Pr. Paisie Aghioritul: „De mic căsătoreşte-te sau de mic călugãrește-te!”
Anii trec repede. Este bine ca tânărul să nu rămână nehotărât prea multă vreme la răscrucea drumului, ci să-și aleagă o cruce – una din cele două căi ale Bisericii noastre – potrivit cu chemarea sa şi cu mărimea lui de suflet şi să înainteze pe ea cu încredere în Hristos. Să-L urmeze pe Hristos la Răstignire, dacă vrea să se bucure pascal. În ambele feluri de viaţă există amărăciuni, însă atunci când te afli lângã Dumnezeu, le îndulceşte dulcele lisus.
Când cineva trece de treizeci de ani, începe să șovăiască în a se hotărî. Şi cu cât trec anii, cu atât mai mult va şovăi. Cel tânăr se adaptează mult mai uşor în oricare din vieţile pe care le-ar urma. În timp ce omul care a trecut de treizeci, pe toate le cercetează cu raţiunea sa. Caracterul său deja s-a format şi cu greu se mai schimbă; este ”beton turnat”, și uită-te, cei care se „aranjează” la o vârstă mică, fie in viaţa de căsătorie, fie în monahism, păstrează până la bătrăneţile lor o simplitate copilărească şi se armonizează uşor între ei. Am văzut o pereche care s-au căsătorit de mici. Aşa cum vorbea bărbatul, la fel vorbea şi femeia; orice făcea bărbatul, făcea şi femeia. Şi fiindcă s-au căsătorit de mici, au imprumutat unul de la altul obiceiurile lor, atât în vorbire, cât şi în comportament, legându-se astfel între ei cu mai multă uşurinţă.
Un proverb spune: „De mic căsătoreşte-te sau de mic călugãrește-te!” Mai ales tânăra este bine ca până la vârsta de douăzeci şi cinci de ani să hotărască ce fel de viaţă va urma. După această vârstă „aranjarea” ei se va face tot mai greu, pentru că se gândeşte că nu-i va fi uşor să se supună. Pe lângă aceasta, cu cât trec anii, cu atât dobândeşte mai multe capricii, și atunci cine o va mai lua? Iar dacă în cele din urmă ajunge la căsătorie, atunci ea caută în aceasta mai mult o protecţie, decăt să întemeieze o familie.
Este dovedit faptul că cel care amână mereu căsătoria sa, după trecerea anilor caută şi nu mai găseşte. Atunci când este tânăr, alege el; apoi, însă, îl aleg alţii pe el. De aceea spun că în problema aceasta este trebuinţă uneori şi de puţină nebunie. Este bine să treacă cu vederea unele cusururi care nu sunt esenţiale, pentru cã altfel niciodată nu-i vor veni toate aşa cum le aşteaptă el. Odată a început să plouă, iar printr-o albie a început să curgă apă. Un nebun şi un rationalist voiau să treacă de cealaltă parte. Atunci raţionalistul a spus: „Se va opri ploaia, se va împuţina apa si după aceea voi trece”. Nebunul, însa, nu a aşteptat, ci rupând-o la fugă prin apa, a trecut dincolo. I s-au udat puţin hainele, dar a mers acolo unde voia. Între timp ploaia în loc să se oprească, s-a înteţit şi mai mult. Apa a crescut şi, în cele din urmă, raţionalistul nu a mai putut trece de cealaltă parte, pentru că de acum era deja primejdios.
Unii au multă mândrie, mult egoism, şi de aceea nu-i ajută Dumnezeu. Ani de-a rândul vin caţiva la colibă si ma întreabă: „Ce vrea Dumnezeu de la mine, Parinte?”. Întreabă de parcă Dumnezeu ar avea nevoie de ei, nu ei de Dumnezeu. Nici monahi nu s-au facut, nici nu s-au căsătorit. Ca şi cum ar fi făcuţi din aur şi se tem să nu fie luaţi drept vergele de fier şi băgați în beton. Alţii iarăşi mă întreabă: „Parinte, ce să fac? Să mă fac monah sau să mă căsătoresc? Spune-mi pentru ce fel de viaţă sunt?”. „Tu ce vrei?” îl întreb. „Şi una şi alta”, îmi raspund. Le vor pe amândouă. Dacă le-aş spune gândul meu, ca, de pildă, sunt pentru căsăorie și să se căsătorească, se poate ca ei să nu-şi găsească odihna, şi atunci vor veni la mine să-mi spună: „Sfinția Ta mi-ai spus să urmez această viaţă şi iată, acum mă chinuiesc”.
– Părinte, cum se poate întâmpla aceasta?
– Să presupunem că un tânar are chemare pentru viaţa de căsătorie, dar se gândeşte şi la monahism. Însă, dacă nu ia aminte să facă o familie bună şi mai târziu vor apărea probleme pe care nu le va înfrunta duhovnicește, atunci vicleanul îl va lupta cu gândurile. Îi va spune mereu: „Tu erai pentru monahism, dar dacă te-ai căsătorit, aşa îți trebuie” şi nu-l va slăbi deloc zi şi noapte.
Unii oameni nu știu ce vor. lată, cu câţiva ani în urmă a venit aici o tânără şi mi-a spus: „Părinte, nu mã pot hotărî ce cale să urmez. Vreau să mă căsătoresc, dar mă gândesc şi la monahism. Ce să fac?”. „Vezi ce te odihneşte duhovniceşte mai mult, îi spun, şi aceea să faci”. „Nu stiu, îmi spune, dar uneori mi se pare că inclin mai mult spre căsătorie. Părinte, te rog spune-mi Sfinția Ta ce să fac”. „Ei, dacă simți că înclini mai mult spre căsătorie, îi spun, atunci este mai bine să te căsătoreşti şi Dumnezeu îţi va purta de grijă”. „Cu binecuvântarea Sfinţiei Voastre, Părinte, așa voi face”, îmi spune. Vine, deci, astăzi şi-mi spune: „Părinte, m-am căsătorit. Am luat un marinar, om bun, slavă lui Dumnezeu, nu am ce spune, dar mă chinuiesc mult. Sufăr pentru că şase luni suntem împreună, iar şase suntem despărţiţi; o jumătate de an călătoreşte”. „Suflet binecuvântat, îi spun, nu spuneai tu că ţi-ar plăcea şi viaţa de căsătorie şi cea monahala? lată cã acum le ai pe amândouă. De ce nu slăveşti pe Dumnezeu, Care a rânduit astfel pentru tine?”.
– Părinte, astăzi, însă, trăim ani grei şi de aceea unii tineri şovăiesc să-şi facă familie.
– Nu. Această gândire a lor nu este corectă. Dacă există încredere în Hristos, nu au nimic de care să se teamă. Anii prigoanelor nu erau grei? Oare atunci creştinii au încetat să-şi mai întemeieze familii? Câţi mucenici nu avem care au mărturisit împreună cu femeile şi copiii lor!
(Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul – Cuvinte duhovniceșt. Viața de familie, Editura Evanghelismos, București 2003, pp. 23-26)
Poți asculta acest articol și pe: Spotify, Apple Podcast, Soundcloud sau Google Podcasts
Dan Sorin
decembrie 16, 2014 @ 5:06 pm
Deși am tot respectul pentru acest Sfânt Părinte totuși nu sunt întru totul de acord cu această idee. Sunt atâtea cazuri de monahi care s-au lepădat de călugărie deoarece nu erau pregătiți de ea dar s-au grăbit să se călugărească. Puține sunt cazurile când întârzierea de a lua o decizie (căsătorie sau călugărie) este dată de o anumită ispită de a întârzia în a lua o decizie. De cele mai multe ori, în ziua de azi, problema este dată de societatea actuală care naște niște adulți ce nu au habar pe ce lume trăiesc.
Poate acum 100 de ani se putea aplica ideea de a lua cât de repede o decizie. Dar în ziua de azi cred că trebuie gândit bine ce decizie vei lua și dacă ești în stare să îți asumi toate responsabilitățile. Și de ce spun asta? Oare câți oameni până la 20-25 de ani sunt conștienți ce se întâmplă cu ei? Mulți au o imagine superficială despre ei și se aruncă pe un drum fără să gândească. Și de acolo apar scandaluri în familii (câte probleme mari am văzut în familiile ortodoxe) sau oameni care s-au lepădat de monahism. Eu cred că omul trebuie să se apropie de Dumnezeu, să afle cine este el și ce chemare are de la Dumnezeu și atunci să ia o decizie. Pentru că decizia ce o va lua în acel moment e clar că o va lua în deplină cunoștință de cauză și își va folosi toate forțele sufletului și ale trupului să își îndeplinească vocația.
Nu mi-e rușine să mărturisesc și cazul meu. Mă gândeam să pornesc pe un anumit drum din acestea două și am fost la un părinte îmbunătățit (văzător cu duhul cum e la modă în ortodoxia de azi :p). Iar omul îmi spune că la momentul actual nu sunt nici pentru căsătorie, nici pentru călugărie ci să încerc să Îl trăiesc pe Hristos în starea în care sunt. Și pot spune că a fost un semn divin acesta deoarece, chiar dacă mi-e greu cu singurătatea asta, văd cum Dumnezeu comunică cu mine și mă ajută să mă cunosc mai bine pentru momentul în care voi lua decizia pe care a hotărât-o El pentru mine.
sdaniel
decembrie 16, 2014 @ 6:49 pm
[quote name=”dan-s”]Deși am tot respectul pentru acest Sfânt Părinte totuși nu sunt întru totul de acord cu această idee….
Poate acum 100 de ani se putea aplica ideea de a lua cât de repede o decizie…. Oare câți oameni până la 20-25 de ani sunt conștienți ce se întâmplă cu ei? … Și de acolo apar scandaluri în familii (câte probleme mari am văzut în familiile ortodoxe) sau oameni care s-au lepădat de monahism.
[/quote]
De acord cu tine. Asta cu casatoria pana la varsta de 25 de ani mergea acum sute de ani. Suntem in 2014 acum.
Dan Sorin
decembrie 16, 2014 @ 6:54 pm
[quote name=”sdaniel”]Asta cu casatoria pana la varsta de 25 de ani mergea acum sute de ani. Suntem in 2014 acum.[/quote]
Dar nu din cauză că suntem în 2014 acum ci mai degrabă din cauză că azi omul ajunge la maturitate cu un bagaj mult mai mare de frustrări și boli sufletești față de cel de acum 100 de ani așa că e incapabil de a porni pe un drum responsabil cum ar fi căsătoria sau călugăria.
Darius
decembrie 16, 2014 @ 5:09 pm
Salut.
Frumos articol. Suna bine problema este ca , multi nu ajung sa aibe nici iubit/iubita dar sa se mai gandeasca la casatorie.
Iau cazul meu de exemplu pana la varsta de 27 ani am incercat de 2 ori sa am o iubita pana acuma, si se pare ca n-am avut succes deloc.
Pentru ca e greu sa ma decid atunci cand aleg, nu am incredere in orice femeie, o conditie este sa fie credincioasa, pentru ca in cele necredincioase nu am incredere si nu duc la o relatie stabila.
A avea iubita sau a avea un servci in amandoua situatiile , nu depinde doar de vointa ta, ci si de vointa ei, respectiv a celui care te angajeaza. Astea doua nu vor depinde doar de alegerea ta, oricat de motivat ai fi.
Pentru cei care stau impreuna deja si se iubesc, pot sa se casatoreasca fara probleme, doar ca unii se gandesc la o situatie materiala intai sau la o cariera, si amana , sau poate nu au un loc unde sa stea singuri, adica sa nu fie in casa cu parintii.
Eu de obicei cunosc o persoana noua pe an, de gen F, si da… e si vina mea, nu caut destul alte persoane, poate nu am destula incredere in persoana mea, in orice caz nu vreau sa ma lungesc cu comentariul meu , succes la celor care s-au gasit deja, si care au avut norocul asta
Adri
decembrie 16, 2014 @ 8:33 pm
[quote]Dar nu din cauză că suntem în 2014 acum ci mai degrabă din cauză că azi omul ajunge la maturitate cu un bagaj mult mai mare de frustrări și boli sufletești față de cel de acum 100 de ani așa că e incapabil de a porni pe un drum responsabil cum ar fi căsătoria sau călugăria.[/quote]
Si nici valorile nu mai sunt aceleasi.
Boitos
decembrie 17, 2014 @ 6:16 am
Dragii mei, eu nu va vad bine deloc pe nici unul.
Daca vede careva dintre admini ce ati scris e rau de voi.
Voi nu intelegeti ce trebuie sa faceti? Ori una, ori alta.
Cu orice risc , cu orice pierdere, cu orice sacrificiu.
Te casatoresti de tanar, neaparat, si nu conteaza ce iti iei.
Poate fi si betiv, curvar, si etc…
Te arunci cu capul inainte intr-o groapa si stai acolo, pt ca asa ai vrut.
Si apoi strigi la toti sa te scoata de acolo.
Dar daca ne luam dupa ce spun unii , nu ai voie sa iesi de acolo, este interzis, deoarece aceea ti-ai ales si aceea duci.
Poate cineva sa spuna cum va fi viata mea sau a altora mai departe?
Nu , nimeni nu stie cum va fi .
Asa ca , asteptam , ne rugam, si facem fapte bune.
