De ce Dumnezeu nu mi se descoperă, de ce nu mi se arată? De ce Dumnezeu nu-mi vorbeşte?
Am insistat foarte mult în ultimele săptămâni, în ultimele luni, în ultima jumătate de an, pe Capitolul 8 din Faptele Apostolilor, capitol care începe cu uciderea Sfântului Ştefan şi cu îngroparea lui şi se continua cu împrăştierea creştinilor în toate părţile, persecuţia continua asupra întregii comunităţi creştine. Se împrăştie în toate părţile, în Samaria, în Iudeea, peste tot şi ei împrăştiindu-se, duc vestea credinţei şi nădejdii în Hristos pretutindeni, propovăduind.
Printre aceştia, mai deosebi, Filip, unul dintre cei şapte diaconi, ajunge în Samaria, vorbeşte samarinenilor şi aceştia încep să creadă în număr mare, printre care şi unul Simon Vrăjitorul. El botează pe mulţi aici şi când a venit vremea, îi cheamă pe apostoli, pe Petru şi pe Ioan, din Ierusalim ca să cheme şi asupra lor Duhul Sfânt, adică Mirungerea, pentru că doar apostolii făceau şi chemarea Duhului Sfânt, Mirungerea. Şi ei vin acolo, fac aceasta chemare a Duhului Sfânt, printre cei care stau de faţă şi vor să primească Duhul Sfânt şi să primească şi hirotonia, pentru că unde veneau apostolii, hirotoneau preoţi şi episcopi…
Și vede Simon Vrăjitorul că Petru şi Ioan hirotoneau preoţi, episcopi prin punerea mâinilor şi el vine cu bani şi zice: Da-ţi-mi şi mie harul acesta, de a-mi pune mâinile peste alţii şi de a le dezlega păcatele şi de a face preoţi, de a face episcopi… Petru îl ceartă cu asprime şi spune că aşa ceva nu se face şi nu pe bani se dăruieşte… Și vede inima lui rea şi vede gândul inimii lui, rău, şi spune: Pocăieşte-te, roagă-te lui Dumnezeu să-ţi ierte păcatul acesta, doar, doar, de-ţi va ierta păcatul… Și el răspunde: Rugaţi-vă voi lui Dumnezeu, ca să mi se ierte păcatele.
Acolo am ajuns şi astăzi voiam să vorbim puţin despre importanţa întâlnirii cu Dumnezeu. De fapt, Simon a avut o întâlnire cu Dumnezeu, prin Petru şi Ioan. El a avut o înainte-întâlnire cu Dumnezeu, prin Filip, dar nu la un nivel foarte profund, la un nivel puţin superficial şi după aceea a avut momentul întâlnirii cu Dumnezeu, prin Petru şi Ioan şi n-a ştiut cum să gestioneze acest moment. N-a ştiut, nu era pregătit, nu era în duhul întâlnirii cu Dumnezeu, cum trebuia să fie. Această întâlnire cu Dumnezeu a fost dezastruoasă pentru el, în sensul că a ales moartea, a ales îndepărtarea de Dumnezeu. După tradiţie, Simon Vrăjitorul nu s-a întors la credinţă, nu s-a întors la ascultarea de apostoli şi astfel a devenit răzvrătit, a făcut o sectă a lui şi a răzvrătit Biserica, a dezbinat Biserica.
