Dedicat celor pe care-i iubesc!
Am discutat cu diferiti tineri si am ramas stupefiat de ceea ce mi-au auzit urechile: foarte multi (din ce in ce mai multi) sunt impotriva preotilor, a sfintilor, a cartilor sfinte, a Bisericii ca entitate, institutie si simbolistica, a icoanelor, a oricaror lucruri nepipaibile. Nu cred in credinta altora, cred numai ca oamenii simt o nevoie de a se raporta la ceva superior, ceva numit, din intamplare Dumnezeu, Allah, Budha etc., in functie de cultura, religia sau educatia lor.
Nu pot sa inteleaga ce inseamna inspiratie divina…
Aduc cuvinte jignitoare preotilor, icoanelor, sfintilor, tagaduindu-le existenta, rolul sau calitatile…
De asemenea, cand am pronuntat numele Iisus sau Hristos, n-au intarziat ironiile. Si pronuntarea numelui Sau in limba engleza nu cred ca ar fi o problema, daca n-ar fi tonul acela mistocaresc; sau prescurtarea initialelor numelui Sau din traducerea englezeasca (J. C.) spusa tot pe un ton smecheresc…
Este cineva dintre noi care nu s-a confruntat cu asa ceva, care n-a observat in primul rand usurinta cu care se vorbeste despre credinta, dar apoi urmata de tagaduirea Invierii Domnului?
Sunt oameni care vor dovezi in acest sens, dovezi “palpabile”. In primul rand pentru cultura lor generala, in al doilea rand pentru cultura lor generala. Da, este corect cum am scris mai sus. Acestia care doresc inca dovezi pentru Invierea Domnului, dovezi pentru Dumnezeirea Lui Hristos (pentru ca El are o natura duala, este si om si Dumnezeu, dar asta e alta problema pentru unii) – cei care vor astfel de dovezi sunt cu totul rupti de realitate, de adevar, de viata. Aflarea unor astfel de detalii i-ar „ajuta” sa discute la un alt nivel, atunci ar putea cauta altfel „defectele” credintei ortodoxe. Toate acestea pentru ca nu-si doresc in mod corect, nu au cautarea aceea buna, nu au un scop bun in cautarea lor.
Daca ar avea scop bun, ar dori in primul rand sa afle adevarul. Dar ei spun „noi stim adevarul, hai sa vedem ce mai zic ceilalti, pe ce se mai sprijina ei”… Doar de dragul de a avea ce discuta in pauza la serviciu, sau la o terasa.
Cred ca toate acestea se datoreaza mediului in care traim, nu Bisericii.
Pentru ca toti cauta lucruri reale, pipaibile, si ma intreb, nu pentru slava desarta: pot eu demonstra acestora ca gresesc? Si daca pot, cum o pot face?
Cum sa contrez incultura (pseudocultura) sau lipsa de educatie a acestora? Este oare doar incultura sau pseudocultura? Cred ca mai au si o doza insemnata de mandrie – paradoxal, mandrie a omului nestiutor, care dupa ce ca nu stie, crede ca stie si se mai si mandreste cu concluziile la care a ajuns el. Ceva in genul proverbului „Prostul care nu-i fudul, parca nu e prost destul” numai ca aici e vorba de alt fel de prostie – o prostie voita.
Pot sa plec pur si simplu din fata lor cand se isca o discutie de genul asta? As fi catalogat drept anormal… Oricum sunt catalogat ca anormal, limitat, credul, indoctrinat, fanatic, sau in cel mai bun caz isi spun: “Lasa-l, daca asa crede el… Fiecare e liber sa creada ce vrea, asa ca – lasa-l…”.
Dupa cum am scris, principalele lor tinte sunt: preotii, biserica, icoanele, Hristos, sfintii, cartile sfinte, rugaciunea.
Au nevoie de explicatii pragmatice de existenta si manifestare a acestora, nu de texte. Daca le sunt aduse in fata texte din carti, nu cred nimic, ci zic ca si acelea sunt scrise de oameni, si ca totul este subiectiv, urmarind anumite interese.
