Deochiatul şi descântecul – printre cele mai mari păcate
O uşoară durere de cap duce brusc la concluzia: „cred că m-a deochiat careva” şi imediat după aceasta la gândul că: „trebuie să mă descânte cineva„. Iar descântecul de multe ori conţine rugăciunea „Tatăl nostru” zisă ca formulă magică, apoi semnul crucii, şi de multe ori unele bolboroseli care nu se aud, iar câteodată şi frecarea mâinii drepte în zona venelor.
Descântecul se vrea a fi un fel de vrăjitorie, o formulă magică care dezleagă deochiul, un mod rapid de a alunga „chipurile” duhul rău care-ţi dă dureri de cap. Cu descântecele şi deochiul se ocupă ţigăncile vrăjitoare, cu scopul vădit de a mai face câte un ban. Pentru a convinge mai uşor pe cei slabi în credinţă, şi pentru a le arăta că descântecele nu sunt păcat, ţigăncile folosesc în ritual lor o cruce, icoane, şi fel de fel de obiecte bisericeşti, amestecând răul cu binele, asociind vrăjitoria unui scop nobil.
Sfântul Apostol Pavel întâlnind un vrăjitor pe nume Elimas, în Salamina, care încerca să stea în calea propovăduirii Evangheliei lui Dumnezeu, a privit ţintă la el şi a zis:
„O, tu cel plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată dreptatea, nu vei înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte? Şi acum, iată mâna Domnului este asupra ta şi vei fi orb, nevăzând soarele până la o vreme. Şi îndată a căzut peste el pâclă şi întuneric şi, dibuind împrejur, căuta cine să-l ducă de mână. Atunci proconsulul, văzând ce s-a făcut, a crezut, mirându-se foarte de învăţătura Domnului.”
Sfinţii Părinţii îi osândesc pe vrăjitori ca „fii ai diavolului”, ca unelte ai celui rău, care strâmbă realitatea, o infăţişând-o aşa cum vor ei pentru a câştiga bani, dar mai ales pentru a-i îndepărta de Dumnezeu. În Biserica lui Dumnezeu totul e lumină, totul e bunătate, totul e plin de sfinţenie, peste tot se simte prezenţa Duhului Sfânt, nimic nu e ascunsc, obscur, întunecat, nu există formule magice ci doar relaţii personale între Dumnezeu şi oameni.
Sfintele Taine fac minuni în viaţa unui om, dacă acel om crede în Dumnezeu, dacă i se roagă Lui, dacă-i pare rău de păcatele sale, dacă vrea să se-ndrepte, nu fac minuni în mod magic, ca o vrăjitorie indiferent de starea lui sufletească. Nimic nu poate fi „aplicat” sufletului omului fără voia lui, fără participarea lui conştientă.
Descântecul, deochiul şi toate vrăjitoriile se încadrează în categoria păcatelor de moarte alături de ucidere, desfrânare, erezii şi altele. Sfântul Vasile cel Mare spune că vrăjitorii ar trebui osândiţi (condamnaţi la pocăinţă) ca ucigaşii de oameni (Canonul 65) iar cei care merg la vrăjitori se osândesc la fel tot ca ucigaşii (Canonul 72), adica fiind opriţi de la împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului 6 ani.
Canonul 65 al Sfântului Vasile cel mare (din colecţia de Canoane ale Bisericii Ortodoxe)
„Cel ce mărturiseşte că a făcut vrăjitorie sau fermecătorie i se va da timpul de penitenţă ca pentru ucigaş, împărţindu-se aşa cum s-a vădit pe sine în fiecare păcat.”
Canonul 72 al Sfântului Vasile cel mare (din colecţia de Canoane ale Bisericii Ortodoxe)
„Cel ce se dă pe sine vrăjitorilor sau unora ca aceştia acela încă se va canonisi cu timpul de penitenţă al ucigaşilor.”
Canonul 83 al Sfântului Vasile cel mare (din colecţia de Canoane ale Bisericii Ortodoxe)
„Cei cărora li se vrăjeşte ori urmează obiceiurile păgâneşti sau în casele lor bagă pe oarecare spre aflarea vrăjilor, şi spre curăţire să cadă sub canonul de şase ani: un an tânguindu-se, un an ascultând, trei ani prosternându-se şi un an stând împreună cu credincioşii, aşa se vor primi.”