Şi voiam să insistăm asupra acestui moment important, al întâlnirii omului cu Dumnezeu, mai ales că asta este una din întrebările noastre fundamentale: De ce Dumnezeu nu mi se descoperă? De ce Dumnezeu nu mi se arată? De ce Dumnezeu nu-mi vorbeşte? De ce Dumnezeu nu se întâlneşte cu mine să spună iată, Eu sunt!…
După revoluţie (1989), era liceu de matematica-fizică, de informatică, şi înainte de revoluţie, nimeni nu credea în clasă. Aveam discuţii multe, complicate, eu cu învârtoșelile mele faţă de Dumnezeu, dar totuşi credeam în Dumnezeu şi ei nu credeau. Probabil că erau câţiva care credeau, dar spuneau şi ei cu glas tare că nu cred, pentru că era în trend, era perioada comunistă, era firesc, era ceva ruşinos, te puteau da pe mâna Securităţii dacă spuneai cu glas tare ca tu crezi, şi răspunsurile lor erau de râs. De ce nu crezi în Dumnezeu… răspunsurile lor, ţin minte şi acum, un băiat Lupșe, un ardelean liniştit, asculta discuţiile şi intervenea şi el cu câte o vorbă, cu care dărâmă tot, ca prostie, adică, o incapacitate de a înţelege anumite lucruri… şi zice: „Păi şi dacă există Dumnezeu, zice, de ce nu îl arata la televizor?” Şi ceilalţi toţi: „Da, chiar aşa, chiar aşa, dar de ce nu se arată pe cer, de ce… nu ştiu cum… de ce nu se arată…” Atunci nu era internet, atunci ar fi zis – de ce nu se vede pe Facebook? De ce nu se vede pe nu ştiu ce? De ce nu intervine în dialogurile de pe facebook?
Chiar dacă şi noi avem această întrebare, acest gând la care cei mai mulţi dintre noi nu ne-am răspuns şi nu ne-am gândit – chiar aşa, de ce stă Dumnezeu ascuns? De ce nu ni se descoperă Dumnezeu? Dacă tot vrea să credem în El, să ni se descopere, să-L vedem. Şi avem în acelaşi timp şi gândul acesta, invidios şi răutăcios: Eh, păi apostolii bineînţeles că au putut să creadă, cei de pe vremea aceea bineînţeles că au putut să creadă în Hristos şi să-L urmeze, unii dintre ei… şi cu siguranţă aş fi fost dintre cei care L-ar fi urmat şi care L-ar fi iubit, pentru că L-au văzut pe Hristos la propriu şi era Dumnezeu, dar noi n-avem privilegiul ăsta, deci noi ce să… ce ni se poată cere nouă, ca noi suntem aici la marginea istoriei şi n-am văzut nimic, nu cunoaştem nimic, ni se mai cere şi nu ştiu ce mare credinţă… Şi această idee răzbate în mintea multora, dar şi întrebarea de ce nu mi se descoperă Dumnezeu? Şi eu am avut-o la un nivel mai subtil în sensul că, nu aşa, să vină să-mi vorbească, să-L văd la televizor, dar anumite întrebări, nesfârşite, pe care le aveam şi gânduri, aş fi vrut să mi se dea cumva răspuns, nu ştiu cum, în ce chip, să-L văd, să-L cunosc… ţin minte şi după convertire, aceasta era principala mea proastă preocupare: Să-L văd pe Dumnezeu. Îi zic proastă preocupare, pentru că ea pare bună, la prima vedere, dar nu există om să-L vadă pe Dumnezeu şi să nu moară.
Pare foarte dur cuvântul, dar el are un adevăr veşnic în spate: Nu se poate să vadă un om pe Dumnezeu şi să nu moară omul cel vechi din el. Şi dacă el e întreg omul cel vechi, moare tot omul. Şi despre asta o să mai vorbim. Deci nu ştiam ce cer. Ţin minte că au fost nopţi întregi în care ceream asta şi dau slava lui Dumnezeu că nu s-a întâmplat nimic, nu se putea întâmpla decât să mă întâlnesc cu diavolul care ar fi putut reacţiona la dorinţele mele nestăvilite de a-L cunoaşte şi de a mă întâlni cu El faţă către faţă, dar Dumnezeu nu i-a îngăduit şi slavă lui Dumnezeu că nu i-a îngăduit. După aceea, m-am mai smerit şi am spus, măcar vreun sfânt ceva, Maica Domnului… Am coborât şi mai mult şi… petrecându-se ceea ce s-a petrecut la mormântul Părintelui Arsenie, insistam pe Părintele Arsenie, să mă întâlnesc cu Părintele Arsenie Boca. Slavă lui Dumnezeu şi a fost înţelept Părintele Arsenie că nu a ascultat prostiile mele.