Si pana la urma zambim si multumim pt ce viata avem, deoarece poate fi mult mai rau.
Claudiu Balan
decembrie 17, 2014 @ 9:08 am
Dan-s,
Sfaturile părintelui Paisie Aghioritul au mare putere pentru că au fost spuse acum 24 de ani, adică în 1990, nu acum o sută de ani. Un alt motiv pentru care îi putem acorda credibilitate este experiența întâlnirii cu mii de oameni din întreaga lume, care i-au povestit viața lor.
Și tu ai văzut multe în viață, și eu, dar gândește-te că părintele a văzut de zeci de ori mai multe cazuri și situații de viață, pe baza cărora să-și poată exprima o părere.
În plus de asta, e un om luminat de Dumnezeu, pentru multa lui nevoință și viață în smerenie și iubire. Harul Domnului era din plin în acest vas ales al umanității. Cred prin urmare mult mai mult în gândurile sale, decât în ale mele, în felul său de a sintetiza felul în care să trăim, decât în al meu.
E un om propus spre canonizare în Patriarhia Ecumenică. Cred că Dumnezeu a lucrat mult prin sfaturile lui, și Adevărul a ieșit la iveală luminos.
Argumentul că un sfânt trăia acum 100 de ani sau 1000 de ani nu este valabil, întrucât Evanghelia Domnului, cuvintele vii ale Lui, sunt permanent valabile, indiferent de epoca în care trăim. Dumnezeu este veșnic. și sfaturile Sale penetrează întreaga istorie a umanității radiografiind-o clar.
Ce vom spune oare de sfaturile Sfântului Ioan Gură de Aur care a vorbit așa de mult de viața de familie? Îl vom blama că a vorbit doar pentru epoca lui? Prin el a grăit Duhul Sfânt, ca și prin marii prooroci și sfinți ai Bisericii și sfaturile lui Dumnezeu nu expiră, pentru că omul este mereu același indiferent de forma pe care o ia viața din jurul lui.
Sfaturile sfinților rămân în veac pe scrise cu litere de aur pe „paginile” Sfintei Tradiții a Bisericii Ortodoxe.
Dan Sorin
decembrie 17, 2014 @ 9:41 pm
[quote name=”claudiu_admin_ot”]Dan-s,
Sfaturile părintelui Paisie Aghioritul au mare putere pentru că au fost spuse acum 24 de ani, adică în 1990, nu acum o sută de ani. Un alt motiv pentru care îi putem acorda credibilitate este experiența întâlnirii cu mii de oameni din întreaga lume, care i-au povestit viața lor.
Și tu ai văzut multe în viață, și eu, dar gândește-te că părintele a văzut de zeci de ori mai multe cazuri și situații de viață, pe baza cărora să-și poată exprima o părere.
În plus de asta, e un om luminat de Dumnezeu, pentru multa lui nevoință și viață în smerenie și iubire. Harul Domnului era din plin în acest vas ales al umanității. Cred prin urmare mult mai mult în gândurile sale, decât în ale mele, în felul său de a sintetiza felul în care să trăim, decât în al meu.
E un om propus spre canonizare în Patriarhia Ecumenică. Cred că Dumnezeu a lucrat mult prin sfaturile lui, și Adevărul a ieșit la iveală luminos.
Argumentul că un sfânt trăia acum 100 de ani sau 1000 de ani nu este valabil, întrucât Evanghelia Domnului, cuvintele vii ale Lui, sunt permanent valabile, indiferent de epoca în care trăim. Dumnezeu este veșnic. și sfaturile Sale penetrează întreaga istorie a umanității radiografiind-o clar.
Ce vom spune oare de sfaturile Sfântului Ioan Gură de Aur care a vorbit așa de mult de viața de familie? Îl vom blama că a vorbit doar pentru epoca lui? Prin el a grăit Duhul Sfânt, ca și prin marii prooroci și sfinți ai Bisericii și sfaturile lui Dumnezeu nu expiră, pentru că omul este mereu același indiferent de forma pe care o ia viața din jurul lui.
Sfaturile sfinților rămân în veac pe scrise cu litere de aur pe „paginile” Sfintei Tradiții a Bisericii Ortodoxe.[/quote]
Păr. Paisie Aghioritul s-a născut într-un mediu creștinesc, într-o familie credincioasă, la țară așa că e clar că mediul din jur i-a influențat felul de a vedea lucrurile. Chiar citisem recent la ÎPS Ierothei Vlahos că era un caz cu un ateu pe care păr. Paisie Aghioritul nu putea să îl ajute deoarece întrebările acelui om erau prea filosofice pentru sfinția sa așa că l-a trimis la păr. Sofronie care era o fire mai filosofică.
Când canonizăm un sfânt noi nu o facem pentru că tot ce spune el sau ce învață e de la Dumnezeu ci îl canonizăm pentru nevoințele sale și pentru dragostea sa față de oameni și de Dumnezeu. Dumnezeu niciodată nu insistă iar la un om care toată viața a crescut într-o mentalitate crezi că Dumnezeu îl va trage de urechi pe acel om? Nu, iar pe acei oameni cu probleme îi va trimite la Părinți care să îi poată ajuta.
Nu trebuie să idolatrizăm Sfinții. Indiferent cât de sfinți sunt ei totuși nu știu nimic decât ceea ce vrea Dumnezeu să le descopere. Iar Dumnezeu are propriul Său drum cu fiecare suflet. Îmi aduc aminte la o conferință a păr. Rafail Noica în care era întrebat de o problemă duhovnicească. Iar păr. Rafail spunea că e o nebunie să dea un sfat cât timp nu cunoaște viața acelui suflet și trăirea sa. La fel e și cu aceste sfaturi. Pentru unii, care se regăsesc în ele, sunt foarte bune dar pentru cei care nu se regăsesc în ele nu trezesc nimic în ei.
Meiloiu
decembrie 17, 2014 @ 9:14 am
Simona -foarte amuzant comentariul.
*Claudiu – pr.Paisie era impotriva homeopatiei .Ai aceeasi atitudine si fata de indemnul acesta ,cum ai fata de acela de a ne casatori de tineri ?
Meiloiu
decembrie 17, 2014 @ 9:18 am
Simona -foarte amuzant comentariul.
*Claudiu – pr.Paisie era impotriva homeopatiei .Ai aceeasi atitudine si fata de indemnul acesta ,cum ai fata de acela de a ne casatori de tineri ?[/quote]
Ps-Oare poti macar o clipa sa-i intelegi si pe altii? Nu e un repros , ci mai degraba o rugaminte.Poate eu nu am dreptate , poate altii nu au ,dar poti macar sa ne intelegi? Macar sa am senzatia ca nu vorbim unora prea buni pentru noi astia „micii„.
Claudiu Balan
decembrie 17, 2014 @ 9:15 am
Simona,
Ți-am șters comentariul pentru că ai fost ironică și n-aș vrea să stârnim iar un duh de ceartă.
Se apropie sărbătoarea Nașterii Domnului, haideți să fim mai liniștiți. Să lăsăm certurile după sărbători, și poate să le amânăm de tot.
Așa cum am vorbit acum câteva zile, dacă nu sunteți deacord cu articolele din această campanie, vă rog să le treceți cu vederea.
Sunt foarte mulți cititori care sunt deacord cu ele și le primesc cu bucurie. N-am vrea ca din princina unui număr mic de persoane care nu sunt deacord să aruncăm un vot de blam asupra unui demers întreg.
Sunt foarte mulți cititori care citesc articolele, se folosesc de ele poate, și nu comentează. Dacă vor comenta doar cei care nu sunt deacord, atunci le vor lăsa impresia și celorlalți că gândul de a te căsători de tânăr este unul greșit.
E ușor să relativizăm totul. E greu să ne supunem unei rânduieli de viață. E greu să ascultăm de Dumnezeu… Dar doar așa vom afla darul Domnului pentru noi.
Sărbători cu bucurie.
Claudiu Balan
decembrie 17, 2014 @ 9:23 am
Monica,
[b]Părintele Paisie a spus că homeopatia este încurcată, nu că nu este de acord cu ea: [i]”Homeopatia este încurcată. Mulți s-au încurcat în aceasta poveste și au amestecat în ea multe teorii.”[/i][/b] Și desigur, considerăm că părintele avea mare dreptate. Dar este o diferență esențială între aceste două atitudini, de a fi rezervat sau de a fi împotrivă.
Faptul că sunt vrăjitoare care se folosesc de cruci ortodoxe și de alte obiecte de cult din Biserica noastră, pentru a-și face incantațiile, asta nu înseamnă că nu e crucea bună, ci că unii oameni o folosesc în scopurile mincinoase.
La fel și cu medicamentația din plante. Dacă unii se folosesc de medicamentația aceasta pentru a sugera că vindecă sufletul sau pentru alte acțiuni magice / spirituale, etc., e problema lor.
Boitos
decembrie 17, 2014 @ 9:32 am
Monica, amuzant sau nu cam asta este realitatea, din pacate.
Repet, din pacate.
,,E greu să ne supunem unei rânduieli de viață. ” – nu e asa de greu cand ai de toate.Sau macar din toate cate ceva.
Dar cand nu ai mai nimic si trebuie sa muncesti de dimineata pana noaptea , scuza-ma, dar numai de cautare de iubit sau iubita nu iti arde.
Ca nu iti ramane timp decat sa te culci.
Deci sa nu le mai amestecam .
P.S. : sunt de acord ca trebuie sa te casatoresti de tanar, dar in anumite conditii.
Si decat sa stai in desfrau, atunci iti alegi pe unul ( una) si te casatoresti si gata.
Claudiu Balan
decembrie 17, 2014 @ 9:34 am
Monica, eu am destui prieteni care au ajuns la o vârstă și încă nu și-au întemeiat o familie, și mă doare sufletul pentru ei, și nădăjduiesc la Dumnezeu să-i ajute.
Dar, hai să ne gândim că articolele din această campanie sunt citite și de copii de 12 ani, de adolescenți de 17 ani, de tineri de 23 de ani, dar și de adulți de 30, 40, 50, 60… etc.
Nu putem să nu mai vorbim de căsătorie doar pentru simplul fapt că unii tineri nu și-au putut deocamdată întemeia o familie. Dumnezeu, Viața nostră, are soluții pentru fiecare din noi.
Nu putem să nu mai vorbim de tinerii îndrăgostiți, doar pentru simplul fapt că unii nu s-au îndrăgostit.
Uite, acum scriind aceste gânduri, îmi vine un gând să facem o „campanie”, o serie de articole dedicată special tinerilor de peste 28 de ani care încă nu s-au căsătorit și să tratăm detaliat aceast problemă, în toate aspectele ei, și poate, cu ajutorul lui Dumnezeu să aducem și câteva gânduri buni, sfaturi, etc.
Ce zici?
Meiloiu
decembrie 17, 2014 @ 9:35 am
Intrebarea din final era mai complexa – daca poti „iesi din tine„ cumva si sa accepti si pe celalat cu parerile lui gresite sau nu.Ascundea de fapt altceva.
Boitos
decembrie 17, 2014 @ 9:36 am
Monica, nu mai cere la nimeni sa te intelega sau sa intelega ceva.
Nici eu nu inteleg cum e sa stai in apa si sa iti fie frig cand eu stau pe uscat .
Oricat m-as stradui nu pot sa inteleg,oricat de mila mi-ar fi si oricat l-as compatimi nu am aceleasi sentimente ca si celalalt.
Meiloiu
decembrie 17, 2014 @ 9:43 am
Claudiu , imi pare rau – te-am judecat gresit , dar parca m-am izbit aici de un zid.
sharbinsk
decembrie 17, 2014 @ 12:33 pm
[i]”- Părinte, astăzi, însă, trăim ani grei şi de aceea unii tineri şovăiesc să-şi facă familie.
– Nu. Această gândire a lor nu este corectă. Dacă există încredere în Hristos, nu au nimic de care să se teamă. Anii prigoanelor nu erau grei? Oare atunci creştinii au încetat să-şi mai întemeieze familii? Câţi mucenici nu avem care au mărturisit împreună cu femeile şi copiii lor!”[/i]
Dialogul acesta se petrecea cel mai probabil [b]după[/b] anii 60′.
La vremea aceea, revoluția sexuală era deja declanșată, iar în Grecia se răspândea [i]nemijlocit [/i]pt că nu exista cenzură ca în țările comuniste.
Mai mult, Grecia este patria in care au apărut legende și mitologii îmbibate de sexualitate, deci în acest popor exista sămânța pentru promiscuitate sexuală de mult.
Unui astfel de popor i se adresa pr Paisie,[b] în deplină cunoștință de cauză ca un fin cunoscător al sufletului omenesc.[/b]
Nu era mare diferență între situația contemporană și vremurile de atunci.
Fac referire la revoluția sexuală pt că e dovedit că ea subminează instituția căsătoriei și distruge credibilitatea abstinenței necesare monahismului.
[b]Nu cred că cetățenilor greci le făcea statul capitalist! case să aibă unde locui noile familii, cum se întâmpla la noi până-n 89′ cu toate astea ei au continuat să întemeieze căsnicii.[/b]
Chiar dacă în prezent i-a lovit criza economică și a scăzut rata mariajelor la mia de locuitori, ea nu-i va ține pe loc să nu-și mai întemeieze familii.
