De la hard rock până la death metal şi înapoi la Hristos
Doamne ajută şi Hristos a înviat!
Sunt un fost metalist care am fost implicat la propriu în această muzică. Nu am cântat-o, dar am promovat-o la radio. De la hard rock până la death metal şi înapoi. Mai ales am fost atras de stilurile extreme, dure şi rapide. Au fost ani de zile în care am fost dedicat total pentru această muzică, sacrificând tot timpul, energia şi banii. De fapt, cuvântul dedicat nu e cel potrivit, ci subjugare sau posedare dacă vreţi, e mai potrivit. Credeţi-mă, nu exagerez atâta timp cât ajunsesem să fiu atât de dependent de această muzică încât mă sculam noaptea ca să o ascult. Oare cum vine asta, doar e o simplă muzică,nu-i aşa?
Un lucru de care îmi aduc aminte acum este faptul că în cameră aveam afişat un poster imens al unei trupe extremiste, în care era afişat un cap de diavol cu coarne. Însă eu nu realizăm asta atunci, habar nu aveam că acela era chip de diavol, de fapt, nu mă interesa asta, iar cei care îl vedeau… nu spuneau nimic. Inclusiv un preot a văzut asta dar nu a spus nimic. De fapt, nu conştientizam deloc păcatul ori satanismul. Toate acestea mi se păreau fireşti pentru că duhul meu era nefiresc de subjugat. Nu mergeam la biserică, nu mă spovedeam, nu aveam duhovnic, nu realizăm că eram ortodox botezat nici un moment.
De asemenea, în acea perioadă eram fan înrăit (sau îndrăcit dacă vreţi) al unei trupe, nu îi voi da numele pentru că doar simpla pronunţare a ei ar aduce o profanare. Eram implicat total, trup şi suflet pentru această trupă pe care o idolatrizam fără nici cel mai mic discernământ. Pasiunea era atât de mistuitoare încât fiecare gest sau cuvânt rostit de membrii trupei prin interviuri avea o reverberaţie în sufletul meu. Chiar şi acum, după atâţia ani, când aud pomenindu-se numele trupei sau numele unuia din trupă, ceva tresare în mine. De aceea afirm, nu e o simplă muzica şi atât. E o energie creatoare de patimi care chinuie şi brutalizează sufletul. Iar apoi, în timp, aceste patimi urlă pentru a fi hrănite. Iar patima pe care se centrează totul în rock este mândria, sursa tuturor relelor.
Cum am ieşit din nebunia asta?
Deşi conștiința era adormită, eu fiind întunecat cu totul, nimeni nu m-a atenţionat în vreun fel toţi anii aceştia, și cu toate că eram rupt total de tainele Bisericii şi implicit de adevărata viaţă, trăind ca într-un vis, Hristos nu m-a lăsat. Ceva mă îndemna spre biserică dar neştiind absolut nimic, îmi era o frică teribilă de a merge la un preot.
În urma unei discuţii cu un prieten din aceeași gască, care începuse să meargă la biserică, m-am hotărât să merg la spovedanie pentru prima dată în viaţă, la 25 de ani. Mărturisesc că până atunci nu aveam nici cea mai mică idee despre păcat, absolut totul fiind permis, doar eram cu toţii tineri şi nimeni nu avea dreptul să ne judece.
Trecerea a fost brutală şi fără cale de întoarcere.Pentru Hristos.
De ce am spus toate astea?
Au trecut, cred, vreo 15 ani de când nu mai ascult aşa ceva, dar această muzică, mai bine zis duhul acestei muzici, a persistat mult timp şi chiar şi acum, unele pasaje din acele piese mi le amintesc perfect. Doar dependența s-a şters. La aşa subjugare plătesc un preţ pe măsură. Iar preţul păcatului e moartea, atâta timp cât nu te ridici.
Trebuie să spun că nu doar ascultam această muzică, ci mă interesau foarte mult oamenii din spatele acestei muzici, cum gândeau, ce mărturiseau prin interviuri, cum trăiau. Mi se părea atât de fascinant totul încât nu era loc de o posibilă alternativă, mai ales una creştină. Această fascinaţie spre rău şi spre moarte atrăgea ca un magnet, iar eu primeam totul fără să filtrez nimic. Pentru că îmi plăcea această stare de rebeliune şi o căutam în permanenţă. Simţurile însă sunt atât de înşelătoare, mai ales la vârsta tinereţii…
Majoritatea celor care cântă rock spun că nu sunt satanişti, că nu cred nici în Dumnezeu, nici în diavol. Dar oare voia cui o fac? Și cum se explică invocarea celui rău în textele pieselor? Citiţi versurile şi vă veţi lămuri. Uitaţi-vă la comportamentul lor pe scenă şi în viaţa de zi cu zi. Şi mai mult decât atât, un lucru care te lasă mut: vedeţi şi înţelegeţi de ce moarte au avut parte. Cine citeşte, să înţeleagă.
