judecat pe cel ce-şi schimba hainele, m-am schimbat şi eu”
Aici e raspunsul la intrebarea „sa dam sau sa nu dam…Daca…ii bea, fumeaza etc…?” Ne impietrim inimile!
Cand Dumnezeu ne-a dat viata, sanatate, inteligenta, El nu si-a pus problema daca noi vom folosi bine darurile Lui. Daca El ne-a dat si ne da odata cu darurile Lui, si libertatea de a face ce vrem cu ele, ce drept avem noi sa punem conditii fratilor nostri? Daca ei gresesc, ei vor fi judecati. Noi ii putem incuraja spre bine, dar sa nu-i judecam, vazand paiul din ochiul lor si uitand de barna din ochii nostri. Va spun aceste lucruri ca una ce se lupta sa le implineasca, nu ca una ce si-a insusit aceste aceste vorbe prin fapte.
alexandu
decembrie 12, 2009 @ 6:15 pm
Fratilor, sa nu uitam ca cel ce intinde mana sufera o rusine. Nu va aduceti aminte de prejudecati precum cele legate de starea materilala a cersetorului sau ca ce face cu banii, ci daca aveti sa-i dati cu toata inima! Daca ii dati putin sa dati din tot sufletul si cu parere de rau ca nu ia-ti putut da mai mult. Nu judecati omul, ce, v-a pus Dumnezeu judecator? Dumnezeu are grija sa judece pe fiecare. Sa stiti ca daca dati cuiva ceva, lui Hristos ia-ti dat! Doamne Ajuta!
alexandu
decembrie 12, 2009 @ 6:26 pm
felicitas, am observat cu durere ca tie iti place ca cineva sa-ti ceara cu umilinta; vrei sa vezi umilinta in om. Ai grija caci de aici pleaca semnele mandriei. Doamne Ajuta!
marchis
decembrie 13, 2009 @ 10:49 pm
eu personal cred ca acele persoane care castiga aceasta enorma suma,sunt de fapt persoane ce se dau drept a fi”cersetor” e vorba de o mafie care lucreaza prin acest mod:atingand coarda sensibila a sufletului fiecarui om!
lama
decembrie 13, 2009 @ 11:43 pm
Va rog sa experimentati acest lucru:
Daca va cere vreodata un cersetor bani,si nu este nimeni in preajma,de exemplu intr-un pasaj mai gol,sau pe o strada mai goala DATI fara ezitare. Nu conteaza ca acei bani ajung poate la un tigan burtos ,sau poate nu…
Nu ratati asemena ocazie,cand nu sunteti observati de nimeni.
Veti implini astfel direct cuvantul Mantuitorului care zice: „Milostenia voastra sa fie facuta in ascuns”
Ceea ce veti simti,va garantez ,vor fi printre cele mai fericite momente din viata aceasta . Va fi cea mai placuta cheltuire a acelor banuti.
Dar nu uitati,sa nu va vada nimeni,asta e conditia…
Nici chiar voi… (Sa nu va mandriti apoi caci in acelasi paragraf e scris:”Sa nu stie stanga ce face dreapta”)
ionutzu18
iunie 30, 2010 @ 5:30 pm
Oare noi nu cersim mila, bunatati materiale dar si spirituale de la Hristos? Iar cand le avem le irosim aiurea…care e diferenta dintre noi si falsii cersetori???
ionutzu18
iunie 30, 2010 @ 5:32 pm
Nu conteaza ca dai banii aiurea unui fals cersetor…ceti pasa tie cum ii cheltuieste?…e obligatia ta de crestin ortodox. Daca ii foloseste aiurea e pacatul lui…
pretorian
iulie 4, 2010 @ 7:27 pm
adevarat ce au spus ultimii – lama si ionutzu18, mi-a placut cel mai mult, plus ce au remarcat toti ceilalti ca treaba noastra e sa nu judecam, ci sa le dam daca vrem, daca nu, nu. Ideal ar fi sa ne punem un pic in locu cersetorilor si sa vedem cum e: cred ca foarte greu. Si cred cu tarie ca toate ni se fac si le primim dupa cum avem si noi inima.
