De ce nu a îngăduit Dumnezeu omului să zboare? De ce omul nu se poate teleporta?

10

Mobilitatea oamenilor a crescut enorm în ultimele secole dar problemele esențiale ale lumii sunt aceleași. Omul caută și astăzi ca și acum câteva sute sau mii de ani să fie fericit, apreciat. Omul caută să cunoască întreaga creație văzută și nevăzută, dorește să dobândească toate deprinderile și să depășească toate barierele știute de el. E în firea noastră să vrem tot, să știm tot să putem tot, căci Dumnezeu a sădit chipul Său în noi, El Cel ce face tot ce vrea și poate tot ceea ce gândește și nimic nu e cu neputință pentru Atotputernicia Lui.

Omul, conștient sau nu de acest lucru, vrea să se asemenea Creatorului, acționează instinctual (adică prin firea lui zidită în Dumnezeu) și vrea să nu aibă limite în tot ceea ce caută, cunoaște, crează și iubește.

Și totuși omul are în el însuși atâtea limite, trupul dar și sufletul fiindu-i piedică pentru multe din dorințele lui. Dar aceste limite sunt doar temporare, consecințe ale căderii omului în păcat și ale depărtării lui de Dumnezeu. Cu cât ne vom apropia de Dumnezeu mai mult, și El va trăi în noi, cu atât vom putea să fim ca El – împreună cu El, și toate limitele trupești și sufletești din noi vor pieri. 

Dumnezeu Însuși, Tatăl cu Fiul și cu Duhul Sfânt, vine în sufletul nostru și își face sălaș în noi atunci când ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și când facem voia Lui: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.” (Ioan 14, 23). Când Dumnezeu e în noi, toate le putem face cu puterea Dumnezeirii, și cum Dumnezeirii nu îi este nimic cu neputință, atunci și noi cu El putem face orice.

Putem zbura, putem fi în mai multe locuri în același timp, putem traversa spațiul într-o clipită fără efort, putem trece prin ușile încuiate, putem merge pe apă, putem sonda cu mintea cele mai adânci taine ale Universului și ale lumii nevăzute a îngerilor, putem orice este în Adevăr.

De ce păsările zboară și noi nu zburăm? De ce îngerii zboară și noi nu zburăm? Care este motivul pentru care Dumnezeu a hotărât ca omul să depășească spațiul mai anevoios ?

În primul rând ar fi bine să ne reamintim că din întreaga creație, o singură făptură văzută se împotrivește mai mult sau mai puțin lui Dumnezeu: omul. Restul, tot ceea ce este creat de Dumnezeu acționează după voia Lui, prin firea lor: animalele, păsările, peștii, mare, râurile, vântul, vulcanii, plăcile tectonice, atomii, forțele electromagnetice, soarele, luna, furnicile, albinele, pescărușii… și așa mai departe.

Păsările și insectele zboară dar prezența lor pe cer (în aer) și deplasarea lor este armonioasă, și are o rațiune în Adevăr. Ce-ar face omul dacă ar zbura? De fapt către ce ar zbura omul?

Cu mintea păcătoasă pe care o avem, zborul nostru s-ar îndrepta mai întâi lacom către dobândirea celor lumești. Gândiți-vă! Am zbura ca să ajungem mai repede la cele ce ne desfătează pântecele! Am zbura ca să dobândim aurul, argintul, petrolul și toate bogățiile acestei lumi. Am zbura ca să cucerim și să stăpânim teritorii ce nu sunt ale noastre. Am zbura pentru a fugi de cei pe care i-am înșelat, dezamăgit, păcălit sau întristat. Am zbura fugind de responsabilitatea familiei și a serviciului, căutând plajele însorite ale acestei lumi. Am folosi zborul ca să spionăm, ca să căutăm complici la capătul lumii împotriva dușmanilor noștri. Am zbura pentru a ajunge mai rapid la femeia frumoasă a aproapelui nostru. În zborul nostru, în fuga noastră după cele lumești ne-am ciocni unii de alții, și văzduhul ar fi un haos și mulți s-ar lovi și ar cădea și căderile lor ar fi mortale, căci ar cădea de sus. Luptele pe pământ, așa cum sunt astăzi, duc la căderi ușoare, mai lesne de vindecat și de scăpat din moarte.

