Despre alcool cu monahii John Marler şi Andrew Wermuth

O altă evadare din realitate care trece neobservată în această lume a plăcerilor este alcoolul, în lumea contemporană de cultivare şi căutare continuă a plăcerii, alcoolul e amorţire a maselor şi autodistrugere a celor lipsiţi de minte. Alături de televiziune, alcoolul este modul cel mai obişnuit de a evita problema adevărului. In fuga lui continuă de a evita cercetarea propriei conştiinţe, omul va folosi orice mijloace de evadare, inclusiv consumul de alcool.

Golul său lăuntric e temporar umplut de euforia simţită în trup datorită alcoolului, şi astfel el uită de acea pustiire lăuntrică pe care o poartă cu sine. Băutura, ca evadare şi plăcere socială, e un „ideal” care a fost mult lăudat şi ridicat în slăvi; e ceva la modă. Oamenii vorbesc despre berea, vinul sau lichiorul lor favorit ca despre propria lor identitate. Un exemplu clasic este „prietenia” prezentată de reclamele publicitare pentru băuturile alcoolice. Omul contemporan, lipsit de rădăcini, este prins cu uşurinţă în ghearele acestora, şi sufletul său pustiit devine robul „spiritului vremurilor”, spirit care e stăpânit de o lăcomie diavolească. De aceea, sexul e întotdeauna folosit pentru a vinde alcoolul. Fără sex, cealaltă imagine falsă e respinsă, ca şi ideea că adevărata prietenie şi „timpurile bune” sunt în strânsă legătură cu băutura. E aproape cu neputinţă să evadezi din faţa imaginilor reclamelor. Chiar dacă suntem pe deplin conştienţi de faptul că sistemul vrea să ne vândă o iluzie, minţile noastre rămân totuşi corupte la nivel subliminal.

Fiind o epidemie socială, alcoolul e distracţia favorită a omului pentru a evita cele mai serioase probleme: Care e scopul vieţii ? Ce e dincolo de moarte? Stăpânitoarea patimă a lăcomiei a impus idealul roman, păgân, de împlinire a plăcerii în arena mass-media. Fericitul Augustin scria în secolul al IV-lea: „Un singur ţel îi uneşte pe toţi oamenii: fericirea efemeră pe pământ, şi prin tot ceea ce fac urmăresc acest scop, chiar dacă în strădaniile lor nenumărate şi felurite de a-1 atinge se rostogolesc şi se prăbuşesc precum valurile mării”. Deznodământul acestei epidemii este tragic. Alcoolismul este o fiară care înghite bărbaţi, femei şi copii şi pare că un demon pune stăpânire pe sufletul omului spre a distruge familii întregi, în strânsoarea chingilor acestei bestii, personalitatea celui ce i-a căzut victimă e sfâşiată în două. Se apără pe sine printr-o continuă negare. îi ocărăşte pe toţi cei care îl înfruntă, după care, fidelă naturii sale, se retrage încet în gaura sa.

Pagubele aduse de alcoolism sunt cu neputinţă de evaluat. Cum poate fi cântărit sângele milioanelor de oameni care au murit în accidente de maşină din pricina alcoolului? Cum pot fi numărate lacrimile copiilor care au fost victime ale alcoolismului ? Violenţa, agresarea sexuală a copiilor, divorţurile şi copiii orfani sunt consecinţe ale alcoolismului. Fostul capriciu a devenit obişnuinţă, iar acum e robie. Ceea ce începe cu râs sfârşeşte în plâns.

(Extras din cartea „Tinerii vremurilor de pe urmă”)