Sigur, nu toate trupele invocă diavolul pe faţă, unii mai făţiş, alţii vorbesc de mizeria vieţii, alţii de războaie, moarte, desfrâu, misticismul gotic, pe scurt, se invoca un duh. Iar acest duh este cel al deznădejdii,dincolo de rebeliunea afişată. Pe când creştinismul, îţi dă bucuria vieţii şi lumina Lui Hristos. Şi mai mult decât atât: îţi dă viaţa veşnică. Deci, ce alegem?
Din această muzică se degajă o energie foarte puternică care ajunge să te domine în timp iar până ce sufletul nu se schimbă şi se curăţă prin spovedanie şi împărtăşanie, e aproape imposibil să realizezi cu adevărat ce se întâmplă. Pentru că e pe fond spiritual şi implicarea sufletului e inevitabilă, şi de aici rănirea lui. Practic, realizezi cu adevărat cât ai fost de manipulat de abia după ce ieşi din sistem.
Cunosc multe persoane care au trăit această muzică şi s-au întors la Biserică şi mărturisesc la fel ca mine, nu sunt singurul. Şi… da,nu există nici o legătură între Hristos şi mamona, iar dacă cineva crede că se poate sluji la doi domni… Dumnezeu cu mila. Eu însă mărturisesc că nu se poate, e doar amăgire şi atât. Dumnezeu nu ne părăseşte vreodată, doar noi îl părăsim atâta timp cât avem inima împărţită. Un singur pas cât de mic şi El ne vine în întâmpinare. Dar ştiu din proprie experienţă cât de greu e, la mine puteau veni zeci de mii de oameni să îmi spună că nu este ”ok” şi tot degeaba. Asta pentru că duhul fiind întunecat nu poate primi lumină decât prin mila Lui Hristos.
La majoritatea tinerilor apare scuza vârstei şi faptul că această muzică se potriveşte cu starea lor plină de efervescență. E adevărat, când arzi lăuntric şi simţi că ai ceva de spus dar nu ai nici un feedback, înăuntrul tău se dă o luptă şi frustrarea nu poate fi atenuată decât prin urlet. Iar muzica pe care o ascultă cineva reflectă perfect starea sufletească prin care trece. De fapt, muzica rock nu e doar o muzică ci şi un pretext, e puntea de legătură, numitorul comun al răzvrătirii tinerilor. Asta se poate înţelege mai ales în concertele rock, mai mult sau mai puţin agresive. Acolo tinerii se simt cel mai bine pentru că nimeni nu îi judecă. Dar după acele ore petrecute ca într-un delir, ce rămâne?
În privința alegerii muzicii ascultate, Sfântul Ioan de Kronstadt îi sfătuia pe tineri așa: ”Să nu vă lăsaţi atraşi de sunetul plăcut al unui instrument sau al unei voci, să fiţi atenţi ce urmări au acestea asupra sufletului vostru. Dacă sunetele aduc linişte în suflet şi sentimente curate, dumnezeieşti, atunci vă puteţi hrăni sufletele ascultându-le. Dacă însă sunetele nasc dorinţe trupeşti, îndepărtaţi-le cu totul şi să nu mai ascultaţi o asemenea muzică.” Și toţi sfinţii părinţi spun într-un glas: tot ce aduce tulburare în suflet e de la draci. Sună brutal dar nici mântuirea nu este o glumă. Însuşi Hristos ne-a avertizat că ”nimic necurat nu va intra în Împărăţia Cerurilor.”
Nu vreau să judec pe cei care ascultă această muzică. La urma urmei, fiecare om îl caută pe Dumnezeu în felul său, mai mult sau mai puţin conştient. Iar rockerii, în general, sunt persoane extrem de sensibile la frumos şi de obicei apreciază şi alte genuri mai slow şi chiar muzica clasică. Majoritatea sunt citiţi, culţi, inteligenţi. Există şi multe convertiri din rândul rockerilor, iar întoarcerea la Hristos e şi ea una extremă la fel ca firea lor. Iar sufletul rănit de patimi se vindecă în timp prin mila Lui.
