Despre pacatul parfumarii
Folosirea parfumurilor si grija trupului duc la savarsirea a patru mari lucruri rele, dupa cum ne spunea regretatul parinte Constantin Mihoc:
– diminuează timpul şi preocuparea pentru înfrumuseţarea şi împodobirea sufletului cu virtuţi;
– introduce în suflet mândria şi slava deşartă;
– introduce pericolul desfrânării şi adulterului, atât pentru cea (cel) care se împodobeşte, cât şi pentru cei care se află în preajma ei (lui);
– face să se cheltuiască bani şi bunuri materiale în detrimentul milosteniei.
Dar sa-l lasam mai bine pe Sfantul Ioan Gura de Aur, sa ne spuna cum stau lucrurile cu parfumurile, mai ales noua, parfumatilor de astazi cu toate mirosurile stricaciunii: ale desertaciunii si comoditatii, ale inchipuirii de sine si ale nepasarii dar si ale mirodeniilor de tot felul, cu care ne ascundem adevarata infatisare:
„Haide să mergem şi la altă poartă, la miros. Şi prin această poartă se introduce în suflet vătămare dacă nu este bine astupată, spre exemplu: parfumurile şi mirosurile plăcute. Nimic nu nimiceşte atâta vigoarea sufletului, nimic nu-l moleşeşte atâta cât mirosirea parfumurilor plăcute. Dar mi-ar obiecta cineva:
– Ce vrei să spui? Trebuie să-mi facă plăcere murdăria?
– Nu spun asta, dar să nu fie nici una, nici alta. Nici un copil să nu se parfumeze, îndată ce creierul a primit mirosul, a moleşit tot trupul. Prin parfum se aprind plăcerile şi se dă naştere păcatului. Prin urmare, astupă şi această poartă! Rostul mirosului este de a respira aerul, nu de a primi mirosurile plăcute. Poate că unii vor râde că ne ocupăm de lucruri mici când vorbim despre un astfel de mod de purtare. Nu este vorba de lucruri mici, ci de fiinţarea, de educaţia şi formarea întregii lumi, dacă se aplică aceste reguli spuse de mine.” (Despre slava desarta si despre crestearea copiilor)
„Un proverb spune că niciun ostaş, când e pe câmpul de luptă, nu se încurcă cu grijile vieţii. Ostaş eşti şi tu, ostaş duhovnicesc! Iar un astfel de ostaş nu doarme în pat de fildeş, ci pe pământ. Nu se unge cu miruri, cu parfumuri! După ele aleargă desfrânatele, stricaţii, cei ce joacă pe scenă, cei ce nu se îngrijesc de sufletul lor. Tu nu trebuie să miroşi a parfum, ci a virtute! Nimic nu-i mai necurat decât un suflet care are un trup ce miroase a parfum. Parfumatul trupului şi al hainelor este semnul duhorii lăuntrice şi al necurăţiei. Când diavolul se năpusteşte ca să strice sufletul şi să-l moleşească, atunci întipăreşte şi în trup, cu ajutorul parfumurilor, murdăria stricăciunii lui. După cum cei care au necontenit guturai şi le curge nasul, îşi murdăresc şi hainele, şi mâinile, şi fata pentru că îşi şterg mereu nasul, tot astfel şi sufletul întinde asupra trupului răutatea stricăciunii lui. Ce lucru mare şi bun îţi poţi închipui despre un om care miroase a parfum, care se aseamănă cu o femeie, dar, mai bine spus, cu o desfrânată, cu unul care şi-a ales ocupaţia de dansator? Să-ţi miroasă sufletul a parfum duhovnicesc, ca să-ţi fii de folos şi ţie, şi celor din jurul tău!” (Omilii la saracul Lazar)
„Copacii aflaţi în locuri neînsorite şi ferite de vânturi poate că par falnici, sunt însă neputincioşi şi sensibili, nefiind în stare să reziste înfuriatelor furtuni. Dimpotrivă, copacii care sunt plantaţi în vârfuri de munte, cu toate că trăiesc în mijlocul vremurilor rele, a vijeliilor şi zăpezilor, devin mai tari ca fierul.
