„De nenumărate ori am văzut-o muncind pentru cele mai slabe, care nu-şi puteau îndeplini norma ce ne era impusă”

În toamna anului 1951 am cunoscut-o pe Coleta. Mă găseam la Km. 4 colonia, mai precis, lagărul de muncă Saligny, care făcea parte din organizaţia Canalului Dunărea – Marea Neagră, de tristă amintire.

În transportul de deţinute venind de la închisoarea de la Mislea se găsea şi Coleta cu care, din prima clipă, ne-am înţeles. Se bucura de o deosebită apreciere între colegele de la Mislea şi avea, în scurtă vreme, să câştige simpatia deţi­nutelor de la Saligny.

Fire deschisă şi prietenoasă, cu zâmbetul ei plin de bunătate, accepta orice muncă istovitoare la care eram supu­se, încercând să ne încurajeze şi să ne întărească credinţa. De nenumărate ori am văzut-o muncind pentru cele mai slabe, care nu-şi puteau îndeplini norma ce ne era impusă.

Sinceră şi cinstită în credinţa ei, fără urmă de bigo­tism, ne vorbea despre puterea rugăciunii şi cum reuşise, graţie ei, să înfrunte cumplitele interogatorii la care a fost supusă în timpul anchetei. Psalmul 118/6 („Dumnezeu este cu mine, nu mă tem de nimeni. Ce pot să-mi facă nişte oameni?”) i-a dat puterea să reziste la torturile anchtelor şi i-a întărit credinţa, în­cât era în stare să înfrunte pe toţi cei ce o chinuiau. Trăirea spi­rituală din celula 24 de la închisoarea Malmaison a convins-o definitiv că era pe calea cea adevărată.

Educată în spirit religios de mama ei, a avut, ca foarte multe dintre noi, perioada ei de contestaţie şi de îndo­ială şi abia după ce avusese o intensă activitate politică, înce­pând cu anul 1942, în rândurile PNŢ precum şi ca ziaristă la jurnalul partidului, „Dreptatea“, i-a venit conversiunea reli­gioasă.

Lectura aprofundată a Bibliei i-a dat certitudinea că doar dragostea, mila, bunătatea, toleranţa dau un sens exis­tenţei. Din acel moment, Coleta le-a practicat din plin, atât în perioada detenţiunii cât şi după aceea.

Plină de curaj, îşi mărturisea convingerile religioase şi politice. Cu ocazia unei inspecţii făcute de organele Mi­nisterului de Interne, când am fost întrebate dacă ştim pentru ce suntem deţinute, Coleta, plină de curaj, şi-a mărturisit apartenenţa la P.N.Ţ. şi şi-a asumat convingerea ei politică. Date fiind împrejurările în care ne găseam, acest act de curaj şi demnitate i-a câştigat şi mai multă simpatie şi admiraţie în rândurile colegelor şi, fără îndoială, mirarea şi poate un soi de respect, din partea celor ce ne chinuiau.

Cei peste 4 ani petrecuţi în închisoare şi diverse lagă­re de muncă au schimbat-o spiritual, spre a deveni utilă ce­lorlalţi, au învăţat-o răbdarea, valoarea sacrificiului pentru aproapele său şi să nu cunoască ura faţă de cei ce o torturase­ră, ci din contră, să practice iertarea.

În cartea ei, „Binecuvântată fii tu, închisoare”, Coleta şi-a descris cu mult talent şi cu o totală sinceritate trăirea şi purificarea ei spirituală din anii petrecuţi în infernul comunist. Fie ca această mărturisire să rămână unul din cele mai valoroase documente ale suferinţei unui neam greu în­cercat.

(Mărturia doamnei Carmen Mureșanu, Freiburg, Germania – Nicole Valery-Grossu. O lumină în bezna exilului românesc, ediție îngrijită de Cicerone Ionițoiu, Editura Fundației Culturale Memoria, București, 1997, pp. 136-138 | Fericiticeiprigoniti.net)