Dacă Dumnezeu este bun de ce există atât rău în lume?
Aceasta este una din întrebările pe care le primim de multe ori de la persoane mai sceptice în ale credinţei în Dumnezeu, sau de la cei care nu trec prea des pragul bisericii. Dacă Dumnezeu există de ce nu pune capăt relelor? Dacă Dumnezeu este atotputernic de ce nu are El puterea să aşeze lucrurile în aşa fel încât nimeni să nu mai sufere?
Aş vrea să vă răspund la întrebarea aceasta apelând la ce mi se-ntâmplă mie, ca tată, în relaţie cu fetiţa mea Sofia care are aproape doi ani. De multe ori e bine să raportăm relaţia noastră cu Dumnezeu la relaţia noastră cu părinţii, pentru a inţelege mai uşor ce ni se-ntâmplă.
Sofia e la vârsta la care merge foarte bine, aleargă chiar, se caţără peste tot, vorbeşte, trage tot ce prinde, desface, demontează, explorează cam tot ce e în casă şi-n jurul ei. De multe ori se-ntâmplă ca, in joaca ei, să cadă sau se lovească şi tocmai de aceea trebuie să stau lânga ea mai tot timpul. Sofia e puţin cam alintată şi are şi o personalitate care se accentuează de la zi la zi, şi din acest motiv, eu şi ea, ajungem să ne „certăm”. Ea vrea să se urce pe scaun să ajungă la geam, vrea să se caţere pe mobilă, vrea să pună mâna la aragaz, sau să se joace cu priza, să stea cu mâinile în apă la chiuvetă, etc.
O cert şi-i zic să nu facă aşa că altfel va face „bubiţa”. Ea se opreşte puţin, mă ascultă şi după câteva clipe încearcă iar. O cert din nou. Ea iar se opreşte puţin ruşinată, mă ascultă cu atenţie, şi iar încearcă. Pentru că de cuvânt nu înţelege o pedepsesc şi-i dau bătaie la funduleţ, şi accentuez încă odată că nu are voie acolo, căci altfel va păţi ceva rău. De abia acum mustrarea mea îşi face efectul… deşi se-ntâmplă câteodată, ca şi după asta să nu-i fie frică şi să-ncerce iar. Aşa am înţeles eu că ea nu conştientizează pericolul căruia se expune, chiar dacă mă chinui să i-l explic.
Uneori însă eu e prea târziu s-o mai ajut şi atunci cade, se loveşte, se răneşte singură, şi-ncepe să plângă. Pune degeţelul pe furiş pe oala fierbinte de pe aragaz şi se frige şi atunci înţelege cu adevărat când eu şi mama îi spunem că acolo este „uf” şi ea nu are voie. Acolo unde s-a rănit ţine minte şi nu mai are curajul să se joace, ba chiar zice singurică: „nu nu nu ….!” şi apoi se-ndepărtează.
O iubesc tare mult pe Sofia, şi-i vreau tot binele din lume, şi aş dori să nu sufere niciodată, dar totuşi nu pot sta cu gura pe ea mereu, nu pot s-o mustru în fiecare secundă. Vreau ca ea să facă ceea ce trebuie, nu pentru că i-am zis eu, ci pentru că a conştientizat că acel lucru îi va face rău acum sau mai târziu. Nu vreau să facă binele forţat de ochii mei, iar atunci când e singură să facă rău. Vreau ca pe baza experienţei pe care a dobândit-o pâna acum jucându-se, pe baza sfaturilor pe care i le-am dat până acum şi cu ajutorul meu să reuşească să se ferească de rău şi să facă mereu binele, şi să aibe o viaţă frumoasă.
Astfel întrebarea din titlu raportată la relaţia mea cu Sofia ar suna aşa: „Dacă eu ca tată exist, atunci de ce Sofia greşeşte?” Dacă Sofia greşeşte asta nu înseamnă că eu vreau să greşească, sau că eu nu exist, ci doar că vreau ca ea să inveţe să facă binele de bună voie.
La fel este şi in relaţia noastră cu Dumnezeu. El vrea ca noi să facem numai lucruri bune, şi ne dă ajutorul Lui pentru asta, dar nu ne poate constrânge, pentru că altfel ne-ar anula pe noi ca persoane, ne-ar transforma în nişte roboţei care răspund la comenzi, sau în nişte sclavi care fac binele forţat şi nu din propria conştiinţă. Deşi ne-ar putea feri mereu de suferinţă, uneori Dumnezeu ne lasă să cădem şi să ne rănim, ca să înţelegem din propria experienţă că încălcarea voii Lui aduce suferinţa atât pentru noi cât şi pentru cei din jurul nostru. Permite Dumnezeu suferinţă în viaţa noastră ca să vedem că păcatul (o alegere greşită a voii noastre) ne chinuie şi mai mult, în loc să ne bucure.
Dar trebuie să facem o precizare clară: Dumnezeu permite ca noi să suferim parţial şi nu aşa cum păcatele noastre ar fi trebuit să aibe efect asupra noastră. Pe de o parte ne dăm seama de ce Dumnezeu acceptă suferinţa în lume, dar pe de altă parte nu înţelegem tot planul Lui.
Fără îndoială Dumnezeu are un plan. Atâta timp căt Dumnezeu ştie totul, El nu este surprins de prezenţa în lume a păcatului şi a răului, care aduc atâta suferinţă. Dar dacă Dumnezeu ştie tot din veşnicie atunci El e perfect capabil să folosească suferinţa în lume pentru a-şi duce la capăt planul de mântuire. Cel mai bun şi mai simplu exemplu este Hristos, care a suferit în mâna unor oameni răi. Prin suferinţa Lui pe cruce şi prin înviere noi avem certitudinea biruintei asupra mortii. A fost planul lui Dumnezeu din eternitate pentru ca Hristos să moară pentru păcatele noastre, deşi a fost răstignit de nişte oameni ca noi. Asta înseamnă că Dumnezeu a înclus în planul său de mântuire răul şi suferinţa ca o realitate pentru a-şi putea îndeplini voinţa. Asta nu înseamnă că Dumnezeu este autorul răului, ci doar că El este mai presus de toate şi poate folosi inclusiv suferinţa pentru a împlini un bine şi mai mare.
Dacă Dumnezeu trebuie să oprească răul din lume atunci El trebuie să pună capăt la tot răul. Asta înseamnă că ucigaşul trebuie oprit să omoare iar hoţul trebuie oprit să fure. Dar răul porneste in primul rand din gând şi atunci ar înseamna ca Dumnezeu să ne oprească să şi gândim cu păcat. Astfel pentru ca Dumnezeu să oprească răul şi suferinţa înseamnă ca El să elimine abilitatea oamenilor de a alege şi de a face ceea ce vor. Deci dacă Dumnezeu ar opri tot răul, am mai fi noi liberi?
Iată pe scurt de ce permite Dumnezeu ca noi să suferim:
- Dumnezeu acceptă ca răul să se-ntâmple din motive pe care parţial le ştim şi pe de altă parte nu le intelegem deplin.
- El se foloseşte de suferinţă ca să-i înveţe şi să-i disciplineze pe oameni.
- Dăcă Dumnezeu ar alege să nu mai existe suferinţă în lume, atunci ar elimina puterea oamenilor de a alege conform voii şi firii lor, şi astfel iar degrada sau minimaliza, neavând încredere în ei că la un moment dat vor putea face singuri binele.
- El permite suferinţa pentru a putea împiedica suferinţe viitoare şi mai mari.
- Suferinţa e o consecinţă a păcatului iar păcatul este o alegere a voii noastre libere.
- Suferinţa acţionează ca un avertisment pentru cei care vor să mai facă rău în viitor.
- Suferinţa provenită din faptele noastre rele arată cât de bune sunt poruncile lui Dumnezeu, daca le respectam.
- Suferinţa ne dezlipeşte de trup şi ne ridică cu mintea la Dumnezeu. Ne aminteşte că suntem la fel de materiali ca lumea creată şi la fel de duhovniceşti ca Dumnezeu Cel necreat.
- Suferinţa ne aduce aminte de moarte, moartea de împărăţia cerurilor, împărăţia cerurilor de păcatele noastre, iar păcatele ne îndeamnă la pocăinţă, şi pocăinţa ne-ndeamnă la schimbare şi la fapte bune.
- Suferinţa ne aduce aminte că singuri nu putem face nimic ci numai împreună cu ceilalţi şi cu Dumnezeu.
(Claudiu Balan)
Ana
aprilie 9, 2010 @ 9:51 am
Puternicå legatura facuta intre tine ca tata cu fetita ta si Dumnezeu Tatal cu noi. Lasi o parte din frumusetea ta de a fi parinte s-o degustam si noi. Multumesc pentru asta. Avem nevoie de tatici buni. Greu sa fii parinte, nu-i asa?:-) Dar si minunat in acelasi timp.
Un parinte al bisericii noastre, spunea ca atunci cand cineva se intoarce pe drumul bun, e veselie in cer. Noi ca parinti putem degusta asta deseori. Dumnezeu Tatal se bucura pentru intoarcerea noastra.
„Deci dacă Dumnezeu ar opri tot răul, am mai fi noi liberi?”
In asta sta toata esenta vietii pe pamant. Suntem liberi. Desigur ca raspundem pentru libertatea asta.
Oana
aprilie 9, 2010 @ 2:30 pm
Foarte frumos si clar ai scris Claudiu. Hristos a inviat!
Lucia
aprilie 9, 2010 @ 7:05 pm
Claudiu, interesantă şi tare dulce analogie… Mai ales următorul text mi-a mers atât de mult la inimă, încât am îndrăznit să intercalez între paranteze, nişte observaţii personale…
„O iubesc tare mult pe Sofia, şi-i vreau tot binele din lume, şi aş dori să nu sufere niciodată ( deşi prin suferinţă va mântui şi pe alţii!), dar totuşi nu pot sta cu gura pe ea mereu, nu pot s-o mustru în fiecare secundă (are grijă de asta îngeraşul păzitor!). Vreau ca ea să facă ceea ce trebuie, nu pentru că i-am zis eu, ci pentru că a conştientizat că acel lucru îi va face rău acum sau mai târziu (deşi, de obicei, conştientizăm un pericol doar după ce ne cam „ardem”). Nu vreau să facă binele forţat (ci din proprie voinţă şi total dezinteresat!) de ochii mei (ci doar pentru „ochii” Domnului!), iar atunci când e singură (Domnul o veghează mereu prin îngerii Săi! ) să facă rău (căci, oricum, EL vede tot!). Vreau ca pe baza experienţei pe care a dobândit-o până acum jucându-se, pe baza sfaturilor pe care i le-am dat până acum şi cu ajutorul meu (dar, mai ales al Domnului!) să reuşească să se ferească de rău şi să facă mereu binele, şi să aibe o viaţă frumoasă ( şi veşnică ! Amin!)”…
Ioan
aprilie 9, 2010 @ 7:43 pm
…si sa aiba o viata frumoasa…(in vesnicia cea buna ! Amin)
Claudiu
aprilie 9, 2010 @ 8:49 pm
Salut Lucia,
Tare frumoase intercalarile, si foarte adevarate. Degeaba ma chinui eu si mami sa avem grija de ea, pentru ca de multe ori doar Domnul o pazeste de pericole.
Doamne ajuta! 🙂
Claudiu
aprilie 9, 2010 @ 8:53 pm
Salut Ana,
Intr-adevar e foarte frumos sa fii parinte dar e si greu pe alocuri.
Dragostea cu care-ti iubesti copilul te schimba chiar si pe tine… te face mult mai sensibil si mai apropiat de suferintele si problemele oamenilor.
Cauzele Necazurilor si Suferin
aprilie 12, 2010 @ 11:54 am
[…] “-)acă Dumnezeu este bun de ce există atât rău în lume?” […]
constantin
aprilie 25, 2010 @ 7:45 pm
un parinte trebuie sa fie foarte autoritar cu copilul sau in cazul in care nu asculta de el,ca nu mai tarziu in loc de un om binecredincios sa devina un betiv,curvar,sau cel mai rau sa cada intro oarecare secta.parintele ve raspunde in fata lui dumnezeu de copilul sau.trebuie sa cultivam bine floarea daca vrem ca ea sa infloreasca
Nicolae Coman
februarie 9, 2011 @ 6:21 am
Dacă Dumnezeu este atotputernic, unde mai este lib
Comparaţia pe care aţi făcut-o, adică relaţia Dumnezeu – om asemănată cu relaţia părinte – fiu (fiică) este irelevantă. Dumnezeu fiind atotputernic, este ca şi cum am compara un număr finit cu infinitul. NU EXISTĂ LIBERUL ARBITRU!! Dumnezeu fiind atotştiutor, tot ce se va întâmpla cu noi este dinainte cunoscut. Aşa că sunt nevoit să repet întrebarea: De ce există răul pe lume?
Nicolae Coman
februarie 9, 2011 @ 6:23 am
El se foloseşte de suferinţă ca să-i înveţe şi să-
Citez: ”El se foloseşte de suferinţă ca să-i înveţe şi să-i disciplineze pe oameni.” În atotputernicia sa, nu găsea Dumnezeu altă metodă?
Claudiu
februarie 9, 2011 @ 7:39 am
Salut Nicolae,
Dumnezeu ne-a creat liberi. Libertatea noastra ne-a fost pusa la incercare prin ascultare. Adam neascultand de Dumnezeu, a pacatuit, si din acel moment a inceput sa suporte consecintele pacatului.
Consecinta pacatului a fost cunoasterea mortii, dar nu asa empiric ci la nivelul intregii creatii.
Adam urma sa munceasca pentru a trai, iar natura nu-i mai oferea totul pe tava ca pana atunci, nu-i mai era la picioare ca inainte, ci ii devenise potrivnica. Moartea transpusa in lume prin deteriorare, ruginire, oxidare, putrezire, imbatranire, invechire, in general prin ne-vesnicie, influenteaza omul, obligat sa se impartaseasca de toate aceste caracteristici.
Omul se hraneste cu plante si carnuri care putrezesc, care hranesc corpul pe de o parte, dar il imbatranesc pe de alta.
Astfel omul si natura au cunoscut moartea, suferinta, consecintele pacatului impreuna.
De aici inainte suferinta din lume e alegerea oamenilor. Raul pe care-l traim e consecinta alegerilor noastre, a egoismului aratat in fapte…
Asfel copiii din Africa mor de foame pentru ca occidentalii mananca ca lacomii si isi umplu frigiderele, fara sa se gandeasca si la cei saraci. Poluarea si schimbarea climatica afecteaza intreg ecosistemul din cauza productiei in masa la nivel mondial, insufletita de dorinta de a face cat mai multi bani si cat mai repede.
Razboaiele apara ca urmare a dorintei avide de putere a unor invizi sau a orgoliilor netinute in frâu.
Avorturile, divorţurile, copiii orfani, dezamagirile in dragoste si altele asemenea apar ca urmare a vagabondajului sexual si a pornografiei.
Suferinta pe care o percepem fiecare in parte este o consecinta a raului nostru si a raului celor din jur.
Totusi fiecare percepe suferinta in alt fel, unii o suporta mai usor, altii mai greu. Ceea ce pentru unii e suferinta pentru altii e bucurie, si de aici realizam ca depinde foarte mult de felul in care ne raportam la suferinta.
Suferinta asumata e pe jumatate mai usoara. Suferinta dusa impreuna cu cel drag devine si mai usoara.
Hristos a spus tuturor: "in lume necazuri veti avea dar indrazniti eu am biruit lumea!". Aceasta biruinta asupra suferintei o ofera astazi Dumnezeu tuturor, in fiecare moment al vietii, dar doar unii o cer si o doresc.
Invierea lui Hristos este eliminarea mortii din creatie, eliminarea ne-vesniciei din natura si om, unirea lui Dumnezeu cu intreaga omenitate. Omenitate care s-a despartit prin Adam de Dumnezeu, dar se uneste cu El prin Hristos.
Ca sa nu lungesc prea mult cuvantul: suferinta e consecinta alegerilor noastre si nimic mai mult.
Iulian P
februarie 23, 2014 @ 10:35 am
[quote name=”Claudiu”]Salut Nicolae,
Dumnezeu ne-a creat liberi. Libertatea noastra ne-a fost pusa la incercare prin ascultare. Adam neascultand de Dumnezeu, a pacatuit, si din acel moment a inceput sa suporte consecintele pacatului.
Consecinta pacatului a fost cunoasterea mortii, dar nu asa empiric ci la nivelul intregii creatii.
Adam urma sa munceasca pentru a trai, iar natura nu-i mai oferea totul pe tava ca pana atunci, nu-i mai era la picioare ca inainte, ci ii devenise potrivnica. Moartea transpusa in lume prin deteriorare, ruginire, oxidare, putrezire, imbatranire, invechire, in general prin ne-vesnicie, influenteaza omul, obligat sa se impartaseasca de toate aceste caracteristici.
Omul se hraneste cu plante si carnuri care putrezesc, care hranesc corpul pe de o parte, dar il imbatranesc pe de alta.
Astfel omul si natura au cunoscut moartea, suferinta, consecintele pacatului impreuna.
De aici inainte suferinta din lume e alegerea oamenilor. Raul pe care-l traim e consecinta alegerilor noastre, a egoismului aratat in fapte…
Asfel copiii din Africa mor de foame pentru ca occidentalii mananca ca lacomii si isi umplu frigiderele, fara sa se gandeasca si la cei saraci. Poluarea si schimbarea climatica afecteaza intreg ecosistemul din cauza productiei in masa la nivel mondial, insufletita de dorinta de a face cat mai multi bani si cat mai repede.
Razboaiele apara ca urmare a dorintei avide de putere a unor invizi sau a orgoliilor netinute in frâu.
