De ce nu răspunzi Doamne rugăciunii mele?

Mulţi avem problema că nu ne sunt ascultate rugăciunile şi mulţi simţim că Dumnezeu nu ne aude. De aceea aş vrea să spun câteva cuvinte despre rugăciune, câteva probleme pe care le-am observat în problema rugăciunii şi câteva sfaturi care poate ajută pe alţii. Nu vreau să discut despre problema rugăciunii în general despre care sunt multe cărţi duhovnicesti ci despre rugăciunea pe care o facem atunci când avem nevoie de Dumnezeu.

E important să ne rugăm cu rugăciunile sfinţilor

Aş vrea în primul rând să subliniez importanţa rugăciunilor din cărţi. „Fraţii” (neo)protestanţi deseori ne critică rugăciunile din cărţi spunând că Mântuitorul a spus să nu vorbim multe vorbe ca păgânii sau zicând că mai important e să spui o rugăciune din inimă decât una citită. Aceşti oameni din păcate nu înţeleg ce este rugăciunea de fapt. Rugăciunea este vorbirea cu o Fiinţă dincolo de orice ar fi în sufletul nostru şi de aceea impune anumite reguli. De ce trebuie reguli? Nu că Dumnezeu S-ar supăra pe noi ci pentru a vorbi aceeaşi limbă cu Dumnezeu. Prin rugăciune încercăm să creem o legătură între noi şi Creator iar problema e ca nu cumva să punem un zid între Creator şi inima fiecăruia. În ce sens? Mulţi din noi avem un idol-dumnezeu, un Dumnezeu care are atribuţiile pe care ni le imaginăm. Aici e o mare problemă în sensul că nu te mai rogi la Dumnezeu ci la cineva din mintea ta şi făcând aceasta te izolezi de El şi nu mai poate să mai vorbească cu tine.

Toate rugăciunile din cărţile de rugăciuni sunt făcute de oameni sfinţi care Îl trăiau pe Dumnezeu cu adevărat şi de asta aceştia vorbeau cu El şi nu cu un idol. Totuşi fiecare om este diferit iar diferenţele pot fi mici sau mari. Unele rugăciuni putem simţi că sunt vorbe goale şi în cazul acesta e clar că felul de a fi a acelui sfânt diferă de al nostru. Dar dacă o rugăciune nu e potrivită pentru noi putem căuta în cărţi alta care e potrivită sau măcar e mai apropiată sufletului nostru. E foarte important să folosim cărţile de rugăciuni că prin ele învăţăm să ne adresăm lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui. Bineînţeles că odată cu trecerea timpului vom putea folosi şi rugăciunile proprii care se vor asemăna tot mai mult cu cele din cărţi.

Adevărata rugăciune e foarte grea

Acum să revenim la subiectul discuţiei noastre şi anume rugăciunile de cerere spuse prin cuvintele noastre. Aş vrea să se înţeleagă în primul rând că adevărata rugăciune e foarte grea. Adică să spui la Dumnezeu cu gura că vrei aia şi aia şi aia nu e greu, dar să-L faci pe Dumnezeu să îţi dea aia ACUM e ceva foarte, foarte dificil. În primul rând ca să ne putem ruga cum trebuie e necesar să fim „cu ochii larg deschişi”. Şi când spun la asta mă refer să fim foarte atenţi la tot ce se întâmplă. Aceste rugăciuni sunt surse de înşelări foarte mari (o spune Stan Păţitul).

Orice rugăciune este o vorbire cu Dumnezeu, din punctul nostru de vedere, iar dacă asta este atunci înseamnă că vorbim şi noi şi vorbeşte şi El. E foarte important să-L ascultăm pe El deoarece de multe ori poate să nu facă ceea ce Îi cerem în rugăciuni dar să ne dea un răspuns la rugăciuni, o explicaţie de ce nu face cum vrem noi. În cazul acesta dacă nu ştim să Îl ascultăm (în sensul de a-L auzi) vom fi ispitiţi să Îl criticăm că nu ne ascultă rugăciunile sau să ne plângem de milă spunând că nu suntem vrednici de ajutorul Lui (exclud cazurile mai drăceşti în care apare o făţărnicie ce ia chip de sfinţenie).

