De multe ori tinerii confundă fericirea cu plăcerea!

15

Mănăstirile sunt foarte des vizitate de către pelerini pentru slujbele frumoase, dar şi pentru a lua cuvânt de folos de la părinţii care vieţuiesc aici. Se ştie că la Mănăstirea Sihăstria au trăit de-a lungul timpului mulţi părinţi cu viaţă sfântă, şi i-aş aminti numai pe ultimii trecuţi la Domnul: Părintele Paisie (Olaru), Părintele Cleopa (Ilie) şi Părintele Ioanichie (Bălan).Însă acolo, în frumoasa Sihăstrie, mai sunt părinţi de care nu te-ai mai desprinde atunci când încep să vorbească. Este şi cazul Părintelui Varsanufie, un părinte tânăr (dar plin de înţelepciune dumnezeiască) care mi-a vorbit până târziu în noapte despre tinerii de azi şi problemele lor.

P. Varsanufie: Tinerii vremurilor noastre nu ştiu dacă diferă foarte mult de tinerii altor vremuri. Toţi tinerii au în general o mare energie, o mare putere de dedicaţie, de implicare. Ca orice om, îşi caută în mod legitim fericirea. Problema este că tinerii nu întotdeauna ştiu să-şi caute fericirea. Ei de multe ori confundă fericirea cu plăcerea, idealurile lor nu sunt întotdeauna înalte, pentru că energia, elanul tinereţii şi puterea lor de iubire nu întotdeauna sunt însoţite de înţelepciunea necesară.

 

Înţelepciunea o dă numai apropierea de Dumnezeu, pentru că apropierea de Dumnezeu este cea care te pune pe adevărata axă a valorilor, îţi dă adevăratul sens al vieţii, pentru că una este să te raportezi la veşnicie şi să raportezi această viaţă la veşnicie şi alta este să te raportezi la o clipă pe care trebuie să o trăieşti cât mai din plin. Şi atunci unii tineri se dedau la trăirea clipei confundând fericirea cu plăcerea de o clipă, fără să ia în consideraţie consecinţele care urmează acestei clipe pe care o trăiesc ei, uneori dezordonat, în desfrânări, în lucruri din acestea care oferă o satisfacţie de multe ori josnică.

Nu cred că tinerii de azi diferă cu mult faţă de tinerii altor vremuri, cred că vremurile sunt diferite şi nu le oferă acel mediu şi acea educaţie sănătoasă pentru ca să-i orienteze pe tineri spre valorile autentice şi spre Dumnezeu.În trecut, tinerii, ca şi părinţii lor, erau legaţi de Biserică. Foarte puţini oameni erau cei care-L sfidau pe Dumnezeu sau cei care-L ignorau pe Dumnezeu sau cei care nu aveau nici un fel de raportare la Dumnezeu.

Astăzi balanţa este inversă, astăzi foarte puţini tineri primesc o educaţie adevărat religioasă în familie. Şi chiar şi cei care o primesc, în cele mai multe cazuri o primesc în mod formal, fără să vadă la părinţii lor o raportare autentică, o angajare responsabilă în viaţa creştină. Astfel de tineri nu pot simţi niciodată puterea credinţei. Atunci când vor avea de ales între o carieră şi Dumnezeu, între o oportunitate care li se pare că le-ar aduce marea fericire (îşi găsesc iubita care este necredincioasă, să zicem), ei vor trebui să facă o alegere între ceea ce li se pare că le va oferi fericirea, între acea împlinire pe care o caută, şi Dumnezeu. Dacă tânărul îl va alege pe Dumnezeu, va face o alegere fericită, pentru că întotdeauna Dumnezeu urmăreşte fericirea omului. Dar se poate întâmpla ca această fericire pe care o urmăreşte Dumnezeu să ni se pară nouă că stă în calea adevăratei noastre fericiri, după cum o concepem noi, oamenii.

În Rai, Adam şi Eva au fost ispitiţi de către şarpe să guste din fructul oprit. Lor li se părea că acest fruct oprit le-ar putea deschide mari orizonturi, le-ar putea oferi o oportunitate sau o fericire de la care Dumnezeu i-a oprit. Adică părea că Dumnezeu, în loc să le deschidă calea spre fericire, parcă le punea un obstacol spre fericire. Fireşte că nu era aşa. Dumnezeu le-a interzis să guste din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Ce-au dobândit Adam şi Eva după ce au mâncat din fructul oprit? La ce trebuia să cunoască omul răul?… Nu trebuia să cunoască omul răul, că a fost făcut spre bine. Dar el a vrut să guste, ca să vadă. Şi a cunoscut ce este răul.

Acum atât de bine cunoaşte răul, că nu se mai poate debarasa de rău.Abia după ce a mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului, abia după aceea Dumnezeu i-a interzis să mai mănânce din pomul vieţii, ca să nu se înveşnicească răul. Dar înainte avea voie. Lui i s-a părut atunci, la felul în care i-a pus diavolul problema, că va fi o mare pierdere pentru el, o uşă pe care Dumnezeu i-a închis-o în calea unor posibilităţi de a-şi deschide noi orizonturi.

Mai mult a fost ispitită femeia, pentru că ea, fiind zidită după bărbat şi din bărbat, nu avea nici o altă posibilitate de a fivreodată înaintea bărbatului. Dar aşa, gustând din fructul oprit,  i se părea că îi va da ceva în plus, că îi va lumina mintea şi ochii, că ar putea să fie cu un pas înaintea lui Adam în privinţa luminării, în privinţa deschiderii minţii şi a ochilor.A fost, de fapt, şi o ispită a mândriei. Pe aceasta se bazează foarte mult diavolul când îi ispiteşte pe tineri.

În tineri există o trufie a vieţii pe care nu o mai găseşti la omul bătrân, care a trecut prin necazuri în viaţă, care vrând-nevrând a început să se smerească, pentru că viaţa l-a făcut să nu mai aibă grumazul drept şi ţeapăn de trufie. Sunt foarte puţini tineri care cultivă smerenia. Doar tinerii care sunt apropiaţi de Biserică. Numai aceia cunosc valoarea smereniei şi ştiu să clădească pe smerenie.Tinerii de azi au practic acelaşi potenţial, aceleaşi dorinţe lăuntrice, dar au o altă educaţie, au mult mai multe mijloace de a greşi şi de a păcătui, au mult mai multe tentaţii, paralel cu o pregătire mult mai slabă a lor în faţa tentaţiilor şi în faţa problemelor cotidiene.

(Revista Presa Ortodoxa – nr. 2/2009)

(Visited 8 times, 1 visits today)