În fața istoriei, cei dintre ei care au încercat vor ieși biruitori și se vor bucura la bătrânețe de roadele lor.
În criză e chiar recomandat să ai copiii și să-i educi în spirit creștin pt că dacă ajutoarele sociale și pensiile vor fi la pământ, măcar ai o șansă în plus să te ajute copiii la bătrânețe dacă i-ai educat să aibă respect.
Acesta e probabil și unul din raționamentele pt care africanii fac mulți prunci în țări cu sisteme publice slabe și încearcă să-i educe cât mai bine.
Boitos
decembrie 17, 2014 @ 1:26 pm
Sharbinsk, tu faci copii care sa te ajute la batranete ?
Pe tine te-au facut parintii ca sa ii ajuti la batranete sau te-au facut pt ca isi doreau un copil ?
Copii ii faci pt Dumnezeu, nu pt tine ca om.
Cunosc n cazuri care au nu stiu cati copii , care pe unde , iar batranii sunt singuri.
Criza ?
Aud ca si la noi e criza .Nu stiu ce criza o fi asta ca nici copii educati nu prea sunt si nici de ajutoare sociale nu ne putem plange ca ducem lipsa.
sharbinsk
decembrie 17, 2014 @ 2:05 pm
E am dat un contraargument la concepția care există în societatea contemporană, anume că [i]zămislirea de prunci scade nivelul de trai[/i] sau împinge familia spre sapă de lemn.
Chiar și din prisma acestei optici se pot aduce argumente că un copil este o binecuvântare[b] cu bătaie lungă [/b]iar, părinții care se încumetă la această opțiune pot fi niște vizionari care văd mai departe de ziua de mâine.
Asta desigur dacă le insuflă și iubirea autentică dezinteresată și educația creștină a lucrului făcut ca pentru Dumnezeu și în care una dintre poruncile de căpătâi este
“Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da tie” (les. 20, 12).
Sigur că nu faci un copil doar pentru a te ajuta la bătrânețe dar [b]Dumnezeu împletește o binecuvântare în mai multe planuri.[/b]
[i]”
Simona
Copii ii faci pt Dumnezeu, nu pt tine ca om.[/i]”
Dumnezeu răsplătește intrarea în fire și în rânduială a omului și-l ajută în cele trebuincioase, orice lucru pe care-l faci ca pentru Dumnezeu te ajută tot pe tine.
Pentru că nu cred că Dumnezeu are nevoie de ceva de la noi pe care El să nu-l poată face.
Cazurile de care spui tu au loc pt că s-a pierdut respectul față de părinți.
Eu vorbesc de familiile în care a fost un climat de căldură sufletească, model de familie pe care cred că și-l dorește și spre care se străduiește fiecare om care accesează acest site.
Vă rog să-mi permiteți anonimatul
decembrie 17, 2014 @ 2:39 pm
@sharbinsk
Copii nu sunt nici animale de companie și nici sclavi pe plantație.
Copii nu sunt o investiție. Nu faci copii ca să iți țină de urât la bătrânețe și nici ca să iți echilibrezi situația financiară.
În cel mai bun caz copii vor duce mai departe o parte din ceea ce ești tu ca om dar dacă ei decid să apuce pe alte căi trebuie să accepți asta cu seninătate pentru că sunt oaneni ca și tine, cu propriile lor interese și orizonturi.
Deci nu trebuie să te aștepți la nimic inapoi de la copii. Trebuie să le oferi totul: educație, susținere, îngrijiri, timp, bani, abosulut tot ce ai fără să te aștepți să primești ceva înapoi. Nici măcar la iubire deoarece e foarte probabil să nu fii iubit de copii tăi, căci tot datoria ta este să le zici și lucrurile pe care nu vor să le audă.
Dat fiind gradul mare de altruism și dedicație necesar eu îi înțeleg pe oamenii care nu se simt încă în stare de așa ceva. Și nici nu trebuie priviți cu osândă pentru că încă stau cu chirie și muncesc ture de noapte și abea au cum să aibă grijă de ei dapăi de un copil.
sdaniel
decembrie 17, 2014 @ 2:56 pm
Eu am facut un copil pentru a transmite o mostenire, o cultura, o educatie. Acesta este motivul pentru care am facut eu copil.
Referitor la cresterea lor si cu citate de acum o mie de ani, va spun, ca sunt depasite/desuete. Oamenii aceia au scris pentru cei contemproani lor, si atat.
Intreba cineva: „Ce vom spune oare de sfaturile Sfântului Ioan Gură de Aur care a vorbit așa de mult de viața de familie?”
Vom spune ca a fost un om intelept pentru acea perioada si si-a ajutat semenii de atunci. Acum nu poti creste un copil cu sfaturile Sfântului Ioan Gură de Aur.
Daca vreti sa o faceti va dau cateva sfaturi/pilde/indrumari citate din opera Sfantului:
„Mamele stau mai mult acasa, pentru ca barbatii au si alte griji: slujba în cetate, calatoriile, piata. Femeia în schimb, fiind scutita de felul acesta de griji, se poate ocupa mai usor de copii, pentru ca are mult mai mult timp liber. Asa faceau femeile si în antichitate (Despre Ana I)”
„Daca copilul ti-e cumva posedat, alergi la toti sfintii si tulburi linistea si celor ce pustnicesc prin vârfuri de munti, ca sa-l scapi de nebunie.”
„Aici legile trebuie sa fie foarte stricte. Prima este aceasta: copilul nu trebuie lasat la teatru, ca sa nu fie lovit de ruina si pe poarta auzului si pe cea a ochilor. Chiar si la piata când iese cu pedagogul, acesta trebuie sa fie atent si s-o ia mai degraba pe ulicioare;”
„Sa-i promiti ca-i vei gasi o sotie frumoasa si ca-l vei lasa mostenitorul tau.”
„Fiul sa nu aiba nici o legatura cu femeile si nici o femeie sa nu vada în afara de mama sa.”
„Sa nu lasam pielea copilului sa intre în contact nici cu hainele moi, nici cu trupurile, ci s-o facem sa fie rezistenta, chiar rigida. Noi crestem un luptator pentru Hristos, acesta sa ne fie singurul gând. Sa nu dati copilului asternuturi moi si nici haine usoare si sa respectati aceste porunci întocmai.”
„Mai întâi sa-l tinem pe tânar departe de spectacolele si de muzicile nerusinate si niciodata sa nu-l lasam sa se duca neînsotit la teatru. Daca totusi i-ar placea sa vada un spectacol de teatru, sa-i dam exemplul tinerilor de-o vârsta cu el care nu merg la teatru, ca si el sa vrea sa-i imite si sa-si înfrâneze dorinta, pentru ca nimic, într-adevar nimic, nu e mai eficient decât gelozia.”
„Si daca tot vrei sa ramâna sa traiasca în lume, sa-i gasesti o mireasa cât de repede. Sa nu astepti sa fie luat la armata”
„La celebrarea nuntii sa nu chemam flautisti sau citarezi sau coruri pentru ca, având un asemenea mire desavârsit, e absurd sa-l facem de rusine cu asemenea lucruri.”
E doar o mica parte din sfaturile Sfantului pentru educatia copiilor, nu mai au nicio legatura cu anul 2014. Am tot respectul pentru viata, opera, educatia, credinta Sfântului Ioan Gură de Aur, dar hai sa-l pastram in istorie si sa nu ne intoarcem noi la acele vremuri din Evul Intunecat.
sharbinsk
decembrie 17, 2014 @ 8:36 pm
[i]Feon :
„Copii nu sunt nici animale de companie și nici sclavi pe plantație.
Copii nu sunt o investiție. Nu faci copii ca să iți țină de urât la bătrânețe și nici ca să iți echilibrezi situația financiară.”
[/i]
Nu astea sunt motivele principale pentru care faci copiii, am spus clar că în [b]subsidiar[/b] pot exista și alte perspective binecuvântate de Dumnezeu.
Și nu, mesajele mele nu doreau să evidențieze niște avantaje strict materialiste ci erau răspunsuri la argumentele malthusiene în concepția cărora 1copil= doar o sursă de consum în plus pe planetă.
[b]Uite că un copil poate să fie și o resursă pentru lume nu doar o pagubă.[/b]
Malthusienii reduc oamenii la simple numere și la sclavi pe plantație, care trebuie să fie dirijați [b]cum și cât[/b] să se reproducă, NU eu.
Cred că am specificat într-unul din comentarii:
[i]sharbinsk:
„Asta desigur dacă le insuflă și iubirea [b]autentic dezinteresată[/b] și educația creștină a lucrului făcut ca pentru Dumnezeu și în care una dintre poruncile de căpătâi este[…]”[/i]
Mă simt ridicol să mă auto-citez și nu-mi propun să cicălesc prin repetiție dar n-aș vrea să-mi tot fie reproșate chestiuni la care chiar am făcut referire.
[i]Feon
„Dat fiind gradul mare de altruism și dedicație necesar eu îi înțeleg pe oamenii care nu se simt încă în stare de așa ceva.”[/i]
[b]Este evident că trebuie o pregătire.[/b]
Dar, asta cu prea multa pregătire s-ar putea să nu ducă la niciun rezultat și în final geneticul să se deprecieze până la măsura la care să nu mai poată lăsa urmași și omul să ajungă să aibă tot ce și-a propus mai puțin copiii.
Și unele femei au dat chiar în nevroze din cauza neîmplinirii familiale și cheltuiesc sume grele pe consiliere psihologică, deci nu e o chestie de persiflat sau neglijat, împlinirea familială.
[b]
Cam cât s-or fi pregătit părinții noștrii înainte să ne aibă ?
Câți ani că doar n-o fi pregătire olimpică.
Și cât s-or fi pregătit bunicii să-i aibă pe părinți ?
Oricât te-ai pregăti nu vei știi niciodată suficient și nu vei avea experiența de după naștere, una e să-ți închipui „cum ar fi de făcut?” și alta e să te confrunți propriu-zis cu provocări neanticipate și zilnice.
[/b]
Câți nu mi-au zis că una își închipuiau ei că vor face și vor drege înainte de naștere și altele au fost modalitățile și provocările de care s-au lovit în practică.
Și când erau mai aproape să cedeze, o forță lăuntrică pe care nici nu știau că o au în ei îi ajuta să continue, se suprindeau chiar pe ei cât de bine s-au descurcat într-o problemă care altminteri, li se părea de netrecut.
[b]Ce am zis aici nu se vrea un reproș față de oameni, e un exercițiu de conștiință și atât mai ales că Biserica este pentru cei ce pătimesc.[/b]
Claudiu Balan
decembrie 18, 2014 @ 6:56 am
Dan-s,
Înainte de a fi canonizat un sfânt îi este analizată și toată opera (scrierile) pentru că ele vor fi primite de oameni ca fiind inspirate de Dumnezeu. Dacă opera lui are greșeli, devieri, atunci e foarte posibil să nu fie canonizat.
Totuși insiști pe ideea că părintele Paisie a greșit, dar nu te gândești că poate greșești tu în felul în care gândești.
E firesc ca sfaturile unor sfinți să nu se potrivească. De aceea a lăsat Dumnezeu zeci de mii de sfinți cu caractere diferite, ca să ne regăsim în viața cuiva până la urmă.
cristirg
decembrie 18, 2014 @ 10:27 am
[quote name=”claudiu_admin_ot”]
Înainte de a fi canonizat un sfânt îi este analizată și toată opera (scrierile) pentru că ele vor fi primite de oameni ca fiind inspirate de Dumnezeu. Dacă opera lui are greșeli, devieri, atunci e foarte posibil să nu fie canonizat.
.[/quote]
-Sfântul Luca al Crimeei este canonizat de Biserica Rusă,dar in cartea lui “Duh-Suflet-Trup puterea Inimii “ se vorbeşte direct despre existenţa extratereştrilor, somnabulism, spiritism, practici energetice şi alte elemente new-age-iste…
-deci si sfintii mai au si idei gresite
-de aceea trebuie sa tinem cont de invatatura Bisericii,a tuturor sfintilor
Boitos
decembrie 18, 2014 @ 7:49 am
Nu vreau sa fiu inteleasa gresit sau sa supar pe cineva , dar mie personal mi-i se pare prea multe canonizari, prea multi Sfinti pe care ii numim noi.
Nu contesc ca nu or fi Sfinti inaintea lui Dumnezeu ( numai El stie ), dar daca totusi am citi Biblia cat citim carile Sfintilor cred ca aici am discuta aici numai pe Cartea Sfanta.
Ce a spus Dumnezeu in legatura cu casatoria ?
Cred ca asta ar trebui sa cautam.
Care aveti mai mult timp sau stiti mai exact poate ca ne dati ceva paragrafe.
Meiloiu
decembrie 18, 2014 @ 8:58 am
Fratilor am dat-o in altele -in numarul de canonizari.
Claudiu:
-Nimeni nu contesta nici sfintenia , nici indemnul pr.Paisie.Cel putin nici eu si nici Dan-s.
-Cred ca tu ai impresia ca unii dintre noi suntem fie impotriva campaniei , a voastra(admin) sau chiar a sfintilor.
Ne-am facut gresit intelesi -indemnurile sfintilor sunt bune ,dar Dumnezeu lucreaza cu fiecare suflet altfel asta am vrut sa spunem .
