De vorba cu Părintele Arsenie Papacioc – Dialog cu tinerii

Există o problemă foarte importantă pentru tineri, de care sunt si eu preocupat, ca duhovnic: relația cu fetele, prietenia cu fetele. Ce loc îi acordați? Îi sfătuiți să investească foarte mult în această problemă, sau nu? Să fie preocupați de această problemă, sau s-o tină puțin mai la distantă ?

– Şi să te implici, e de discutat, si să te ții la distantă, iarăși e de discutat. Întâi de toate, o dată cu vârsta cresc si sentimentele. Există un obicei – mai mult: a devenit tradiție – să ai un iubit. Acum nu-i mai spune iubit, îi spune prieten. E un paravan acesta; nu există prietenie între băiat si fată, decât iubire. Se merge cu mintea foarte adânc, pe intimități, iar prietenia e cu totul altceva; fără nici cel mai mic interes. Deci nu e bine spus prietenie. Fata are un instinct de conservare mai dezvoltat si o creștere a puterii raționale mai din vreme decât băiatul. Ea poate să fie mamă si la 13 ani – citeam acum într-un ziar că o fată a născut la 11 ani chiar!? pe când un băiat nu poate să fie tată la vârsta asta. Dar si puterea ei de a acumula rațional e mai scurtă până la 20-25 de ani, pe când a bărbatului până la 30 de ani. Începe să se meargă pe linia unor interese de viitor. Având un mai mare instinct de conservare, vrea să pună mâna chiar pe Alexandru Macedon, adică pe un mare erou. Si dacă tu ești erou într-un fel, te-a ochit. Cunosc un băiat foarte deștept, student. Era si băiat serios, nu-si pierdea vremea – toate la vremea lor. Si o fată, mediocră din punct de vedere intelectual, nu s-a lăsat cu nici un chip – îi scria scrisori, stătea în calea lui… Si a întrebat-o o colegă: „Tie nu ti-e rușine?” Ea ia răspuns: „Vreau să văd cum reacționează un om deștept la astfel de propuneri”. Dacă acel băiat era mai puțin stăpân pe el, punea mâna pe el, așa că ei îi convenea această luptă si într-un sens si în altul. Dacă este deștept, este deștept peste tot, si atunci lasă lucrurile la vremea lor. Zice Solomon: „Este vreme pentru toate, dar fiecare la vremea lor”.

Mai este si altceva, o problemă mai intimă: sunt convins că cei mai mulți tineri se gândesc la o căsătorie pentru plăceri, mai întâi, ceea ce este o mare greșeală. Aceste lucruri ti le-a dat Dumnezeu gratuit, nu trebuie să te mai preocupe. Nu nașterea de copii e un scop suprem al căsătoriei, ci stimularea reciprocă pentru mântuire. Nașterea de copii e o consecință. Sigur că ai să te bucuri si de aceste lucruri, dar să nu fie o lună de miere si o viață de amar. O căsnicie trebuie să fie dintru început solidă. Cum se zice, dacă trăiești prezentul, repari trecutul si câștigi si viitorul. Așadar, este o greșeală să construiești o relație pe niște motive imediate. Trebuie gândit dacă ea rezistă la toate greutățile binecuvântate ale căsniciei.

Vă mai spun ceva: mama naște, mama renaște; ea se ocupă de copii. Si, desigur, folosește cea mai frumoasă metodă, din instinct, din iubire: îl îngăduie pe copil orice ar face acesta. Dacă băiatul e năvalnic, viteaz, i-a intrat în cap să cucerească lumea, de ce să nu? Dar în întâlnirea cu prietenii, el începe să se vadă inferior, pentru că la primul contact cu lumea n-a biruit, si se întoarce plângând la mama sa. Aceasta îi spune: „Nu puiul mamei, tu ești împărat, tu ai să cucerești lumea!”. Astfel, mama îi dă continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru că a învățat undeva, ci pentru că îl iubește si pentru că nu vrea să-l vadă un prost. Nu știu dacă voi ați întâlnit, dar eu sunt foarte bucuros că Dumnezeu mi-a dat ocazia în copilărie să întâlnesc o carte scrisă de regina Elisabeta – Carmen-Silva, șotia regelui Carol I. Acolo am găsit următoarea poezie: „De veți auzi de un erou care a cucerit războaie si în urma lui a făcut dreptate, să știți că a avut o mamă bună;/De veți auzi de un erou care a viersuit si versul lui a schimbat sensuri de viață si frumuseți si înflăcărări de inimă, să știți că a avut o mamă bună” – si tot așa, cam vreo șapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a plăcut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie să o avem, să o pregătim!