Avorturile, divorţurile, copiii orfani, dezamagirile in dragoste si altele asemenea apar ca urmare a vagabondajului sexual si a pornografiei.
Suferinta pe care o percepem fiecare in parte este o consecinta a raului nostru si a raului celor din jur.
Totusi fiecare percepe suferinta in alt fel, unii o suporta mai usor, altii mai greu. Ceea ce pentru unii e suferinta pentru altii e bucurie, si de aici realizam ca depinde foarte mult de felul in care ne raportam la suferinta.
Suferinta asumata e pe jumatate mai usoara. Suferinta dusa impreuna cu cel drag devine si mai usoara.
Hristos a spus tuturor: "in lume necazuri veti avea dar indrazniti eu am biruit lumea!". Aceasta biruinta asupra suferintei o ofera astazi Dumnezeu tuturor, in fiecare moment al vietii, dar doar unii o cer si o doresc.
Invierea lui Hristos este eliminarea mortii din creatie, eliminarea ne-vesniciei din natura si om, unirea lui Dumnezeu cu intreaga omenitate. Omenitate care s-a despartit prin Adam de Dumnezeu, dar se uneste cu El prin Hristos.
Ca sa nu lungesc prea mult cuvantul: suferinta e consecinta alegerilor noastre si nimic mai mult.[/quote]
@Claudiu ,foarte induiosatoare povestea ta despre Sofia,sa-i dea Dumnezeu sanatate dar si tie si familiei,insa nu sint intru totul de acord cu ideea ca omul suporta raul ca si consecinta a alegerilor sale,poate dupa ce este adult si judeca cu propria constiinta,sau poate ai uitat sa mentionezi asta,altfel
daca un copil se naste cu malformatii,sau alte boli,si suporta consecintele e pentru el a vrut asa??el inca nu poate sa ia decizii de unu singur,ca efectiv nu intelege.
Admin
februarie 9, 2011 @ 8:47 am
Salut Nicolae!
Din intrebarea legata de afirmatia: ”El se foloseşte de suferinţă ca să-i înveţe şi să-i disciplineze pe oameni.” În atotputernicia sa, nu găsea Dumnezeu altă metodă?
…deduc urmatorul lucru: faptul ca nu vrei sa-ti asumi libertatea pe care o tot contesti daca presupui existenta lui Dumnezeu.
E ca si cum ai vrea sa-ti exprimi vointa liber…dar fara a vrea sa suporti libertatea propriilor alegeri. Dar asta nu e libertate. Ce-ar fi daca nu am mai culege rautatea propriilor alegeri rele? Criminalul ar ucide in continuare, hotul ar fura in continuare, desfranatul ar desfrana in continuare….si tot asa. Nimeni nu s-ar mai opri din alegerile gresite…pentru ca nu ar mai suporta nimic rau.
Tocmai aici este problema, ca libertatea este un mare dar…dar si o mare raspundere: faptele bune sau rele pe care trebuie sa ni le asumam in intregime.
Poate ca in atotputernicia Sa, Dumnezeu ar fi putut gasi si alta metoda (nici nu afirm/nici nu infirm pentru ca nu am capacitatea de a sti lucrul acesta)…dar problema nu este pusa bine cu „daca ar mai fi fost si alte metode”…ci problema este daca nu cumva [b]aceasta de fata[/b] este cea mai buna metoda de a ne izbavi de rau: sa-i suportam consecintele ca sa-i cunoastem roadele…si pe viitor sa ne ferim sa nu mai facem raul deloc.
Daca ar fi fost alta metoda mai buna decat aceasta, care sa opreasca consecintele raului, atunci ar inseamna ca Dumnezeu nu este desavarsit, ci limitat in timp la experientele cunoscute precum suntem noi oamenii. Deci nu ar mai fi fost atotstiitor/omnipotent ca sa aleaga varianta cea mai buna pentru noi. De aici e si mai simplu sa constatam ca nu ar fi fost Dumnezeu…daca ar fi fost limitat in timp…sau limitat de orice altceva.
Dar Dumnezeu este in afara timpului si deci…nu il surprinde nimic. Daca nu-l surprinde nimic, asta nu inseamna ca inainte-stiinta lui ne limiteaza in alegeri.
Este o falsa problema sa spui ca omniscienta lui Dumnezeu incalca liberul arbitru deoarece pana si noi oamenii putem prevedea anumite lucruri despre oameni, fara ca asta sa insemne ca le-am incalcat libertatea de alegere:
– facem previziuni despre economie si ele se adeveresc atunci cand luam in calcul (aproape) toate variabilele din ecuatie; Faptul ca am prevazut dinainte ce o sa se intample cu ecomonia nu reprezinta o constrangere de vointa fata de agentii economici, ci reprezinta doar [b]rezultatul exercitarii cunostintelor despre comportamentul oamenilor, si de care ne-am folosit petru a determina consecintele in mod aproape matematic[/b].
Spre exemplu, legat de criza actuala, au fost oameni care au stiut dinainte ceea ce avea sa se intample. Prestiinta lor despre comportamentul agentilor economici/despre resursele disponibile si alte variabile, nu s-a reflectat ca o predestinare asupra evenimentelor. Pur si simplu au luat in considerare toti factorii si au ajuns la niste concluzii realiste, inainte ca evenimentele sa se intample efectiv.
Tot asa si Dumnezeu, Cel care a facut tot ce misca, tot ce vedem si simtim, este Cel care cunoaste toti factorii de la „masa de joc a omenirii”, deci si Cel care stie rezultatul vointei noastre, fara a incalca posibilitatea de alegere a fiecaruia.
Tu defapt spui ca nu exista liberul arbitru in compania existentei lui Dumnezeu, pentru ca vrei sa pui in carca lui Dumnezeu pacatele oamenilor, chiar daca El stie dinainte ceea ce vor avea sa faca. Daca nu ar fi liber arbitru, atunci ar fi doar predestinarea data de Dumnezeu. De aici se trage concluzia eronata ca e vina lui Dumnezeu pentru toate: vina pentru crime, jafuri, violuri…etc. Uite asa nu vrem sa ne asumam libertatea de alegere, aratand cu degetul pe Dumnezeu…pentru alegerile proaste pe care le facem…desi nu ne opreste nimeni si nimic sa facem alegerea buna.
[b]De ce exista rau pe lume?[/b]…pentru ca alegem sa il facem dintr-o multitudine de variante (rele sau bune) pe care le avem la dispozitie, si pentru care nimeni nu ne impiedica sa le alegem.
Guest
februarie 9, 2011 @ 1:28 pm
Nicolae, aşa cum ţi-au explicat admin şi Claudiu, trebuie să înţelegem diferenţa dintre preştiinţa lui Dumnezeu (care există cu siguranţă, omniscienţa fiind unul dintre atributele Divinităţii) şi predestinare.
Dumnezeu, fiind omnipotent şi omniscient, cunoaşte perfect viitorul şi are puterea de a-l schimba, de a ne constrânge să acţionăm în conformitate cu voia Sa, dar nu voieşte să ne facă aceasta, tocmai pentru că ne iubeşte, iar dragostea autentică presupune şi respectarea libertăţii celui iubit. Dacă Dumnezeu Şi-ar folosi atotputernicia (omnipotenţa) pentru a ne încălca liberul arbitru… ar însemna că nu ne iubeşte cu adevărat şi că nu vrea să aibă o relaţie personală cu noi. "-)umnezeu poate câte vrea, dar nu vrea câte poate", arăta renumitul Părinte al Bisericii şi filosof creştin Ioan Damaschin. Acelaşi sfânt părinte explica rezumativ raportul dintre preştiinţa lui Dumnezeu şi dogma liberului arbitru astfel: "-)umnezeu prevede, dar nu predetermină".
Dumnezeu NU este un tiran ceresc, ci un Părinte iubitor. 🙂 Noi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu, iar nu invers… şi, din acest motiv, cred că, atunci când încercăm să ne explicăm, sau să le explicăm altora relaţia noastră cu El, nu trebuie să ne imaginăm ce am face noi, dacă am fi în locul lui Dumnezeu (pentru că, dacă-L percepem pe Dumnezeu după chipul şi asemănarea noastră, atunci ne putem gândi că El Se foloseşte de atotputernicia Sa exact aşa cum ar face-o un conducător pământesc, adică în scopul constrângerii celorlalţi), ci ar trebui să ne raportăm întotdeauna la atitudinea lui Hristos, aşa cum ne este prezentată în Sfintele Evanghelii. Repet, nu Dumnezeu este după chipul şi asemănarea noastră, ci noi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu, cu scopul de a ajunge la asemănarea cu El prin virtute. În capitolul 1 al Epistolei către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel, citim că Domnul Iisus Hristos, a doua Persoană a Sfintei Treimi, este "Chipul lui Dumnezeu"(vers. 14), ceea ce înseamnă că omul, creat după chipul lui Dumnezeu, a fost creat "-)upă Hristos". Fiul lui Dumnezeu este Prototipul nostru şi Modelul desăvârşit de moralitate.
Îmi dau seama că m-am abătut destul de mult de la tema discuţiei, dar mi-am adus aminte această idee deosebit de interesantă şi… nu m-am putut abţine să o scriu. Revenind la subiect, cred că în legătură cu preştiinţa lui Dumnezeu, care nu desfiinţează libertatea noastră, ne putem gândi la un exemplu biblic. Astfel, în Sfintele Evanghelii, se relatează faptul că, la Cina cea de Taină, Mântuitorul Hristos i-a prezis Sfântului Apostol Petru că se va lepăda de El de trei ori, iar lui Iuda, că-L va vinde chiar în acea noapte. Este incontestabil faptul că voia Domnului era ca cei doi apostoli să nu cadă, sau să se întoarcă repede, pentru că El "voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină". Totuşi, ce s-a întâmplat? Aşa cum se ştie, amândoi au căzut… Petru s-a întors la Dumnezeu, iar Iuda, căzând în deznădejde, s-a sinucis, pierzându-şi astfel mântuirea. Desigur, atunci când vrem să rămânem credincioşi Domnului, El ne ajută, dăruindu-ne harul Său, dar niciodată nu ne constrânge să-I păzim poruncile.
O zi binecuvântată tuturor!
Doamne ajută!
Laura Stifter
Nicolae Coman
februarie 10, 2011 @ 5:09 am
M-aţi ameţit cu fraze întortocheate!
Tot nu m-aţi convins. Nu era mai simplu ca Dumnezeu să desfiinţeze răul? De ce l-a mai creat? Probabil că în atotputernicia sa se plictisea de atâta bine şi ce-a zis: Hai să fac să existe şi războaie (eu le-am creat că nimic nu se mişcă fără ştirea mea, dar dau vina pe răutatea oamenilor), hai să se nască şi oameni cu handicap (ăştia ce vină mai au? – a, strămoşii lor, păcatul originar bla, bla, bla), hai să învrăjbesc oamenii cu tot felul de credinţe (creştinism: catolic, protestant, ortodox, martor al lui Iehova, mormon, penticostal, baptist, anabaptist, apoi islamism, budism, iudaism, animism etc. etc), să se bată între ei prin tot felul de războaie religioase (şi istoria e plină), jihad-uri, hai să aduc foametea prin unele regiuni (voi spune că localinicii sunt puturoşi, nu vor să muncească).
De ce ne trebuie atâtea poveşti, mituri ca Mântuirea, Cina cea de taină, coborârea de pe cruce, nu ştiu ce zbor ce zbor al nu ştiu cărui duh pe coadă de mătură?
Nu era mai simplu ca Dumnezeu să scrie mare pe cer "Băăă, eu EXIST!!!"
Ziceţi că vouă, credinicioşilor vi se arată, nouă, necredincioşilor nu, că oricum nu vrem să îl vedem.
Să înţeleg că nu e "suficient" de atotputernic, capabil să ne convingă pe toţi?
Nicolae Coman
februarie 10, 2011 @ 5:22 am
Scuze că revin
Am citit mai atent explicaţiile dvs. prin care vreţi să justificaţi existenţa lui Dumnezeu, o divinitate atât de "atotputernică", încât e nevoie ca existenţa sa să fie dovedită, justificată.
Aţi spus că nedreptăţile pe care le suferă unii sunt datorate răutăţii altora şi credeţi că gata, aţi scăpat. Nu, dacă Dumnezeu era corect şi drept, nu ar fi lăsat ca o nedreptate (răutatea celor din jur) să se transforme într-o altă nedreptate (suferinţa unor oameni nevinovaţi), pur şi simplu suprima răul de la rădăcină: anihila pe cei ne drepţi pe care de fapt tot el i-a creat.
Nu mai mă convingeţi cu teoria liberului arbitru: Dumnezeu a creat TOTUL, şi binele şi răul.
Spuneţi că unele lucruri pot fi prezise. Normal, şi asta graţie ştiinţei. Milioane de rugăciuni nu pot vindeca un bolnav (poate doar prin efect placebo), tot medicul, chiar dacă nu e atotştiutor, realizează aceasta. E drept că ştiinţa de azi nu vindecă toate bolile. Dumnezeu, în atotputernicia sa, a ştiut să creeze boli greu vindecabile. Pe astea nu puteţi spune că tot răutatea omenească le-a creat.
Nicolae Coman
februarie 10, 2011 @ 5:42 am
Mulţumesc!
Mulţumesc admin-ului că nu îmi cenzurează comentariile. Pe multe site-uri dedicate credinţei, comentariile ateilor nu sunt acceptate. Apreciez faptul că acceptaţi dialogul. Voi reveni.
tania
februarie 10, 2011 @ 6:46 am
Pt. Nicolae
Pai daca ar trebui sa "suprime raul din radacina" ar trebui sa ne suprime pe toti, ca toti suntem pacatosi…
Si zici ca daca ar scrie pe cer ca exista, toti ar crede il El… Pai a coborat pe pamant, a facut minunile pe care le-a facut, sub ochii tuturor, si totusi nu au crezut in El toti, ba L-au mai si rastignit. Asa ca, cum iti inchipui tu ca ar crede cineva in Dumnezeu numai daca apar niste cuvinte pe cer…Ar spune ca e o holograma facuta de crestini…
Cat despre vindecarea prin rugaciune sunt o gramada de exemple si in ziua de azi. Si apoi, toata lumea cand e bolnava fuge la doctori, abia cand acestia sunt depasiti de situatie, bolnavii se indreapta spre rugaciune si cer ajutorul Sfintilor.
Omenii nu cred Dumnezeu pentru ca, pur si simplu nu vor sa creada…
Admin
februarie 10, 2011 @ 7:12 am
Nicolae, citind cele scrise de tine incep sa inteleg mai bine care sunt cauzele nedumeririlor tale.
Ai intrebat asa: „Nu era mai simplu ca Dumnezeu sa desfiinteze raul? De ce l-a mai creat?”
O luam cu raspunsurile in sens invers: Pai Dumnezeu nu a creeat raul. Raul nu exista prin sine insusi. Raul este o lipsa a binelui. Deci raul nu este o esenta vie, ci o dispozitie a sufletului opusa binelui, dispozitie care este aleasa prin exercitarea vointei: [i]vreau sa fac binele sau nu vreau sa fac binele (adica fac rau)[/i]. Deci raul este o iesire din bine, o neexercitare a lui, nu ceva de sine statator.
Daca Dumnezeu ar fi fost autorul raului, atunci pe buna dreptate am fi avut ceva sa-i reprosam. Dar, daca raul este o neexercitare a binelui, atunci cine l-a putut dospi decat o fiinta libera, care avea capacitatea sa aleaga binele sau sa-l refuze, deci o fiinta rationala? Deci iata cum ajungem la diavol (fost inger de lumina), iar mai apoi la neascultarea omului din Raiul in care nu crezi. Iata motivele din cauza carora avem si oamenii cu handicap, si o multime de razboaie pe care le pui in carca lui Dumnezeu.
„Nu era mai simplu ca Dumnezeu sa desfiinteze raul?” ….Ba da. Asta si face. De asta s-a intrupat Mantuitorul Hristos, cel fara de pacat, si de asta a dus crucea (pacatele) omenirii, rascumparandu-le cu jertfa Sa pe care noi nu dam nici doi bani. Cine poate sa te scoata din groapa pacatului decat Cel care este in afara lui? Din aceste motive auzim noi astazi de „mitul” mantuirii si al invierii. Ca sa credem in mod liber si sa urmam. Daca nu, nu…inotam in continuare in pacat si toate urmarile lui, prefacandu-ne sanatosi tun.
A spune ca Dumnezeu este vinovat de existenta pacatului, doar pentru ca El si-a permis sa faca niste fiinte libere si rationale, e ca si cum am acuza parintii de crima, pentru crima copiilor carora le-au dat nastere. Daca eu imi exercit vointa de a fi hot sau criminal, atunci nu inseamna ca parintii mei sunt vinovati pentru asta deoarece ei m-au invatat de bine, insa eu mi-am folosit vointa aiurea. Tot asa, la o scara mai mare, nu putem sa-l incriminam pe Dumnezeu pentru alegerile proaste pe care le facem noi si pe care le-au facut si altii inaintea noastra.
[i]Nu era mai simplu ca Dumnezeu sa scrie mare pe cer „BAAA, eu EXIST!!!”[/i]
Ba da, era mult mai simplu. Dar lucrul acesta ar fi incalcat libera vointa de a alege sa-L urmam sau nu. Avem libertatea de alegere in conditiile de fata, iar varianta propusa de tine, ar fi doar un act abuziv prin care Dumnezeu sa se impuna. Dar nu, El doar sta la usa inimii si bate. Cine ii deschide bine, cine nu, nu.
Ai spus: [i]”Ziceti ca voua, crediniciosilor vi se arata, noua, necredinciosilor nu, ca oricum nu vrem sa il vedem. Sa inteleg ca nu e „suficient” de atotputernic, capabil sa ne convinga pe toti?”[/i]
Depinde ce intelegi tu prin „vi se arata”. Dat fiind ca nu stiu ce intelegi prin asta, nici nu pot infirma, nici nu pot confirma.