Mi-e foarte greu să mă refer la aceste lucruri pentru că simt că nu am cuvinte să le exprim foarte clar. Rugăciunea am spus că, din punctul nostru de vedere, e o comunicare cu El. Părerea mea este că pentru El rugăciunea e mai mult decât atât şi anume că prin ea Dumnezeu încearcă să ne maturizeze, să ne apropie mai tare de asemănarea cu El. De aceea îndrăznesc să spun că rugăciunea este o răstignire, o vărsare a sângelui propriu pentru ceea ce vrem de la Dumnezeu. În sensul acesta e posibil ca Dumnezeu să nu ne asculte imediat ce Îi cerem ajutorul, chiar dacă stăruim să ne ajute. De ce oare? Pentru că probabil avem o boală ce se poate vindeca prin această rugăciune a inimii, prin această durere a inimii pentru Dumnezeu.

De ce nu răspunzi Doamne rugăciunii mele?

Am trăit şi trăiesc crize mari în viaţă (mai corect e să adaug că pentru mine sunt crize mari iar pentru alţii nu e sfârşit de lume ) aşa că de multe ori rugăciunea pe care o fac la nevoie e un moment de criză ce mă epuizează pur şi simplu fizic. Nu cred că trebuie să spun că dacă facem rugăciuni fără durere în inimă Dumnezeu sigur nu ne va ajuta cu nimica. Făcând din rugăciune un moment în care implicăm tot sufletul nostru, toată durerea inimii noastre în rugăciuni e posibil ca Dumnezeu să întârzie cu împlinirea cererii pentru a ne curăţa mai tare de anumite patimi ( mândrie poate ) sau de a ne întări mai tare duhovniceşte. Dar astfel de cazuri, cel puţin din ce am trăit eu, ţin cel mult câteva ore dar nu mai mult că am muri de la prea mult efort. Şi aşa ajungem la un punct esenţial la aceste rugăciuni şi anume să nu renunţi până ce nu ţi s-a împlinit rugăciunea sau ai aflat un răspuns.

Să dau două exemple. Întâi pentru rezolvarea problemelor. Eu sunt un om foarte egoist, egocentrist, certăreţ, gelos, posesiv etc. etc. etc. Iar un băiat foarte posesiv, certăreţ şi egoist e foarte greu ( dacă nu chiar imposibil ) pentru o fată. Totuşi eu umblu după M. ( care după părerea mea e o sfântă doar pentru că mă suportă ). La un moment dat după atâtea crize pe care i-am făcut de gelozie şi scandaluri de gelozie mi-a refuzat să mai răspundă la telefon şi mi-a spus că 2 săptămâni facem o pauză. Eu fiind distrus de asta ( atât de ideea unei pauze de 2 săptâmâni cât mai ales că această pauză e făcută în astfel de momente în care am dat-o rău de tot în bară ) o tot sun la telefon. În timp ce eu tot o sunam şi ea mă ignora, eu mă tot rugam la Dumnezeu. Eu totuşi eram la lucru ( colegele veneau şi ele cam peste o oră ) aşa că puteam să insist doar o oră că apoi veneau colegele. Te rogi 5, 10, 15 minute dar vezi că Dumnezeu nu te ajută şi atunci ce faci? Poţi ori să renunţi şi să îţi plângi de milă, să cazi într-o deznădejde cumplită sau să nu renunţi. Şi deşi aveam ispite mari să renunţ că nu reacţiona deloc, eu totuşi mă rugam cu o intensitate tot mai mare iar M. mi-a răspuns şi ne-am împăcat. Poate la mulţi li se par prostii ce am spus dar sunt cazuri clare în care mi-au fost ascultate rugăciunile.