Confunda ortodoxia cu catolicismul, dar asta deja e de domeniul SF-ului…
Problema e ca ei constientizeaza existenta sacrului si atat. Este ceva sacru, respectat de fiecare, in felul sau, independent, interpretabil, schimbabil; conteaza cum esti tu, ce cred ceilalti, dar ceilalti care le convin lor; orice in afara de credinta care include preoti, icoane, statui, biserica. Ei cred ca Biserica e o casa in care te rogi, din cand in cand.
Cel mai greu e cu cei care sunt ceva “cititi”, avand pretentii de oameni cu cultura, care nu mai pot crede orice, oricum. Ei nu stiu ca de fapt, cultura este aceea care te duce catre adevar, nu te departeaza de la el. Si ma doare cand observ ca, de fapt, ei sunt nefericiti, sunt goi, dezorientati, neincrezatori.
Putin in gluma – unde pot fi ei, de fapt, daca sunt mereu in cautare de ceva real, palpabil? De ce au nevoie de asa ceva, daca nu din cauza ca nu sunt cu picioarele pe pamant? Dar ei nu realizeaza asta, nu stiu ce fac, unde se afla. Sunt cei de langa noi, in special tinerii. Influentati de lumea aceasta indiferenta si materialista, de subcultura si de supra informare, sunt suprasaturati cu informatii, cu tot felul de probleme, isi fac prea multe griji si sunt prea neincrezatori.
Cum pot fi ajutati? Cum pot fi facuti sa creada ca, fiind ajutati de mine (sau de oricine altcineva) intr-o problema, de fapt ajutorul a venit de la Dumnezeu, Caruia trebuie sa-I multumeasca?
Cum nu pot intelege ca pot avea totul, ascultand de Dumnezeu si ramanand in Biserica Lui, ascultand de preotii Lui, urmand Calea Cea adevarata…
Dar cum sa-i abordez, caci nu le pot spune: “Mai, eu vad in ochii tai multa amaraciune, multa nesiguranta, sete de cunoastere etc.”, pentru ca asta o pot auzi de la orice sectar (vino la noi si te ajutam sa-ti revii, atat spiritual cat si financiar – vino la noi si te vom convinge ca Dumnezeu exista cu adevarat, iti vom pune la dispozitie tot ce vrei: carti, casete, CD-uri, marturii, exemple)”.
Pentru ca asa sunt tentat sa le spun si eu, cateodata, din sinceritate si cu impresia ca asa i-as sensibiliza in vreun fel… Dar cred ca aceasta abordare este invechita sau, daca nu e invechita, cel putin e uzitata mult prea frecvent… Cred ca nu cuvintele ii pot convinge pe ei sa vina la adevarata credinta, la adevarata biserica, la adevaratul Dumnezeu. Cred ca aici, pe langa cuvinte, care nu trebuie sa lipseasca nici ele, trebuie altceva, mult mai inalt si mult mai personal, mai apropiat, cu efect mult mai intim: faptele, rugaciunea pentru ei, pentru intoarcerea lor la Trupul Bisericii, la Trupul Domnului Hristos. Cred ca aici trebuie accentuat, dar tocmai la capitolul asta sunt foarte in urma… Cred ca mai inainte de toate, EU trebuie sa fiu in Biserica, in sensul adevarat, sa fiu ortodox adevarat.
(Florin)
Adriana
noiembrie 19, 2009 @ 9:55 am
Florin,
Te rog sa ma ierti, dar lucrurile sunt destul de simple. Singurul care poate convinge si care ne-a si convins pe fiecare in parte este Dumnezeu. Nimeni nu poate cunoaste pe Fiul decat cel caruia Tatal ii da sa cunoasca, si nimeni nu cunoaste pe Tatal daca nu cunoaste mai intai pe Fiul. Acestea Hristos le-a spus. Asa stand lucrurile, demersul unei persoane spre apropierea de Dumnezeu este unul foarte intim si personal, si vine din interiorul persoanei, nu din afara ei, si nu vine nicidecum la comanda. Informatia este importanta dar nu ajunge. Daca vrei sa ajuti pe cineva sa ajunga la credinta, cel mai important este sa il indemni sa il caute pe Dumnezeu prin rugaciune, sa il roage pe Dumnezeu sa ii descopere adevarul, deoarece acela care cere primeste, si acela care cauta gaseste. Si ceva inca si mai important este renuntarea din partea ta la judecata aceluia daca vezi ca nu are aceleasi raspunsuri ca si tine. Judecata ta nu va face altceva decat sa il indeparteze si mai mult de locul in care tu ai vrea sa ajunga el. Este inclus in ceea ce ai zis tu la sfarsit, ca tu trebuie sa fii ortodox adevarat, iar ortodoxul adevarat si face ceea ce spune, in faptele sale se regasesc cuvintele sale. Iar iertarea si impacarea cu cei carora le-a gresit este un element foarte important cu atat mai mult inainte de Spovedanie, precum ai scris intr-un alt articol.