A doua intrebare este un sofism, care cred ca e luata de pe forumurile de atei. Te rog sa ma ierti daca gresesc in presupuneri.
Iata rationamentul pe care vrei sa il induci:
Daca Dumnezeu nu e suficient de atotputernic ca sa ii convinga pe toti oamenii sa creada inseamna ca nu este atotputernic.
Daca nu e atotputernic, inseamna ca nu e Dumnezeu.
Deci nu exista Dumnezeu.
Numai ca tu, in acest rationament, faci abstractie de vointa de alegere a fiecaruia pe care Dumnezeu o respecta cu sfintenie si nu vrea sa o incalce nimanui. De asta te tot chinui sa negi liberul arbitru. Ca negand asta, il scoti si pe Dumnezeu vinovat de toate…desi stii ca fiecare alegem sa facem bine sau nu.
Nici nu trebuie sa te conving de asemenea „teorie”. Liberul arbitru este atat de practic in fiecare clipa, incat e ca si cum m-as stradui sa-ti demonstrez ca exista gravitatie, in timp ce tu o negi scapandu-ti pixul din mana care [b]se duce doar in jos.[/b]
PS: Multumesc, dar nu esti dator sa-mi multumesti deoarece nu am facut nimic special. Un dialog care se desfasoara in limitele bunului simt si al argumentarii este de datoria noastra sa-i dam curs, indiferent de persoana si de opiniile pe care le are.
Admin
februarie 10, 2011 @ 7:23 am
„Frumoasa” teoria cu [i]”daca Dumnezeu era corect si drept, nu ar fi lasat ca o nedreptate (rautatea celor din jur) sa se transforme intr-o alta nedreptate (suferinta unor oameni nevinovaÅ£i), pur si simplu suprima raul de la radacina: anihila pe cei nedrepti pe care de fapt tot el i-a creat.”[/i]
Punand in practica teoria aceasta, n-ar face Dumnezeu decat sa devina un Hitler universal: am fi fost dati cu totii la „crematoriu” ca sa ramana rasa ariana :-).
Cine este drept inaintea lui Dumnezeu? Cine este fara de pacat? Cine nu a facut nedreptati si rautati care s-au transformat in suferinta fata de alti oameni?
Copiii care nu asculta de parinti, le fac necazuri…cate si mai cate?
Barbati care s-au imbatat, injurat, umilit?
Doctori care i-au spaga, si nu-si dau interesul sa faca operatia cum trebuie desi au jurat?
Politicieni nu mai zic…Exemplele pot continua de la vladica la opinca, inclusiv cu preotii, inclusiv cu mine si cu tine.
Cu aceasta teorie pusa in practica n-ar mai ramane un singur om pe pamant, caci toti facem pacate, facandu-i pe altii sa sufere mai mult sau mai putin.
De aceea este ingaduit raul si de aceea sunt lasati cei buni (desi si acestia cad in pacate) cu cei rai impreuna. ca sa ne inteleptim, si sa ne mantuim. Altfel nu s-ar mantui nimeni….desigur, daca nu consideram mantuirea un mit.
Saurian
februarie 10, 2011 @ 7:36 am
Nicolae, răul vine din cauza omului. Toate ereziile au fost făcute din mândria omului precum şi războaiele şi toate cele. E nedrept să acuzi pe Dumnezeu pentru prostiile oamenilor precum e nedrept să acuzi poporul german pentru un nebun ca Hitler. Toate aceste nedreptăţi faţă de unii oameni nevinovaţi apare pe de o parte din cauză că noi suntem strânşi legaţi. Deci orice rău şi orice bine ne afectează pe toţi. Aşa ne-a făcut Dumnezeu tocmai ca să nu putem să ne izolăm în egoismul nostru ci să fim într-un fel forţaţi să biruim această boală puternică. Pe de altă parte nedreptăţile ce suferă alţii sunt permise ( atenţie că am spus permise şi nu date ) şi din pronia lui Dumnezeu. Dumnezeu nu lasă să păţească cineva mai mult decât poate duce şi orice nedreptate ce i se întâmplă unui om este permisă de Dumnezeu tocmai să-l apere de om de alte păcate ce le-ar fi făcut. Până la urmă şi aici să vede atotputernicia lui Dumnezeu şi atotînţelepciunea Sa. El fiind atotputernic nu are nevoie să-şi arate puterea Sa şi să le inspire la toţi frică şi să-i ţină pe toţi sub papuc ci dimpotrivă El lasă să acţioneze răutatea şi o întoarce tot spre binele omului. Pare-se că răul conduce acum lumea dar de fapt Dumnezeu o conduce din umbră şi tot răul e spre bine. Să-ţi dau şi un exemplu concret. Când Hristos a fost pus pe cruce diavolii au crezut că au biruit dar s-au trezit de fapt fraieriţi că Hristos fiind omorât S-a putut coborî în iad ( în ce sens a putut coborî Hristos în iad doar fiind ucis? În sensul în care a respectat regulile lumii acesteia şi pe care le respectă şi demonii adică nu a trişat profitând de atotputernicia Sa. ) şi a jefuit iadul de toţi oamenii care au avut o înclinaţie cât de cât spre El şi în plus a şi înviat. Sau dacă ai citi vieţile sfinţilor mucenici. Se apucau necredincioşii să tortureze un mucenic şi se trezeau că se converteau alţii din jurul lor spre creştinism şi luau mucenicia. ŞI oricât se necăjeau să distrugă creştinismul el se multiplica tot mai tare. Oare nu asta e semn de atotputernicie? Când eşti mai puternic şi mai deştept? Când nu-l laşi pe duşman să facă vreo mutare sau atunci când îi întorci mutările sale împotriva lui? Şi faza cu scrisul "Eu exist" ar arăta că Dumnezeu ne calcă în picioare liberul arbitru prin faptul că nu ne oferă posibilitatea să spunem că nu există. Dar tocmai prin faptul că nu avem nici o dovadă incontestabilă că există şi prin faptul că ne permitem toate atrocităţile şi hulele şi răutăţile de care suntem capabili arată cât de liberi ne lasă Dumnezeu. Iar în legătură cu vindecarea bolilor prin rugăciuni trebuie să te contrazic pentru că nu cred că ai citit sau te-ai interesat prea mult de astfel de cazuri care sunt cu milioanele. Lumea de azi, mass-media de azi ne dă o imagine foarte stricată a lumii, o imagine parţială a lumii. Tu nu vezi prin mass-media de azi ce se întâmplă în toată lumea asta şi câte lucruri complexe au loc. Nu vezi câţi oameni au apelat la tot felul de doctori şi nu s-au vindecat decât prin slujbe sau câţi oameni au stat în medii unde era imposibili să nu te îmbolnăveşti din punct de vedere medical şi totuşi n-au păţit nimic ( şi nu mă refer la răceală sau nimicuri din astea ci la chestii grave cum ar fi SIDA, tuberculoza, lepra etc. ). Şi crezi că toate aceste cazuri sunt prin efect placebo? Atunci înseamnă că nu există nici o boală ce nu poate fi vindecată de corpul uman. Deci să înţeleg că şi deformaţiile care după rugăciuni au revenit la normal tot prin efect placebo? Dar epilepticii şi toţi nebunii? Încearcă să citeşti şi cărţi de anumiţi doctori creştini care spun clar că rugăciunea chiar ajută pe om. Ţi-aş recomanda de exemplu "Omul – fiinţă necunoscută" scrisă de Alexis Carrel sau să citeşti psihologie scrisă de Frankl. Îmi pare rău că nu prea cunosc cazuri de doctori şi de oameni de ştiinţă creştini pe care să ţi-i recomand. Sper că te-am ajutat cu unele răspunsuri la întrebări.
Aş vrea să îţi mai spun ceva. Întrebări vor tot apărea indiferent câte răspunsuri îţi vom da şi niciodată nu vei fi total convins de realitatea creştinismului şi a ortodoxiei. Problema la credinţa asta ( ca şi la orice credinţă ) e faptul că nu e o învăţătură filozofică. E şi asta dar e mai mult. În orice religie apare şi practica care dacă se face te face să înţelegi unele lucruri ce nu le-ai înţelege în mod natural. Tu eşti ateu aşa că nu îţi voi spune că doar ortodocşii au dreptate şi toţi greşesc. Orice religie ( şi mă refer la o religie reală ce are o anumită experienţă de sute de ani, nu la toate prostiile new-age ce au apărut acum ca ciupercile după ploaie ) dacă e trăită te pune în legătură cu o altă lume, un alt univers. Şi dacă căutarea ta e sinceră atunci religiile te pun în legătură chiar cu DUmnezeu ( dacă nu, s-ar putea să intri în legătură cu dracii şi să înnebuneşti exceptând cazul ortodoxiei ce are o experienţă foarte mare în astfel de înşelări şi de asta şi-a dezvoltat unele reguli foarte sigure ce te apără de astfel de lucruri cum ar fi ascultarea de duhovnic ) şi vei ajunge la o măsură mai înaltă de a vedea şi a gândi lucrurile. Aşa cum spune Sfinţii Părinţi: atunci când ajungi în legătură cu Dumnezeu nu vezi sute şi zeci de raţiuni în lume ci vezi o singură Raţiune în tot ce se întâmplă, o Raţiune mai presus de orice. Cam cum e şi în fizică teoria unificării ce se vrea ca toate fizicile ( cuantică, relativistă ) să le pună sub o singură raţiune mai înaltă aşa şi aici tot ce se întâmplă în lumea asta ( istorie, psihologie, economie, matematică, fizică, biologie etc. ) sunt unificate sub o Raţiune mai înaltă pe care să ţi-o dea Domnul să o cunoşti.
Nicolae Coman
februarie 12, 2011 @ 11:16 am
Revin cu răspuns
Citez din argumentele antevorbitorilor:
[quote]”Dumnezeu, fiind omnipotent şi omniscient, cunoaşte perfect viitorul şi are puterea de a-l schimba, de a ne constrânge să acţionăm în conformitate cu voia Sa, dar nu voieşte să ne facă aceasta, tocmai pentru că ne iubeşte, iar dragostea autentică presupune şi respectarea libertăţii celui iubit.”[/quote]
(spune un Anonim pe 09-02-2011 15:28:06)
Răspuns:
Deci pentru că ne iubeşte, ne lasă să facem şi bune dar mai ales şi rele. Ce fel de iubire o fi asta? Să stai nepăsător la atâtea crime, războaie, oameni care suferă nevinovaţi? Şi asta doar pentru a permite acel liber-arbitru. Am impresia că acest concept e doar un praf în ochi aruncat de credincioşi pentru a explica ilogicul unei entităţi atotputernice, care trebuie considerată benefică, dar a cărei creaţie este nu scapă de malefic.
[quote]”Pai daca ar trebui sa "suprime raul din radacina" ar trebui sa ne suprime pe toti, ca toti suntem pacatosi…”[/quote]
(Susţine Tania pe 10-02-2011 08:46:03)
Raspuns:
Staţi un pic, chiar toţi, care suntem creaţia Domnului, suntem păcătoşi? Îmi pare rău, dar credinţa dumneavoastră e chiar o blasfemie (sic!). Adică Dumnezeu atât de atotputernic şi de bun este, încât a creat o lume nu doar păcătoasă, ci în întregime păcătoasă. Sincer, aceste dogme creştine mă înspăimântă.
[quote]”"Nu era mai simplu ca Dumnezeu sa desfiinteze raul?" ….Ba da. Asta si face. De asta s-a intrupat Mantuitorul Hristos, cel fara de pacat, si de asta a dus crucea (pacatele) omenirii, rascumparandu-le cu jertfa Sa pe care noi nu dam nici doi bani.”[/quote]
(Admin, pe 10-02-2011 09:12:30)
Raspuns:
Daaa, se vede. Să enumăr toate războaiele, toate crimele care s-au succedat de vreo două milenii încoace? Toate acestea au culminat cu sistemele totalitare ale secolului abia trecut, mă refer aici la comunism şi nazism? Efectul acelei jertfe a presupusului mântuitor? Zero!!! Pot spune chiar negativ, dacă menţionez şi războaiele religioase, Inchiziţia, susţinerea sclaviei (menţionată chiar şi în Biblie), distrugerea unor civilizaţii necreştine (vezi po***ţiile precolumbiene). Toate acestea Dumnezeu le-a permis, căci în marea sa bunătate şi dragoste faţă de omenire trebuia să respecte conceptul de ”liber-arbitru”. Nu contează că mor oameni nevinovaţi, că se nasc copiii cu diverse probleme, că nu toţi au şanse egale. Important e să dăinuie liberul-arbitru. Cine o fi inventat acest concept? Vreun apologet al religiei şi pe care toţi credincioşii l-au preluat şi astfel nu mai au nevoie să mai gândească. La orice întrebare răspundeţi simplu: Liberul-arbitru e de vină.
[quote]”Se apucau necredincioşii să tortureze un mucenic şi se trezeau că se converteau alţii din jurul lor spre creştinism şi luau mucenicia. ŞI oricât se necăjeau să distrugă creştinismul el se multiplica tot mai tare. Oare nu asta e semn de atotputernicie?”[/quote]
(Saurian, pe 10-02-2011 09:36:57)
Raspuns:
Răspândirea creştinismului nu este un argument pentru atotputernicie. Creştinismul nu reprezintă decât o parte a tuturor religiilor lumii. Nici măcar nu e majoritar. A, uitasem, liberul arbitru e de vină. D-aia există şi atâtea ramuri ale creştinismului: catolicism, protestantism (şi aceasta cu atâtea direcţii), ortodoxie, baptişti, penticostali, martori ai lui Iehova. În care să credem, care e cea corectă? Şi cum dovediţi aceasta? Căci fiecare susţine că religia proprie e cea adevărată. Dacă locuiam vreo o mie de kilometri mai la sud-est, aţi fi spus că Allah este cel adevărat.
Închei cu un citat din Biblie, preluat de la dumneavoastră, care contrazice categoric existenţa liberului-arbitru:
[quote]”Nici un fir de păr nu se mişcă fără voia lui Dumnezeu, aşa cum zice chiar El în evanghelie. Prin asta înţelegem că nici cea mai mică mişcare din Univers nu se întâmplă în afara planului lui Dumnezeu pentru omenire.”[/quote]
(https://www.ortodoxiatinerilor.ro/intrebari-incomode/17487-de-ce-sunt-incurcate-cile-domnului.html)
Ştiu că veţi susţine că sunt o unealtă a diavolului. Diavol creat tot de Dumnezeu. Scuze, diavolul este tot o consecinţă a liberului-arbitru, a acelei dovezi de dragoste a domnului faţă de supuşii săi. Din păcate, diavolul este o creaţie a creştinismului. Ateii nu cred în aşa ceva.
Admin
februarie 12, 2011 @ 12:56 pm
Salut Nicolae,
Imi pare rau, dar ca sa-ti raspund la ceea ce ai spus ar trebuie sa vorbim ore-n sir. E imposibil sa discutam prin comentarii, in primul rand pentru ca daca ti-as raspunde la o pagina scrisa de tine ar trebui sa scriu 3 pagini.
1. Daca Dumnezeu ar sta nepasator lumea era sfarsita de mult. Gandeste-te de cate ori te-a pazit de pericole sau intamplari care-ti puteau schimba viata! Libertatea oamenilor nu ingradeste libertatea lui Dumnezeu. Este un jucator in jocul vietii ca si noi, si nu ne constrange vointa spre ceva anume, dar are mijloace prin care poate schimba lucrurile.
2. Lumea e plina de sfinti, de oameni fara pacat, dar cel mai mare sfant va spune cu cea mai mare siceritate intodeauna: „Sunt mai rau decat toti oamenii de pamant!”. Din acest motiv nu are nimeni curaj sa se declare fara pacat. Suntem toti pacatosi, pentru si asa buni fiind, am putea fi si mai buni, am putea fi asemenea lui Dumnezeu.
3. La argumentele tale privind faptul ca lumea nu s-a schimbat dupa ce a venit Hristos, am facut un articol special despre acest lucru:
https://www.ortodoxiatinerilor.ro/credinta-si-stiinta/analogii/17253-sida-i-pcatul.html
4. Avem deasemenea un articol despre existenta diavolului si libertatea lui:
https://www.ortodoxiatinerilor.ro/intrebari-incomode/16798-exista-diavolul-sau-e-doar-o-poveste.html
Cat priveste numarul crestinilor, crestinii sunt cel putin 2 miliarde de oameni…
Nicolae Coman
februarie 12, 2011 @ 4:53 pm
Tot nu aţi răspuns la întrebare
Bun, există liber-arbitru. Atunci de ce nu ne naştem toţi cu şanse egale, ca într-adevăr să putem alege în condiţii de egalitate a şanselor? Repet, ce legătură are liberul-arbitru cu faptul că de multe ori cei nevinovaţi sunt loviţi?
Ana
februarie 12, 2011 @ 6:13 pm
Nicolae, ne nastem toti in functie si de stramosii nostri.
Cand eu eram copilas, ma intebam cum de nu m-am nascut intr-o familie de printi sau intr-o alta tara:-). Mi-au trebuit vreo 30 ani sa inteleg ce dar mi-a dat mie Dumnezeu ca m.-am nascut pe pamant ortodox, din parinti ortodocsi. Dumnezeu stie ce ne este de folos.
Uite, incearca sa te gandesti daca chiar ti-ar fi de folos sa fii altfel.
Nicolae Coman
februarie 13, 2011 @ 1:59 am
Stimată doamnă/domnişoară Ana, răspunsul vădeşte superficialitate sau ipocrizie.
Cum putem spune unui copil născut cu handicap: ”La ce îţi folosea dacă te-ai fi născut normal?”
