De ce minţim câteodată ?

Minţim pentru că ne e frică de consecinţele adevărului, minţim pentru a ne ascunde păcatele noastre. Minţim pentru că suntem egoişti şi păcătoşi. Minţim pentru că n-avem credinţă că Dumnezeu poate să aşeze lucrurile mai bine prin Adevăr decât putem noi prin minciună.

Minţim pentru că e mai comod, iar a spune Adevărul e mai dificil, pentru că spunând Adevărul Îl mărturisim pe Dumnezeu, şi unii l-au mărturisit pe Dumnezeu cu preţul sângelui, dându-şi chiar viaţa. Ne gândim că dacă vom minţi vom scăpa de consecinţele păcatului pe care-l ascundem sau ne gândim că protejăm pe ceilalţi prin minciună. Dar minciuna în sine nu există, ci există cel care izvorăşte minciuna, adică diavolul, şi care nu ne protejează deloc ci dimpotrivă ne vrea răul sub faţa ascunsă a minciunii.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că: „Nimic nu este mai slab decât minciuna, cu oricâte perdele ar fi ea acoperită. Aşa cum urcă, la fel de repede şi coboară.”

A minţi înseamnă aţi pune încrederea în minciună, înseamnă a crede că minciuna te poate ajuta. A minţi înseamnă a crede că diavolul ne poate face mai mult bine decât Dumnezeu. Pe când dacă spunem adevărul, mărturisim chiar pe Dumnezeu, adică ne punem nădejdea că El care este Adevărul va aşeza lucrurile cel mai bine pentru toţi cei implicaţi în mrejele minciunii.

Comoditatea minciunii este una de moment căci apoi urmează consecinţele grave şi răsplata. Pe când a spune adevărul te face liber. Când spui adevărul Îl laşi pe Dumnezeu să facă dreptate, să aşeze lucurile. Când spui adevărul te smereşti, îţi recunoşti nimicnicia şi neputinţa şi recunoşti şi greşeala făcută, iar când minţi te mândreşti crezând că singur vei putea face lucrurile mai bine.

Ceea ce noi oamenii uităm câteodată este că Adevărul este întreg, iar poruncile lui Dumnezeu sunt un tot unitar, nu o listă în care pe unele le bifăm şi pe altele nu. Primim gând mincinos atunci când credem că împlinim în mare parte poruncile lui Dumnezeu şi ne e îngăduit să călcăm alte porunci mai mici şi mai neînsemnate. Adevărul este Hristos Domnul, este Dumnezeu în Persoană, care este neîmpărţit şi nedespărţit. Precum în linguriţă la Euharistie îl primim pe Hristos întreg tot aşa Adevărul este întreg, nu împărţit în porunci, precum nici Trupul Domnului nu este împărţit pe bucăţele în toate bisericile ci este întreg în fiecare biserică locală.

Nu putem mărturisi o parte din adevăr iar cealaltă parte să o ascundem sau să minţim. Nu putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona aşa cum ne zice Domnul Hristos.

Adevărul nu poate fi mărturisit parţial asta însemnând că nu ne e îngăduit să spunem minciuni, nici cât se poate de mici. Orice minciună este un pact cu diavolul, este o slujire orientată către cel necurat.

Domnul Hristos ne spune că: „Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii.^[1]” În cuvintele pe care le rostim zi de zi se află toată experienţa noastră de viaţă, toate acumulările noastre, toate trăirile noastre, toate bucuriile şi suferinţele noastre, mai simplu spus în cuvintele noastre ne exprimăm starea interioară sufletească. Ne putem da seama de starea sufletească a unui om din cuvintele pe care rosteşte.

Cel ce vorbeşte blând şi calm cuvinte alese şi frumoase fără a jigni şi fără a judeca pe cineva acela este un om plin de harul lui Dumnezeu, un om care se roagă des lui Dumnezeu, un om care-l are în suflet pe Iisus Hristos. Iar dimpotrivă, un om care vorbeşte repede, răspicat, ţipând şi vorbind urât celor din jur este un om departe de Dumnezeu, un om necuviincios.

Acum, putem să ne gândim cum este oare ? un om care minte, pentru a ascunde păcatul sau, sau pentru motive egoiste sau pentru alte motive. Omul mincinos nu este un apropiat a lui Dumnezeu, căci Dumnezeu nu are nimic de ascuns, nu este unul care-l are pe Hristos în inimă căci daca l-ar avea, precum Sfântul Apostol Pavel^[2], ar grăi tainele lui Dumnezeu, ar lumina pe cei din jur cu cuvântul său, iar bucura pe toţi, ar transmite bucuria harului lui Dumnezeu prin cuvântul său în inimile celor care aud. Omul mincinos nu-l cunoaşte pe Dumnezeu, nu-l iubeşte pe aproapele ca pe sine însuşi, n-a ajuns încă la desăvârşire ci încă este egoist, încă este plin de patimi, încă-şi mai doreşte bogăţiile şi slava acestei lumi; omul mincinos nu s-a smerit pe sine însuşi încă.

Aşa să ne gândim tot timpul, că dacă există vreo urmă de neadevăr în vorbele noastre înseamnă că încă nu-L avem pe Dumnezeu în inimă, pentru că harul lui Dumnezeu fuge de la cei ce păcătuiesc.

Asemenea să ne gândim că orice învoire la păcat este o minciună, este o slujire adusă diavolului, este o răutate îndreptată către toţi oameni, este o nedreptate.

În final pentru a concluziona trebuie să reţinem că minciuna este lipsa adevărului, este lipsa lui Dumnezeu din inima noastră, este lipsa credinţei noastre în puterea Lui de a iconomisi lumea după voia Lui, iar ”realitatea” minciunii nu exista.

(Claudiu)

[1] Matei (12, 36)

[2] Ga (2, 20) – „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”