Aşa şi cu trupurile care încearcă diferite plăceri, care se desfată cu toate felurile de mâncare, care se îmbracă în haine fine, care sunt îngrijite încontinuu şi sunt îmbăiate şi parfumate, ele devin fragede, nepotrivite pentru nevoinţe duhovniceşti înalte.
La fel se întâmplă şi cu sufletele care trăiesc în comoditate, care nu încearcă necazuri şi suferinţe, care se mulţumesc cu desfătările pământeşti, care urmează calea fericirii lumeşti. Sufletele acestea devin bolnăvicioase, fragile, moi ca ceara. Dimpotrivă, sufletele care suferă şi se chinuie pentru Dumnezeu şi pentru împărăţia Lui veşnică devin tari ca oţelul. Prin pătimirea continuă dobândesc rezistenţă şi vitejie, răbdare şi nădejde.” (Roadele necazurilor)
„Dar apoi, cum să nu fie cea mai de pe urmă prostie a pune atâta râvnă pentru ceea ce nu merită a se face atâta vuiet, şi a întrebuinţa atâtea maşinaţii, ca: a trăda mântuirea lor, a dispreţui ameninţările gheenei, a batjocori pe Dumnezeu şi a trece cu vederea pe Hristos cel flămând? Şi încă ce ar mai putea zice cineva despre luxul cu aromatele (parfumurile) cele din India, cele din Arabia, cele din Persia, cele uscate si cele lichide, despre acele miruri, acele afumători, care toate la un loc cer o cheltuială mare şi zadarnică? De ce miroşi a parfum, o, femeie, în timp ce trupul tău pe dinăuntru este plin de necurăţii?! De ce cheltuieşti pentru un lucru împuţit? E ca şi cum ar turna cineva mir în mlaştină, sau balsam într-o cărămidă găurită. Dacă voieşti mir, sunt aromate cu care ai putea să-ţi ungi sufletul, nu din Arabia, nu din Etiopia, nici din Persia, ci chiar din cer coborâte, cumpărate nu cu aur, ci cu intenţie bună, şi credinţă sinceră. Pe acest mir cumpără-l, al cărui miros poate umple lumea întreagă. Acest mir îl revărsau dintr-înşii apostolii, după cum zice: „pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier; unora, adică, mireasmă a morţii spre moarte, iar altora mireasmă a vieţii spre viaţă.” (II Corinteni 2, 15-16) Şi ce vrea să zică prin aceasta? Că şi porcul, se zice, se sufocă de mirosul cel plăcut al mirurilor. Şi nu numai trupul apostolilor, ci chiar şi hainele lor slobozeau din ele miros duhovnicesc. Hainele lui Pavel aşa de plăcut mir revărsau din ele, încât şi pe demoni îi alunga. Mirosul acesta cu cât era mai folositor decât acela al florilor, decât acela scos din coaja scorţişoarei? Şi, oare, nu era mai plăcut acesta decât acela al smirnei? Că dacă alungă până şi pe demoni, apoi ce n-ar fi făcut? Acest mir să ni-l câştigăm; iar mirul duhovnicesc îl întocmeşte prin milostenie. Acest mir chiar şi după ce ne vom duce acolo, îl vom mirosi. Şi precum aici pe toţi îi întorc, spre ei, cei parfumaţi cu miresme, fie la baie, fie în biserică, sau în fine în orice alt loc unde este mulţime de lume, dacă s-ar împrăştia un astfel de miros, toţi s-ar simţi atinşi, şi toţi şi-ar întoarce faţa în acea parte, tot aşa în acea lume a sufletelor intrate şi parfumate cu miruri duhovniceşti, toţi se vor îndrepta spre acea parte, şi se vor sfii de vederea lor. Şi aici nici demonii, şi nici alte rele nu cutează şi nu se pot apropia, fiindcă se sufocă de acel miros. Acea mirodenie deci să o câştigăm. Mirurile cele de