Sau evreilor ucişi la Auschwitz: ”Le ce vă folosea dacă nu eraţi discriminaţi de ceilalţi?” (Ceilalţi fiind de fapt creştinii care nu admiteau că puteau exista şi alte etnii, alte religii).
Astfel de răspunsuri mă fac să dispreţuiesc şi mai mult această demagogie habotnică a dogmatismului religios de doi bani, bazat pe o gândire primitivă.
Nu mai mă mir că sub semnul crucii creştine s-au comis atâtea orori: cruciadele, Inchiziţia, Holocaustul, decimarea popoarelor precolumbiene (considerate primitive) de către creştinii ”civilizaţi” europeni.
E nevoie să menţionez şi aspectele negative ale Bibliei, care consfinţesc sclavia, inferioritatea femeii, dispreţul faţă de străini?
Să nu vă miraţi că numărul necredincioşilor este în creştere, a acelor atei pe care voi îi consideraţi imorali, împinşi de la spate de diavol (diavol care de fapt al vostru este, voi l-aţi inventat!).
Saurian
februarie 13, 2011 @ 6:25 am
Nicolae, întâi vreau să lămurim ceva: ideea că faptul că noi te-am considera al vrăjmaşului din cauză că nu eşti de acord cu învăţătura Bisericii este foarte falsă. Dacă cineva te-ar fi considerat aşa nu ar mai fi vorbit cu tine. Acum revenind la subiect:
Răspândirea creştinismului este o minune din cauză că la nici o religie nu i s-a pus atâta rezistenţă de la începuturile ei cum s-a făcut creştinismului. Creştinism a fost adus de Hristos (un singur om) şi de la început mulţi i-au stat împotrivă. Toţi adepţii lui Hristos care erau în mare parte oameni simpli şi fără carte L-au părăsit la un moment dat pe Hristos fiind prea preocupaţi să-şi salveze pielea. Totuşi acum e religia cea mai răspândită din lume deşi e cea mai nouă şi după unii ( adepţii hinduismului, budismului, etc. ) cea mai săracă.
Întrebarea cu liber-arbitru văd că e o întrebare capcană. Dacă omul ar putea să facă orice rău vrea atunci susţii că Dumnezeu e nedrept din cauză că lasă să sufere pe cei nevinovaţi. Dacă Dumnezeu nu lasă pe omul să facă ce vrea susţii că nu are liber-arbitru. Defineşte tu ca ateu stat liber. Dacă omul e liber să facă ce vrea atunci oamenii nevinovaţi vor avea de suferit într-un stat liber. Dacă există legi care să nu te lase să faci chiar ce vrei atunci statul nu dă libertate totală omului deci nu există la ora actuală nici un stat în care omul este liber. Deci dacă omul nu e liber în propria lui creaţie statală cum poate să-şi folosească liber-arbitru în relaţia cu Dumnezeu?
Iar în legătură cu ultimul mesaj spus Anei în legătură cu cruciadele şi inchiziţia ştii ce faci? Acuzi toţi germanii care au existat, există şi vor exista pentru prostiile unui Hitler. Asta tu cum numeşti? Oare cum ar fi să-i acuz pe atei de torturile făcute creştinilor din cauza unui Stalin ateu?
Ştii care e problema ta? Tu te opreşti la doar ce e aici şi din cauza asta ridici problema handicapaţilor şi a evreilor chinuiţi. Dar uiţi că Dumnezeu nu se îngrijeşte să ne fie bine în aceşti 80 de ani atât de mult cât în veşnicie. Dacă nu crezi în viaţă veşnică cum să-ţi explicăm problema răului din lume? Am intrat pe site-ul tău şi am observator că eşti adeptul studiului şi cercetării (ai scris multe articole pe wikipedia ). Caută la teoria unificării care e problema principală. E vorba de fizică. Spunea la un moment dat că mecanica relativistă nu se împacă deloc cu cea cuantică şi de asta e destul de improbabil o teorie a unificării. Totuşi dacă am considera existenţa a n-dimeniuni ( nu mai ţin minte cât era n ) s-ar putea găsi o soluţie. Cam aşa e şi aici. Dacă ai considera şi viaţa veşnică şi ce se cere acolo multe probleme din lumea asta fără soluţie (nedreptăţi de genul de ce x din Africa se naşte fără vreo şansă de viaţă normală faţă de z din America) au soluţii. Doamne ajută!
P.S.: Şi repet că practica ţi-ar da răspunsuri mult mai bune decât orice discuţie pe care putem să o avem. Unele lucruri nu pot fi înţelese cu mintea omului ci trebuie trăite.
Nicolae Coman
februarie 13, 2011 @ 7:18 am
Domnule Saurian, problemele pe care le-am pus sunt clare şi concrete, suficient de clare pentru a infirma inexistenţa unei entităţi atotputernice şi binevoitoare. Nu evitaţi subiectul introducând chestii la care puţini se pricep (spaţii n-dimensionale, mecanică relativistă). Prin asta nu faceţi decât să mascaţi ilogicul unei dogmatici religioase, dar pentru care nu aveţi simţ critic datorită acelui sentiment religios de frică.
Nu am nevoie de acel sentiment de frică pentru a fi un om corect.
Nu îmi este necesară teama de nu ştiu ce pedeapsă din partea divinităţii pentru a-mi respecta semenii, pentru a fi un bun părinte, coleg, soţ etc, etc.
Nu am nevoie de iluzia unei vieţi eterne de după moarte.
Apreciez viaţa pe care o am (aşa finită cum e) şi să mă bucur de ea după posibilităţi.
Din acest punct de vedere, ateii nu sunt cu nimic inferiori credincioşilor, căci pot face lucruri bune şi fără a avea pretenţia vreunei răsplate ”eterne” din partea divinităţii.
Dan
februarie 13, 2011 @ 8:17 am
Nicolae, iarasi am o rugaminte la tine: Sa nu fii nesimtit, acuzand fara motiv rational pe cine nu trebuie: "Nu mai mă mir că sub semnul crucii creştine s-au comis atâtea orori: cruciadele, Inchiziţia, Holocaustul, decimarea popoarelor precolumbiene (considerate primitive) de către creştinii ”civilizaţi” europeni."
Eu zic sa invatam un pic de istorie inainte de a vorbi despre istorie. Asa se cade.
Care sunt motivele pentru care au existat Inchizitia si cruciadele? Stii cui se datoreaza inchizitia?
De cand este si Holocaustul vina a crestinilor? Era Hitler si cu adeptii crestin? Promova crestinismul?
Nici macar autoritatile de la Nurnberg nu au ajuns la o asemenea concluzie mizera si plina de ura precum cea expusa de tine: faptul ca vina holocaustului se datoreaza crestinismului.
Deci, te rog la modul sincer, fara ironie, sa deschis manualele de istorie pentru a invata istorie, nu blogurile de atei.
Cand afirmi ca "problemele pe care le-am pus sunt clare şi concrete, suficient de clare pentru a infirma inexistenţa unei entităţi atotputernice şi binevoitoare." ar trebui sa aduci si argumente pentru asta…nu numai sa afirmi. Eu daca afirm ca luna e patrata, nu este demonstrat ca intr-adevar luna e patrata. Adu te rog argumente care sa infirme existenta unei entitati atotputernice si bine-voitoare.
Afirmatia "Nu evitaţi subiectul introducând chestii la care puţini se pricep (spaţii n-dimensionale, mecanică relativistă)." este una lipsita de bun simt (o preconceptie despre om, inainte de a-i cunoaste cunostintele ci capacitatile intelectuale), dar este si o eroare de logica, ce se numeste ad hominem (faci atac la persoana, nu la argument).
Nu a spus nimeni ca nu putem fi corecti si fara sentiment de frica. Putem foarte bine, bazat pe sentimentul de dragoste.
Ai spus ca "Apreciez viaţa pe care o am (aşa finită cum e) şi să mă bucur de ea după posibilităţi. " si vreau sa te incredintez ca si noi ne bucuram de viata, nu mai putin decat tine. Dar nu ne oprim aici.
Laura-optimista
februarie 13, 2011 @ 11:02 am
Dan scrie: "Nu a spus nimeni ca nu putem fi corecti si fara sentiment de frica. Putem foarte bine, bazat pe sentimentul de dragoste".
Aşa este, sunt întru totul de acord. Adevăraţii creştini ascultă poruncile lui Dumnezeu nu pentru că se tem de pedeapsă şi nici din interes, căutând răsplata, ci numai şi numai din dragoste faţă de El. Iubirea faţă de Dumnezeu este, pentru adevăraţii credincioşi, unicul motiv al ascultării lor faţă de Domnul. De asemenea, pentru creştinii autentici unica pedeapsă, unica tragedie reală ar fi despărţirea de Dumnezeu, iar nu vreun foc material veşnic sau mai ştiu eu ce imagini simbolice medievale ale iadului. Cea mai cumplită pedeapsă este lipsa lui Dumnezeu şi incapacitatea de a iubi, potrivit definiţiei iadului formulată în literatura lui Dostoievski.
În acest sens, un mare teolog şi ascet creştin, Sfântul Antonie cel Mare spunea că nu se teme de Dumnezeu, ci Îl iubeşte.
O zi bună!
Laura-optimista
februarie 13, 2011 @ 12:57 pm
"… nici scăparea de iad, nici bucuria cerescului lăcaş, nimic nu poate copleşi bucuria care le depăşeşte pe toate: să fim, totodată, iubitorii şi iubiţii lui Hristos."(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese)
Cum să nu te umple de bucurie aceste cuvinte, oricât de împietrită în necredinţă ţi-ar fi inima? "să fim, totodată, iubitorii şi iubiţii lui Hristos", aşa să ne ajute Domnul pe toţi!
Saurian
februarie 13, 2011 @ 2:52 pm
@Nicolae Coman: cine a spus că ceea ce fac o fac de frică? Prietene şi tu acuzi creştinismul şi ortodoxia pentru nişte oameni care au fost creştini cu numele. Spui că pui probleme concrete? Care sunt acelea? Tu cauţi ceva utopic şi nici un răspuns nu te mulţumeşte ( cum am explicat mai sus ): dacă Dumnezeu lasă pe om să facă orice acuzi pe Dumnezeu că permite să sufere nevinovaţii iar dacă spun că Dumnezeu nu permite chiar orice spui că nu există liber-arbitru. Nu e cel mai genial felul cum le rezolvă Dumnezeu? Permite relele făcute de oamenilor răi, oamenilor nevinovaţi dar o permite cu o anumită raţiune şi dând sprijin celui nevinovat sau limitând acţiunile celui rău? Sincer mi se pare că Îl acuzi pe Dumnezeu pentru nişte probleme ce le vezi în jur pentru că e mai simplu să dai vina pe ceea ce nu cunoşti. Ai o imagine foarte stricată în privinţa oamenilor credincioşi, trăitori în Hristos, şi asta din cauză că nu cunoşti un astfel de om ci doar cunoşti cel mult oameni religioşi, oameni ce trăiesc credinţa sub o formă exterioară în urma multelor cărţilor citite.
Andrei
martie 7, 2011 @ 1:43 pm
Super frumoasa discutie.
Sunt extrem de multumit ca la acei de pe aici le place sa gandeasca, nu sunt fanatici.
Imi plac atat intrebarile si argumentele lui Nicolae, cat si a celorlalti utilizatori.
Totusi imi pare ca undeva nu dati raspunsuri destul de clare si deslusite lui Nicolae.
Eu am gasit raspunsuri la careva intrebari puse de Nicolae, dar imi pare mie ca ele nu-s tocmai ortodoxe, totusi v-as invita pe toti pe portalul principiuldivin.md sa discutam cu cei de pe acolo aceste intrebari pe forumul lor si sa vedem unde incurca ei credinta ortodoxa 😉
Imi pare ca Nicolae a mai citit careva filosofii religioase in afara de cea crestina, unde lucrurile se explica din alta perspectiva.
Bravo voua celor ce va place sa ganditi intru Domnul, pentru a apara pe Dumnezeu in fata celor ce nu-L cunosc de Tata.
Va multumesc!!!
Lili
martie 10, 2011 @ 7:18 pm
Frumos articolul.Si eu mi-am pus intrebarea aceasta de multe ori si am primit un raspuns foarte bun care-l am de-atunci mereu in minte.Raspunsul care l-am primit a fost acesta: Fara suferinta n-ar mai exista compasiune !
Andrei
martie 10, 2011 @ 8:07 pm
"Fara suferinta n-ar mai exista compasiune"
Compasiunea te face cumva mai fericita?
Nu cred ca Dumnezeu si-ar fi dorit sa existe raul, suferinta, pentru ca omul sa inteleaga ce inseamna compasiunea.
Am mai auzit si asa fraze, ca nu existe dragoste fara suferinta! Hmm, eu insa cred ca anume dragostea adevarata iti linisteste suferintele si te face fericit, "fii in iad si nu deznadajdui" 🙂
Suferinta nu este ceva dorit de Dumnezeu!!!
Nicolae Coman
martie 13, 2011 @ 10:57 am
Nu urăsc religia
Mi s-a spus că urăsc religia. Nu e adevărat, iubesc toate religiile şi le studiez cu mult interes. Problema, pe care creştinii nu o înţeleg, este că iubesc toate religiile în mod egal. Şi asta pentru că toate susţin că deţin adevărul absolut. Dacă eu nu urăsc religia, în schimb văd că dvs. nu mă agreaţi. Văd că vă deranjează spusele mele. Dacă veţi crede că prin interdicţia pe care mi-o "oferiţi" veţi rezolva ceva, vă înşelaţi. Nu veţi dovedi decât că nu aveţi capacitatea de a suporta un dialog şi cu persoane care pot avea şi alte opinii. Prin aceasta nu faceţi decât să aduceţi un deserviciu propriei religii şi atunci nu ştiu de ce mai vă miraţi că multe persoane vă consideră că aparţienţi unei lumi învechite, anchilozate, incapabile de a se adapta la realităţile lumii de azi.
Saurian
martie 13, 2011 @ 2:21 pm
@Nicolae coman: Ceea ce văd că ai ignorat este motivul pentru care admin nu te-a mai lăsat să postezi şi anume că nu aveai minimul de respect faţă de noi creştinii. Acesta e singurul motiv pentru care să zicem că nu ai fost agreat. Am mai fost şi pe alte site-uri şi bloguri şi nu ştiu dacă găseşti unul mai permisiv ca acesta atât timp cât vorbeşti şi te comporţi în limita bunului simţ. Dacă vrei să înţelegi asta e ok iar dacă nu atunci poţi să crezi ce vrei despre creştini.
Saurian
martie 13, 2011 @ 6:26 pm
Admin, de ce mi-ai sters mesajul?
Admin
martie 14, 2011 @ 6:26 am
Salut Saurian, nu ţi l-am şters, altceva s-a intâmplat. Duminica noi lăsăm comentariile doar cu aprobare, fără să apară direct pe site, pentru că nu suntem în faţa calculatorului şi nu putem modera discuţiile.
Comentariul tău aştepta aprobare. Acum îl poţi vedea pe site.
Ana
martie 14, 2011 @ 7:57 am
Inselare
Nicolae Coman
[quote][/quote]Problema, pe care creştinii nu o înţeleg, este că iubesc toate religiile în mod egal. [quote][/quote]
Nu ai cum sa iubesti toate religiile in mod egal. E doar o parere din nevoia ta de bunatate, insa este inselare data de cel rau care te indeparteaza pe tine de adevarata credinta.
Iubirea este legata de Dumnezeu. Ori daca-L iubesti pe El, respecti legile date de El si mergi pe Cale. Ori Calea, singura cale adevarata este unde sunt si cele 7 Taine, in sfanta si soborniceasca biserica Ortodoxa.
Doamne ajuta
Nicolae Coman
martie 14, 2011 @ 11:47 am
Stimată doamnă Ana, şi islamicii şi iudeii şi animiştii etc etc spun că religia lor proprie este cea adevărată, că aceea este calea sigură şi adevărată.
Care este răspunsul dvs?
Nicolae Coman
martie 14, 2011 @ 11:52 am
Şi încă o chestie: Creştinismul are multe ramuri şi subramuri (unii spun că ar fi de ordinul zecilor de mii), de ce ortodoxia este cea ”adevărată”?
Nu aştept răspuns de tipul: e spiritul naţional al României, e religia strămoşească, căci nu au consistenţă. În plus, strămoşii mei au fost şi dacii şi romanii, care au fost politeişti.
Admin
martie 14, 2011 @ 12:29 pm
Salut Nicolae,
Ca să argumentăm noi că Biserica Ortodoxă este cea adevărată ar trebuie să începem o discuţie istoric-teologică în detaliu, şi mai greu se poate face acest lucru în scris.
Dan
martie 14, 2011 @ 1:27 pm
Nicolae am sa incerc sa-ti raspund succint, fara a avea pretentia de exhaustivitate din pricina motivului specificat de Admin.
Teoria ramurilor conform careia sunt mai multe credinte adevarate este nula de drept, datorita faptului ca mai multe adevaruri nu se pot contrazice (ar fi un nonsens), dar si datorita crezului instituit la Sinodul Ecumenic de la Niceea si pe care catolicii, penticostalii, baptistii, etc il eludeaza:
[i]"Cred Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul,…Întru-una Sfântă Sobornicească şi apostolească Biserică,"[/i]
Deci nu exista mai multe biserici adevarate ci doar UNA SINGURA. Restul s-au indepartat mai mult s-au mai putin de adevar si nu importa acum cat de mult s-au departat ci doar ca s-au departat. Prin asta nu inseamna ca aceste culte nu au elemente comune de adevar cu dreapta credinta. Au, dar sunt si multe erezii strecurate/abateri de la adevar…care nu fac decat rau.