Dacă aş fi renunţat mai devreme aş fi căzut într-o deznădejde cumplită şi cine ştie cât mi-aş fi făcut prin această stare deprimantă de atât de mult timp. Şi au fost multe astfel de cazuri cu M. în care după ce făceam prostii mari faptul că mă rugam la Dumnezeu un timp îndelungat şi cu toată fiinţa mea ( nici nu spun ce am ajuns după aceste rugăciuni… ameţeli, momente de slăbiciune a trupului ) eram ajutat. Şi mă gândesc: oare nu a fost asta aşa din cauză că Dumnezeu încerca să îmi vindece păcatul făcut cu acele prostii prin rugăciune? Alt caz e iarăşi când eram într-o situaţie deprimantă, cum sunt acum în şomaj. În şomaj plus alte probleme pe care nu am de gând să le discut. E o situaţie foarte grea care ai vrea să se rezolve urgent. Şi sunt momente de deznădejde totală. Aşa am făcut la un moment dat şi mă tot rugam. Simţeam rugăciunea că merge dar nu primeam nici un răspuns. Şi am tot continuat ( iarăşi cu toată fiinţa mea făcută rugăciunea ) până când am primit un gând, o şoaptă de la Dumnezeu: „ai încredere în Dumnezeu”. Iar dacă ascultam acest gând şi opream să mă rog pentru acea problemă venea asupra mea o linişte şi o pace minunată. Dacă nu, continua deznădejdea care se transforma apoi în hulă şi nervi faţă de Dumnezeu şi apoi iarăşi deznădejde până ce El făcea milă cu mine şi îmi întindea o mână ca să mă scoată din starea asta.

Nu-ţi impune cererile în faţa lui Dumnezeu la rugăciune, ascultă-i răspunsul

Ultima întâmplare mă face să ajung la alte două puncte importante. Unul e faptul că sunt momente în care inima ta nu poate să se roage pentru o problemă. Sunt momente când inima mea nu poate să se roage ca să scap din toate problemele în care sunt acum iar dacă aş forţa nota atunci aş ajunge la deznădejde. De ce oare? Aici probabil e faptul că rugăciunea trebuie să fie un dialog şi nu a te impune tu în faţa lui Dumnezeu. Da, sunt momente în care cazi în ispite drăceşti. Da, sunt momente în care eşti frustrat. Şi în acele momente Dumnezeu îţi dă rugăciune, îţi dă putere în inimă să te rogi. Totuşi nu trebuie forţată mâna lui Dumnezeu. Nu trebuie să Îl ispitim. Aici e o problemă foarte mare în rugăciune şi anume să Îl ispitim pe Dumnezeu. Ispitindu-L pe Dumnezeu putem să ne ardem foarte tare. Şi când spun ispitit mă refer la momentul când încercăm să ne păcălim pe noi spunând că am ajuns la limită. Devenim puţin ca fariseii care vorbeau cu Hristos, cu făţărnicie, făcându-se pe ei drepţi în faţa Lui. Aşa şi noi ne prefacem că suntem la limită în faţa Lui şi vedem că la astfel de lucruri Hristos sărea ca ars. Nu la curvari, tâlhari şi ucigaşi le-a spus pui de vipere. Nu pe păcătoşii ce făcea păcate mari i-a criticat atât de dur, cât pe făţarnici. De asta sunt foarte folositoare rugăciunile din cărţi şi anume că ele nu cer ceva ce ar putea să-L ispitească pe Dumnezeu, dar dracul pentru unii se poate băga şi acolo. De aceea insist foarte tare să nu încercaţi să vă păcăliţi pe voi şi pe El că nu mai aveţi putere de luptă ca să facă o minune, că Hristos vă va arunca în fundul iadului fără milă (impropiu spus aşa dar oricum într-o stare foarte grea ca să arate cât de grav e acest păcat al ispitirii lui Dumnezeu ).

Îl asculţi pe Dumnezeu când te rogi?

Cealaltă problemă legată de ultima întâmplare pe care vreau să o discult e ascultarea glasului lui Dumnezeu. Dacă nu eşti în cazul de mai sus în care Îl ispiteşti pe Dumnezeu, El întotdeauna te ajută: ori îţi rezolvă problema, ori îţi dă un răspuns. Sunt momente în care te rogi din inimă la El şi te încrezi în El. Normal că atunci Dumnezeu nu doar că te ajută dar îţi dă şi o cunună în plus dar sunt momente când nu eşti în stare. Aici e o foarte mare ispită în a-L aude pe Dumnezeu. Pe de o parte te poţi face că nu-L auzi (sau pur şi simplu să fii prea absorbit de voia ta şi să nu-L asculţi) şi să ajungi la deznădejde şi la tăcere din partea Lui iar pe de altă parte poţi să distorsionezi mesajul. Problema cu a nu-L auzi cred că o ştiu mulţi dar cea cu distorsionatul mesajului e foarte important de discutat ( sau poate mi se pare importantă pentru înşelarea în care am fost din cauza asta ).

