„Desăvârșiți și nedesăvârșiți în apropierea Sfintelor Taine” în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur
Sfântul Ioan Gură de Aur între multele teme teologice abordate în neobosita lucrare omiletică, vorbește, ca nimeni altul, despre modalitatea apropierii creștinilor de dumnezeiasca Împărtășanie.
Ca și astăzi, și atunci, existau mulți creștini care considerau împărtășirea, un dar oferit celor care au ajuns la un stadiu înaintat de desăvârșire, Sfintele daruri încununând oarecum efortul lor ascetic.Tuturor, deopotrivă, Sfântul Ioan arată în Omilia 14 la Evrei (PG. 63,132) că nu există o deosebire între cei desăvârșiți și cei nedesăvârșiți la primirea Sfintei Împărtășanii, ci numai o deosebire între cel cu conștiință curată sau în curs de curățire și cel ce nu o are astfel, cerând ca primul să se apropie ori de câte ori ar vrea, chiar și în fiecare zi, iar celălalt nici măcar o dată pe an.
Prin urmare deosebirea nu se face între cei păcătoși și cei curați, ci între cei hotărâți și cei indolenți. Aceasta întrucât, tot Sfântul Ioan Hrisostom se întreabă, oarecum retoric, în aceeași omilie: „Cine are nevoie de medic? Oare nu cei ce suferă rău? Oare nu mai degrabă celor nedesăvârșiți care sunt mâncați de multe ori, ca să nu spun neîncetat, înăuntrul lor ca de un șarpe de irascibilitatea care locuiește în ei. Tuturor acestora li se poruncește să bea ca antidot spre uciderea șarpelui ascuns înăuntrul lor Sângele cel de viață făcător al Domnului.”
Nu desăvârșirea sau nedesăvârșirea vieții atrage după sine dreptul de a primi sau de a nu primi Trupul și Sângele lui Hristos, ci dorința neîncetată a omului de a lucra împreună cu Hristos la actul mântuirii lui. Dacă, potrivit Sfântului Chiril al Alexandriei, celor desăvârșiți împărtășirea dumnezeieștilor Taine le „pune urcușuri în inimă” (Ps. 83, 6) și-i duce din slavă în slavă și din putere în putere, iar celor nedesăvârșiți și împătimiți le dă o slăbire și o ușurare a tiraniei patimilor care îi bântuie, atunci împărtășirea neîncetată a Tainelor va fi necesară mai degrabă pentru cei nedesăvârșiți, ca și aceștia (cei nedesăvârșiți) să ajungă la starea celor dasăvârșiți (Ef.4.13 Cf. Comentariu la Ioan IV, cap. 2. PG. 73, 580). Cu alte cuvinte, atunci când omul are foame și sete de Dumnezeu și hotărâre pentru unirea cu El, atunci împărtășirea Sfintelor Taine i se face sprijin și ajutor în starea pe care a dobândit-o.
Prin urmare, așa cum desăvârșirea nu e de nici un folos desăvârșitului care se apropie cu idolență, tot așa, dimpotrivă, nedesăvârșirea nu vatămă sau nu împiedică cu nimic pe cel nedesăvârșit care se apropie cu râvnă (înflăcărare). Deci, singură indolența ne face vinovați și nevrednici, pe fiecare după măsura nepăsării lui (Mt. 18,24). Pe unii ca aceștia, care fac din nepăsare motiv de „evlavie”, Sfântul Ioan Gură de Aur se mânie aspru spunând: „Degeaba e jertfa de fiecare zi, degeaba stau în jurul jertfelnicului, dacă nu se împărtășește nimeni” și iarăși „tot cel ce nu se împărtășește stă cu nerușinare și indolență […]. De aceea nu putem acuza neputința; nu putem acuza firea, ci numai nepăsarea ne face nevrednici (Omilia 3 la Efeseni, PG. 62, 28-30).
Ca să rămânem doar la câteva texte ale Sfântului Ioan Gură de Aur cu privire la folosul primirii continue a Sfintei Euharistii, închiem doar cu textul integral din Omilia 14 la Evrei (PG. 63, 132), care rezumă, oarecummodul și scopul apropierii creștinilor de Sfintele și dumnezeieștile Taine:
„Pe care dintre cei ce se apropie îi voi lăuda? Pe cei ce vin odată? Pe cei ce vin de mai multe ori? Pe cei ce vin de puține ori? Nici pe cei ce vin odată, nici pe cei ce vin de multe ori, nici pe cei ce vin de puține ori, ci pe cei ce vin, cu o viață și o conștiință curată sau curățită; cei care vin așa să se apropie pururea, cei ce nu sunt așa nici măcar o singură dată”.
Gheorghe Butuc