Prima departare a fost invatatura Filique introdusa de catolici, lucru pentru care a avut loc marea schisma. De la Filique, catolicii au ajuns la infailibilitatea papei, la purgatoriu, la indulgente….si la vestita inchizitie care nu este decat produsul ereziei si totalitarismului (adica in special infailibilitatea papei).
Ceea ce este esential sa stii, este ca invatatura crestin-ortodoxa este singura care nu a deviat cu nimic de la ceea ce a lasat Hristos si apostolii ca invatatura: nimic deviat, nimic modificat/alterat in invatatura de credinta fata de ceea ce a fost lasat de la inceput.
Daca vrei sa afli mai multe raspunsuri pe tema asta, iti recomand cateva repere lasate de pr. Cleopa: http://www.credo.ro/catolicism.php ([url][/url])
Ana
martie 14, 2011 @ 1:35 pm
Sa ne testam credinta
Multumesc Claudiu.
[quote]Stimată doamnă Ana, şi islamicii şi iudeii şi animiştii etc etc spun că religia lor proprie este cea adevărată, că aceea este calea sigură şi adevărată.
Care este răspunsul dvs?
[/quote]
1. Parintele Nicolae Tanase fiind intrebat intr-o conferinta, daca este bine sa citim si alta carte in afara de cea ortodoxa, raspundea:
[i]Ca sa putem citi tot ce au scris sfintii parinti si toti traitorii crestini ortodocsi, ne-ar trebui sa traim vreo 600 ani. Ptr ca noi nu putem sa citim intr-o viata decat foarte putin din aceste scrieri duhovnicesti, nu trebuie sa ne pierdem timpul cu altele. [/i]
2.In afara de asta, alt parinte spunea ca [b]atunci cand citesti o carte, o lucrare chiar si un ziar, te impartasesti din duhul celui care a scris. Tocmai de aceea trebuie sa fim selectivi cu ce citim[/b] si eu personal nu-mi mai permit sa citesc nimic din ce nu are legatura cu credinta mea. Am trecut de acea perioada de cautare. Avem nevoie sa stim cate ceva pentru a combate, sau ptr a-i ajuta pe cei in ratacire, dar in rest nu ne sunt folositoare.
Te rog sa ma scuzi Nicolae ca raspunsul meu la intrebarea ta trebuie sa treaca prin aceasta explicatie lunga, dar nu ai fi putut intelege de ce nu pot da decat un singur raspuns. [b]Personal nu ma mai intereseaza ce se intampla cu celelalte credinte.[/b] Am orbecait si eu ani de zile in cautari, si m-am minunat tare cand am vazut ca aveam in mine, langa mine si in jurul meu singura credinta adevarata. E uimitoare trezirea, dar se pare ca unii incapatanati ca noi trebuie sa treaca prin cautare lunga ca sa inteleaga, sa simta si sa creada in credinta stramosilor nostri.
Deci, credinta mea in Hristos, nu este bazata pe faptul ca stramosii mei au fost ortodocsi, ci am testat.o. Incearca si tu.
Ana
martie 14, 2011 @ 1:43 pm
Dan, ma bucur ca ai pus accentul pe Crez. Doamne ajuta
Nicolae Coman
martie 14, 2011 @ 2:06 pm
Scuze, dar văd că tot ocoliţi răspunsul şi să explic de ce. Dacă noi am fi locuit cu câteva mii de kilometri mai la răsărit, aţi fi spus că adevărata divinitate este Allah. În al doilea rând, mi se pare normal ca făcând apel la un reprezentant al ortodoxiei, răspunsul să fie în favoarea acestui cult. În al treilea rând, ştiţi cum aş putea eticheta propoziţia ”Personal nu ma mai intereseaza ce se intampla cu celelalte credinte”? Evit să o fac, căci îmi veţi spune că v-am jignit. Logica ar fi spus următoarele: Spre a vedea care religie e mai bună, nu ar trebui verificate şi studiate TOATE religiile? Abia atunci, în deplină cunoştinţă de cauză, aş spune: ”Da! aceasta e religia cea adevărată şi din acest moment nu mai mă interesează alte religii”.
soap
martie 14, 2011 @ 2:12 pm
Am o nedumerire sincera, nu vreau sa intru intr-o polemica de data asta, as vrea sa aud o parere cel putin.
In legatura cu liberul-arbitru:
"-)acă Dumnezeu ar alege să nu mai existe suferinţă în lume, atunci ar elimina puterea oamenilor de a alege conform voii şi firii lor"
"-)eci dacă Dumnezeu ar opri tot răul, am mai fi noi liberi?"
In rai o sa existe suferinta? Deasemenea nu o sa fi liber in rai? Sau nu va exista in rai liberul-arbiru? De ce nu creat Dumnezeu de la inceput raiul?
Dumnezeu ne iubeste, si astfel ne lasa posibilitatea sa alegem. Dar in eternitatea pe care o sa o petreceti dupa viata asta in rai nu veti avea posibilitatea sa alegeti raul.
Ana
martie 14, 2011 @ 2:46 pm
Cauta si vei gasi
Nicolae
[quote]Spre a vedea care religie e mai bună, nu ar trebui verificate şi studiate TOATE religiile? Abia atunci, în deplină cunoştinţă de cauză, aş spune: ”Da! aceasta e religia cea adevărată şi din acest moment nu mai mă interesează alte religii”.[/quote]
Nicolae, eu am scris:
[i][b]Personal nu ma mai intereseaza ce se intampla cu celelalte credinte. [/b]Am orbecait si eu ani de zile in cautari, si m-am minunat tare cand am vazut ca aveam in mine, langa mine si in jurul meu singura credinta adevarata. E uimitoare trezirea, dar se pare ca unii incapatanati ca noi trebuie sa treaca prin cautare lunga ca sa inteleaga, sa simta si sa creada in credinta stramosilor nostri.
Deci, credinta mea in Hristos, nu este bazata pe faptul ca stramosii mei au fost ortodocsi, ci am testat.o. Incearca si tu.[/i]
Deci am scris clar ca am cautat si am testat.
Saurian
martie 14, 2011 @ 6:30 pm
@soap: păi acum ţi se oferă şansa de a alege pe Hristos. Omul trăieşte trei vieţi: una de 9 luni în pântecele mamei, una de câţiva zeci de ani în viaţa aceasta şi viaţa cea veşnică. În pântecele mamei suntem creaţi fără să ne ceară Dumnezeu părerea în legătură cu ce să pună în noi. În viaţa aceasta trecătoare nici un organ duhovnicesc nu este creat fără lupta noastră în a naşte acest organ iar în viaţa veşnică vom vedea ceea ce am devenit în lupta noastră din aceşti câţiva ani. Deci nu e vorba că Dumnezeu ne ia şansa de a alege dincolo binele sau rău ci acolo vom vedea urmările alegerilor noastre făcute în viaţa aceasta. Iar răul nu există. Răul e un cancer duhovnicesc, o boală apărută în urma nedezvoltării a unor organe duhovniceşti.
Nicolae Coman
martie 15, 2011 @ 5:09 am
Nu ştiu, stimată doamnă Ana, ce aţi căutat, testat, verificat. Sunt mii de religii pe lumea asta şi toate susţin că au dreptate. Vă spun eu că nu v-ar ajunge o viaţă spre a pătrunde cât de cât esenţa tuturora. Şi să nu merg mai departe, să rămân totuşi în cadrul creştinismului. Dacă noi am fi trăit vreo câteva mii de kilometri mai la vest, aţi fi spus că adevărata religie este catolicismul şi că ortodoxia, protestantismul şi toate celelalate culte neoprotestante sunt simple rătăciri, erezii.
Şi acum către domnul Soap: Atât e de importantă libertatea asta, încât mii de oameni mor sau au parte numai de suferinţă fără a avea nicio vină? Dacă veţi spune că cei din Japonia şi-au pierdut viaţa sau agoniseala în urma seismului (bănuiesc că de Dumnezeu a fost adus) doar pentru că aveau altă religie, înseamnă că îmi veţi da un motiv în plus să detest toate concepţiile religioase, căci ce vină au de pildă copiii care nu aveau posibilitatea să aleagă între toate celelate mii de religii şi religia ortodoxă, despre care spuneţi că este ”Calea Adevărului”? Bun, dar printre ei poate se aflau şi creştini (poate chiar ortodocşi). A avut pentru aceştia Domnul vreun plan special? Sau lor poate le-a testat credinţa?
soap
martie 15, 2011 @ 7:28 am
Nicolae,
cred ca ai confundat comentariul. Si intrebarile nu prea iti erau adresate tie, eu sunt sceptic ca si tine.
Ana
martie 15, 2011 @ 7:57 am
Nicolae Coman, eu m-am trezit la adevarata credinta locuind intr-o tara protestanta. Deci se exclud acei mii de km. Am sa fac aici o precizare ca sa fie intelese anumite lucruri. Am crezut toata viata mea in Dumnezeu, mi-a fost frica de Dumnezeu, m-am rugat, insa nu am practicat credinta ortodoxa.
[quote]Vă spun eu că nu v-ar ajunge o viaţă spre a pătrunde cât de cât esenţa tuturora.[/quote]
[b]Asta daca nu as sti ce inseamna Ortodoxia si ca de fapt celelalte religii au imprumutat din credinta noastra ceea ce li se potriveste.[/b] In occident credinta ortodoxa difera de ortodoxia din tara noastra. Are influenta protestanta. De exemplu biserica catolica din Romania este mult mai frumoasa decat in occident, ptr ca are influenta din biserica ortodoxa romaneasca. Dar asta este un avantaj ptr catolicii romani.
Nu acelasi lucru se intampla cu biserica ortodoxa din occident care are influenta si din biserica catolica si din biserica protestanta. Arata a biserica ortodoxa, insa totul este minimalizat la puterile oamenilor occidentali traiti intr-un anumit confort. Tocmai de aceea parintele Serafim Rose pe care ti-l recomand, a preferat sa-si faca o manastire in varf de munte, si sa traiasca acolo cat mai simplu posibil.
Ana
martie 15, 2011 @ 8:08 am
Nicolae
[quote]Dacă veţi spune că cei din [b]Japonia şi-au pierdut viaţa sau agoniseala[/b] în urma seismului (bănuiesc că de Dumnezeu a fost adus) doar pentru că aveau altă religie, înseamnă că îmi veţi da un motiv în plus să detest toate concepţiile religioase, căci ce vină au de pildă copiii care nu aveau posibilitatea să aleagă între toate celelate mii de religii şi religia ortodoxă, despre care spuneţi că este ”Calea Adevărului”? [/quote]
Catastrofa dureroasa din Japonia s-a intamplat [b]in prima saptamana din postul Mare si intr-o zi de vineri.[/b] Ceea ce s-a intamplat acolo este un mesaj avertisment puternic pentru fiecare dintre noi. Traim noi in Post mai infranati sau nu este nici o diferenta in viata noastra?
Seismul nu a fost adus de Dumnezeu, ci a fost ingaduit.
Dan
martie 15, 2011 @ 9:29 am
Ce trist…oribil de trist… am ajuns sa-l masuram pe Dumnezeu cu priceperea noastra omeneasca, limitata in timp si spatiu si mai ales limitata la multele patimi sufletesti pe care le avem si pe care de cele mai multe ori nu le recunoastem.
Am ajuns sa-l cantarim pe Dumnezeu si pronia Sa nebanuita, ca pe un parlamentar.
Pentru sceptici/atei…sau cum vor vrea ei sa se numeasca, lucrarea de mantuire a lui Dumnezeu nu este decat o parada de analizat, un show televizat care trebuie sa ia note in functie de cheful si gustul "juriului", adica al fiecaruia.
Dumnezeu este asa si pe dincolo (toate invectivele) ca nu face precum am vrea noi sa faca, nu precum trebuie sa faca.
Fratilor Soap si Nicolae Coman, si eu am fost judecator al lui Dumnezeu, ajungand de la cearta cu Dumnezeu la ateism. Si cat nu am zis in sinea mea ca daca exista Dumnezeu atunci trebuie sa fie tare nedrept in principal ca lasa sa se intample violuri, ucideri si batjocorirea batranilor.
Dar judecam asa pentru ca defapt eram patimas (aveam multe patimi), stateam departe de Dumnezeu si mai aveam si pretentia nesimtita sa-l inteleg pe Dumnezeu stand departe de El.
Insa dupa ce m-am intors la Dumnezeu, uite ca am inteles fara prea multe explicatii ca Cel pe care il judecam era insasi iubirea, iertarea si pacea (pacea cu Dumnezeu, cu lumea si cu mine insumi).
Nu-l poti intelege pe Dumnezeu stand departe de El. Ce sa stie copilul fugit de acasa despre mama lui? Nimic…doar presupune.
Nu vreau sa par lacrimogen, dar pentru mine ateismul, cat si cum l-am gustat, a fost cea mai mare drama prin care am trecut. Nu doresc nimanui sa traiasca o asemenea amagire de sine.
V-am spus pe scurt o experienta de viata, cu speranta ca nu veti persista in aceeasi greseala ca si mine, dand defapt cu piciorul in tepusa.
Cautati si veti afla, bateti si vi se va deschide…cam asa este indemnul.
Daca aveti nelamuriri, intrebari, indoieli…nu este nicio problema…este specific firii umane. Cautati, numai nu stati impasibili. Dar cautati cu sinceritate, indiferent daca adevarul place sau nu place auzului.
Cred ca aici este diferenta dintre esecul si succesul cautarilor proprii:
daca cel care cauta este dispus sa-si schimbe viata, in cazul in care adevarul lucrurilor ii va vi potrivnic felulului in care traieste.
Albinuta
martie 15, 2011 @ 11:58 am
Doamne ajuta ,deoarece s-au scris destul de multe in ultimul timp la acest articol azi nu o sa mai adaug nimic ,am totusi o intrebare pentru cele doua persoane care au starnit din nou comentarii
Desii nimeni nu doreste in viata avem parte de momente placute si altele mai putin placute ,persoanele credincioase tinand seama de ajutorul Domnului indiferent de situatie ii mutumeste si mereu Il roaga sa treaca cu bine momentele placute dar mai ales cele neplacute ,mi-ar place sa stiu cum se raporteaza o persoana care nu are pe Domnul ajtor in ceea ce face si intampina in viata lui .Iertare daca am suparat cu ceva pe cineva ,nu aceasta este intentia ,multumesc pentru intelegere si nadajduiesc ca aceasta intrebare sa nu starneasca discutii in contradictorii ,personal pe mine ma intereseaza doar raspunsul …..,Albinuta
Guest
martie 17, 2011 @ 7:59 am
re:
[quote name=”Albinuta”]Doamne ajuta ,deoarece s-au scris destul de multe in ultimul timp la acest articol azi nu o sa mai adaug nimic ,am totusi o intrebare pentru cele doua persoane care au starnit din nou comentarii
Desii nimeni nu doreste in viata avem parte de momente placute si altele mai putin placute ,persoanele credincioase tinand seama de ajutorul Domnului indiferent de situatie ii mutumeste si mereu Il roaga sa treaca cu bine momentele placute dar mai ales cele neplacute ,mi-ar place sa stiu cum se raporteaza o persoana care nu are pe Domnul ajtor in ceea ce face si intampina in viata lui .Iertare daca am suparat cu ceva pe cineva ,nu aceasta este intentia ,multumesc pentru intelegere si nadajduiesc ca aceasta intrebare sa nu starneasca discutii in contradictorii ,personal pe mine ma intereseaza doar raspunsul …..,Albinuta[/quote]
Bine, asa ca o observatie, nerautacioasa, nu stiu daca sunt persoane care il roaga pe Dumnezeu sa treaca cu bine peste momentele placute. Peste cele neplacute, evident. Viata mea, mi se pare ca decurge normal fara sa ma raportez la Dumnezeu si desi stiu ca probabil pentru voi e ciudat si de neinteles, nu simt nevoia sa cer ajutorul de la Dumnezeu in momentele grele (si am avut parte de cateva chiar grele). Acum cativa ani buni cand am inceput sa citesc Biblia eram in apogeul credintei mele, si totusi necredinta mea s-a nascut si din multimea de neregularitati gasite in Biblie, cum ar fi contradictiile, faptul ca lui Dumnezeu i-a parut rau pentru ce a facut, razboaiele permise sau intamplate din porunca lui Dumnezeu, faptul ca se permitea sclavia, ca erai omorat daca culegeai vreascuri duminica si multe altele. Iar dupa ce cativa ani am citit doar carti cu tematica religioasa si de apologetica crestina am inceput sa citesc si literatura nereligioasa, si pur si simplu totul are sens fara Dumnezeu. Argumentele sunt as putea zice mai rationale si mai simple, in timp ce ca si om religios trebuie sa apelezi la o multime de explicatii irationale si complicate si adesea, care mie cel putin mi se par aberante. De exemplu. Si as vrea sa raspund cu ocazia asta unui comentariu de la alt articol. Citez: "soap, tu spui că nu eşti de acord ca toată omenirea să sufere din cauza păcatului făcut de un om. Aici se ascunde un înţeles mai adânc. Tu nu accepţi ideea că suntem cu toţii legaţi, că fiecare faptă ce o facem acum, bună sau rea, afectează pe cei din trecut şi pe cei din viitor[…]Familia prin excelenţă e legată de toţi membrii aşa că ea suferă sau se bucură de acţiunea fiecărui membru."
Daca voi acceptati explicatie eu nu o accept, si nu mi se pare chiar deloc plauzibila. Suntem cu totii legati cand mergem la razboi, suntem cu totii legati cand exista asa multe religii, multe dintre ele foarte diferite de crestinism (sunt ortodoxi care abia asteapta sa-i faca pe catolici si protestanti eretici). mantuirea nu e individuala? ba da e, si totusi noi trebuie sa fim responsabili pentru pacatele altora? Imi pare rau dar nu pot sa fiu deloc deacord cu asta, departe de a fi aici "un inteles mai adanc". In alte comentarii cineva il lauda pe Stefan cel Mare ca isi apara credinta prin lupta si post. E ciudat sa fi crestin si sa lauzi razboiul, indiferent de scopul pe care il avea, dupa care altcineva sa zica ca omenirea e o familie, doar ca se intampla sa ne mai ucidem intre noi.
