Dedicat celor pe care-i iubesc!

aaadAm discutat cu diferiti tineri si am ramas stupefiat de ceea ce mi-au auzit urechile: foarte multi (din ce in ce mai multi) sunt impotriva preotilor, a sfintilor, a cartilor sfinte, a Bisericii ca entitate, institutie si simbolistica, a icoanelor, a oricaror lucruri nepipaibile. Nu cred in credinta altora, cred numai ca oamenii simt o nevoie de a se raporta la ceva superior, ceva numit, din intamplare Dumnezeu, Allah, Budha etc., in functie de cultura, religia sau educatia lor.

Nu pot sa inteleaga ce inseamna inspiratie divina…

Aduc cuvinte jignitoare preotilor, icoanelor, sfintilor, tagaduindu-le existenta, rolul sau calitatile…

De asemenea, cand am pronuntat numele Iisus sau Hristos, n-au intarziat ironiile. Si pronuntarea numelui Sau in limba engleza nu cred ca ar fi o problema, daca n-ar fi tonul acela mistocaresc; sau prescurtarea initialelor numelui Sau din traducerea englezeasca (J. C.) spusa tot pe un ton smecheresc…

Este cineva dintre noi care nu s-a confruntat cu asa ceva, care n-a observat in primul rand usurinta cu care se vorbeste despre credinta, dar apoi urmata de tagaduirea Invierii Domnului?

Sunt oameni care vor dovezi in acest sens, dovezi “palpabile”. In primul rand pentru cultura lor generala, in al doilea rand pentru cultura lor generala. Da, este corect cum am scris mai sus. Acestia care doresc inca dovezi pentru Invierea Domnului, dovezi pentru Dumnezeirea Lui Hristos (pentru ca El are o natura duala, este si om si Dumnezeu, dar asta e alta problema pentru unii) – cei care vor astfel de dovezi sunt cu totul rupti de realitate, de adevar, de viata. Aflarea unor astfel de detalii i-ar „ajuta” sa discute la un alt nivel, atunci ar putea cauta altfel „defectele” credintei ortodoxe. Toate acestea pentru ca nu-si doresc in mod corect, nu au cautarea aceea buna, nu au un scop bun in cautarea lor.

Daca ar avea scop bun, ar dori in primul rand sa afle adevarul. Dar ei spun „noi stim adevarul, hai sa vedem ce mai zic ceilalti, pe ce se mai sprijina ei”… Doar de dragul de a avea ce discuta in pauza la serviciu, sau la o terasa.

Cred ca toate acestea se datoreaza mediului in care traim, nu Bisericii.

Pentru ca toti cauta lucruri reale, pipaibile, si ma intreb, nu pentru slava desarta: pot eu demonstra acestora ca gresesc? Si daca pot, cum o pot face?

Cum sa contrez incultura (pseudocultura) sau lipsa de educatie a acestora? Este oare doar incultura sau pseudocultura? Cred ca mai au si o doza insemnata de mandrie – paradoxal, mandrie a omului nestiutor, care dupa ce ca nu stie, crede ca stie si se mai si mandreste cu concluziile la care a ajuns el. Ceva in genul proverbului „Prostul care nu-i fudul, parca nu e prost destul” numai ca aici e vorba de alt fel de prostie – o prostie voita.

Pot sa plec pur si simplu din fata lor cand se isca o discutie de genul asta? As fi catalogat drept anormal… Oricum sunt catalogat ca anormal, limitat, credul, indoctrinat, fanatic, sau in cel mai bun caz isi spun: “Lasa-l, daca asa crede el… Fiecare e liber sa creada ce vrea, asa ca – lasa-l…”.

Dupa cum am scris, principalele lor tinte sunt: preotii, biserica, icoanele, Hristos, sfintii, cartile sfinte, rugaciunea.

Au nevoie de explicatii pragmatice de existenta si manifestare a acestora, nu de texte. Daca le sunt aduse in fata texte din carti, nu cred nimic, ci zic ca si acelea sunt scrise de oameni, si ca totul este subiectiv, urmarind anumite interese.

Confunda ortodoxia cu catolicismul, dar asta deja e de domeniul SF-ului…

Problema e ca ei constientizeaza existenta sacrului si atat. Este ceva sacru, respectat de fiecare, in felul sau, independent, interpretabil, schimbabil; conteaza cum esti tu, ce cred ceilalti, dar ceilalti care le convin lor; orice in afara de credinta care include preoti, icoane, statui, biserica. Ei cred ca Biserica e o casa in care te rogi, din cand in cand.

Cel mai greu e cu cei care sunt ceva “cititi”, avand pretentii de oameni cu cultura, care nu mai pot crede orice, oricum. Ei nu stiu ca de fapt, cultura este aceea care te duce catre adevar, nu te departeaza de la el. Si ma doare cand observ ca, de fapt, ei sunt nefericiti, sunt goi, dezorientati, neincrezatori.

Putin in gluma – unde pot fi ei, de fapt, daca sunt mereu in cautare de ceva real, palpabil? De ce au nevoie de asa ceva, daca nu din cauza ca nu sunt cu picioarele pe pamant? Dar ei nu realizeaza asta, nu stiu ce fac, unde se afla. Sunt cei de langa noi, in special tinerii. Influentati de lumea aceasta indiferenta si materialista, de subcultura si de supra informare, sunt suprasaturati cu informatii, cu tot felul de probleme, isi fac prea multe griji si sunt prea neincrezatori.

Cum pot fi ajutati? Cum pot fi facuti sa creada ca, fiind ajutati de mine (sau de oricine altcineva) intr-o problema, de fapt ajutorul a venit de la Dumnezeu, Caruia trebuie sa-I multumeasca?

Cum nu pot intelege ca pot avea totul, ascultand de Dumnezeu si ramanand in Biserica Lui, ascultand de preotii Lui, urmand Calea Cea adevarata…

Dar cum sa-i abordez, caci nu le pot spune: “Mai, eu vad in ochii tai multa amaraciune, multa nesiguranta, sete de cunoastere etc.”, pentru ca asta o pot auzi de la orice sectar (vino la noi si te ajutam sa-ti revii, atat spiritual cat si financiar – vino la noi si te vom convinge ca Dumnezeu exista cu adevarat, iti vom pune la dispozitie tot ce vrei: carti, casete, CD-uri, marturii, exemple)”.

Pentru ca asa sunt tentat sa le spun si eu, cateodata, din sinceritate si cu impresia ca asa i-as sensibiliza in vreun fel… Dar cred ca aceasta abordare este invechita sau, daca nu e invechita, cel putin e uzitata mult prea frecvent… Cred ca nu cuvintele ii pot convinge pe ei sa vina la adevarata credinta, la adevarata biserica, la adevaratul Dumnezeu. Cred ca aici, pe langa cuvinte, care nu trebuie sa lipseasca nici ele, trebuie altceva, mult mai inalt si mult mai personal, mai apropiat, cu efect mult mai intim: faptele, rugaciunea pentru ei, pentru intoarcerea lor la Trupul Bisericii, la Trupul Domnului Hristos. Cred ca aici trebuie accentuat, dar tocmai la capitolul asta sunt foarte in urma… Cred ca mai inainte de toate, EU trebuie sa fiu in Biserica, in sensul adevarat, sa fiu ortodox adevarat.

(Florin)

(Visited 7 times, 1 visits today)