Roxanne
iulie 10, 2010 @ 9:48 am
foarte interesant articolul…mai demult am vazut la televizor un caz despre 2 cersetori care ziua cersheau si noaptea dormeau la hotel.am ramas shocata ca ei castigau mai mult decat alte persoane care chiar muncesc.sincer am fost martora la multe faze cu cersetori si trebuie sa fim atenti cui daruim ceva.de ex mai demult o colega a dat bani cuiva care cerea sa isi cumpere o paine.eu cu un coleg nu am vrut sa o lasam sai dea.si pe buna dreptate el s-a dus si si-a cumparat tigari.e bine?nu.sau mai vad cersetori care zic:da-mi si mie 1 leu,10 lei etc.pai cum poti sa ceri bani?daca ceri daca intradevar nu ai nimic si ai nevoie de ajutor pai atunci accepti orice.personal daruiesc doar persoanelor care se vede pe fatza lor ca sufera mult,persoanelor cu handicap si copiilor(desi cum s-a precizat mai sus is multi saracii care is obligati si batuti de parinti ca sa cersheasca)pacat…
adrian
ianuarie 24, 2011 @ 12:43 pm
re:
Cu cat dai mai mult, cu atat vor cere mai mult! Atat de simplu! In loc sa cerseasca ar putea sa protesteze pt locuri de munca sau ajutor social la cei care ar trebui sa le asigure!!! Calea aleasa de ei este cea mai comoda – e usor sa intinzi mana, mai greu sa muncesti sau sa lupti pentru drepturile tale!
Din acest motiv nu as recomanda nimanui sa dea bani cersetorilor (cel putin nu celor apti de munca), altfel nu facem altceva decat sa stimulam un viciu! Faptul ca vedem cersetori la tot pasul este in primul rand vina "-)arnicilor"!
Admin
ianuarie 24, 2011 @ 1:23 pm
Draga Adrian…sau Marian (nici acum nu stiu cum te cheama, asa ca te rog sa ne scoti din aceasta nelamurire a numelor)
…Este atat de simplu sa judeci…de pe un scaun comod, stand la caldurica si cu papica pe saturate. Este atat de usor sa-i judeci pe cei care vin din familii destarmate, cu tati alcoolici si mame denaturate.
Este atat de usor sa-i judeci pe cei care din slabiciune, din lipsa de repere si lipsa de sprijin moral, au devenit niste paria in ochii oamenilor "buni".
Spui cu atata cinism ca: "In loc sa cerseasca ar putea sa protesteze pt locuri de munca sau ajutor social la cei care ar trebui sa le asigure!!!"…dar pana si oamenii scoliti cu facultate (tineri sau trecuti prin viata) protesteaza aproape degeaba pentru locuri de munca si pentru un salariu care sa semene macar a ajutor social. Sau nu-i vezi la TV?
Spui ca cersetorii si-au ales calea cea mai comoda de a face bani si a trai: "- e usor sa intinzi mana, mai greu sa muncesti sau sa lupti pentru drepturile tale!"
Sa stai dumneata sa cersesti in frig, intins pe cimentul inghetat, cu hainele imputite pe tine, si sa dormi o singura noapte in canalizare, sau in cine stie ce colt de cladire prapadita,…doar o singura zi sa traiesti in aceste conditii, si abia atunci sa spui ca aceasta este cea mai comoda cale de a trai.
Nu a spus nimeni sa dai bani cersetorilor apti de munca, dar:
Daca sunt apti de munca, dar nu isi gasesc un servici sau o munca stabila ca sa se poata sustina constant?
Cat la suta din toti cersetorii sunt apti de munca? Batranii tarii nu i-ai vazut cersind? Dar de bolnavi (schiopi, orbi, etc) cersind n-ai auzit? Putini sunt acestia?
Faptul ca vedem cersetori la tot pasul este in primul rand din vina nepasatorilor si a egoistilor de noi, caci aproape toti purtam aceasta vina intr-o masura mai mica sau mai mare.
Ca vedem cersetori la tot pasul e din vina faptului ca suntem lacomi:
– ca ni se strica mancarea in frigider in loc sa o dam la vreun sarac;
– ca ne spalam cu cate 3 sapunuri si 5 sampoane in acelasi timp, in loc sa ne spalam doar cu unul, iar celelalte sa nu le fi cumparat din lacomie ci sa fi dat contravaloarea banilor ca mancare sau alt fel de ajutor celor saraci si bolnavi;
– construim bodegi, discoteci…mergem si prin ele…dar ne lamentam ca exista saraci. Dam bani pe toate viciile posibile si imposibile, dar de un suflet, de o persoana ca si noi nu ne pasa ca cere, ce? Un ban de mancare sau de o haina?
