Despre plecarea părintelui Teofil
Despre plecarea parintelui Teofil, am aflat ieri, in timpul slujbei Sfintei Liturghii…mi-a tresarit sufletul cand am auzit….ne rugam pentru adormitul părintele arhimandrit Teofil…gandul mi-a zburat catre duhovnicul de la Manastirea Sambata si m-am intristat pentru ca nu am apucat sa il cunosc personal; il port insa in inima, de cand l-am vazut pentru prima data, acum aproape 4 ani, intr-o librarie, pe coperta unei carti…de atunci biblioteca mea se imbogateste mereu, pentru ca oricand, o carte in care sunt scrise cuvintele de folos ale parintelui, ajunge , dupa ce a fost citita si rascitita, langa celelate.
In vara lui 2007, am ratat, din neascultare as putea spune, pentru ca in loc sa il astept si pe sotul meu, m-am grabit sa intru in biserica…eram la Manastirea Sambata…cand am iesit, sotul meu mi-a spus ca a trecut pe langa el, un parinte orb, insotit de mai multi preoti…mi-a spus ca parea obosit…nu am mai indraznit sa il caut, cu toate ca tare mi-as fi dorit sa ii sarut mana si sa primesc o binscuvantare parinteasca…m-am multumit sa cumpar de la pangar, setul de 12 brosuri cu cuvinte de invatatura si sa sper ca il voi intalni alta data.
De ieri, acest „alta data”, a capatat o alta dimensiune…acolo unde a plecat parintele, e loc pentru toti, dar e nevoie si de multa lupta ca sa ocupam un loc.
Parintele a implinit anul acesta, in martie, 80 de ani…L-a iubit mult pe Dumnezeu si a primit multa iubire de la Dumnezeu…daca veti citi cartile scrise de domnia sa, veti vedea cat de mult a fost iubit si mai ales acum, cand pleaca spre un alt drum, pentru ca, asa cum spune psalmistul David:
„10. Anii nostri s-au socotit ca panza unui paianjen, zilele anilor nostri sunt saptezeci de ani; 11. Iar de vor fi in putere, optzeci de ani si ce este mai mult decat acestia, osteneala si durere.”
Sarut mana, parinte Teofil si sa ajute Bunul Dumnezeu, ca sambata, la Sambata, sa fie vreme frumosa iar peste cei care se vor ruga, sa coboare bucuria si pacea!
Bucurati-va si voi, cei ce ati citit pana acum si gustati din dulceata cuvintelor parintelui Teofil:
„Eu sînt sigur că merg în Rai. Cineva poate să spună că sînt mîndru. Dar nu pentru faptele mele cred că merg în Rai, ci pentru bunătatea lui Dumnezeu. Nu se poate să fi făcut Dumnezeu Raiul ca să-l ţină gol. Trebuie să ne potrivim cu Raiul, să ne placă în Rai şi să ne silim să-l cîştigăm, şi-l vom cîştiga. Căci Dumnezeu este Dumnezeul milei şi al îndurărilor. La slujbe auzim mereu că Dumnezeu bun şi iubitor de oameni este. Păi, de ce să nu credem că e bun şi iubitor, şi de ce să mă îndoiesc că mă va milui şi mîntui şi pe mine?“
„Cel dintîi lucru care l-a spus Domnul Hristos după Înviere este cuvîntul: „Bucuraţi-vă!“. Un îndemn la bucurie şi un salut, în acelaşi timp. Noi ştim că grecii din vremea aceea (poate şi cei de acum) se salutau cu cuvîntul «Bucură-te!». Aşa încît unii au şi tradus cuvîntul acesta ca un cuvînt de salut, dar poate fi şi un cuvînt de îndemn la bucurie. Cînd Domnul Hristos S-a întîlnit cu femeile mironosiţe care se întorceau de la Mormîntul gol le-a spus: «Bucuraţi-vă!». Şi după aceea, îndată: «Nu vă temeţi!» Pentru că ele au intrat într-un fel de temere, le-a cuprins frica şi atunci Domnul Hristos le-a zis: «Nu vă temeţi!». Bucuraţi-vă, şi nu vă temeţi! (…) Despre bucurie, Domnul Hristos a zis: «Deci şi voi acum sînteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea, şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni n-o va lua de la voi». S-au bucurat ucenicii că L-au văzut pe Domnul după Înviere, au primit pacea Mîntuitorului după Înviere şi astfel s-au împlinit cuvintele Mîntuitorului dinainte de Pătimire. (…) Să ştim că dacă vedem că nu avem bucurie, ceva nu e în regulă; să ştim că dacă nu avem pace a sufletului, ceva nu e cum vrea Dumnezeu, ceva nu-i în rînduială. Să ştim că dacă n-avem curaj, dacă sîntem cuprinşi de teamă, ceva e rău în existenţa noastră, pentru că nu sîntem în legătură cu Mîntuitorul care ne susţine; dacă vedem că lucrurile nu merg aşa cum le doreşte Domnul Hristos, trebuie să schimbăm felul de a gîndi, de a lucra, de a acţiona în lumea aceasta.“
Cele doua citate au fost preluate de aici.
