De ce ne botezăm copiii într-o societate modernă?

Pentru creștini este evident acest lucru, dar cred ca e încă mult loc de discuții pentru sceptici. Nemulțumirea mea vizavi de acest subiect vine din discuțiile pe care le-am avut cu doi prieteni, care au copilași mici, și care urmează să-și boteze copiii.

Din start vă spun că din cauza dezamăgirilor pe care le-au trăit auzind anumite fapte ale preoților au ajuns să denigreze nu doar slujitorii Bisericii ci Biserica însăși și chiar pe Dumnezeu. De la „popii sunt hoți” la „botezul e o simplă scăldare” nu este decât un pas. Mi-aduc aminte cum scria pe o invitație de botez a unor prieteni: „Vă invităm la băița sfânta a Irinei care va avea loc la biserica…”

Asta e percepția lumii depărtate de Dumnezeu: botezul nu este nimic altceva decât o tradiție sau o „băiță” mai specială. A cui e vina pentru această percepție greșită? A tuturor: a păstorilor Bisericii, a creștinilor care nu mai sunt exemple pentru lume și a oamenilor care iubesc mai mult păcatul decât virtutea și sfințenia.

George este un foarte bun prieten de al nostru, care locuiește în Spania și este căsătorit cu Ana, născută în Madrid. Fetița lor, un îngeraș, e jumate româncă, jumate spaniolă. Ana e botezată în rit catolic iar George ortodox. Ei nu sunt căsătoriți pentru că societatea în care trăiesc nu mai consideră Taina Cununiei o necesitate și nu mai pune prea mare preț pe Biserică și slujitorii ei.

Într-o discuție avută cu ei, referitor la botezul fetiței, au ajuns la întrebarea firească: „De ce să ne botezăm copilul?” În societatea spaniolă, puternic secularizată, oamenii își botează copiii din ce în ce mai rar. Românii care trăiesc acolo au împrumutat gândirea gazdelor și au ajuns ca astăzi să prețuiască educația și formarea profesională a pruncului mai mult decât formarea lui duhovnicească.

Ce valoare poate avea botezul pentru un copil născut și crescut într-o societate (post)modernă? Ce-i oferă Biserica pruncului prin botez?

Termeni ca „harul lui Dumnezeu”, „ștergerea păcatului strămoșesc” sau „primirea în împărăția cerurilor” sunt foarte vagi pentru creștinii nepracticanți și nu înseamnă prea mult pentru că sunt insesizabili, nu pot fi observați, palpați, simțiți. Iar asta se întâmplă pentru că preoții și creștinii care vorbesc de sfințenie și harul lui Dumnezeu nu le arată prin viața lor, ci doar le povestesc. Ce poți spune despre botez unor astfel de oameni?

Prin Taina Botezului, Biserica oferă copiilor o altă educație. Școala educă prin profesori, Biserica educă prin Harul lui Dumnezeu. Sună impersonal, dar de fapt corect este așa: „În Biserică copiii sunt educați de Dumnezeu”, cel Atotștiitor, Veșnic, Atotînțelept, Creatorul întregii lumi.

Profesorii le imprimă copiilor personalitatea și înțelepciunea lor. Dumnezeu face același lucru, doar că din interior, din inima copilului. La botez, Duhul Sfânt – Dumnezeu, vine în sufletul copilului și rămâne alături de el, dându-i înțelegere.  Din acest moment Dumnezeu educă pruncul prin stările pe care i le imprimă din interior, pliindu-se mereu pe voința lui, neîngrădindu-i libertatea. Educația dumnezeiască din interior se îmbină tainic cu educația oferită de preoți și cu slujbele Bisericii.

Doar că Personalitatea imprimată de Marele Profesor copiilor cuprinde și veșnicia Lui. Dumnezeu își educă pruncii să ajungă ca El: Sfânt, Bun, Blând, Atotînțelept și Iubitor.

Școala pregătește copiii doar pentru 60-70 de ani, pe când Biserica îi pregătește pentru veșnicie. Școala îi pregătește pe copii pentru a fi primiți în sânul societății și pentru a fi fericiți, pe când Biserica îi pregătește pentru a ajunge în sânul lui Dumnezeu și în Împărăția Cerurilor, într-o lume fără de păcat și fără stricăciune.

Școala îi educă pe copii să fie eficienți economic, să facă bani, să fie cei mai buni, pe când Dumnezeu îi învață iubirea dusă la desăvârșire, mila, într-ajutorarea aproapelui, smerenia și fuga de toate onorurile lumii.

Școala îi învață pe prunci să desfrâneze (Ex: educația sexuală de la grădiniță, prezervativele și anticoncepționalele oferite elevilor de 14 ani, etc.) pe când Biserica arată frumusețea fecioriei prin Maica Domnului, cea care a ajuns mai sfântă decât îngerii, mai mărită decât serafimii și heruvimii.

Școala, sau mai bine zis societatea, tolerează și încurajează păcatul omorârii pruncilor prin avort, pe motivul libertății pe când Biserica amintește că pruncul vine la viață din clipa întâlnirii seminței bărbătești cu cea femeiască, la care se adaugă tainic sufletul (prin harul lui Dumnezeu).

Școala îi învață pe prunci că lumea s-a creat singură, de capul ei, iar noi suntem niște orfani într-un univers în expansiune și la un moment dat ne vor mânca viermii.

Școala slujește intereselor politice ale țării în care activează, prezentând istoria și știința așa cum îi convine, pe când Biserica mărturisește Adevărul, pe Hristos, Dumnezeu, Creatorul lumiii, și cel care s-a făcut Om pentru mântuirea noastră.

La ce folos botezul în numele Tatălui, Fiului și Duhuil Sfânt? Pentru a fi ucenici ai Celui mai râvnit Profesor, fii  ai lui Dumnezeu.

Educația pimită de copilaș în Biserică, începută prin Taina Botezului, nu exclude educația școlară, ci conlucrează cu ea.

Biserica vede în viitorul prunc mult mai mult decât vede societatea: chipul lui Dumnezeu în om.

Tinerii părinți ai societății (post)moderne își doresc tot cei mai bun pentru copilul lor, sunt exrta-grijulii și ar da totul pentru ca fiul lor să ajungă bine. Cumpără tot ce-i mai scump, tot ce este de calitate, îi duc la grădinițele și școilele cele mai bune, plătesc cursuri de toate felurile pentru dezvoltarea lor mentală și fizică… Părinții fac orice pentru copiii lor! Dar oare fac destul?

Cine poate modela un suflet de copil mai frumos decât Dumnezeu?

(Claudiu)