aici ne aduc o slavă deşartă şi prostească, pe când cele de acolo, bărbăţie şi admiraţie, şi pe lângă toate, ne dau şi un mare curaj. Mirul acesta nu pământul îl produce, ci virtutea; nu se veştejeşte planta ce-l produce, ci veşnic este verde; acest mir face cinstiţi pe cei ce-l posedă. Cu acest mir suntem unşi când ne botezăm; atunci revărsăm din noi miros plăcut. Râvnei noastre aparţine ca şi în viitor tot astfel de mir să emane din noi.” (Talcuiri la Epistola Intai catre Timotei)
Pentru cei carora cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur provoacă indignare, revoltă şi dispreţ, este de trebuita sa marturism ca aceste cuvinte sunt un dus rece care spala cu putere miasma inchinarii la trup de care suferim adesea, si bisturiu duhovnicesc de mare pret cu care se taie bubele pacatelor ce au cuprins sufletele noastre, ca sa nu ne slabanogim cu totul de duhoarea pacatului. Toate acestea, desi dor, ne aduc vindecarea sufletului si bucuria simplitatii. Si mai degraba sa induram o dojana aspra si bine-meritata, decat sa ne pierdem mantuirea amagindu-ne ca suntem pe drumul cel bun. De-asemenea, este bine sa ne mai reamintim, din cand in cand, ca ortodoxia nu este un fotoliu pentru masaj in care ne-am asezat comod si de la care asteptam sa ni se dezmierde iubirea de sine, ci este calea cea stramta si grea care duce in Imparatia Cerurilor. „Toate imi sunt ingaduite dar nu toate imi sunt de folos”, asadar toate sa le facem in Hristos, Amin.
D
august 21, 2009 @ 2:53 pm
Sa ma ierte autorul. Are dreptate, dar la masura noastra cred ca riscam sa ne pierdem pe drum in lupta cu atatea pacate mai mici. Daca am lupta cu pacatele mari, cred ca ar cadea in acelasi timp si cele mai mici. De exemplu folosirea parfumurilor din ce ar putea veni? din mandrie,din dragostea pt.trup,din dorinta de a atrage atentia sexului opus (deci pana la urma din desfranare). Taind pacatul principal, de la sine nu vei mai folosi nici parfumul.
florinm
august 21, 2009 @ 3:08 pm
Frate D, ai si tu dreptate… Trebuie luate in ordine.
In acelasi timp, articolul in mod sigur ii foloseste pe unii.
Ceilalti, care nu gasesc nici un folos in el, sau care sunt indiferenti, au pierdut ceva?
florinm
august 21, 2009 @ 3:11 pm
Cuvintele Sfantului:
„Poate că unii vor râde că ne ocupăm de lucruri mici când vorbim despre un astfel de mod de purtare. Nu este vorba de lucruri mici, ci de fiinţarea, de educaţia şi formarea întregii lumi, dacă se aplică aceste reguli spuse de mine”
D
august 21, 2009 @ 3:14 pm
Da, frate, dar uite in ce lume traim noi ! Si ce puteri duhovnicesti avem !
florinm
august 21, 2009 @ 5:48 pm
@D
Si crezi ca daca ma parfumez ca sa simta si altii „firma” si merg la biserica si ma spovedesc, spovedania, pocainta mea e sincera?
Crezi ca daca te parfumezi ca sa nu putzi, esti ferit de desfranare?
E vorba de parfum, nu de antiperspirant… Daca mirosi careva a transpiratie, daca transpiri abundent, da-te frate/soro cu antiperspirant.
Nu cred ca o esenta Chanel iti alunga mirosul de transpiratie! Ori, daca e asa, daca nu alunga mirosul, pentru ce sa ma dau cu parfum? Imi ajuta cu ceva, in afara de a fi mai bine vazut de unii, de a-mi fi recunoscute gusturile in materie?
