Daruri de Paști pentru familiile în nevoie [2018]
Dragilor, așa cum știți Asociația Ortodoxia Tinerilor ajută când și când câteva familii și persoane nevoiașe cu mâncare, bani pentru utilități, medicamente sau alte cheltuieli urgente. În general perioadele în care putem să-i ajutăm cel mai mult pe acești oameni sunt Crăciunul și Paștile, datorită bună-voinței voastre.
Și-n acest an vă cer ajutorul în numele acestor persoane pe care le sprijinim, mai jos voi cateva persoane și problemele lor.
Familia doamnei Lidia Ștefănescu, văduvă din Galați, care locuiește împreună cu fiul ei, un adult bolnav. Ei sunt așa de necăjiți, că deși stau la bloc, li s-a oprit apa rece, căldura și curentul electric pentru neplata facturilor. Din acest motiv se descurcă foarte greu cu curățenia. Trăiesc într-un apartament insalubru și foarte sărăcăcios, cu o ușă de la intrare stricată, fără căldură în casă, cu un miros greu suportabil. Vrem s-o ajutăm pe doamna Lidia să-și igienizeze apartamentul. Ne-am gândit să dăm cu var, să schimbăm ușa la intrare, geamurile, și mobile de dormitor. Apoi să o ajutăm să se rebranșeze la rețeaua de apă rece.
- Dacă vreți să luați legătura direct cu această familie, puteți suna la telefon 0746.322.585 – Lidia Ștefănescu.
Familia doamnei Cati din Buzău, cu 5 copilași, locuiesc într-o casă dezafectată de la marginea orașului. Ea este casnică iar soțul bolnav. Trăiesc din alocațiile copiilor și din ajutoare sociale. În acest an ne-au cerut ajutor pentru o operație de hernie a soțului (estimată la 600 de lei) și la alimente pentru Paști.
- Dacă vreți să luați legătura direct cu această familie, puteți suna la telefon 0752.430.931 – Doamna Cati.
Familia doamnei Rodica Marin din Galați, mamă a 7 copilași, dintre care un bebeluș de 2 ani, are și ea nevoie de ajutor lunar. Soțul nu mai locuiește cu ei, și doamna Rodica este obligată să se descurce singure să-și întrețină copiii.
- Dacă vreți să luați legătura direct cu această familie, puteți suna la telefon 0747.537.061 – Rodica Marin.
Familia Andrei din Galați, locuiește în cartierul Filești, de la marginea orașului, într-o casă foarte veche și care se deteriorează pe zi ce trece. Domnul Sebastian și doamna Ionela cresc împreună 8 copilași, dintre care unul din ei, Gogu, are cancer la ficat și urmează un tratament cu citostatice. Ei locuiesc în 2 doar camere din casă, într-una dorm și într-una e o mică bucătărie. Dintre cei 8 copii, sunt și două perechi de gemeni. Familia se întreține cu banii pe care îi aduce tatăl muncind cu ziua și cu alocațiile copiilor.
- Dacă vreți să luați legătura direct cu această familie, puteți suna la telefon 0757.221.770 – Dna. Ionela.
Familia Ciocoi din Călărași, are 3 copilași, Ștefan, Adrian și Nicoleta, dintre care primul din ei este diagnosticat cu cancer la rinichi. Părinții se descurcă uneori greu cu cheltuielile ocazionate de tratamentul medical, drumurile la București, plata facturilor sau alte cheltuieli.
- Dacă vreți să luați legătura direct cu această familie, puteți suna la telefon 0727.205.695 – Alexandra Ciocoi.
Dănăila Giani Ionuț este un tânăr din Galați care se deplasează doar în căruțul cu rotile și locuiește singur într-o garsonieră din oraș.
- Dacă vreți să luați legătura direct cu Giani, puteți suna la telefon 0753.580.986 – Giani Dănăilă.
O altă familie care are nevoie de ajutor este doamna Șuia Constanța, care este bolnavă și locuiește cu fiul ei Cătălin Andrei în Vulturești, județul Vaslui, într-o casă veche, care se află într-o stare avansată de degradare. Dânsa ne-a cerut un ajutor pentru analize medicale.
- Dacă vreți să luați legătura direct cu ea, puteți suna la telefon 0757.875.522 – Șuia Constanța.
Domnul Doru-Precupeț – este invalid în urma unui accident de muncă și locuiește singur în cărucior în casă și are nevoie de ajutor cu câte ceva de mâncare.
- Dacă vreți să luați legătura direct cu Giani, puteți suna la telefon 0749.621.517 – Doru Precupeț
Vlad Cruceanu, un tânăr orfan care doarme pe scara unui bloc din București, are nevoie de mâncare și bani pentru a-și schimba buletinul expirat.
- Dacă vreți să luați legătura direct cu Vlad, puteți suna la telefon 0737.841.428 – Vlad Cruceanu
Am vrea să-i ajutăm pe cât se poate pe fiecare din ei, dar și alte persoane nevoiașe cu care ținem legătura. Puteți să ajutați aceste familii luând direct legătura cu ei la telefon, și oferindu-le ceea ce doriți.
Puteți face donații și în conturile asociației Ortodoxia Tinerilor, și apoi să ne transmiteți adresa dumneavoastră de email, pentru a vă ține la curent cu informații și fotografii despre felul în care i-am ajutat pe acești oameni.
Datele de contact ale noastre sunt:
Asociația Ortodoxia Tinerilor
Str. Frunzei nr.5 bl. F3, sc.2, ap. 63, Galați
Direct în conturile asociației noastre:
Titular conturilor: Asociația Ortodoxia Tinerilor
Banca: GarantiBank România
Cont lei: RO71 UGBI 0000 7020 0130 8RON
Cont euro: RO81 UGBI 0000 7020 0133 0EUR
Și ultilmele 3 litere fac parte din numărul contului, care trebuie să aibă 24 de caractere.
Prin Paypal astfel:
Email: contact@ortodoxiatinerilor.ro
Persoană de contact: Claudiu Balan
Telefon: (004) 0740.004.215
Pei cei interesați vă vom ține le curent cu situația lor prin emailuri cu fotografii și informații.
Vă mulțumim mult pentru ajutor!
Doamne ajută!