Dacii, în cel mai prestigios loc al Imperiului Roman

După războaiele daco-romane, în inima Romei, împăratul Traian a ridicat un for unde au fost aşezate zeci de statui de daci. Niciodată în istoria imperiului, romanii nu au construit ceva pentru a omagia „popoarele barbare” învinse, aşa cum au făcut în cinstea strămoşilor noştri. Forul lui Traian este un edificiu ridicat în semn de respect şi admiraţie pentru cel mai puternic şi de temut adversar al lor.

Apolodor din Damasc a ridicat un arc de triumf, cu trei intrări, în centrul forului a fost aşezată statuia ecvestră în bronz aurit a lui Traian şi pe margini un portic decorat cu busturi de daci captivi, între care şi cel al lui Decebal. Forul lui Traian cuprindea Basilica Ulpia şi Columna lui Traian. Forul lui Traian a fost construit între anii 106 şi 112, datorită imensei prăzi de război de aur şi argint luată de la daci, şi s-a păstrat intact până în secolul al VI-lea. De-a lungul timpului, statuile de daci au fost luate din acest for şi păstrate în Muzeul Vaticanului, Muzeul Luvru sau alte muzee din Florenţa, Napoli, Berlin, Praga, Copenhaga, Sankt Petersburg şi chiar, mai târziu, în SUA.

De asemenea, multe dintre statui sunt păstrate în colecţii de stat şi private. În luna iunie a anului 1998, la Roma, au fost realizate săpături arheologice în Forul lui Traian, într-o zonă care nu fusese cercetată până la această dată. În urma săpăturilor au fost scoase la lumină trei sculpturi de daci, dintre care două statui acefale şi un cap. Din cele aproximativ 100 de statui din Forul lui Traian, multe dintre ele au fost pierdute, distruse în mod natural (cutremure, degradarea forului) sau în mod voit, şi alte statui care stau încă în umbră, aşteptând a fi scoase la lumină.

Numărul însemnat de statui de daci a atras atenţia istoricului I.I. Russu, al cărui studiu „Daco-Geţii în Imperiul Roman” este unul lacunar, şi a cercetătoarei Jutta Pinkerneil, care, de asemenea, are un studiu incomplet, fără ilustraţii, „Studien zu den Trajanischen Dakerdarstellungen”. Existenţa acestor reprezentări ale dacilor, precum şi noile descoperiri din Forul lui Traian din Roma l-au determinat pe cercetătorul român Leonard Velcescu să întreprindă un studiu dedicat reprezentărilor strămoşilor noştri. Acest subiect a constituit teza de doctorat în istoria artei susţinut la Sorbona şi École Pratiques de Hautes Études din Paris.

Aproape 100 de statui de daci au împodobit Forul lui Traian

Studiul istoricului de artă Leonard Velcescu, „Dacii în sculptura română. Studiu de iconografie antică”, publicat în limba română în anul 2008, aduce noi perspective în cunoaşterea corectă a trecutului nostru, încă lăsat întru întuneric şi nevalorificat de istoricii români. Este foarte interesant faptul că statuile de daci au fost realizate de artiştii romani când arta romană era la apogeu, fapt ce l-a îndemnat pe istoricul român să aducă la cunoştinţa tuturor faptul că romanii le-au adus dacilor un omagiu pentru vitejia lor, pentru că după zeci de ani în care au purtat atâtea campanii pentru a înlătura „pericolul de la Dunăre” au reuşit să ocupe o parte din teritoriul lor şi să ia o imensă pradă de război.

„Statuile monumentale de daci au împodobit tot perimetrul Forului lui Traian, având rol de false cariatide, fiind situate la nivelul aticelor porticurilor curţii interioare, deasupra fiecărei coloane de susţinere a galeriilor acestor porticuri şi la nivelul faţadei exterioare (partea sudică) a Basilicii Ulpia. Forul lui Traian de la Roma a fost construit în şase ani de Apolodor din Damasc. Este un fapt excepţional pentru că niciodată romanii nu au construit atâtea statui de daci, aproximativ 100, pentru „lumea barbară” şi la aşa dimensiuni. Este un avantaj foarte mare din punct de vedere al calităţii artistice pentru că în vremea împăratului Traian arta romană era la apogeu, mai ales portretul. Statuile monumentale au fost realizate după prizonierii daci, deci, modele reale. Se ştie că după cuceririle unor părţi din Dacia au fost duşi la Roma prizonieri care au servit drept modele pentru artiştii romani. Astfel, imaginea demnă a dacilor a fost plasată în locul cel mai prestigios al lumii romane, în inima Romei, în Forul lui Traian, şi această imagine nobilă a poporului dac a reuşit să învingă factorul distrugător al timpului şi să ajungă până în zilele noastre, fapt foarte important şi de mare valoare pentru istoria reprezentărilor antice ale dacilor în arta romană şi a culturii României”, a explicat istoricul de artă Leonard Velcescu.