Descântecele nevinovate făcute acasă de părinţi copiilor sau invers, sunt mari păcate, şi arată că nu credem în Dumnezeu precum ar trebui ci doar formal. Dacă mă simt rău sau am nevoie de ajutor pot să zic oricând şi orinde aş fi: „Doamne ajută-mă să mă fac bine!” şi sunt sigur că Dumnezeu mă aude şi nu mă lasă. Nu trebuie să zic decât Doamne ajută-mă! şi imediat îmi sare în ajutor ca un Tată. Maicuţa Domnului e mereu aproape de noi şi abia aşteaptă să ne ajute.
Mii de sfinţi ai Bisericii stau în cer gata gata să ne sară-n ajutor, trebuie doar să-l cerem, trebuie doar să deschidem uşa sufletului…
(Claudiu)
nelu
februarie 28, 2009 @ 7:07 pm
daca e deochi se zice rugaciunea Tatal nostru de mai multe ori pina iti trece si cea catre Maica domnului nascatoare de dumnezeu …. in nici un caz descintece ..
nelu
februarie 28, 2009 @ 7:08 pm
doamne ajuta e foarte bun articolul asta
admin
februarie 28, 2009 @ 7:33 pm
Sa stii Nelu ca rugaciunea nu trebuie zisa de mai multe ori in mod magic, ci trebuie zisa din inima, ca de la fiu la Tata.. E de ajuns s-o zici odata cu smerenie si vede Dumnezeu. Totul trebuie sa fie personal…
iulian
martie 21, 2009 @ 7:31 pm
Eu ,sincer, consider descantecele niste porcarii inventate de tiganci pentru a face bani pe seama lasilor. Personal consider ca acestea nu au nici o valoare.
elena
septembrie 14, 2009 @ 8:20 pm
la cine m/as putea adresa dupa sfat daca sint cazuri mai delicate. cu un preot tet-a-tet nu as vrea sa vorbesc, caci din cauza unora cu multi ani in urma m/am indepartatde la credinta in biserica.
Ana
septembrie 14, 2009 @ 8:54 pm
Iulian, sa nu crezi ca nu au valoare. Au valoare demonica.
Elena, tot la un preot trebuie sa apelezi. Roaga.te sa-ti indrepte Dumnezeu pasii spre un parinte care sa te inteleaga. Nu pot sa zic ca nu ar ntelege preotii problema ta, dar simt ca-ti trebuie cineva mai bland. O sa-l gasesti. Roaga-te.
D
septembrie 14, 2009 @ 8:57 pm
@elena – uneori cand femeile se jeneaza din anumite motive sa vorbeasca cu preotul, vorbesc cu preoteasa. Incearca sa gasesti prin cunostinte o preoteasa cu care poti discuta. Altfel nu stiu cu cine poti discuta probleme delicate. In afara preotului, altcineva risca sa sa-ti dea un sfat care sa agraveze problemele.
D
septembrie 14, 2009 @ 9:12 pm
In legatura cu deochiul, in principiu Claudiu are dreptate. Dar ar fi trebuit cred sa nuanteze.
De exemplu deochiul nu e o inventie, el exista. Oamenii se deoache, animalele se deoache si uneori chiar mor din asta ! Este probabil un fel de influenta malefica transmisa prin invidia sau ura cuiva. Alta explicatie n-am gasit. Dar cert este ca exista, si dovada cea mai buna este ca deochiul este amintit si in rugaciunile Bisericii.
Descantecul insa pt.deochi este altceva. E si malefic si inutil. „Tatal nostru” rezolva problema rapid. Se spune de mai multe ori nu neaparat ca numarul conteaza, ci repetarea rugaciunii. Pana la urma si „Doamne Iisuse” se spune de cate ori poti. Dupa argumentul din articol ar fi suficient sa-l spunem doar o data.
Iar cu frecarea mainii este altceva (frate Claudiu, se vede ca n-ai copilarit pe la tara). Frecarea mainii pe partea superioara, de la incheietura incolo, se numeste „tras de aplecate”. Nu e nimic necurat, e un fel de masaj foarte eficient in cazul unor indigestii (cred). Atunci cand ti se „apleaca” de la ceva gras sau mancat in sila. Stiu senzatia,nu pot preciza f.exact diagnosticul medical.
