De 18 ani n-am auzit pomenindu-se numele lui Dumnezeu
De când trăiesc eu m-am tot uitat ore-n şir la televizor încă din 1990 şi pănă azi, am citit ziare de toate felurile, am citit reviste de toate genurile, am făcut mulţi ani de şcoală şi am citit tot felul de manuale şi cursuri. Am călătorit în multe locuri prin ţară şi puţin prin câteva ţări străine, şi am întâlnit mulţi oameni.
Ce mă miră extraordinar de mult este că nimeni sau aproape nimeni nu pomeneşte numele lui Dumnezeu sau numele lui Hristos. Vă zic sincer şi nu exagerez, de 18 ani de când ştiu să scriu şi să citesc eu am auzind vorbindu-se de Dumnezeu extrem – extrem de rar, şi aproape că nici nu se aduce aminte de El, ci se evită întotdeauna discuţia. În toate educaţia mea şi-n toată experienţa mea de viaţă nu am găsit o persoană care să-mi vorbească liber de Dumnezeu şi cu dragoste, şi mai ales din experienţă.
În afară de o emisiune religioasă sau una sau două reviste religioase eu n-am auzit pomenindu-se numele lui Hristos-Dumnezeu. Am auzit vorbindu-se de multe lucruri frumoase, de atâtea descoperiri ştiinţifice, de atâtea frumuseţi ale lumii dar niciodată nu a pomenit cineva în discuţie pe Dumnezeu. Nu am auzit spunându-se că Dumnezeu a creat toate acestea, că Dumnezeu ne iubeşte, că Dumnezeu vorbeşte cu noi, că ne poartă de grijă, că ne-nţelege, că ne iartă, nimic….sau aproape nimic.
Am văzut atâtea emisiuni de ştiri din ţara noastră şi din alte ţări dar nu vorbeşte nimeni de El, nimic din cele ale lumii nu pare să aibă legătură cu El. Oare de ce ? De ce în afară de profesoara de religie, în şcoală, nici un profesor (din clasa I şi până-n facultate inclusiv) nu l-a pomenit pe Dumnezeu la un curs ? De ce nu vorbeşte nimeni de Dumnezeu în mediul ştiinţific ? Ce se-ntâmplă în lumea asta în care trăim ? De ce oamenii, mai de mult, porneau războaie din divergenţe religioase, din cauza neînţelegerilor pe teme dogmatice sau spirituale ? De ce pentru oamenii de acum câteva sute de ani credinţa în Dumnezeu era problemă de importanţă naţională şi regele sau împăratul trebuia să asigure în primul rând păstrarea credinţei în Dumnezeu moştenită de la strămoşii lor (vezi Sinoadele Ecumenice). Azi doar preoţii şi cei care merg la Biserică vorbesc de Dumnezeu, mai mult între ei decât şi cu ceilalţi. Sfinţii ne-au spus că vremurile pe care le trăim arată evident că sfârşitul lumii e aproape. Nu se mai vorbeşte de Dumnezeu, nu se mai vorbeşte de Biserică, nu se mai vorbeşte de sfinţi şi de Sfânta Scriptură, nu se mai aude de rai şi de iad, de bucuria cea veşnică şi de durerea cea veşnică. Nu se mai vorbeşte de viaţă care vine după moarte şi nici de chinurile nesfârşite ale celor răi care vin după moarte. Dar la necaz nu cred că este cineva care să nu fi strigat: „Doamne ajută-mă!!!”. Fiecare în inima sa nu cred că are curaj să zică ferm: „Da, nu există Dumnezeu şi da, nu cred că există vreo judecată universală” pentru că înţelege că sunt multe secrete ale vieţii aici pe pământ pe care nu le ştie, dar oare cum va şti tainele împărăţiei cerurilor. Lumea de azi nu ştie sigur cine a creat omul, apa şi aerul, deci cum poate fi sigură că nu există Dumnezeu? Dacă va avea o supriză ?! Deşi lumea modernă de azi Îl ocoleşte, fiecare-i simte ajutorul şi simte cum este protejat de atâtea şi atâtea întâmplări negative. Când sunt sănătoşi şi bine, Dumnezeu nu prea există şi e mai bine fără El, iar când sunt bolnavi şi trişti, plini de supărări şi de necazuri, atunci îşi vin în sine, atunci cu drag şi bucurie îi cer ajutorul. Înainte de a ne abţine să vorbim de Dumnezeu ar trebuie să ne gândim la ce spune chiar El: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Mt.10,32-33) (Balan Claudiu)
titirez
octombrie 22, 2008 @ 7:03 pm
În legătură cu simţământul care îl au oamenii faţă de Dumnezeu, e important ce zice Scriptura în Matei 5:45 , partea a doua ” căci El face să răsară soarele Său şi peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”.