Si noi am perceput gresit lucrurile : de parca ar fi o porunca directa si vezi Doamne noi acum ce sa facem , ca uite nu ne incadramsau nu ni se potriveste . De aici disputa asta absurda pentru ca ne auzim , dar nu ne ascultam si ne lipseste intelegerea , smerenia si delicatetea in relatia cu celalat.(Aici sunt campioana )
-Observatiile admin si ale lui Dan -s sunt pertinente omul de azi e foarte bolnav sufleteste si nu e matur destul pentru acest pas.
-Hai sa terminam discutiile astea. Nu de alta dar dam in altele -in cine sfant si cine nu etc.
Propun admin. sa incheie comentariile la aceasta postare .Cred ca acest subiect a fost epuizat din toate punctele de vedere.
Hai sa incheiem totul intr-o maniera constructiva si crestineasca si sa ne iertam unii pe altii , pentru ca fiecare dintre noi am gresit nevrand sa cedam de la noi (mai ales eu).
Imi cer iertare (Dan si Claudiu) .
Doamne ajuta!
PS-Claudiu ai putea sa ne ajuti pe cei singuri cu mai multe articole pe tema casatoriei -cum sa ne pregatim , cum sa fim soti (sotii) bune etc.
Boitos
decembrie 18, 2014 @ 10:31 am
Sunt intrutotul cu tine de acord,Monica.
Sa stii ca mai sunt si alti campioni pe aici ( respectiv eu ).
Imi cer iertare daca am jignit sau am deranjat pe cineva cu ceva.
Meiloiu
decembrie 18, 2014 @ 11:03 am
Doamne ajuta, Simona.
Craciun fericit.
Dan Sorin
decembrie 18, 2014 @ 3:46 pm
Dacă tu consideri că eu greșesc este opinia ta. Prefer să nu insist ca să nu ajungem în niște polemici dure.
Dan Tudorache
decembrie 19, 2014 @ 1:23 am
Cu riscul de a deschide o cutie a Pandorei, mă simt nevoit să semnalez anumite idei greșite din comentariile postate până acum.
Îmi pare rău că nu pot să respect îndemnul Monicăi, care este cât se poate de frumos, dar nu am reușit să țin din scurt moderarea pentru că am fost plecat din localitate pentru câteva zile și n-aș vrea să perpetuăm anumite lucruri eronate sau neclare. Așadar, îmi cer scuze tuturor participanților la dialog că s-ar putea să pornesc din nou ”roata morii se-nvârtește… țac, țac, țac”
Dan Tudorache
decembrie 19, 2014 @ 1:27 am
Dane (Dan-s), ai susținut că [i]”puține sunt cazurile când întârzierea de a lua o decizie (căsătorie sau călugărie) este dată de o anumită ispită de a întârzia în a lua o decizie”[/i] însă ce ne facem cu rata enormă și rușinoasă a concubinajului în Europa ”creștină”? Concubinajul nu se concretizează tocmai prin întârzierea de a lua o decizie și a te complace?
Ai afirmat că [i]”problema este dată de societatea actuală care naște niște adulți ce nu au habar pe ce lume trăiesc”[/i] dar societatea, înțelegând prin aceasta totalitatea oamenilor din spațiu geografic în care viețuim, nu naște adulți și nu formează pe nimeni decât în măsura în care însăși persoana se lasă modelată de duhul lumii. A pune ”problema” necăsătoriei din timp pe spatele societății, înseamnă a o expedia în aer și a decreta nevinovăția celui imatur. Problema este în primul și în primul rând a fiecărei persoane în parte. Fiecare persoană are voința și libertatea de a se forma într-un anume fel. Și fiecare alege: ori cu lumea, ori cu Dumnezeu. Deci problema nu este a lumii, ci a persoanei.
Mai departe ai afirmat că [i]”poate acum 100 de ani se putea aplica ideea de a lua cât de repede o decizie”[/i], însă tocmai aici este problema. Noi nu am afirmat că în privința căsătoriei ar trebui luată o decizie repede, nici părinții îmbunătățiți sau sfinții nu spun asta, ca și cum lucrurile ar trebui hotărâte pripit, ci învață că decizia trebuie luată la timp!, adică de tânăr, pentru că există o vârstă optimă pentru asta. Șii vorba ceea, toate la timpul lor. Faptul că frăția ta consideri că la o atare vârstă reper dată de părintele Paisie, este grabă, înseamnă doar că ți se pare o vârstă nepotrivită pentru căsătorie.
Drept dovadă stă continuarea în ideea că [i]”în ziua de azi cred că trebuie gândit bine ce decizie vei lua și dacă ești în stare să îți asumi toate responsabilitățile”[/i]. Ei bine, această ultimă idee mi se pare cât se poate de matură, numai că problematizarea asta trebuie făcută din timp, nu la 30 de ani, pentru că altfel se ajunge în situația descrisă de părintele Paisie cu nebunul și raționalistul. Poate ar fi cazul să mai reflecți la acest exemplu.
Apoi ești de părere că [i]”omul trebuie să se apropie de Dumnezeu, să afle cine este el și ce chemare are de la Dumnezeu și atunci să ia o decizie”[/i], ca și cum căsătoria din timp, de tânăr, exclude acest deziderat. Din contră, Biserica cheamă la maturitate! și discernământ pe toți oamenii, și caută să îi formeze așa din cea mai fragedă copilărie. Că în practică nu se întâmplă lucrurile întotdeauna așa, este partea a doua. Dar maturitatea și căsătoria de tână nu se exclud ci se cer a fi lucrate și dobândite împreună.
Dan Tudorache
decembrie 19, 2014 @ 1:28 am
Salutare Soldatule!
Îmi pare rău pentru eșecurile tale sentimentale, dar le vei transforma într-un mare câștig sufletesc dacă îți vei cerceta și asuma greșelile personale care au dus la aceste deznodăminte.
Pe de altă parte găsirea unei soții nu se rezolvă prin a căuta mai multe alte persoane de gen feminin ci prin mai multă stăruință în rugăciune, pentru a te lumina Domnul unde să cauți și ce pe cine să alegi! Că poți să schimbi prieteniile ca pe șosete fără să găsești o fată în privința căreia să te decizi. Te rog să nu reduci căutarea ta la statistici și probabilități pentru că vei fi profund dezamăgit. Nu trebuie să cauți mult ci să cercetezi cu discernământ.
Așa să-ți ajute Dumnezeu, să fii ostaș al lui Hristos!
Dan Tudorache
decembrie 19, 2014 @ 1:29 am
Daniel, există unele persoane atee care pentru a-și justifica ateismul contestă întregul conținut moral al Bibliei pe motiv că ”e o carte învechită, scrisă acum 2000 de ani”. Și afirmă lucrul acesta cu atâta seninătate tâmpă ca și cum adevărurile, fie ele de ordin moral, istoric, științific, etc., au termen de valabilitate ca produsele alimentare. Dar adevărurile nu expiră. În cazul de față, atât frăția ta, cât și Dan-s, sunteți de opinie că sfaturile date de părintele Paisie și-au pierdut valabilitatea de mult timp. Ei bine, ce am putea face mai simplu decât să arătăm că părintele Paisie are dreptate în continuare. Spre exemplu, eu m-am căsătorit la 25 de ani. Asta a fost acum 7 ani. Deci, iată că se poate. Crede-mă, n-a fost greu. Astăzi s-a publicat o mărturie în care o soție creștină ne-a împărtășit faptul că s-a căsătorit la 20 de ani. Și au mai fost câteva astfel de mărturii. Deci, care sute de ani?
Dan Tudorache
decembrie 19, 2014 @ 1:32 am
Simona, constat că după atâta polemică, suntem în fond de acord: [i]”sunt de acord ca trebuie sa te casatoresti de tanar, dar in anumite conditii”[/i]. Și noi susținem cu toată inima lucrul acesta. Acuma… depinde și care condiții. Condițiile canonice ale Sfântului Ioan Gură de Aur sau ”standardele calității vieții”? Că unii visează la mașină, vilă și piscină ca să se poată căsători ”în regulă”. Sigur nu e cazul tău, dar…. dacă punem n condiții materiale s-ar putea să pierdem esențialul. Și timpul trece.
În comentariul următor ai pus problema în cheie protestantă Sola Scriptura: [i]”Nu contesc ca nu or fi Sfinti inaintea lui Dumnezeu ( numai El stie ), dar daca totusi am citi Biblia cat citim carile Sfintilor cred ca aici am discuta aici numai pe Cartea Sfanta.
Ce a spus Dumnezeu in legatura cu casatoria ?
Cred ca asta ar trebui sa cautam. ”[/i] Cu alte cuvinte părintele Paisie n-ar fi veridic în afirmațiile făcute, deci hai să căutăm să vedem ce spune Mântuitorul, că poate poate spune altceva. Sau poate nu spune nimic, și atunci avem ”motiv” să decretăm că dacă Mântuitorul nu s-a pronunțat pe subiect înseamnă că nu e cazul să se pronunțe nimeni. Dar nu cumva Hristos Domnul este ieri și astăzi același? Nu cumva El vorbește la modul prezent prin oamenii înduhovniciți?
Sau poate te-am înțeles eu greșit?
Dan Tudorache
decembrie 19, 2014 @ 1:35 am
Feon, ești de părere că [i]”nu trebuie să te aștepți la nimic inapoi de la copii. Trebuie să le oferi totul: educație, susținere, îngrijiri, timp, bani, abosulut tot ce ai fără să te aștepți să primești ceva înapoi. Nici măcar la iubire deoarece e foarte probabil să nu fii iubit de copii tăi, căci tot datoria ta este să le zici și lucrurile pe care nu vor să le audă”[/i], însă eu sunt de părere că este firesc să aștepți ceva de la copiii tăi. În primul rând să te respecte pentru ceea ce ai reușit să le oferi în materie de educație, sprijin moral și material, atât cât și cum s-a putut. În al doilea rând e firesc să aștepți o minimă atenție, atât prin comunicarea de la distanță cât și prin călcarea pragului casei părintești. În al treilea rând e firesc să speri să te îngroape și să te pomenească la slujbele dedicate celor adormiți.
Este firesc ca în calitate de părinți să așteptăm iubire de la copiii noștri, pentru că chiar dacă avem datoria să le spunem și lucrurile pe care nu vor să le audă, le spunem lucrurile acestea tocmai ca să scoatem din ei oameni, nu animale bipede care nu-și mai aduc aminte de unde au plecat și ce datorii morale au. Și sunt de părere că faptul acesta neplăcut dar necesar de a face observații, nu crește probabilitatea de a nu fi iubit ci probabilitatea crește în măsura în care instrumentăm defectuos felul în care le spunem lucrurile neplăcute dar de trebuință. Pentru că dacă îi cicălim la infinit, dacă nu avem tactul de a alege momentele potrivite lecțiilor moralizatoare, dacă îi desconsiderăm și umilim prin morala noastră, atunci desigur că toată buna intenție se duce de râpă pentru că binele nu e bine dacă nu se face bine, de la început până la capăt.
E adevărat că sfinții părinți învață să nu căutăm răsplată pentru binele făcut, fie el de natură spirituală sau materială, pentru a scăpa de interesul egoist și pentru a nu ne vătăma sufletește în caz de nerecunoștință a celui miluit, dar niciodată nu au învățat că n-ar trebui să ne așteptăm la iubire din partea copiiilor noștri. Și nu au pus un astfel de deziderat pentru că ar fi împotriva firii. Copiii sunt parte din noi, spre deosebire de ceilalți semeni. Sunt parte trupească din noi și sunt tot ce-am pus și punem mai bun ca oameni în ei! Deci o parte din trupul și din sufletul nostru este în copiii noștri. În atare condiții este firesc să avem așteptări de la copii și încă pe cele mai mari.
Dan Tudorache
decembrie 19, 2014 @ 1:40 am
Monica, te rog, nu-ți cere iertare față de mine pentru că sunt de părere că nu mi-ai greșit cu nimic.
Totodată te rog să nu te mai simți pusă la zid de acest demers. Dacă știi că ai un duhovnic care ți-a dat niște sfaturi potrivite pe măsura ta sufletească și pe contextul social în care te afli acum, de ce să consideri că sfatul general al căsătoriei din timp ar trebui să ia locul sfatului din scaunul sfintei spovedanii? Fii în pace și ascultă-ți duhovnicul. Mă bucur totuși că ai observat că aceste învățături în privința căsătoriei sunt doar sfaturi, nu porunci, ceea ce este o mare diferență. Nimeni nu e (mai) păcătos dacă nu s-a încadrat în aceste sfaturi. Pur și simplu Biserica sfătuiește, ca o maică, că e mai bine așa.
Cât privește propunerea adresată lui Claudiu, potrivit căreia ar fi de folos ”mai multe articole pe tema casatoriei -cum sa ne pregatim , cum sa fim soti (sotii) bune etc.”, cred că deja a făcut cineva treaba asta mult mai bine decât noi. Mă îndoiesc că nu ai descoperit până acum blogul tainacasatoriei.wordpress.com. Dacă nu-mi joacă feste memoria era și un site extraordinar, numit tainacasatoriei.ro dar din păcate văd că nu se mai găsește. Oricum, pe blog există numeroase materiale. Țin să precizez că n-am spus lucrurile acestea ca să îți simți propunerea expediată ci pur și simplu să ne folosim de lucrurile foarte bune pe care le-au făcut alți oameni, mai puțin vizibile în spațiul online, dar nu mai puțin importante.
