Dacă Dumnezeu ne învață smerenia, de ce își dorește așa de mult să-L lăudăm?

Mergând la slujbele Bisericii ați auzit adesea formule de laudă adesate lui Dumnezeu: „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor, amin” sau “Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh”, sau “Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh” și multe altele.

Rugăciunile Bisericii sunt caracterizate de trei aspecte: lauda adusă lui Dumnezeu, mulțumirea pentru toate câte ne-a dat și cererea celor trebuincioase sufletului și trupului. Întrebarea vine firesc în minte noastră: De ce Dumnezeu, Care ne învață smerenia, își dorește ca noi să-l lăudăm? De ce nu se smerește și El, neacceptând laudele.

În primul rând toți știm că lauda de sine nu miroase a bine și cel ce se laudă are defapt o slăbiciune, are o problemă sufletească. Mai știm și că adesea lauda celor din jur o simțim ca pe o insultă sau ca pe un atac personal, prin urmare mândria nu face rău doar celui ce se îngâmfâ ci și aproapelui său.

Pe aceste considerente dacă Dumnezeu s-ar lăuda sau ar cere laude înseamnă că ar avea o problemă, ar avea o slăbiciune. Ori noi știm că Dumnezeu este Sfânt, atotputernic, atotînțelept, nemărginit, necuprins de răutate, și nicio slăbiciune nu se află în El. Dacă ar avea o slăbiciune ar fi un Dumnezeu limitat, constrâns de ceva exterior Lui, și prin urmare n-ar fi total independent, n-ar exista prin Sine ci ar depinde de ceva sau de Cineva. De fapt n-ar fi dumnezeu ci ar trebuie să existe Altcineva mai puternic decât El care să nu fie constrâns de nimeni și nimic… un alt Dumnezeu. Și ajungem iarăși la ipoteza existenței unui Dumnezeu Sfânt, fără nicio slăbiciune.

A doua problemă ar fi că dacă Dumnezeu s-ar lăuda sau ar vrea laude de la noi, atunci ar face rău celor din jur, care s-ar simți jigniți sau minimalizați. Ori noi știm că Dumnezeu este iubire și arată acest lucru secunde de secundă în viața fiecărui om. Cum ar putea El face rău cuiva? Dovada iubirii supreme este chiar întruparea Lui ca om și acceptul de a îndura jignirile și bătăile oamenilor pe cruce. Un Dumnezeu neiubitor i-ar fi omorât pe toți vrăjmașii Lui într-o secundă, n-ar fi răbdat așa de multe înjoseli.

Slava (lauda) pe care o aducem noi lui Dumnezeu în Biserici și în casele noastre nu este asemenea laudei pe care noi oamenii ne-o aducem între noi. Sfânta Scriptură ne dă foarte multe răspunsuri în această privință. O simplă căutare a cuvântului „slava” scoate la iveală zeci de versete care ne pot lămuri pe deplin în privința înțelesului acestui termen.

Ce este slava lui Dumnezeu? Haideți se vedem ce ne spune Vechiul Testament:

Slava este atotputernicia lui Dumnezeu, împotriva căruia nici cel mai puternic împărat din lumea aceasta nu-i poate sta împotrivă (Ieșire 14:4). Slava Domnului este puterea de a face minuni, de a trece peste legile Creației. Dumnezeu are putere să facă orice, oricum, oricând, oriunde (Ieșire 16:7 ). Slava Domnului este lumină și strălucire, Dumnezeu fiind cunoscut astfel ca unic Creator și Proniator (purtător de grijă) al întregului Univers (Ieșire 16:10). Unii vor reuși să vadă slava Lui Dumnezeu și să nu moară… probabil cei cu viață sfântă, cei care au pe Duhul lui Dumnezeu în ei (Ieșire 19:21). Slava lui Dumnezeu e una nematerială, e o energie ce izvorăște din Sfânta Treime, e rază din lumină necreată (Ieșire 24:16-17). Slava lui Dumnezeu este puterea sfințitoare care hirotonește preoții și târnosește cortul adunării (sfințește locașul de cult). Slava lui Dumnezeu devine astfel energie sfințitoare și vindecătoare pentru omul căzut, care a pierdut slava (Harul dumneziesc) primită de Adam la începutul lumii (Ieșire 29:43-44).