Eram la începutul întoarcerii mele spre Hristos şi după ce m-am îndrăgostit de o fată penticostală care era cu cineva (prilej cu care Dumnezeu m-a învăţat că pot să fiu îndrăgostit de o fată şi să o iubesc în mod dezinteresat ) am început să mă simt singur. Sunt o persoană foarte singură şi neavând prieteni simţeam nevoia unui suflet să îmi fie alături. Şi normal că atunci când eşti tânăr primul suflet ce îţi poate intra în inimă este un „ea”. Aşa şi eu am cunoscut-o pe F. pe internet: fată ortodoxă, sensibilă, bună şi singură.

Foarte repede m-am îndrăgostit de ea, fata săraca s-a trezit cu băiatul îndrăgostit ce nici nu a întâlnit-o faţă în faţă şi în fine… Povestea e mai lungă. Chestia e că erau momente în care mă apucau momente de deznădejde cu fata asta în sensul că mi-era în cap clar că nu am şanse cu acest om ( că era în alt oraş, eu nu o duceam foarte bine cu banii şi nu prea se arăta prea îndrăgostită de mine). Şi după o deznădejde ce mă chinuia mult timp apărea o lumină, o şoaptă de la Dumnezeu prin îngerul păzitor: „ai încredere în Dumnezeu”. De la „ai încredere în Dumnezeu” ajung la „voi avea o familie cu ea sau vom fi prieteni foarte apropiaţi” după care în final „vom fi împreună”. Acum nu aveam cum să fim împreună că… Dumnezeu mi-a rânduit ceva mai frumos şi mai bun. Dar eu nu doream să aud asta şi deseori cădeam în deznădejde 2-3 ore şi apoi această licărire pe care eu o înţelegeam că „vom fi împreună”.

Din mila lui Dumnezeu, prostia mea şi cred că şi rugăciunile păr. Iustin Pârvu s-a ajuns ca să se termine această idilă imaginară şi fata să ajungă cu un alt băiat ( pe care ironia face să fie că l-a cunoscut tot de pe internet ). Eu, şi în acel moment eram aşa înşelat încât credeam că voi fi cu acea fată chiar şi când mi-a spus că a stabilit data nunţii. Cam atunci când mi-a dat acea veste dureroasă pentru mine am fost la Sf. Parascheva (pentru prima oară). Şi în aşa înşelare eram încât nici atunci nu doream să aud că de fapt nu o iubesc pe ea ci vreau să fiu cu o fată. A fost un moment în care m-am lăsat biruit de sfântă după care speriat am revenit la ideea mea că trebuie să fiu cu acea fată. Şi a trebuit Dumnezeu să mă lase cu totul singur, părăsit de toată lumea ca să mă pot încrede încă odată în El şi să mă poată ajuta din nou. Iar acea înşelare s-a terminat cu totul după ce am cunoscut-o pe M. Uitaţi unde se poate ajunge de la distorsionarea glasului lui Dumnezeu.

