De ce monahii din Athos nu vor să mai vadă femei în ochii lor niciodată?

Monahii care s-au retras în Muntele Athos au hotărât să nu mai vadă femeie în viaţa lor, retrăgându-se în singurul loc de pe pământ în care nicio femeie nu a mai călcat de cel puţin 1000 de ani sau mai mult.
De ce oare cei născuţi din femeie nu mai vor să vadă femeie? De ce pruncii de altă dată care au stat cu atâta bucurie la sânul mamei astăzi fug de căldura iubirii femeieşti? De ce copilaşii de altă dată care-şi îmbrăţişau mamele cu atâta dor şi stăteau mereu numai după fustele lor astăzi se tem să mai îmbrăţişeze o femeie? De ce băieţii şi adolescenţii care priveau cu atenţie şi dor fetele din jurul lor astăzi se feresc de privirile femeilor?
Care e teamă lor cea mare?
Ce este atât de periculos în fiinţa aceasta încât să hotărăşti să n-o mai vezi în veac? Ce naşte femeia în bărbat? Ce-l face atât de vulnerabil în faţa ei?
Ce este femeia? Ce a pus Dumnezeu în această creatură?
Aş zice că atracţia femeii faţă de bărbat şi a bărbatului faţă de femeie este unul din cele mai mari instincte sau legi puse de Dumnezeu în om. E atâta putere în frumuseţea unei femei, în felul ei de a fi, în zâmbetul ei, în trupul ei graţios, în vocea ei, în felul în care se poartă şi se îmbrăcă, în gesturile ei simple, încât o simplă privire poate ţintui cu gândul de ea un bărbat pe viaţă.
Pentru noi bărbaţii e uşor să recunoaştem în cor şi în majoritate covârşitoare că femeia este cea mai frumoasă creaţie a lui Dumnezeu, e maximul genialităţii şi a spiritului creator a lui Dumnezeu. Nu o spun eu ci Pr. Laurențiu Nicolae Stamatin în cartea la care a muncit zece ani: „Eternul feminin în lumina Sfintei Scripturi și în tâlcuirea Sfinților Părinți. Statutul femeii după Vechiul Testament„. Domnul a creat o fiinţă pe cât de plăpândă pe atât de puternică, o variantă a umanităţii născută de Dumnezeu din coasta bărbatului, cu o fire totuşi mult diferită de el, care este pe cât de sensibilă pe atât de profundă şi are o inimă care încape Creaţia întreagă… ba chiar pe Dumnezeu Însuşi.
Ce a pus Dumnezeu în femeie de fug bărbaţii aceştia dumnezeieşti de ea?
De ce este atât de puternică atracția dintre un bărbat și o femeie?
Răspunsul e simplu: Ca să nască prunci, ca să aducă la viață noi oameni, noi chipuri ale lui Dumnezeu, pe care Domnul abia așteaptă să-i bucure în veșnicie cu darurile Sale.
E atât de puternică această atracție pentru că femeia are ca dar de la Dumnezeu să scoată viaţa din bărbat, s-o crească în sine şi s-o nască. Viaţa viitorilor oameni care se vor naşte este în coapsele bărbaţilor dar ei nu o pot scoate singuri de acolo. La propriu vorbind, teologic şi strict fiinţial vorbind, noi bărbaţii suntem mamele căci noi dăm cu adevărat sămânţa vieţii fiilor şi fiicelor noastre, pusă în noi de Dumnezeu. Dar cum bărbatul nu poate fără femeie şi nici femeia fără bărbat, aşa cu spune apostolul…
“Totuşi, nici femeia fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, în Domnul. Căci precum femeia este din bărbat, aşa şi bărbatul este prin femeie şi toate sunt de la Dumnezeu.” (1 Corinteni 11, 11)
Pentru că bunul Dumnezeu a fost atât de dornic să-şi împărtăşească viaţa cu noi oamenii a pus lege în umanitate ca să ne naştem unii pe alţii. Dar că nu cumva oamenii să nu asculte de aceasta lege-poruncă, adică că nu cumva să nu se nască atâţi oameni cât vrea El, a pus ca atracţia dintre bărbat şi femeie să fie atât de mare încât să fie covârşitoare şi atât de greu de învins. Dacă nu era acest instinct sexual astăzi nu mai eram 8 miliarde pe această planetă ci poate de câteva sute sau mii de ori mai puțin. Cine ar fi făcut copii doar așa din conștiința de a aduce la viața oameni?