Post usor si cu folos duhovnicesc!
florinm
noiembrie 19, 2009 @ 10:03 am
Adriana,
Nici cuvantul nu trebuie sa lipseasca, pt ca nu ma lasa Domnul, Care traieste in mine, sa tac. Nu spun asta ca sa ma laud. Fiecare om care traieste in Biserica, sau care vrea sa fie in Biserica, nu poate sta impasibil cand vede pe unul in nevoie. Milostenie este si sa dai altuia un ban pe strada la nevoie, dar si altuia cuvant de intarire la nevoie. Apoi depinde de fiecare cum foloseste jertfa pe care o faci tu pentru el. Cel de pe strada poate-si ia tigari, cel caruia-i vorbesti poate intoarce acelea impotriva ta.
Cheia este sa impletesti cuvantul spus cu rugaciunea pentru acela, in timp ce tu te preocupi pentru sufletul tau, atent fiind sa nu pierzi harul prin indrazneala prea multa, vorba necugetata etc. Putina retinere – este esentiala. Doamne, ajuta!
un calin - tm
noiembrie 19, 2009 @ 10:13 am
E foarte greu de gasit echilibrul intre „daca nu e bun fa-l bun” si „nu pune margaritare inaintea porcilor”.
Fiecare are ceva de facut: unul sa arate si celalalt sa asculte. O problema mare e raspunsul: „da, stiu, DAR …” intotdeauna gasim raspunsuri, justificari sau „capre” pe la vecini.
Cel care spune face eforturi mari dar din pacate vorbeste singur. Apoi (fiind vorba si de spectatori) incearca sa nu lasa publicul in deruta. Dar … degeaba! 🙁
Si din pacate legile divine functioneaza „ca ceasul”: cel care nu „aude” incepe sa fie din ce in ce mai „furat” de talanti, se ajunge chiar ca neamul lui sa fie in pragul disparitiei si el sa nu vada (sau sa nu vrea sa accepte)!
Asa e : singurul care poate sa ne convinga e Dumnezeu. Dar El nu e in afara noastra ci in noi! „Reprezentantul” Lui e constiinta noastra: ea ne spune (daca stim si vrem sa o ascultam) tot ce gresim sau facem bine!
P.S. Foarte bun articolul!
Doamne, ajuta!
Ana
noiembrie 19, 2009 @ 11:37 am
Florin ai deschis un subiect foarte important si despre care ar trebui sa se scrie mai mult. M-am confruntat cu asa ceva si inca ma mai confrunt. Sunt multe motive pentru care tinerii gandesc asa. Este si ignoranta insa este si media care ii imbacseste cu muzica, moda, distractii, placeri cat mai multe etc. Apoi manualele sunt pline de ateism.
Scriam in alta parte ca fiului meu ii este foarte greu sa invete la biologie. Obiectul asta a ajuns O MINCIUNA OBLIGATORIE.
Am avut un program cu tinerii si trebuia sa ating existenta noastra legata de Dumnezeu. Am simtit insa ca daca mai spun ceva, toti fug. Mi-a fost foarte greu, caci simteam bucurie sa le vorbesc despre asta.
Mai tarziu m-am gandit ca in astfel de situatii trebuie sa ne rugam mult si sa ne pregatim foarte bine. Chiar si in discutii smple /obisnuite. Am vazut la p Serafim Rose ca vorbea studentilor despre creatie si Dumnezeu, asa cum credea. Asta m-a facut sa cred ca eu nu ma rog indeajuns.