"Fratilor Soap si Nicolae Coman, si eu am fost judecator al lui Dumnezeu, ajungand de la cearta cu Dumnezeu la ateism." Si de ce ne critici pe noi ca procedam asa, avand in vedere ca si tu ai facut la fel?
"-)umnezeu este asa si pe dincolo (toate invectivele) ca nu face precum am vrea noi sa faca, nu precum trebuie sa faca." Exista o caracterizare a lui Dumnezeu facuta de Richard Dawkins. Problema pentru voi cu acea caracterizare e ca e sistinuta de versete biblice.
Dan
martie 17, 2011 @ 8:38 am
Draga anonim (banuiesc ca nicolae sau soap – nu am idee), da-mi voie sa nu fiu de acord cu cateva idei expuse de tine, desi nu-mi place sa fac polemica.
In primul rand pentru cei credinciosi (mai ales pentru cei care au fost candva atei) nu este deloc ciudat sau de neinteles sa nu simti nevoia de a cere ajutor de la Dumnezeu in momente grele. Este chiar foarte de inteles de vreme ce si ei au facut acelasi lucru intr-o anumita perioada a vietii.
Ai spus ca "In alte comentarii cineva [b]il lauda pe Stefan cel Mare[/b] ca isi apara credinta prin lupta si post. E ciudat sa fi crestin si sa [b]lauzi razboiul[/b], indiferent de scopul pe care il avea, dupa care altcineva sa zica ca omenirea e o familie, doar ca se intampla sa ne mai ucidem intre noi."
Dar nu inteleg de fel cum se poate ca Stefan cel Mare sa fie sinonim cu "razboi".
Deci nu s-a laudat razboiul ci s-a adus lauda lui Stefan cel Mare pentru felul crestinesc in care a purtat razboiul. Cred ca nu mai este nevoie de vreo explicatie aici.
Mi-ai reprosat faptul ca "-)e ce ne critici pe noi ca procedam asa, avand in vedere ca si tu ai facut la fel?"
Pai draga anonim, multumesc pentru apriecierea faptului ca m-am oferit sa spun cu alte cuvinte: "nu mergeti pe drumul acesta gresit caci eu am fost si am cazut in groapa. Macar voi sa nu cadeti. Luati-o in schimb pe aici ca e bine.".
Da, cunosc caracterizarea facuta de dumnezeul ateilor, domnul Richard Dawkins. Cuvantul "invective" este chiar prea dragalas pentru acea caracterizare.
Problema nu este reprezentata de faptul ca acea caracterizare este sustinuta de versete biblice, ci ca e sustinuta de versete biblice grav scoase din context. Adica tipic sectar. Si nu este de mirare asta caci ateismul de astazi este mai ales produsul sectarismului. De mult voiam sa evidentiez asta si ma bucur ca acum am ocazia:
Ateismul de astazi este intertinut si amplificat de sectarism. Orice erezie este departare de la Adevar…pana ce departarea de adevar devine rupere totala de Adevar. Si cu cat vor fi mai multe secte…cu atat ateismul va fi mai "justificat", caci nu-i asa ca tocmai de aici vine necredinta? Cand vezi atatea "adevaruri", unul mai adevarat ca altul, de unde sa mai crezi ca exista vreun adevar obiectiv si personal, decat cel pe care il percepem si il intelegem in limitele: spatiu, timp si patimi.
Pe final am o intrebare de reflexie pentru fiecare: cine este mai indreptatit si mai obiectiv in a face o caracterizare cuiva (oricui):
a) o persoana care nu are nicio relatie personala cu persoana careia ii face caracterizarea?
b) o persoana care are o relatie personala cu persoana careia ii face caracterizarea?
Claudiu
martie 17, 2011 @ 8:48 am
Salut,
Da, ai dreptate in Biblie exista multe aparente contradictii. Intr-un fel se raporta Dumnezeu la oameni si la intelegerea lor acum 3000 de ani si intr-un fel se raporteaza astazi.
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că în Vechiul Testament, adica în perioada dinaintea intruparii Mantuitorului Hristos pe pamant, porunca "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte" avea ca scop sa-i disciplineze pe oameni, sa-i faca sa-si masoare rautatea si sa nu se razbune cu un rau mai mare decat au primit. Desi pentru noi astazi pare ciudat, totusi omenirea acum cateva mii de ani era mai inapoiata, mai violenta…
Totusi "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte" a fost doar o etapa catre "iubeste-ti aproapele tau ca pe tine insuti", porunca data chiar de Dumnezeu care S-a facut om.
Acum câteva mii de ani când nu existau graniţe între popoare şi violenţele între neamuri şi triburi erau foarte dese, porunca de a-ţi iubi vrăjmaşul părea o glumă, ceva foarte greu de înfăptuit. Din acest motiv a fost nevoie de o etapa intermediara.
Toate violenţele si razboaiele descrise in Vechiul Testament arata nivelul psihologic şi raţional la care se aflau oamenii acum câteva mii de ani. Atunci nu existau drepturile omului, independenţă, stat suveran, etc. Atunci cel mai puternic câştiga teritoriul…. şi îl stăpânea.
Un alt lucru ar fi că Sfânta Scriptura nu poate fi înţeleasă în adâncimea ei de unul singur, ci cu ajutorul sfinţilor care au scris mii şi mii de comentarii despre cărţile sfinte. În ochii lor ne dăm seama că Scriptura nu mai este aşa de încâlcita şi de contradictorie pe cât o percepem noi.
Totuşi chiar dacă te-au întristat războaiele Vechiul Testament, de ce nu te-a bucurat iubirea, iertarea şi minunile Mântuitorului Hristos din Noului Testament? De ce n-ai rămas surprins de tăria şi credinţa Sfântui Ştefan, de marea înţelepciune a lui Pavel, de teologia adânca a lui Ioan, de Sfântul Apostol Petru şi de toate faptele celorlalţi?
Cine intră în Biserica lui Hristos trebuie să renunţe pe moment la modul lumesc de înţelegere a lucrurilor, acceptând totul prin credinţa, pentru ca mai apoi experienţa vieţii să-l înveţe că tot ceea ce a crezut se şi adevereşte în fapt.
vladase
martie 17, 2011 @ 8:56 am
destul de des m-am intalnint in viata cu oameni de diferite credinte care combateau argumentele rationale/logice ale ateistilor spunand ca "-)umnezeu este dinclo de intelegerea logicii/ratiunii umane".
In acelasi timp logica si ratiunea sunt cam singura metoda pe care o avem pentru a ne ajuta sa luam decizii corecte.
Deci….presupunad ca Dumnezeu ar exista (de dragul discutiei) – de ce ne-a dat ca singura metoda e a descoperi adevarul logica, punanu-se in acelasi timp in afara ei – ba chiar contra ei – negandu-ne astfel sansa de a-l descoperi?
Daca mai exista si alta metoda (eg: inspiratia divina) de ce nu ne da tuturor aceeasi sansa sa-l descoperim, ci numai unor alesi?
De ce exista miliarde de oameni pe lumea asta care s-au nascut, au trait bine si au murit fara sa asculte cuvantul crestin – si astfel sunt condamnati pentru vesnicie pentru nesansa de a nu se fi nascut unde trebuie?
Doar o parte din copiii lui Dumnezeu au o sansa in timp ce restul sunt condamnati la nefericire? De ce singura metoda de a-l descoperi – pentru cei ce au sansa respectiva – contravine insusi spiritului logic uman, spirit pe care tot el se presupune ca ni l-a dat?
Acesta este comportamentul demn de un parinte bun? Sa-ti condamni proprii copii la o eternitate de suferinta daca nu fac ceva ce contravine naturii pe care tot tu le-ai dat-o – ca si creator? iar multora nici macar sa nu le dai nici macar sansa asta?
soap
martie 17, 2011 @ 9:53 am
Da, era soap, am uitat sa scriu.
N-am stiut ca exista "un fel crestinesc" de a purta un razboi.
Pai draga anonim, multumesc pentru apriecierea faptului ca m-am oferit sa spun cu alte cuvinte: "nu mergeti pe drumul acesta gresit caci eu am fost si am cazut in groapa. Macar voi sa nu cadeti. Luati-o in schimb pe aici ca e bine." Trebuie sa ma conving inainte de ce nu e bine sa o i-au pe calea aia. Tu ai avut motive sa mergi pe calea aia, eu nu am si cu siguranta cunostintele noastre nu se suprapun.
"grav scoase din context", ceva de genu?: http://www.youtube.com/watch?v=SfrO6LJyhII
"Cand vezi atatea "adevaruri", unul mai adevarat ca altul, de unde sa mai crezi ca exista vreun adevar obiectiv si personal"
Nu inteleg de ce ii condamnati pe cei din alte culte. Interpretarea lor nu vine din incapatanare de exemplu. Pur si simplu asa interpreteaza ei lucrurile, si o fac la modul cel mai sincer. Iar daca credeti ca Biblia e obiectiva, va inselati, e deschisa la multiple interpretari.
Aa, si intrebarea ta de unde sa mai crezi vreun adevar obiectiv si personal e si intrebarea mea. Avand in vedere ca sunt foarte multe religii in lume, ce faci? le studiezi pe toate? nici la un nivel superficial nu e posibil, si in plus sunt oameni care nu au un nivel de intelegere crescut. Si sunt sigur ca multi dintre cei care frecventeaza acest site nu s-au interesat aproape deloc de celelalte religii si au considerat principiile crestine adevarul absolut.
"Totuşi chiar dacă te-au întristat războaiele Vechiul Testament, de ce nu te-a bucurat iubirea, iertarea şi minunile Mântuitorului Hristos din Noului Testament?"
Da, tipic, vedeti doar partea buna: Dumnezeu e dragoste. Sa omori copii, nu e moral, indiferent de perioada, ca a fost in perioada Vechiului Testament sau dupa Cristos.
"Toate violenţele si razboaiele descrise in Vechiul Testament arata nivelul psihologic şi raţional la care se aflau oamenii acum câteva mii de ani."
Dar de ce nu am fost si acum cativa mii de ani la fel de rationali si de pasnici cum suntem azi?
Evident oamenii erau violenti nu si cel care dadea porunci.
I Regi 15:2-3
"Aşa zice Domnul Savaot: Adusu-Mi-am aminte de cele ce a făcut Amalec lui Israel, cum i s-a împotrivit în cale, când venea din Egipt.
Mergi acum şi bate pe Amalec şi pe Ierim şi nimiceşte toate ale lui. Să nu iei pentru tine nimic de la ei, ci nimiceşte şi dă blestemului toate câte are. Să nu-i cruţi, ci să dai morţii de la bărbat până la femeie, de la tânăr până la pruncul de sân, de la bou până la oaie, de la cămilă până la asin"
E scos din context, nu?
Claudiu
martie 17, 2011 @ 10:48 am
Salut Vladase,
Logica şi raţiunea nu sunt excluse pentru înţelegerea lui Dumnezeu, ba dimpotrivă, există trei feluri de cunoaştere a lui Dumnezeu:
1. Din lumea creată. Omul văzând frumuseţea şi complexistatea incredibilă a creaţiei de la cel mai mic detaliu şi până la cel mai mare poate cu uşurinţă înţelege că există un creator. Aici omul se foloseşte foarte mult de logică şi raţiune, contemplând.
2. Cunoaştea lui Dumnezeu prin descoperire. Sunt lucruri pe care omul nu poate să le afle. Dumnezeu nu poate fi prins într-un lanţ cauzal, el fiind nematerial. Din acest motiv Dumnezeu a binevoit să Se descopere pe Sine, şi să ne spună că de fapt este Treime de Persoane, că există o împărăţie a cerurilor, că există îngeri, că El a creat lumea, etc. Şi aici omul se foloseşte de logică şi raţiune chiar dacă nu prin puterea sa a înţeles lucrurile. Încearcă cu ajutorul lor să testeze adevărul lor în lumea care trăieşte.
3. Cunoaşterea lui Dumnezeu din întâmplările vieţii. Tot prin logică şi raţiune oamenii se gândesc de ce li s-au întâmplat anumite lucruri, şi care e explicaţia lor…
Toate aceste 3 feluri de cunoaştere se întrepătrund întotdeauna în viaţa unui om, şi acţiunea lor nu este separată.
Acum să discutăm un alt aspect. Să presupunem că un fizician încearcă să-ţi explice în detaliu mecanismul de funcţionare a unei centrale nucleare sau a unui microcip. Există mari şanse să nu înţelegi ceea ce-ţi spune, deşi te străduieşti cu logica şi raţiunea ta. Chiar dacă n-ai înţeles, asta nu înseamnă că fizica nucleara nu e adevărată sau ca acel fizician spune prostii, ci doar că mintea ta nu a reuşit să pătrundă îndeajuns înţelesurile mecanismelor.
E acelaşi lucru şi cu teologia şi cu toate marile taine ale lumii. Singur cu siguranta nu le poti intelege, exact cum nu poti intelege cum functioneaza o centrala nucleara doar uitandu-te la ea, ci ai nevoie sa ti le descopere Dumnezeu.
Dumnezeu nu se descopera oamenilor in acelasi fel pentru ca oamenii nu se deschid catre El in acelasi fel, iar El nu trece peste vointa lor.
Este ca si cum ai spune de ce nu sunt toti elevii dintr-o clasa silitori si n-au toti note de 10. Pentru ca nu vor sa invete… Asa e si cu revelatia…unii tanjesc dupa ea, altii nu dau 2 bani…
Claudiu
martie 17, 2011 @ 11:00 am
Salut Soap,
Observ ca discutiile noastre n-au niciun rezultat, tu nici nu esti atent la ce argumente iti dam, si contrazici ceea ce noi tocmai ti-am explicat.
Cred ca nu are rost sa mai discutam prin comentarii.
Daca ai nelamuriri poti discuta fata in fata cu un preot sau cu altcineva avizat.
Dan
martie 17, 2011 @ 11:22 am
Soap, citindu-ti concluzia seflemea: "N-am stiut ca exista "un fel crestinesc" de a purta un razboi."… tind sa cred ca tu chiar vrei sa cauti nod in papura la orice.
As dori sa stiu daca are rost sa purtam un dialog serios, sau daca ma chinui sa demonstrez de ce verdele e verde si nu albastru.
Sau dupa opinia ta ce ar fi trebuit sa faca Stefan cel Mare? Sau ceilalti domnitori crestini ai neamului? sa lase poporul calcat in picioare?
Legat de convingerea drumului, asa este cand vine vorba de asemenea convingeri de viata: nimeni nu crede in Dumnezeu pana nu se convinge. Nici eu nu am crezut pana nu m-am convins. Ai tot dreptul sa cauti, eu doar mi-am facut doar datoria sa previn pericolele drumului pe care am calcat. Cine vrea sa se foloseasca de o experienta de viata, oricat de mica si neinsemnata, o poate face, cine nu…nu.
Legat de "condamnari" nici eu nu inteleg un anumit lucru: cand combat cu argumente o invatatura gresita inseamna ca am condamnat eu pe cel a carui invatatura o combat? Cum vine asta? Nu am voie sa-mi exprim argumentat opinia diferita fata de ceva anume? Dupa logica pe care o pretinzi, te-as putea acuza ca ma condamni pe mine de vreme ce te tot tragi de sireturi cu Dumnezeu. Dar stai linistit ca nu sufar de vreun complex de genul acesta.
Apoi nu importa cat de sincer interpreteaza cineva lucrurile, ci cat de conforme cu realitatea sunt invataturile pe care le adopta fiecare.
Una e sinceritatea persoanei de a interpeta ceva, si alta este daca interpretarea a fost adevarata sau nu. Cand vine vorba de a contesta o invatatura, se arata de ce invatatura este gresita, nu se contesta sinceritatea persoanei care adopta invatatura respectiva. Logica joaca aici un factor. Cineva se plangea mai sus de anularea logicii. Dar tocmai exercitarea unei logici sanatoase ne ajuta (pana la un moment dat) sa cantarim valoare de adevar a lucrurilor. Dar logica e limitata si ea…ca orice altfel de cunoastere umana, caci noi suntem fiinte limitate in timp si spatiu…si tot repet desi am obosit…ca poate se prinde cineva ca unele raspunsuri nu pot veni imediat, servite pe tava.
Biblia e intr-adevar deschisa la multiple interpretari, dar nu la interpretari care se contrazic, ci la interpretari care sunt complementare, care se completeaza si intregesc adevarul lucrurilor. Altfel, daca ar fi dupa cum pretinzi…doua sau mai multe interpetari care se contrazic arata ca defapt una sau mai multe interpretari nu este/nu sunt conforme cu realitatea.
Apoi, iarasi fluturam acelasi steag al faptului ca "sunt foarte multe religii in lume si nu avem timp sa le studiem pe toate sa vedem ce, care si cum"…doar pentru a arata ca principiile crestine nu sunt adevarul absolut. Dar a contesta valoarea de adevar a unui lucru X, deoarece X face parte dintr-o multime de elemente diferite in esenta, este o eroare de logica. Ce legatura are cantitatea unei multimi cu valoarea de adevar a unui lucru din multime? Faptul ca exista o multitudine de religii face cumva crestinismul fals sau adevarat? Sau nu cumva altfel trebuie sa fie evaluarea noastra fata de crestinism? Nu cumva ne trebuie un etalon ca sa masuram ceva? Si cand vine vorba de adevar, nu cumva ne trebuie un etalon independent de timp si spatiu, si orice alta constrangere?