Slava Domnului este un semn distinctiv al dumnezeirii (Ieșire 33:18-19) Slava Domnului este o urmare firească în sufletele celor ce leapădă păcatul. Slava Domnului este lumina și harul dumnezeiesc care umple sufletul păcătosului ce se pocăiește, își mărturisește păcatele, și gustă din Trupul și Sângele Domnului (Levitic 9:23 ). Toată creația mărturisește pe Dumnezeu, de la cea mai neînsemnată ființă, până la cele mai întinse galaxii. Frumusețea, măiestria și înțelepciunea creației vădesc (descoperă) slava unui Creator. Slava este aici puterea creatoare infinită al lui Dumnezeu (Numeri 14: 20-21). Slava Domnului este o temelie pe care noi toți trebuie să ne construim credința. Mântuitorul spune la un moment dat că de nu vom vedea minuni și semne nu vom crede în Dumnezeu. Acele minuni și semne sunt tot parte din Slava lui Dumnezeu (Numeri 14: 22-23).

Slava lui Dumnezeu se arată ca împlinitoare a dreptății pe pământ și ca stârpitoare a celor care fac rău. Spune psalmistul David: „Drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu!” (Psalmul 50). Slava lui Dumnezeu este în acest caz împlinitoarea dreptății prin judecată (Numeri 20:6). Slava lui Dumnezeu este aici haina protectoare a poporului lui Israel. Cei care ascultă de glasul lui Dumnezeu vor fi mereu sub slava Lui ocrotitoare și nu se vor teme de nimic (Deuteronom 33:26-27). Slava lui Dumnezeu este bogăția de sfințenie ce sălășluiește în Casa Lui. Pentru noi creștinii, slava lui Dumnezeu o simțim din belșug în bisericile noastre, mai ales la Sfânta Liturghie (1Regi 8:11). Slava lui Dumnezeu este ajutorul oferit de El poporului lui Israel, și tuturor celor ce cred. Slava Domnului este izbăvitoare de vrăjmași (1 Paralipomena 16:35).

Bucuros că a reușit să construiască un templu Dumnezeului Celui Preînalt, David îl lauda pe Domnul. Slava adusă de David este defapt o mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru că le-a dat putere să evreilor să construiască templul. Acest imn de laudă este o conștientizare a faptului că tot binele vine de la Dumnezeu, El fiind Vistierul bunătăților și Dătătorul de Viață. Slăvind-ul pe Dumnezeu, David de fapt îi mulțumește și recunoaște că fără El n-ar fi putut face nimic, deși aveau râvnă și erau dispuși să se jertfească (1 Paralipomena 29:10-13). A da slavă oamenilor mai mult decât lui Dumnezeu înseamnă de fapt a crede în mod greșit că oamenii fac totul prin puterea lor. A da slava lui Dumnezeu înseamnă de fapt o conștientizare reală că fără Dumnezeu nu poți nici respira, vedea, păși sau face alte lucruri mici sau mărețe (Estera 4, 17). Slava lui Dumnezeu este atotputernicia lui Dumnezeu care te scoate și din situațiile imposibile (Psalmul 3:2-4). Slava lui Dumnezeu din întreaga Creație este o evidență ce nu poate fi trecută sub tăcere, descoperindu-L mereu pe Dumnezeu ca Unic Creator (Psalmul 8:1-2).

Doar slava lui Dumnezeu poate astâmpăra setea aceasta de veșnicie din sufletul omului (Psalmul 17:15). Slava mea e de fapt slava lui Dumnezeu (Psalmul 62:7 ). Slava lui Dumnezeu este defapt lucrarea de mântuire a Lui către tot pământul. A vesti slava lui Dumnezeu înseamnă a vesti puterea Lui vindecătoare și sfințitoare, tuturor celor care vor să creadă (Psalmul 96:3-7). Slava Domnului este în acest psalm belșugul de bunătate cu care Dumnezeu umple creația dar nu numai… ci și împărăția cerurilor. Slava Domnului va fi în veac! Slava Domnului este de fapt lucrarea Harului lui Dumnezeu în inimile oamenilor, atât aici, cât și în viața de dincolo. Aceași slavă lucrează atât acum și aici, cât și în vecii vecilor (Psalmul 104:31). Slava Domnului se vede cel mai bine prin roadele ei (Isaia 33:20-22). Domnul nu-și va da slava Sa decât celor ce i se închină în Duh și Adevăr (Isaia 42:8).