Poate vina este chiar la noi.
florinm
noiembrie 19, 2009 @ 12:52 pm
Ana, e adevarat ce spui. Dar stii ce am observat? Am vorbit cu foarte multi, atat atei, cat si din „confesiuni” straine de ortodoxie. De fiecare data cand vreunul din acestia accepta ca e posibil ca el sa se insele, ca e posibil ca Biblia sa nu fi fost scrisa de dragul de a manipula oamenii, ca aceasta credinta, in genere, nu e pentru fraieri (da, chiar asa spun unii…) – cand accepta lucrul asta, e atat de simplu! De-asta spun ca ei nu sunt sinceri, si nu am pretentia ca am spus sau ca am gandit eu aceasta, pentru prima oara.
Problema e foarte delicata, pentru ca depinde de fiecare individ…
Cand discuti cu un sectar, de exemplu, sau cu vreun frate cazut in pareri proprii (si cati sunt dintr-astia!), daca nu se poate evita discutia, trebuie sa tii (si sa stii) adevarul de credinta, sa nu cedezi nimic in privinta dogmelor, caci trebuie sa stim ca dogmele nu sunt modificabile si nu sunt facute ca sa ne discrimineze pe vreunii dintre noi. Dogmele vorbesc despre Dumnezeu si despre Biserica. Biserica este Mireasa Domnului Hristos. Domnul si Biserica sunt aceiasi, indiferent de ce parere avem noi. Noi suntem in Biserica, dar suntem in Biserica luptatoare, caci luptam pentru mantuire. Daca cedam la dogme, riscam sa ne lepadam de credinta. Daca nu cedam, suntem catalogati drept inchistati, fanatici, extremisti, nepasatori etc. Dar fapta aceasta, de a nu ceda, este spre Slava Domnului. Mai bine, daca nu este absolut necesar, sa ne abtinem.
De ce am inceput cu dogmele? Pentru ca majoritatea celor inselati au ceva impotriva cate unei dogme (dogmele = invataturile de temelie ale religiei crestine, adevarurile revelate de Dumnezeu, lamurite de Sf. Apostoli si urmasii lor, Sfintii Parinti, in sinoadele ecumenice, pastrate de Biserica si, prin urmare, necesare mantuirii). De-asta Simbolul Credintei are o atat de mare importanta – in el sunt sintetizate cele mai “inalte” dogme ale credintei. De-asta spun Sfintii Parinti ca pe acela care nu accepta Simbolul Credintei, sa-l evitam. Iar asta n-au spus-o pentru a-l osandi pe acela, sau din lipsa de dragoste, ci pentru ca trebuie sa evitam a discuta despre dogme daca acela nu e pregatit sa primeasca acele adevaruri de credinta.
Dar sa revin la “dialog”…
Ca sa poti fi sigur ca ceea ce spui e adevarat, trebuie sa simti ceea ce spui, trebuie sa faci ceea ce chiar tu spui. Dar nici asta nu e de ajuns, caci si paganii, si sectarii, si ateii fac la fel: ei actioneaza asa pentru ca – spun ei – asa simt!
Deci in afara de aceste fapte ale firii, trebuie sa ai o viata IN BISERICA (adica participare la Sfintele Taine, o participare activa, mai ales Taina Pocaintei si Impartasania), sa faci ASCULTARE de duhovnic, o ascultare asa cum trebuie, nu caderi in erezii – caci mai sunt si duhovnici care pot invata gresit – si aici intervine altceva, in afara de fapte, participare la Sf. Taine si ascultare: sa-si improspatezi continuu sufletul cu Cuvantul Domnului si al sfintilor Sai, sfinti care explica si detaliaza Cuvantul Domnului.
Si nici acestea nu sunt de ajuns. Mai trebuie rugaciune, multa rugaciune – in primul rand pentru tine, apoi si pentru ceilalti ai tai si pentru toti ceilalti. Si nici acestea nu sunt de ajuns. Pentru ca daca nu te doare pentru pacatele tale, daca nu te doare pentru ceilalti, pentru starea lor, e greu. Si nici chiar asa nu e de ajuns! Pentru ca daca te increzi in tine, pierzand din vedere ca Domnul e Cel care iti pune si tie cuvant, e Cel care te ajuta sa te rogi, conform starii tale, conform inimii tale, ca El e Cel care cunoaste inima celuilalt si coboara intelegerea adevarului in el, iarasi gresesti, punand orgoliul tau inainte.
