Mărturii despre suferințele românilor din Basarabia (documentar)
Marți, 29 mai 2012, am fost împreună cu Dan la lansarea primei cărți din proiectul „Să nu ne răzbunați!” al Părintelui Moise de la Oașa, numită: „Mărturii despre suferințele românilor din Basarabia.” Cartea vine împreună cu un DVD care conține 3 documentare realizate de părintele Moise împreună cu echipa casei de productie Carter Films.
Atât cartea cât și filmele sunt excepționale, și vi le recomand cu mare drag, mai ales că prețul este unul infim: 12 lei (carte+dvd).
Pe mine documentarul văzut m-a impresionat până la lacrimi și din acest motiv am hotărât să-i cer permisiunea părintelui să-l public pe site. Deși cartea încă se lansează prin țară, părintele a fost de acord să publicăm doar unul din cele 3 documentare aflate pe DVD, și asta pentru că ține foarte mult la tineri și ar face orice pentru îndreptarea lor. În plus de asta, scopul proiectului nu este de a obține profit ci de a trezi conștiințele adormite în păcat ale românilor și în secundar de a-și acoperi costurile de tipărire, distribuție, editare, etc.
Filmul de mai jos este împărțit în două și expune dramele deportărilor masive de populație, făcute de regimul comunist în Basarabia. Oamenii au fost luați din casele lor și duși la mii de kiloemtri distanță, în Siberia, fără nimic, lăsând în urmă tot ce au agonisit de o viață. Aici e un nou început, plin de multă suferință, dar transfigurat de credința în Dumnezeu.
Ce veți vedea mai jos nu este un documentar ci o icoană, o liturghie, o cuminecare, o împărtășire din Harul lui Dumnezeu, pentru că oamenii povestesc tot ce au trăit, mereu din perspectiva relației cu Dumnezeu și raportând totul la El. Dulcele grai moldovenesc, vocile blânde ale femeilor bătrâne și mărturiile lor din inimă vă vor înduioșa inima până-n adâncurile ei cele mai sensibile.
Basarabia este pământ românesc! dar câți oameni din Moldova mai conștientizează asta? Persoanele din acest film vă vor confirma atât de frumos acest lucru. Limba, tradițiile și credința lor sunt aceeași cu cele ale bunicilor noștri, deși suntem despărțiți de o graniță care semnalează trecerea dintr-un stat în altul, dintr-o nație spre alta. Și totuși, este una și aceeași nație.
Claudiu Balan
mai 31, 2012 @ 10:24 pm
Vă recomand tuturor să rupeți 50 de minute din timpul vostru și să vă bucurați de o minune de documentar. O cascadă de har!
Vizionare plăcută!
Radu
mai 31, 2012 @ 11:44 pm
A fost și în Suceava lansarea cărții, cu vreo 3 săptămâni în urmă, dar din păcate nu am ajuns și eu. Acum regret. Într-adevăr, un documentar deosebit cu relatări tulburătoare!
Mulțumim pentru video!
SB
iunie 1, 2012 @ 12:39 pm
Să ne bucurăm de o minune de documentar ?? E într-adevăr o minune, dar nu e și o bucurie să-l privești, ci mai degrabă o trezire la realitate a conștiinței.
Cum am putea intra în posesia DVD-urilor ??
Albinuta
iunie 1, 2012 @ 1:23 pm
Doamne ajuta ,multumesc muuult de tot
Dan Tudorache
iunie 1, 2012 @ 1:37 pm
Intră pe această pagină Sandra și sună la numărul de telefon pe care îl găsești acolo: [url]http://sanunerazbunati.ro/index.php/shop[/url]
SB
iunie 1, 2012 @ 3:07 pm
Mulțumesc, Dan. Spune-mi te rog SB – e mai simplu 🙂
Totodată, ia uitați ce tocmai am găsit. O bilă albă pt președinte cu un asemenea discurs:
http://rapcea.ro/2012/06/01/cinste-lui-primul-preedinte-al-romaniei-care-condamna-crimele-i-deportarile-sovieticilor-impotriva-romanilor-deportati-in-kazahstan/
Ana
iunie 2, 2012 @ 4:00 pm
SB, am citit si eu din acel discurs si nu inteleg sensul. Acelasi presedinte ataca pe fata pe romanii care isi apara pamantul stramosesc cu pretul vietii si nu vor sa se inceapa forari la Rosia Montana. Acelasi presedinte vorbeste despre respect ptr inaintasi, ptr constiinta romaneasca ? El care incurajeaza vanzarea tarii bucatica cu bucatica indiferent de consecinte?
[i]”va asigur, dragi romani, de intregul meu respect si profunda admiratie pentru [b]taria cu care luptati sa va pastrati constiinta romaneasca si respectul fata de inaintasi[/b].”[/i]
Eminescu are raspuns la astfel de discursuri:
[i]E usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune insirand cuvinte goale ce din coada au sa sune…[/i]
Iertare fratilor, nu cred un cuvant din tot discursul. Cuvintele spuse de presedinte sunt cuvinte frumoase, insa nu le vad sustinerea in viata de zi cu zi:(.
Doamne ajuta
SB
iunie 2, 2012 @ 7:25 pm
Ana, ai perfectă dreptate !!! În nici un caz nu am vrut prin acel articol să-mi arăt admirația pt președintele țării, ci doar admirația față de acele cuvinte frumoase pe care le-a spus.
De bine, de rău, măcar a zis-o, spre deosebire de alții care, nici ei nu au fost mai buni neapărat, dar nici nu au zis despre acest lucru, despre suferința românilor din Basarabia, probabil dintr-o teamă protocolară…
Ovidiu
iunie 3, 2012 @ 3:28 pm
Noi tinerii si lumea din ziua de azi nu stim cu adevarat ce inseamna suferinta si necazurile. Consideram ca daca nu ne permitem ultimele „jucarii tehnologice” si daca nu ne permitem sa ne achizitionam ultimele produse de pe rafturi suntem necajiti si „batuti de soarta”.
Probabil ca nu vom mai retrai niciodata acele momente dramatice in care sa fim [b]deportati, luati si despartiti de familie si obligati sa ne lepadam de Hristos[/b] ca in anii ’40, dar acest lucru se intampla si astazi prin metode mult mai subtile (subtilitatea e, in zilele noastre, cuvantul de ordine, sau…de „noua ordine”)
Impresionanta povestea acelei batrane care a trecut prin nenumarate suferinte, fiind „invatata” sa se lepede de Hristos, pentru ca…nu exista Dumnezeu..iar noi ne lepadam de El aproape in fiecare zi, inconstienti fiind de acest lucru.
„[i]Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii![/i]”
SB
iunie 10, 2012 @ 4:31 pm
Am primit de la cineva 2 adrese impresionante:
Aici: http://www.jurnalul.ro/special/marius-oprea-ramasite-mircea-vulcanescu-613256.htm „Eu şi echipa mea, de câte ori găsim un cadavru, chemăm mai întâi un preot să facă slujbă, fiindcă suntem conştienţi că oamenii ăia au murit fără lumânare şi fără speranţă. În mod paradoxal, chiar dacă pare sumbru, de fiecare dată când găsim o victimă a comuniştilor devenim mai puternici, fiindcă ştim că ei, acolo unde se află, vor fi mulţumiţi că le aprindem o lumânare.”
Și aici:
http://www.youtube.com/watch?v=M7Lnrop9uD4