Dan Tudorache
decembrie 19, 2014 @ 1:41 am
Daniel, cu toată buna ta intenție, cred că l-ai discreditat pe Sf. Ioan Gură de Aur, și consider că ai făcut asta din percepția greșită că adevărul are termen de valabilitate, așa cum arătam mai sus. Desigur, în situația de față nu vorbim de dogme ci de niște sfaturi raportate la contextul social, și desigur că pot exista anumite sfaturi date în timp, care nu se mai potrivesc total contextului de azi, dar care se potrivesc măcar principial. De pildă, Sfântul Ioan Gură de Aur sfătuia ca fetele să se căsătorească încă de la vârsta de 14-15 ani, ceea ce azi ar părea nebunie. Dar sfântul Ioan nu era nebun, ci oamenii de atunci se maturizau mult mai repede, pentru că erau presați mereu de greutățile vieții să se descurce, să se maturizeze pentru a face față la provocările aspre de atunci. Lucrurile au stat așa până nu chiar demult. Bunica mea după mamă, care încă este în viață, a gătit primele sarmale la 14 ani, singură singurică, și s-a căsătorit la 16 ani! Nu a fost singura din generația ei. Pe vremea tinereții ei, adică acum 65 de ani (nu 100 sau mai mult, cum insinuezi în tandem cu Dan-s), era ceva firesc să te căsătorești la acea vârstă iar o fată trecută de 23 de ani necăsătorită deja era ”bătrână”. Acesta era ritmul vieții la sat și trebuie înțeles ca atare. Însăși legislația națională este croită până în prezent după această realitate socială, care nu este ieșită din istorie, întrucât Codul Civil prevede vârsta minimă legală pentru căsătorie la 18 ani, iar în situația în care acceptă părinții se poate și la 16 ani. Oare de ce legiuitorul a prevăzut un prag așa de jos, care pare ireal pentru vremurile de acum? Nu cumva pentru că este firesc? Nu cumva pentru că se poate? Iată o realitate socială la care legiuitorul răspunde prezent!, creînd un cadrul legal pentru protecție, însă frăției tale îți pare chestiunea apusă demult.
Acum într-adevăr tinerii, băieți și fete, se maturizează mult mai greu, și asta mai ales din pricina confortului sporit și a distracțiilor! Deci vina lor și mai ales a părinților. Pentru că dacă li se punea sapa în mână la 12 ani… sau mă rog…. erau învățați cu treburile gospodărești pe lângă școală…. nu mai jucau Counter Strike și Starcraft la 20-22 de ani. Deci ce căsătorie să ceri de la ei? Dar lucrurile nu trebuie lăsate așa, iar creștinii nu trebuie să se ia după duhul acestei lumi. Tinerețea e una, nu mai multe. Lucrurile trebuie făcute la timp, altfel se pierde cadența dintre nevoi, posibilități și oportunități.
Revenind la Sfâtul Ioan, rămâne acest sfat principial, ca tinerii să se căsătorească din timp și mai ales feciorelnici.
Dar în rest, sfaturile Sfântului Ioan rămân la fel de valabile și astăzi, în forma și fondul lor.
Ai citat cu titlu de exemplu desuet, următorul sfat: [i]”Mamele stau mai mult acasa, pentru ca barbatii au si alte griji: slujba în cetate, calatoriile, piata. Femeia în schimb, fiind scutita de felul acesta de griji, se poate ocupa mai usor de copii, pentru ca are mult mai mult timp liber. Asa faceau femeile si în antichitate (Despre Ana I)”[/i].
Ei bine, în România și mai ales în întreaga lume există n familii în care soția nu lucrează pentru că se ocupă de creșterea și educarea copiilor, mai ales când familia e numeroasă. Deci sfatul e la fel de valabil și astăzi, și va fi până la sfârșitul lumii. Sigur că în contextul modernității și al schimbării statutului femeii în societate, a devenit majoritară ipostaza în care femeia muncește cot la cot cu bărbatul și atunci sarcinile creșterii și educării copiilor trebuie redistribuite, dar asta nu înseamnă că sfatul nu are temei și astăzi, câtă vreme există familii în care soțul se dedică aproape exclusiv câștigării traiului zilnic iar soția aproape exclusiv creșterii copiilor.
Un alt exemplu deservit ca desuet este afirmația [i]”Daca copilul ti-e cumva posedat, alergi la toti sfintii si tulburi linistea si celor ce pustnicesc prin vârfuri de munti, ca sa-l scapi de nebunie.”[/i], numai că această afirmație nu este un sfat, ci un monolog cu scop didactic pentru a mustra pe părinții care nu fac nimic pentru a corecta păcatele copiilor lor: http://www.ioanguradeaur.ro/228/daca-e-posedat-de-vreun-demon-iute-alergi-la-sfinti-dar-daca-e-invins-de-pacate-nu-faci-nimic/
Un alt sfat considerat de frăția ta depășit este și cel legat de mersul la teatru: [i]”Aici legile trebuie sa fie foarte stricte. Prima este aceasta: copilul nu trebuie lasat la teatru, ca sa nu fie lovit de ruina si pe poarta auzului si pe cea a ochilor. Chiar si la piata când iese cu pedagogul, acesta trebuie sa fie atent si s-o ia mai degraba pe ulicioare”[/i]
Numai că dacă ai fi știut ce fel de teatru se practica pe vremea Sfântului Ioan, însuți tu ai fi fost mai aspru ca Sfântul. Din același motiv, la fel de aspru a fost și Sfântul Ioan de Kronstadt, mai aproape de vremurile noastre: [i]”Trebuie să încetăm a fi robi ai pântecelui, ai teatrului, ai cărţilor de joc, ai circului, robi ai chefurilor de tot felul, ai tutunului, robi ai argintului şi ai aurului şi ai modelor excentrice. Tu, de pildă, adorator al teatrului, te vei îndreptăţi oare la judecata lui Dumnezeu pentru împătimirea de el ?”[/i]. Aceasta este doar o mostră, Sfântul Ioan de Kronstadt taxând în repetate rânduri mersul la teatru.
Însă vehemența acestor sfinți față de teatru n-ar trebui să ne trimită la ispita că au fost prea exagerați/obtuzi ci ar trebui să ne pună pe gânduri: ce vedeau oamenii pe vremuri la teatru, de au fost atât de categorici sfinții? Pentru a ne da seama, putem merge și astăzi la unele piese cu reminiscențe păgâne. Eu însumi am fost odată la o piesă de teatru, fără să știu ce mă așteaptă, în care mi-a plesnit obrazul de rușinea înjurăturilor. La pauză am plecat grăbit deși se cădea să nu mai stau nicio secundă.
Însă desigur că odată ce oamenii au început să se cizeleze iar creștinismul să-și pună amprenta asupra teatrului, actul teatral s-a îmblânzit, s-a umanizat și chiar are o valoare culturală. Nu mai vorbesc despre teatrul de păpuși, care este un instrument pedagogic pentru copiii. Dar sfaturile acestor sfinți rămân în continuare de folos pentru a fi atenți și cu luare aminte la ce fel de piese ne selectăm pentru vizionare, ca să nu ne trezim cu pagubă sufletească, întrucât pericolul există și astăzi.
Mai departe, sfatul [i]”Sa-i promiti ca-i vei gasi o sotie frumoasa si ca-l vei lasa mostenitorul tau.”[/i], este nu o mostră de ”depășire” ci una de scoatere din context în stil protestant. Afirmația sfântului este dată în contextul instruirii părinților de a-și educa copiii să-și păzească ochii de a pofti frumusețea străină, nu de a face promisiuni testamentare: https://ioanguradeaur.wordpress.com/2006/11/02/ochii/
Dar dacă frăția ta cauți cu tot dinadinsul să trimiți opera sfântului Ioan Gură de Aur în lada de antichități, te înșeli singur. Prin astfel de scoateri din context pot și eu să ”demonstrez” bazaconii inexistente ale unor jurnaliști care scriu cât se poate de actual.
În același context se încadrează și citatul următor, ca tânărul să nu vadă nicio femeie afară de mama sa. Este vorba de a-l deprinde cu paza simțurilor, nu de a-i pune ochelari de cal.
Prin urmare, sfaturile Sfântului Ioan Gură de Aur nu au legătură cu anul curent 2014 doar dacă vrem noi ca ele să nu aibă. Iar dacă vrem să aibe, se poate și chiar ar prinde bine. Iar acolo unde contextul social s-a schimbat radical, păstrăm fondul sfaturilor și schimbăm doar forma. Numai să vrem. Dar încercarea de a trimite la naftalină pe sfântul Ioan, care este și rămâne în veac un stâlp al Bisericii, o asemăn cu încercarea unui țânțar de a zbura cu o cămilă în spate.
De aceea mă simt nevoit să repet că indiferent cât de mult se schimbă mediul social/economic/politic/cultural în care trăiesc oamenii, năzuințele lor, instinctele lor, nevoile lor spirituale și idealurile lor rămân aceleași în timp. De aceea poruncile Bisericii rămân unanim valabile peste timp, și de aceea sfaturile ei nu se perimează în esență, ci cel mult în formă.
Și ca să glumim, într-un fel ai mare dreptate: Sfaturile Sfântului Iona Gură de Aur legate de educarea copiilor și viața de familie nu au legătură cu anul 2014… ci cu 2015, anul comemorativ dedicat marelui ierarh, așa cum a stabilit sinodul BOR. Și să vezi atunci pe sfântul Ioan în prim plan. Ai să fii foarte surprins de actualitatea scrierilor sale.
Dan Tudorache
decembrie 19, 2014 @ 1:53 am
Cristi, frăția ta ai susținut că [i]”Sfântul Luca al Crimeei este canonizat de Biserica Rusă, dar in cartea lui “Duh-Suflet-Tru p puterea Inimii“ se vorbeşte direct despre existenţa extratereştrilor, somnabulism, spiritism, practici energetice şi alte elemente new-age-iste…
-deci si sfintii mai au si idei gresite”[/i], însă afirmația este o delațiune în stil protestant, adresată Sfântului Luca.
De ce delațiune? Pentru că i-ai imputat greșeli fără probe:
a) Faptul că Sfântul Luca vorbește ”direct” despre existența extratereștrilor nu este un element new-age, subiectul acesta având origini mult mai vechi.
b) Faptul că Sfântul Luca vorbește despre existența somnambulismului nu ține de vreo idee greșită. Somnambulimsul chiar există, este o tulburare a somnului, ba poate fi chiar o stare patologică.
c) Faptul că Sfântul Luca vorbește despre existența spiritismului este iarăși o realitate. Practica spiritismului chiar există, de aceea a și fost condamnată de Biserică.
d) Faptul că Sfântul Luca vorbește direct despre practici energetice nu poate fi o acuză în sine. A vorbi despre ceva, despre orice, nu constituie o cădere din Adevăr. O eventuală greșeală se poate constata doar atunci când analizăm cum s-a vorbit despre un anume subiect!
Modul în care ai problematizat că ”e greșit că Sfântul a vorbit despre” îmi aduce aminte de episodul de astă vară în care ProTV a încercat să discrediteze conținutul site-ului sfaturiortodoxe.ro pe motiv că vorbește de spre ”ozn, sex, etc.”. Nu conta cum anume s-a raportat față de subiecte ci însăși abordarea acestor subiecte era o ”vinovăție”.
De ce în stil protestant? Pentru că deși ai adus niște acuze serioase unui sfânt fără să faci proba concretă, ai extins concluzia asupra sfinților la modul general, pentru a le discredita autoritatea: [i]”deci și sfinții mai au și idei greșite”[/i]. Prin urmare, nu avem de-a face cu un discurs clar, nuanțat, cu precizare conturată de genul ”unii sfinți au avut greșeli teologice” ci ai discreditat subtil, la modul general. Și cu ce scop? Cu scopul de a discredita sfaturile părintelui Paisie Aghioritul cu privire la căsătoria din timp, căsătoria de tânăr. Pentru că acesta este contextul în care ai adus contestațiile.
Însă repet că sfaturile părintelui Paisie fac parte de mult timp din Tradiția Bisericii, și prin urmare fac oricând proba unui consensus patrum.
Revenind la Sfântul Luca, dacă ești ferm convins că a avut anumite idei greșite, atunci reprodu te rog contextele acelor idei, și precizează și sursa exactă a textelor (cartea, editura, ediția, anul, pagina) pentru a ne lămuri și noi că așa este. Pentru că altfel, nu te credem pe cuvânt. S-au pus prea multe lucruri strâmbe în seama sfinților, începând chiar cu Hristos Mântuitorul, ca să le luăm de bune fără o cercetare atentă.