Si chiar nici toate ascestea nu garanteaza vreun succes… Pentru ca depinde si de cel cu care vorbesti, iar daca n-ar fi asa, pentru rugaciunile Maicii Domnului, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor sfintilor Domnului, ar mai fi cineva in afara credintei celei drepte, ar mai exista pacatosi printre noi? Nu. Deci iata ca nici chiar rugaciunile sfintilor nu sunt de ajuns, daca celalalt nu lasa putin de la el, daca staruie in mandria lui. Pentru ca omul e lasat de Domnul liber, sa aleaga ce vrea: viata sau moarte.
luminalina
noiembrie 19, 2009 @ 1:01 pm
@florinm: Dar ce faci când deşi ai intenţiile cele mai bune spui nişte cuvinte foarte greşite pentru cel cu care vorbeşti şi îl îndepărtezi prin asta mai tare de Hristos? Spunea undeva Sf. Ap. Pavel ( acum eu parafrez ceea ce a spus ) să nu dai carne pruncilor ci lapte. Spunea tot Sf. Ap. Pavel că fiecare are darul lui. În cazul respectiv unul care are darul de a litughisi, dacă se apucă de problemele administrative ale bisericii o va da în bară. Sau să iau un caz mai concret: unul are darul de a înţelege dogmele credinţei ortodoxe iar altul are darul de a propovădui Cuvântul. Ar părea la prima vedere că şi cel care ştie Dogmele Bisericii poate propovădui dar nu e aşa. Pentru că cel care propovăduieşte ştie că nu ajută cu nimic să îi spui la un păgân că ajunge în Iad sau în Rai sau să îi explici o dogmă ci trebuie în primul rând să îi arăţi că ceea ce caută cel mai tare acel om poate găsi în Hristos. Şi mai sunt tot felul de metode ce sunt făcute de un propovăduitor al Evangheliei pentru a atrage un necredincios la Biserică. Iar în momentul în care unul care nu are acest dar încearcă, dintr-o râvnă greşită ( ispită de-a dreapta ), să-l atragă pe cel de altă credinţă la Ortodoxie tot ce reuşeşte e să îl îndepărteze pe om mai tare de Ortodoxie.
Eu tind să cred că cea mai bună soluţie e rugăciunea pentru celălalt şi eventual, când vezi că ai putea discuta ceva cu el, să-i spui câte ceva despre Hristos ( dar nu totul de la început ca să nu-l sperii ). Totuşi, în afară de cazul în care ai acest talant de propovăduitor sau ai o astfel de chemare e de preferat să rămâi doar la rugăciune.
florinm
noiembrie 19, 2009 @ 1:11 pm
Luminalina, ai dreptate. Normal ca trebuie avut grija sa nu dam carne, ci lapte, dar se refera la prunci, adica la cei incepatori in ale credintei.
Eu nu vreau sa spun ca trebuie sa vorbesti neaparat, caci fiecare simte, asa cum a spus si Calin, mai sus – constiinta ii spune cand sa vorbeasca. Dar sunt discutii pe la serviciu, sau in familie, cand nu prea poti sa taci… Pentru ca se loveste in preoti, se loveste in sfintele moaste, se ponegreste orice se poate. E adevarat si am zis si eu ca fara rugaciune, sansele sunt zero. Dar si CU rugaciune, sansele sunt tot mici. Pentru ca sunt atatia sfinti care se roaga pentru noi, iar Domnul ne asteapta pe toti la El.
Dar e foarte important, insa, sa nu ne lepadam noi de credinta, pt ca e f. simplu sa faci asta, din pacate. Nu putem avea dragoste de Domnul daca nu avem de aproapele nostru, dar nici nu putem avea dragoste de aproape daca nu avem de Domnul si Biserica Sa.
Adriana
noiembrie 19, 2009 @ 7:21 pm
luminalina,
Ce bine ai spus (!!):
„Ar părea la prima vedere că şi cel care ştie Dogmele Bisericii poate propovădui dar nu e aşa.”
„Totuşi, în afară de cazul în care ai acest talant de propovăduitor sau ai o astfel de chemare e de preferat să rămâi doar la rugăciune.” – cata dreptate ai!!
