Despre folosul duhovnicesc al istoriei

Ioana: Care este motivaţia corectă pentru studiul istoriei? Si cum trebuie ea predată şi învatata?

Ioan: La aceste întrebari ne răspunde Sfântul Ioan din Kronstadt în cartea sa, Liturghia — Cerul pe pâmânt- „Istoria Bisericii nu trebuie să fie o simplă însiruire de fapte, ci o şcoală a dogmelor şi tuturor virtuţilor creştine pentru tinerii invatacei şi pentru toate vârstele, din care să învatam: rugăciunea, credinţa, nădejdea, iubirea, răbdarea, curajul, smerenia, supunerea faţă de Providenţă, înfrânarea, curăţia, neprihănirea, ascultarea etc. Ea trebuie să demaşte moravurile societăţii de astăzi, să ne apere de viciile ei. Tinerii, dar şi vârstnicii, trebuie să vadă în ea ca într-o oglinda fie neajunsurile, fie desăvârşirea la care au ajuns oamenii despre care se povesteşte în ea, pentru a nu se lua după exemplele proaste, ci a le urma pe cele bune.

Istoria Bisericii este o dovadă concretă, vie a răscumpărării neamului omenesc de către Răscumpărătorul, fagaduit înca primului om; o dovadă pe care o învedereaza faptele însele, persoanele, evenimentele, puterea dragostei creştine, bărbăţia şi tăria rămase neinfrânte în timpul chinurilor îndurate pentru credinţă; nenumăratele minuni, minunatele prefaceri săvârşite înlâuntrul creştinilor, tăgăduirea de sine a acestora, dispreţul faţă de toate desfătările şi frumuseţile lumii, faţă de toată slava şi bogăţia lumii. Credinţa creştină a odrăslit mulţime nenumarata de sfinţi, unii dintre ei recunoscuţi şi obşteşte proslăviţi, alţii rămaşi în taină şi cunoscuţi numai de Unul Dumnezeu”.

De ce studiem Istoria Bisericească? In primul rând, pentru a vedea lucrarea lui Dumnezeu în întreaga istorie şi a nădăjdui astfel în ajutorul dumnezeiesc.

In al doilea rând, pentru a dobândi comuniunea cu Sfintii. Nu putem fi in comuniune cu persoane pe care nu le cunoastem. Cu cât cunoastem mai bine vieţile Sfinţilor, cu atât mai multă evlavie avem faţă de dânşii.

În al treilea rând, pentru a urma exemplele bune şi a ne feri de cele rele. Cunoscând vieţile Sfinţilor dobândim râvna cea bună pentru mărturisirea ortodoxă.

În al patrulea rând, pentru a dobândi informaţii istorice necesare apărării dreptei credinţe.

În al cincilea rând, pentru a vedea cum s-au împlinit şi au rodit cuvintele Domnului din Sfânta Scriptură şi proorociile Sfintilor.

Studiem Istoria Bisericească pentru a vedea lucrarea lui Dumnezeu în întreaga istorie şi a nădăjdui astfel in ajutorul dumnezeiesc.

Atunci când arhiereul şi cei din eresul saducheilor au prins pe Sfintii Apostoli şi i-au aruncat în temniţă, un inger al Domnului, în timpul nopţii, a deschis uşile temniţei şi i-a slobozit.

În secolul al IV-lea, pe vremea nelegiuitului împarat Valens, a fost luata biserica din Niceea de la binecredincioşi şi dată ereticilor arieni. Atunci, Sfântul Vasile cel Mare, venind la biserică împreuna cu obştea binecredincioşilor şi apropiindu-se de uşă, a însemnat-o cu semnul Crucii de trei ori şi a zis : „Bine este cuvântat Dumnezeul creştinilor, totdeauna, acum şi pururea şi În vecii vecilor”. Şi glăsuind tot poporul „Amin!”, îndata s-a făcut cutremur şi au început a se sfarâma zăvoarele, s-au dezlegat peceţile şi s-a deschis uşa ca de furtună mare, şi s-a lovit uşa de zid. Iar mulţimea fără de număr de arieni, văzând acea minune, s-a lepădat de credinţa lor cea rea.

