De ce nu ne împărtăşim oricum şi oricând?
În Biserica Anglicană un preot a împărtăşit un câine ca răsplată că şi-a salvat stăpânul de la moarte. Din pricina acestui lucru s-au stârnit foarte multe discuţii şi controverse referitoare la canonicitatea gestului. Pe mine personal nu mă surprinde având în vedere că în Biserica Anglicană ca şi în cea Catolică oamenii se pot împărtăşi oricum şi oricând, fără o pregătire anume, şi fără mărturisirea păcatelor unui preot.
Împărtăşirea cu trupul şi sângele Domnului, „condiţionată” de mărturisirea păcatelor se întemeiază pe cuvintele Sfântului Apostol Pavel:
Aşa cum se observă din acest îndemn euharistia luată fără o pregătire sufletească poate duce la boli, neputinţe sau chiar la moarte. Apostolul se referă în măsură egală şi la neputinţele trupeşti cât şi la cele sufleteşti.
Dacă ne-am împărtăşi şi după ce am păcătuit grav şi fără să fi păcătuit deloc, Sfânta Euharistie n-ar reprezenta pentru noi o atenţionare faţă de starea sufletească pe care o avem. Mărturisindu-ne păcatele, preotul ne spune: „se cuvine să te împărtăşeşti” sau „păcatele pe care le-ai făcut te opresc de la împărtăşire în următoarea perioadă”. Aceste două decizii spun ceva despre starea mea, îmi transmit ceva în subconştient:
– „Am greşit cam mult, i-am făcut pe alţii să sufere… nu trebuia să fac ceea ce am făcut…
sau
– „Ce bine că n-am mai greşit de data această… abia aştept să mă împărtăşesc…
Dacă ne-am impartasi permanent fără nicio condiţie atunci n-am putea să ne vedem evoluţia noastră sufleteasca, nu ne-am dori să creştem, să fim mai buni. N-am sesiza când gresim si astfel n-am căuta vindecare. Fără dezlegarea oferită de parintele duhovnic n-am mai fi aşa de atrasi să venim sa ne marturisim pacatele pentru că am avea acces liber la Sfânta Euharistie
Având acces mai greu o pretuim mai mult si o dorim mai cu ardoare. Dorind-o, pornim spre dobandirea ei si in felul acesta aflam ca lăsarea păcatelor este calea de a o primi.
Primirea Sfintei Euharistii nu este doar o gustare chiar si una mai specială ci este o întâlnire reala cu Hristos Domnul in inima mea noastră.
Cine se duce nepregatit la o întâlnire ? Ca băiat dacă ar urma sa te intalnesti cu o fata oare nu pregatesti aşa încât sa-i fii cât mai plăcut iar întâlnirea sa iasă cât mai bine? Dacă mâine ai un interviu pentru un job la o companie, la care ţi-ar place mult sa lucrezi nu te-ai pregăti aşa încât sa ai şanse de succes cât mai mari. Dacă ai avea întâlnire cu un client foarte important pe care vrei să-l impresionezi oare nu te-ai pregăti cu mult timp înainte.
O întâlnire importantă pentru viitorul nostru cere o pregătire aleasa pentru ca poate e un tren pe care nu vrem să-l pierdem, e o ocazie pe care poate n-o vom mai avea. Cine ştie dacă mâine mai întâlnesc o fata aşa drăguţă, cine ştie dacă va mai fi o companie aşa mare interesata de mine, cine ştie dacă mai intalnesc vreun client aşa de important?
Pentru toţi aceştia te pregatesti, si cred ca se cuvine s-o faci şi mai mult atunci când vei avea o întâlnire cu Dumnezeu. El este un partener de viaţa devotat si-ţi va fi alături indiferent ce se va întâmpla, asemenea unei sotii iubitoare si devotate. Domnul îţi poate aduce beneficii pe termen lung mai mari decât orice job si mai însemnate decât ţi le-ar aduce orice client.
Totuşi nu e o întâlnire de afaceri, de beneficii reciproce ci este una intimă, personală, plină de sfintenie.
Care este totuşi scopul acestei întâlniri? Ce vrei tu de la Hristos impartasindu-te cu trupul si sangele Lui. Vrei imparatia cerurilor, vrei sa gusti sfintenia, vrei iar sa te impartasesti cu harul lui Dumnrzeu… cu mare drag ţi le va oferi pe toate acestea Hristos, dar cu o singura condiţie: sa iubesti pe cei din jurul tau.
E simplu! Dar e atat de complicat. Fiecare păcat al tau e o o încercare esuata de a iubi.