Dacă este inevitabilă o întâlnire între un băiat si o fată, acesta trebuie să o cultive, să îi semene calitatea de a fi productivă din punct de vedere sufletesc – pentru că, trupește, cum am spus, nu e o problemă. Trebuie să fie pregătită să ducă toate aceste lucruri, iar tu trebuie să o întreții cu orice chip problemele ei, să o stimulezi continuu. Ea nu se bagă în problemele tale, nici nu are cum dacă ești o personalitate; dacă încearcă, dă greș. Ea rămâne pe poziția ei de mamă si de soție. Am cununat odată pe cineva, si când am ajuns la rugăciunea aceea unde preotul spune: „iar femeia să asculte de bărbat”, toată lumea s-a uitat la mireasă si mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment care a stăpânit ceremonia, pentru că fetița aceea a fost înjosită în cel mai mare moment din viața ei. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la cuvânt, si i-a spus: „Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte, care spuneau că bărbatul este dator să-si iubească nevasta. Dragă mireasă, dacă nu te iubește, să nu-l asculți!” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie; suntem plini de obligații, suntem plini de datorii. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită de la început, când poți să judeci – pentru că dacă te-ai îndrăgostit, nu mai judeci – niște lucruri pentru viitor, până la sfârșitul vieții. Deci este dezavantajul celui care se îndrăgostește prost, care s-a îndrăgostit pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumusețea aceea grozavă a iubirii.

Credeți dumneavoastră că acest mare meșter, Dumnezeu, când a creat omul, si pe femeie deci, a creat-o fără să toarne acolo sentimente si posibilități extraordinare?! Femeia, ţineţi seamă, dragii mei, care e rea, nimic nu-i mai rău, dar care e bună, nimic nu-i mai bun! Deci trebuie cu orice chip s-o faci bună, dar cel mai bine este să nu te grăbești la începutul începuturilor.

Cum cunoaștem dacă e rău ceea ce facem?

– Există un instinct în noi. Odată, mă găseam la Timișoara. Nu eram călugăr, nici la mânăstire nu eram, dar mă gândeam la asta. Un student la politehnică se îndrăgostise de o studentă foarte urâtă. M-am trezit cu el la mine să-mi ceară sfaturi, că era înnebunit după ea. N-o cunoșteam, că nu putea să pătrundă oricine până la mine, dar el o iubea… Am cunoscut-o apoi. Ea, săraca, n-avea cum să speculeze iubirea, pentru că nu avea nimic, era urâtă. Dar nu există femeie urâtă. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia – adică să-i arate elegantă, prețuire. Atunci floarea își arată si mirosul, si calitățile ascunse, pentru că tu ai știut să răscolești adâncurile si ai făcut din ea ceea ce nu știa ea că este. Femeia trebuie prețuită, să știți, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în împărăția cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ti-e si frică să vorbești comparând-o pe ea cu oamenii.

Cum vi se pare, preacuvioase, după experiența aceasta foarte lungă: atitudinea fată de femeie, în general, sau în relația dintre bărbat si femeie, a evoluat înspre pozitiv sau înspre negativ ?

În general, a evoluat spre înflorire, spre pozitiv. Dar spre îndurerarea momentului istoric în care ne aflăm, există si foarte multe cazuri când femeile abia își mai suferă bărbații: sunt bețivi, chiar necredincioși. Au rămas în ateismul anilor trecuți si femeile se luptă din răsputeri să-i aducă si pe ei la credință, dar e foarte greu. Cu unii se poate, dar alții spun: „Iar te rogi, iar te închini? Ce, te-ai pocăit?”