Războaiele romanilor cu dacii au fost cele mai grele

Reprezentările de daci „vorbesc” prin imaginea lor de identitatea noastră şi astfel existenţa lor trebuie să fie valorificată cât mai mult, mai ales că romanii nu au făcut niciodată atâtea reprezentări monumentale pentru lumea barbară, cu excepţia celor realizate în cinstea dacilor. „În Antichitate erau nişte canoane sau legi potrivit cărora nu aveai voie să sculptezi statui mai mari decât împăratul. Aceste statui cu reprezentările dacilor sunt de dimensiunea împăratului şi chiar, incredibil, mai mari, s-a ajuns la o dimesiune de 3 metri. Te întrebi cum aceste statui au ajuns să împodobească cel mai prestigios for din lumea Imperiului Roman. Vă închipuiţi, la înălţime stăteau statuile de daci într-o postură demnă, am putea spune că dacii priveau de sus lumea vie a romanilor. Logic ar fi fost ca în locul statuilor de daci să fie aşezaţi demnitari romani, zeităţi romane şi aşa mai departe. Dar, din moment ce nu avem izvoare scrise, ne plasăm în sfera ipotezelor plauzibile. Cert este faptul că aceste statui există şi că au fost aşezate în semn de omagiu sau de admiraţie. Îmi certific părerea pe baza a ceea ce împăratul Traian a remarcat despre daci, în urma războaielor purtate împotriva lor, cuvinte păstrate iniţial în cartea pierdută „De bello dacico”, dar fragmente din ea au fost citate mai târziu. Aşadar, Traian spune despre războaiele cu dacii că au fost cele mai grele din toată istoria armatei Imperiului Roman şi că dacii au fost cei mai valoroşi războinici din lume. După cuceririle din Dacia, romanii îndreptându-se spre Asia Mică, spre parţi, Traian îşi nota: „…când romanii erau atacaţi de către parţi cu celebrele lor arcuri, acestea erau nimic pe lângă săbiile curbe ale dacilor, care au provocat foarte mult rău în rândurile armatei noastre””, reliefează istoricul de artă.

Traian, militar de profesie, şi-a dat seama de valoarea acestor războinici daci şi a vrut să-i încorporeze pe aceştia. Este un lucru precis că, după cuceririle romane, dacii au intrat masiv în armata romană, au ocupat posturi-cheie în armată şi, chiar mai mult, au fost şi împăraţi ai Imperiului Roman. Se pune întrebarea: Cum aceşti războinici daci, mândri, care preferau să moară decât să fie umiliţi, au acceptat să lupte în armata romană? „Din punct de vedere pertinent, Traian a făcut un fel de contract cu ei ca să capete încredere şi a făcut acest for pentru el şi pentru a glorifica cuceririle din Dacia cu iconografia dacilor, construirea forului având rolul de a le arăta dacilor că romanii îi respectă foarte mult. Astfel, le-a câştigat încrederea, făcându-i nemuritori, dovadă că sculpturile lor în piatră rezistă până astăzi. Acest contract este asemenea celui făcut în Antichitate cu zeităţile, potrivit căruia ei se dedicau zeilor pentru a le fi bine. Aşadar, contractul stipula glorificarea dacilor, dar cu condiţia intrării lor în armata romană. Acest lucru s-a întâmplat mai târziu, când trupe auxiliare şi cavalerie dacă cu steagul dacic au intrat în armata romană, chiar şi în timpul lui Constantin cel Mare şi mai târziu”, a arătat Leonard Velcescu.