Da, exista saraci in primul rand din vina "-)arnicilor"….ca suntem prea "-)arnici" cu noi insine si prea ingusti la inima pentru ceilalti de langa noi.
De-ar gandi si Dumnezeu utilitar ca noi… cred ca nici soarele n-ar mai rasari de maine.
Ana
ianuarie 24, 2011 @ 2:23 pm
Oricui dam, tot la noi ajunge
[b]Roxane, am ajuns chiar asa de naivi sa credem ca viata unui cersetor e mai buna decat a noastra? Daca e asa de ce nu incercam si noi?
[/b]
Oricine da un ban unui cersetor, da din mila. Am intrebat odata parintele dugovnic daca a nu da milostenie este un pacat (pentru ca am vazut intr-un indreptar de spovedanie) Parintele a spus ca e pacat sa nu facem milostenie. Deci daca dai, dai pentru tine. Da cat poti, da mereu, caci se aduna pentru sufletul tau:-)
Uitati-va la occident ca-i gol de cersetori. Si asta nu pentru ca nu ar avea occidentul saraci, ci pentru omul occidental e saracit de mila. Nu mai are mila. Noi romanii avem mila si asta se vede din multimea de cersetori care sunt pe strada. Oare ar mai iesi in strada daca ar sti ca suntem zgarciti?
Doamne ajuta
maria
ianuarie 24, 2011 @ 4:11 pm
bv claudiu,strasnic comentariu ai dat!
draga lama ,milostenia o faci oricum,oriunde,oricui necesita ajutor,imp e sa o faci cu inima smerita in fata Lui Dumnezeu!
ma uitam duminica la biserica ,stateau saraci la minus nu stiu cate grade,un viscol si-un frig crunt ,ei rabdau acolo cu mana intinsa saraci.ia in loc sa judecati stati si voi macar o zi in locul lor,sa vezi ce placut e sa induri frigul,viscolul si mai ales scarba unora fata de ei.sa nai casa,sa nai nimic.
sa nu uitam ca dupa cum judecam noi asa o sa ne judece si pe noi Dumnezeu,n-o sa mai avem parte de un judecator al milei ci de un judecator al dreptatii.si cat am semanat in viata asta atat vom culege atunci.
adrian
ianuarie 24, 2011 @ 4:12 pm
re:
@ Admin stau la caldurica si cu mancare pe staurate pt ca am tras din greu pt a castiga un salariu!
Exista chiar si la noi in tara organizatii care ii ajuta pe acesti oameni, nu am nimic impotriva cu donatii facute spre acestea dar nu sunt de acord sa incurajam cersitul pe strada, cum poti sa stii ca nu le faci mai mult rau acelor "nevoiasi":-? Cred ca ai auzit ca exista o adevarata mafie care se foloseste de acesti oameni pt a castiga sume uriase din "mila oamenilor", cei care cersesc, in mod firesc nu se aleg cu aproape nimic.
Iti sugerez sa urmaresti cum se desfasoara un protest in Paris, ca sa intelegi despre ce e vorba, ce ti se prezinta tie ca protest la TV e …un mare fâs.
Tu spui bine ca am putea da mancare in loc de bani…dar…o problema, pana acum n-am auzit un cersetor sa-mi ceara mancare, doar bani.
PS: Adrian este numele, daca are o importanta asa mare pt tine, la urma urmei tot un Anonim pt tine
@ Ana , Occidentul nu este saracit de mila, dimpotriva. In mod poate surprinzator pentru tine exista acolo institutii care se ocupa de cei saraci sau proveniti din familii destramate… cum este si normal.
brianna
ianuarie 24, 2011 @ 6:05 pm
Adrian, în timp ce Occidentul îşi făurea în linişte şi cu voioşie instituţiile care să se ocupe de săraci, România era făcută praf de comuniştii lăsaţi pe capul ei, ghici de cine? Deci argumentat, te rog, cum poţi face comparaţii? E ca şi cum ai avea o soră care a fost vîndută unei reţele de prostituţie şi, în loc s-o ajuţi, o bîrfeşti şi tu, cu vecinii, pe la colţuri.