Pentru mine, acea perioadă a fost ca o pregustare a iadului. Eram în întuneric şi nefirescul mi se părea firesc, iar deznădejdea bătea permanent la uşă. De atunci mi-a rămas o amărăciune când îmi amintesc de acel timp, când eram rupt de Hristos.
Însă tot ce facem în viaţă are ecou dincolo de moarte. Iar diavolul, umblă şi răcneşte ca un leu, căutând pe cine să înghită. Pentru că miza e una uriaşă: mântuirea sufletului!
Am vrut doar să fac o mărturisire şi atât. Iertare.
(Cristi)
Ludmila Doina
mai 22, 2012 @ 1:28 pm
[b]FOARTE BUN ARTICOL ![/b]
[b]FELICITARI ![/b]
Deosebita sinceritatea acestei marturisiri !
Deosebita si alegerea, fara intoarcere, a lui Hristos.
[b] DOMNUL FIE LAUDAT ![/b]
Natalia
septembrie 18, 2012 @ 7:52 pm
M-am regasit in acest articol.Si eu eram impatimita de aceasta muzica inainte.Tin minte ca in acea perioada eram razvratita si suparata pe toata lumea,muzica rock ma facea sa ma mandresc,sa cred ca nu-i nime ca mine,de asta nu sunt inteleasa.Dar a trecut si asta…si slava Domnului ca a trecut!
Dupa o lunga perioada de cand nu am mai asultat acest gen de muzica,am hotarat intr-o seara „sa-mi amintesc de tinerete” chipurile…am vizionat toate videoclipurile trupei mele preferate de candva…va marturisesc ca dupa asta 2 nopti nu am putut sa dorm,ma trzeam noaptea si ma apuca frica.
Autumn
ianuarie 3, 2014 @ 4:42 pm
Frumos articol! M-am regăsit în anumite părți din el. De mic copil am ascultat muzică rock și metal, însă, am încercat să fiu mereu selectivă cu ce anume ascult, căci nu totul este benefic pentru suflet, dar și pentru trup. Nu sunt o „practicantă” a acestui stil muzical (metal), în sensul că nu merg la concerte, nu frecventez locurile în care se ascultă această muzică, ci doar ascult acasă. Într-adevăr, unele melodii pot să creeze o stare nu chiar calmă și pot să da un zbucium sufletesc, însă este important să știm cantitatea cu care ne „hrănim” urechile, dar și calitatea. Muzica metal nu înseamnă doar diavolul, deși sunt atât de multe exemple negative în acest fel. Trebuie să știm să fim selectivi, să știm ce anume să ascultăm și când să ascultăm. Muzica metal nu este neapărat un rău dacă știi cum să o asculți. E ca orice alt lucru din viața de zi cu zi, care poate avea două sau mai multe tăișuri. Nu spun că lumea ar trebui să asculte acest tip de muzică, fiecare persoană e liberă să asculte orice dorește. Dar, totuși, cred că este bine să menționez că orice alt tip de muzică (exceptând, probabil, muzica psaltică) poate avea efecte negative asupra ascultătorului.
sharbinsk
ianuarie 3, 2014 @ 6:37 pm
Mi se pare printre cele mai bune articole de pe site.
Despre heavy metal se pot spune multe lucruri dar cred ca mai e ceva ce nu s-a spus.
De exemplu pt occidentali este o reduta impotriva babiloniei rasiale care se exercita asupra lor.
Nu prea am vazut alte rase cantand heavy metal, black metal,death metal.
Apoi mai e unda de soc si de solidarizare din timpul concertelor care uneste oamenii din pacate spre patimi.
Cu riscul sa jignesc, am impresia ca-ti trebuie un IQ si o cultura generala ceva mai mare pt a intelege metalul decat pt a intelege manelele, iar metalul de calitate nu imbecilizeaza.
Dovada ca occidentalii peste care au venit multi hindu si magrebieni n-au preluat manelele la nivelul la care o facem noi.
Si dovada si complexitatea autorului acestui articol, Cristi ca si a altora pe care i-am cunoscut din viata reala(oameni care citeau mult peste medie).
Dezavantajele au fost deja perfect prezentate de autor, intai mandria apoi ignoranta fata de spiritualitatea crestina.