Ca sa ştii unde esuezi in încercarea de a iubi ai nevoie de cineva sa te sfatuiasca, de un parinte care sa-ţi arate cu tact si blandete ce este de făcut. Intrând pe acest drum al schimbării duhovnicul, slujitorul lui Dumnezeu va şti când eşti pregătit să te intalnesti cu Hristos. Fiecare intrare a lui Dumnezeu in inima ta prin Sfânta Euharistie va pune bazele unei relaţii care va evolua mult. Veţi deveni prieteni apropiaţi si de la luna la luna îţi vei dori si mai mult să-L revezi. Vei gusta încă de pe acum din imparatia cerurilor, vei simţi vesnicia încă înainte de a muri. In tot acest timp El te va vindeca si-ţi va da putere sa iubesti aşa cum nici nu ţi-ai inchipuit ca se poate.
De ce nu împărtăşim oricum şi oriunde?
Pentru că nu ne este de folos, ba dimpotrivă, chiar de dăunează. Pentru că astfel creştem sufleteşte, de mână cu duhovnicul şi de cealaltă mână cu Hristos. Cât de des să ne împărtăşim? Cât de des se poate, dar cu binecuvântarea duhovnicului. Fiecare Sfânta Liturghie este o invitaţie de a primi Trupul şi Sângele Domnului, şi pentru că trebuie să fim pregătiţi pentru acest lucru, fiecare liturghie este de fapt o invitaţie să fim mai buni, să iubim mai sincer şi să nu mai fim egoişti.
Închei cu o câteva cuvinte din rugăciunea pe care o rosteşte în şoaptă preotul la Sfânta Liturghie în timp ce noi cântăm Heruvicul („Noi care pe heruvimi…”):
„Nimeni dintre cei legaţi cu pofte şi cu desfătări trupeşti nu este vrednic să vină, să se apropie, sau să slujească Ţie, Împăratul Slavei (Psalm 23, 7-10); căci a sluji Ţie este lucru mare şi înfricoşător chiar pentru puterile cele cereşti.”
(Claudiu)
Guest
august 14, 2010 @ 7:10 pm
milueste ma Dumnezeule.
Liana
august 14, 2010 @ 7:45 pm
Cer iertare celor carora le-am gresit, caci maine intru la Sfanta Taina a Impartasaniei: VA ROG IERTATI-MA !
cristi
august 15, 2010 @ 7:34 pm
re:
[quote name=”Liana”]Cer iertare celor carora le-am gresit, caci maine intru la Sfanta Taina a Impartasaniei: VA ROG IERTATI-MA ![/quote]Sa fii sigura ca te iarta! 🙂
Guest
august 16, 2010 @ 10:12 am
Rodica
Va rog dati-mi un sfat : ce sa fac, vreau sa ma impartasesc dar nu simt nevoia sa ma spovedesc. Mai precis simt o teama, o frica de duhovnicul meu. Ultima data a fost mai dur cu mine si am plans mult. Ce sa fac? sa-i spun lucrul acesta?, sa merg ca si cum nu sa-r fi intamplat nimic?Am sa ma rog mai mult pentru dansul de data aceasta.Va multumesc.
Claudiu
august 16, 2010 @ 10:58 am
Salut Rodica,
Mi s-a intamplat si mie acum cateva saptamani acelasi lucru, pr duhovnic fiind mai dur cu mine in privinta unui greseli pe care am facut-o. M-am simtit rau dupa ce am plecat si am simtit-o ca pe o acuza asupra mea mai mult decat pe o iertare
Data viitoare cand urma sa ma duc la spovedanie aveam tot asta cateva lucruri pe care mi-era frica sa i le zic crezand ca va fi dur cu mine iarasi.
Totusi mi-am zis, trebuie sa ma duc pentru ca altfel ma adancesc in raul meu, dar daca va fi dur cu mine voi fi indiferent, voi incerca sa fiu mai putin receptiv la acuze si voi zice ..”da..da..” si voi da inainte.
Am fost la el dar lucrurile au fost altfel…a fost mai intelegator decat ma asteptam.
Eu te sfatuiesc sa te duci, gandul de a-l ocoli este de la diavol care vrea sa te impinga in pacat. Poti sa-i spui adevarul, exact ce simti… nu se va supara, va ramane chiar foarte suprins….si ai sa vezi ca se va comporta altfel.
Nu te impartasi fara dezlegarea de la duhovnic, este mare pacat…si nu-ti va fi de folos, ba dimpotriva iti va dauna si mai mult..
Rodica
august 16, 2010 @ 11:11 am
Multumesc pentru sfat, Cladiu. Am sa ma rog mai mult pentru dansul, am sa-i spun ce simt, si merg inainte.Vroiam sa mai merg de Craciun la dansul. Dar i-mi dau seama ca nu e bine. Nu ma impartasesc fara sa ma spovedesc, nici nu ma lasa!