Nu că n-ar exista idei greșite în scrierile teologice ale unor sfinți părinți, dar este esențial să înțelegem că[b][i] ele n-au fost reprezentative pentru întreaga lor operă teologică, ci doar scăpări omenești! Greșelile depistate în cazul scrierilor unor sfinți (în niciun caz a tuturora!), au fost doar firicele de nisip într-un ocean de apă limpede! De asta au și fost canonizați! Și tot de asta nu a fost canonizat un Origen sau Tertulian deși au fost mari teologi și trăitori creștini. Pentru că la aceștia din urmă greșelile teologice au fost reprezentative pentru opera lor și mai ales pentru viața Bisericii.[/i][/b]
Dan Sorin
decembrie 19, 2014 @ 5:13 am
În primul rând vreau să spun că îmi pare rău că ați scos posibilitatea de a cita direct un mesaj. Ușura mult scrisul mai ales când dorești să răspunzi la un comentariu pe fiecare punct. Dar în fine…
@Dan: Îți voi răspunde strict la răspunsul tău la ceea ce am scris.
„[i]Concubinajul nu se concretizează tocmai prin întârzierea de a lua o decizie și a te complace?[/i]” Eu ce am spus aici m-am referit la spațiul creștin ortodox și când spun spațiul creștin ortodox mă refer la cei care sunt fii credincioși ai Bisericii. Cu exemplul semnalat de tine realizez că oamenii la care mă refer eu sunt totuși o minoritate la nivel mondial iar pentru majoritatea e foarte posibil să se aplice sfaturile din acest articol.
„[i]societatea, înțelegând prin aceasta totalitatea oamenilor din spațiu geografic în care viețuim, nu naște adulți și nu formează pe nimeni decât în măsura în care însăși persoana se lasă modelată de duhul lumii.[/i]” Greșești enorm aici. Dacă un copil nu are sădite de la început niște repere sănătoase este destul de greu să se modeleze singur. Mă uit la propria mea viața și văd că de când am pornit pe drumul Bisericii și am întâlnit oameni care s-au chinuit enorm să schimbe problemele din mine au existat schimbări majore în viața mea și chiar și acum sufăr enorm de mult datorită copilăriei mele (probleme mari de necredință și de a mă adapta lumii). Mă uit la mine și mă văd cât de jos și neputincios sunt și mă uit la o prietenă (ce s-a sacrificat atât de mult să mă ajute să mă schimb încât nu știu dacă voi putea și eu vreodată să fac așa ceva pentru o altă persoană) cât de multe face și mi se pare o muncă titanică. Dar eu de când am fost mic am fost foarte protejat și am fost crescut având în minte că nu pot face nimic. Chiar și când creșteam mai mare făceam unele greșeli și mi se făcea un scandal monstru de mama mea că eram prea handicapat să fac ce mi se cere. Iar persoana respectivă a fost încurajată de când era mică să tragă, să lupte a obține ceea ce vrea. Iar tipa respectivă ca și fratele ei au pornit pe o facultate, și-au schimbat domeniul și au studiat singuri pentru interviu și au reușit și acum câștigă foarte bine (și nu puțini sunt în stare să schimbe domeniul de activitate și să ajungă atât de bine pe propriile lor picioare). Eu văd că nu sunt în stare să mă țin și de muncă și de master că sunt prea multe dependențe în mine și nu reușesc nicicum să mă stăpânesc. Mai văd că din cauza depresiei mănânc foarte mult și, iarăși, nu știu de ce nu mă pot stăpâni. Am mari, mari probleme în a socializa cu oamenii străini (toată copilăria mea am fost ținut în casă încât la școală a fost un moment când un coleg de școală a aflat că nu ieșeam afară ca alți copii și eram privit ca un ciudat) ceea ce mă face să mă izolez deși dacă mă apropii de om sunt foarte deschis și cald. Am o imagine foarte urâtă despre trupul meu și despre mine ca persoană. Am foarte multe frici care uneori mă fac să prefer unele medii ce nu sunt normale să le accept (asemănător cazului soției bătute care preferă să nu divorțeze deoarece ajunge într-un fel de codependență de agresor). Și acum sunt foarte bine față de ce am fost acum vreo 5 ani. Acum 5 ani nici nu puteam să vorbesc cu o fată că roșeam și simțeam că explodez. Așa că te rog nu te grăbi să îmi arunci vina pe mine pentru toate. Dacă tu și Claudiu nu ați avut probleme în a socializa cu alții, în a invita o fată în oraș, nu ne arătați pe noi cu degetul ca niște oameni nemernici din cauză că nu noi am ales starea asta. Orice chestie ce ți se pare normală că o faci imaginează-ți că unii se luptă cu toată ființa lor ca să o facă și chiar și atunci poate să iasă prost. Iar dacă iasă prost nu ai pe nimeni să te încurajeze și preferi să te izolezi din nou și trebuie singur să te pui pe picioare. Și ai probleme și vezi că și dacă sunt oameni care vor să te ajute majoritatea sunt depășiți de situație și la un moment dat ori se închid față de tine ori încep să te certe deoarece nu mai sunt capabil să te ajute. Iar când nu sunt capabil să te ajute tu ce simți despre tine? Că ești o povară lumii. Și iarăși trebuie singur să te lupți cu asta. Chiar recent am fost la patinoar (trebuie să recunosc că de când am pornit pe drumul Bisericii tot ce îmi doream să fac Dumnezeu aranjează să fac și nu chestii mari ci nimicuri) ceea ce pentru mine e o minune. Și știi de ce? Pentru că și dacă aș fi vrut să încerc nu am prieteni cu care să ies și care eventual să mă ajute la patinat. Chiar recent auzeau colegi de muncă de faptul că mă duceam la film singur și li se părea ciudat. Dar la cei 2-3 prieteni pe care îi am cam nimeni nu este interesat să meargă la film cu mine. În fine, nu caut să îmi plâng de milă. Dar cred că tu și Claudiu în acuzele voastre nu sunteți conștienți ce faceți. Habar nu ai cât de mult mi-aș fi dorit să fi avut în copilăria mea pe cineva cum încerc să fiu pentru sora mea de 11 ani. Dar eu am fost crescut cu concepția că dragostea e ceva grețos, am fost crescut să resping orice gest de tandrețe. Acum m-am schimbat enorm și mă uit la frații mei și când văd cum li se pare normale anumite gesturi ale părinților sunt șocat. Dar așa am fost și eu doar că Dumnezeu mi-a dat să cunosc alți oameni, să trăiesc și în alt mediu. Dar asta a fost după vârsta de 20 de ani și am de recuperat 20 de ani. Și nu e doar de recuperat ci și de reparat toate stricăciunile ce mi-au fost sădite în suflet de profesori atei sau răutăcioși cu mine, de părinți care nu au știu să mă crească ca pe un copil normal, de stat cu orele în fața televizorului (știu că era o perioadă când erau niște vacanțe și stăteam de la vreo 6-7 dimineața când plecau părinții la muncă până după 12 în continuu la televizor. Și normal că după aia mâncam și mai stăteam câteva ore), de decizii proaste ce le-am luat fără să am pe cineva care să mă sfătuiască și să îmi arate că e greșit ce fac. Așa că nu spune că am toată libertatea. Dacă nu era Dumnezeu, dacă nu mi-ar fi trimis Dumnezeu anumite persoane în viață, dacă nu îmi dădea Dumnezeu o anumită deschidere (ce o văd că nu o au unii chiar de aici ce se vor ortodocși și îmi reproșează că sunt împotriva Sfinților) față de ceilalți rămâneam în starea de dinainte că este inimaginabil de greu să te schimbi. Sunt conștient că mi-am pierdut copilăria și tinerețea și nu voi putea să mă bucur de ele niciodată. Tot ce pot face e să încerc ca măcar bătrânețea să o fac sănătoasă. Acest paragraf ți se adresează atât ție cât și lui Claudiu care s-a grăbit să mă acuze că eu cred că le știu pe toate.
„[i]ci învață că decizia trebuie luată la timp!, adică de tânăr,[/i]” De când a lua decizia la timp înseamnă a o lua când ești tânăr? A lua decizia la timp înseamnă a o lua în momentul în care ești pregătit fizic, psihic și spiritual pentru acea decizie: indiferent că ai 10 ani, 20 de ani sau 50 de ani.
„[i]Ei bine, această ultimă idee mi se pare cât se poate de matură, numai că problematizarea asta trebuie făcută din timp, nu la 30 de ani[/i]” O faci din timp dacă ești capabil. Dacă nu ești capabil să o faci decât la 30 de ani atunci o faci când ești capabil. Nu pui pe un copil de 10 ani să ia o decizie pe care trebuie să o ia un om de 30 de ani. La fel nu pui pe un om imatur și neînțelept să ia o decizie ce trebuie luată de unul care are o anumită maturitate și experiență de viață. Nu toți creștem la fel, nu toți avem aceiași experiență de viață: unii ne maturizăm mai repede iar alții mai încet.
„[i]ca și cum căsătoria din timp, de tânăr, exclude acest deziderat. Din contră, Biserica cheamă la maturitate![/i]” Te rog nu scoate din context ceea ce spun. Tot ce am spus a fost că anumite decizii le faci când ești matur: indiferent de vârstă. Voi insistați pe a lua deciziile de tânăr.
Meiloiu
decembrie 19, 2014 @ 7:24 am
(…)Nu ne arătați pe noi cu degetul ca niște oameni nemernici din cauză că nu noi am ales starea asta.
Tot ce am spus a fost că anumite decizii le faci când ești matur: indiferent de vârstă. Voi insistați pe a lua deciziile de tânăr. „-Asta am sustinut si eu si altii. De aici a pornit toata neintelegerea .
Orice chestie ce ți se pare normală că o faci imaginează-ți că unii se luptă cu toată ființa lor ca să o facă și chiar și atunci poate să iasă prost. „-Doamne , cat adevar in aceasta ultima fraza.
Boitos
decembrie 19, 2014 @ 7:52 am
Si ce daca te duci singur la film ?
Trebuie sa iesi din casa, oriunde, numai sa iesi.
De acum inainte sa ne spui cum a fost la patinoar in fiecare zi , asta e tema de casa.
E pe post de incurajare.
,, dacă punem n condiții materiale „- nu am pus n conditii materiale.In mintea mea am pus n-1 conditii materiale , aproape neseminificative.
Dar daca ne apucam de conditiile morale… cam greu testul.
,,cheie protestantă” – cheie protestanta sa citesti Scriptura ?
In mod normal , daca tot ne numim crestini , asta ar trebui sa citim prima data nu alte carti despre Sfinti. Ca eu exact pe dos am facut si inca mai fac de cum ar fi normal.
Culmea e ca protestantii stiu Scriptura mai bine ca noi.
Noi asa, o tragem de coada, cu ceva paragrafe ,cu ceva citate si consideram ca stim.
Eu chiar am avut impresia ca cine stie ma multe ca mine din Scriptura sa faca bine sa ne spuna ce a spus Dumnezeu despre casatorie.Sunt sigura ca sunt pe aici oameni mai cititi ca mine.
Faptul ca sotia sta acasa nu inseamna sa niste copii vor fi crescuti cum trebuie.
Majoritatea parintilor nostrii nu au stat acasa cu noi, dar pt asta cred ca nici unul dintre noi un suntem hoti, micinosi, desfranati, doritori de rele, etc.
Dimpotriva faptul ca sotia ( mama ) a avut servici ne ajutat pe noi facandu-ne mai responsabili si mai maturi.
Boitos
decembrie 19, 2014 @ 8:13 am
,,Concubinajul nu se concretizează tocmai prin întârzierea de a lua o decizie și a te complace?”
– Ba da, ai dreptate Dan.
Dar sper ca nu crezi ca toate persoanele singure din lume traiesc in concubinaj.
Sper.
Iar faptul ca noi punem niste conditii morale este altceva.
Cred ca noi nu vom accepta orice si oricum (orice varsta am avea ).
Ca la unii trebuie sa se casatoreasca neaparat, decat sa traiasca in desfrau, e altceva.
Dar , scuza-ma, unii probabil ca nu am avut timp, au avut alte obligatii si si-au ocupat timpul cu altceva.
Deci nu mi-i se pare normal sa fim pusi toti intr-o categorie sau sa facem lege ,,trebuie sa te casatoresti de tanar „.
Dan Tudorache
decembrie 19, 2014 @ 9:50 am
Doamne ajută Dane!
Știu că-ți pare rău, nici mie nu mi-a părut chiar bine dar s-a abuzat prea mult de această funcționalitate. Nu e cazul frăției tale dar uite că ești victimă colaterală în decizia asta.
Partea bună este că poți folosi în continuare codul de quotes.
Acum hai să trec și la subiect, că tot mi-am asumat riscul redeclanșării unei polemici.
Chestia asta cu ”spațiul ortodox”, deși ai definit-o oarecum, trebuie să recunoști că e foarte relativă. Chiar dacă expresia s-a mai folosit, în realitate nu putem stabili ”un spațiu ortodox”. Peste tot sunt ortodocși în lumea asta, iar faptul că sunt ortodocși botezați nu face ca spațiul respectiv să fie ”ortodox”. E o chestiune secundară pe care am mai discutat-o și cu Claudiu și am ajuns la concluzia că e mai bine să evităm această expresie. Dau numai un exemplu: România e țară majoritar creștină, și mai ales majoritar creștin ortodoxă, după cum s-a declarat la ultimul recensământ (87% ortodocși). Și tot România e țara cu peste 20 de milioane de avorturi în câțiva zeci de ani. Și ca să fim mai pe subiect, întreb retoric câți tineri ortodocși trăiesc în concubinaj la ora actuală? Deci, care spațiu ortodox? Dar am înțeles intenția și ideea ta, menită să ajute la construcția dialogului.