De asta e de preferat ascultarea de duhovnic sau discutarea acelui cuvânt cu un duhovnic imbunatatit. Întâi să fie ceva clar: dacă eşti sincer cu tine însăţi, dacă asculţi cuvântul aşa cum este şi nu aşa cum ai vrea tu sa fie, atunci nu ajungi în înşelare. Dar din păcate mulţi dorim cu o nevoie pătimaşă anumite lucruri şi intervine şi o mândrie ce poate să ne facă să confundăm glasul vrăjmaşului cu cel al lui Dumnezeu. De aceea e foarte important să fiţi foarte, foarte, foarte atenţi la tot ce e în sufletul vostru când vă rugaţi pentru ceva lui Dumnezeu. Şi un puternic „fie voia Ta Doamne”. De multe ori aceste cuvinte distrugeau deznădejdea şi îndoielile din inima mea: „fie voia Ta” şi de multe ori primeam aceste cuvinte ca un răspuns. Când ne rugăm să nu fim prea preocupaţi de împlinirea voii noastre încât să nu mai ascultăm glasul lui Dumnezeu ci să ne punem toată încrederea în Dumnezeu că El ne ştie durerile şi nu ne va da mai mult decât putem duce. Cred că asta e foarte important pentru a nu confunda glasul lui Dumnezeu: să nu ţinem în mod pătimaş la voia noastră ci să ne încredinţăm Lui.

Are Hristos Domnul timp să asculte toate nimicurile noastre

Totuşi există şi momente în care simţim că în rugăciunea noastră există ceva între El şi noi. Adică simţim că avem în inimă acel har de a ne răstigni prin rugăciune dar parcă nu ajungem la El. Nu ştiu dacă a trăit cineva acest lucru şi anume să simţi că parcă rugăciunea ta când se ridică spre cer se loveşte de tavan şi nu poate trece nicicum de el. Aici iarăşi este o problemă. Undeva, ceva ne împiedică să ajungem la Dumnezeu şi acel lucru e o mândrie foarte subţire pe care nici nu o observi. Cum putem trece de ea? Prin a stărui în rugăciune în primul rând iar dacă putem să ne şi smerim ar fi perfect. Cred că foarte important e în acelaşi timp să fim sinceri cu El. Adică să Îi spunem clar ce ne doare fără să încercăm să facem pe-a sfinţii sau să ne gândim că-L obosim cu nimicuri de-ale noastre. Şi vorbind de asta aş vrea să clarific un ultim lucru.

Trebuie să încetăm să Îl vedem pe Dumnezeu ca cineva sus de tot care n-are timp cu nimicuri gen examene la şcoală, fata după care sunt îndrăgostit, banii pe care nu îi am, durerea că nu pot fi apreciat şi eu ca şi alţii etc. El vede durerile fiecăruia şi pe El Îl doare ce ne doare şi pe noi. De multe ori mi s-a părut o prostie şi a trebuit să o înţeleg pe propria mea piele ca să o pricep: Lui Îi pasă că vreau să am o fată pe care să o iubesc. Mântuirea nu e ceva obiectiv, nu e o Împărăţie materială ci e dragoste, bunătate, milă, frumuseţe. O iubeşti pe X. foarte tare? atunci spune-I lui Hristos asta. Te doare că mama ta te-a făcut prost? atunci spune-I lui Hristos asta. Ai vrea să nu fii aşa slab ( din punct de vedere al forţei fizice)? spune-I lui Hristos asta. Te simţi copleşit de toată problemele pe care le ai? spune-I lui Hristos asta. El ascultă pe fiecare. Mă uit pe bloguri şi văd că vine apocalipsa cu cipuri şi ecumenism şi tot şi mă gândesc: unde e Dumnezeu? Oare Dumnezeu nu mai lucrează cu noi dacă luăm cipul asupra noastră?

Oare Dumnezeu nu mai lucrează cu noi dacă încălcăm Sf. Canoane? Lucrează, că El ne iubeşte foarte tare. El care a întors la credinţă pe călugări lepădaţi, lepădaţi de credinţă, curvari, tâlhari, ucigaşi nu ne va lăsa. Nu va renunţa la noi. Noi să nu renunţăm la El. Să ştiu că am ajuns un violator, un curvar, un ucigaş sau că am peste tot doar 666 dar să nu încetez să strig pe Dumnezeu, să nu-I dau drumul chiar dacă toţi „sfinţii” spun că nu am părtăşie cu Hristos şi am încredere că nici El nu mă va lăsa. Şi până la urmă asta trebuie să fie rugăciunea: o discuţie sinceră cu El, să ţii strâns de tot pe Hristos şi să nu-L laşi. Dar să fii Tu Hristoase nu, Doamne fereşte, un idol-hristos din mintea noastră.

(Sorin Dan)