De ce s-a născut Hristos în sărăcia lucie a unui grajd?

Să fie nașterea lui Iisus într-un grajd doar un fapt banal? Doar o coincidență nefericită? Oare nașterea din acest loc să nu aibă și înțelesuri mai adânci?

Grajdul este casa dobitoacelor, a creaturilor iraționale, este locul îmbâcsit de mirosul greu al animalelor și de mizeria lor post-digestivă. De aceea, acel grajd din Betleem a fost portretul duhovnicesc general al omenirii schimonosită de păcat. Prin păcat, omenirea a alungat raiul de pe pământ iar creația s-a umplut de stricăciune și mizerie asemenea unui grajd. Mai mult, omenirea însăși a decăzut într-atât de mult până ce a ajuns la stadiul dobitoacelor. De aceea era nevoie ca Hristos să vină în locul care reprezenta cel mai bine omenirea, și să o scoată, să o curețe și să o ridice de acolo de unde era. Deci, pentru ce s-a născut Dumnezeu Cuvântul într-un grajd?

De la dumnezeiescu Arsenie Boca avem acest înțeles al nașterii Mântuitorului: ”Cea mai aspră mustrare a trufiei omeneşti – a lăsat tronul cerului pentru un staul şi vecinătatea îngerilor luminii, pentru vitele din grajd. Probabil – locul cel mai curat pe care l-a găsit pe pământ. Numai Dumnezeu o putea face: adâncul smereniei.”

Dar mai sunt și alte înțelesuri:

– Ca să înțelegem că doar atâta iubire și loc a găsit omenirea față de Făcătorul ei, cât să-L primească într-un grajd de vite, după cuvântul Scripturii: ”Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei.”

– Ca să înțelegem că lumea aceasta în care trăim noi nu este altceva decât un grajd față de Împărăția lui Hristos Domnul.

– Ca să înțelegem că nu în grajdul acestei lumi ne este locul ci ”în casa Tatălui Meu multe locașuri sunt”.

– Ca să înțelegem că prin nașterea în timp Hristos vrea să preschime grajdul și sărăcia omenirii în rai prealuminos.

– Ca să înțelegem că grajdul acela întunecos, friguros și neprimitor, în care s-a născut pruncul Iisus era preînchipuirea iadului în care Hristos Domnul avea să se coboare după răstignire și înviere, ca să-i scoată de acolo pe toți oamenii care nu s-au mântuit prin Legea Vechiului Testament dar au nădăjduit în venirea lui Mesia.

– Ca să înțelegem că fără Dumnezeu oamenii își pierd rațiunea, ajungând la stadiul dobitoacelor din grajduri și chiar mai jos, așa cum spune psalmistul: ”Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor.” (Psalmi 48:12)

– Ca să înțelegem că omul duhovnicesc se poate naște doar prin lepădarea de sine, așa cum Dumnezeu s-a născut ca om doar după ce s-a lepădat de toată slava dumnezeiască.

– Ca să înțelegem că în mizerie și sărăcie lucie se află tot sufletul în care abia s-a născut Hristos, precum spune Sfântul Ioan Gură de Aur în rugăciunea care se citește înaitea Sfintei Împărtășanii: ”Și precum ai binevoit a Te culca in peștera și în ieslea necuvântătoarelor, așa binevoiește a intra și în ieslea necuvântătorului meu suflet, și în intinatul meu trup.”

– Ca să înțelegem că smerenia Pruncului din iesle este chipul pe care trebuie să-l luăm și noi în lumea aceasta trecătoare.

– Ca să înțelegem că nu este cruce mai grea de dus decât cea a sărăciei în Hristos.

– Ca să înțelegem că purtând jugul sărăciei încă de la naștere Hristos Domnul s-a făcut Apărător al sărmanilor față de nedrepții și nepăsătorii lumii.

– Ca să înțelegem că în ieslea sărăciei s-a născut Măsura de Judecată a întregii lumi de la sfârșitul veacurilor: ”Adevărat zic vouă, întrucît aţi făcut unuia dintr-aceştia ai mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25:40)

– Ca să înțelegem că sărăcia trupului este vrednică de a fi miluită pe când cea a duhului este vrednică de a fi osândită: ”Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mînânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.” (Matei 25:41)

– Ca să înțelegem că miluind sărăcia trupească, scăpăm noi înșine de sărăcia duhului, deci scăpăm de osânda Dreptului Judecător.

Dar mai e și asta, că pe măsura trecerii timpului, nașterea lui Iisus într-un grajd, s-a arătat a fi dovada faptului că Pruncul din iesle era mai mult decât un simplu om: N-ar fi putut un om născut în timp să despartă timpul în două decât dacă era născut și în afara timpului, adică din veșnicie.

(Dan)