Floring
august 16, 2010 @ 5:14 pm
Rodica,eu nu m`am spovedit vreo 8 luni din acelasi motiv.Eram asa de plin de pacate incat nu mai puteam sa fac nimic.Nu mai puteam sa ma rog.Eram alt om.Dupa 8 luni m`am spovedit si eram atat de fericit incat simteam ca zbor.Totul s-a rezolvat atat de usor…
uncrestin
august 25, 2010 @ 10:17 pm
Când scrieţi ceva ar trebui să vă informaţi foarte bine şi să vă asumaţi responsabilitatea a ceea ce scrieţi. Nu ştiu cum e în Biserica Anglicană, dar cum puteţi spune că „în Biserica Catolică oamenii se pot împărtăşi oricum şi oricând, fără o pregătire anume, şi fără mărturisirea păcatelor unui preot”? Nu este adevărat nicidecum! Una din condiţiile primirii cu vrednicie a Sfintei Împărtăşanii este să fim în stare de har, adică fără păcat pe suflet. Deci, pocăinţa de păcate este o condiţie esenţială pentru a primi cu vrednicie Sfânta Împărtăşanie.
Pentru a ne putea împărtăşi cu vrednicie, se cer următoarele patru condiţii:
1. Să ştim şi să credem că în Sfânta Împărtăşanie primim Trupul şi Sângele Domnului nostru Isus Cristos, sub chipul pâinii şi al vinului.
2. Să fim în stare de har, adică fără păcat pe suflet. Deci, cine a făcut un păcat sau mai multe, trebuie să primească mai întâi dezlegarea prin sacramentul Pocăinţei pentru a se putea împărtăşi.
3. Să nu mâncăm şi să nu bem cel puţin o oră înainte de primirea Sfintei Împărtăşanii
4. Să ne rugăm înainte şi după primirea Sfintei Împărtăşanii.
Vă invit să citiţi punctul 7 (Despre Sfânta Cuminecătură sau Împărtăşanie), accesând linkul următor:
http://www.profamilia.ro/catehism.asp?mic=3
De asemenea, recomand o carte intitulată Despre Sacramentele Pocăinţei şi Sfintei Euharistii, scrisă de pr. Gheorghe Neamţiu. Poate fi citită accesând linkul următor:
http://www.profamilia.ro/sacramente.asp?spovada
Şi încă o carte foarte bună, intitulată Euharistia în viaţa Bisericii
http://www.profamilia.ro/sacramente.asp?euharistia
Raluca
august 26, 2010 @ 5:03 pm
Nu, Claudiu. Nici noi catolicii nu ne puteam împărtăşi oricând şi oricum, aşa cum insinuezi tu în acest articol. Nimeni nu are voie să primească Sfânta Împărtăşanie având păcat de moarte nemărturisit. Cine face acest lucru săvârşeşte un păcat grav, cel de sacrilegiu. Pentru păcatele veniale, cele pe care le facem cu toţii zilnic şi pe care niciun nu om nu ar avea timp să le mărturisească pe toate la o spovadă, chiar şi zilnică, este suficient un act de căinţă. Nu întâmplător spunem la începutul fiecărei liturghii: „Mărturisesc lui Dumnezeu, Atotputernicul şi vouă fraţilor că am păcătuit mult, prea mult, cu gândul, cuvântul, cu fapta sau omisiune, din vina mea, din vina mea, din preamare vina mea. De aceea rog pe Sfânta Maria, pururea fecioară,pe toţi îngerii şi sfinţii şi pe voi fraţilor ca să vă rugaţi pentru mine la Domnul Dumnezeul nostru”. Sigur că în momentul în care spunem asta, trebuie ne facem o cercetare a cugetului şi cerem iertare pentru aceste păcate şi ne hotărâm să ne îndreptăm.
Păcatele de moarte trebuie mărturisite întotdeauna preotului, prin taina Spovezii, însă păcatele uşoare nu trebuie mărturisite în mod obligatoriu: 1 Ioan 5: 16 „Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind – păcat nu de moarte – să se roage, şi Dumnezeu va da viaţă acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela.” .
Şi mai este un lucru. Înainte să primim Sfânta Împărtăşanie spunem cu toţii: „Doamne, eu nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune-mi numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu”. Deci iată că afirmaţia ta este cu totul eronată. Noi nu ne împărtăşim oricând şi oricum.
irina
ianuarie 22, 2011 @ 1:06 pm
doamne ajuta! eu nu vreau sa supar pe nimeni ,dar am vazut comentariile despre catolici si mi-am permis sa intevin. nu stiu cum este in Romania in biserica catolica ,dar va asigur ca in Italia nu se spovedesc si se impartasesc oricum. eu locuiesc de mult aici si am avut ocazia sa vad cu ochii mei. aici bisericile sunt goale, vorbesc de biserici obisnuite nu de San Pietro,sunt doar batrani care le frecventeaza, aici nu postesc,doar in ajun mananca peste(ex. ajunul Craciunului,Vinerea Mare).