Sunt si cazuri din acestea, dar sunt si foarte multe familii în care există înțelegere duhovnicească. Însă te fură si treburile. De aceea noi, ca duhovnici si preoți, în general, îi sfătuim pe cei care nu au timp pentru rugăciunea de tipic, pentru că se scoală de noapte cu treburi, să aibă o stare de rugăciune acolo unde se găsesc. Dacă tu te duci cu inima deschisă la treburile tale gospodărești, pe care tot pentru Dumnezeu le faci, cine te oprește să ai în gând: „Doamne miluiește”? Să poți să intri apoi în casă cu sentimentul acesta de om al lui Dumnezeu.

Credeți că fiecare om are o jumătate a lui?

Asta este o expresie care mie nu mi-a plăcut. Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu ești tot, ea e tot. Nu există grad de rudenie între soț si șotie, pentru că ei sunt una. Dumneavoastră ați văzut steaua lui David, evreiască: sunt două triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e făcută de David, care era omul lui Dumnezeu, si ea reprezintă ființa omenească, care are calitatea calităților în creația lui Dumnezeu: chip si asemănare cu El. Si de aceea l-a făcut pe om întâi ca un triunghi echilateral, cu baza în sus, pentru că omul e tare în putere, apoi un triunghi echilateral cu baza în jos, care simbolizează femeia. Nu există „jumătatea mea”. E o expresie spusă la un pahar de vin; la o sticlă de vin, pardon! ca să nu zic la un butoi chiar.

– El se întreba dacă există o anume fată pentru el, rânduită de Dumnezeu.

Se întâmplă în așa fel o întâlnire, că nu te mai oprește nimic. Dar e prematur să aveți de acum astfel de preocupări, pentru că încă sunteți studenți si aveți alte treburi. Însă dragii mei, pentru preoția de mâine, cu orice chip trebuie să găsiți o femeie care să vă ajute mai mult decât oricine. Trebuie să fie si instruită, pentru că foarte multe fete o întreabă pe preoteasă anumite intimități femeiești, mai repede decât pe preot.

Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să si-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Si apoi, voi trebuie mai întâi de toate să știți să prețuiți femeia foarte mult. Ea este o creație a lui Dumnezeu extraordinară. Vă dați seama ce putere are o femeie să te scoată dintr-o stare amărâtă. Faptul că un bărbat știe că acasă are parte de o iubire desăvârșită îl face să muncească, să câștige războaiele, să-si rezolve problemele.

Să știți că femeia nu gândește simplu. Chiar dacă nu e învățată, ea are o putere de pătrundere deosebită si e mult mai realistă decât un bărbat. Ea are încă de astăzi un sentiment pentru ziua de mâine. Însă noi discutăm, raționalizăm niște lucruri, dar în iubire nu este nimic rațional.

Acum, vă pun si eu o întrebare: v-au folosit cele ce v-am spus?

Tinerii vor să fie liberi, pun foarte mare preț pe libertate si au inițiativă. As vrea să vă întreb: în relația noastră cu gradele bisericești, cu episcopii, de exemplu limbajul nostru trebuie să fie personal, sau trebuie să vorbim de la instituție la instituție?

– Vorbiți în numele instituției pe care o reprezentați, dar vorbiți de la om la om. Cel cu care vorbiți reprezintă Biserica, așa că adoptați o atitudine smerită nu pentru a obține un răspuns, ci ca să-l inspire pe el Dumnezeu să vă dea un răspuns. Aceasta depinde si de poziția celui care cere lucrul acesta, de la un profesor, de la un părinte, etc. Poziția ta trebuie să fie smerită, cinstită sub orice chip. Nu există libertate fără o inimă cinstită, ci doar un fel de a te juca cu ziua de astăzi așa cum te-ai jucat si ieri.

Când vă adresați trebuie să cunoașteți si formulele de rigoare: „Înalt Prea Sfințite Părinte”, așa se vorbește de la episcop în sus; dar asta se învață ușor. De pildă: „Înalt Prea Sfințite Stăpâne, venim cu inima smerită să vă întrebăm unele lucruri. Dacă se poate, iertați-ne că v-am deranjat”. Trebuie să știți să faceți introducerea, ca să prindă omul curaj, să-i dai putere de cuvânt. Cuvântul nu este al lui; în parte, este si al tău, pentru că l-ai cerut cu smerenie si sincer.