Ţin minte, ceea ce m-a marcat foarte mult, este că eu îl aveam pe atunci foarte mult (la suflet) şi îl am şi acum pe Daniil Turcea, poetul care a fost un mistic şi care a murit ca un sfânt, la 33 de ani, arzând ca o lumânare la două capete, de o boală a sângelui care l-a mistuit rapid. El era un convertit, care a trăit ultimii ani cu o putere a credinţei şi cu o luciditate, pe care numai în poezii puteţi să o descoperiţi, poeziile lui ultime şi despre care Înaltul Bartolomeu îmi povestea că la mormântul lui, că el i-a slujit la înmormântare, la Cernica, îi găsiţi crucea lui şi mormântul la Cernica, toate păsările de pe lacurile din jur, s-au adunat pe copacii din jur, pentru că el este înmormântat aproape de malul lacului, cam la 5 metri de lac. Sunt sălcii mari şi s-au adunat toate păsările, de toate felurile la un loc, pe copacii din jur, au stat la toată înmormântarea, care s-a făcut aşa mai călugăreşte, adică s-a făcut toată, vreo două ore şi după aceea, când au venit să-l coboare în mormânt, toate păsările au trecut pe deasupra capetelor lor şi pe deasupra sicriului descoperit încă al lui Daniel Turcea, aproape atingându-l cu aripile, parcă luându-şi rămas bun.
Deci pe toţi i-a mirat foarte tare, asta ne-a spus-o Înaltul Bartolomeu, care a slujit acolo, el era atunci simplu preot, ieromonah. Şi ţin minte că în această perioadă în care doream foarte mult să-L cunosc pe Dumnezeu şi să mă întâlnesc cu Dumnezeu, îi ştiam poeziile lui Daniel Turcea, îl citeam, îl iubeam, dar nu-l ştiam ca şi chip, nu apărea pe nici o carte nici un chip al lui, şi nu era internet, nu era nimic, de unde să scoţi chipul lui… şi… într-o noapte am avut aşa, ca un fel de vis mai deosebit în care un om mai micuţ, cam aşa, foarte zâmbitor, cum am aflat că era, cu nişte pantofi foarte mari, cum am aflat că avea, cu un păr creţ, cum am aflat că avea, s-a uitat la mine fix şi a zis: Ce vrei? Ce faci? Şi i-am spus, vreau să-L întâlnesc pe Dumnezeu, i-am zis eu şi el a râs şi a zis: Nu ştii ce vrei! Şi a dat să plece, dar era de o lumină extraordinară, deci o bucurie extraordinară şi am zis: Dar Tu cine eşti? Sunt Daniel Turcea. După ce a apărut primul portret al lui Daniel Turcea, Acela care-l am şi aici, în proscomidier, am văzut că el era, într-adevăr el era şi cred lui Dumnezeu că are trecere înaintea lui Dumnezeu, cred.
Din experienţa aceasta minimă trăită de mine, cred că are trecere înaintea lui Dumnezeu. Dar cuvântul lui “Nu ştii ce ceri!” îmi răsună neîncetat în minte, deşi mi l-a spus cu zâmbetul pe buze, aşa… dar, nu-mi dădeam seama ce ceream… era aberant ce ceream. Nu poate omul să vadă şi să nu moară. Ştiţi, cuvântul ăsta este din vechime, din Vechiul Testament şi rămâne valabil peste toate veacurile. Ei, noi cerem toată ziua lui Dumnezeu să ni se descopere, să-L vedem sau să-L cunoaştem sau să-L auzim sau oricum să ni se descopere, să ne spună ceva, de ce nu-Şi manifestă prezenţa? De ce nu mă face să cred prin Însăşi Prezenţa Lui? Să cred în El prin faptul că se manifestă foarte clar… dar e o nebunie lucrul ăsta.
Noi nu suntem pregătiţi pentru acesta întâlnire, nu ştiu dacă ştiţi, nu suntem pregătiţi… sau foarte, foarte puţini, dar o asemenea întâlnire, te dă peste cap complet.
