Daruri de Crăciun pentru oamenii străzii, pentru copiii orfani și pentru familiile sărace din București, Galați și Iași (2013)
Așa cum v-am obișnuit, și în acest an vom organiza o colectă de bani, pentru a le oferi mâncare și haine persoanelor care se află în suferință. Fondurile strânse în contul asociației în această perioadă vor fi împărțite către 3 echipe de voluntari din 3 orașe: București, Galați și Iași.
Fiecare echipă va fi condusă de un membru al asociației noastre și se va ocupa de cumpărarea și împărțirea darurilor către persoanele care au mare nevoie de ajutorul nostru pe timpul iernii, către cei singuri și necăjiți, către cei care n-au familie sau prieteni și care-și vor petrece sărbătorilor în frig, sărăcie, mizerie și suferință.
Echipa din București
Va merge în ziua de 13 decembrie 2013, ora 18.00 la oamenii străzii din zona Gării de Nord și-i va colinda, după care le va oferi daruri (mâncare și haine).
În ziua de 14 decembrie 2013, ora 11.00 vom pregăti daruri pentru copiii orfani de la Centrul de plasament „Sfântul Spiridon” din cartierul Berceni, pe care îi însoțim deobicei duminica la Sfânta Liturghie.
Conducătorul echipei: Claudiu Balan
Dacă vreți să participați alături de echipa noastră din București vă rugam contactați-ne astfel:
Telefon: 0740.004.215
Email: asociatia@ortodoxiatinerilor.ro
Echipa din Iași
Va merge în ziua de 21 decembrie 2013 să colinde și să ofere daruri famiilor sărace din câteva apartamente din Iași. Va merge să ofere mâncare și haine oamenilor străzii din diferite zone ale orașului.
Conducătorul echipei: Alexandru Andrei
Dacă vreți să participați alături de echipa noastră din Iași vă rugam contactați-ne astfel:
Telefon: 0741.392.828
Email: alexandru.andrei@ortodoxiatinerilor.ro
Echipa din Galați
Va merge în ziua de 21 decembrie 2013 să colinde și să ofere daruri famiilor sărace din zona Filești, care locuiesc în case de carton. Va merge să ofere mâncare și haine oamenilor străzii din diferite zone ale orașului.
Conducătorul echipei: Claudiu Balan
Dacă vreți să participați alături de echipa noastră din Galați vă rugam contactați-ne astfel:
Telefon: 0740.004.215
Email: asociatia@ortodoxiatinerilor.ro
Cei dintre voi care vreți să contribuiți cu un dar pentru acești oameni o puteți face în conturile de mai jos.
Cont IBAN in lei RO71 UGBI 0000 7020 0130 8RON (ultimele 3 litere sunt parte din numarul de cont de 24 de caractere) Titular: Asociația Ortodoxia Tinerilor Banca: GarantiBank International Cod BIC: UGBI Cod SWIFT: UGBIROBUXXX Cont IBAN in euro RO81 UGBI 0000 7020 0133 0EUR (ultimele 3 litere sunt parte din numarul de cont de 24 de caractere): Titular: Asociația Ortodoxia Tinerilor Banca: GarantiBank International Cod BIC: UGBI Cod SWIFT: UGBIROBUXXX Cont IBAN in dolari RO78 UGBI 0000 7020 0133 1USD (ultimele 3 litere sunt parte din numarul de cont de 24 de caractere): Titular: Asociația Ortodoxia Tinerilor Banca: GarantiBank International Cod BIC: UGBI Cod SWIFT: UGBIROBUXXXPuteți face donații și prin serviciul PayPal:
Puteți contribui deasemenea și cu alimente neperisabile. Pentru alte detalii sau întrebări ne puteţi contact la adresa contact@ortodoxiatinerilor.ro sau la numarul de telefon (004) 0740.004 215.Doamne ajută!
Claudiu Balan președinte Asociația Ortodoxia Tinerilor
Dan Sorin
noiembrie 28, 2013 @ 5:58 pm
Îmi poate da cineva detalii pentru București ce va fi? Pe la ce oră se organizează totul și cam în ce constă? Dacă nu ai voce mai vii la colindat? :p :)) Serios vorbind, m-ar interesa câteva detalii despre ce va fi și cât va dura și de la ce oră va fi ( să văd cum va fi și cu facultatea ).
Claudiu Balan
noiembrie 28, 2013 @ 6:09 pm
Salut Sorin,
Nu e musai să ai voce. Poți să vii împreună cu noi să ne ajuți să facem pachetele pentru oamenii străzii.
Încă nu-ți pot spune un program exact acum, este prea devreme. Așteptăm un răspuns de la cei de la Asociația Tradiția Românească pentru mersul la colinde.
După 6 decembrie îți puteam da mai multe detalii.
Doamne ajută!
Dan Sorin
noiembrie 28, 2013 @ 7:42 pm
Ok. Aștept să mă ții la curent. 🙂
Dan Sorin
decembrie 9, 2013 @ 2:01 pm
Ceva informații noi?
Claudiu Balan
decembrie 9, 2013 @ 2:56 pm
Doamne ajută, dragilor.
Vreau doar să vă anunț că în această săptămână, noi cei din OT, ne vom întâlni, cu ajutorul lui Dumnezeu de 3 ori în București, după cum urmează:
1. Joi seara, ora 19.00 la un ceai. Încă nu am stabilit locația.
2. Vineri, 13 decembrie, ora 17.30 ne întâlnim la Carrefour Grozăvești să cumpărăm câte ceva de mâncare pentru oamenii străzii din zona Gării de Nord, cu banii care s-au strâns în campania de Crăciun derulată pe site-ul nostru.
3. Sâmbătă, 14 decembrie 2013, ora 10.00 mergem la Centrul de plasament „Sfântul Spiridon” din cartierul Berceni împreună cu prietenii noștri de la Asociața Tradiția Românească, pentru a-i colinda pe copiii orfani, și pentru a le oferi daruri din fondurile strânse în campania de Crăciun. Întâlnirea la stația de metro Piața Sudului la ora 10.00.
Dacă vreți să participați la una sau mai multe din cele 3 întâlniri, vă așteptăm cu drag.
Mai jos aveți datele mele de contact dacă vreți să luăm legătura.
Doamne ajută!
Dan Sorin
decembrie 13, 2013 @ 8:26 pm
Dintre cei care au venit la Carrefour pentru făcut pachetele care au fost de pe aici de pe site? Că nimeni nu a spus care îi este id-ul de pe OT. :p Începând cu minte… 😀