Diego
noiembrie 23, 2009 @ 1:47 pm
Da si eu cred ca nu cuvintele conving pe oameni sa vina la adevar, pt ca credinta nu vine din ratiune ci din inima, unde este comoara ta acolo este inima ta.
lcosmin
noiembrie 25, 2009 @ 9:46 pm
Sf.Serafim de Sarov spunea ca mai mare este cel ce se roaga in chilia sa decat cel ce converteste neamuri,iar un parinte de la Petru Voda spunea ca-i da o multime de sfaturi duhovnicesti celui venit la spovedanie si omul pricepe cat pricepe,iar Parintele Iustin tace si-l asculta pe om si zice:”mai,mai,mai”! si pricepe omul tot si se lumineaza si stie ce are de facut pentru mantuire. Deci rugaciunea,prezenta(trezvia) si raportarea continua la voia lui Dumnezeu si exemplul faptelor bune, ar fi cele mai bune predici pentru ceilalti,desigur pentru cei ce au ochi sa vada si urechi de auzit,caci pana nu deschide Dumnezeu inima omului totul este zadarnic.
D
noiembrie 25, 2009 @ 10:35 pm
Pai da, dar ca sa fii prezent (sa ai trezvie), si sa mai si lucrezi faptele bune presupune sa lucrezi asupra ta insuti. Ceea ce este greu,cere efort si nevointa. A da sfaturi duhovnicesti este mult mai usor; nu costa sudoare.
D
noiembrie 25, 2009 @ 10:35 pm
Si , in plus, iti mai gadila si orgoliul,parerea de sine.
lama
noiembrie 25, 2009 @ 11:31 pm
Nimeni nu poate schimba pe nimeni.Mai ales cu vorbe…
Totusi,daca ar fi 2 atleti,si fiecare isi vede de culoarul sau,fara sa se uite in drepata cu intentia de a il intrece pe celalalt ,acesta,care lupta cu sine insusi,poate deveni un exemplu.
E o mandrie a zice ca schimbi pe cineva.
„Puneti lumina voastra in varful muntelui,ca oamenii sa o vada ,si sa se lumineze’
Manuela
noiembrie 26, 2009 @ 1:40 pm
Este scris: „Credinta este din auzite, iar auzirea prin Cuvantul lui Hristos” Romani 10,17.
Am devenit ortodoxa cu vreo sase ani in urma, dupa ca. 56 de ani de apartenenta la neo-protestantism (NP), tocmai datorita auzirii.
Una din surorile mele a devenit ortodoxa, si de la ea am aflat adevarul privind Biserica lui Hristos, cea Una. Dupa un proces de aproape trei ani, timp in care teoriile NP au fost aruncate peste bord una cate una, am primit mirungerea si intrarea in Biserica Ortodoxa. De atunci ma fericesc in fiecare zi pentru acest pas.
florinm
noiembrie 26, 2009 @ 2:03 pm
Asa este, Manuela! Astazi se incearca rusinarea celor care incearca sa faca fapta aceasta buna, misiunea, sub diverse pretexte (dintre care unele sunt indreptatite). Curios lucru (sau nu!) – majoritatea celor care fac observatii sunt tocmai cei care nu cred decat in parerea proprie. Totusi, este nevoie de multa grija din partea „vorbitorului”, ca sa nu vorbeasca pentru slava proprie sau pentru alt motiv decat pentru slava Dumnezeului Celui Adevarat, laudat in Treime, precum marturisim in Crez. Si misiunea trebuie inceputa de fiecare cu el insusi, apoi cu cei apropiati, cu cei care ne iubesc si care ne cunosc. De asemenea, binecuvantarea si sfatul duhovnicului sunt esentiale si nu stiu cati dintre cei care vorbesc (chiar si pe internet) stiu ce inseamna aceasta.
Slava Domnului! Cata bucurie ai adus in Ceruri prin intoarcerea ta, Manuela! Sa dea Domnul sa te tii de Calea aceasta, caci desi e drumul anevoios si crucea grea, Domnul este cu noi!
D
noiembrie 26, 2009 @ 6:45 pm
Manuela, la nastere ai fost botezata ortodoxa?