De ce nu ne intelegem cu semenii?!

De multe ori ni se întâmplă să ne întrebăm, de ce nu ne înţelegem bine cu cei din jurul nostru, de ce oare ne contrazicem şi avem fiecare dreptate în felul său. Ne necăjim uneori foarte tare, alteori rupem legătura definitiv cu persoana cu care ne-am certat, sau continuam acest şir lung de discuţii, şi reproşuri fără să cerem ajutorul Domnului. Întotdeauna nu ne dăm seama sau nu conştientizăm faptul că noi suntem fii ai Lui Dumnezeu, suntem fraţi, avem un suflet atât de preţios şi nimeni nu ştie, decât Dumnezeu, neputinţele fiecăruia.

Când ne certăm cu cineva, fie că avem o discuţie în contradictoriu, fie că ne reproşează persoana respectivă ceva, important este să ne smerim, să încercăm să ne cunoaştem pe noi înşine. Şi când spun asta, mă refer să ne considerăm mici înaintea Lui Dumnezeu, că poate fără să ne dăm seama Dumnezeu ne mustră chiar prin intermediul prietenilor noştrii sau fraţilor noştri. În al doilea rând, să nu judecăm aproapele cu care ne necăjim…de aceea trebuie să ne gândim la două lucruri, primul este: „Doamne cu ce am greşit eu de am necăjit pe fratele meu şi acum se supără pe mine?”, sau „Doamne cu ce am greşit eu de mă bârfeşte fratele meu, sau mă invidiază, sau mă vorbeşte de rău?”…apoi al doilea lucru este să ne fie milă de cel care ne vorbeşte de rău, sau de cel care este orb şi nu vede calea. Să ne rugăm Domnului pentru el, pentru că săracul din lipsa dragostei, sau din anumite circumstanţe poate a dobândit alt temperament.

Uneori nu ne dăm seama dar din anumite experienţe ale vieţii rămânem cu anumite „traume” şi ne comportăm reticent făţă de lume, având tendinţa de a judeca. Un alt lucru destul de important este să ne controlăm, adică să renunţăm la orgoliul din noi, la mândria care se strecoară subtil sub nasul nostru. Orgolioşi fiind, nu acceptăm orice sfat, ni se pare că cineva are ceva cu noi, dar nu ne dăm seama că din orice sfat putem să învăţăm. Cei din jurul nostru ne văd mai bine din exterior, şi ştiţi că un prieten nu este neapărat unul care te linguşeşte, este şi unul care iţi spune acolo unde greşeşti.

De multe ori, fiindcă avem o părere bună despre noi, mereu dăm sfaturi altora, sau încercăm să ne impunem punctul de vedere, suntem subţiri de nas, şi nu acceptăm să ni se facă observaţie. Dacă cineva dintre noi este mai necredincios şi are o concepţie greşită despre un anumit lucru, nu trebuie să încercăm să-i schimbăm părerea sau să ne impunem în mod barbar părerea noastră, pentru că omul acela s-ar îndepărta de noi, ar fi confuz, sau ne-ar judeca..”uite nebunul”. Cu aceşti oameni trebuie să le vorbim blând, cu bunătate, să le spunem părerea noastră sinceră, să le arătăm cum vedem noi şi binele şi răul. Dar mai important este să îl sfătuim să i se roage Domnului să-l caute pe Domnul, am putea să-i propunem să mergem împreună la o Biserică, la o mănăstire decât să dăm sfaturi inutile în care poate nici noi nu credem.

Aş vrea să închei cu un lucru deosebit de important, să învăţăm să ascultăm oamenii. Să luăm exemplu de la Mântuitorul care pe fiecare în parte ne ascultă, dacă vine unul la tine care are să-ţi spună o problemă delicată a sufletului, ascultă-l fără să spui nimic şi roagă-te în gândul tău pentru el ca Dumnezeu să-l ajute. Nu trebuie să reacţionăm impulsiv, să-l judecăm, să încercăm imediat să-l schimbăm pentru că acel om fuge. Aţi văzut duhovnicii ce răbdare au?Când mergi la spovedanie te ascultă, dacă te-ar eticheta, imediat ai fugi de el, şi nu te-ai mai spovedi în veci. Toţi suntem supuşi greşelii, mai bine să tacem noi şi să vorbească Dumnezeu. Răbdare să avem cu toţi, şi cu cei săraci, şi cu cei neputincioşi şi chiar cu noi înşine. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii!

(Oana)