Nu stiu, ziceti voi la ce ajuta un parfum! Pentru ca impotriva transpiratiei, se foloseste antiperspirantul. Sau bicarbonatul. Sau altele…
Unde e avantajul parfumului? Hai sa constientizam, sa ne gandim de ce facem asta, apoi sa ne plangem (daca mai e cazul) ca nu avem puteri duhovnicesti, sau sa dam vina pe lume…
D
august 21, 2009 @ 6:16 pm
Dar cine a zis ca ajuta sau ca e bine ? Ziceam doar ca e greu sa luptam chiar pe toate fronturile si ca poate e bine sa ne concentram pe pacatele mari, cele mici urmand sa plece singure odata cu cele mari. Daca puteti, luptati cu toate odata. E si mai bine.
dan
august 21, 2009 @ 8:53 pm
Argumentele expuse de Florin sunt cat se poate de pertinente. Pledez si eu pentru ele. Cunosc persoane din jurul meu care nu folosesc nici un parfum, ci doar un antiperspirant simplu pentru contracararea mirosului neplacut de transpiratie. Atat. Deci acele persoane sunt si curate (placut mirositoare) si naturale, dand dovada de simplitate. Toate acestea fara nici o bataie de cap. Din goana dupa dichis, si din faptul ca lumea in care traim ne invata sa traim complicat, inconjurati tot timpul de lucruri care sa ne satisfaca „nevoile”, am uitat ca pentru a fi bucurosi de viata trebuie sa invatam din nou sa fim simpli, dar pentru aceasta este nevoie sa renuntam la lucrurile fara folos din viata noastra. Usor de zis, greu de facut.
Frate D, acum discutand ca strategie generala de renuntare la patimile noastre si lucrurile care le provoaca, ma gandesc ca logic ar fi sa incepem cu lucrurile simple pentru ca ele sunt cel mai la indemana. Dar pentru ca nu toti suntem la fel, cred ca este bine ca fiecare sa-si „construiasca” o strategie de a renunta la patimi prin a evalua unde pot progresa cel mai bine si unde sunt cele mai mari impedimente. Restul este vointa si ne___vointa alaturi de mila Domnului. Si nu in ultimul rand conlucrare permanenta cu duhovnicul. Va doresc la toti simplitate copilareasca, ca sa dobandim si bucuria ingereasca 🙂
florinm
august 21, 2009 @ 9:22 pm
@D, cele ce voi scrie putin mai jos le voi scrie la persoana a 2-a singular, dar vreau sa stii ca nu te acuz pe tine de nimic. Vorbesc la modul general.
Pentru inceput, nu cred ca poate fi vorba de luptat cu toate odata. Spun unii Parinti ca nici nu e bine sa lupti cu toate odata, pentru ca alergi dupa mai multi iepuri si stim care e urmarea, de obicei. Cand lupti, le iei in ordine.
Sa zicem, asadar: lupti impotriva mandriei, da? Pai il elimini si pe asta cu parfumul, caci pentru ce te dai cu parfum, daca nu pentru ca esti mandru? Daca n-ai fi mandru, ai putea renunta usor la ceva cu totul nefolositor.
Sa zicem ca lupti impotriva desfranarii. Lupti numai impotriva unei „ramuri” a desfranarii? Adica, de ex., incerci doar sa-ti pazesti ochii? Si in rest, ce faci? Te parfumezi ca sa mirosi frumos? Crezi tu ca nu vei observa privirile admirative ale celor de sex opus, care te vor considera mai atragator, chiar sexy? Vei ramane, oare, neatins de acele priviri, remarci, felicitari chiar?
Sa zicem ca lupta cineva impotriva masturbarii. Pai cum lupta cu masturbarea, dar in acelasi timp se parfumeaza?? Masturbarea tocmai din asta apare, din idolatrizarea trupului, din narcisism. Nu e narcisism cand tii cu tot dinadinsul sa te parfumezi, cand de fapt lucrul asta te duce fara sa vrei, la falsul respect de sine?