Mă bucur că ai realizat că sfaturile din acest articol și din cele ale campaniei se aplică unei categorii numeroase.
Cât privește dezacordul nostru cu ”societatea”, însăși exemplificarea frăției tale arată că o influiență decisivă asupra persoanei o are familia, nu societate per ansamblu. Și înțeleg drama prin care treci, și faptul că ești tributar educației defectuase primite, dar mai ales a lipsei de afectivitate părintească. Eu unul am și eu tarele mele sufletești pe chestiunea asta, dar am iertat părinților ceea ce au greșit în educația dată mie și n-au realizat nici până astăzi, aspecte care m-au costat multă suferință. Nu este altă cale de a te rupe de consecințele acestea decât de a ierta și a face ceea ce trebuie.
Totuși, nu trebuie să te simți arătat cu degetul de o discuție principială. Repet, discutăm principial, nu particular. Nimeni nu ți-a cerut socoteală pentru ceva, nimeni nu te-a arătat cu degetul în vreun fel. De aceea nu văd rostul observației ”nu ne arătați pe noi cu degetul ca niște oameni nemernici din cauză că nu noi am ales starea asta”.
Nimeni nu a sugerat așa ceva despre tine sau alte persoane. Eu unul nici măcar n-am gândit un asemenea lucru. Să nu te superi dacă îți spun că ideea de mai sus îmi pare emanația unui complex personal așa cum însuți frăția ta ai recunoscut mai înainte, când ne-ai împărtășit din durerile sufletești.
Cu riscul de a te duce în inspită, consider că observația [i]”Orice chestie ce ți se pare normală că o faci imaginează-ți că unii se luptă cu toată ființa lor ca să o facă și chiar și atunci poate să iasă prost. Iar dacă iasă prost nu ai pe nimeni să te încurajeze și preferi să te izolezi din nou și trebuie singur să te pui pe picioare.”[/i], este demnă să facă parte dintr-un tratat de psihologie.
Pe de altă parte, nu e cazul să te simți ofensat de observația lui Claudiu. Chiar nu le știi pe toate, la fel cum nici eu nici Claudiu nu le știm și tocmai de aceea învățăm și unii de la alții, tocmai de aceea ne împărtășim experiențele.
Cât privește decizia luată, eram în cazul particular al căsătoriei. Frăția ta ai subliniat că [i]”a lua decizia la timp înseamnă a o lua în momentul în care ești pregătit fizic, psihic și spiritual pentru acea decizie”[/i]. Excelent de bine ai punctat. De aceea întreb care ar fi vârsta optimă pentru căsătorie ținând cont de nevoile fizice? Dar de cele psihice? 50 de ani? Sigur că nu, deși oamenii se căsătoresc și la vârsta asta pentru a scăpa de singurătate. Dar 40? Se poate dar deja e depășit unul din rosturile căsătoriei. Dar poate 30? Sunt numeroase astfel de cazuri, dar cu ce riscuri sau cu ce preț? Nu cumva cu pierderea fecioriei? Și de aici… câte probleme.
Deci, ar fi cazul să realizăm și să acceptăm măcar principial că există un interval optim pentru căsătorie, care să răspundă la niște necesități fizologice, că există un interval de vârstă optim pentru mlădierea între caractere, ș.am.d.
În final, cu riscul de a fi pisălog, repet că a lua decezia căsătoriei de tânăr (doar despre asta vorbim!), nu exclude dezideratul de a avea discernământ și pregătire sufletească pentru pasul căsătoriei. Nu știu de ce frăției tale îți pare că cele două se exclud. Eu am crezut că este de la sine înțeles că pentru căsătorie trebuie o minimă maturitate, dar să nu uităm că însăși crucea căsătoriei aduce maturitate, maturitate care altfel ar fi mult mai greu de dobândit. Nu imposibil, dar mai greu.
Ca să fiu glumeț, drept dovadă stă chiar dialogul nostru: uite cât de greu ne punem de acord pe chestiuni simple.
Dan Tudorache
decembrie 19, 2014 @ 10:09 am
Simona, observația cu condițiile materiale am scris-o la modul general, ca un fel de luare aminte, nu am încercat să te determin să-mi răspunzi. Dar că tot veni vorba de condițiile morale, atunci ține te rog cont de sfatul părintelui Nicolae Tănase: dacă sunt chestiuni secundare, atunci poți trece cu vederea. Și mai ales să cântărești dacă acele treceri cu vederea le poți purta pe tot restul căsniciei, chiar dacă lucrurile se mai pot armoniza în timp.
Cât privește cititul Sfintei Scripturi, desigur că nu asta face obiectul observației mele. Dacă vei citi mai atentă și vei ține cont de contextul în care m-am exprimat, vei înțelege până la urmă.
Protestanții știu mai bine Scriptura ca noi, e adevărat, dar ei o știu în literă, pe când noi în duh. Desigur, nu vreau să generalizez, există și realitatea lui viceversa. Dar scrierile sfinților părinți sunt prelungiri ale Evangheliei, și trimiteri către ea și mai ales la duhul ei. Prin urmare de ce să te simți în greșeală? Vina este că nu citim destul și Sfânta Scriptură, nu că citim ”prea mult” pe sfinții părinți.
Desigur că starea de necăsătorit nu este sinonimă cu concubinajul. Există n situații și motive pentru care oamenii sunt singuri, fără să se afle într-o stare de păcat. Doar subliniasem o stare socială mai vizibilă.
Citindu-ți ultima observație că ”Deci nu mi-i se pare normal sa fim pusi toti intr-o categorie sau sa facem lege ,,trebuie sa te casatoresti de tanar „. ”, mă simt nevoit să reamintesc că îndemnul căsătoriei de tânăr(ă) este doar un sfat, nu o lege, nu o poruncă, nu o dogmă. Este [i]sfatul[/i] părintesc al Bisericii la modul general. Nu înseamnă că dacă nu e urmat, e cădere din ascultare sau cine știe ce păcat. Dar e un sfat care, chiar dacă nu se potrivește tuturora, măcar are marele merit că invită la conștientizare. Și asta ar fi un câștig pentru oricine.
cristirg
decembrie 19, 2014 @ 10:48 am
[i][QUOTE= Dan ] Cristi, frăția ta ai susținut că ”Sfântul Luca al Crimeei este canonizat de Biserica Rusă, dar in cartea lui “Duh-Suflet-Trup puterea Inimii“ se vorbeşte direct despre existenţa extratereştrilo r, somnabulism, spiritism, practici energetice şi alte elemente new-age-iste…
-deci si sfintii mai au si idei gresite”, însă afirmația este o delațiune în stil protestant, adresată Sfântului Luca.
De ce delațiune? Pentru că i-ai imputat greșeli fără probe:
a) Faptul că Sfântul Luca vorbește ”direct” despre existența extratereștrilo r nu este un element new-age, subiectul acesta având origini mult mai vechi.
b) Faptul că Sfântul Luca vorbește despre existența somnambulismulu i nu ține de vreo idee greșită. Somnambulimsul chiar există, este o tulburare a somnului, ba poate fi chiar o stare patologică.
c) Faptul că Sfântul Luca vorbește despre existența spiritismului este iarăși o realitate. Practica spiritismului chiar există, de aceea a și fost condamnată de Biserică.
d) Faptul că Sfântul Luca vorbește direct despre practici energetice nu poate fi o acuză în sine. A vorbi despre ceva, despre orice, nu constituie o cădere din Adevăr. O eventuală greșeală se poate constata doar atunci când analizăm cum s-a vorbit despre un anume subiect! [/QUOTE ][/i]
-Dane o sa dau si citate dar ma gandeam ca le stergi …
-deci din cartea: Duh-Suflet-Trup puterea Inimii: tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte GALACTION Episcopul Alexandriei și Teleormanului,aparuta la Editura Sophia & Cartea Ortodoxă, București: [url]https://ro.scribd.com/doc/81377941/Sfantul-Luca-al-Crimeii-Duh-Suflet-Trup-Puterea-Inimii[/url]
[i]“-„Prin observaţiile asupra mediumilor, s-a constatat că de la mediumul aflat în transă (astfel se numeşte starea asemănătoare celui mai profund somn hipnotic), dar uneori şi în stare normală, iese, se exteriorizează (adică se desprinde de el) o parte din puterea lui de acţiune. Prin această exteriorizare, se explică uluitoarele fenomene spiritiste de mişcare sau chiar de zbor al diverselor obiecte, bocăniturile, scrierea automată a unui stilou sau creion care se dirijează singur. Insuflarea în cadrul hipnozei sau aievea poate fi explicată exclusiv prin exteriorizarea gândului hipnotizatorului şi perceperea lui de către cel hipnotizat.
Când se termină o şedinţă de spiritism, în cadrul căreia a avut loc deplasarea unor obiecte grele, mediumul simte oboseală intensă, ca şi cum ar fi pierdut o mare parte din puterea musculară.
Domnul Iisus Hristos a simţit că din El a ieşit o putere care a vindecat-o pe femeia cu scurgere de sânge.
Toate acestea sunt fapte de aceeaşi categorie, care nu se încadrează în limitele fenomenelor fiziologice, ci sunt fenomene de ordin transcendental.
Sunt o mulţime de fapte minunate în care, probabil, drept agenţi motori trebuie să recunoaştem în acelaşi timp exteriorizarea gândului şi a puterii motoare şi transferul lor telepatic. „[/i]
……………………………………….
-exact cum ai zis tu ,eu ma asteptam ca Sfantul Luca sa combata,spiritismul,hipnoza,folosirea unui medium…dar el zice ca toate acestea sunt fapte minunate ,de ordin transcedental (acest cuvant ma duce cu gandul la meditatiile transcedentale…); mai mult compara oboseala (pierderea unei puteri) mediumului in urma unei sedinte de spiritism cu faptul ca Domnul Iisus Hristos a simţit că din El a ieşit o putere care a vindecat-o pe femeia cu scurgere de sânge.
-ce legatura are spiritismul care e o practica condamnata de Biserica,in care demonii vin si il influenteaza pe medium,si misca obiecte…cu vindecarea femeii de catre Iisus Hristos ?
Dan Tudorache
decembrie 19, 2014 @ 11:26 am
Cristi, de ce nu ai simțul nuanței?
Faptul că Sfântul Luca nu a înfierat acele practici, înseamnă că este de acord cu ele? De când și până când nu mai este voie ca un creștin să folosească discursul descriptiv, ci doar pe cel imperativ-moralizator?
Sfântul Luca nu spune că spiritismul sau hipnoza reprezintă fapte minunate ci posibilitățile de a mișca materia doar prin puterea gândului. Și face o paralelă extraordinară cu Evanghelia, chiar dacă duhurile și energiile care concură la aceste posibilități sunt diferite. Și da, aceste lucruri sunt de ordin transcendent(al). Dacă ai fi mai atent la sensul cuvintelor, nu ai mai avea atâtea bănuieli și temeri nejustificate. Ții minte doar că ți-am atras atenția asupra acestei chestiuni acum câteva zile, în controversa cu homeopatia. O simplă consultare a DEX-ului evita legăturile cu meditațiile transcedentale (http://dexonline.ro/definitie/transcendental și http://dexonline.ro/definitie/transcendent)
Prin urmare ce legătură este între spiritism și vindecarea femeii de către Mântuitorul? Simplu: amândouă sunt de origine transcendentă.
cristirg
decembrie 19, 2014 @ 12:19 pm
@Dan
-da poate ai dreptate,Sfantul Luca a prezentat unele fenomene „spirituale” ca sa arate ca exista si altceva decat materia,alte fenomene neexplicate de stiinta materialista (atunci era perioada comunista)
-oricum nu am citit chiar toata cartea..
-cat despre sfinti categoric ca trebuie sa-i citim,si sa tinem cont de scrierile lor,de sinoadele ecumenice…
–nu e bine sa citim doar Biblia ca putem sa o interpretam gresit cu mintea noastra aflata in inselare
-ai dreptate cand afirmi ca daca citim doar Biblia (fara sa citim din sfinti) suntem ca protestantii
-cat despre sfaturile părintelui Paisie Aghioritul -sunt de acord cu ele,poate e mai bine sa faca casatoria pana in 25-30 de ani ca sa nu se cada in tot felul de patimi[malahie],si oricum mai tarziu omul se casatoreste mai greu ,le analizam pe toate,sovaim…
-cat despre homeopatie [cu care eu categoric nu sunt de acord] acolo mai avem de discutat,poate dupa Craciun
Boitos
decembrie 19, 2014 @ 12:33 pm
,,nu e bine sa citim doar Biblia ca putem sa o interpretam gresit cu mintea noastra aflata in inselare” – da cine ti-a spus ca legile lui Dumnezeu ne duc in inselare ?
Daca citesti Biblia asa cum trebuie, in mod normal ,ar trebui sa ti-i se raspunda la toate intrebarile, si inevitabil sa devii un om mai bun si mai intelept.
Este foarte posibil ca un preot sa iti spuna sa te casatoresti de tanar si altul sa iti de-a sfat sa astepti , sa te rogi, cand va veni vremea.
Si atunci ce aplici?
Legile lui Dumnezeu, mai ales cele 10 porunci.
