Dar tot murim. Şi înviem !

Sunt sigur că am să mor căci mă trec în fiecare zi, gust din toate plăcerile lumii şi mă simt trădat, beau din toate dulcegăriile acestei lumi dar sunt în continuare însetat.

Lumea şi cu toate ale ei îmi promite fericirea în fiecare zi. Reclamele de peste tot îmi înşeală judecata legând iaurtul de bucuria copilăriei, maşina de frumuseţea călătoriei, ciocolata de dragostea curată a unor tineri îndrăgostiţi….

Îmi tot promite că voi fericit, numai să cumpăr. Şi cumpăr. Şi-n loc de bucuria copilăriei primesc doar iaurtul, în loc de frumuseţea unei călătorii cu prietenii primesc doar maşina, în loc de iubirea curată a unei fete primesc doar ciocolata.

Mă-nşel aşteptând fericirea din materie. Materia e stricăcioasă: metalul rugineşte, lemnul îl roade cariul, hainele se-nvechesc, casele îmbătrânesc, mâncarea mucegăieşte…

Cumpăr şi mă-mpărtăşesc de stricăciunea lor deşi mi s-a promis fericirea. Stricăciunea lor mă strică şi pe mine.

Fericirea pe care-o mi-o vând ei atât de scump, e de fapt în mine.

Bucuria cea adevărată vine din relaţia cu oamenii. Noi toţi oamenii suntem veşnici (căci cine vrea să nu mai fie ?) şi intrând în relaţie unii cu alţii ne-părtăşim reciproc de veşnicia fiecăruia. Dar cel ce a sădit în noi veşnicia e Cel ce ne uneşte !

Dar tot murim. Eu nu vrea să mor, nu vreau să nu mai fiu, nu vreau să nu mai exist. Ci vreau să trăiesc veşnic şi să mă bucur alături de ceilalţi oameni într-o împărăţie în care nu există stricăciune şi păcat.

Şi după moarte vine judecata, căci altfel de ce ne-am mai chinuit să facem binele ?

Şi înviem !

(Claudiu Balan)