Desfiinţarea treptată a familiei. Episodul I.
Disponibilitatea de a călători în interes de serviciu
Dacă plăgile desfrânării, concubinajului şi ale adulterului nu erau destule pentru desfiinţarea unităţii familiei, iată că astăzi a aparut o boală şi mai grea, pentru că e subtilă şi „justificată” cu argumentele binelui şi sacrificiului de sine.
Marile companii multinaţionale promovează distribuţia forţei de munca pe plan internaţional, plecatul în Italia, Norvegia, Anglia, Spania, Danemarca la specializări, schimburi de experienţă şi alte practici de destrămare a familiei.
Ca să înţelegem de ce fac asta trebuie să pornim de la lucruri elementare. Companiile multinaţionalele sunt societăţi comerciale care urmaresc, ca orice altă societate profitul, maximizarea profitului. În planurile unei companii nu există conceptul de familie ci acela de team-building, nu se respectă sărbătorile şi ziua duminicii ci termenele de finalizare ale proiectelor, nu interesează responsabilităţile de mamă, soţ, sotie pentru că sunt chiar piedici împotriva dezvoltării firmei la care lucrezi.
Marile firme vor ca tu să nu ai „obligaţii personale”, obligaţii personale care sunt alcătuite din soţ, soţie, copii, părinţi, adică tot ce e mai drag şi mai de preţ pe lume. Dacă înainte erau puţine familiile în care soţul plecă în delegatie prin ţară, iar soţia stătea grijulie o zi întreagă până la întoarcerea soţului, iată ca acum chiar şi soţia pleacă 2-3 luni pe an (cel puţin) în afara ţării, pentru diferite motive care mai de care mai „întemeiate”:
-
„m-a fortat şeful”
-
„s-a ivit oportunitatea şi nu o puteam refuza pentru că aşa o să plătim mai repede ratele la casă”
-
„facem un sacrificiu acum la tinereţe ca să avem mai târziu tot ce trebuie”
-
„vreau să asigur un trai fără lipsuri copilului meu”
„m-a fortat şeful”
„s-a ivit oportunitatea şi nu o puteam refuza pentru că aşa o să plătim mai repede ratele la casă”
„facem un sacrificiu acum la tinereţe ca să avem mai târziu tot ce trebuie”
„vreau să asigur un trai fără lipsuri copilului meu”
Acum nu se mai cheamă ca îţi părăseşti familia pentru servici ci este chiar o calitate de CV care se numeşte draguţ „disponibilitate de serviciu”.
Diavolul vânează şi mai însetat soţii atunci când sunt departe unul de altul pentru o perioadă mare de timp. Aşa se cuibăresc uşor, uşor isptitele geloziei, neîncrederii, indiferenţei în sufletul nostru care mai tarziu işi arată consecinţele asupra familiei. Aşa se raceste dragostea dintre soţi…”ca să avem şi noi de toate.”
Bucuria cea mare este de a sta împreună cu familia mereu, şi când e bine şi când e mai puţin bine, şi când ai bani şi când n-ai bani.
Nu trăiesc ca să muncesc ci trăiesc ca să iubesc. Trăiesc să stau mereu împreună cu cei dragi. Nu vreau să pierd luni şi ani din viaţa mea departe de familie ca pe viitor să „ne fie bine”. Binele e mereu împreună. Cred cu putere că dacă-i cer ajutorul lui Dumnezeu, stând mereu în familie, vom avea ce ne trebuie şi nu vom duce lipsă de nimic.
Nici marele apostol Pavel al lui Dumnezeu nu recomandă despărţirea soţilor, decât pentru o perioadă pentru rugăciune:
Şi iarăşi spune:
„Totuşi, nici femeia fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, în Domnul.”
(Balan Claudiu)
flinutz
noiembrie 25, 2008 @ 3:14 pm
Cu partea 2 si partea 3 a acestei teme sunt de acord, cu toate ca exagerati putin si acolo…
Eu am fost in team-building si cu sotia (de 2 ori).