Mai trebuie spus ca unele piese – balade pot crea tente suicidale, sau ca se evoca zeitati pagane gen Thor.
Stiu ca aceasta reduta e un castel de nisip in comparatie cu Imparatul Hristos, dar uneori, persoanele nesuperficiale care nu se amesteca in babilonie si asculta acest gen se pot intoarce la Hristos.
Autumn
ianuarie 3, 2014 @ 11:59 pm
[quote name=”sharbinsk”]
Nu prea am vazut alte rase cantand heavy metal, black metal,death metal.[/quote]
Sunt chiar foarte multe trupe de black metal (în special), care nu vin din Occident, ci vin din Asia sau chiar din Africa. Așadar, dacă nu este comercializat, nu înseamnă că nu există. Într-adevăr sunt într-un număr mult mai mic comparând cu trupele din Scandinavia.
[quote]Cu riscul sa jignesc, am impresia ca-ti trebuie un IQ si o cultura generala ceva mai mare pt a intelege metalul decat pt a intelege manelele, iar metalul de calitate nu imbecilizeaza.[/quote]
Depinde ce înțelegi prin metal de calitate… căci metalul are o mulțime de subgenuri, iar, în funcție de ascultători acesta poate părea de calitate. Eu, de exemplu, ascult și multe trupe de melodic death metal (printre altele), aș putea să spun că sunt de calitate, din punctul meu de vedere, însă poate veni cineva care ascultă metal și să spună că ceea ce ascult eu e deformat și e fără fond. Deci totul este relativ. E adevarat, ca să înțelegi muzica metal trebuie să ai și cunoștințe de muzică clasică, cunoștințe de istorie (multe melodii sunt despre bătălii), univers și galaxii ș.a.
De exemplu, dacă vei dori să asculți melodia „Ommeltu polku” (e o melodie metal ambientală a unei trupe din Rusia pe nume Kauan) trebuie să știi să apreciezi liniștea valurilor, sensibilitatea unei viori, armonia care se creează între chitară și tunet. Dacă vei fi curios, cred că vei asculta și îți vei da seama despre ce vorbesc aici.
[quote]Dezavantajele au fost deja perfect prezentate de autor, intai mandria apoi ignoranta fata de spiritualitatea crestina.[/quote]
Orice gen de muzică asculți poate crea ignoranță și mândrie. Nu ești cu nimic mai special dacă asculți muzică metal sau, da, ceilalți îți pun o etichetă, dar asta nu e nicidecum o mândrie. Nu neg faptul că sunt persoane care se mândresc cu acest lucru, însă… până la urmă nu cred că creația altcuiva trebuie să fie o mândrie pentru tine. Orice persoană care face dintr-o trupă (nu doar de metal, să subliniez asta) poate fi mândră, deoarece a reușit să cânte în fața a nu știu câtor sute sau mii de fani. O paranteză scurtă, trupele de metal nu prea au mulți fani la concerte. Doar la „marile legende” se mai adună lume, căci în rest… nu prea.
[quote]Mai trebuie spus ca unele piese – balade pot crea tente suicidale, sau ca se evoca zeitati pagane gen Thor.[/quote]
Nu îți dau dreptate. Baladele nu creează tente suicidale, poate doar puțină melancolie, deși depinde, de la caz la caz și la persoană la persoană (în funcție de suportul moral și spiritual pe care îl are aceasta din partea celor din jur).
Noi avem povești cu Baba Cloanța, Bau-bau etc. și avem chiar cântece pentru copii în care le spunem de aceste personaje. Ei bine, în metal melodiile despre Perkele (Zeul Focului), Thor etc. nu sunt decât niște povești, de multe ori melodiile despre zei fiind inspirate din folclorul scandinav, deci acești „zei” nu sunt slăviți, ci amintiți celor care doresc să cunoască mai bine cultura scandinavă, de la vikingi până în prezent.
Nu spun că nu sunt trupe de metal în care poate aceștia sunt evocați… însă, oare noi nu avem muzică populară românească în care numele „diavolului” este menționat des? Acest lucru oare nu este nociv? Sau, dacă este vorba de folclor se trece cu vederea?