Sa zicem ca lupta cineva impotriva lacomiei… Cum se lupta acela cu lacomia, dar nu renunta la a se parfuma? Asta nu e tot o forma de lacomie? Lacomie de „respect” si admiratie al celorlalti? Pentru ce te parfumezi, omule?
Inca una: mânia. Pentru ce te mânii? Din mândrie, în primul rând. Sau din lipsă de răbdare, nepăsare sau altele. Cum vrei sa scapi de patima asta dar nu bagi in seama ceva ce hraneste egoismul tau?
Oricum, problema e ca orice pacat, cat de mic, nu trebuie neglijat! Fiecare pacat dintr-asta aparent „mic” trebuie sa fie privit in contextul mai larg, sa vedem ce patima (sau patimi) alimenteaza el. Mai ales ca daca e mic, asa cum spui tu, frate @D, inseamna ca e mai usor de scapat de el, nu?
Doamne ajuta!
D
august 22, 2009 @ 1:59 pm
Fratilor, aveti dreptate. As fi spus ca m-ati convins dar nu aveati ce convinge pentru ca sunt de aceiasi parere.
Eu incercam sa spun ca pentru cineva mai la inceput (cum sunt multi ce intra pe aici) este greu si poate uneori chiar riscant sa le ceri sa lupte cu toate odata,si in special cu toate acestea mai mici (pacate toate, dar stim ca sunt unele mai mici si altele mai mari). Un exemplu: cand o fata este la inceputul frecventarii Bisericii, daca incepi imediat cu: trebuie sa ai batic,sa ai rochia pana in pamant,sa n-ai cercei sau alte podoabe, etc. , riscam fie sa o indepartam poate definitiv de Biserica, fie sa acorde pe viitor importanta maxima acestor aspecte exterioare care sunt oricum minore. Nu e mai bine sa o lasam sa se apropie de Domnul, si in timp poate va simti chiar ea ca nu e tocmai in regula si singura va face shimbarile necesare ? Care de data asta vor veni din interior, ca o necesitate. Cam asa si cu parfumul.
Eu asa vad lucrurile. Poate gresesc.
paula
august 22, 2009 @ 6:20 pm
is foarte de acord cu dl D 🙂
eu cred ca unele lucruri nu trebuie impuse, ca sa ne sperie, pentru ca ele vin din vointa noastra, incetul cu incetul. pe masura ce incercam tot mai mult sa mergem pe calea cea buna, ne dam seama ca anumite exagerari nu ne folosesc.
spre exemplu, vorbind din punctul meu de vedere, cand ai incredere ca Dumnezeu iti va scoate in cale persoana porivita, nu mai are rost sa te machiezi, sa te imbraci intr-un anume fel exagerat, pentru ca nu castigi nimik. doar, poate niste priviri admirative, care nu te incalzesc cu nimica:-)
imi place urmatorul citat dintr-o carte foarte faina „imi doresc o femeie care sa ma faca sa imi intorc sufletul dupa ea, nu capul”. deci sa ne ingrijim de sufletul nostru, caci restul este desertaciune 🙂
Viorel
august 23, 2009 @ 6:41 pm
@ Va rog sa imi permiteti sa-mi dau si eu cu parerea, asupra unui amanunt care in opinia mea e important. Anume, ca e bine sa luam aminte mai degraba la patimile mari si sa le lasam mai la urma pe cele mici si nesemnificative. Personal cred ca trebuie sa le avem in „colimator” si pe unele si pe altele. De unde stim noi care sunt mici si care sunt mari? Dupa ce criterii judecam? Dupa ale noastre? De unde stim ca la cel de langa noi au aceeasi masura? Daca suntem langa cineva care e chinuit de patima desfranarii(FOARTE GREA PATIMA)? In astfel de situatii, un cuvant intrat in urechile aceluia, o imagine intrata din greseala in ochiul aceluia, sau un miros „placut” intrat in nasul respectivei persoane, pot avea efecte de torpila. Va spun asta din experienta proprie. Si iata cum printr-un lucru „de nimica”, am provocat in sufletul aproapelui surpare de razboi, si noi nici nu stim. Dar ni se vor face cunoscute la viitoarea judecata, consecintele faptelor noastre asupra celor din jur, si ni sa va cere socoteala. Si in alta ordine de idei de ce l-a numit Sf. Ioan Gura de Aur pe drac „furnicoleu”? Oare nu pentru faptul ca mai intai vine cu puterea unei furnici iar mai apoi cu cea a unui leu datorita cedarilor noastre in fata unor ispite „nevinovate”?
