Dacă morţii nu învie, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri!

Începând de astăzi deschidem o nouă secţiune pe site numită: „Discursuri în Sfânta Scriptură” în care vom încerca să facem cunoscute texte de o profunzime extraordinară din Sfânta Scriptură. Astăzi începem cu discursul Sf. Apostol Pavel din Epistola către Corinteni, esenţial pentru înţelegerea credinţei noastre ortodoxe.

Vă aduc însă aminte, fraţilor, de Evanghelia pe care v’am binevestit-o, pe care aţi şi primit-o, întru care şi staţi cu tărie, prin care şi sunteţi mântuiţi dacă o ţineţi cu tărie aşa cum v’am binevestit-o eu; dacă nu, în zadar aţi crezut. Căci înainte de toate v’am predat ceea ce şi eu am primit: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor, că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi şi că i S’a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece; după aceea S’a arătat în acelaşi timp la peste cinci sute de fraţi – dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au adormit; după aceea i S’a arătat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor; iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S’a arătat şi mie.

Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli; nici nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, şi harul Său care este în mine n’a fost în zadar; dimpotrivă, m’am ostenit mai mult decât ei toţi – dar nu, nu eu, ci harul  lui Dumnezeu care este în mine. Prin urmare, ori că sunt eu, ori că sunt ei, noi aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut.

Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, atunci cum de zic unii dintre voi că nu există înviere a morţilor ? Dacă nu există înviere a morţilor, atunci nici Hristos n’a înviat. Iar dacă Hristos n’a înviat, atunci zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică e şi credinţa voastră. Ba încă ne aflăm şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, pentru că împotriva lui Dumnezeu am mărturisit că

El L-a înviat pe Hristos, pe Care deci nu L-a înviat, de vreme ce morţii nu învie. Că dacă morţii nu învie, atunci nici Hristos n’a înviat. Iar dacă Hristos n’a înviat, zadarnică vă este credinţa, voi sunteţi încă în păcatele voastre. Şi atunci, şi cei ce au adormit întru Hristos au pierit. Iar dacă noi numai pentru viaţa aceasta nădăjduim în Hristos, suntem mai de plâns decât toţi oamenii. Dar nu!: Hristos a înviat din morţi, pârgă celor adormiţi.

Că de vreme ce printr’un om a venit moartea, tot printr’un om a venit şi învierea morţilor. Că după cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor învia întru Hristos. Dar fiecare în ceata sa: Hristos, ca pârgă; apoi cei ai lui Hristos, la Venirea Lui. Apoi vine sfârşitul, când Domnul Îi va preda lui Dumnezeu-şi-Tatăl împărăţia, când va desfiinţa toată domnia şi toată stăpânirea şi toată putere. Căci El trebuie să împărăţească până ce-Şi va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale.

Cel din urmă vrăjmaş care va fi nimicit este moartea; căci pe toate I le-a supus sub picioarele Sale. Dar când spune că toate I-au fost supuse Lui, e limpede că în afară de Cel care I le-a supus Lui pe toate. Iar când toate-I vor fi supuse Lui, atunci şi Fiul I Se va supune Celui care I le-a supus Lui pe  toate, pentru ca Dumnezeu să fie totul întru toate.

Altminteri, ce vor face aceia care se botează pentru morţi f? Dacă morţii nicidecum nu învie, de ce se mai botează pentru ei? Şi noi, noi de ce mai înfruntăm primejdia’n tot ceasul? Eu mor în fiecare zi!; v’o jur, fraţilor, pe lauda’ntru voi pe care o am întru Hristos Iisus, Domnul nostru! Dacă’n planul  omenesc m’am luptat eu cu fiarele’n Efes, care-mi e folosul? Dacă morţii nu învie, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri!…

Nu vă lăsaţi înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune h“. Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi. Căci unii n’au cunoştinţă de Dumnezeu; o spun spre ruşinea voastră. Dar va zice careva: Cum învie morţii? şi cu ce trup vin? Nebun ce eşti! Ceea ce semeni tu nu capătă viaţă dacă nu moare. Şi ceea ce semeni tu nu este trupul ce va să fie, ci un bob gol-goluţ, fie de grâu, fie de altceva din celelalte; iar Dumnezeu îi dă un trup aşa cum vrea El, fiecărei seminţe un trup.

Nu toate trupurile carnale sunt acelaşi trup carnal, ci unul este trupul carnal al oamenilor şi altul este trupul carnal al dobitoacelor şi altul este trupul carnal al păsărilor şi altul este trupul carnal al peştilor. Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar una este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti.

Una este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor; căci stea de stea se deosebeşte în strălucire. Aşa-i şi cu învierea morţilor: Se seamănă întru stricăciune, învie întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, învie întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, învie întru putere; se seamănă trup firesc, învie trup duhovnicesc. Dacă există trup firesc, există şi trup duhovnicesc, aşa cum este scris: Făcutu-s’a omul cel dintâi, Adam, întru suflet viu; Adam cel de pe urmă, cu duh făcător de viaţă.

Dar nu cel duhovnicesc este întâi, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer. Precum cel pământesc, aşa şi cei pământeşti; şi precum Cel ceresc, aşa şi cei cereşti. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, vom purta şi chipul Celui ceresc. Pe aceasta însă v’o spun eu vouă, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot moşteni împărăţia lui  Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea. Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba, deodată, într’o clipire de ochi, la trâmbiţa de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia  nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba.

Căci trebuie ca fiinţa aceasta stricăcioasă să se îmbrace în nestricăciune şi fiinţa aceasta muritoare să se îmbrace în nemurire. Iar când fiinţa aceasta stricăcioasă se va îmbrăca în nestricăciune şi fiinţa aceasta muritoare se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: Înghiţitu-s’a moartea’ntru biruinţă. Unde-ţi este, moarte, biruinţa? Moarte, unde-ţi este boldul?

Iar boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea. Dar să-I dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos! Drept aceea, iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, totdeauna sporind în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică’ntru Domnul.

(Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel – Sfânta Scriptură Ediţia jubiliara a Sfântului Sinod, diortosită de IPS Bartolomeu Anania)