Alte babisme mai stii ? 🙂
Viorel
septembrie 15, 2009 @ 12:17 am
Un articol f. binevenit dar „subtire”. Deochiul exista, este o lucrare demonica, facuta prin intermediul unor persoane care nu au nimic comun cu Dumnezeu. Unii dintre acestia merg si la biserica. Am simtit acum cativa ani asupra mea aceasta lucrare si pot spune ca am si vazut-o. Eram deja avizat asupra faptului ca acea persoana(care a venit la mine in casa) avea „calitatea” de a deochia, o facuse cu cateva zile inainte asupra catorva rude de ale mele. Cateva zile nu m-am simtit deloc „confortabil”. Cert e ca harul lui Dumnezeu m-a ocrotit. Neplacerile au slabit in timp datorita canonului de rugaciune care aveam datoria sa-l indeplinesc zilnic oricum. Cert este ca el se „lipeste bine” de cei care asemenea „deochiantului” nu au legatura vie cu Dumnezeu. Cred ca mie Bunul Dumnezeu mi-a facut ca si cu alte ocazii, o demonstratie. Partea a doua- descantecul- este vrajitorie. Explicatii limpezi in aceasta privinta am citit in cartea scrisa de un parinte Arhimandrit grec, unde acesta arata toata tarasenia. Practic spurcatul face lucrarea deochiului asupra cuiva si apoi ii insufla gand ca trebuie sa mearga sa se descante. Evident la un „slujitor” de-al lui. Facand asa persoana are la catastif si mentiunea „mers la vrajitor”. O arma infailibila impotriva deochiului este ata rosie legata in jurul mainii (de preferinta la stanga pe partea cu incornoratul). Cei care merg la Biserica nu se poate sa nu fi observat afluxul de mamici cu prunci in brate, venite sa-si impartaseasca odraslele. Nu stiu Tatal Nostru, Crezul sau cum ca Sfacnta Cruce cu care te insemni trebuie sa fie CANONICA, adica dreapta, corect facuta. Stiu o regula de fier si o respecta cu sfintanie: pruncul trebuie protejat de deochi, cutremur de pamant si razboi atomic. Pentru aceasta,isi doteaza odraslele cu obiectul susamintit. Din 10 prunci adusi la Sf. Impartasanie cel putin 7 au in dotare ata rosie. Si mamicile vin cu ei, in fata Sf. Potir. Sa nu incercati sa spuneti vreuneia cum ca nu-i bine, in cel mai fericit caz veti fi priviti ca niste idioti care nus’ ce cauta pe acolo. Imi cer iertare pentru cuvant dar vorbesc din proprie experienta. Si nu va imaginati ca aceste lucruri se intampla prin nus’ce capat de sat, ci in municipii, resedinte de judet precum Galatiul. Si tot vazand an dupa an fenomenul, intrebandu-ne(mai multi deci) de ce preotul nu-i intoarce de la Sf. Potir ca sa-si dea mai intai ata rosie jos, mi-am luat inima’n dinti si am pus aceasta intrebare unuia din parintii de la parohia noastra. Cand eram in satul cutare am facut precum intrebi-imi zice-am trimis-o pe mama sa dezlege mai intai ata de la mana copilului. A plecat si nu am mai vazut-o niciodata. Ce vina avea copilui? Deci iata! Cum spunea Parintele Cleopa: dracu invata pe babe si babele pe oameni!
Emi
februarie 8, 2010 @ 3:45 pm
Da,sunt de acord cu voi…E adevarat.
Angela
martie 19, 2010 @ 5:51 pm
Replica pentru Viorel
Dupa cum spui, reiese ca nu ai copii,fiindca daca ai fi avut si acestia ar fi trecut printr-o situatie fizica/fiziologica de neinteles nu ai fi luat in deras faptul ca mamicile isi protejeaza bebelusii.
Iti spun asta fiindca eu personal nu inteleg de ce din 3 perioade de sarcina 2 sau intrerupt brusc si una dupa ce am nascut ,bebelusul a murit subit(clinic sanatos).Pe viitor mi-e teama si stau si ma gandesc ,daca pana la urma as reusi sa nasc un copil ,ce ar trebui sa fac sa-l protejez ,ca-ti spun eu pana la Dumnezeu te manaca sfintii.
admin
martie 19, 2010 @ 6:03 pm
Angela, intelegem ca ai trecut prin incercari grele, si numai Dumnezeu stie ce este in sufletul tau. Dar sa stii ca Viorel este parinte, si inca unul trecut prin multe greutati, deci vorbeste din experienta. Dar oricum ar fi, niciodata nu ne putem proteja copiii cu descantece, cu deochiuri, si cu ata rosie la mana, ci doar sa avem iluzia ca ne aparam copiii cu astfel de lucruri, pentru ca de rele ne apara doar Dumnezeu. Iar pentru asta nu este nevoie decat sa-l rugam, sa-l ascultam si sa ne predam in voia Sa.
Ana
martie 19, 2010 @ 7:46 pm
Viorel @ „Cert este ca el se “lipeste bine” de cei care asemenea “deochiantului” nu au legatura vie cu Dumnezeu”.
