De ce s-a născut Hristos în sărăcia lucie a unui grajd?
Să fie nașterea lui Iisus într-un grajd doar un fapt banal? Doar o coincidență nefericită? Oare nașterea din acest loc să nu aibă și înțelesuri mai adânci?
Grajdul este casa dobitoacelor, a creaturilor iraționale, este locul îmbâcsit de mirosul greu al animalelor și de mizeria lor post-digestivă. De aceea, acel grajd din Betleem a fost portretul duhovnicesc general al omenirii schimonosită de păcat. Prin păcat, omenirea a alungat raiul de pe pământ iar creația s-a umplut de stricăciune și mizerie asemenea unui grajd. Mai mult, omenirea însăși a decăzut într-atât de mult până ce a ajuns la stadiul dobitoacelor. De aceea era nevoie ca Hristos să vină în locul care reprezenta cel mai bine omenirea, și să o scoată, să o curețe și să o ridice de acolo de unde era. Deci, pentru ce s-a născut Dumnezeu Cuvântul într-un grajd?
De la dumnezeiescu Arsenie Boca avem acest înțeles al nașterii Mântuitorului: ”Cea mai aspră mustrare a trufiei omeneşti – a lăsat tronul cerului pentru un staul şi vecinătatea îngerilor luminii, pentru vitele din grajd. Probabil – locul cel mai curat pe care l-a găsit pe pământ. Numai Dumnezeu o putea face: adâncul smereniei.”
Dar mai sunt și alte înțelesuri:
– Ca să înțelegem că doar atâta iubire și loc a găsit omenirea față de Făcătorul ei, cât să-L primească într-un grajd de vite, după cuvântul Scripturii: ”Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei.”
– Ca să înțelegem că lumea aceasta în care trăim noi nu este altceva decât un grajd față de Împărăția lui Hristos Domnul.
– Ca să înțelegem că nu în grajdul acestei lumi ne este locul ci ”în casa Tatălui Meu multe locașuri sunt”.
– Ca să înțelegem că prin nașterea în timp Hristos vrea să preschime grajdul și sărăcia omenirii în rai prealuminos.
– Ca să înțelegem că grajdul acela întunecos, friguros și neprimitor, în care s-a născut pruncul Iisus era preînchipuirea iadului în care Hristos Domnul avea să se coboare după răstignire și înviere, ca să-i scoată de acolo pe toți oamenii care nu s-au mântuit prin Legea Vechiului Testament dar au nădăjduit în venirea lui Mesia.
– Ca să înțelegem că fără Dumnezeu oamenii își pierd rațiunea, ajungând la stadiul dobitoacelor din grajduri și chiar mai jos, așa cum spune psalmistul: ”Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor.” (Psalmi 48:12)
– Ca să înțelegem că omul duhovnicesc se poate naște doar prin lepădarea de sine, așa cum Dumnezeu s-a născut ca om doar după ce s-a lepădat de toată slava dumnezeiască.
– Ca să înțelegem că în mizerie și sărăcie lucie se află tot sufletul în care abia s-a născut Hristos, precum spune Sfântul Ioan Gură de Aur în rugăciunea care se citește înaitea Sfintei Împărtășanii: ”Și precum ai binevoit a Te culca in peștera și în ieslea necuvântătoarelor, așa binevoiește a intra și în ieslea necuvântătorului meu suflet, și în intinatul meu trup.”
– Ca să înțelegem că smerenia Pruncului din iesle este chipul pe care trebuie să-l luăm și noi în lumea aceasta trecătoare.
– Ca să înțelegem că nu este cruce mai grea de dus decât cea a sărăciei în Hristos.
– Ca să înțelegem că purtând jugul sărăciei încă de la naștere Hristos Domnul s-a făcut Apărător al sărmanilor față de nedrepții și nepăsătorii lumii.
– Ca să înțelegem că în ieslea sărăciei s-a născut Măsura de Judecată a întregii lumi de la sfârșitul veacurilor: ”Adevărat zic vouă, întrucît aţi făcut unuia dintr-aceştia ai mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25:40)
– Ca să înțelegem că sărăcia trupului este vrednică de a fi miluită pe când cea a duhului este vrednică de a fi osândită: ”Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mînânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.” (Matei 25:41)
– Ca să înțelegem că miluind sărăcia trupească, scăpăm noi înșine de sărăcia duhului, deci scăpăm de osânda Dreptului Judecător.
Dar mai e și asta, că pe măsura trecerii timpului, nașterea lui Iisus într-un grajd, s-a arătat a fi dovada faptului că Pruncul din iesle era mai mult decât un simplu om: N-ar fi putut un om născut în timp să despartă timpul în două decât dacă era născut și în afara timpului, adică din veșnicie.
(Dan)
Diana
decembrie 20, 2012 @ 1:50 pm
Trupusorul Sau firav a fost incalzit de suflarea bietelor animale…
Maicuta nu a avut cele necesare pentru a-i face hainute ,asa ca Micutul a trebui sa poarte niste hainute cat de cat modeste care sa-i incalzeasca trupusorul Sau inghetat de frig.
Maicuta Il strange la piept ,Il tine strans …daca ar putea L-ar da la toti ,dar este timp.Doua lacrimi ,curate ca roua de april ,se preling pe chipul Preasfintei ,iar inima Sa ii bate din ce in ce mai repede .La privirea Sa de mama nici muntii nu ar putea ramane indiferenti.
Timpul trece…Copilasul creste.Acum nu mai este doar al Maicutei ,este al tuturor.Dar noi nu L-am protejat precum Ea…I-am strapuns manutele care numai au binecuvantat si picioarele care numai pe ‘cararea dreapta ‘ au mers.Chipul sau ingeresc ,mai frumos decat al tuturor oamenilor acum este plin de sange si de praf.
Maicuta se cutremura.Mii de sabii ii strapung inima curata .Lacrimile ii curg siroaie…
DE CE nu stim sa-L pretuim precum a facuto Ea?Chiar si in momentul de fata.De ce continuam sa-I inrosim hainutele si sa-L rastignim.Impreuna cu Taticul vine si bate la usa inimii noastre ,iar noi ramanem indiferenti la chemarile Sale.
OARE CARE ESTE MOTIVUL?
INIMA NOASTRA=PESTERA SATANEI.De ce diavolul imparateste in inima noastra si nu Domnul? Cu pieptul sangerand si cu lacrimi in ochi pleaca din nou pe Cruce ,fiindca nu mai avem loc pentru El.DA!El nu poate sta in intuneric…Asa e..Macar acum de Craciun vreau sa-L fac sa zambeasca .O data si mi-e de ajuns!