Să vedem ce semnificație are slava lui Dumnezeu în Noul Testament

Mântuitorul Hristos spune la sfârșitul rugăciunii „Tatăl nostru” că slava lui Dumnezeu este aceeași ieri, azi și în veci (Matei 6:13). Slava lui Dumnezeu arată împărăția ce se va instaura după cea de-a doua venire a lui Hristos (Marcu 8:38). Slava lui Dumnezeu însoțește mereu oamenii cu viață sfântă (Luca 2:9). Slava Lui este dumnezeirea lui Iisus Hristos, Mântuitorul lumii (Luca 9:32 ). Iisus Hristos întrupându-se a arătat tuturor slava lui Dumnezeu, așa cum n-a descoperit-o nimeni până acum (Ioan 1:14). Puterea de a face minuni a lui Hristos descoperă slava lui Dumnezeu peste lume, adică lucrarea Lui de mântuire (Ioan 2:11). Slava lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este slava Tatălui, și bineînțeles și a Duhului Sfânt. Lucrarea de mântuire a lui Hristos e în același timp împreună lucrare cu Tatăl și cu Duhul (Ioan 7:18).

Slava Domnului este și mai mare când e mărturisită de oameni prin viața lor (Ioan 11:4). Slava lui Dumnezeu arătată oamenilor este o răsplată pentru credința în Dumnezeu (Ioan 11:40). Împărtășirea de slava lui Dumnezeu este de fapt o descoperire a lui Dumenzeu în sufletul tău. Celui căruia i se descoperă Dumnezeu va mărturisi între oameni frumusețea slavei (Ioan 12:41). Cine păcătuiește se lipsește de slava lui Dumnezeu (Romani 3:23). Slava lui Dumnezeu este lucrarea de mântuire și iubirea lui Dumnezeu față de toți (1 Corinteni 10:31).

După o asemenea bogăție de răspunsuri pe care Duhul Sfânt ne-o dă prin Sfânta Scriptură, înțelegem ușor că Slava lui Dumnezeu este o denumire generica pentru toată lucrarea pe care Dumnezeu o săvârșește asupra oamenilor, de la începutul lumii și până la sfârșit.

Slava lui Dumnezeu este lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu cu lumea întreagă dar și cu fiecare om în parte. Slava lui Dumnezeu este iubirea lui Dumnezeu arătată în multe feluri, culminând cu întruparea Sa în Iisus Hristos. Slava lui Dumnezeu este puterea sfințitoare și vindecătoare ce se revarsă prin Sfintele Taine creștinilor din lumea întreagă.

Slava lui Dumnezeu este medicament împotriva păcatului! Slava lui Dumnezeu este de fapt Revelația supranaturală a lui Dumnezeu în lume.

Slava lui Dumnezeu este Harul dumnezeiesc care se revarsă peste întreaga creația dar și în sufletele oamenilor.

De ce în toate slujbele Bisericii îl slăvim pe Dumnezeu și-i aducem laude? Pentru ca tot noi să ne înțelepțim și să ne cunoaștem mai bine Cui ne închinăm. Aducând slavă lui Dumnezeu propovăduim (facem cunoscut în gura mare) defapt medicamentul mântuirii pentru întreaga lume!

Iar la sfârșit mi-amintesc de cântarea de la Denia celor 12 Evanghelii, când după fiecare citire din Evanghelie se spune:

„Slavă îndelung răbdării Tale, Doamne!”

Slăvindu-L pe Dumnezeu slăvim iubirea Lui concretă față de noi… pentru că să afle și alții de ea, dar și pentru ca noi să nu uităm și să ne rătăcim în credință.

Slavă Ție Dumnezeul nostru, slavă Ție!

(Claudiu)