florinm
august 23, 2009 @ 7:46 pm
@Viorel, adevar grait-ai!
@Paula, nu impune nimeni, nimic. Este doar o aducere la cunostinta tuturor celor interesati ca unele lucruri „banale” sunt, de fapt, PACATE.
PACATUL CEL MAI MARE este acela care ma afecteaza pe mine, de care sufar eu. Deci nu exista pacat mare, pacat mic, decat in masura in care ma afecteaza sau nu.
@D, exemplele tale de mai sus sunt intr-adevar, lucruri de detaliu, dar si pe alea trebuie sa le auzim la un moment dat. Parfumul, insa, e putin altceva… Scuza-ma, dar nu te contrazic… Nu pot, insa, sa zic raului bine. Atat.
Doamne ajuta!
D
august 23, 2009 @ 8:01 pm
Nu stiu cum sa ma mai exprim. N-am zis ca e bun parfumul.
In privinta pacatelor,sigur ca si un pacat mic iti poate primejdui mantuirea. Dar nu eu am clasificat pacatele ! Nu eu am spus ca pacatele sunt mai mici,sau grele, sau de moarte, sau pacate opritoare de la Sf.Impartasire.
selina
august 23, 2009 @ 9:38 pm
@Paula, vreau si eu sa stiu care e acea carte din care ai extras citatul 🙂
paula
august 23, 2009 @ 10:09 pm
„Cand povestea de dragoste ti-o scrie Dumnezeu” 🙂
D
august 23, 2009 @ 10:31 pm
Nu stiu cum e cartea, dar titlul este fain.
Lavinia
august 25, 2009 @ 5:14 pm
Este o carte scrisa de uno eretic(a).
D
august 25, 2009 @ 6:58 pm
Pai daca e scrisa de un/o eratic(a) sa inteleg ca nu prea stii de cine e scrisa ? 🙂
stefania
octombrie 28, 2009 @ 9:27 pm
Cred ca se refera la exageratii ,la persoanele care se dau cu un anumit scop :de a atrage ,de a se infrumuseta si etc,fiindca daca te dai cu un parfum sa mirosi a curat,pt ca fiecare piele de om miroase diferit si sunt care au probleme de sanatate,deci sa nu ne limitam si chiar daca nu ar fii exceptii DUMNEZEU vede cu ce intentie te ai dat,e cunoscator de inimi…si apoi sapunul,gelul de dus ,suavizantul pt haine si etc au un parfum pt a mirosi mai curat ce facem nu ne mai spalam?nu dragilor DUMNEZEU vede cu ce intentie te ai parfumat,deci sa nu ne limitam
Jamaica
februarie 18, 2010 @ 11:17 am
Din propria experienta va spun ca am renuntat la parfumuri si cosmetice in momentul in care m-am apropiat (un pic) de Biserica. Nu ma parfumam/machiam expres pt a atrage priviri, ci pt ca asa e moda, si pt a acoperi anumite imperfectiuni, dar odata ce am simtit nevoia de a ma ruga am renuntat din propie initiativa. Am incercat sa ma mai machiez de atunci dar pur si simplu nu mai suport pudrele pe fata, ma simt imbaxita, imbatranita cand le folosesc. Tot ceea ce am pastrat este apa parfumata (foarte rar) si cremele de fata. Din experienta mea pot sa zic ca trebuie sa vina din interior o schimbare care sa se rasfranga si asupra fizicului, cred ca e mai greu in sens invers.