Cei mai mulţi dintre noi, dacă am avea această întâlnire, n-am şti cum să o procesăm, n-am şti ce să înţelegem, ne-am înspăimânta, ne-am înfricoşa, am da bir cu fugiţii sau întoarce înapoi şi ori am interpreta greşit tot ce-am văzut sau am lua-o razna pe tot felul de erezii şi greşeli, căci ştiţi că asta este cel mai mare pericol, exact cum a făcut Simon şi alţii, care au interpretat greşit ceea ce au văzut şi au luat-o razna pe alte greşeli, pe alte pante, greşite, eretice ori s-ar răzvrăti cu totul. S-ar împotrivi, pentru că… dacă tu eşti în duhul lumii, alt duh decât al lui Dumnezeu, şi suntem în general, în alt duh, nu poţi să asimilezi duhul lui Dumnezeu sau să-L primeşti sau să-L înţelegi sau să-L răzbaţi cât de puţin şi acesta te copleşeşte complet, adică îl vezi că un întuneric, exact cum evreii au văzut pe Dumnezeu, când El a coborât pe Muntele Sinai, toţi iudeii care stăteau în jurul Muntelui Sinai, în corturi, au văzut Muntele Sinai înconjurat de un întuneric adânc, întunericul dumnezeiesc, numit de Grigorie de Nisa, de un întuneric adânc, nişte nori grei şi ziceau că se auzeau ca nişte tunete şi ca nişte fulgere, şi se vedeau ca nişte fulgere neîncetat, care tunau, tunau tot timpul, era ca un tunet neîncetat, aşa era Prezentă lui Dumnezeu, era un întuneric dens pe vârful Muntelui Sinai şi ca un tunet care tună neîncetat, încât pământul se cutremură neîncetat, înţelegeţi?
Şi Dumnezeu a zis, pregătiţi-vă şi urcaţi la Mine, ţineţi trei zile de curăţie şi haideţi spre Mine cu toţii. Şi ei au urcat câţiva metri şi au zis: “Du-te tu Moise, ca nouă ne e frică.” Nu erau pregătiţi pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Nu se puteau întâlni cu Dumnezeu. Pentru ei, Dumnezeu a rămas întuneric. Pentru ei, Dumnezeu a rămas tunet, pentru ei, Dumnezeu a rămas înfricoşător. Dar era o imagine greşită. Moise care a urcat acolo, a auzit cuvintele lui Dumnezeu, care spuneau că “n-am iubit pe nimeni dintre oameni mai mult, decât pe Moise şi l-am pus să conducă pe poporul Meu, pentru că el era cel mai milostiv dintre oameni”, zice Dumnezeu. Adică el a văzut acolo, chipul milostivirii lui Dumnezeu, care este greu de spus în cuvinte şi de care s-a îndulcit şi a stat într-o bucurie şi într-o lumină aşa de mare acolo, ce părea un întuneric. Atât de mare a fost lumină pe care a văzut–o şi strălucirea pe care a văzut-o, încât venind în jos, înapoi, i s-a părut că a stat o după amiază acolo şi el a stat 40 de zile şi 40 de nopţi şi n-a mâncat şi n-a băut şi n-a dormit şi n-a avut nevoie de aşa ceva. Nu a simţit nevoia. Şi când a coborât, jos, crezând că a stat o după-masă, faţa lui strălucea atât de tare, încât toţi iudeii trebuiau să-şi plece fetele la pământ şi să-şi acopere ochii, că nu puteau să se uite la el, pentru că el împrumutase din strălucirea chipului lui Dumnezeu pe care îl văzuse. Şi atunci, ca să poată să-i conducă pe evrei, mult timp, Moise şi-a acoperit fața cu maramă. Deci umbla cu un prosop pe faţă, ca să poată să se uite la el şi când el îi chema şi zicea: haideţi să vă spun, el îşi punea un fel de maramă pe faţă, că altfel ei nu se puteau uita la Moise fără să orbească, pur şi simplu, se uitau ca la soare, orbeai când te uitai la el.
Dumnezeu pregăteşte o viaţă întreagă omul sau pregăteşte mii de clipe la un loc omul ca să se întâlnească cu El. Ca Dumnezeu doreşte această întâlnire, numai că această întâlnire poate fi un dezastru dacă omul nu e pregătit. El poate să pregătească şi o infinitate de ani dacă el nu se pregăteşte în duhul lui Dumnezeu sau dacă nu primeşte ceea ce Dumnezeu vrea să îl înveţe, prin toate clipele vieţii lui, prin tot ce trăieşte, prin tot ce aude, prin tot ce învăţă, ce citeşte în Scriptură.
