De unde era femeia pe care Cain a cunoscut-o în ținutul Nod?

Există în Sfânta Scriptură destule pasaje care au stârnit de-a lungul timpului nenumărate controverse. Unul din aceste pasaje este și cel în care ni se revelează viața lui Cain după ce l-a ucis pe fratele său Abel: „Şi s-a dus Cain de la faţa lui Dumnezeu şi a locuit în ţinutul Nod, la răsărit de Eden. Şi Cain a cunoscut-o pe femeia sa; şi ea, zămislind, l-a născut pe Enoh; şi a zidit o cetate şi a numit cetatea după numele fiului său, Enoh.” (Facerea 4:16-17)

Acest verset a dat naștere la numeroase speculații, atât în mediile creștine, dar mai ales în cele ezoterice și ateiste. Problema s-a pus cel mai adesea în felul următor: Dacă Eva este prima femeie din lume, și toți oamenii s-au născut din ea, atunci care era originea misterioasei femei pe care Cain a cunoscut-o în anii maturității, atunci când s-a mutat în ținutul Nod?

Ortodocșii răspund simplu: era una din fiicele Evei! Însă acest răspuns nu este satisfăcător, mai ales pentru sceptici, căci naște o altă serie de întrebări:

Dacă acea femeie ar fi fost una din surorile sale, așa cum Scriptura prezintă inechivoc înmulțirea omenirii dintr-o singură familie, atunci cum a fost posibil ca frații, Cain și viitoarea lui soție, să nu se fi cunoscut decât abia la vârsta maturității? Și ce să caute o femeie de una singură, într-un întreg ținut, când firesc ar fi fost să locuiască în apropierea părinților și fraților, după modelul primei forme de organizare socială: ginta.

Aceste întrebări au dat naștere la două mari speculații, care să liniștească atât adepții ezoterismului cât și adepții ateismului. În mediile eterodoxe s-a conturat ideea că misterioasa femeie s-ar fi tras dintr-o altă familie pe care Dumnezeu ar fi creat-o după Adam și Eva, ca „un plan secundar”. Referințele la o astfel de posibilitate nu există în Scriptură dar ipoteza a surâs inclusiv unor creștini, mai ales că le rezolva problema de conștiință a înmulțiri primilor oameni prin incest.

Pe de altă parte, o altă ipoteză susținută mai ales de atei, a fost aceea că originea omenirii este de proveniență extraterestră, iar referatul Facerii atribuie unui zeu apariția primilor oameni când defapt autorii ar fi putut fi ființe extraterestre, deosebit de inteligente, cu un grad avansat de tehnologie, care au dirijat și dirijează „din umbră” evoluția omenirii.

Însă toate aceste speculații, puse pe seama versetului citat, își au originea într-o elementară eroare de semantică, datorată neatenției cu care s-a citit textul și sensul Scripturii.

Mai întâi de toate, să explicăm etimilogia verbului „a cunoaște”. În sensul larg, dicționarul explicativ al limbii române oferă această definiție: „A lua cunoștință de obiectele și de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul; A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva; A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva”. Iar în limbajul curent a cunoaște pe cineva înseamnă a face cunoștință cu acel cineva, stare care presupune a-l vedea pentru prima dată.

Numai că în Sfânta Scriptură, cel puțin în Cartea Facerii, a cunoaște o femeie înseamnă a avea relații intime cu ea. Și această expresie se uzitează chiar mai înainte de controversatul pasaj dar și după el. Spre exemplu, cu 15 pasaje mai înainte aflăm cât se poate de explicit că „a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain şi a zis: „Am dobândit om de la Dumnezeu”” (Facerea 4:1)

A cunoscut Adam pe Eva, adică a avut relații intime cu ea, de aceea a și zămislit, adică a rămas însărcinată.

Mai departe, după ce Cain s-a mutat cu soția lui în ținutul Nod, „Adam a cunoscut iarăşi pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut un fiu şi i-a pus numele Set, pentru că şi-a zis: „Mi-a dat Dumnezeu alt fiu în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain.”” (Facerea 4:25)

Deci Cain nu făcuse cunoștință cu nicio femeie în ținutul Nod ci avusese relații intime cu soția sa, pe care o cunoștea demult ca soră. Nu specifică Biblia când anume și-a luat-o de femeie căci Cartea Facerii nu este exhaustivă ci punctează esențialul.

Așadar, prin utilizarea verbului a cunoaște, Scriptura face o trimitere pudică, delicată la adresa relațiilor intime. Și este greu să înțelegem acestă exprimare subtilă, câtă vreme astăzi suntem obișnuiți cu modul grosier de invocare a relațiilor intime, și nu cred că este nevoie să reproducem diversitatea vulgarității ca să înțelegem realitatea care ne deformează percepția nuanțelor.

În continuare, Scriptura folosește aceeași expresie pentru consemnarea relațiilor intime, sau mai degrabă spus, avem aceeași traducere. Spre exemplu, când Noe este vizitat de Sfatul Sfintei Treimi în chip de îngeri, sodomiții îi înconjoară casa, încercând să abuzeze „noii” veniți. În atare situație, dreptul lui Dumnezeu intervine în apărarea musafirilor săi: „Iată, eu am două fete care n’au cunoscut bărbat; vi le-aduc să faceţi cu ele ce vă place, numai Acelor Oameni să nu Le faceţi nimic, de vreme ce-au intrat sub acoperişul casei mele!” (Facerea 19:8)

Un alt pasaj în care regăsim subtila trimitere la actul sexual este cel despre Iudita, o femeie văduvă, foarte frumoasă și credincioasă din cetatea Betulia: „Mulţi au râvnit-o, dar nici un bărbat nu a cunoscut-o în viaţa ei, din ziua în care Manase, soţul ei, murise şi se adăugase la ai săi.” (Cartea Iuditei, 16:22)

Și iarăși, avem parte de această expresie în cartea Regilor, acolo unde este descris episodul în care regelui David i s-a adus o tânără fată pentru a-i încălzi trupul îmbătrânit și suferind de ceea ce astăzi medicina numește afecțiuni rematice: „Iar regele David era bătrân şi îndelungat în zile; şi-l înveleau cu haine şi nu se încălzea. Iar slujitorii săi au zis: „Să se caute pentru rege o tânără fecioară; ea îi va sta regelui aproape şi-i va ţine de cald şi va dormi cu el, iar domnul nostru, regele, se va încălzi”. Aşa că au căutat o fată frumoasă prin toate hotarele lui Israel; şi au aflat-o pe Abişag Şunamita şi au adus-o la rege. Fata era foarte frumoasă, îngrijea pe rege şi-l servea; însă regele n-a cunoscut-o„. (Regi III 1:4)

În fine, Sfânta Scriptură abundă de o largă varietate de nuanțe în limbaj, și e firesc să fie așa atâta timp cât a fost scrisă de o serie întreagă de autori, fiecare cu particularitatea limbajului, dar toți insuflați de același Duh Sfânt. De aceea, vă încurajez să citiți cu luare aminte Sfânta Scriptură și ori de câte ori nu înțelegeți un cuvânt, un pasaj sau o relatare mai amplă, să fugiți repede la tâlcuirile Sfinților Părinți căci ei sunt cheia înțelegerii noastre.

(Dan)