[quote]Stiu ca aceasta reduta e un castel de nisip in comparatie cu Imparatul Hristos, dar uneori, persoanele nesuperficiale care nu se amesteca in babilonie si asculta acest gen se pot intoarce la Hristos.[/quote]
Normal, acest gen de oameni ajung des și călugări, ba chiar duhovnici buni. De exemplu, cel mai bun priten din liceu asculta metal și a ajuns călugăr (de mai bine de 5 ani), iar duhovnicul meu a fost și într-o trupă metal la începutul anilor ’90. Ba chiar, la spovedit la părintele suntem o adevărată adunare de „metaliști”.
Sper că nu te-am deranjat cu ceea ce ți-am răspuns, însă simțeam că trebuie să justific anumite lucruri.
sharbinsk
ianuarie 4, 2014 @ 8:38 am
[quote]Sper că nu te-am deranjat cu ceea ce ți-am răspuns, însă simțeam că trebuie să justific anumite lucruri.
[/quote]
Nu m-ai deranjat deloc, e bine ca ai facut unele clarificari daca asta ai simtit.
In general nu esti obligata sa te justifici in fata cuiva pt alegerile tale.
Eu nu ma refeream ca neaparat tu ai acele chestii, dar exista unii ascultatori care de ex se taie sau isi fac unele mutilari fara sa fie emo ci asculta metal.
Unii isi mai pun si pierc-uri si tot felul de nebuneli pt a semana cu legendele rock-ului.
Nu cred ca eram departe cand vorbeam de tentele suicidale, poate ca nu la toti e asa, dar multora li se accentueaza deznadejdea.
Despre consumuri de diferite substante si despre faptul ca unii ajung sa adoarma in propria voma, nici nu mai vorbesc.
Am vrut sa punctez si alte dezavantaje la care se poate ajunge neinsemnand ca toti au ajuns la asta.
Eu am ascultat unele piese despre istorie ale unei trupe suedeze, cred ca stii despre ce vorbesc, nu dau nume ca sa nu smintesc pe altii, de aia ziceam ca trebuie inteles si backgroundul despre care se vorbeste dar si o limba straina in plus.
Cred ca si parintele Marcel de la Oasa a avut trupa, daca am inteles bine.
sharbinsk
ianuarie 4, 2014 @ 9:05 am
Evocarile lui Thor si a altor personaje de folclor pagan +misticismul gothic pot fi niste trimiteri catre New Age si neo-paganism si prin includerea lor in piese artistii sa semnalizeze de fapt, carui curent slujesc.
Despre invocarile catre printul intunericului nu are rost sa mai zic, exista pe net o carte a unui grec despre unele pericole din muzica rock, cartea nu epuizeaza chiar tot dar se poate face o idee.
ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/K_G__Papadimitracopol_Satanismul_in_muzica_rock.pdf
In folclorul nostru, potrivnicul este amintit cu o conotatie peiorativa, pe cand in piese de metal, printul intunericului si zeitatile pagane sunt reamintite cu simpatie uneori, chiar sunt chemate sa-si exercite caracteristicile asupra omenirii si mediului inconjurator.
Autumn
ianuarie 4, 2014 @ 9:35 am
[quote]Despre invocarile catre printul intunericului nu are rost sa mai zic, exista pe net o carte a unui grec despre unele pericole din muzica rock, cartea nu epuizeaza chiar tot dar se poate face o idee.[/quote]
Am citit cartea respectivă acum mai mulți ani și, într-adevăr evidențiază niște aspecte destul de întunecate ale metalului. Nu neg că sunt anumite subgenuri de muzică metal în care diavolul și zeitățile păgâne sunt invocate, însă… de multe ori nici nu se înțelege ce se spune. Aceste lucruri, cel puțin unele dintre ele, sunt făcute doar de plăcerea spectacolului. „Artiștii” vor să se diferențieze și să ofere și spectacol, care, poate fi nociv pentru ascultători.
[quote]In folclorul nostru, potrivnicul este amintit cu o conotatie peiorativa, pe cand in piese de metal, printul intunericului si zeitatile pagane sunt reamintite cu simpatie uneori, chiar sunt chemate sa-si exercite caracteristicil e asupra omenirii si mediului inconjurator.[/quote]
Da, ai dreptate. Însă, dacă un copil aude o melodie populară iar mai apoi începe să spună în continuu numele diavolului? Cunosc cazuri, din acest motiv am menționat că și folclorul în care se evocă – în sens peiorativ, acea denumire, care nu au tocmai o bună pentru o dezvoltare corectă, mai ales că, atunci când sunt mici, copiii tind să repete mult lucrurile pe care le aud. Poate mă înșel 🙂
Autumn
ianuarie 4, 2014 @ 9:09 am
[quote]Unii isi mai pun si pierc-uri si tot felul de nebuneli pt a semana cu legendele rock-ului.[/quote]
Poate la începuturi era așa, însă acum țintele, pierce-urile și mai știu eu ce au devenit o modă, iar cei care le poartă nu ascultă neapărat metal. Cred că ești de acord cu mine.