Apoi iarasi o luam de la capat cu aplicarea masurilor omenesti: "Sa omori copii, nu e moral, indiferent de perioada, ca a fost in perioada Vechiului Testament sau dupa Cristos."
Nu vreau sa fiu ironic…dar daca presupunem ca Dumnezeu exista…ce-ar trebui sa faca? sa ne convoace la vot ca sa decidem cine si cum pleaca de pe lume?
Legat de citatul acela din Biblie, cu Amalec si Israel, tocmai ai primit mai sus explicatia etapei "-)inte pentru dinte si ochi pentru ochi"…dar se pare ca nu vrei sa iei seama de lucrul acesta.
Albinuta
martie 17, 2011 @ 11:46 am
@anonim
Doamne ajuta ,multumesc pentru raspuns ,i-mi cer scuze daca s-a ajuns din nou la mici divergente, nu acesta a fost scopul ,am pus intrebarea pe care am pus-o deoarece VREAU sa invat sa ma comport cat mai corect cu cei din jurul meu care nu cred in ajutorul Domnului si cum as putea face aceasta fara a incerca sa pun intrebari…. cat despre "observatia nerautacioasa "sa stii ca pentru persoanele credincioase este foarte util si frumos sa te rogi si atunci cand esti bine si ai parte de momente placute (poate nu m-am exprimat destul de corect si s-a inteles gresit ,iertare ),iertare tuturor daca prin ceea ce fac(scriu) aduc si neplaceri
Nicolae Coman
martie 19, 2011 @ 3:08 am
Nimic nu se întâmplă fără voia Domnului, nici cutr
Un martor la cutremurul din Japonia declară:
[quote]Pentru cei care îmi vorbesc despre ajutorul divinității în rezolvarea problemelor, răspunsul meu e acesta: numai noi singuri ne putem ajuta. Pe unii poate credința și rugăciunile îi ajută psihic, dar pe mine nu. Dacă Dumnezeu cel bun și atotputernic chiar ar exista, n-ar permite să se întîmple o asemenea nenorocire, în care cu siguranță au murit și oameni total nevinovați. Nu există religie care să poată explica ce vină au nou-născuții omorîți de tsunami. Pentru mine cutremurul însuși e dovada clară că Dumnezeu fie nu există, fie e incompetent, fie e rău intenționat. Eu sînt îngăduitor și aleg prima variantă.[/quote]
Sursa: http://www.tvr.ro/articol.php?id=99118 ([url][/url])
Ce spuneţi despre asta?
be happy
martie 19, 2011 @ 5:57 am
E o intrebare care face sa se lamureasca ceva… Dumnezeu e bun- asadar e bine ca se crede ca exista; de ce exista atat rau in lume- ca sa sa se recunoasca existenta diavolului si astfel sa nu fim omorati sufleteste crezand ca nu exista, desi sunt mai multe explicatii arhicunoscute pt cei cuviosi.
iertare
Saurian
martie 19, 2011 @ 7:24 am
@Nicolae Coman, eu spun să avem încrederea în Dumnezeu şi să nu ne încredem într-un om care nu L-a cunoscut pe Hristos. De ce a fost acel cutremur? Poate să mai spele din păcatele acelui popor, poate să-i şocheze atât de tare încât să-i scoată din egoismul lor şi să se ajute între ei, poate să-i trezească la realitate pe oamenii ce gândesc că ei pot face orice arătându-le că doar zguduind puţin pământul se pierd cu totul şi astfel să mai taie din orgoliul lor ( mai ales că japonezii în marea lor parte sunt cam atei ). De ce au fost omorâţi copii nevinovaţi? Păi şi aici sunt destule motive: poate ca prin suferinţa părinţilor să le mai spele din păcate şi să mai taie din egoismul în care trăiau şi în acelaşi timp ca să salveze sufleţelele acelor copii care crescând ar fi la fel de stricaţi sufleteşte dacă nu mai tare decât părinţii lor ( Dumnezeu e înainte-văzător aşa că ştie astfel de lucruri ). Exemplul tău e, fără supărare, penibil. E ca şi cum ai încerca să demonstrezi că tatăl unui copil e rău citând spusele copilului pedepsit de tatăl lui.
Ana
martie 19, 2011 @ 1:14 pm
Asa cum spunea si Claudiu mai devreme, discutia asta este inutila. Una este sa intrebi odata de doua ori si apoi sa cercetezi si tu biserica, sa mergi la o slujba, sa citesti Noul Testament, sa mergi la o manastire, sa intrebi un parinte al bisericii, sa citesti o carte duhovniceasca, intr-un cuvant sa faci ceva.
Voi toti necredinciosii de azi, ati avut credinta in voi si ori mediul, ori educatia ori chiar incapatanarea sau mandria voastra, v-au alungat-o din voi. Nu poate nimeni sa va dea raspuns la intrebarile voastre. [b]Nimeni.[/b]
Intrebarea mea pentru cei care cred in Dumnezeu, pentru traitorii credinciosi: [b]credeti ca muntii acestia de necredinta pot fi urniti de cuvintele noastre?
[/b]
Post usor
Dan
martie 19, 2011 @ 1:30 pm
Nu, Ana nu pot fi urniti de cuvintele noastre, caci credinta este un act de vointa. Dar daca muntii acestia de necredinta nu pot fi urniti de niste cuvinte…oricata stradanie s-ar pune in ele…macar sa se vada ca fiecare din noi, prin viata pe care o ducem, buna sau rea, dam dovada unui munte de credinta sau necredinta. Si aici este raspunsul la intrebarile fiecaruia care se vadesc in lumina faptelor: faptele credintei fiecaruia:
Ca muntele de credinta este asemenea unui munte frumos din natura, plin de paduri, de pajisti si de paraiase…adica plin de frumusete si de viata…caci un astfel de munte atrage toate vietatile naturii.
Pe cand muntele necredintei e asemenea unui munte stancos, cu sol arid, lipsit de vegetatie, cu rauri putine sau deloc….si roadele necredintei se vad la fel ca roadele unui astfel de munte…viata aproape ca lipseste cu desavarsire.
PS: Ana, iti sunt dator cu un raspuns la o intrebare pusa de tine pe subiectul unui alt articol. Nu am uitat dar imi cer iertare ca nu am raspuns pana acum. Imi voi face timp si-ti voi raspunde.
Ana
martie 19, 2011 @ 2:12 pm
Dumnezeu dragutu
Da, faptele noastre. Adevarat si cu muntii.
Citeam la parintele Staniloae despre cat de mult ne-a daruit Dumnezeu noua romanilor. G[b]raiul romanesc si credinta ortodoxa se impletesc una cu alta.[/b] [b]Nu putem exista fara credinta Ortodoxa.[/b] Si asa cum spunea parintele Rafail Noica: ortodoxia este insasi firea omului.
Cum sa nu te minunezi cand vezi cum crestinul ortodox roman l-a numit pe Domnul nostru [b]Dumnezeu dragutu[/b]. Sau pe Maica Domnului, [b]Maicuta Noastra[/b]. Si astea fara sa incerce sa le diminueze maretia, ci pentru ca ne sunt atat de familiari si simtim nevoia sa fim cat mai aproape de ei. Dumnezeu nu este un Stapan aspru si distant, ci un Parinte iubitor si de aceea [i]drag[/i], ba chiar [i]dragut.
[/i]
Dulce-i graiul nostru ortodox romanesc. Cu atat mai mult ma infior de neputinta celor care nu cred.
Dan, nu mai stiu despre ce intrebare era vorba. Scuze
romeo
martie 19, 2011 @ 2:36 pm
In lumea asta nimeni nu este nevinovat ,cu toate ca poate cu ochii nostri asa vedem . Dumnezeu permite sa se intample toate lucrurile rele pentru a ne face sa intelegem ca totul se plateste .Chiar si cel mai neinsemnat si minuscul pacat pe care il savarsim pedeapsa este moartea,dar Dumnezeu ne da o alta sansa ,si inca una ,si tot asa cu speranta ca poate vo-m intelege ,dar din pacate multi dintre noi inteleg acest lucru cand este prea tarziu. Fiecare om are pacate ,iar chiar de ar fi cineva fara pacat tot trebuie sa plateasca pentru greselile celor dinaintea lui ( a parintilor sai ,etc,)De multe ori multi oameni se gandesc am facut in viata mea ceea ce mi-am dorit ,o viata fara Dumnezeu si am duso bine deci nu am gresit cu nimik ,dar isi dau seama ca au gresit(asta daca mai au norocul sa fie in viata ) in momentul cand fii si fiicele ajung sa le moara ,sau trec prin diferite chinuri ale vietii.Iar cei ,ca aceia care au pus intrebarea si aici " de ce permite Dumnezeu astfel de lucruri ", se v-or intreba la fel " de ce i se intampla asta ca a fost un om bun si etc." Pentru asta se intampla ,pentru ca trebuie sa platim fiecare pacat atat al nostru cat si a celor de dinaintea noastra ,iar noi nu santem in masura sa judecam daca este corect sau nu Stie cumva cineva dintre cei care au intrebat "-)e ce permite Dumnezeu " daca acolo unde Dumnezeu a permis sa se intample nenorociri era cineva fara de pacat ,si astfel a comis o nedreptate ?Eu cred ca ar trebui sa va puneti alta intrebare cum ar fi : Ce ar trebui sa fac eu pentru ca Dumnezeu sa nu mai permita sa se intample astfel de lucruri
Legile lui Dumnezeu sant simple ,nu lasa loc de interpretari ca cele pamantesti si pedeapsa pentru fiecare incalcare este moartea si suferinta eterna Daca aici pe pamant unii din noi reusesc sa pacaleasca legea ,multi cred ca asa va fi si in cealalta viata ,dar cat se inseala ! Nici o fapta de-a noastra nu va ramane nepedepsita !
Diaconu Rebecca
iunie 10, 2011 @ 2:36 pm
Eu cred ca suferinta si raul trebuie sa ajunga mai intai la apogeul lor pentru a nu mai exista nicio urma de indoiala legat de efectele lor. Si daca Dumnezeu le-ar pune capat azi, poate pe parcurs ar aparea cate unul care s-ar intreba daca decizia Lui nu a fost totusi pripita si s-ar razvrati. Trebuie sa ne convingem noi singuri de dreptatea si bunatatea Lui, si deasemenea de efectele catastrofale ale raului.
RESURECTION
iunie 10, 2011 @ 7:52 pm
[quote name=”Nicolae Coman”]Stimată doamnă Ana, şi islamicii şi iudeii şi animiştii etc etc spun că religia lor proprie este cea adevărată, că aceea este calea sigură şi adevărată.
Care este răspunsul dvs?[/quote]
SI PAGANII CARE NU AU LEGE vor fii judecati dupa legea firii,adica in ce au crezut ei ca este bine,aceiasi scuza nu pot sa o aiba si ateii,intrucat paganu poate nu a auzit de Hristos si crede in zeul soare, nu a auzit de SFANTA TREIME, insa Nicolae cerceteaza si vei vedea ca mai toate popoarele au crezut in cifra 3 care nu era altceva decat prefigurarea SFINTEI TREIMI,,, in schimb ateul aude de Dumnezeu stie cine este si ca exista insa in nebunia lui il ignora,,ZIS A CEL NEBUN IN INIMA SA ,,NU EXISTA DUMNEZEU,, copilul obraznic si suparat nu vrea sa dea buna ziua profesorului….asta nu inseamna ca ignorand acest lucru face ca profesorul ignorat sa nu existe.
FARA MASLU,CUNUNIE,PREOTIE OMUL SE POATE MANTUII,insa fara botez,,de nu se va naste cineva din apa si din duh nu va intra in imparatia lui Dumnezeu,,, fara impartasanie,, de nu veti manca trupul meu si nu veti bea sangele meu nu veti avea parte de mine,, fara spovedanie,, carora veti lega pe pamant legate vor fii si in cer, luati Duh sfant etc nu ne putem mantuii fara acestea 3 plus inca una mirungerea prin care primim darurile Duhului Sfant.Hristos insusi zice,, cerul si pamantul vor trece insa cuvintele mele nu vor trece.
iosif
martie 14, 2012 @ 8:47 pm
foarte frumos claudiu. chear de multe ori am pus si eu intrebarea asta …iata dar acum am aflat raspunsul .. ms mult. si sa ai grija de safia.
Claudiu Balan
martie 15, 2012 @ 9:45 am
Doamne ajuta jou!
Ma bucur ca ti-a fost de folos articolul
Am grija de Sofia.. e ingerasul nostru drag….
De cand am scris articolul acesta a aparut si un alt ingeras, ilinca, fetita noastra de un an si 8 luni.
Post cu folos!
Irina
aprilie 13, 2012 @ 11:23 pm
Acest articol este interesant, dar premisa de la care porneste analogia este total gresita. Nevoia ta, ca tata, de a te detasa de ce se intampla copilului tau este fireasca, si vine chiar din neputinta ta declarata: „totuşi nu pot sta cu gura pe ea mereu, nu pot s-o mustru în fiecare secundă”. Deci nu esti atotputernic, cum ar veni. Deci trebuie sa accepti ca nu-ti vei putea feri copilul de tot raul din lume si nu-ti ramane decat sa speri ca el va face alegerile corecte si ca va fi bine. DAR daca ai putea, nu ai face-o? Daca ar fi sa raspunzi sincer, nu ai fi de acord ca ai face TOTUL sa-ti feresti copilul de suferinta, daca ar fi in puterea ta? Dumnezeu este atotputernic, si cu toate astea ne-a aruncat in gradina salbatica, intr-un experiment dureros al carui sens nu-l intelegem (unii dintre noi). Si pentru ce? Pentru liberul arbitru? Nu mi se pare un schimb foarte fair.
Imi place gandirea lui Nicolae Coman, si il inteleg…simt ca este in cautarea lui Dumnezeu, la fel ca alti nehotariti, ca mine. Preocuparea lui fata de crestinism (sau religii), nu este strict intelectuala, cred eu, ci este o incercare de a gasi adevarul.
Irina
aprilie 14, 2012 @ 12:16 am
Mie aceasta intrebare „incomoda” mi se pare singura intrebare filosofica justificata legata de existenta lui Dumnezeu. Raspunsul pare sa fie mereu ca Dumnezeu nu intervine si nu anuleaza raul pentru ca nu vrea sa ne anuleze liberul arbitru, sau ca Dumnezeu nu ni se arata „pentru ca Dumnezeu nu este un papagal mare si rosu”, adica din acelasi motiv: daca Dumnezeu ti se arata, credinta devine certitudine si anuleaza liberul arbitru. Dar raspunsul nu mi se pare suficient.
De ce? Pentru ca nu exista cu adevarat libertate de alegere, ci doar iluzia ei. Exista un determinism care ne face sa fim ceea ce suntem. Contextul social, familial, cultural, economic, etc., care nu inseamna altceva decat suma factorilor care ne determina personalitatile, si deci viziunea asupra universului, si in final, faptele noastre. Cu alte cuvinte, nimeni nu ALEGE in afara firii sale, adica in afara propriei sale personalitati unice. Nu suntem cu totii la fel, pentru ca avem experiente diferite. Cred ca nimeni nu poate nega faptul ca unii oameni sunt traumatizati puternic in copilarie, si ca asta poate avea urmari nefaste la maturitate. Ca un criminal nu face intotdeauna o alegere rationala de a ucide, cu alte cuvinte. Nu poti judeca faptele atat de simplist: omul e liber sa aleaga si unii aleg sa faca raul. Nu e chiar asa, oameni buni. Sigur ca uneori ne scapa realitatea interioara a unora (de exemplu Hitler), si numai Dumnezeu o poate intelege. Dar lucrurile nu sunt albe sau negre, asta e clar.
Pentru mine e atat de evident ca aceasta „libertate” este una aparenta, este marginita de ceea ce suntem, si ceea ce suntem am devenit in urma experientelor noastre.
Am un milion de intrebari…dar nu se afla printre incomodele de pe site.
Administrator
aprilie 14, 2012 @ 11:02 am
Premisa nu este gresita Irina, ci analogia este limitativa, la fel ca orice analogie. In cazul de fata vorbim de un copil mic, care se supune parintelui ori de voie, ori de nevoie. Dar daca copilul este mare, sa zicem ca are 30 de ani, iar el greste cu ceva si parintele stie si cauta sa-l indrepte? Sigur ca parintele vrea sa-l fereasca de rau dar nu poate sa treaca peste vointa copilului care acum e baiat mare/ fata mare.
Intorcandu-ne la „gradina salbatica”, eu consider ca tocmai aici este problema neintelegerii tale. Faptul ca esti in cautare, inca nu l-ai cunoscut pe Dumnezeu ca Domn al iubirii.
Si eu am avut cautarile mele ajungand pana intr-acolo incat sa-L trag pe Dumnezeu la raspundere pentru tot raul din lume. Acesta este spiritul „justitiar” al omului cazut care vrea o lume dreapta dar la o cercetare mai atenta a constiintei, pacatele il vadesc ca fiind parte cauzatoare a relelor care se intampla in lume. Degeaba avem pretentia unei lumi bune daca noi insine nu suntem buni si drepti. Degeaba il tragem la raspundere pe Dumnezeu daca noi insine, ca oameni nu facem ceea ce ne-a invatat Dumnezeu ca sa ne fie bine la toti.
Cand il judecam pe Dumnezeu ca nu e ok cu lumea din cauza Lui, sau ca nu face destul pentru binele omenirii, nu ne deosebim cu nimic de fariseii care l-au rastignit pe Hristos acum 2000 de ani. Daca simtim ca Dumnezeu nu face destul pentru binele omenirii este pentru ca noi insine nu facem destul pentru binele omenirii. Si nu, nu este o idee utopica ci este vorba despre faptul ca Dumnezeu lucreaza mai ales prin oameni. Daca nu gaseste Dumnezeu destui oameni care sa-l urmeze, e vina Lui sau a oamenilor? A cui e vina ca noi oamenii nu vrem sa ne lasam de apucaturile rele, de la indiferenta sau barfa pana la cele mai odioase fapte?