Ma bucur ca ai scris asta pentru ca frica de deochi exista. Un parinte spunea ca toate vrajitoriile astea (caci asta este descantecul), nu se prind de cel care este intr-o stransa legatura cu biserica prin spovedanie, mersul la biserica, rugaciuni etc.
Nu-mi mai aduc aminte daca si eu am pus ata rosie la primul copilas. In orice caz stiu ca erau multe rude care spuneau ca musai trebuie copilul sa aiba ceva rosu pe el. Vedeti ca si ata care se pune in gaura ptr cercei este tot rosie.
Ptr ca am vorbit de cercei, cu toate ca este off topic, as ruga mult parintii sa se gandeasca adanc inainte de a face gauri in urechi fetitelor. E un obicei pagan adoptat de noi crestinii.
Anesti
martie 19, 2010 @ 9:09 pm
Ata rosie pusa la mana copilului este o reminiscenta din perioada romana, cand copiilor li se puneau la mana amulete speciale, protectoare, in numele anumitor zei ce ar fi protejat pruncii de duhuri demonice, malefice si in timp a ramas doar aceasta ata de culoare rosie, obicei pastrat pana in timpurile noastre,la fel ca multe alte reminiscente daco-romane care predomina de obicei la inmormantare…Insa pentru a nu fi iar acuzat de „pareri false” imi permit sa recomand cartile Pr. acad. Florian Marian Simeon, in special „Nascerea la romani”, prima editie din 1892, precum si cartea d-nei Niculita-Voronca, Elena – „Datinile si credintele poporului roman”, edit. Polirom, 1998, 2 volume.
Sanatate si numai bine!
Viorel A
martie 21, 2010 @ 2:28 am
@Angela
Intre timp Viorel a devenit ViorelA.
Am stat mult timp im cumpana inainte de a face aceasta postare asta pentru ca am hotarat a ma abtine. Am constatat ca datul cu parerea nu este ziditor duhovniceste mai ales ca deseori duce la discutii in contradictoriu si sterile pe deasupra. Eu inteleg situatia ta deoarece am trecut prin ea. Nu ca mama ci ca tata, evident. Prima sarcina a sotiei s-a pierdut, a urmat a doua cu aceeasi soarta si in cele din urma a treia care cu greu a fost dusa la sfarsit dar numai pe jumatate. Adica au fost gemeni, baiat si fata iar fata a trait doar sase zile. In momentul de fata am trei copii si doua nepotele. Pana acum vreo 15 ani, gandeam ca si tine ca pana la Dumnezeu te mananca sfintii ba mai mult cele mai spumoase bancuri si injuraturi ce ieseau din gura mea (si ieseau suvoi)erau cele cu si despre Dumnezeu, biserica si preoti. Nu eram cununat cu sotia mea in biserica si asa am facut trei copii. Cand am cunoscut pe Dumnezeu, am realizat starea in care ma aflam. Am hotarat sa ma cunun in cel mai scurt timp pentru a nu mai trai in pacat cu sotia si pentru a avea binecuvantarea divina. Am mers la biserica cu trei copii mari dupa mine si am primit Taina Cununiei. Constient insa, stiam ce fac de aceasta data. Acum cand aud pe cineva vorbind urat despre cele sfinte, parca mi-ar injura parintii. Dar incerc sa ma abtin amintindu-mi ca si eu am fost in aceeasi stare de moarte duhovniceasca. Asa ca draga Angela, daca vrei copii sanatosi, vindeca-te mai intai tu. De necredinta. Este foarte simplu. Mergi duminica la slujba la biserica. Pur si simplu. Nu trebuie sa stii teologie, asta te va invata Dumnezeu. Mergi si stai si asculta slujba, incercand sa intelegi dupa putinta. Apoi va trebui sa te spovedesti. Fara de asta nu se poate. Daca nu treci prin „usa” asta, poti sa-ti aduci si patul in biserica si sa dormi acolo ca nu ai facut nimic. Ce-i aia Spovedanie, tot mergand la biserica afli. Atunci vei afla adevarul despre deochi, despre lucrarea inselatoare a duhurilor rele (de care nimeni nu se poate feri fara ajutorul lui Dumnezeu). Ce sa-ti mai spun? Mergi si te convinge singura. Doamne ajuta!
Guest
iulie 9, 2010 @ 12:18 pm
Multumesc pentru acest articol… 😀 chiar nu stiam ca deochiul este un pacat!Si mai ales un pacat mare!La mine in familie de obicei se practica deochiul si chiar si eu mai spuneam cateodata „formula” de descant!
Chiar interesant articolul!
Laura-optimista
iulie 9, 2010 @ 12:56 pm
Doamne, păzeşte-ne!