De asemenea, am fost si fara ea. Pentru ca am fost nevoit, desigur. Si a fost si ea in team buildinguri si la „Christmas Party” si la alte party-uri fara mine.
Bineinteles, nu ne-a facut placere nici unuia, nici altuia, dar am constatat cat de dor ne-a fost unuia de celalalt. Am constatat ca nu poti sa te bucuri deplin cand esti fara cealalta jumatate.
Si disponibilitatea de a calatori in interes de serviciu o privesc la fel. Dar cred ca Dvs. ati exagerat aici. Ati facut o tragedie din faptul ca cineva trebuie sa calatoreasca in interes de serviciu cateva zile si sta, astfel, departe de familie. Aceasta poate fi o atitudine vatamatoare, pentru ca nu trebuie sa ne alarmam chiar asa, cu o exceptie: cand ne este teama de noi.
Nu ma laud, dar nu imi e teama sa fac o deplasare in interes de serviciu. Am si facut, si eu, si sotia. Si ce presupuneti, cand firma te trimite in alta localitate sau in alta tara pentru a verifica ceva, pentru a invata ceva, pentru a ajuta, sa refuzam?? Sau daca Dvs ati fi manager si un angajat e nevoie sa se deplaseze in alta localitate, il trimiteti impreuna cu sotia (rezervati 2 bilete de avion, platiti masa pentru 2 persoane, camera dubla etc.)??
Consider ca astfel de atitudini (ca cea din articolul de mai sus) atrag parerile gresite ale unora la adresa noastra si chiar a ortodoxiei: habotnici, fricosi, obsedati de superstitii, inchistati, invechiti etc. Si avem si noi vina noastra…
flinutz
noiembrie 25, 2008 @ 3:36 pm
Cat despre citatul „Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă.” – sunt sigur ca stiti ca nu se refera direct la deplasari, ci la relatiile intime. Legatura cu deplasarile poate exista, dar nu e putin fortata?
Balan Claudiu
noiembrie 25, 2008 @ 5:01 pm
Da ai dreptate, articolul are si o tenta putin extremista. Ideea articolului a venit discutând cu un prieten de al meu despre Şantierul Naval Damen din Galaţi care a început să trimită angajaţii (să-i detaşeze) să muncească în Olanda şi-n alte ţări câteva luni, asta pentru început. Pe viitor vrând probabil să-i trimită pentru un an sau chiar mai mult. Şi nu e vorba de unul sau doi angajaţi ci de mult mai mulţi.
Ne cerem scuze că am lăsat o impresie greşită în articol. Noi am vrut să atragem atenţia asupra trainingurilor de 2-3 luni şi asupra detaşărilor cu serviciul în altă ţară sau în alt oraş.
Nu se pune problema unor plecări de câteva zile, deşi dacă aceste plecări sunt săptămânale pot afecta familia.
Dan
noiembrie 26, 2008 @ 8:19 am
Flinutz, cred ca ai inteles totusi lucrurile un pic in termeni exagerati. In primul rand nu este vorba de plecat cateva zile din tara (aceasta a fost doar o introducere la articol). Cred ca atunci cand firma are neaparata nevoie, oricine poate sa faca concesia de a pleca in delegatie, oricant de „casnic” ar fi. Aici este vorba de un fenomen care a luat amploare de cativa ani si care, consider ca este in detrimentul familiei. Eu unul nu consider normal ca unul din parinti sa fie plecat cel putin 3 luni pe an, in fiecare an, si mai ales cand mai au si copii si nu le lipseste nimic din punct de vedere material. Crede-ma ca am foarte multe exemple in jur de genul acesta…si pe zi ce trece aud si mai multe. Din motive lesne de inteles nu pot da exemple detaliate dar am vazut familii in care sotii lucreaza in localitati diferite si se vad (din cauza distantei) la sfarsit de saptamana…asta ani de zile. Ti se pare normal?