[quote]Nu cred ca eram departe cand vorbeam de tentele suicidale, poate ca nu la toti e asa, dar multora li se accentueaza deznadejdea.[/quote]
Multora li se accentueză deznădejdea și când ascultă o baladă interpretată de Celine Dion sau Lara Fabian (doar niște exemple). Cred că fiecare gen de muzică are dezavantajele sale, însă, cred că trebuie să ținem cont și de personalitatea celor care ascultă. De exemplu, dacă cineva este deprimat și a trecut prin niște clipe mai puțin plăcute, orice muzică (înafară de cântările Sfintei Liturghii și a altor slujbe săvârșite în biserică) îi poate accentua suferința.
[quote]Despre consumuri de diferite substante si despre faptul ca unii ajung sa adoarma in propria voma, nici nu mai vorbesc.[/quote]
Asta se întâmplă în orice club din ziua de azi. Tinerii, în general, sunt tentați să încerce lucruri noi și aici nu ține de apartenența lor la un anumit gen muzical, pentru că dacă ar fi să o luăm așa, atunci i-am putea ”băga în această mare oală”, mai întâi, pe iubitorii de reggae. Dar nu e corect să facem asta. Da, în anii ’90, rockerii erau cei care le încercau pe toate, erau acel spirit libertin, pletele în vânt, gecile de piele sau blugi, tricouri negre, însă, o dată cu trecerea anilor, acest lucru s-a schimbat destul de mult (sau, cel puțin, eu așa văd lucrurile).
[quote]Eu am ascultat unele piese despre istorie ale unei trupe suedeze, cred ca stii despre ce vorbesc, nu dau nume ca sa nu smintesc pe altii, de aia ziceam ca trebuie inteles si backgroundul despre care se vorbeste dar si o limba straina in plus.[/quote]
Îți dau dreptate, nu este deloc accesibil să asculți o piesă a acelei trupe, mai ales că trebuie să ai niște cunoștințe destul de ridicate pentru a înțelege versurile și semnificația acestora pentru popoarele din Scandinavia.
Andrei Calin
ianuarie 4, 2014 @ 11:30 am
Pana la urma, nu conteaza decat libertatea de a ne exprima. Rockul in sine, luat strict din punct de vedere muzical, nu este o influenta rea demna de bagat in seama. Pana la urma, toate aceste fapte (zei, crime etc) sunt mentionate si in alte elemente cotidiene, cum ar fi filme, ziare, carti, sau programe la televizor.
Sa te legi de Rock mi se pare o pierdere de energie, mai ales ca acest curent se incadreaza incet incet in domeniul trecutului.
sharbinsk
ianuarie 4, 2014 @ 12:08 pm
Nu e vorba de a te lega de un fenomen muzical ci de a identifica potentialele capcane incompatibile cu o viata duhovniceasca.
Faptul ca in anturajul rock-ului, sunt propagate patimi similare cu cele regasite in alte genuri muzicale, indica multitudinea de interfete pe care o poate lua raul.
Fiecare este servit conform cu gusturile, cultura si inclinatiile caracterului.
Cam toate genurile afara de psalmi, converg subtil catre acelasi duh al lumii si e limpede ca sunt orchestrate de acelasi cap adaptat conditiei subiective si aspiratiilor fiecaruia.
Acuma daca e pacat sa asculti rock si ce asculti lamureste fiecare cu duhovnicul, mie mi s-a parut interesant articolul si multumesc lui Autumn pt ca l-a adus in discutie.
Sunt perfect de acord ca exista subgenuri sau piese non-violente si in rock,dar pt un incepator, pana se dumireste poate fi un teren minat.
Si repet stiu cateva persoane care asculta si citesc mult dar niciunul nu era apropiat de biserica, Autumn e cam prima pe care o aud, si parintele Marcel de la Oasa, daca nu ma-nsel avea trupa, nu retin exact ce gen, o sa-l intreb cand mai ajung cert e ca el a lasat in spate muzica asta.