De ce nu sunt fericit(a)?
Un calator avea un obicei ciudat: sosind intr-un oras, el vizita, citea si fotografia inscriptiile de pe tabliile mormintelor. Pe unul dintre morminte calatorul a observat un monument de o mare valoare artistica, unde era insciptionat: „Aici odihneste cenusa robului lui Dumnezeu NN. El a murit, fiind pe pamant 80 de ani, dar a trait numai 3. Straine Roaga-te pentru odiha sufletului sau!” Aceasta inscriptie l-a uimit pe calator si l-a rugat pe administratorul cimitirului sa-i spuna cate ceva despre persoana inmormantata acolo; si a primit un raspuns: Omul ingropat in acest mormant a trait ca un ateu, a pacatuit timp de 80 de ani, dar cu 3 ani inainte de moarte a inteles adevaratul scop al vietii sale pe pamant si s-a pocait. In ultimele clipe din viata si-a exprimat dorinta ca aceasta inscriptie sa fie pusa pe monument.
Sfantul Evanghelist Luca ne-a transmis asemenea cuvintele lui Isus Hristos: „Să fie mijloacele voastre încinse şi făcliile voastre aprinse. Şi voi fiţi asemenea oamenilor care aşteaptă pe stăpânul lor când se întoarce de la nuntă, ca, venind, şi bătând, îndată să-i deschidă.” (Luca 12: 35-36). Din pacate, in lume, sunt putini crestini care fac acest lucru, si chiar daca Dumnezeu îi cheama la pocainta ei reprima glasul Lui, traind ca si cum Dumnezeu nu ar exista.
In ce consta valoarea omului? Dupa cuvintele Sfintei Scripturi, Dumnezeu l-a creat pe om din pamant si a suflat in el suflet – o parte din energiile sale, si astfel a fost creat cu chipul si asemanarea Lui. Sufletul nemuritor, liber si rational al omului l-a ridicat la demnitatea de fiu ai lui Dumnezeu, si pentru ca Dumnezeu nu are inceput si nici sfarsit, de aceea sufletul omului care-si ia inceputul de la Dumnezeu va trai vesnic. De aceea si scopul omului pe pamant trebuie sa se indrepte mereu in directia vesniciei. Astfel spus, omul trebuie sa vada si sa-si planuiasca viata, gandurile, cuvintele si faptele sub unghiul vesniciei.
Experienta vietii spune ca toate dorintele noastre interioare se concentreaza pe satisfacerea setei de fericire. Din alt punct de vedere, aceasta experienta ne invata ca bogatia materiala si placerile lumesti nu ne pot oferi fericirea continua pe care o vrem; obtinand oricare dorinta astazi, maine deja ne atrage alta, care ni se pare culmea fericirii dar imediat ne dezgusta si aceasta, si astfel insetam din an in an pana la moarte.
Aceasta inseamna ca nu exista fericire desavarsita in lumea aceasta, de aceea Sfantul Augustin spunea: „Sufletul meu este nelinistit, pana nu odihneste in tine, Doamne”. Dumnezeu a creat omul pentru vesnicie, iar pentru a putea gusta aceasta fericire vesnica, Dumnezeu a sadit legile Sale in natura omului, legi care ne indeamna spre a asculta de poruncile datatoare de viata (fericire) ale lui Dumnezeu.
Din pacate, in lume exista multi oameni orgolisosi si ambitiosi care nu primesc aceste porunci ale firii noastre trupesti si duhovnicesti, declarandu-se intelectuali si considerand credinta in Dumnezeu nefolositoare. De la acestia putem auzi ca lor le este mai bine fara Dumnezeu, increzandu-se doar in inteligenta lor, dar tot acesti oameni sunt nevoiti sa-si puna increderea in oameni muritori, adica carmuitorii tarii si ai legilor civile, care se ingrijesc doar de propria persoana si nu de binele cetatenilor pentru ca nu au fundamente religioase stabile si puternice.
Hristos ne spune: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11:28). Hristos bate des la usa inimii noastre si este pregatit sa ne dea binecuvantarea Lui, care este in masura sa trezeasca sufletul nostru din stare de pacat la starea de bucurie, dar nu toti vor sa coopereze cu Dumnezeu, iar fara Dumnezeu, nimeni, niciodata nu va obtine fericirea adevarata ci doar una care amageste, obosind sufletul si trupul pana la moarte. Credinta in Dumnezeu este darul Lui dat noua oamenilor, dar care lumineaza mintea indrumandu-ne vointa catre a face bine binele, caci binele este natura fireasca in care ne gasim implinirea ca persoane. Hristos Domnul cheama pe toti sa-si schimbe viata, sa-si ingrijeasca sufletul a carui valoare depaseste valoarea tuturor comorilor vietii.
Dupa cum observam, si vietile sfintilor au fost pline de greutati, dar ei aveau un singur scop, cooperand mereu cu bucurie impreuna cu Dumnezeu.
Evanghelia povesteste despre pacatosul Zaheu, care auzind despre sosirea lui Hristos in oraselul Ierihon, a vrut sa-l vada, dar pentru ca era mic de statura, s-a urcat intr-un copac aflat la marginea drumului ca sa vada mai bine. Dumnezeu a apreciat vointa si ravna acestuia, si privindu-l, a spus: ”Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân.” . Mare bucurie l-a cuprins pe Zaheu si el a destainuit in fata tuturor ca este dispus sa dea jumatate din bogatie saracilor pentru orice nedreptate facuta, si cu asta sa-si pregateasca sufletul pentru primirea lui Dumnezeu in viata sa. Hristos ne cheama pe fiecare dintre noi: Pacatosule, coboara din pomul pacatelor, pentru ca eu vreau sa intru in inima ta.
Ce soarta ne asteapta daca noi nu am asculta glasul lui? Pierderea fericirii vesnice pe care pacatosul a pierdut-o din prostia si nepasarea sa. Acum intelegem mai bine inscriptia de pe mormant, despre care am amintit la inceputul meditatiei?!
(ANA C.)