Da așa este, omul ar zbura și pentru a-și liniști sufletul, cum zice psalmistul: „Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel, ca să zbor şi să mă odihnesc?” (Ps. 54, 6). Omul ar zbura și pentru a cunoaște lumea, pentru a se minuna de Creația lui Dumnezeu. Așa este, omul ar zbura pentru a depăși mai repede spațiul în dorul lui către cel iubit. Omul ar zbura și către Ierusalim, și către Insula Eghina și către Nea Makri… Omul ar zbura și ca să-mbrățișeze pescărușii, și ca să stea pe vârfurile munților în contemplație… Ar fi oameni al căror zbor ar fi în Adevăr și după Adevăr.

Dar punându-le pe cele de mai sus în balanță, Dumnezeu a hotărât că deocamdată e mai bine omului să nu poată zbură prin sine însuși. Și totuși omul zboară cu avioanele, deși mobilitatea lui și a bogățiilor lui e mult limitată de acest zbor. Spre ce zboară oamenii astăzi? În general tot către poftele trupului, tot către voia omului cea depărtată de Dumnezeu, tot pentru a dobândi averi, faimă, putere și plăceri… 

De ce nu se poate teleporta omul? De ce omul prin gândul lui nu ar putea să dispară din locul în care e și să apară peste o fracțiune de secundă în alt loc al acestei lumi? 

Tot din cauza nestatorniciei minții lui. Din cauza răutății și perversiunii minții lui. Să ne întrebăm inimile și să vedem unde am vrea să ne teleportăm acum dacă s-ar putea? Și ar fi destui care și-ar dori să se teleporteze în casele celor faimoși, în dormitoarele femeilor frumoase sau a bărbaților frumoși, în cancelariile celor puternici, în vistieriile celor bogați, în locurile interzise, în spațiile intime ale vieții de familie ale altor oameni.

O! ce nebunie ar fi pe acest pământ și ce haos dacă toți am dispărea și am apărea unde am vrea și când am vrea! Ar fi o permanentă fugă a omului dintr-un loc în altul după faimă și plăceri, și nimic statornic nu ar fi în viața lui. Relațiile între oameni nu ar cunoaște stabilitate și consecvență ci ar fi un haos de dimineață până seara… Omul n-ar mai avea casă ci ar fi mereu „pe drumuri” între gândurile lui păcătoase, doar doar ar obține ce ar vrea. Dacă omul ar putea zbura și dacă s-ar putea teleporta ar fi cu mult mai greu să-și întemeieze o familie, să fie serios într-o relație cu aproapele său, să aibă o casă / un loc în lumea aceasta. 

E mult mai folositor pentru omul păcătos, cu mintea în afara lui Dumnezeu, să depășească spațiul mai cu anevoie pentru că ceea ce caută omul este înlăuntrul lui, în inima lui. Depășirea spațiului cu anevoie este un indiciu puternic al Creatorului pentru om, că ținta vieții lui e mult mai aproape, că locașul bucuriei lui e înimă, nu în lume.

Viteza mică de deplasare a omului în Creație, arată că spațiul pe care trebuie să-l depășească constant zi de zi, este de la minte la inimă în propia sa ființă, și acolo în inima lui îl va găsi pe Dumnezeu, Cel pe care inimile noastre-L caută neîncetat, conștienți sau nu de asta.

La ce mi-ar folosi de aș călători cu viteza luminii în Univers dar pe Dumnezeu în inima mea nu l-am aflat niciodată?

„Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?” (Matei 16, 26)

De ce nu a îngăduit Dumnezeu omului să zboare? De ce omul nu se poate teleporta? Ca să ajungă mai ușor în inima sa!

Dar va veni o vreme, când cei care se îmbogățesc în Dumnezeu să poată toate, așa cum Sfântul Efrem astăzi e prezent în același timp în multe inimi, în multe gânduri, în multe biserici, în multe rugăciuni… și răspunde tuturor în același timp. Atributele Dumnezeirii vor deveni și atributele umanității așa cum se întâmplă în Dumnezeu-Omul Iisus Hristos.

Astăzi Maica Domnului, Sfântul Nectarie, apostolii și toți sfinții pot fi prezenți oriunde vor într-o clipită, pot fi prezenți în mai multe locuri în același timp.

Tot ceea ce avem și suntem sunt destule viețuirii noastre în Dumnezeu, iar dacă va veni o vreme când ceva ne va opri să ne îmbogățim în El, El ne va dărui.

Slavă Ție Doamne, slavă Ție!

(Claudiu Balan)

(Visited 68 times, 1 visits today)