Doi inși s-au dus la un părinte să-i ceară sfat mântuitor, fiindcă aveau fiecare câte o neputință. După ce au vorbit cu părintele, unul a zis: „I-am spus si m-am eliberat de acea neputință”. Celălalt a zis: „Eu i-am spus, mi-a spus ce să fac, si nu m-am eliberat”. „Dar cum i-ai spus? ” „Părinte, am nevoie de lucru cutare”. „Măi, uite cum am făcut eu: am căzut la picioarele lui, cu fata la pământ, si l-am rugat: „Părinte, fă rugăciuni ca să mă izbăvească Dumnezeu de neputința mea””. Prin urmare, puterea nu e a lui, ci a lui Dumnezeu, si felul tău de a o cere contează. Părintele n-avea nevoie să-ti dea ție sfaturi, ci tu aveai nevoie să le iei. Întotdeauna, dacă te duci să ceri un sfat, nu e o flatare pentru cel la care te duci.

Apoi, trebuie să știți că metanie se face numai la episcopi, nu si la preoți. Si să nu vă închinați; nu se fac închinăciuni decât la icoane. Trebuie să se vadă că sunteți totuși cunoscători.

Așadar, purtați-vă smerit. Dacă cel la care mergeți vă respinge, voi să fiți la fel ca un câine pe care îl gonești si apoi, dacă îl chemi, vine la loc. Asta ca să-l puteți câștiga. Bineînțeles, depinde si pentru ce vă duceți. Eu de multe ori i-am spus episcopului nostru (ÎPS Lucian al Tomisului n.r.), pentru că i-am fost duhovnic pe vremea când era elev la seminar, să nu tină cont de lingușiri; acestea sunt cele mai scârboase înaintea lui Dumnezeu. Dom’le, prezintă-te cu ce ai tu; nu-ti strica libertatea ca să câștigi bunăvoința cuiva pentru un scop material sau orice alt scop.

Problema divină e o problemă de mare cinste interioară. Au fost sfinți trăitori neștiutori! nici „Tatăl nostru” nu știau! care stăpâneau natura fiindcă erau cinstiți. Si o exemplificare si mai plastică: într-o mânăstire, starețul a văzut un călugăr mergând pe sus si si-a zis: „ăsta are o lucrare”. După ceva timp, l-a văzut mergând pe pământ. Si-a zis: „Să știi că ăsta si-a pierdut lucrarea”. L-a chemat si l-a întrebat: „Cum te rugai tu înainte? ” „Doamne, nu mă milui pe mine, păcătosul, Doamne, nu mă milui pe mine păcătosul. Si m-am scăpat si am zis în biserică, tare, si m-a auzit un părinte si mi-a zis: „Mă, să nu mai zici așa! Zi Doamne miluiește-mă!”, si de-atunci zic așa”. Si starețul i-a zis: „Să zici tot ca înainte”. Adică nu este vorba de știință aici. Acela era sincer, Îi plăcea lui Dumnezeu această sfântă simplitate. Oricine ai fi, orice diplome ai tine în buzunarele tale sau în capul tău, dacă inima nu este cinstită nu acumulezi, si sigur nici libertate nu ai. Credeți voi că dracul e liber? Nu! E cel mai muncit, pentru că nu e în Hristos. Mai mult, e declarat dușmanul lui Hristos. Așa că nu vă temeți de el; e tolerat, nu e o putere. Așadar, nu există libertate decât în adevăr, si adevărul este Hristos, Calea si Viața.

