Dacă lucrurile sunt sub control înseamnă că nu mergi destul de tare
Poate de multe ori şi noi cei care suntem în Biserică şi stăm aproape de Dumnezeu uităm că Ortodoxia nu se limitează la gândirea slabă a lumii şi la felul ei de a fi. De multe ori ne ia valul şi tindem să aprobăm ceea ce societatea consideră a fi bun, frumos sau de seamă.
De exemplu ajutăm pe cineva dacă ne-a ajutat, iertăm cuiva dacă ne-a iertat el mai întâi, dăm dacă mai întâi am primit. Serviciu contra serviciu, oferim ceva ca să primim altceva, şi societatea ne-nvaţă că „timpul costă bani” şi că „nimic nu e gratis, totul se plăteşte”. Societatea în care trăim este guvernată de legi, de directive europene, de drepturile omului…ne-a învăţat că totul e o afacere şi că poţi scoate bani din orice, şi în final totul se reduce la bani şi la ce poţi cumpăra cu ei.
Ia uitaţi ce spune Sfântul Apostol Pavel:
Lumea şi înţelesurile ei sunt slabe, sunt foarte jos… sunt doar materiale. Societatea nu poate vedea în pâine mai mult decât o afacere, rămânând la nivelul acesta material al lumii, neputând ajunge cu mintea la înţelesurile înalte ale creaţii, la raţiunile puse de Dumnezeu în fiecare lucru, la Raţiunea Supremă – Hristos care le uneşte pe toate întru El. Iată ce frumos vorbeşte Domnul Hristos despre tendinţa aceasta a noastră de a răspunde celui de lânga noi cu acelaşi comportament cu care el ne-a tratat:
„Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două. Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta. Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău”.
„Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru? Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.”
Ortodoxia surprinde mereu, luminează minţile, bucură sufletele….
Un creştin adevărat surprinde pe toţi prin dragostea lui, iubeşte pe fiecare, uită de toate ale lui.
Măsura creştinilor nu este măsura societăţii de astăzi: „de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor„. Nu intrăm în împărăţia cerurilor dacă iubim pe cei ce ne iubesc, dacă facem bine celor care ne fac bine, dacă oferim doar ca să obţinem ceva în schimb, dacă iertăm interesat… ci dacă iubim pe cei ce nu merită, pe cei ce ne fac rău, pe cei ce ne denigrează, pe cei ce ne supără, dacă iertăm tuturor toate….dacă iubim dezinteresat…
Este o vorbă „If Things Seem Under Control, You’re Not Going Fast Enough” (Dacă lucrurile sunt sub control înseamnă că nu mergi destul de tare), aşa e şi-n Ortodoxie, dacă ţi se pare prea simplu să fii creştin înseamnă că n-ai aflat ce-nseamnă să fii creştin adevărat, n-ai gustat din adevărata luptă, n-ai intrat încă pe teren, încă faci încălzirea pe margine.
Pe cât de greu pare să-l iubeşti pe cel ce te urâşte pe atât e de uşor să faci asta cu Hristos !
Modelul meu este Hristos şi până nu ajung ca El nu mă las.
(Claudiu)
,MONICA
martie 18, 2009 @ 12:21 am
„Pe cât de greu pare să-l iubeşti pe cel ce te urâşte pe atât e de uşor să faci asta cu Hristos !„
Corect -acum cativa ani nu credeam ca o sa iert pe o anumita persoana sau ca imi voi cere iertare ,dar efectiv a fost o minune de la Dumnezeu reusita(pe care nu mi-o asum).
Si au fost ani de ura ,iar El a rezolvat problema in cateva luni ,dupa ce mi-am spus problema inaintea Lui.