De ce (ne) minţim?

Frati crestini , desi riscam evident sa fim criticati pentru atitudinea noastra de a spune adevarul despre inima noastra, este evident ca fara a fi sinceri cu noi insine nu putem sa ne prezentam nici inaintea lui Dumenzeu. Caci El ne cunoaste inima noastra mai bine decat o stim noi. Stie El cat de intunecata e, sau cat de luminata. Noi desi nu o cunoastem pe toata, sa incercam sa nu ne mintim, in niciun fel.

Ne mintim adesea pe noi insine ca suntem buni, ca avem fapte bune. De fapt se ascunde acolo in interior o frica adevarata de a ne privi in oglinda sufletului sa vedem cu adevarat cum suntem. Ne e frica de ce-am putea descoperi: durere, frustrare, manie, etc. Omul de azi tinde intre doua stari: starea de vina exagerata si starea de perfectiune.

Starea de vina exagerata: „Dar daca s-a intamplat din vina mea? Dar daca s-a intamplat asa? Dar daca eu am generat cearta? Eu sunt vinovat. . . . ” si starea de perfectiune, ne e frica sa recunoastem uneori ca nu stim un lucru, sau nu admitem ca nu putem fi perfecti si ne purtam ca si cum „am sti totul”. De ce sa continuam sa ne mintim? De ce sa ne fie frica sa infruntam durerile noastre?

Sa il luam in aceasta munca pe Domnul Hristos! Urmeaza multa munca de negare: „Eu nu sunt asa , eu sunt cum ma vad eu!”Dar daca cercetam vom ajunge sa vedem ca atunci cand negam un lucru si ne dam seama in sfarsit ca asa e, ne vom simti rusinati, pentru ca atunci am avut puterea de a ne infrunta si a ne smeri. Hristos ne poate smeri! Dar are nevoie de sinceritatea noastra. Puterea de a ne smeri o primim de la El, cand suntem capabili sa fim sinceri.

De ce sa ne mintim, cand stim ca nu putem fi perfecti? Sau cand nu totdeauna avem noi vina totala pentru anumite lucruri? Desigur sa fim atenti la noi insine , caci Hristos este acolo si ne poate ridica „de la moarte la Inviere” de fiecare data cand suntem sinceri si constientizam pacatul. Nu e usor sa fim sinceri cu noi, nu e usor pentru ca exista in noi munti de negare a adevarului si nu numai. Dar asa putem vedea unde suntem raniti, cand noi la randul nostru ranim.

Stiti cat de mare si pretios e darul sinceritatii? Acesta ajuta la primirea lui Hristos in noi insine, caci El vazand lupta noastra de a ne smeri, El va darui puterea Sa vindecatoare. Tot ce e cu neputinta la om , e cu putinta la Dumnezeu! Aici avem nevoie de conlucrarea cu Harul Duhului Sfant. „Imparate Ceresc  , Mangaietorule , Duhul Adevarului”

Asadar vedeti fratii mei? Duhul Sfant e Duhul Adevarului, il putem primi atunci cand dorim sa fim sinceri, sa recunoastem ca nu putem ierta total decat cu El, sa recunoastem ca nu putem explora trecutul durerilor decat cu El, sa intelegem ca fiecare bucurie traita fara Hristos e bucurie desarta, sa radem atunci cand simtim ca radem cu Hristos, ca iarasi de radem fara El la fel este desart si e un ras fals si mincinos!Sa incercam sa fim sinceri si Domnul va pune puterea Sa in noi: Indrazniti Eu am biruit lumea!

(Adrian)