maria
ianuarie 24, 2011 @ 6:58 pm
aud mai mereu comentarii de genul romania e cea mai varza,suntem cei mai rai,cei mai……alte tarii…stau cainii cu colacii in coada.nu stiu cati dintre voi ati calatorit dar dragii mei sa stiti ca strazi neasfaltate gasesti in mai toate tarile,oameni saraci "vai,mama lor" deasemenea,indiferent ca-s refuagiati sau emigranti,peste tot in lume sunt.dar vedetzi voi suntem imbuibatzi zilnic cu "visul american",nu stiu ce minunatii exotice,dar nu spune nimeni ce multe zone sarace sunt de ex si-n america.extrem de multe!si cu toate institutiile lor na-u reusit nici pana in ziua de azi sa le ofere ajutor tuturor nevoiasilor.
adrian
ianuarie 24, 2011 @ 9:00 pm
re:
[quote name=”brianna”]Adrian, în timp ce Occidentul îşi făurea în linişte şi cu voioşie instituţiile care să se ocupe de săraci, România era făcută praf de comuniştii lăsaţi pe capul ei, ghici de cine? Deci argumentat, te rog, cum poţi face comparaţii? E ca şi cum ai avea o soră care a fost vîndută unei reţele de prostituţie şi, în loc s-o ajuţi, o bîrfeşti şi tu, cu vecinii, pe la colţuri.[/quote]
brianna, oricum ar fi, eu am vrut sa subliniez doar ca Occidentul nu duce lipsa de cersetori pentru ca nu ar exista oameni milosi, pur si simplu sistemul lor functioneaza cum trebuie. Si o sa tot bagam scuza cu comunismul inca vreo suta de ani, nu ca sistemul de astazi ar avea vreo problema sau ca oamenii n-ar misca un deget sa schimbe ceva; nu am fost singura tara comunista din Europa!
Tudor
ianuarie 24, 2011 @ 10:00 pm
Nu cred ca este important pentru noi cat castiga un cersetor.
Noi trebuie sa ne facem datoria de crestini si sa-i dam cat putem.
Pe noi milostenia ne poate duce in RAI, dragii mei.
Si ce scumpa este mantuirea! In lumea acesta suntem doar niste trecatori.
Astazi suntem maine nu mai suntem! Lumea merge inainte!
Doamne daruiteste-ne dulcea mantuire!
Admin
ianuarie 25, 2011 @ 7:28 am
Adrian, desigur ca numele tau are importanta. Cand intram intr-un dialog este firesc sa ne prezentam cu numele nostru. Dar nu numai numele tau are importanta, ci si persoana ta are importanta, cel putin la fel ca si persoana mea. Asa ca nu-ti face griji in sensul aceasta.
Ai spus ca stai la caldurica si cu mancare pentru ca ai tras din greu ca sa castigi un salariu. Foarte bine, asa si este firesc ca sa ne ducem traiul din sudoarea fruntii. Dar lucrul acesta nu ne indreptateste nicidecum sa judecam pe cei care duc o viata de subzistenta din varii motive pe care de cele mai multe ori nu le cunoastem ci le presupunem.
Cand ti-am spus ca judeci din ipostaza de a-ti fie tie bine, am spuso din propria experienta pentru ca si eu am facut aceeasi greseala.
S-a intamplat sa trec pe langa un cersetor, eu avand burta plina de mancaruri bune, si haine groase pe mine, iar cersetorul arata jalnic. Cu toate acestea am trecut nepasator, caci starea de bine pe care o aveam, ma amagea ca nici acelui cersetor nu io fi chiar asa rau precum arata.
Dar s-a intamplat sa trec pe langa cersetori si din alta ipostaza: cand eram flamant, mi-era frig si mai eram si suparat.
Ce crezi ca s-a intamplat? Micile mele suferinte mi-au inmuiat inima si m-au ajutat sa-i inteleg mai bine pe cei care aratau cu mult, mult mai rau decat mine. Suferinta mea m-a facut sa inteleg suferintele altora.