Întâi de toate, în nenorocitul ăsta de moment istoric suntem aglomerați toți. Odată, un episcop care se dusese într-o vizită canonică i-a întrebat pe cei de-acolo: „Ei, cum merge pe-aici? ” „Prost, Prea Sfințite, prost. Acum ați mai venit si Sfinția Voastră…” Deci, toată lumea e aglomerată. În viață trebuie să cunoști si o tactică de luptă, să-ti determini cu precizie poziția ta, a dușmanului cu care lupți, a distantelor. Fiind întrebat care păcate sunt cele mai primejdioase, Sfântul Antonie spune: „Mândria, lăcomia, curvia! toate acestea sunt”. „Dar care este cel mai primejdios dintre ele? ” „Păcatul care este cel mai aproape de tine, acela este cel mai primejdios”. Prin urmare, avem nevoie să știu distanta, să știu unde să-l lovesc. Dacă cineva vrea să mă omoare, nu mă lupt cu cel care i-a poruncit să mă omoare, ci opresc mai întâi mâna care mă lovește, si apoi mă judec cu celălalt.

În cazul în care eu merg si cer sfat episcopului, dar neputința mea mă face să-l clevetesc, pentru că sunt tulburat de cele ce mi-a spus, ce să fac?

Dacă te-ai dus să ceri un sfat la un episcop al lui Dumnezeu, răspunsul vine de la Dumnezeu prin acel episcop. Dacă nu ti-a convenit, atunci să știi că pe Dumnezeu l-ai clevetit. Deci duceți-vă ca la omul pe care Dumnezeu îl tine acolo. Nu ne interesează faptele lui; nu ne interesează că bem vin dintr-un pahar de pământ sau de cristal, vinul e tot vin. Harul e har, si nu pentru vrednicie stă el acolo, ci pentru harul pe care i l-a dat Dumnezeu, iar noi la harul acela trebuie să apelăm. Dumneata te duci să ceri un cuvânt de folos, să te salvezi, si mai rău te complici judecându-l. A judeca pe cineva, cu atât mai mult un cleric si cu atât mai mult un arhiereu, este foarte grav, pentru că acest arhiereu câte lucruri binecuvântează si salvează?! Îmi pare rău că sunteți stăpâniți de această temere fată de mai-mari.

Cel care a pus întrebarea e student la Arte Plastice, vine de la București; este iconar si pictor de frescă bisericească. În plus, relativ proaspăt căsătorit cu o doctoriță. Eu as întreba, în locul lui, ce i-ați spune unui iconar căsătorit cu o doctoriță ?

– Cine a câștigat, doctorița sau matale? Depinde de educația fiecăruia. As vrea să vă propuneți să faceți din doctorița aceasta si o doctoriță de suflet, pentru că dintre toate meseriile, problema duhovnicească se aseamănă foarte mult cu misiunea unui medic, pentru că si acesta merge pe o psihologie dincolo de cuvinte. Să vă spun un caz. Ați auzit si dumneavoastră de Clémenceau; a fost un om de știință francez care a creat o epocă în vremea lui, dar care era ateu. Pe acest Clémenceau l-a călcat o mașină si, desigur, a apărut o ediție specială: „Marele Clémenceau lovit”, „Marele Clémenceau internat la spitalul cutare, îngrijit de doctorul cutare”, care informa lumea în acești termeni la superlativ. A scăpat din accident acest Clémenceau si a spus așa: „Domnule, pe mine nu doctorii aceștia m-au făcut sănătos, ci o asistentă care s-a ocupat de mine, dar de care n-a vorbit nimeni, nici un ziar”. În acest timp, un alt mare om de stat si scriitor a fost si el călcat de o mașină, si a vrut să fie dus la un spital unde erau călugărite. „Dar cum, dumneavoastră, care erați…?!” „Treaba voastră ce credeți, eu vreau să mă fac sănătos”.

Vedeți, mâna aceasta catifelată a doctorului, plecată de la porunca inimii… Știți dumneavoastră câtă nevoie are omul bolnav să fie întărit? Pentru că foarte-foarte mult depinde de el vindecarea, nu numai de alții. Ce să-ti facă doctorii, dacă tu nu crezi deloc? Si nu numai un simplu doctor, ci si Stăpânul nostru, Dumnezeu. Nu poate să te mântuiască, domnule, fără participarea ta. Ti-a dat atât de multe lucruri dumnezeiești în tine ca să-L ajuți pe El să te mântuiască. Pentru că El ne-a creat si pentru că ne iubește foarte mult, dorește să ne mântuiască. Si atunci, iubindu-ne, Îl ajutăm să ne mântuiască nestând pe loc.