De ce purtăm haine?

babies_at_the_beachSunt destui tineri, mai ales in zilele noastre, care desi au fost crescuti intr-un mediu lipsit de credinta in Dumnezeu, totusi calatoresc cu intrebarea, vazand ca omul, oricat de multe asemanari ar avea cu animalele, totusi are anumite trasaturi care il disting clar fata de ele, trasaturi care rascolesc insasi ratiunea noastra de a fi:  De ce oamenii se sinucid iar animalele nu? De ce oamenii isi avorteaza proprii copii, iar animalele isi dau chiar si viata pentru a-si apara puii? De ce animalele nu au deviatii de comportament sexual, decat in cazuri cu totul exceptionale iar omul incalca cu homosexualitatea pana si cele mai vadit elementare lucruri?  De ce noi purtam haine iar animalele nu?

Dintre aceste cateva intrebari capitale, vom incerca sa raspundem doar la ultima dintre ele, data fiind complexitatea fiecarei probleme in parte.

De ce purtam haine? Datorita gandirii noastre modelate de catre teoria ateista a evolutionismului, primul reflex de a raspunde, ar fi sa spunem pentru protectia trupului fata de intemperii (mai ales de frig), pentru confortul personal, si pentru igiena. Totusi, lucrurile nu stau chiar asa.

 

Pe lângă raţiune, mai există o însuşire care îl deosebeşte pe om de animal: aceasta este pudoarea, sau simţul ruşinii, sau capacitatea de a roşi. Un câine sau oricare alt animal nu simte nevoia să-şi pună haine pe el când iese în public. In schimb omul, simte aceasta necesitate fata de semeni, si doar atunci când îşi pierde mintea, îşi pierde, totodată, şi simţul ruşinii. De aceea nudismul la om, dupa caderea in pacat, este semn al nebuniei.

Si iata, in cele ce urmeaza, principalul motiv pentru care purtam haine, si care a fost prima  haina purtata de om:

„Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: „Adame, unde eşti?” Răspuns-a acesta: „Am auzit glasul  Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns”. Şi i-a zis Dumnezeu: „Cine ti-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?”” (Geneza)

Ruşinea îi făcea să se ascundă de privirea lui Dumnezeu. Dar pestelca din frunze de smochin nu era suficientă, acum după căderea în păcat, pentru a proteja intimitatea omului. De aceea trebuia protejat mai bine şi mai complet. Asa ca „Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine din piele şi i-a îmbrăcat cu ele” (Gen 3, 21).

Asadar, pudoarea sau simţul ruşinii este o barieră psihică pusă de Dumnezeu în fiinţa umană pentru a ocroti floarea delicată a castităţii. Dar daca nu ar fi rusinea (pudoarea), prima cauza a purtarii hainelor, atunci de ce vara, pe calduri insuportabile chiar si la umbra, nu stam complet goi, pentru a ne racori? De ce pana si paganii isi acopera trupurile, macar in zonele intime, indiferent de cat de cald este? Si de ce chiar si necredinciosilor le este in general rusine sa-si dezveleasca intimitatile in public, sau chiar si fata de cunoscuti? Desigur, pentru toate acestea exista un raspuns: pudoarea sadita in noi.

Existenta si functionarea acestei bariere psihologice o observam usor in noi si din faptul ca atunci cand punem doi copilasi mici intr-o cada cu apa, complet goi, acestia nu se vor rusina unul de altul, ci se vor bucura de cele ce-i inconjoara fara sa se simta stingheriti de propria goliciune. Se vede acest lucru si pe plaja la mare, cand copilasii de 2-4 anisori se joaca si se bucura de valurile marii si castelele de nisip, fara a se simti complexati de goliciunea propriului trup.

Nu acelasi lucru se poate spune despre copiii mai mari, caci odata cu cresterea varstei omul pierde inocenta copilariei, si atunci pudoarea sadita in noi de catre Dumnezeu, ne forteaza sa ne cenzuram trupurile. Asa se face ca, fara sa ne invete cineva, inca din anii copilariei incepem sa simtim nevoia de a ne ascunde partile intime.

Toate aceste reflexe interne isi au ratiunea in faptul ca simtul pudorii este defapt mecanismul de aparare al sufletului impreuna cu constiinta, precum anticorpii sunt mecanismul de aparare al trupului impreuna cu leucocitele. Si daca simtul pudorii este distrus, sau slabit atunci intră nestingheriţi toţi viruşii şi microbii păcatelor: poftirea, adulterul, curvia, necuratia, badarania si toate celelalte plagi sufletesti. Asadar, a fi un om pudic, un om sfios, inseamna a fi un om sanatos sufleteste.

Si cat de mult ne lipseste pudoarea sfintilor!

(Visited 28 times, 1 visits today)