Si mai ales credinta, de care ne tot vorbeste prin Evanghelie.
Poate ca esti protestant daca nu intelegi sensul cuvintelor.Dar nu cred ca toti protestantii nu inteleg sensul cuvintelor.
Si apoi pe cine incadrezi tu la protestanti ?
Dan Tudorache
decembrie 19, 2014 @ 12:35 pm
Mulțumesc de înțelegere Cristi.
Sunt bucuros că ne-am pus de acord cu toate aici. Oricum, vom mai posta subiecte lămuritoare în această campanie, care să trateze și alte aspecte, astfel încât să acoperim o arie cât mai largă de posibilități. Sunt sigur că în timp ne vom armoniza cu toate, ”ca într-un gând să mărturisim”.
Dan Tudorache
decembrie 19, 2014 @ 12:37 pm
Simona ți-am șters ultimul comentariu. Te rog mult să nu te superi, mai ales că n-ai scris nimic greșit dar am considerat că e mai bine așa, să nu mai complicăm și lungim dialogul în acea direcție cu protestanții.
Boitos
decembrie 19, 2014 @ 12:48 pm
Bine ai facut, ca altfel iesea altceva.
Multumesc.
Dan Tudorache
decembrie 19, 2014 @ 12:49 pm
Mulțumesc și eu mult de înțelegere și sunt foarte bucuros pentru asta.
sdaniel
decembrie 19, 2014 @ 3:10 pm
@Dan
Multumesc de precizari!
Promit sa nu te deranjez (prea mult) cu moderarea unor discutii pe site in aceasta perioada a anului. Chiar imi propusesem sa nu ma implic in discutii contradictorii de sarabatori, dar cand am vazut ca de Nasterea Domnului se publica articole pe o tema contestata (casatoria de tineri) nu am putut sa ma abtin. Imi cer scuze pentru tulburarea pricinuita si timpul rapit!
Dan Sorin
decembrie 19, 2014 @ 6:37 pm
[i]Nimeni nu a sugerat așa ceva despre tine sau alte persoane. Eu unul nici măcar n-am gândit un asemenea lucru.[/i]
[i]nu naște adulți și nu formează pe nimeni decât în măsura în care însăși persoana se lasă modelată de duhul lumii[/i] Cum vrei să înțeleg altfel decât că cei care au anumite neputințe (printre care și eu) sunt așa din propria lor alegere?
În fine, nu mai contează asta. Îmi pare rău că am scris ce am scris. Trebuia să păstrez anumite lucruri pentru mine. Ideea e că publicul-țintă a acestui site nu o reprezintă oamenii de vârsta mea așa că n-ar mai trebui să mă mai implic în astfel de discuții. E pentru tineri (până în 25 de ani) nu pentru adulți.
Dan Tudorache
decembrie 19, 2014 @ 7:27 pm
N-am pus o limită de vârstă Dan, pentru campanie. Nici nu e cazul. A punctat foarte bine asta Ioan (Sharbinsk) într-un comentariu la alt articol.
Dacă crezi că-ți este de folos, atunci foarte bine. Dar dacă nu, atunci chiar e recomandat să eviți subiectele pe acestă temă. E în alegerea ta, tu știi cel mai bine de ce anume are nevoie sufletul tău acum. Nu suntem duhovnici online, dăm doar niște repere generale. Dacă nu ți se potrivesc, nu e cazul să te poticnești în ele.
Domnul să aștearnă pacea Sa peste inima ta.
Dan Tudorache
decembrie 19, 2014 @ 7:33 pm
Daniel, nu-ți face nicio grijă. V-am scris tuturor cu drag de inimă, chiar dacă n-am fost de acord cu unele lucruri. Asta nu înseamnă că mă deranjați, dar recunosc că uneori mă simt supărat pe lipsa de timp pentru a vă răspunde în timp util și pe îndelete, pentru că nu-mi place să vorbesc în două fraze și doi peri.
Prin urmare n-am de ce să te scuz, nu mi-ai greșit cu nimic. Fii liniștit și împăcat te rog, din partea mea ai tot respectul și sper ca în timp să creștem în iubire unii față de alții.
Meiloiu
decembrie 19, 2014 @ 7:39 pm
Ptr.dan-s
Nu toata lumea intelege numite lucruri (decat cei trecuti prin experiente asemanatoare ) .
Simona are dreptate -intelegere capeti numai de la Dumnezeu.
Eu pot sa spun ca marturia ta e o incurajare ptr.altii care au trecut sau inca se mai lupta cu anumite lucruri.
Vasile C.
decembrie 22, 2014 @ 12:16 am
Cred ca ceea ce spune parintele trebuie primit cu echilibru si cu dreapta masura, adica nu la modul literal, imediat si rigid.
Este o realitate despre care multi parinti ai Bisericii vorbesc, despre faptul ca oamenii, cu cat inainteaza in varsta, devin mai pretentiosi si mai mofturosi, cand vine vorba despre gasirea partenerului. Unii considera ca au nevoie de o prietenie de multi ani, pentru a putea cunoaste „bine” o persoana, in vederea casatoriei. Altii tot gasesc cusururi la unul si altul. Cum spune parintele: „Este bine să treacă cu vederea unele cusururi care nu sunt esenţiale, pentru cã altfel niciodată nu-i vor veni toate aşa cum le aşteaptă el.”
Insa ceea ce consider esential e ca nu e vorba despre „varsta”, cat despre „maturitate”. Exista persoane care la 19 ani stiu ce vor de la viata si stiu sa se poarte cu o persoana de sex opus. Exista persoane care la 30 de ani nu stiu nici una, nici alta. Varsta la care o persoana e apta sa intemeieze o familie cred ca difera mult de la o persoana la alta, in functie de mediul in care a crescut, felul de a fi si de principiile de viata.
Personal, cred ca ne este de folos sa incercam sa ne apropiem in mod natural de orice persoana pe care Dumnezeu ne-o scoate in cale, pentru a putea avea folos – chiar daca nu ajungem sa ne imprietenim sau sa ne casatorim cu acea persoana, vom invata sigur ceva ce ne va folosi cu o alta ocazie.
Unii nu gasesc pentru ca nici nu cauta sau pentru ca nu stiu unde sa caute. In mod firesc, in discoteca (cum spunea parintele Necula intr-o conferinta: cine se ia de la discoteca, de discoteca se are; cine se ia de la Biserica, de Biserica se are) e greu – nu imposibil, totusi – sa gasesti persoane preocupate de viata duhovniceasca, de credinta, de aspectele profunde ale vietii. La fel si in multe alte locuri.
Pe de alta parte, exista multe medii (cum sunt Asociatia Ortodoxia Tinerilor, ASCOR-ul, LTCOR-ul si destule altele; taberele de tineret organizate de anumite manastiri; chiar si pelerinaje si alte ocazii) care ofera prilejul de a descoperi persoane care au macar o baza asemanatoare – credinta.
Dan Tudorache
decembrie 22, 2014 @ 4:13 am
Vasile, desigur că esențialul în vederea căsătoriei este maturitatea, însă și vârsta este un factor foarte important, deloc de neglijat.
Totuși, dacă mă gândesc bine, nici maturitatea nu absolut necesară, cât o viziune ortodoxă/corectă de viață. Pentru că de exemplu doi soți foarte tineri (să zicem 20 de ani) pot fi copilăroși dar sinceri, naivi dar nepătimași, iar aceste elemente să concure la o căsătorie echilibrată, împlinită, care să le aducă și maturitatea necesară. Desigur, aici un rol au și nașii, și părinții… ca să suplinească cu experiența lor acolo unde e cazul.
Deci nu atât maturitate, cât curăție sufletească. (de asta a insistat enorm Sf. Ioan Gură de Aur pe fecioria înainte de căsătorie)
Pentru că să nu uităm: însăși căsătoria, cu greutățile ei, este o școală a vieții în vederea maturizării. Defapt cea mai importantă pentru un mirean. Nu mai zic cât de mult îi maturizează pe soți nașterea, creșterea și educarea copiilor.
Vom puncta toate acestea într-un articol viitor, pe care ar fi trebuit să-l facem demult dar din lipsă de timp n-am reușit nici acum.
brandusa
iunie 7, 2016 @ 4:25 pm
Hristos a inviat!
Iata ca a venit momentul sa las si eu primul comentariu.
Citesc de mult de la (pe atunci parinti cuviosi, acum recunoscuti ca sfinti) Paisie Aghioritul, Porfirie Kafsokalivitul si de la multi alti sfinti care recomanda curatia pana la casatorie si toate cele bune si frumoase, in asa fel incat baza sa fie solida pentru toata viata.
Si daca la 23 de ani eram plina de curaj, la 25 mai moderat, acum, la aproape 32 de ani, incep sa ma doara comentariile care nu fac decat sa ma condamne ca n-am fost in stare sa am o familie pana acum. Va dau cateva exemple:
– ”ai fost prea pretentioasa” (asa e, as fi putut sa fiu casatorita de acum 5 ani, dar nu am acceptat sa ma casatoresc cu un absolvent de Teologie care mi-a spus din start ca vrea sa se rezume la un copil, ca-i greu in ziua de azi)
– ”fii mai sociabila” (sunt sociabila, insa acum am serviciu, program, intervin grijile vietii mature, pe care ce bine-ar fi sa le pot discuta cu cineva…, nu mai pot pleca in concediu in tabere oricand doresc)
– ”fii si tu mai putin serioasa, arata ca esti disponibila” (sunt deschisa pe cat se poate, caci mi se pare jenant sa-mi agat de gat un panou cu ”singura, nemaritata, vreau sot credincios si copii cati da Domnul”)
– sa-i mai amintesc si pe baietii care voiau sa ne ”cunoastem” fizic, oricat de seriosi pareau la inceput? sau sa-i mai amintesc si pe cei care ma considera ”expirata” atunci cand aud ca am 32 de ani (desi am respectat pana acum cu toata lupta necesara un mod de viata curat, cu Dumnezeu, nerisipind nimic din ceea ce Dumnezeu cere pentru o casatorie binecuvantata?)
Asadar, e usor sa spui ”casatoreste-te de tanar!”, dar… cu cine? Am incercat sa leg prietenii cu vreo 5 baieti, dar in cele din urma pentru unii lucrurile nu ar fi putut continua decat prin ”cunoastere fizica”, iar pentru altii o viata in Biserica ar fi fost un ”compromis”, atata vreme cat eu as fi muncit sa tin casa, iar ei mi-ar fi facut favoarea de a ma lua in casatorie dupa implinirea venerabilei varste de 30 de ani…
Pentru o fata, mai ales, care trebuie sa se lase cautata si aleasa, care nu poate pleca ea ”in cautari” – am incercat si ideea asta, dar am fost acuzata ca numai cuminte nu sunt… – este dificil sa traiasca cu toata presiunea asta. Si este dureros sa constati ca iata, la peste 30 de ani, casa e goala de zambet si caldura dragostei, desi ti-ai dorit mereu o familie binecuvantata si ai luptat sa traiesti cu demnitate si credinta.
Domnul sa ne miluiasca pe toti! Sa fim un pic mai ingaduitori cu ceilalti, nu stim nimic despre povestea lor de viata, despre nevoile, eforturile si durerile lor sufletesti.
COSTACHE MARIANA
ianuarie 30, 2018 @ 2:55 pm
[quote name=”brandusa”]Hristos a inviat!
Ai mare dreptate!
Boitos
iunie 8, 2016 @ 8:47 am
Brandusa, nici nu am stiu ce sa iti scriu, dar incerc totusi ceva.
Am ras cand am citit ce ai scris pt ca am trecut si eu prin asa ceva, unele parca la indigo.
Inclusiv acele sentimente sau nemultumiri.
Sunt pretentioasa, serioasa, si ce ? Si ma simt foarte bine asa.Nu vreau sa ma schimb.
Daca vreau mai ridic stacheta, cat vreau eu de sus, pt ca e viata mea si fac ce vreau eu , nu ce imi spun altii.
Da, este greu, si ce ?
Tot ce trebuie sa facem este sa ne bucuram noi insine de ceea ce avem : familia care este , prieteni, colegi, animalute de comanie.
Zilele trecute cineva imi spunea ca ar trebui sa imi prezinte pe un prieten de-al ei .
Pai eu nu vreau, nu vreau si gata.Deloc, nici prieten, nici dusman, nimic.Nu vreau sa il cunosc deloc.
Daca iti inchipui, unii nu inteleg de ce zambesc, de ce ma comport asa.Nici eu nu stiu.
Culmea ca ma simt extraordinar de bine asa , desi stiu ca nu e bine si nici nu e normal.
Nu de alta, dar s-au putea sa ma obisnuiesc cu starea asta.
Este greu si poate dureros, nici nu mai simt durerea sau greutatea, am trecut peste.
Ce ar trebui sa fac : sa ma imbrac in doliu sau in negru ? Sa plang pana nu mai am lacrimi ?
Nu , nici vorba.Aplic metoda invers.
Culmea este ca unii ma invideaza .Nu ar vrea si ei un pic din binele meu ?Il dau cu placere :1 gram de bine si 5 kg de suparare ( din arhiva ).Cu tot dragul, il expediez gratuit.
Daca ma prind in toane bune dau 1.5 grame de bine.
Sa auzim de bine !