…ca mie nu. Cunosc si multe familii de tineri care sunt prinsi in plasa de a fi „obligati” de firma sa tot plece afara cate 2-3 luni in afara, apoi nu ajung bine acasa ca sunt trimisi inapoi. Iar cu „Christmas Party-urile” sa stii ca nu toata lumea are reactia ta, care de altfel a fost foarte fireasca (sa-ti fie dor de sotia ta) . Nu toti au putere de infranare, unii sunt mai slabi de ingeri, iar aceste episoade repetate duc la lucruri nu tocmai ortodoxe (ca si nepotrivirea acestor petreceri tocmai in post …si celelalte aspecte discutate in articolul respectiv)
Din comentariile pe care le-ai lasat am tras concluzia ca esti un baiat echilibrat, care cauta sa vada lucrurile asa cum sunt, si pentru ca eu caut aceleasi lucru, spune-mi te rog daca punctul meu de vedere este gresit. Astept raspuns! 🙂
flinutz
noiembrie 26, 2008 @ 11:26 am
Cu plecarile de cateva luni, e o problema, intr-adevar. Pentru ca oricat de echilibrat ai fi, ispita tot vine. Si daca vine in momente de lipsa de rugaciune, e chiar foarte periculos. Trebuie, deci, multa atentie si rugaciune. Eu cred ca atunci cand esti departe atata timp, fara familie, trebuie ca dragostea pentru sot/sotie sa o mentii mai ales prin rugaciune. Pentru ca altfel, oricat ai crede ca iubesti, fara Dumnezeu nu poti iubi.
Coborand, insa, in planul terestru, cred ca atunci cand cuiva i se face propunerea unei astfel de plecari, de cateva luni, n-ar trebui sa se alarmeze. Ci ar trebui sa cantareasca bine ce-l asteapta (si cred ca asta o fac toti) si in cazul in care isi dau acordul sa plece, sa multumeasca Domnului pentru toate: pentru slujba pe care o au, pentru sot/sotie, pentru copiii sanatosi, parinti etc. Nu stiu cati multumesc Domnului pentru toate acestea, cat si pentru ca ii asteapta o lupta din care vor iesi biruitori.
@Dan, spui ca nu consideri „normal ca unul din parinti sa fie plecat cel putin 3 luni pe an, in fiecare an, si mai ales cand mai au si copii si nu le lipseste nimic din punct de vedere material” – ce inseamna ca nu le lipseste nimic dpv material, ca au acum, in prezent? Dar cum ramane cu ziua de maine?
Eu zic ca toate acestea sunt „menite” sa ne caleasca, sa ne pregateasca pentru viitor, pentru cele ce vor urma. Avem atatea decizii de luat in necunostinta de cauza, sau intr-o cunostinta superficiala, incat doar nadajdea in purtarea de grija a Lui Dumnezeu ne da increderea unei decizii bune (vezi vaccinurile…).
Cat despre party-urile de Craciun, cred ca nu trebuiesc neaparat evitate, pentru ca iti pot influienta jobul, modul in care esti vazut la serviciu, de catre sefi si colegi etc.. As vrea sa spun ca se poate merge la un party dintr-asta (daca n-ai incotro) si manca mancare de post. Poti sa fii acolo si fara sa te urci pe masa, fara sa faci trenuletul etc. Doar traim intr-o comunitate si comunitatea are nevoie de noi, cum si noi avem de ceilalti.
Cu foarte mare legatura cu subiectul – un rol extrem de important il are duhovnicul nostru (dohovnicul familiei) – cati dintre noi il consultam cand avem de luat astfel de decizii?