dura
februarie 18, 2010 @ 3:02 pm
E o parere personala, si poate fi combatuta, dar cred ca: internetul e, preponderent, o unealta misionara pentru ortodoxie. E usor accesibila si deseori folosita pentru cei care sunt la inceput de drum in ale credintei. Pentru cei practicanti si ravnitori de mai mult, cartile sunt principalul mijloc de formare. De aceea, conteaza mult cui se adreseaza acest site!
Sa nu uitam acest aspect! Diac. Kuraev vorbeste despre greutatea de a face misiune in randul cel necredinciosi, atunci cand credinciosii sunt de fata.
Simpatizez mult pe cei care reusesc sa vorbeasca despre frumusetea ortodoxiei. Ca osteneala ei, nu este cu mult diferita de orice alta osteneala: a cultivarii intelectuale, a muncii, a antrenamentelor sportive, a responsabilitatilor familiale, a hobby-urilor, etc.
Exista si osteneala credintei, insa rezultatele credintei sunt de mii de ori mai folositoare si valoroase, si acest lucru trebuie sa prevaleze. Spor la treaba!
Emy
aprilie 20, 2010 @ 11:49 pm
Parfumul este doar un mijloc prin care incercam sa ne face placut mirositi de catre cei din jur,placuti aproapelui,un fel de morminte varuite.
Am auzit ca parfumurile scumpe contin colagen extras din copii avortati,o nenorocire de pacat in care pot sa cada cei care folosesc astfel de parfumuri ce au colagen,devin partasi la oribilele crime considerate din avort.
In viata asta nu-mi fac prieteni in rindul celor care folosesc parfumuri scumpe,si viata mi-a dovedit adesea ca nu pot avea incredere in astfel de oameni,genul care te vor vinde pe tine si toate lucrurile tale daca au sansa si momentul oportun.
Consider ca parfumul este o incercare diavoleasca de a ispiti aproapele,mai bine spus inca odata,morminte varuite si frumos mirositoare iar inauntru sunt putrede.
Daniel
august 2, 2010 @ 2:31 pm
Eu incerc sa folosesc antiperspirant nemirositor (sau cu un miros discret) in loc de deodorant parfumat. Ma refer la aceasta perioada de vara foarte calduroasa.
Stelian
aprilie 27, 2014 @ 11:08 pm
Despre aceasta nu stiam,bucurie celor care au facut acest site,ne mai luminam,si unii si altii.Doamne ajuta!
Zaza
octombrie 16, 2023 @ 7:58 am
Cosmeticele au fost folosite de catre evrei, dinainte de Iisus. De catre cei vii si pentru cei morti. Si nu, nu aveau rol/scop exhaustiv de imbalsamare in cazul mortilor, pt ca trupul nu se mumifica folosind mirodeniile respective (vezi cazul lui Lazar inviat din morti, unde sora lui stia clar ca va mirosi urat datorita descompunerii). Iisus insusi a facut observatia „Capul nu mi l-ai uns cu ulei, dar ea mi-a uns picioarele cu mir…” ceea ce arata clar ca se practica asta, si din moment ce se astepta sa i se fi uns parul cu ulei (care evident ca era aromat, ca nici un om cu ratiune nu isi inchipuie ca evreii isi ungeau parul doar pt a fi unsurosi/cleiosi si implicit la praful care se punea, si murdari). Nu am in intentie sa polemizez pe invataturile sfantului Ioan Hrisostom, insa aveti in vedere ca inclusiv invataturile sfintilor parinti sunt de multe ori in contradictoriu si difera si in functie de perioadele in care au trait, a conjuncturilor si intensitatii trairii spirituale. Ducand discutia in aceste zile, in insasi lumea ortodoxa a anilor 2023 se foloseste industria parfumurilor la scara intensa si larga. Mirurile din comert nu sunt altceva decat rezultat al acestei industrii. Tamaia cu arome atat de variate ( am vazut ca este tamaie cu miros de caramel (?! – pe cand o sa apara si cu miros de bacon, profiterol sau varianta „posh” de Channel?) florale nu are la baza decat tot parfumurile, adica extractii naturale in cazul fericit si cele sintetice in cazul real.