Ai intrebat pentru ce atata suferinta pe pamant: „Pentru liberul arbitru? Nu mi se pare un schimb foarte fair.”. Lasand deoparte faptul ca ai pus problema intr-un mod utilitarist (nu este un schimb fair), ceea ce omeneste este de inteles 🙂 , totusi miza nu este „acum si aici” pentru ca altfel chiar ca „n-are rost”. Miza este Imparatia Cerurilor, bucuria vesnica cu Dumnezeu si cu toti cei mantuiti. Asadar, omul castiga prin Hristos cu mult mai mult decat a pierdut prin Adam (raiul).
N-a facut Dumnezeu pamantul acesta „gradina salbatica”, ci rai prea-frumos, unde toate erau „bune foarte”, insa din pacate, urmarind istoria omenirii, putem observa ca unii au tras omenirea in sus iar altii in jos. Cei care au tras-o in sus au fost cei care prin faptele lor l-au iubit pe Dumnezeu si pe oameni iar cei care au tras-o in jos au fost cei care l-au urat pe Dumnezeu si pe oameni (indiferent de ce masti frumoase au purtat la vremea lor)
Determinismul de care ai vorbit nu este decat partial (economic, cultural, geografic, etc), insa nicidecum unul esential sau altfel spus definitoriu fiintei umane! Altfel, daca am presupune ca toate actiunile si alegerile oamenilor sunt determinate strict de factorii enumerati, inseamna ca violatorii, criminalii, hotii si toti nedreptii lumii, au o justificare pentru actiunile lor: au fost determinate de factorii exteriori. Pe aceasta teorie a determinismului se bazeaza si ateismul: https://www.ortodoxiatinerilor.ro/credinta-si-stiinta/evolutionismul-ateist/18619-nonsensul-ateismului.html
Cred ca ai ajuns la aceasta concluzie tocmai pentru ca ai omis faptul ca fiecare avem constiinta proprie cu care ne-a inzestrat Dumnezeu astfel incat sa nu depindem in mod esential de mediu ci de constiinta (legea naturala a firii sadita in noi de Dumnezeu, si care „sopteste” fiecaruia: nu e bine sa iei viata cuiva, nu e bine sa furi, nu e bine sa inseli, e bine sa ajuti un om sarac, e bine sa ingrijesti pe cel bolnav, etc)
Nu este nicio problema daca ai „un milion de intrebri”… ni le poti adresa iar noi ne vom stradui sa-ti raspundem dupa priceperea noastra, la cele la care ne vom simti in stare sa dam un raspuns pertinent.
Daca intrebarea ta are tangenta cu vreunul din articolele de pe site (nu intrebarile incomode), atunci poti lasa intrebarea la comentariile articolului respectiv. Daca nu, atunci ne poti scrie la adresa ortodoxia.tinerilor@yahoo.com si noi iti vom raspunde.
Incearca sa te apropii mai mult de Dumnezeu, sa lucrezi faptele bune, si ai sa vezi ca milionul de intrebari se va evapora usor, usor, pana ce cautarea ta va deveni aflare, liniste, impacare, regasire si mai ales SENS.
In final, dat fiind ca suntem in pragul Invierii Domnului, eu iti urez sa ai parte de sarbatori cu bucurie alaturi de cei dragi ai tai! Si mai ales parte de odihna sufleteasca!
Domnul sa te aibe in paza!
Irina
aprilie 15, 2012 @ 12:14 am
Multumesc, admin, raspunsul tau s-a potrivit starii mele de dupa slujba de Inviere (ma rog, de dupa inceputul acesteia, ca sa nu mint). Hristos a inviat! Nimic nu mi-ar placea mai mult decat sa am credinta ta. Poate dupa ce aflu un raspuns la intrebari…sau cine stie.
Ana
aprilie 16, 2012 @ 9:32 am
hawkeye ce frumos ai scris. Se vede ca ai bucurie in suflet. Dumnezeu sa-ti ajute!
Administrator
aprilie 16, 2012 @ 12:31 pm
Adevărat a înviat Irina!
Există un îndemn al Sfinților Părinți care spune așa: ”cine vrea să se mântuiască cu întrebarea să călătorească.” Deci foarte bine faci că ai întrebări și că ești în căutarea răspunsurilor. Asta înseamnă că nu ești indiferentă față de problemele fundamentale ale vieții (de unde venim, care e scopul nostru și încotro mergem?) și mai ales că ai sufletul viu. Că, vorba părintelui Arsenie Boca, există destui oameni cărora le merge numele că sunt vii dar sunt morți sufletește.
Cât privește credința, ea este un dar de la Dumnezeu. Dacă vom căuta, vom afla, dacă vom cere vom primi, și vom primi cu prisosință că nu ne lasă Dumnezeu în întuneric ci la lumina cunoștinței vrea să ne aducă, la certitudine, la adevăr până la urmă.
caietescu
septembrie 15, 2012 @ 4:22 pm
@Saurian:Tu ai sustinut clasica viziune ca Dumnezeu trimite un dezastru asupra unor oameni-in acest caz japonezii- pentru ca acestia pacatuiesc, ca sa le spele pacatele, dar aceasta nu dovedeste decat faptul ca este vorba de un Dumnezeu sadic care incalca principiul liberului arbitru doar pentru a avea mai multi credinciosi. Liberul arbitru presupune ca un om are libertatea sa-si aleaga singur o anumita credinta sau niciuna; atunci de ce sa fie intimidat printr-un dezastru natural si sa opteze pentru o anumita religie? Nu vezi o contradictie aici? Intimidat este exagerat, sa zicem convins sa-si schimbe comportarea, dar liberul arbitru tot este afectat daca el singur a ales cum sa-si duca viata. Chiar daca e vorba de mantuire, nu poti sustine ca moartea unor copii s-a datorat pacatelor parintilor si a avut drept scop scutirea acelor copii de posibile pacate despre care tu doar speculezi pentru ca nu stii cum ar fi fost vietile lor. Mantuirea fortata anuleaza liberul arbitru si chiar daca si-ar fi constientizat cei afectati de tsunami pacatele, ar fi absurd sa doresti ca acestia sa se indrepte spre crestinism, de oricare ramura ar fi. La fel de bine ai putea sustine ca isi constientizau pacatele si se converteau la islamism. Si parca un copil nu este vinovat de pacatele parintilor sai, cu atat mai putin sa fie pedepsit din cauza acestora si mantuit cu forta. Principiul liberului arbitru nu infirma dualismul disimulat al crestinismului si voi explica: diavolul exista si datorita lui japonezii sau oricare alt popor se indeparteaza de credinta si Dumnezeu trimite un avertisment in forma unui dezastru natural pentru a atrage oamenii spre credinta, cel putin sa-i determine sa-si puna cateva intrebari asupra modului cum isi duc viata. De aici nu rezulta ca exista doua entitati, Dumnezeu si diavol, care se lupta necontenit pentru inimile si mintile oamenilor, pentru persuasiune?
Sorin
septembrie 15, 2012 @ 6:17 pm
@caietescu: Nu îmi reinterpreta cuvintele. Eu nu am spus niciodată că acel cutremur ar fi fost ca să îi ducă pe japonezi la ortodoxie. De ce nu citești ce am scris cu atenție? Am spus clar că probabil acel cutremur a fost ca SĂ ÎI MAI SCOATĂ DIN EGOISMUL LOR, SĂ SE MAI AJUTE ÎNTRE EI, etc.
Spui că japonezii ar fi fost intimidați de Dumnezeu. În ce sens au fost intimidați de El? A venit cumva EL la japonezi și i-a amenințat că dacă nu se schimbă îi așteaptă lucruri mai rele? Tu știi că mai puțin de 10% din japonezi sunt creștini? Deci unde e intimidarea lui Dumnezeu? Căci a intimida pe cineva presupune că cel intimidat are idee cine e cel care intimidează.
Apoi iarăși îmi interpretezi cuvintele cu problema copilului mort. Eu nu am spus acolo că acei copii au murit din motivele ce le-ai citat ci am spus că POATE a murit din cauza asta. Doar Dumnezeu știe de ce acei copii au murit dar sigur nu a fost o simplă întâmplare. Dacă noi, finiți și necunoscători fiind, nu înțelegem înțelepciuna Dumnezeului Infinit nu e bine să ne apucăm să-L judecăm. De asta am spus că acei copii POATE au murit din respectivele motive așa că noi nu putem să ne grăbim să acuzăm pe Dumnezeu că nu știm care e motivul adevărat.
Iar necazurile le înțelegi greșit. Necazul e de multe ori ca un medicament pentru boala omului care e păcatul. Lupta nu e între Dumnezeu și diavol ci între demoni și îngeri. Dumnezeu nu pedepsește niciodată. Acele dezastre naturale nu sunt opera lui Dumnezeu ci a păcatelor oamenilor. Dumnezeu nu provoacă acele dezastre naturale ci eventual El le permite dar ele sunt făcute de om prin păcatele lor. În RAi nu existau dezastre naturale, nu existau inundații, nu existau boli, etc. Toate au început să apară de la căderea omului. Există o legătură tainică între creație și omul care e cununa creației. De aceea când omul se îmbolnăvește cu acea boală sufletească numită păcat și creația suferă tot felul de dezastre naturale. Tot ce face Dumnezeu uneori e să împiedice mersul firesc al dezastrelor apărute ca o consecință pentru păcatele oamenilor.
Vorbeai la un moment dat despre potop și că Dumnezeu nu a fost drept să îl permită. Iarăși, ca să îți fie foarte clar, NU SPUN NEAPĂRAT CĂ AȘA A FOST CI E DOAR O IDEE și anume că poate acel potop a apărut tot ca urmare a unor păcate ale oamenilor iar tot ce a făcut Dumnezeu a fost să întârzie acel potop și să-i spună lui1 Noe să-și facă corabia pentru a încerca să minimizeze distrugerile făcute de om. Omului i s-a dat șansa să intre în corabie dar nimeni nu a vrut.
Știi cum pedepsește Dumnezeu? Noi aruncăm nisip în sus iar pedeapsa lui Dumnezeu e că lasă nisipul să cadă în cap. De asta toți Sfinții Părinți spuneau că cea mai grea pedeapsă a lui Dumnezeu e să ne lase de capul nostru.
Nu încerca să Îl înțelegi pe Dumnezeu care e infinit, tu care ești un om finit. Și nu îți fă nici iluziile că noi, oamenii finiți, putem să îți dăm răspunsurile ca să Îl înțelegi pe Dumnezeu cel infinit. Tot ce putem noi să îți dăm sunt unele idee, unele lucruri ce ar putea să te convingă să ai încredere în El că știe ce face.
Nici îngerii nu pot vedea Ființa lui Dumnezeu și tu vrei să îl înțelegi? Trebuie să ne smerim puțin, să plecăm capul. Nu e rău să ai întrebări dar e de preferat să i le pui Lui și să ai răbdare să ți le dea. Îți spun și eu din experiența mea că am avut întrebările mele, motivele mele să mă îndoiesc de Hristos, părerile și dorințele mele și am fost uneori rănit destul de tare de cuvintele unor călugări și preoți deoarece ei nu înțelegeau căutările mele. Într-un final am primit răspunsurile și crede-mă că atunci când îți răspunde Dumnezeu nu e cum îți răspunde un om. Când îți răspunde un om tu înțelegi răspunsul cu mintea ca o explicație logică. Când îți răspunde Dumnezeu înțelegi răspunsul în toată ființa ta și într-o adâncime mult mai mare decât dacă ar fi spus-o un om.
Și un ultim lucru. Dacă nu ți-ai dat seama eu nu le știu chiar pe toate așa că dacă spun unele lucruri și poate le încurc sau le spun greșit să nu te miri sau să consideri că e voit sau altceva. Credința mea nu se bazează pe logică și pe rațiune și pe demonstrații științifice că altfel nu ar fi credință. E vorba de altceva. Nu mă întreba despre ce e vorba că nu știu să îți spun. E credință. E trăire. Explicații logice nu pot să îți dau. Pur și simplu Îi simt prezența în jurul meu și de asta nu mă îndoiesc de existența Lui. Îl simt că mă vrea ortodox și așa rămân. Nu am nimic împotriva celor de altă credință. Atât timp cât oamenii respectivi sunt sinceri în credința lor am nădejde că și ei sunt mântuiți.
caietescu
septembrie 15, 2012 @ 7:38 pm
@Saurian: Este sigur ca omul nu le stie pe toate si nici nu are cum, din conditia sa de fiinta supusa mortii. Cat despre cutremur si tsunami, intr-adevar nu putem sti, din postura noastra de oameni limitati, motivatiile lui Dumnezeu, insa am vrut sa evidentiez doar faptul ca ai gresit presupunand ca dezastrul natural ar fi avut drept scop spalarea pacatelor sau indemnarea la intr-ajutorare, ca sa nu mai zic ca ai sugerat si motivul ateismului, reiesind tot ideea pedepsei divine, chiar daca formulata ipotetic. Sunt de acord cu tine ca credinta nu se bazeaza pe ratiune, logica sau demonstratii stiinfice, ci este traire si simtire, fie o ai sau nu, nu are nicio legatura cu exactitudine sau calcule matematice si fiecare persoana o simte diferit.
Sorin
septembrie 15, 2012 @ 8:38 pm
@caietescu: Dar aceste dezastre sunt din cauza păcatelor noastre iar Dumnezeu le permite pentru a ne aduce la pocăință, pentru a ne scoate din egoismul în care trăim fiecare. Ce anume am sugerat cu ateismul? Dă un citat și spune ce ți se pare că aș fi sugerat.
caietescu
septembrie 24, 2012 @ 1:07 pm
@Saurian: ,,De ce a fost acel cutremur? Poate să mai spele din păcatele acelui popor, poate să-i şocheze atât de tare încât să-i scoată din egoismul lor şi să se ajute între ei, poate să-i trezească la realitate pe oamenii ce gândesc că ei pot face orice arătându-le că doar zguduind puţin pământul se pierd cu totul şi astfel să mai taie din orgoliul lor ( mai ales că japonezii în marea lor parte sunt cam atei ).” Analogia dintre egoismul oamenilor si ateism este o generalizare gresita si nu se poate spune ca toti ateii sunt egoisti, deci un asemenea dezastru ar fi astfel justificat prin reducerea ateismului. Ar fi mai simplu, cred, sa sustinem ca vointa divina este cu totul dincolo de limitata perspectiva umana si nimic nu poate fi stiut sau cunoscut in legatura cu Dumnezeu.
Dan Tudorache
septembrie 24, 2012 @ 1:30 pm
Caietescu, este foarte bună observația că voința lui Dumnezeu este dincolo de limita cunoașterii umane (spațio-temporale). Despre acest lucru atrage chiar Dumnezeu atenția prin gura profetului Isaia, în Vechiul Testament:
”Cel rău să lase calea lui şi omul cel nelegiuit vicleniile lui şi să se întoarcă spre Domnul, căci El Se va milostivi de dânsul, şi către Dumnezeul nostru cel mult iertător. Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul. Şi cât de departe sunt cerurile de la pământ, aşa de departe sunt căile Mele de căile voastre şi cugetele Mele de cugetele voastre.” (Isaia 55:7-9)
Sorin
septembrie 24, 2012 @ 5:48 pm
Iartă-mă dar eu nu am auzit niciodată că te ateii sunt învățați să fie buni și iubitori cu cei din jur. În Biserică și în majoritatea religiilor te învață, chiar dacă e doar ceva formal, să fii bun și iubitor față de ceilalți. La atei tot ce am văzut e că a fi bun față de celălalt depinde mai mult de firea oricărui om și nu se transmite sistematic acest mesaj cum e în cazul majoritatea religiilor. Iarăși repet că niciodată nu am susținut că știu de ce DUmnezeu a îngăduit acel tsuname. Am arătat doar un motiv anume pentru a arăta că noi nu trebuie să credem că Dumnezeu are ceva cu noi sau în fatalități. Tot răul ce ni se întâmplă sunt pentru curățirea omului de păcat și pentru sporirea sa duhovnicească. Dacă omul ar fi fără de păcat atunci am fi ca în Rai când nu puteai să te rănești sau să pățești ceva și nu erau cataclisme și tot felul de necazuri ce sunt acum.
caietescu
noiembrie 11, 2012 @ 12:52 pm
@Dan-admin: din ceea ce ai spus rezulta o alta contradictie: daca Dumnezeu, sau oricare divinitate care a creat totul, este dincolo de limita cunoasterii umane, in afara spatiului si timpului, atunci cum pot exista persoane-preoti, imani, rabini si sacerdoti de orice fel- care afirma ca pot cunoaste dorintele acestei divinitati, de unde stiu care este vointa unei divinitati, cu ganduri si cai diferite de cele umane?
Dan Tudorache
noiembrie 12, 2012 @ 2:02 pm
Caietescu, ar fi rezultat o ”contradicție” doar dacă Dumnezeu ar fi fost o noțiune abstractă iar nu o ființă care comunică cu noi, după măsura înțelegerii noastre.
Faptul că Dumnezeu este mai presus de rațiunea noastră nu-l face inaccesibil nouă ci căci cunoașterea lui Dumnezeu vine prin credință… iar credința este un risc al rațiunii, o depășire a ei, nicidecum o anulare (după cum spunea părintele Arsenie Boca). Deci, la modul pur rațional, nu-l putem cunoaște pe Dumnezeu dar prin credință… rațiunea se luminează și este ajutată să înțeleagă dincolo de limitele ei.