Omul nu poate să vorbească mai mult sau mai puţin de Dumnezeu. Ori Dumnezeu e centrul vieţii tale, şi tot sistemul de valori si gândirea ti-e in jurul Lui, ori nu, ci Dumnezeu faţă de tine e un concept abstract.
Efeseni 2:8-9
” Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”
Şi Iacov 2:26
” După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă”.
Dumnezeu să ne ajute să umblăm prin credinţa care ne-a mântuit şi să facem faptele bune prin credinţă, nu din slavă deşartă pentru ca ele să lucreze la neprihănirea, şi nu la mândria noastră.
Avem nevoie disperată de trăire autentică cu Dumnezeu!
Balan Claudiu
octombrie 23, 2008 @ 6:42 am
Eu cred ca e vorba despre o stare generala a omenirii la un moment dat. Daca oamenii in anul 330 in timpul Sfantului Imparat Constantin cel Mare erau foarte interesati de credinta intregului imperiu si asta era o problema „nationala”, ajungand sa organizeze sinoade pentru a stabili clar credinta, pentru a nu se mai certa, acum nu se mai vorbeste de Dumnezeu si de credinta, pentru ca nu li se mai pare interesant sau folositor, sau pentru ca toti ascundem pacatele si fugim de pedeapsa sau mai rau, oamenii au inceput sa promoveze ideea ca pacatul nu exista.
ionutz
decembrie 31, 2008 @ 11:00 am
Omul uita de Dumnezeu ….treptat ,dar Dumnezeu are grija sa ii reaminteasca!Deci invers niciodata nu se intampla!
Laura-optimista
iulie 11, 2010 @ 10:09 am
Dumnezeu în mijlocul credincioşilor Săi!
Dumnezeu este întotdeauna cu noi, dar, precum spunea Dostoievski, „Dacă Dumnezeu nu există, totul este permis”. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu nu ar exista, responsabilitatea faptelor noastre rele ar lipsi. De aceea, unii ar vrea ca Dumnezeu să nu existe. Ei consideră că Dumnezeu este doar o instanţă de judecată, care le tot contabilizează păcatele. Cât de îndepărtată de adevăr este această opinie! 🙁 Dumnezeu este Sensul existenţei noastre, nădejdea noastră şi bucuria tinereţii noastre. Hristos este Adevărul absolut, Perfecţiunea Însăşi, iar fără prezenţa Sa iubitoare viaţa noastră ar fi doar o suferinţă interminabilă. 🙁 Mulţi nu-şi conştientizează tragedia duhovnicească… probabil fiindcă n-au simţit niciodată bucuria comuniunii cu Dumnezeu. Noi, cei credincioşi, care am experiat această bucurie, simţim căderea din har şi luptăm cu nădejde, până când ne ridicăm din starea de păcat.
Discutând cu un tânăr puţin mai mare decât mine despre adevărurile cuprinse în Sfânta Scriptură, mi-a răspuns că preferă să abordăm alt subiect, deoarece nu vrea să intre în conflict cu mine… Evident că n-aş fi intrat în conflict, chiar dacă şi-ar fi recunoscut necredinţa, dar m-a întristat teama lui de a vorbi despre Dumnezeu. Pur şi simplu, există persoane, care refuză chiar şi un dialog despre credinţă, invocând pretexte naive şi… diplomatice.
Pe de altă parte, cred că şi noi, credincioşii, ar trebui să nu fim izolaţi, să nu vorbim doar între noi despre Dumnezeul nostru, ci să răspândim bucuria şi lumina credinţei, asemenea celor doi orbi vindecaţi din pericopa evanghelică de astăzi.
Domnul fie cu noi!