Dan
noiembrie 26, 2008 @ 2:07 pm
Foarte bine ai spus flinutz ca atunci cand esti departe de sot/sotie, trebuie sa mentii dragostea mai ales prin rugaciune. Dar ce pacat ca nu toti gandesc asa. Ba mai mult, majoritatea celor care pleaca se racesc de familie fara sa bage de seama macar. Si asa apar cu timpul divorturile, relatiile extraconjugale, neglijarea educatiei copiilor si altele. In acest sens las cateva linkuri sa vada si alti cititori ca problema aceasta este la nivel cel putin local, daca nu si national:
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/393818/Euronavetistii-campioni-la-divorturi/
http://www.bzi.ro/Vara-se-dubleaza-numarul-divorturilor-A27199.html
http://www.avantaje.ro/index.php?a=2797&p=2
http://olimpiada.wordpress.com/2007/11/29/munca-peste-hotare-destrama-familii/
Pentru nelamurirea legata de a nu-ti lipsi nimic din punct de vedere material ma refer la cei care au casa lor, ba chiar si masina, nu au datorii nicaieri si totusi pleaca, se separa, in detrimentul familiei. Iar pentru ziua de maine iti las cuvintele Mantuitorului: „Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?
Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.
Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Ev. Matei 6: 31-33).
Intrebarea de la finalul ultimei tale postari este foarte pertinenta…chiar asa: „Cati ne consultam duhovnicul cand avem de luat decizii delicate care privesc familia”?
flinutz
noiembrie 26, 2008 @ 7:53 pm
Dan, faptul ca avem ASTAZI cele necesare e foarte bine, dar faptul ca avem acel text din Sfanta Evanghelie nu ne indreptateste sa-l luam si sa-l interpretam in mod singular, rupt de context si de realitatile cotidiene.
Sa nu-mi spui ca daca tu, de exemplu marinar fiind, ai casa, masina si ce pune pe masa astazi si pentru inca o luna, pentru un an de acum inainte, asta inseamna ca daca trebuie sa pleci iarasi pe vapor vei refuza, aducand ca pretext textul din Sf. Evanghelie… Sa fim seriosi!
Tot asa, oricare, de ce sa-si mai faca griji pentru ziua de maine cand citeste cu ochii lui ca nu trebuie sa ducem grija zilei de maine?? Va trai sub cerul liber?
Asa inteleg sectarii textele biblice, rupandu-le de Sf. Traditie, de realitate, de tot…
Continui sa sustin faptul ca atunci cand apar astfel de „cerinte” din partea angajatorului, ele trebuiesc cantarite bine atat in familie, cat si cu duhovnicul. Trebuie sa primim toate acestea cu demnitate, cu curaj. Si apoi nu trebuie sa lipseasca rugaciunea, ascultarea de duhovnic si atentia la ganduri si fapte.
Razboi întru Cuvânt » In
noiembrie 26, 2008 @ 10:31 pm
[…] Desfiinţarea treptată a familiei. Episodul I […]
florinm
mai 11, 2009 @ 8:55 pm
Mai baieti, cand ai serviciu e altceva. Cand ai familie, copii e cu totul altfel decat cand esti intretinut de parinti sau cand esti de bani gata.
La urma urmei, pentru ce muncesti, ca sa dai dupa aia banii pe medicamente? Pentru ca daca stai si muncesti pana la 9-10 seara, zilnic, ajungi in spital. Eu, unul, nu vreau asa ceva. O spun pentru ca trec prin asta. Si credeti-ma, afecteaza si familia.
Cine are grija de noi? Nu Dumnezeu? Credeti ca e asa de greu sa renunti a avea o masina, sa renunti a avea o plasma sau nush ce combina audio, frigorifica etc.? Poti reduce cheltuielile, poti cauta un serviciu care sa-ti permita sa ai si timp pentru familie.
Ia ganditi-va, ce fac copiii vostri cat timp voi si sotiile sunteti la munca pana seara tarziu? OK, pentru un timp, scurt, nu-i mare bai, dar dupa aia? Copiii au nevoie de parinti, mai ales de mama, dar si de tata…
Claudiu
mai 11, 2009 @ 9:29 pm
Bisericile protestante care se implica in viata sectarilor o fac din interese financiare foarte mari. Sectarii care ofera un apartament gratis unei familii sarace vor sa scoate ochii unei intregi comunitati si sa-i momeasca cu astfel de ajutoare, dar pe viitor le vor cere 10% din veniturile lunare. Si ganditi-va ca 10% inseamna f mult cand unii sunt patroni de firme.
Protestantii nu fac prozelitism din dragoste, stati linistiti.