Practic instinctul sexual e atât de puternic ca instinctul de a te hrăni, de a supraviețui, de a socializa, de a fugi de suferință, ș.a.m.d.
Bărbatul şi femeia sunt ca doi magneţi de o putere incredibilă care se atrag cu atâta forţă încât distrug orice obstacol din calea lor. Puterea atracţiei lor stă în dragostea lui Dumnezeu care vrea să dea naştere la alţi şi alţi oameni care să trăiască veşnic. Această puternică atracție naște pe pământ familii și unește pe oameni, conlucrând spre planul lui Dumnezeu: ca toți să fim una. Te-ai gândit vreodată că toate relațiile de rudenie se nasc din relația unui bărbat cu o femeie? Fratele, sora, unchiul, mătușa, verișorul, bunicul, bunica, nora, ginerele, cuscrul, cuscra, etc. sunt grade de rudenie care se nasc din atracția bărbatului față de femeie. Iubirea naște relațiile de sânge dintre oameni nu invers, de aceea iubirea e mai puternică decât sângele care zicem noi „că apă nu se face”.
De ce fug călugării de femei? Pentru că ştiu că vor rezista cu greu sau deloc!!! De ce nici măcar nu vor să le privească? Pentru că ştiu că un singur zâmbet sau gest al acestei creaturi excepţionale poate cuceri cea mai impunătoare şi puternică cetate a umanităţii: bărbatul.
Nazireul Samson, cel mai puternic bărbat de pe pământ e cucerit și învins de femeia sa Dalila
E ceva în femeie care cucereşte fără luptă bărbatul. Sfânta Scriptură ne dă un exemplu extraordinar în acest sens: Samson și Dalilia (Judecătorii cap. 16). Samson a fost judecător al poporului Israel, iar nașterea din mama lui stearpă a fost anunțată de venirea de două ori a îngerului lui Dumnezeu. Dumnezeu a rânduit ca acest copil să fie nazireu, adică închinat lui Dumnezeu
Termenul nazireu vine de la cuvântul ebraic nazir, care înseamnă „consacrat” sau „pus deoparte”. Nazireul este „sfântul Domnului” (Numeri 6,8) și trebuie să se păzească de orice necurăție rituală. Prescripțiile Legii pe care acesta le urmează corespund celor respectate de Marele Preot și de preoți în cult, după cum este descris în Levitic și în Iezechiel. Asumarea acestui vot ascetic cerea ca bărbatul (în perioada elenistică, și femeia care își asuma această rânduială) să respecte următoarele:
- să se înfrâneze de la vin, oțet (care era făcut din vin), struguri, stafide și orice băutură alcoolică
- să se abțină de la tăierea părului și bărbii;
- să evite cadavrele, chiar și a celor a unui membru al familiei (potrivit Legii iudaice, orice trup mort era considerat necurat).
Acest vot se făcea de obicei pentru o perioadă fixă de timp: 30, 90 sau chiar 100 zile. La începerea perioadei nazireatului, omul aducea ca jertfă un miel, o oaie, un berbec și coș cu pâine și turte. În unele cazuri, unul din părinți făcea acest vot pe seama fiului său, vot pe care copilul trebuia să-l respecte întreaga viață.
Părinții nazireului promiteau ca pruncul să trăiască o viață ascetică, iar în schimbul urmării acestei promisiuni copilul primea de la Dumnezeu daruri extraordinare. Nazireul avea o viață apropriată călugărului de astăzi, căci era toată închinată lui Dumnezeu. Într-adevăr nu aveau voturile ascultării, al sărăciei și al fecioriei cum le au călugării astăzi, dar Sf. Ioan Botezătorul de exemplu le-a împlinit pe toate 3 înainte de creștinism.
Samson a fost cel mai puternic bărbat de pe pământ, când vorbim despre forța fizică. A sfâșiat un leu cu mâinile goale. A prins 300 de vulpi. S-a luptat singur împotriva filistenilor în numele poporului Israel. A omorât o mie de filisteni cu o falcă de măgar. A distrus un templu idolesc dărămându-i stâlpii cu mâinile goale. Toate acestea le făcea când Duhului Domnului se cobora asupra lui și îi dădea o putere extraordinară.