Tot în secolul al IV-lea, Sfântul împarat Constantin văzând pe cer o Cruce strălucitoare pe care scria «Prin acest semn vei învinge», a pornit la luptă împotriva rău credinciosului Maxentiu şi l-a biruit. Încredintat de ajutorul dumnezeiesc, fericitul Constantin a dat in anul 313, ca împarat al Romei, o hotărâre prin care a oprit prigonirea creştinilor şi a dat libertate dreptei credinţe. În secolul al XV-lea, la Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos, a facut Maica Domnului minune mare spre ocrotirea monahilor. Ca orânduiţi fiind de papa o mie de ostaşi la poarta mănăstirii, s-au aşezat strajă 500 de o parte, 500 de alta, ca atunci când vor ieşi monahii afară, să-i taie. Dar Maica Domnului le-a schimbat mintea lor, părându-li-se că cei din cealaltă ceată sunt monahi şi au început a se tâia între ei, până la ultimul şi le-au rămas oasele acolo.Şi până în zilele noastre face Dumnezeu minuni pentru preaputernicile mijlociri ale Maicii Domnului şi pentru rugâciunile sfinţilor.

Studiem Istoria Bisericească şi pentru a dobândi comuniunea cu Sfintii. Aflăm despre Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, cum s-a luptat el cu ereticii. Şi citind cinstitul său Acatist, grâïm către dânsul: „Doctorule si învatatorule, Parinte, tamaduieste patimile sufletelor si trupurilor noastre si ne invata cum sa ne păzim de smintelile ereticilor care si azi hulesc Biserica” (Icosul al V-lea). Aflăm despre Sfântul Mucenic Ioan Valahul, cum şi-a păstrat curăţia sufletească şi trupească, in ciuda tuturor ispitelor. Şi lăudând pe Dumnezeu Care l-a întârit, îi cântăm Sfântului unele ca acestea:

„Bucura-te, dar, viteazule marturisitor;

Bucura-te, cel ce ai gustat amarul asupririi pagânesti;

Bucura-te, ca ai ramas neclintit în hotarele credinţei;

Bucura-te, ca te împartasesti de lumina cea neînserata a împaratiei lui Hristos;

Bucura-te, faclie nestinsa din policandrul ceresc, cel cu mii de braţe al sfinţilor;

Bucura-te, rugător neadormit pentru sufletele noastre;

Bucura-te, cel ce pe cei gresiti îi aduci la pocainta;

Bucura-te, aducător de înviorare dubovniceasca;

Bucura-te, pavaza sigura a tinerilor eviaviosi;

Bucura-te, cumpana inteleapta a vârstnicilor cuviosi;

Bucura-te, ca si copiii te cinstesc dupa putere;

Bucura-te, ca nici trupul nu ţi-ai întinat, nici credinţa nu o ai lepadat;

Bucura-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

(Icosul al VII-lea)

Studiem Istoria Bisericească pentru a urma exemplele bune şi a le evita pe cele rele.

Sfinţii sunt modele de vieţuire ortodoxă. Cunoscând vietile Sfinţilor dobândim râvna cea bună pentru mărturisirea dreptei credinte.

Când Sfântul Sava Gotul a aflat că păgânul Atharid a dat poruncă să fie omorât, atunci el a strigat în bucuria Duhului Sfânt şi a zis: „Binecuvântat eşti, Doamne, şi preamărit este numele Tău, Iisuse, în veci. Amin. Căci Atharid s-a străpuns pe sine Însuşi cu moarte veşnică şi cu pierzare, iar pe mine mă trimite la viaţa cea pururea fiitoare, căci astfel ai binevoit întru robii Tăi, Doamne, Dumnezeul nostru”. Şi pe când îl duceau spre a fi înecat, pe tot drumul a mulţumit lui Dumnezeu cu bucurie, socotind ca suferinţele timpului de acum nu sunt vrednice de slava viitoare, care se va descoperi Sfinţilor. Iar când a fost adus la malul râului, cei ce-l ţineau au zis între ei: „Hai să eliberăm pe acest nevinovat, căci de unde va şti aceasta Atharid?” Dar fericitul Sava a zis către ei: „De ce vorbiţi desertaciuni şi nu indepliniti ceea ce vi s-a poruncit? Eu văd ceea ce voi nu puteţi vedea. Iată, de faţă stau în slavă cei ce au venit sa mă primească”. Atunci i-au pus un lemn greu peste gât şi l-au aruncat in adânc. Şi aşa a dobândit cununa muceniciei.