Adriana
octombrie 31, 2009 @ 2:32 pm
Superb!!
„Bucuraţi-vă, şi nu vă temeţi!”
Nu am avut ocazia sa il cunosc personal pe parintele, dar intotdeauna l-am considerat cu mult inaintea timpului in care a trait!
Domnul sa ii dea bucurie mare acolo unde se afla! Sa se odihneasca in pace.
Adriana
octombrie 31, 2009 @ 2:42 pm
Cat despre cele scrise despre bucurie, la fel scrie si maicuta Siluana! Slava Domnului ca exista astfel de oameni in biserica noastra!
adriana
octombrie 31, 2009 @ 10:22 pm
Extras din „Urcusul duhovnicesc” de Arhimandritul Teofil Paraian
„…urcusul spre fericire…urcusul acesta incepe cu credinta in Dumnezeu. Nu poti sa inaintezi intr-o viata dupa voia lui Dumnezeu decat crezand in Dumnezeu. Credinta in Dumnezeu te angajeaza. Cineva care e credincios lui Dumnezeu ar putea purta numele grecesc Teopist, care inseamna „credincios lui Dumnezeu”.
Cine crede in Dumnezeu se angajeaza pentru Dumnezeu si devine lucrator al poruncilor lui Dumnezeu, Ii slujeste lui Dumnezeu si asa ajunge el sa fie rob al lui Dumnezeu. Cam ocolesc oamenii cuvantul „robul lui Dumnezeu”, mai ales in ultima vreme…Parca ar vrea sa zica altfel, dar sa stiti ca gresesc. Gresesc, pentru ca Maica Domnului, s-a numit pe sine „roaba Domnului”, si atunci daca Maica Domnului a zis: „Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau” (Luca 1, 38) sau: „Ca a cautat spre smerenia roabei sale” (Luca 1, 48) de ce sa nu zicem si noi ca suntem robi ai lui Dumnezeu? Robi ai lui Dumnezeu in inteles de supusi lui Dumnezeusi in inteles de slujitori ai lui Dumnezeu.
Deci cel credincios, implinind poruncile lui Dumnezeu, straduindu-se pentru poruncile lui Dumnezeu, devine robul lui Dumnezeu.Asta in greceste se numeste Teodul; e si un nume Teodul.
Apoi, cine implineste poruncile lui Dumnezeu – pentru ca Dumnezeu e ascuns in poruncile Sale si Se descopera pe masura implinirii poruncilor – ajunge sa fie cunoscator de Dumnezeu, adica Teognost (in greceste).
Deci intai e Teopist, apoi Teodul, apoi Teognost.
Cine-L cunoaste pe Dumnezeu nu se poate sa nu-L iubeasca pe Dumnezeu. Cu cat e mai mare cunostinta de Dumnezeu, cu atat e mai mare si iubirea fata de Dumnezeu. Iar cine este iubitor de Dumnezeu se numeste Teofil.
„Teofil” inseamna iubitor de Dumnezeu.
„Cine e „Teofil”, nu se poate sa nu fie fericit din iubirea pe care o are fata de Dumnezeu si din constiinta ca si Dumnezeu il iubeste pe om. Noi stim din Sfanta Scriptura, din Epistola I a Sfantului Apostol Ioan, ca Dumnezeu este iubire. E scris in doua locuri, in aceasta epistola, ca Dumnezeu este iubire si ca pe Dumnezeu Il cunoaste numai cel care iubeste (I Ioan 4,8;4,16). In masura in care suntem si noi iubitori de Dumnezeu, in masura aceasta ne putem bucura de iubirea lui Dumnezeu.
La noi la manastire a trait candva un parinte, parintele Arsenie Boca si el spunea ca „iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu” este ceva extraordinar! Deci ce spunea parintele? Spunea ca „iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu”.
Iar cine-L iubeste pe Dumnezeu si cine se stie iubit de Dumnezeu, din insusi acest fapt este fericit. Si fericit, in limba greaca, se numeste Macarie. Prin urmare, urcusul duhovnicesc spre fericire ar fi acesta:
Teopist – credincios lui Dumnezeu;
Teodul- implinitor al poruncilor lui Dumnezeu, slujitor lui Dumnezeu, robul lui Dumnezeu;
Teognost- cunoscator de Dumnezeu
Teofil- iubitor de Dumnezeu
Macarie- fericit.”
Adriana
noiembrie 1, 2009 @ 1:05 am
Superb!! Multumesc pentru postare Adriana!
adriana
noiembrie 1, 2009 @ 8:01 pm
pentru cei care vor sa citeasca mai multe cuvinte de folos spuse de parintele Teofil, am gasit o comoara stransa pe site-ul manastirii
http://www.manastireabrancoveanu.ro/teofil.php
putincredincioasa
aprilie 28, 2010 @ 3:25 pm
ooooooooooof doamne dragul meu Parinte Teofil NU IL VOI UITA NICIODATA