„Despre frumuseţea uitată a vieţii” (recomandare de carte)

Moto: „Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase” (Andrei Pleşu)…

„Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos”, afirmă Andrei Pleşu, în volumul „Despre frumuseţea uitată a vieţii”, editat de Humanitas. Această carte, ce a fost publicată şi a apărut în librării la începutul anului 2011 „s-a născut în urma unei iniţiative prieteneşti. Gabriel Liiceanu a citit câteva texte apărute, în ultimii ani, în «Dilema (veche)» şi în «Adevărul» şi a ajuns la concluzia că, puse laolaltă, ar putea constitui un mic compendiu de înţelepciune cotidiană. Mi s-a părut, totuşi, prezumţios, să asum, fie şi într-o variantă minoră, postura înţeleptului. Mă cunosc prea bine ca să asum o asemenea postură”, mărturiseşte autorul Acest volum este o adevărată provocare intelectuală, prin înserierea profilactică a „perplexităţilor noastre zilnice”, dar şi prin deschiderea matură către „lucrurile cu adevărat importante” şi „ordinea subtilă a lumii”.

Volumul cuprinde opt capitole, incluse în 280 de pagini, şi este alcătuit din următoarele titluri: „Ce facem cu viaţa noastră”, „Despre lucrurile cu adevărat importante”, „Ordinea subtilă a lumii”, „Perplexităţi şi indispoziţii cotidiene”, „Feluri de a fi”, „Cetitul cărţilor”, „Martirajul limbii române” şi „Cum stăm la televizor”.

„N-aş vrea să par nostalgic, vetust, apocaliptic. Cred însă că este bine să luăm notă de mersul lucrurilor, să ne întrebăm, la rece, ce am câştigat şi ce am pierdut şi, dacă se poate, să întreprindem câte ceva pentru o recalibrare a facultăţilor noastre intelectuale şi sufleteşti în contextul lumii contemporane. Marile reforme morale şi instituţionale nu pot începe decât de aici, de la reforma individului, de la identificarea şi relansarea adevăratului său potenţial”, punctează autorul, în volumul „Despre frumuseţea uitată a vieţii”.

Filosoful şi gânditorul sau omul de cultură Andrei Pleşu, în vârstă de 64 de ani, celebru pentru cărţile sale „Minima moralia”, „Jurnalul de la Tescani” sau „Despre îngeri”, admite că există o legătură – nu neapărat programată – între textele adunate în acest volum: „sunt încercări de a ieşi din vârtejul «actualităţii» sau de a lua temele «actuale» drept punct de plecare către orizonturi aflate dincolo de tranzitoriu şi conjunctural. Este vorba, în fond, de câteva gânduri rapide asupra unor subiecte esenţiale, la care, în «clipa cea repede» a vieţii zilnice, nu mai apucăm să reflectăm. Nu expuneri sistematice şi pretenţioase, ci provocări de moment, sugestii de parcurs. Veacul nu ne mai lasă răgazuri nici să citim tratate, nici să le scriem. Dar nota fulgurantă, reflexia frugală, schiţa de demaraj sunt încă posibile şi utile”.

„Ne-am urâţit, ne-am înstrăinat”

În capitolul „Despre lucrurile cu adevărat importante”, Andrei Pleşu scrie despre autenticitate, despre ce nu aduc banii, despre înrăire, dar şi despre iubirile fericite, adăugând şi câteva note despre demnitate. Tot în acest capitol se găseşte şi comentariul care dă titlul cărţii, în care autorul descrie, revoltat, alienarea pe care am ajuns s-o trăim zi de zi:  „Suntem năpădiţi de probleme secunde. Avem preocupări de mâna a doua, avem conducători de mâna a doua, trăim sub presiunea multiplă a necesităţii. Ni se oferă texte mediocre, show-uri de prost gust, condiţii de viaţă umilitoare. Am ajuns să nu mai avem simţuri, idei, imaginaţie. Ne-am urâţit, ne-am înstrăinat cu totul de simplitatea polifonică a lumii, de pasiunea vieţii depline. Nu mai avem puterea de a admira şi de a lăuda cu o genuină evlavie splendoarea Creaţiei, văzduhul, mările, pământul şi oamenii. Suntem turmentaţi şi sumbri. Abia dacă ne mai putem suporta”. Există, totuşi, soluţii să ieşim din acest cerc vicios? „Da, cu condiţia să ne dăm seama de gravitatea primejdiei. Cu condiţia să impunem atenţiei noastre zilnice alte priorităţi şi alte orizonturi”, conchide autorul, în comentariul „Despre frumuseţea uitată a vieţii”.

Despre demnitate şi principii

În „Perplexităţi şi indispoziţii cotidiene”, Andrei Pleşu vorbeşte despre principii şi demnitate, despre mâncatul sănătos, despre tranziţie şi avatarurile luxului, despre mânie şi ură ca mod de viaţă, despre frică, zgomot, inflaţia politică şi proasta intonare a libertăţii sau despre „plăcerile vinovate”. Autorul şi filosoful Andrei Pleşu portretizează sarcastic câteva specii de ticăloşi, vorbeşte, cu umor, despre capitalistul român sau, cu amărăciune, despre eul propriu transformat în obsesie, masacrarea limbii române şi globalizarea manelelor.

Filosoful nu uită însă să ne arate şi partea plină a paharului: „Există încă păduri care n-au deloc un aer muribund, lacuri translucide, sate (austriece) modernizate şi totuşi patriarhale, familii demodate şi trainice, chelneri stilaţi, domni şi doamne, politicieni inteligenţi fără să fie şmecheri, oameni de afaceri cinstiţi, dar prosperi, texte bine scrise, vinuri paradiziace, păstrăvi, cremşnituri, chiparoşi şi stele”. De asemenea, „există Şerban Foarţă care se joacă nebuneşte cu psalmii şi cu toate cuvintele lumii, există seri şi dimineţi, oameni care merg la biserică fără evlavii ostentative şi fără să negocieze cu Dumnezeul lor, există colinele Toscanei şi Coasta Boacii, femei frumoase şi deştepte, cărţi, solidarităţi curate, taclale prieteneşti, coincidenţe riguroase, savori melancolice, tigri albi”, subliniază autorul în textul „Scurt acces de optimism”.

„Ce facem cu viaţa noastră„ – câteva maxime de parcurs:

A. Nicio datorie împlinită fără corolarul bucuriei. Sensul vieţii nu trebuie resimţit drept corvoadă.

B. Nicio suferinţă fără exerciţiul corelativ al răbdării. Răbdarea e un mod eficient de a căuta sensul, de a-l aştepta.

C. Nicio bucurie fără intuiţia extatică a neantului supra-luminos dindărătul ei.

D. Balastul unei vieţi nu poate dizolva sensul ei şi nu trebuie dispreţuit. El se lasă încorporat, ca soclu, în construcţia finală.

(Fragment din „Sensul vieţii. Punctaj pregătitor”, volumul „Despre frumuseţea uitată a vieţii”, Andrei Pleşu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2011)

Simona Chiţan/Adevarul /1,01,2011