Sfintele Muceniţe surori Minodora, Mitrodora şi Nimfodora au mărturisit cu îndrâzneala, înaintea dregătorului pâgan, credinţa lor cea dreaptă în Hristos. Minodora a fost bătută crunt cu toiege şi, sfarâmându-i-se fluierele picioarelor [tibiile], a murit rugându-se lui Dumnezeu. Iar trupul ei a fost aruncat înaintea surorilor sale spre înfricoşare. Dar ele au rămas statornice în dreapta credinţă. Şi fiind sfarâmate cu unelte de fier, şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

În Istoria Bisericească aflăm şi exemple rele, de care trebuie să ne ferim. În Cronograful grecesc aflăm scris că in vremea sinodului eretic de la Ferrara-Florenţa, la Marea Lavră „s-au învoit şapte Proestoşi a liturghisi cu papa, carii până astăzi se află întregi afurisiţi, negri intr-o peşteră”. Aşa păţesc cei care îndrâznesc să slujească împreuna cu ereticii, batjocorind astfel Sfintele Canoane care poruncesc: „Episcopul, preotul sau diaconul care numai s-ar ruga cu ereticii, să se afurisească şi dacă l-ar primi să slujeascâ ca preot, să se caterisească”. (Canonul 45 al Sfinţilor Apostoli) Iar Sfântul Nicodim Aghioritul spune că papistaşii sunt eretici şi nu au nici Botez, nici preoţie.

Studiem Istoria Bisericească şi pentru a dobândi informaţiile istorice necesare apărării dreptei credinţe.

Aflăm despre minunile pe care le-a facut Dumnezeu pentru a pecetlui hotărârile Sfinţilor Părinţi de la Sfintele Sinoade Ecumenice, şi întelegem că Duhul Sfânt a grăit prin Sfintii Părinţi. De aceea, Sfintele Sinoade Ecumenice sunt infailibile, iar hulitorii care le defăimează vor pieri cumplit.

Sfintele Slujbe ale Bisericii mărturisesc faptul că Sfântul Duh a întelepţit pe Părinţi la Sfintele Sinoade: „Dă mie celui ce doresc acum a lăuda cu cântări al şaptelea Sinod, adunare a şapte daruri ale mântuitorului Duh, Care a intelepţit pe aceştia cu limbi de foc, şi toată limba cea vătămătoare şi hulitoare o a făcut să tacâ” (la Duminica Sfintilor Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic).

Aflăm despre minunile lucrate de Dumnezeu prin Sfânta Cruce, prin Sfintele Icoane şi prin Sfintele Moaşte, şi întelegem ca se cuvine să le cinstim.

De aceea, Sfântul Iustin Popovici spune că „Vieţile Sfinţilor reprezintă, de fapt, Dogmatica aplicata”.

Studiem Istoria Bisericeasca şi pentru a vedea cum s-au implinit şi au rodit cuvintele Domnului din Sfânta Scriptură: „Intraţi pe poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Si strâmtă este poarta şi îngusta este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Mt. 7:13-14).

„Iata Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar intelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători şi la regi veti fi duşi pentru Mine, spre marturie lor şi păgânilor. Iar când vă vor da pe voi in mâna lor, nu vă îngrijiti cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi; Fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este Care grăieşte intru voi» (Mt. 10:16-20).Istoria„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sâ-l ucidă” (Mt. 10:28).

„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiica de mama sa, pe noră de soacra sa. Şi duşmanii omului vor fi casnicii lui. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; Cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiica mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine” (Mt. 10:32-38).

(Ioan Vladuca – Dialoguri despre stiinta si credinta)