Ati prins ideea? Sa mentionez totusi, desi criticile celor de aici vor abunda chiar si asa: sint ortodox practicant, nu are sens sa detaliez ce si cum caci fiecare suflet are taina si lucrarea sa. Dpmdv, folositi cosmeticele (inclusiv parfumurile) nu spre epatare, nu spre iesire in evidenta, ci cu intelepciunea moderatiei si bunului simt. Pace voua, cititorilor!
DANIEL
decembrie 28, 2023 @ 10:22 pm
Fratilor, e un subiect destul de delicat, in opinia mea. Te parfumezi, nu te parfumezi, te imbraci provocator sau nu, te ingrijesti de trup in mod exagerat sau nu?
E clar ca o abordare echilibrata este cea mai potrivita.
In primul rand, sa nu uitam sa ne intoarcem (sau sa ramanem, daca suntem acolo) la Sfintii Parinti, pt ca ei reprezinta o sursa autentica de crestinism curat. Cuvintele lor strabat veacurile si nu se invechesc deloc!!! Cititi cu multa atentie textul de mai sus al Sf. Ioan Gura de Aur si o sa vedeti ca e foarte clar: parfumarea nu are niciun fundament duhovnicesc, dimpotriva, aduce mult rau celui in cauza.
Apoi, sa mergem pe o cale a rationamentului logic: una este igiena, alta este dorinta de a fi „bine vazut” sau, corect spus, „bine simtit”, prin folosirea acestor parfumuri. Igiena inseamna sa te speli (exista apa si sapun in lumea aceasta, slava Domnului!), sa nu mirosi urat, sa nu lasi in urma dâre de transpiratie, poluante olfactiv! Deodorantele solide pt subraț (antiperspirantele) sunt chiar necesare in acest sens! Parfumarea, insa, nu are niciun sens. Spunea cineva mai inainte ca ne miroase pielea si trebuie sa ne parfumam, pt a ascunde acest miros. Nu are justificare, pt ca, asa cum am mai spus-o, avem la dispozitie apa si sapun. Eu, personal, nu inteleg rostul duhovnicesc al parfumarii! Consecintele parfumarii si a grijii excesive fata de trup le surprinde foarte bine Parintele Constantin Mihoc, la inceputul textului!
De altfel, grija fata de trup este o datorie crestineasca a fiecaruia dintre noi, dar aceasta trebuie sa se concretizeze in actiuni de tipul: alimentatia sanatoasa, sport si miscare, odihna, igiena personala. Deci nu exagerari!
In al treilea rand, nu exista pacate mici si pacate mari! „Clasificarea” pactelor este o greseala din punt de vedere dogmatic. Consecintele pacatelor sunt grave sau mai putin grave, si asta de la persoana la persoana. Intr-un fel lucreaza mandria intr-o persoana, in alt fel in alta persoana.
In al patrulea rand, e clar ca nu impunerea este solutia, in cazul celor care se parfumeaza. Dar asta nu inseamna ca ramanem indiferenti fata de ei, lasand doar Harul Duhului Sfant sa lucreze in ei si, in consecinta, acestia sa constientizeze ei insisi pericolul acestei practici, ci, cu o pedagogie plina de intelepciune si de echilibru, sa le vorbim despre parfumare si consecintele negative ale acesteia. Sa ne si rugam ca Dumnezeu sa le lumineze mintea, pt o intelegere corecta a acestei probleme.