Poate să i se pară lui că se pregăteşte o veşnicie… nu-i pregătit să se întâlnească cu Dumnezeu. Şi până la urmă, şi dacă ar înţelege, şi dacă s-ar pregăti cum se cuvine, el nu ar fi niciodată pregătit să se întâlnească cu Dumnezeu dacă nu-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze El cu noi, să ne cureţe el şi să ne pregătească El cumva, tainic. Ori ca să lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în noi, trebuie foarte multă smerenie şi foarte multă golire de sine, să uiţi de tine, să te pierzi pe tine, de aceea se pune atât de mare accent pe îndepărtarea egoismului şi a mândriei şi a părerii de sine, pentru că nu mai e loc în noi de Dumnezeu, pentru că suntem plini de noi înşine şi de părerea noastră. N-are cum să intre El în inima ta şi în tine, să facă lucrarea ce trebuie să o facă pentru a te putea întâlni cu El.
Că numai El te poate pregăti, aşa cum pe Maica Domnului şi tot neamul până acolo, El a pregătit-o pentru întâlnirea tainică, dumnezeiască a întrupării lui Hristos în pântecele Maicii Domnului. Dar El a fost lăsat să lucreze în Maica Domnului. Asta e cea mai mare formă de trăire şi de lucrare a noastră, să lăsăm pe Dumnezeu să lucreze. Dar despre asta, altă dată, cum să lăsăm, în ce chip, n-avem noi timp acum, o să vorbim despre acestea, oricum, toată taina mântuirii noastre, taina lucrării lui Dumnezeu cu noi, este aceasta pregătire a acestui moment, iar până în acel moment, până când el ni se va descoperi într-o anumită măsură, direct şi deschis, în inima noastră, în faţa noastră, în ochii noştrii, în mintea noastră, în trăirile noastre, în împrejurările vieţii, nu ştiu cum şi ce chip la fiecare, până ni se va descoperi direct, El ne va vorbi în pilde şi foarte, foarte subţire şi nuanţat în pilde, în întâmplări, în lucruri, în oameni, ca în nişte ghicitori, care aşteaptă să fie deschise, despicate sau cumva, să zici: „Da!” Exact cum un sfânt, după ce s-a convertit, s-a întors la Dumnezeu, a zis – am înţeles şi am văzut că numele lui Dumnezeu este scris pe toate lucrurile, până acum nu le-am văzut, dar numele lui Dumnezeu era scris pe toate lucrurile, până şi pe pietre, zicea. Numele lui Dumnezeu e scris pe toate şi eu nu-l vedeam, nu-l vedeam pur şi simplu, dar acum îl văd.
Ele erau cifrate… un nume era scris pe toate şi toate ascund ceva, pe toate încearcă mintea să le deschidă, să le înţeleagă, de ce e lucrul acela aşa, de ce e lucrul celălalt aşa, de ce a îngăduit Dumnezeu aşa, de ce s-a întâmplat aşa, de ce… tot încercam să explicăm sau să găsim explicaţii la ghicitori sau răspunsuri sau… aceste părute ghicitori… mai bine să le zicem parabole sau pilde, care parcă acoperă toată realitatea, dar toate se explică sau toate au ca răspuns numele lui Dumnezeu. Dar până să înţelegem, Dumnezeu ne vorbeşte aşa în pilde, foarte subţire, la măsură cât vrem noi să înţelegem din ele, de aceea şi a vorbit în pilde mulţimilor, ca să poată aceştia să ia la măsura lor, cât puteau ei să ia, dacă voiau să ia, libertate având şi cu voia lor, fără să fie obligaţi, fără să fie forţaţi, fără să se întâlnească direct, faţă către față cu Dumnezeu, pentru că ei, marea lor majoritate, 99,99% ar fi ales răul sau ar fi înţeles greşit sau ar fi înţeles rău şi nu ar fi fost capabili să–L aleagă pe Dumnezeu faţă către faţă, direct, într-o întâlnire totală.
(Extras din cateheza Părintelui Ciprian Negreanu de la Cluj, despre Faptele Apostolilor)