Cu riscul de a fi considerată exagerată sau naivă, vă mărturisesc sincer că mă tem foarte mult de aceste practici necreştine: magie, descântece, spiritism şi alte practici ezoteriice. În istoria Bisericii noastre, există numeroase cazuri de persoane, care au practicat magia/vrăjitoria(albă, sau neagră, este la fel de grav), sau au avut încredere în vrăjitori şi pseudotaumaturgi. Aceste persoane au suportat cumplita consecinţă a păcatului lor: pierderea comuniunii cu Hristos. În plus, dacă cineva conlucrează(chiar şi din curiozitate, sau într-o situaţie critică) cu vrăjmaşul mântuirii noastre, riscă să piardă situaţia de sub control şi(Doamne fereşte!) să devină demonizat. Recent, am văzut un documentar pe Discovery(de fapt, mi l-a relatat cineva, care a urmărit) despre un nefericit din SUA care, în urma frecventării unor grupări dubioase, specializate în practici oculte, a ajuns într-o stare psihică tragică şi, fiind îndemnat să rostească o rugăciune, nu mai putea pronunţa numele Domnului Iisus Hristos. De aceea, nu-i de glumă cu aceste practici, ci este exact ca în cazul drogurilor: începi din curiozitate şi nu mai poţi scăpa! Desigur, în era noastră, în urma Jertfei Domnului nostru Iisus Hristos, diavolul nu mai are putere asupra oamenilor, aşa cum avea înainte de Răstignirea şi Învierea Domnului(vezi cazul demonizaţilor din ţinutul gadarenilor). În zilele noastre, dacă cineva a practicat astfel de păcate groaznice şi voieşte să se întoarcă la Domnul, poate, chiar dacă-i este mai dificil. Am această convingere, pentru că acel caz de la Discovery, pe care am încercat să vi-l relatez succint, a avut un final fericit, protagonistul reuşind să-L cheme pe Mântuitorul în ajutor şi să scape de sub stăpânirea tiranică a adversarului spiritual. Totuşi, noi, creştinii ortodocşi, NU trebuie să alergăm la astfel de amăgitori, nici măcar din curiozitate, pentru a nu risca să ne îndepărtăm de iubirea lui Hristos, iar dacă cineva săvârşeşte aceste păcate, ar trebui să se oprească imediat şi să se întoarcă la Hristos. Îmi cer scuze pentru aceste cuvinte destul de autoritare, dar mă sperie gândul că vreun creştin ar putea ajunge în situaţia de a nu mai putea rosti sfântul nume al Domnului Hristos.
Să nu fie aşa!
Laura-optimista
iulie 9, 2010 @ 1:37 pm
O completare la comentariul anterior
În privinţa amăgitorilor, care combină adevărurile de credinţă cu practicile anticreştine, există un exemplu în Sfânta Scriptură, din care reiese clar faptul că între Dumnezeu şi cel rău nu există niciun compromis, nicio înţelegere. Astfel, În Faptele Sfinţilor Apostoli(cred că în cap. 18), Sfântul Evanghelist Luca relatează faptul că, odată, Sfinţii Apostoli au fost întânpinaţi de o femeie care, având „duh pitonicesc”, ghicea. Aceasta, întâlnindu-i pe Apostoli, a început să strige în urma lor: „Aceşti oameni sunt robi ai Dumnezeului Celui preaînalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii”. Deşi acea ghicitoare L-a mărturisit pe Dumnezeu, Sfântul Apostol Pavel, „mâniindu-se”, a alungat duhul rău din ea, astfel încât să nu mai poată ghici niciodată. De aceea, un adevărat credincios nu se lasă înşelat de către aceia, care-L invocă pe Hristos, spun rugăciuni, aprind lumânări, sau folosesc alte practici ale Bisericii, spre a-şi justifica fărădelegile. Precum ne-a explicat Claudiu, între Dumnezeu şi credincioşi nu pot exista formule magice, ci doar relaţii interpersonale.
Hristos în mijlocul nostru!
Laura
vio
decembrie 11, 2010 @ 2:06 pm
oameni buni deochiul nu este vraja persoanele care au fost intrerupte o perioada de la tita apoi a supt iara-si sunt prsoane care deoache multe mamici nu spun la copi cind sunt mari ca a fost intors de la tita din diverse motive nu a mai avut mama lapte nu a mai vrut copilu etc spontan a reluat laptele,si persoanele cu ochii deschisi albastru si verzi la fel deoache dar asta nu ca sunt vrajitori,atunci cind privesti pe cineva cu drag la fel se intimpla .vrajile sunt acelea care le fac vrajitoarele cu diverse plante si altele.