Imaginea „barbarilor” daci

Trebuie precizat că termenul „barbar” în viziunea grecilor se aplica persoanelor din afara teritoriului lor, pentru ca mai târziu pentru romani, pe lângă aceeaşi semnificaţie, termenul „barbar” să reprezinte inamicii imperiului. Statuile cu daci din Forul lui Traian sunt însoţite cu inscripţia „prizonier dac”, iar reprezentările de daci nu sunt niciodată aceleaşi, ele fiind veritabile portrete. „Deşi există această inscripţie de „prizonier dac”, aceasta nu înseamnă că aceştia erau într-adevăr toţi prizonieri, deoarece dacii, indiferent de condiţia socială, sunt reprezentaţi într-o poziţie demnă, cu mâinile împreunate, nu legate, precum alţi prizonieri barbari, poziţie care se observă şi astăzi la ţăranii noştri. Când am mers prin Mehedinţi, de exemplu, şi voiam să fotografiez un ţăran în costum popular, deoarece aducea foarte mult cu portul strămoşilor noştri, precum şi chipul, după ce se aranja, lua o poziţie asemănătoare reprezentărilor dacice din Forul lui Traian, având mâinile în dreptul pântecului, aşezate una peste cealaltă. De aceea spun că această inscripţie nu relevă faptul că dacii erau prizonieri, fiindcă în cercetările mele am găsit reprezentări de prizonieri barbari, precum celţi sau germani, care sunt legaţi cu mâinile la spate şi în lanţuri”, a mai precizat Leonard Velcescu.

Multe din aceste statui sunt realizate în marmură de culori variate, în porfir roşu sau din alte materiale nobile, ele contribuind la fastul unor monumente din Roma sau din altă parte. Artiştii romani nu au încercat nici pe Columnă, nici în statui, să umilească poporul dac, spre deosebire de trofeele unde se pot observa „barbarii” învinşi, îngenuncheaţi, legaţi cu lanţuri şi cu capetele plecate. Aici nu se vede acest lucru, reprezentarea clasică de trofeu, legat cu lanţuri de un par, aici este ca o punere în evidenţă, o glorificare sau respect pentru vitejia, credinţa lor şi alte multe lucruri pe care le ignorăm.

Aceste statui şi basoreliefurile Columnei lui Traian au fost studiate în perioada Renaşterii şi în perioada Barocului, deoarece sunt lucrări realizate în perioada de apogeu a artei romane. Michelangelo spunea despre Columna lui Traian că este unică în lume ca valoare artistică. Acest monument a avut o importantă influenţă asupra celor mai mari artişti ai Renaşterii, asupra frescelor lui Raffaello Sanzio, de asemenea, Rubens a studiat pe statuile dacice, Gian Lorenzo Bernini, a cărui capodoperă – Piaţa Sfântului Petru cu acea galerie de sfinţi din faţa Vaticanului – este o copie fidelă după Forul lui Traian, precum şi alţi mari artişti italieni şi francezi. „Dacă cei din Renaştere sau din Baroc au făcut şcoala studiind aceste statui de daci, de ce nu am face şi noi acelaşi lucru?”, întreabă retoric istoricul de artă.

Cercetările întreprinse de Leonard Velcescu au drept scop trezirea conştiinţei oamenilor cu privire la păstrarea identităţii şi aflarea istoriei adevărate, deoarece fără acestea un popor nu poate dăinui. „Aceste statui trebuie să le facem cât mai cunoscute pentru a fi studiate, şi, încetul cu încetul, românii să îşi dea seama de valoarea acestora. Mă întâlnesc adesea cu istorici din Franţa care nu ştiu nimic despre noi, de unde venim, cine am fost şi, astfel, cunoaşterea acestor lucruri, valorificarea şi promovarea lor ne-ar ajuta foarte mult să clarificăm situaţia şi să aducem în lumină adevărata identitate a noastră în Europa, mai ales în contextul acesta politic, când românii au de suferit din această cauză.”

„Uitarea trecutului este consecinţa situaţiei noastre de astăzi”

Originar din oraşul Piteşti, judeţul Argeş, istoricul de artă Leonard Velcescu este absolvent al Universităţii de Istoria Artei şi Arheologie din Sorbona şi École Pratiques de Hautes Études-Paris (1994). A obţinut doctoratul la prestigioasa instituţie din Sorbona în anul 2000 cu tema „Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică”. Din anul 2007, Leonard Velcescu susţine o serie de comunicări la diferite muzee, instituţii şi universităţi din ţară pentru a face cunoscute cercetările sale şi doreşte înfiinţarea unui domeniu de cercetare în iconografia antică în România, domeniu ce nu prea există şi nu este dezvoltat şi cercetat, precum şi realizarea unui muzeu care să cuprindă o secţie de mulaje după statuile monumentale antice de daci, un muzeu unic în ţara noastră. „Am fost un popor măreţ şi, deşi cuceriţi de alte popoare, nu ne-am pierdut identitatea, credinţa şi i-am asimilat prin felul de a vieţui, de comportament. Uitarea trecutului este consecinţa situaţiei noastre de astăzi, dezorientarea, uscarea rădăcinilor noastre, a rânduirii vieţii după dreptate şi adevăr”, a concluzionat cercetătorul Leonard Velcescu.