Ai intrebat cum poti sa stii ca nu le faci mai mult rau cersetorilor, decat bine, atunci cand le dai bani.
Raspunsul este foarte simplu: cercetandu-i/cunoscandu-i.
Nu stiu in ce oras locuiesti tu, dar eu locuiesc intr-un oras nici prea mare, nici prea mic (Galati), si cunosc destui cersetori (ii vezi mai mereu in aceleasi locuri pe care le frecventezi: alimetara, biserica, strada).
Ca sa te asiguri ca faci intr-adevar un lucru bun, intra in vorba cu ei, intreaba-i cum au ajuns asa, observa-le comportamentul, cunoaste-i…si atunci iti vei face o parere cu mult mai obiectiva decat cea din ziare.
Nu zic ca nu exista si oameni care speculeaza dragostea fata de semeni. Sunt si dintr-acestea. Am cunoscut si eu. Dar nici acestia nu constituie un motiv de a nu fi milos cu ceilalti cersetori, cu adevaratii nevoiasi…nevoiasi care constituie majoritatea celor care cersesc.
Chiar daca un cersetor cere doar bani, poti sa dai nu numai bani, dar si mancare, si haine….si uneori chiar si o carticica de suflet (la batrani mai ales). Daca nu ai sau nu vrei nici atat, macar ofera-i o vorba buna, un salut..sa simta ca este si el om, iar nu caine haituit.
Fac un indemn de a nu mai astepta mereu inerti, cu dorinte care ne fac doar sa stagnam: "statul trebuie sa faca", "organizatiile trebuie sa faca", "cutare institutie trebuie sa se ocupe".
Si statul, si organizatiile si institutiile sunt formate din oameni simpli ca noi. Daca vrem sa miste ceva in tara asta, sa se schimbe ceva in bine, atunci e cazul sa trecem la actiune si sa nu mai asteptam pe altii care nu vor sa se miste, sau se misca prea greu din varii motive.
Va spun tuturor cu mana pe inima, ca daca suntem adevarati crestini, ne da Dumnezeu puterea de a face mai mult bine decat o intreaga institutie sau organizatie de profil.
Drept marturie la cele spuse de mine sta exemplul pr. Nicolae Tanase de la Valea Plopului. Si nu e singurul…
Ana
ianuarie 25, 2011 @ 8:12 am
Admin
Slava Domnului pentru cuvantul tau din inima.
Doamne ajuta
Elena Cristina
ianuarie 25, 2011 @ 3:48 pm
catre Adrian
draga Adrian,
nu stiu daca ai trait in Occident, imi pare ca nu, dupa entuziasmul pe care il arati fata de institutiile lor. Eu traiesc de 7 ani in SUA si cred ca m-am lecuit de asa entuziasm, care imi pare doar oglinda cuiva care crede ca intotdeauna iarba e mai verde de cealalta parte a gardului. Sunt saraci in SUA berechet, doar ca nu in zonele bogate. In fapt, in zonele rezidentiale bogate, nu umbla nimeni pe strada, nici nu e trotuar, este ca un mic orasel inchis in care niciun cersetor nu ar putea patrunde. Iti doresti sa stai in asa un loc? Probabil ca atunci ai crede ca in SUA nu sunt cersetori.
Ca sa iti dau doar un exemplu despre cat de bine si corect functioneaza institutiile lor, scoala publica 1-12 este finantata din taxele comunitatii locale. Asadar un cartier sarac va avea automat o scoala mai proasta, cu profesori mai slab pregatiti, pt ca nu va fi in stare sa ii plateasca. Consecinta acestui fapt este ca plozii saraci vor porni din start in viata cu un handicap, in sensul ca nu vor avea acces la aceeasi educatie ca odraslele bogate. Sa spunem ca ajunge un astfel de copil sa dea la facultate. Stii cat costa facultatile aici? Intre $30,000 si $45,000 pe an. Cum va putea razbate copilul saracului in viata? Facand datorii la banci si incepandu-si viata ca datornic pt a-si plati facultatea sau incepand sa lucreze de la 16 ani ca ospatar sau vanzator la McDonalds, mancand tot ce este mai ieftin si mai prost si ingrasandu-se anormal de mult etc. Iata realitatea americana, filmele sunt niste imagini extrem de deformate ale realitatii. Tristetea in America e ca saracii sunt extrem de grasi, din cauza mancarii foarte ieftine si proaste pe care o consuma, tip McDonalds, in vreme ce ‘lumea buna’ isi pastreaza silueta mancand alimente organice. Aici este o mancare pentru saraci si alta pentru bogati sau pentru cei educati. E drept asa? Nu e pamantul acesta dat de Dumnezeu la toti? Multumesc lui Dumnezeu ca in Romania saracii si cei lipsiti de o anumita educatie sunt inca slabi.