Totuși cel mai puternic bărbat din istorie a avut mare slăbiciune înainte femeilor. Samson a fost ademenit și puternic atras de o frumoasă femeie filisteancă pe nume Dalila. Atât de mult i-a sucit mințile această femeie încât el însuși, deși știa că ea luptă pentru poporul ei, deși de trei ori a chemat filistenii ca să-l prinda, el i-a spus până la urmă că taina puterii lui stă în netunderea părului. Adică chiar în semnul nazireatului, în făgăduința pe care o făcuse de la naștere lui Dumnezeu mama sa. Atracția fizică a lui Samson față de Dalila a fost prea mare, mai mare decât conștiința sa că are o misiune de a lupta împotriva filistenilor pentru a scoate poporul Israel de sub stăpânirea lor, așa cum vroia Dumnezeu.
„Monahul” Samson a fost învins de privirile și vorbele dulci ale Dalilei. Această întâmplare e o pildă pentru toți monahii de astăzi care se expun relațiilor sociale cu femei și se întâlnesc adesea cu ele. Câți monahi au căzut și câți au fost scoși din mănăstire din cauza femeilor! E o pildă și pentru toți bărbații căsătoriți care se expun prea mult relațiilor sociale cu alte femei decât soția lor. Oricând putem fi ispitiți. E o pildă și pentru femeile care stau prea mult pe lângă monahi și îi telefonează sau le scriu frecvent. Nu-i aruncați în ispită, lăsați-i să-și împlinească menirea!
De aceea Avva Arsenie îi vorbește cu mânie unei fecioare care a venit în pustie să-l vadă:
„Au nu ştii că eşti femeie şi prin femei vrăjmaşul îi luptă pe sfinţi? (Patericul Egiptean, Avva Arsenie, 28)
Monahii de la Athos ca toți monahii din lume au gustat în inimă o atracție mai mare decât cea de femeie: iubirea smerită și dulce a lui Dumnezeu! Pe aceasta o caută, după aceasta tânjesc! Spre aceasta își înfrânează viața în fiecare zi, ca să guste și să vadă iară și iară cât de bun este Domnul! Doar atracția sufletului către Dumnezeu poate fi mai puternică decât atracția bărbatului față de femeie
Dar totuși, în drumul către Dumnezeu atracția față de femeie este o mare ispită pentru monahi.
Un frate a rugat pe avva Daniil, zicând: dă-mi o poruncă şi o voi păzi pe ea. Şi a zis lui: niciodată să nu întinzi mâna ta cu femeie în strachină şi să mănânci cu ea şicu aceasta vei scăpa puţin dedracul curviei. (Patericul Egiptean, Avva Daniil, 2)
Avva Sisoe sintetizează și el extraordinar această viețuire monahală oriunde pe pământ numai femeie să nu fie:
Zicea ucenicul lui avva Sisoe, către dânsul: părinte, ai îmbătrânit, să mergem de acum aproape de lume. I-a zis lui bătrânul: unde nu este femeie, acolo să mergem. I-a zis lui ucenicul: unde este loc, care să nu aibă femeie, decât numai în pustie? Deci i-a zis lui bătrânul: la pustie du-măl
Totuși stareța tuturor obștilor monahale bărbătești este Maica Domnului, femeia pe care o pot privi toți monahii ca pe o mamă. Maica Domnului e femeia de la care pot primi cea mai curată și mai sfântă dragoste, cea mai dulce atracție față de o femeie, din toate câte sunt. Căci atracția de Preacurata Născătoarea de Dumnezeu nu e trupească ci e toată în Duhul Sfânt, de care Ea este plină și pe care vrea să-l dăruiască tuturor. Sf. Iosif Isihastul povestea că se alinta ca un copil în „brațele” Maicii Domnului, în fața icoanei Ei și ne recomanda și nouă să facem asemenea.
Sf. Iosif Isihastul spunea la un moment dat, citez din minte pentru că nu găsesc acum textul: de zeci de ani de zile stau în această pustie și mă înfrânez mult, și femeie n-am văzut, și noaptea nu dorm, și tot timpul în privegheri și rugăciuni, și sunt bătrân și uscat, și totuși trupul meu strigă: „vreau femeie!”. Atunci a înțeles sfântul că a nu fi atras de femeie e mai presus de fire și rugându-se a primit acest dar de a nu mai fi ispitit. Și spunea că a ajuns să privească femeie goală ca pe un copilaș, fără să fie isptit întru nimic.
În concluzie: atracția bărbatului față de femeie naște fii și fiice pe pământ, dar fuga de femeie și retragerea în mănăstire naște fii și fiice duhovnicești în ceruri.
Autor: Claudiu Balan