Despre păcatul neîncrederii în tânăra generație (editorial O.G.)
Astăzi nu vă scriu un editorial propriu-zis, astăzi doar mă spovedesc vouă, tineri cititori ai revistei [OrthoGraffiti n.n.]! M-am lăsat furat de mass media aceasta delirantă, cu știrile ei despre sinucideri juvenile și mame minore, despre accidente săvârșite de tineri beți și inconștienți, de talk-show-urile despre incultura adolescenților cu notele slabe la bac și emisiunile de can-can despre celebre anonime din „Jean Monnet” sau de aiurea.
Începusem să cred că toate aceste deraieri vă caracterizează, că de acum nimic nu se mai poate face, că orice luptă este din start pierdută.
Am fost dezamăgit, furios și întristat, dar m-am ridicat din ispita asta. V-am vorbit de rău și am zis: „Deh, aceștia sunt tinerii din zilele noastre”. Mi-am pierdut pentru o clipă credința în voi. Am zis-o, dar de acum nu o voi mai zice!
Pregătind revista Orthograffiti pentru tipar am citit mai multe comentarii la filmul The Sunset Limited. M-am văzut cumva în postura negrului care încearcă să salveze pe alb de la sinucidere, deși e foarte posibil ca rolurile să fie tocmai inversate, căci multă bucurie sufletească mi-a adus activitatea editorială ce o fac pentru voi, încredințat că Domnul m-a vrut aici, în lucrarea aceasta. Filmul de care pomenesc are în interpretarea unor prieteni ai revistei un tâlc foarte adânc.
Nu e întotdeauna nevoie de predici moralizatoare, de explicații complicate sau de editoriale lămuritoare. E nevoie doar să ne încredințăm Domnului unii pe alții, să ne pomenim în rugăciunile noastre mărunte, așa cum sunt ele. Nu știu dacă cu acest prilej mai mulți tineri vor achiziționa revista, dar știu că atunci, abia atunci, ajung să nu mai cred în lucrarea mea, în sensul că aș putea eu să îndrept pe cineva, ci mă încredințez și vă încredințez Domnului, care singur poate schimba inima oricui Îl caută cu sinceritate.
Iată una dintre marile şi minunatele frumuseţi ale venirii lui Hristos. „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc. 3, 20). Asta înseamnă că Domnul se face pe Sine o şansă pentru toţi. Și pentru mine, și pentru voi, adică pentru fiecare în parte.
Revista aceasta există pentru că un mănunchi de oameni crede cu tărie în voi! Nu mai aplecați urechea la mizeriile ce le toarnă peste noi media pe toate canalele zi de zi. În tihna serii, după ce ați închis jocul, mess-ul sau facebook-ul, deschideți un fișier word și scrieți de ce credeți că etichetele acestea ne fac rău tuturor. Vom publica cele mai bune texte. Și, poate, veți ajuta astfel mai mulți maturi să se spovedească de păcatul de a nu mai crede în voi!
SB
ianuarie 25, 2012 @ 1:55 pm
Foarte frumos redactat articolul
catu
ianuarie 25, 2012 @ 6:36 pm
Seara buna! Ce parere aveti despre psihoterapia/psihologia in cuplu? Pentru cei care se cearta .. Pentru multe femei carora barbatii lor au anumite patimi,preotii le spun ca este poate crucea, rabda, roaga-te .. Sunt o NEVREDNICA dar va rog ..spuneti-mi .. poate fi psihoterapia in cuplu o rezolvare? Sigur ca asa e , prin suferinta la Domnul si la fericirea vesnica.. insa unele femei iau totul sau cel putin cred eu ca ele nici nu stiu ce inseamna crucea, ce semnifica suferinta si de ce trebuie sa sufere de ce le da Dumnezeu nefericirea aceasta si in continuare deznadajduiesc, crezand ca nu este solutie ..
Sigur ca este nevoie de multa rugaciune,rabdare .. Iertati-ma !
marcel
ianuarie 25, 2012 @ 8:19 pm
Cum sa nu, pe mine de exemplu ma ajuta foarte mult psihoterapia, pai nu poti citi toata ziua carti bisericesti trebuie si putina psihologie, psihoterapie daca vreti va recomand o carte foarte buna se numeste ” Labirintul codependentei ” si dupa ce este citita se lucreaza cu continuarea ei ” Iesirea din labirintul codenpendentei „. Noaapte buna !