Elena Cristina
ianuarie 25, 2011 @ 4:31 pm
cum functioneaza institutia ‘homeless-ilor’ si al
Am uitat sa mentionez de homeless-ii cu care te intalnesti din cand in cand in orasele americane. Merg cu cate un carucior in care isi duc toata averea(saltea, haine..) si miros ingrozitor. Iau masa la o cantina a saracilor organizata de comunitatea locala (adica de oameni ca mine si ca tine), nu de stat! Liceenii sunt motivati sa participe la ajutorul saracilor prin voluntariat pentru ca atunci cand aplica la universitati este un atu sa scrii ca ai pregatit mancare pentru homeless. ce fel de mancare pregatesc liceenii? Fiica unei prietene de-a mele s-a dus de vreo cateva ori si mi-a zis ca iau conserve din cele mai ieftine si pregatesc ceva super rapid. De asemenea , exista un spital pt saraci in care medicii care vin sunt voluntari, practic vin doar din cei tineri care vor sa faca mai multa practica. sa ai asigurare medicala in State deja presupune un anumit statut social. Cunosc multe persoane educate care fiind intre servicii sau negasindu-si job pt ceva timp, au stat fara asigurare medicala.
In New York mi s-a intamplat sa arunc la un moment dat o bucata dintr-un sandvis din care mancasem o parte dar nu imi mai placea, ma saturasem si nu voiam sa il port cu mine in geanta, mai aveam oricum unul la mine. imediat dupa ce l-am aruncat pe cel inceput, a venit un cersetor care a luat sandvisul din cosul de gunoi si a inceput sa-l manance. Atunci i-am dat sandvisul ce-l aveam in geanta neinceput si l-a luat imediat. In aceeasi seara, stateam pe o banca in Central park si cineva lasase doua piersici pe banca alaturata. Dupa un timp apare un batran, imbracat saracacios si putin mai ciudat,in sensul ca mergea asa incet si se uita atent in directia bancii mele. Prima data nu intelegeam ce are. Dupa un timp, si-a luat inima in dinti si a venit sa ma intrebe daca imi trebuie piersicile acelea. I-am zis ca nu sunt ale mele si le-a luat. Banuiesc ca era o persoana care lasa in mod regulat cate ceva de mancare pe banca respectiva si batranul venea si lua. Da, Central park e un loc foarte poetic si romantic, nu-i asa? Daca e sa te iei dupa toate filmele, asa ar trebui sa fie, mie insa mi se strange putin inima de cate ori imi aduc aminte de batranul acela si mai ales de omul care mi-a luat bucata de sandvis din gunoi. Of Doamne, iarta-ma.
Elena Cristina
ianuarie 27, 2011 @ 7:03 am
Poate am visat, nu stiu, dar parca am scris doua comentarii la articolul acesta si imi luase ceva timp sa le scriu. Acum vad ca nu mai sunt. Spuneam despre cersetorii si homeless-ii din State. Stie cineva ceva? Nu de alta dar ca sa stiu ce era gresit. Sau poate am scris comentariile la alt articol cu tema asta si m-am zapacit? Sa imi fie iertata intrebarea.
Aura
august 11, 2011 @ 10:04 pm
Buna…imi place foarte mult acest articol vreau sa va spun ce ma marcat pe mine foarte mult :ma plimbam cu masina si ajungand la un semafor un copil mic era la cersit si cerandu-mi bani ia-m spus:Da da-mi tu mie!si nici una nici alta copilul si-a scos bani (maruntzisurile mai exact)egal, acest gest ma marcat logic ia-m dat bani inapoi si am ma adaugat de at am ramas profund emotzionata de aceste lucruri si nu ma lasa inima sa trec ca nevazuta pe lamga un om necajit…